Iubirea-dăruire are ca efect evoluţia celei pe care o iubeşti.

Postat Maria

În oglindă cu iubirea-răspuns, iubirea- dăruire este o iubire pură, necontaminată de aşteptare şi nevoi egocentrice. În acelaşi limbaj mistic, este Sinele sau, mai bine zis, o modalitate de manifestare a Sinelui. (O altă modalitate este înţelepciunea).

Iubirea-răspuns începea cu mine. Iubirea- dăruire începe cu tine. În iubirea-răspuns sunt focalizat pe nevoile mele, în iubirea-dăruire sunt focalizat pe nevoile tale. Este o iubire matură în cel mai înalt grad, deoarece se oferă fǎră a pune condiţii, fǎră a se negocia, fǎră a cere ceva în schimb. Prin comparaţie, iubirea- reactivă are o notă infantilă.

Iubirea-dăruire conţine mesajul “Mă bucur să-ţi ofer asta. Nu aştept nimic în schimb”. Dominanta ei este emisivǎ (ea pleacă din mine, direct, fǎră ca tu să fi făcut ceva), de aceea o consider un aspect al Principiului Masculin. Asta nu înseamnă că este practicată dominant de bărbaţi! Fac această precizare pentru cei care n-au citit capitolul despre principiile arhetipale sau au citit şi n-au înţeles nimic (variantă puţin probabilă - am o părere foarte bună despre inteligenţa cititorilor mei).

Iubirea-dăruire seamănă cu actul de a avea grijă de o floare. Mă bucur să te îngrijesc pe tine, floare, dar nu-ţi cer să înfloreşti pentru mine. Nici nu mă retrag din viaţa, ta dacă nu înfloreşti sau dacă înfloreşti când sunt eu plecat în vacanţă şi de tine are grijă, temporar, altcineva. Indiferent de ritmul creşterii tale, eu continui să am grijă de tine. Mă retrag atunci când şi tu te retragi. Dacă ai vorbi şi mi-ai cere să plec, pentru că doreşti să fii îngrijită de altcineva, de asemenea m-aş retrage, întrucât nu vreau sa am grijă de tine împotriva voinţei tale.

Cum ştiu că te iubesc cu adevărat, cum îmi dau seama dacă iubirea mea este hrănitoare? Foarte simplu,

OBSERV DACĂ IUBIREA MEA TE AJUTĂ SĂ TE DEZVOLŢI!

În opinia mea, evoluţia este criteriul iubirii: Când te iubesc, tu evoluezi. Hrănită cu iubirea mea, tu creşti, te dezvolţi pe diferitele niveluri ale fiinţei tale. Aceste niveluri pot fi ierarhizate, de la inferior la superior.

Tu ai nevoie de hrană fizică, de pildă lapte (dacă eşti bebeluş). Eu îţi ofer acest lapte (sunt mama ta). Tu sugi la sânul meu şi creşti. Eu nu-ţi cer nimic în schimb, nici acum, nici peste 30 de ani, când vei fi o namilă de om, cu un portofel ticsit cu lei noi. Aceasta este iubirea-dăruire.

Şi pentru că veni vorba de bani: tu ai intrat la facultate, pe locurile cu taxă, iar eu, părintele, îţi ofer cei 400 € necesari. Nu pun nici o condiţie, îmi face plăcere să te ajut. Nu-ţi cer să iei note bune, nu te oblig să vii să mă vezi săptămânal. Mă bucur să te văd mergând la facultatea pe care ţi-ai dorit-o aşa de mult şi asta e tot.

Sunt soţul tău. Îmi spui că ai întâlnit un bărbat care-ţi împărtăşeşte pasiunea pentru teatru, cu care poţi discuta despre autori, scenarii, actori. Eu sunt o natură mai activă şi nu pot sta 2-3 ore ţintuit în fotoliu. Aşa că mă bucur pentru tine, nu te părăsesc pentru că mergi cu el la teatru, nici nu caut o altă femeie, în secret, ca să te pedepsesc. Continui să fac celelalte lucruri împreună cu tine, mai ales că acum eşti mai relaxată.

Iubirea-dăruire are ca efect evoluţia celei pe care o iubeşti. În sensul cel mai înalt, spiritual, o ajuţi, o stimulezi, o sprijini să devină o fiinţă mai luminoasă, mai iubitoare, mai pură. Te gândeşti şi acţionezi pentru binele ei superior. Te bucuri să o vezi devenind mai sănătoasă, mai încrezătoare, mai frumoasă, mai înţeleaptă. Îi oferi ceea ce o face în mod real fericită.

Într-un registru mai ezoteric, o ajuţi să manifeste principiul pe care îl conţine şi să integreze principiul polar opus, adică O AJUŢI SĂ SE APROPIE DE DUMNEZEU.

Acesta este cel mai minunat dar pe care i-l poţi face. Este iubirea-dăruire în aspectul ei elevat, spiritual. Să răspunzi celor mai profunde nevoi (de tip spiritual), să-i facilitezi accesul la spiritualitate, s-o ajuţi să-şi ridice nivelul de conştiinţă, să o impulsionezi să vibreze pe frecvenţe mai înalte.

Această iubire este mult mai mult decât atracţia pentru o anumită persoană, mai mult decât sentimentele pozitive pe care ţi le inspiră cineva în compania căruia te simţi bine. Este preocupare activă şi efort pentru a-i sprijini creşterea spirituală, este intenţie tradusă în fapt, este dorinţa de a vedea o altă fiinţă devenind liberă (sau mai liberă).

Într-un fel, iubirea-dăruire este şi ea intricată cu o nevoie personală (ca şi iubirea- răspuns), cu diferenţa că această nevoie este foarte pură. Eu, cel care iubesc, în evoluţia mea, am nevoie să fac experienţa dăruirii. Am nevoia să trăiesc experienţa de a oferi cuiva ceva din energia mea, din timpul meu, din cunoaşterea mea, fără să cer ceva în schimb. Am experimentat iubirea-răspuns, care este un fel de iubire-deficit, o iubire activată de lipsă, de gol, de frustrare. Ştiu cum este să fiu iubit şi să iubesc la schimb. Încă nu ştiu cum e să iubesc fǎră să aştept nimic în schimb. Prin urmare, atunci când te iubesc gratuit, îmi ofer şi mie şansa de a trǎi o experienţă cu totul nouă, anume dăruirea fǎră condiţii. Acest “fǎră condiţii” mă face să echivalez iubirea-dăruire cu iubirea spirituală, deoarece acesta este felul în care îmi imaginez că Spiritul (Dumnezeu, Sinele) iubeşte tot ceea ce este viu.

Iubirea spirituală este un fel de a spune “Vreau să fii fericită”, dar nu în înţelesul obişnuit, psihologic, ci în cel spiritual: “Vreau să cunoşti fericirea supremă, vreau să-1 cunoşti pe Dumnezeu, vreau să-ţi revelezi Sinele”. Îmi doresc asta pentru tine şi te ajut dacă şi tu îţi doreşti asta. Dacă ai alte dorinţe, care nu au în vedere fericirea spirituală, nu le sprijin, însă le respect. Nu mă opun dacă pleci, nu te controlez, nu te manipulez. Te primesc cu bucurie dacă te întorci (vezi parabola fiului risipitor).

Ceea ce mă determină să mă comport aşa este valoarea pe care o atribui spirirtului tău, atenţia pentru nevoile tale cele mai înalte, preocuparea pentru dorinţa ta ultimă, aceea care te eliberează de iluzia acestei lumi. Ceea ce eu sunt gata să-ţi ofer se adresează Spiritului din tine. Nu se adresează corpului şi nici minţii.

În cazul iubirii-răspuns, oamenii care-şi spun “Te iubesc” ajung să-şi spună “Nu-mi mai pasă de tine” sau chiar “Te urăsc”, atonci când intră din nou pe deficit, adică nu mai primesc ceea ce primeau. De la “Eşti cel mai important pentru mine” se trece la “Altcineva este mai important” sau “Nu mai contezi”. De ce? Ce stă la baza acestei tranziţii? Frustrarea! Eu aştept ceva de la tine, iar tu nu-mi dai. Aceasta este iubirea-răspuns, amestecul subtil de afecţiune şi aşteptări.

Iubirea-dăruire este la polul opus. Este o iubire fǎră aşteptări, euforică, pură, minunată. Este ca şi cum ai fi Soarele, care te iubeşte chiar dacă tu nu-1 placi, ca şi cum ai fi Pământul, care te susţine deşi ţi se pare că e rigid sau ca şi cum ai fi un pom fructifer, care îţi dă fructe chiar dacă tu îl găseşti bătrân sau insuficient de frumos.

Te întrebi, probabil, dacă a iubi în acest mod nu e cumva ceva nerealist, bolmojelile unui tip care nu mai face faţă caniculei şi a început să vorbească în dodii. Doar ai şi tu pulsiuni, ai tot felul de dorinţe şi nevoi, prin ce miracol să le suporţi şi, mai mult decât atât, să participi la împlinirea nevoilor altuia?

Dacă nu ai trăit experienţa unei astfel de iubiri (şi nu ai trăit, altfel nu ai pune această întrebare legitimă), lasă-mă să-ţi explic mecanismul, E simplu de tot. Pentru a iubi în acest fel trebuie să descoperi, înlăuntrul tău, sursa inepuizabilă de energie iubitoare. După ce ai localizat-o, nu-ţi rămâne decât să te branşezi la ea.

Ce spuneam? Simplu de tot, în teorie. Cert este că, dacă ai identificat această sursă infinită, fenomenală, înăuntrul tău, ai făcut un pas uriaş în direcţia libertăţii tale. Imaginează-ţi: cum ai putea depinde de cineva, cum ai mai putea aştepta să te iubească cineva din afara ta (o persoană), când te simţi deja iubit de cineva dinăuntrul tău? (deşi “dinăuntru” e un fel foarte aproximativ de a vorbi).

“Te iubesc pentru ceea ce primesc de la tine” din iubirea condiţionată se transformă în “Te iubesc pentru că sunt plin cu iubire”. Iubirea curge înăuntrul meu, mă umple şi se revarsă, motiv pentru care îmi face bine să te iubesc şi chiar îţi sunt recunoscător dacă te laşi iubitǎ, pentru că mă scapi de ceea ce ar putea deveni o pacoste (inundaţii interioare).

Altfel spus, iubindu-te (sau iubindu-vă) îmi fac şi mie un serviciu, am grijă de mine. E ca şi cum, în casa mea, un robinet ar curge tot timpul. La început a fost bine, pentru că eram în criză de apă, însă după ce am umplut toate sticlele şi bidoanele mi-am dat seama că am o problemă. Trebuie să le dau şi vecinilor de pe stradă şi mă bucur dacă acceptă, ce să le cer în schimb?

Evident, sunt mai multe variabile aici: debitul, calitatea apei, nevoia celor din jur de acest tip de apă (poate preferă altui), eventuaia blocare a robinetului. Ai prins, însă, ideea. Iubirea pe care tu o simţi şi o manifeşti nu este creată de tine. Ea vine dintr-un loc misterios din interiorul tău, iar tu îi permiţi să treacă prin tine. Asta e toată contribuţia ta, te informez, în cazul în care te încearcă dulcea ispită a orgoliului.

Ideea narcisică şi stupidă că ai fi un individ excepţional, un ales sau altă bazaconie de genul acesta.

În termeni mai religioşi, iubirea aceasta vine de la Dumnezeu, trece prin oameni şi ajunge la alte fiinţe (oameni sau alte vietăţi), ajutându-le astfel să crească. Prin urmare, Universul se dezvoltă graţie iubirii lui Dumnezeu care curge în ei. Se pare că Universul se dezvoltă inclusiv în plan fizic (vezi deplasarea spre roşu). Cât va dura această curgere (şi expansiunea corelată cu ea) urmează să vedem (sunt optimist, cred în continuitatea conştiinţei).

Adrian Nuta 

Sursa: eulinterior.blogspot.ro