Confruntarea în curs pentru controlul aparatului judiciar se poate reduce, simplificînd lucrurile la esenţial, la străvechea luptă dintre două moduri de guvernare antagonice: oligarhic şi democratic. În prima linie îi regăsim pe „tehnocraţii” democraţiei, adică judecătorii, şi pe „tehnocraţii” oligarhiei, adică „securiştii” (servicii secrete) şi „poliţiştii” (procurorii). Procurorii au îmbrăcat haina ambiguă a „magistraturii”. Adică „s-au acoperit”. Nu sînt singurii. Presa e plină de ofiţeri acoperiţi, şi destui preoţi şi călugări, deşi nu se vorbeşte aproape deloc despre asta, se închină în altă parte decît unde pretind. Mai mult, presupuşii oameni politici – deputaţi, senatori, birocraţi de rang înalt, primari – au învăţat de mult rolul de marionetă a unor oligarhi sau chiar interlopi care le-au finanţat campaniile electorale. Xenofon, Platon, Aristotel, din loja lor celestă de-acum vreo 2 400 de ani, ar trebui să privească amuzaţi spectacolul politic „neobizantin” de la nord de Dunăre. Nu spunea Aristotel că „toate Constituţiunile derivă din Constituţiunea model; oligarhice, dacă puterea în ele este mai concentrată şi mai despotică; democratice, dacă resorturile le sînt mai slăbite şi mai blînde” (Politica)?
Surprinzătoare dar nu în exces a fost admiterea României în UE, deşi era evident pentru toată lumea că are o „Constituţiune” politică oligarhică, prea de tot comparabilă cu cea din Rusia sau Ucraina, şi absolut deloc cu cea din Marea Britanie, mama democraţiei moderne, spre exemplu. Şi nu e deloc întîmplător. Pentru că nici Uniunea Europeană nu are o „Constituţiune” democratică. Cel mult i se poate admite caracterul tehnocratic. Tehnocraţii de la Bruxelles par să prefere net oligarhia la Bucureşti.
Surprinzătoare dar nu în exces a fost admiterea României în UE, deşi era evident pentru toată lumea că are o „Constituţiune” politică oligarhică, prea de tot comparabilă cu cea din Rusia sau Ucraina, şi absolut deloc cu cea din Marea Britanie, mama democraţiei moderne, spre exemplu. Şi nu e deloc întîmplător. Pentru că nici Uniunea Europeană nu are o „Constituţiune” democratică. Cel mult i se poate admite caracterul tehnocratic. Tehnocraţii de la Bruxelles par să prefere net oligarhia la Bucureşti.
Mirările nu sînt puţine pe marginea confruntării în curs de la Bucureşti. Cum a devenit „oligarhul” Dan Voiculescu cel mai puternic susţinător al judecătorilor, şi deci al democraţiei – Antena 3 e în prima linie –, împotriva statului oligarhic reprezentat caricatural de Traian Băsescu? Şi ce fel de „oligarh politic” e Traian Băsescu? Interesele cui le reprezintă de fapt? Desigur, în afara intereselor oligarhiei locale, născută din Securitate şi din Partidul Comunist, cu ai săi atît de plastic numiţi „miliardari de carton”. Reprezintă satrapul (guvernatorul) de la Cotroceni şi interesele unei mafii transnaţionale, cu Roşia Montană, cu cămătarii din bănci, cu FMI, cu multinaţionalele interesate de energie şi materii prime? Peripeţiile prin care trec acum miliardarii de carton Patriciu, Vîntu şi atîţia alţii să aibă o legătură şi cu descompunerea statului oligarhic?
Şi tot între mirări: unde se situează masele, poporul? Se regăseşte el, acest demos, în USL, în Ponta şi Antonescu, în Vosganian, Fenechiu, Dragnea, sau sînt şi aceştia marionete ale aceleiaşi oligarhii? Vorba lui Constantin Tănase: ”Pleacă ai noştri, vin ai noştri / Noi votarăm tot ca proştii”? USL nu pare deloc să susţină mişcarea judecătorilor, deşi ar avea destule pîrghii, altele decît numirea unui judecător ireproşabil, cum e doamna Mona Pivniceru, în funtea Ministerului Justiţiei. Să fie democraţia mortală nu numai pentru Băsescu şi PDL, dar şi, în egală măsură, pentru structura oligarhică USL?
Judecătorii nu vor cîştiga marea partidă a democraţiei dacă nu sînt ajutaţi, sprijiniţi consistent şi de alte corpuri tehnocratice : de avocaţi, de doctori, de profesori. Adică de vechile şi serioasele meserii fără de care nici o societate nu poate funcţiona. Puterea trebuie smulsă din mîinile tehnocraţilor oligarhiei – serviciile secrete, aflate în slujba oligarhilor locali şi transnaţionali – şi redată poporului, care de prea multă vreme votează cum zicea Tănase. Procurorii care sînt în două luntri, între „securişti” şi „magistraţi”, pot fi cei care înclină decisiv balanţa dacă îşi iau în serios rolul de magistraţi.
Şi o remarcă despre intelectuali. Au fost ei vreodată mai cumpăraţi şi mai supuşi puterii oligarhice decît în aceste ultime luni? Hoardele de intelectuali şi ziarişti ai lui Băsescu, Udrea şi PDL şi-au găsit un nou scop în viaţă după ce şi le-au atins pe toate celelalte: distrugerea recent numitului preşedinte ICR, Andrei Marga. Probabil că vor reuşi, spre deplina satisfacţie a Marinarului oligarh. Aceiaşi intelectuali şi ziarişti produc zilnic pe bandă rulantă sinistre materiale de propagandă antidemocratice. Disciplina de partid, ideile simpluţe şi recitate de pe cartonaşe sau din SMS-uri şi limbajul decăzut se înscriu impecabil în sfera „gîndirii” de tip oligarhic.
„Ne mai rămîne de vorbit şi despre guvernămîntul care primeşte numele comun de republică, cît şi despre celelalte Constituţiuni: oligarhie, demagogie şi tiranie” (Aristotel, Politica). Oligarhia, demagogia şi tirania erau pentru Aristotel formele degradate, caricaturale ale aristocraţiei, democraţiei şi regalităţii. Nu am prea vorbit aici despre democraţie tocmai pentru că ea nici nu prea există. Încercarea de eliberare a magistraţilor de sub comanda oligarhică reprezintă chiar chinurile naşterii bietei democraţii în România.
sursa: cotidianul.ro
autor: Petru Romoşan
autor: Petru Romoşan
gandeste.org
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu