Fericirea-i disponibilă oricând cineva îndrăzneşte s-o acceseze

Postat Maria

”Mulţi îndrăgostiţi şi-au sărăcit afectivitatea pentru că nu au riscat să creeze o nouă atmosferă. Sărută, iubesc, se dăruiesc şi chiar se ceartă în acelaşi fel. Unii bărbaţi sunt atât de obtuzi, încât nici măcar nu reuşesc să-şi schimbe argumentele atunci când se ceartă cu partenerele lor. Nu le laudă, nu le oferă flori fără vreun motiv logic, nici nu le spun ceva neaşteptat. Sunt repetitivi, iritanţi, dar vor să fie trataţi ca romantici. Teama de a îndrăzni le întemniţează potenţialul afectiv”(Augusto Cury; Codul Inteligenţei – Ed. For You).

Teama de a îndrăzni întemniţează potenţialul afectiv, ne diluează puterea de a iubi, a fi creativi şi a avea succes în ceea ce facem, fie în relaţiile de dragoste, de prietenie, în afaceri, în domeniul descoperirilor şi al inteligenţei umane, în general. Lumea îndrăzneţilor se poate umple de duşmani, dar se poate umple şi de fericire, căci îndrăznind, riscând, uneori, fără a merge atât de departe încât să ne punem în pericol vieţile, să-i rănim pe cei din jur iremediabil, or să-i umilim, putem schimba dinamica evenimentelor.




Ceea ce mi se pare interesant în citatul pe care l-am transcris aici este tocmai ideea că ”afectivitatea noastră începe şchiopăteze atunci când nu îndrăznim să facem nimic nou”. În dragoste, într-adevăr, repetiţia aceloraşi gesturi, comportamente, atitudini, a repeta mereu acelaşi program, a merge mereu pe acelaşi drum, a nu inventa nimic usucă iubirea. Ne întrebăm uneori cum se face că există şi cupluri care par să-şi păstreze vitalitatea, atracţia şi bucuria, care continuă să se mângâie, să se iubească şi să se sprijine reciproc după zeci de ani de convieţuire? Poate că avem aici, în percepţia lui Augusto Cury, un adevăr, o soluţie la disoluţia afectivităţii în cuplu şi, de ce nu, în relaţiile interumane, în general.

Îndrăznela ar putea să ne reconecteze pe fiecare dintre noi cu acele capacităţi latente ale minţii şi ale sufletului, pe care le pierdem în febrilitatea rutinei. Fireşte că-i mai uşor să facem ceea ce ştim, deja. E mai uşor să repetăm ceea ce am învăţat, decât să riscăm rezultate incerte, făcând lucruri noi. Dar, tocmai noul ne ţine propria minte în priză; noul ne ţine în priză afectivitatea şi asta-i energia de care avem nevoie pentru a simţi fericirea. Fericirea-i disponibilă oricând cineva îndrăzneşte s-o acceseze, numai că noi facem mereu aceleaşi lucruri şi ne aşteptăm să ne simţim diferit. Ne afişăm indiferenţa, gelozia, mânia, nemulţumirea faţă de partenerii de viaţă şi nici măcar nu conştientizăm că facem mereu acelaşi lucru, aşteptând în mod absurd o schimbare. De fapt, teama de a îndrăzni, teama de a risca un gest nou, o atitudine diferită ar putea sta la baza celor mai multe dintre fricile pe care le trăim într-o viaţă. Teama de a pune o întrebare, teama de a afirma o idee, teama de a face un lucru nou, teama de a fi diferit ar putea fi cauza complexelor ce ne bântuie lăuntric şi ne blochează iniţiativele riscante. Din pricina acestor temeri se poate să ne moară puterea de a iubi şi să ne resemnăm prin relaţii nefericite, al căror eşec pare a se fi născut mereu din vina celuilalt. De fapt, noi înşine se poate să fi îndrăznit prea puţin, în speranţa că îndrăzneala celuilalt ar fi restabilit iubirea pierdută în noi înşine. Să medităm la asta şi să practicăm arta de a îndrăzni, arta de a risca responsabil, atât cât să simţim că sufletul ne este, încă, viu şi frumos!

Maria Timuc 

Sursa: eulinterior.blogspot.ro