Direcţia de evoluţie în 2013
Verticalitatea fiinţei sau axa apă-foc
În filosofia chineză, modelul universului are în centru elementul pământ şi presupune două axe de evoluţie. Prima axă este orizontală şi leagă elementul lemn de elementul metal (lemnul semnifică viaţa, care este distrusă de metal, care la rândul lui înseamnă război, arme, pedeapsă), aceasta fiind, din păcate, axa pe care am evoluat mult prea mult şi până acum. (În planul sănătăţii, elementul lemn simbolizează ficatul şi vezica biliară, temperamentul, iar în plan mental, capacitatea de a lua decizii şi mânia. Elementul metal simbolizează intestinul gros, plămânul, pielea şi imunitatea, iar mental, subconştientul şi tristeţea.) Am dat aceste exemple pentru a înţelege de ce bolile de ficat sau intestin gros sunt atât de frecvente în societatea în care trăim, de ce ne mâniem şi ne întristăm atât de des, de ce cazurile de cancer şi boli degenerative sunt atât de frecvente datorită afectării imunităţii.
Ca o ironie, acele de acupunctură, care vindecă atât de minunat, sunt din metal, dovadă că poţi alege să faci bine chiar cu ajutorul uni element negativ, binele sau răul fiind o chestiune de alegere.
Cea de-a doua axă este axa verticală care leagă între ele elementul apă cu elementul foc, adică inconştientul cu conştientul, cerul cu pământul, iar în planul sănătăţii, rinichii (apa) şi inima (foc). Pe un plan superior, axa apă-foc reprezintă evoluţia spirituală (trecerea de la individ la întreg, de la egoism la altruism, de la război la pace şi iubire).
Apa înseamnă tot ce am adunat în structura noastră profundă (subconştient, inconştient, arhetipuri), ceea ce moştenim de la părinţi, ceea ce am învăţat, dar şi frica şi voinţa, iar în planul sănătăţii, rinichiul (în 2013 va fi "inflaţie” a bolilor renale) şi organele subordonate lui, în medicina chineză: urechea, oasele, sfera genitală, fertilitatea. Focul, celălalt element dominant în acest an (semnul şarpelui), dă direcţia de evoluţie, simbolizează spiritualitatea, sufletul, credinţa, bucuria de a trăi, iubirea, energia mentală sau, cum spun chinezii, spiritul Shen. În planul sănătăţii, focul simbolizează inima şi intestinul subţire, dar şi o a doua pereche de organe virtuale sau funcţii: pericard-trei focare, prezente în medicina chineză, şi care în fiziologia modernă corespund cu axul hipotalamus - hipofiză.
Aici se găsesc centrul reglărilor hormonale şi emoţionale, centrul foamei, setei, somnului, termoreglării (astfel se explică de ce o tulburare emoţională e însoţită de perturbarea somnului şi a poftei de mâncare). Există puncte de acupunctură care reglează hipotalamusul şi hipofiza (fapt dovedit prin analize de laborator), există puncte care pot regla stările emoţionale şi glandele endocrine, dar lucru şi mai important, restabilesc echilibrul şi pofta de viaţă, echilibrând somnul, pofta de mâncare şi metabolismul. În ce priveşte inima, ea nu poate fi afectată direct, căci aceasta ar însemna moartea, de aceea există pericardul, denumit şi "înţeleptul corpului”, care protejează inima de şocurile puternice, dând totuşi unele semne cum ar fi palpitaţiile şi insomnia, foarte frecvente în anul viitor, un an dificil pentru cardiaci. Inima se exprimă prin limbă şi vorbire, iar rinichiul prin ureche şi ascultare. Aşa ne "ridică” sau ne "coboară” vorbele, căci sufletul (adică inima) se exprimă prin energia sonoră a vorbelor, care ajunge prin urechi la rinichi (denumit şi izvorul de energie al organismului, care ne dă durata vieţii). Omul echilibrat şi cu inima bună are vorbele pline de energie pozitivă şi ne încarcă organismul (rinichii) cu energie vindecătoare. Pericardul ne ajută să ne cunoaştem mai bine pe interior, acolo unde am depozitat toate traumele emoţionale şi bucuriile. Trei-focare este echivalentul duhului de viaţă care ne povăţuieşte şi ne ajută să ne integrăm în mediul înconjurător. Tot trei-focare reglează metabolismul apei şi arderile, existând trei centri sau focare: inferior (rinichiul şi vezica urinară), mijlociu (stomacul şi pancreasul) şi superior (cord şi plămân). În funcţie de nivelul la care se produce tulburarea, este afectat organul corespunzător. Există chiar sindromul de congestie pe trei-focare, care se traduce prin accidente vasculare, infarct miocardic, insuficienţă renală. Diagnosticul de laborator poate oferi date despre aceste afecţiuni numai după ce ele s-au instalat, în timp ce în acupunctură există puncte de alarmă şi alte semne (limbă, faţă, puls), care ne spun cu mult timp înainte ce se poate întâmpla şi astfel putem preveni aceste afecţiuni.
Elementul foc - afecţiuni şi tratament în anul 2013
Elementul foc ne avertizează că anul 2013 va fi anul bolilor de inimă(cum ar fi hipertensiune arterială, tensiune oscilantă, cardiopatie ischemică, palpitaţii, tulburări de ritm, tulburări pe circulaţia periferică); anul tulburărilor emoţionale (depresie, tristeţe, dezechilibre ale hipotalamusului şi hipofizei, dereglări hormonale - tiroidă, suprarenale), tulburări de somn, dereglări metabolice, oboseală cronică, stres; tulburări digestive legate de intestinul subţire. Dacă veţi fi atenţi, veţi observa că numeroşi oameni se vor plânge de agravarea afecţiunilor emoţionale şi cardiace, la începutul anului 2013. Pentru tratament, vor putea fi folosite: acupunctura, dietoterapia, fitoterapia, tehnici de relaxare, mişcarea. Există în acupunctură puncte cum ar fi C7 (Shenmen) care împreună cu VS6 (Neiguan) reglează pulsul, tensiunea arterială şi oxigenarea miocardului, iar punctul P9 (plămân 9) reglează circulaţia arterială şi spasmele vasculare. Există punctul V17, care reglează activitatea diafragmului, respiraţia şi coagularea sângelui, împreună cu IG 4, având efect similar anticoagulantelor. Suferinţele inimii se manifestă prin simptome precoce: cum ar fi palpitaţii, insomnii, amorţeli ale limbii, oboseală, apăsare în piept sau senzaţie de gol, dureri pe punctele de alarmă pe spate între cei doi omoplaţi (care devin dureroase uneori cu ani înainte de declanşarea unei afecţiuni cardiace).
Dintre plantele autohtone, se recomandă un amestec de păducel, talpa-gâştii, salvie, roiniţă, salcie, păpădie; dintre plantele din medicina chineză şi indiană, foarte valoroase sunt arjun, cordiceps, chitosan (fluidifică sângele şi scade colesterolul), natokinase (derivat de soia cu efect anticoagulant), coenzima Q10, omega 3 de sursă vegetală sau animală.
Alimentele cu gust amar (carne de oaie, orez, grâu, dovleac) sunt indicate în acest an, combinate cu alimente cu gust picant şi acru.
Programele de relaxare, ca gimnastica qigong sau restabilirea coerenţei cardiace, pot îmbunătăţi starea emoţională şi a inimii, căci nu există inimă sănătoasă, într-un organism stresat şi cu o minte tristă.
Elementul apă - afecţiuni şi tratament în 2013
Apa înseamnă în organism rinichiul şi sistemele subordonate, deci, în acest an, vom avea pe lângă probleme renale, probleme de sănătate legate de aparatul osos (reumatism şi osteoporoză), scăderea memoriei, atacuri de panică, anxietate, tulburări în sfera genitală (endometrioză, tulburări de ciclu, chisturi ovariene, infertilitate), tulburări ale urechii (auz şi echilibru). O combinaţie de acupunctură, fitoterapie şi dietă poate ajuta la refacerea energiei pe rinichi. Putem folosi puncte ca R3, R6, R7, V23, F2, care reglează echilibrul hormonal estrogen/progesteron şi starea ovarelor şi a uterului, putem folosi VS6, TF5 care echilibrează hipotalamusul şi hipofiza, putem folosi SP4, 6 care echilibrează zona abdomenului inferior. Există punctul oaselor, V11, punctul articulaţiilor, SP5, punctul muşchilor, VB34.
Ca plante, se recomandă un amestec de ienupăr, afin, coacăz negru, coada-calului, mesteacăn, mătase de porumb, lemn-dulce; plante din farmacopeea chineză: vitex, cordiceps, ganoderma, dong quai, goldenseal. Alimentele recomandate sunt cele cu gust sărat cum ar fi măsline, peşte şi mazăre.
Februarie şi martie: dominanţa elementului lemn face ca problemele legate de ficat şi vezică biliară să se exacerbeze, dând dureri de cap, ameţeli, greaţă, palpitaţii, tulburări de vedere, nervozitate. Ceaiuri: sunătoare, gălbenele, armurariu, turiţă mare, anghinare; puncte de acupunctură: VB20, 34,41; VS6; F13,14.
Aprilie: elementul foc, combinat cu pământ, înseamnă probleme de inimă, legate de tuburări digestive, în special, stomac, intestine şi pancreas, elementul pământ influenţând şi circulaţia şi articulaţiile. Ceaiuri: păducel, talpa-gâştii, păpădie, astragalus. Puncte de acupunctură: C7; P9; IS3; V20, 21.
Mai-iunie: dominantă de foc în an de foc înseamnă suferinţe emoţionale şi cardiace cu risc major, la cei predispuşi la accident vascular şi infarct, insomnii. Plante recomandate: usturoi, astragalus, arjun, aswagandha, ca şi coenzima Q10, resveratrol. Puncte de acupunctură: C7, VS6, V13, V14, VC17.
Iulie: dominantă de pământ, deci - probleme cu stomacul şi glicemia, precum şi circulaţia. Plante recomandate: dud, fasole teci, momordica, shilajit, lemn-dulce. Puncte de acupunctură: VC12, SP4, 6, 9, S36, S44.
August-septembrie: luni cu dominantă de metal, deci - probleme respiratorii, cu intestinul gros şi imunitatea, risc de alergii. Problemele pulmonare vor putea precipita crizele cardiace. Plante recomandate: trei-fraţi-pătaţi, cimbrişor, tei, sovârv, isop, ca şi acidofilus, curcumin. Puncte de acupunctură: P7, SP4, IG4, S36, V13, V25, S25.
Octombrie: lună cu dominantă de apă şi pământ, deci - probleme în sfera genitală, osteoporoză şi reumatism, probleme cu circulaţia periferică. Ceaiuri: ienupăr, coada-calului, mesteacăn, traista-ciobanului, coada-şoricelului, ganoderma, nucă neagră. Puncte de acupunctură: R3, 6, V11, VB34, SP5, VS6.
Noiembrie-decembrie: dominantă de apă, deci - probleme cardiace legate de rinichi, probleme cu oasele, anxietate, oboseală. Plante: urzică, gălbenele, precum şi cordiceps, msm, extract de furnici, extract de rodie, chitosan. Puncte de acupunctură: TF5, VS6, R6, R7, SP6, 9.
Ca să putem face faţă cu bine anului 2013, nu trebuie să uităm următoarele principii:
* să acceptăm cu bucurie tot ce ne oferă viaţa
* să-i acceptăm pe ceilalţi
* să ne iubim pe noi şi să iubim viaţa,
* să ne supunem voinţei divine
* să acţionăm şi să muncim corect şi să trăim momentul prezent.
Şi pentru că problemele acestui an sunt mai ales sufleteşti şi spirituale, tratamentul va trebui să fie unul care să acţioneze la acest nivel, cum ar fi acupunctura şi plantele. Acest tratament va vindeca suferinţele şi la va preveni, în egală măsură, ajutându-ne să ne bucurăm de viaţă, plini de energie.
sursa

Predicţiile anului 2013 pe luni

http://adevarul2012.blogspot.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu