Aghiasma este apa sfintita cu puteri tamaduitoare care curata si vindeca trupul si sufletul credinciosului.
Aghiasma este apa sfintita cu puteri tamaduitoare care curata si vindeca trupul si sufletul credinciosului. Numele de aghiasma vine de la cuvantul grecesc „aghios” care inseamna Sfintire/ apa sfintita.
Aghiasma, apa sfintita prin slujba bisericeasca
„Aghiasma, apa sfintita prin slujba bisericeasca, se face cand preotul cheama asupra ei puterea Duhului Sfant, pentru ca ea sa aiba puterea a sfinti viata oamenilor si a naturii inconjuratoare, pentru ca ele sa capete binecuvantarea Domnului. Apa este simbolul curatirii sufletesti, a promovarii si a sfintirii vietii. La Botezul Domnului, se face aghiasma mare; aceasta se ia inainte de anafora; se da si celor ce sunt opriti de la Impartasanie, ca intarire spre nadejdea pocaintei, a mangaierii si indreptarii lor pentru viitor (Constitutiile Apostolice VIII, 29)."
„Apa vie” este mereu proaspata nu da semne de alterare sau de invechire pentru ca in ea salasluieste harul divin. Apa se sfinteste de un preot in cadrul unei slujbe si este de doua feluri: aghiasma mica (atunci cand are loc slujba pentru „Sfintirea cea mica a apei”) si aghiasma mare (atunci cand are loc „Sfintirea cea mare a apei” in ziua de Boboteaza).
Aghiasma mica si intrebuintarile sale
Aghiasma mica se sfinteste la inceputul fiecarei luni calendaristice, in biserica sau in casa credinciosilor, in zilele de post pentru ca rugaciunea unita cu ziua respectiva este mai puternica. Aceasta poate alunga duhurile necurate din casele oamenilor, gandurile rele si vindeca somnul de visele neodihnitoare.
Oamenii credinciosi care beau aghiasma primesc har, binecuvantare iar sufletul si trupul lor se vindeca de pacate, se curata de ganduri rele si se sfintesc. Se mai spune ca aghiasma mica aduce inmultirea castigului si goneste bolile trupesti.
Preotii sustin ca acei credinciosi care sufera de boli ale trupului trebuie sa posteasca, sa bea aghiasma in fiecare zi pe nemancate, dupa rugaciunea care le curata sufletul si sa-si faca semnul crucii de trei ori.
Aghiasma mare si beneficiile sale
Slujba de sfintirea a aghiasmei mari are loc de doua ori pe an: in ajunul si in ziua de Boboteaza. Pentru ca slujba de sfintire este atat de rata, o parte din aghiasma mare este luata acasa de catre credinciosi si o alta parte este pastrata in Altar tot anul, fara ca apa sfintita sa cunoasca semnele alterarii din cauza trecerii timpului. Preotii folosesc aghiasma mare in slujbele de botez, la sfintirea bisericilor, la curatarea fantanilor, la scoaterea raului sau a vraijilor din oameni, la exorcizari, la sfintirea caselor, a viilor infestate, a hainelor bisericesti etc.
Apa sfintita in Biserica Catolica
La catolici, la intrarea in biserica se gaseste un vas cu apa sfintita in care credinciosii isi trec degetele si fac semnul crucii. Se spune ca acest ritual ar fi pentru reinnoirea credintei, pentru curatarea de pacate si pentru protejarea de spiritele rele. Biserica Catolica se refera la aghiasma mai mult ca la apa sfintita care inlatura puterile malefice iar in Evul Mijlociu credeau ca puterile ei sunt atat de mari incat era pastrata si pazita cu foarte mare atentie pentru a nu fi furata si folosita in ritualurile vrajitoarelor.
Aghiasma in Biserica Crestina
In Biserica Crestina aghiasma este folosita la impartasanii, ritualuri de exorcizare, sfintire si botez. In perioadele de post, credinciosii beau apa sfintita dimineata, dupa ce s-au spalat pe fata si au spus rugaciunea.
Puterile tamaduitoare ale aghiasmei:
- Apa sfintita poate fi consumata de oricine, dimineata, pe nemancate pentru a incepe ziua cu harul lui Dumnezeu
- Aghiasma inlatura deochiul. Se bea aghiasma, se face semnul crucii, si se rosteste rugaciunea "Tatal nostru" de trei ori
- Unii spun ca aghiasma previne aparitia cancerului si ca protejeaza credinciosul de boli
- Bolnavii trebuie sa posteasca si sa bea aghiasma tot pe nemancate si sa isi stropeasca hainele si locurile dureroase
- Elevii si studentii pot bea apa sfintita in fiecare dimineata, isi pot stropi hainele cu ea si fruntea pentru a le fi luminata mintea, pentru a fi inzestrati cu intelepciune si pricepere
- Aghiasma actioneaza ca tonic asupra sistemului nervos, reduce starile de anxietate si de nervozitate
- Se sfinteste casa cu aghiasma pentru a o curati de duhurile si gandurile necurate, vraijile, ghinionul si alte rele
- Se crede ca sfintirea cu aghiasma a grajdurilor de animale le vindeca si le protejeaza de boli
- In
Romania, atunci cand se inaugureaza ceva nou (o masina de exemplu) se sfinteste pentru a avea noroc de acel lucru
Sursa: www.garbo.ro
-in primul rand la catolici nu exista agheasma (pentru ca nu e har -dupa 1054 s-au separat ,au cazut in erezie ),de ce te feresi sa zici BISERICA ORtodoxa si spui Biserica Crestina ,mergi si vezi ca la catolici e sarata pentru ca pun sare in ea sau in cel mai bun caz conservant pentru a nu se strica ,vezi si episodul cu fericitul voievod Mihai Viteazul si cu construirea catedralei de la Alba -Iulia si cum a rezolvat calceava dintre catolici si ortodocsi tocmai cu ajutorul agheasmei (deci de atunci nu mergea la catolici sfintirea agheasmei ),e vorba de Har si sa stii ca agheasma mica se ia dupa Anafura ,iar agheasma mare reperezinta jumatate din Impartasanie ...nu mai confuza lumea ,daca nu ai habar nu mai scrie articole doar de dragul de a umple blogul -tot ceea ce facem si spunem e contabilizat ,iar contabilul nu e Dumnezeu ci chiar diavolul ,aici pe pamant putem sa facem ce vrem noi ,e liberul arbitru ,dar dupa ce mori nu mai poti face nimic pentru tine,pentru ca nu mai esti stapan pe tine asa ca atentie mare !!!!
RăspundețiȘtergereArticolul este preluat din Revista Garbo. E trecut la sursa, dar probabil din cauza indignarii nu ai observat.
RăspundețiȘtergereDaca ai fi citit cu atentie materialul, ai fi observat ca informatiile sunt exacte.
La catolici se spune apa sfintita si nu aghiazma.
In text se spune clar ca Aghiazma Mare se ia inainte de Anafura.
Iar referirea la Biserica Crestina se face pentru a cuprinde in ea toate bisericile crestine, adica si cea crestina, si cea ortodoxa si celelalte.
E bine sa patrundem cu atentie intelesul celor scrise, caci ai dreptate ca ni se contabilizeaza totul, chiar si bunele intentii.
Oricum iti multumesc pentru comentariu.
Dumezeu sa te binecuvanteze!
Cu mult drag,
Sfatuitoarea