Pozitivitatea hrăneşte Conştiinţa,
Iubirea hrăneşte Sufletul,
Înţelegerea sporeşte raţiunea,
Necunoaşterea sporeşte frica.
Un ţel extraordinar de înalt: să conştientizezi Unimea - uniunea prin intermediul Sufletului Divin Sfânt a tuturor Fiinţelor biologice umane (Semioameni). Cum poţi face acest lucru dacă nu prin trăire? Până la a trăi această revelaţie interioară cred că e nevoie de pregătire. Divina Carte înseamnă să parcurgi toate aceste etape, de pregătire, de creştere a vibraţiilor interioare, de cunoaştere a Creaţiei şi Autocreaţiei Divine, de înţelegere a Ierarhiei Divine, de descoperire a ceea ce reprezinţi tu în cadrul acesteia (toate la nivel raţional), iar apoi, ca o firească urmare, posibila deschiderea celui de al treilea ochi, trăirea stării de conştiinţă extinsă şi dacă evoluezi destul de mult chiar stări de Nirvana. Cititorii Divinei Cărţi înţeleg că starea de conştiinţă extinsă (uniunea cu propria Conştiinţă) şi starea de Nirvana trebuie să aibă o prezenţă constantă (ultima, în timpul Rugăciunii Divine Sfinte), pentru a avea o însemnătate. Prezenţa acestora nu poate avea un caracter aleatoriu. Purificarea şi înnobilarea Conştiinţei Experienţe de viaţă vie fizică Semiom (numită uneori Conştiinţă Fiinţă energobioplasmatică, a nu se confunda cu Fiinţa, din excelentul ARTICOL al domnului Horia Turcanu, care este chiar Tatăl Unic) se realizează de către Domnii Hristoşi şi determină starea de Nirvana. Starea de conştiinţă extinsă este o stare de accesare a Conştiinţei Experienţă de viaţă vie fizică Semiom din planul energobioplasmatic (eteric). Nu ştiu în ce măsură doar respiraţia holotropică poate face toate aceste lucruri. În cadrul evoluţiei noastre ca şi Fiinţe biologice (Semioameni) putem raţiona prin Mental şi înţelege Adevărurile Divine, toate acesta reprezentând efortul, contribuţia şi meritul nostru. Experienţa de viaţă vie fizică Semiom (înţeleasă mai ales ca experienţă mentală la nivelul raţiunii) cumulând şi eventuala Experienţa datorată studierii Adevărurilor Divine (Divina Carte), se descarcă toată (se ataşează) în Conştiinţa noastră Experienţă de viaţă vie fizică Semiom. Putem determina purificarea şi înnobilarea acesteia, moment în care vom putea accesa toată această Experienţă şi încă mult mai mult!
Tatăl Unic este Unicul, Întregul, Uniunea Eurilor Om Tată Unic ( numită Sufletul Divin Sfânt - aparţine planului energoplasmatic-astral) cele ce sunt picături de Divinitate întrupate în fiecare Semiom. Când se vorbeşte despre creşterea vibraţiilor se înţelege creşterea vibraţiilor vieţii vii şi vibraţiilor vieţii vii raţionale. Toate aceste aspecte vor fi lămurite citind Divina Carte sau parţial prin parcurgerea informaţiilor de pe site-ul armagheddon.ro . Vorbesc atât de mult despre Divina Carte, încât este posibil ca cei care citesc doar acest articol, să creadă că vreau să le vând un exemplar. Pentru deplina clarificare vreau să precizez că Divina Carte a fost tipărită doar în 400 exemplare (825 pagini), iar acum nu mai poate fi achiziţionată. Retipărirea Ei este incertă, dar nu din motive financiare.
Nu este doar măiestria sau dorinţa noastră cea care determină ce nivele de vibraţie putem atinge, ci Conştiinţa Experienţă de viaţă vie fizică Semiom. Pentru trezirea ei este nevoie de rugăciune şi meditaţie, la care se adaugă schimbarea modului de a relaţiona cu semenii, gândurile frumoase, eliberarea energiilor negative, stăpânirea şi echilibrarea propriului carnal.Rugăciunea Divină Sfântă şi Divina Carte determină creşterea acestor vibraţii. Aminteam şi cu alte ocazii faptul că Rugăciunea Divină Sfântă poate fi pe deplin înţeleasă după parcurgerea cărţii, pentru că preia informaţii din tot cuprinsul ei. Nu ştiu câţi înţeleg, de exemplu, principiul de funcţionare al unui laptop, dar asta nu îi împiedică să îl utilizeze zilnic. Folosiţi deci această Rugăciune, până la clarificarea ei totală. Acţiunile binevoitoare şi de ajutorare, vorbele sincer calde şi prietenoase, gândurile pozitive, controlul carnalului au acelaşi scop. Unei persoane încărcate de negativitate, pesimism, răutate, egoism, frică care îşi conservă aceste stări şi nu încearcă să le elibereze, îi va fi extrem de greu să acceseze nivele înalte de vibraţie, oricât de mult exerciţiu prin respiraţie holotropică, meditaţie sau rugăciune ar presta. Fiinţa biologică trebuie să evolueze, în fapt ea trebuie să fie prima, cea declanşatoare a procesului de evoluţie. Altfel, dacă nu ea ar fi autoarea morală a trezirii, care mai este meritul tău ca şi Fiinţă biologică?
E destul respiraţia holotropică pentru o evoluţie spirituală? Lipsa unor certitudini despre ceea ce reprezinţi tu în interiorul Creaţiei Divine, în cadrul ierarhiei acesteia, poate fi un handicap enorm în atingerea unor stări de conştiinţă extinsă (conectarea la propria Conştiinţă) şi mai ales pentru evoluţia ulterioară. Fără o înţelegere reală a Creaţiei şi Autocreaţiei Divine şi a tuturor Legilor Divine este posibilă o conectarea la propria Conştiinţă, prin respiraţie holotropică sau alte metode, dar ea este temporară şi insuficientă pentru conexiunea la propriu Suflet Divin Sfânt. În fapt, fără Revelaţie Divină nu ştiu cu adevărat ce sunt, nu ştiu cine este Sufletul meu Divin sau Conştiinţa mea (şi care sunt misiunile lor), nu ştiu unde vreau să ajung. Dacă trezirea şi schimbarea Semiomului ar fi doar o hotărâre a Sufletului Divin Sfânt, cred că El ar da acest semnal fiecăruia, însemnând că decizia, voinţa şi efortul trebuie să fie ale Fiinţei biologice. Altfel spus, dacă mă conectez la propria Conştiinţă, prin respiraţie holotropică ca un simplu exerciţiu de respiraţie, risc să ard etape ale evoluţiei mele şi să nu primesc răspunsurile pentru că nu le merit! Poate în realitate Semiomul nu s-a schimbat, ci doar foloseşte respiraţia holotropică ca pe o scurtătură nefirească către ţelul său.
Respiraţia holotropică are o însemnătate deosebită! Am îndoieli că ar fi suficientă. Însă, prin simplul fapt că sunt în căutarea respiraţiei holotropice, oamenii dovedesc dorinţa de schimbare, ceea ce este extrem de îmbucurător! Pentru o parte a acestora, respiraţia holotropică poate fi o cale de a atinge stări de conştiinţă extinsă, şi, odată deschisă acestă cale, poate urma Căutarea şi Trezirea. În absenţa unei pregătiri prealabile printr-o creştere în pozitivitate şi iubire cumulată cu creşterea vibraţiilor interioare (aşa cum am descris mai sus), această metodă poate determina atingere a acestei stări, fără a putea păstra constant această conexiune şi a te putea uni cu Conştiinţa, iar în viitor nici cu Sufletul Divin Sfânt.
Domnul Horia Turcanu vorbeşte foarte frumos despre uscarea trăirii prin ideologie şi golirea de conţinut a religiei, prin imposibilitatea experimentării, iar eu aş adăuga prin imposibilitatea cercetării şi lipsa unei alternative. Regăsesc atît de împachetată Divinitatea în cadrul religiilor, în multe cuvinte goale şi ceremonii, încât pare destul de greu să o mai găseşti. În timpul gălăgioase ritualuri, cum să poţi să mai te rogi, să ai răgaz să mai simţi sau să mai meditezi la propria existenţă. Divina Carte cheamă la studiu (cercetare!), meditaţie (trăire!) şi rugăciune (uniune cu Creatorul!), toate în mod individual. Între tine şi Creatorul tău nu trebuie să existe niciun intermediar care să se roage, mediteze sau studieze pentru tine.
O cale a evoluţiei mi-o imaginez astfel:
Doreşte-Citeşte-Studiază-Iubeşte-Experimentează-Uneşte
Doreşte
să schimbi ceva în realitatea ta, în viaţa ta (şi a comunităţii ori planetei), prin creşterea în pozitivitate şi iubire, prin implicare şi cercetare.
Citeşte
Divina Carte pentru a vedea, prin logica şi matematică Divină, calea de urmat. Caută Divina Carte sau Adevărurile Divine prezentate pe site-ul armagheddon.ro. Citeşte regulat Rugăciunea Divină Sfântă în lipsa cărţii!
Studiază
Divina Carte pentru a înţelege Creaţia şi Autocreaţia Divină, descoperind în acelaşi timp cine eşti, şi încotro te îndrepţi.
Iubeşte
Creaţia. Efortul mental de a raţiona singur informaţiile Divinei Cărţi şi transformările interioare determină purificarea şi înnobilarea Conştiinţei, iar prin înţelegerea acestor Adevăruri Divine vei iubi Creaţia.
Experimentează
prin trăire, prin stări de conştiinţă înaltă, şi finalmente prin stări de Nirvana, pentru a lămuri aspecte la care raţiunea ta de Fiinţă biologică nu a putut accede. SIMTE FRUMOS! E hrana Sufletului!
Uneşte-te
cu Sufletul tău Divin chiar din această viaţă, pentru iluminare şi deplina ta transformare şi trăire.
În una dintre interesantele apariţii în public (AICI) ale domnului Horia Turcanu acesta preciza că „lumea se schimbă atunci când viziunea noastră despre lume se schimbă”, practic atunci când Conştiinţa nostră evoluează. Sub diferite forme acestă informaţie este prezentă şi în alte surse aminite în articolele acestui blog (Sal Rachele, Bruce Lipton, Nassim Haramein, etc). Este nefiresc să aşteptăm o schimbare din exteriorul nostru, pentru că urmând aceeaşi logică şi alte persoane ar putea să aştepte acelaşi lucru, cu rezultate evident nule. Dacă tu te schimbi, tu introduci prin experinţele tale şi raţiunea ta (tot o formă de experienţă) o altă informaţie în planul energobiolpasmatic (eteric), în Conştiinţa ta Experinţă de viaţă vie fizică Semiom ce aparţine acestui plan, şi prin reacţie, în mod treptat ţi se modifică realitatea planului energobiologic (biologic). Această modificare interioară şi de realitate, trecută din nou prin filtrul experinţei şi raţiunii proprii determină altă modificare a realităţii şi procesul continuă.Acest declic (cum îl numea un prieten) este deci al Semiomului (Fiinţei biologice), al mentalului şi raţionalului. E adevărat că prin intersectarea realităţii mele, cu cea a altor Semioameni, pot determina o regândire a modului lor de viaţă şi poate un declic pentru o parte dintre aceştia. Şi acesta este unul dintre motivele pentru care scriu pe blog. Multe informaţii nu pot fi scrise, pentru că aceste concluzii trebuie să fie rodul intelectului fiecăruia (meritul individual), altfel evoluţia ar fi un examen absolvit nemeritat şi cu o valoare limitată.
Vă doresc Gând Bun!
Sursa: semiomroman.blogspot.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu