Sa stie serviciile secrete rusesti mai mult decat vor sa spuna ?
”Alături de servieta cu codurile nucleare, preşedintele ţării primeşte şi un dosar «strict secret». Acest dosar conţine în întregime informaţii despre extratereştrii care au vizitat planeta noastră”, a spus Medvedev, mai în glumă, mai în serios.”Pe lângă asta, ţi se predă un raport întocmit de un serviciu secret care este absolut secret şi care îi controlează pe extratereştrii de pe teritoriul ţării noastre. Puteţi să găsiţi mai multe informaţii detaliate despre acest subiect în binecunoscutul film «Men In Black». Nu vreau să vă spun câţi dintre ei se află printre noi, pentru că s-ar crea panică”, a încheiat, amuzat, oficialul rus.
Dincolo de tonul şugubăţ adoptat de Medvedev, subiectul vieţii nepământene stârneşte interes în Rusia. Postul de radio Vocea Rusiei relata în vară că, prin programul SETI, dar şi cu ajutorul a milioane de voluntari, omenirea încearcă încă din anii ’60 să audă semnalele radio din lumile necunoscute.
În 1977, telescopul radio de la Universitatea din Ohio a captat un semnal, care a durat aproximativ 37 de secunde, a venit din Constelaţia Săgetătorului şi a fost cel mai puternic dintre toate cele recepţionate anterior. În 2004, telescopul radio de la Arecibo (Puerto Rico) a transmis „un apel”, numit SHGb02+14a, care venea din zona în care Constelaţia Berbecului se învecinează cu cea a Peştilor. Iar datele publicate în 2008 de savanţii americani, care lucrează în cadrul Programului de Căutare a Civilizaţiilor Extraterestre, indică faptul că unul dintre cele mai apropiate de Terra sisteme astrale poate reprezenta o copie exactă a Sistemului nostru Solar, aflată în stadiu timpuriu de dezvoltare.
Chimistul suedez Svante Arrhenius, unul dintre primii laureaţi ai Premiului Nobel, şi-a expus la sfârşitul secolului al XIX-lea ideea de panspermie: viaţa pe Terra ar fi putut fi adusă din Cosmos. Comunitatea ştiinţifică a vremii a ignorat teoria. Însă în prezent, cunoscuţi oameni de ştiinţă de la Institutul de Spectroscopie din cadrul Academiei Ruse de Ştiinţă se ocupă activ de problema „aducerii” vieţii pe planeta noastră, din Univers.
Se ia în calcul ipoteza că fiinţele de pe alte planete ar fi putut trimite în spaţiu sute de mii de tone de biomolecule, microcapsule ADN, cuprinzând toate informaţiile despre tipul de viaţă căruia îi aparţin. Particulele cu ADN, trimise cu viteza spaţială de zeci de kilometri pe secundă, se răspândesc în Galaxie în decurs de câteva milioane de ani. Fireşte, o parte din „emisie” se pierde, dar altă parte poate ajunge pe planete cu condiţii favorabile, de tipul celor terestre. Şi aici „semnalul” începe să se dezvolte.
ADN-ul conţine informaţii colosale: 109 de unităţi ale alfabetului genetic din patru „litere” – nucleotide. Este imposibil să se prezinte toate variantele posibile de îmbinări. Aşa apare viaţa. Geneticienii afirmă că doar 5% din ADN-ul uman conţine informaţii utile. Restul de 95%, partea „în exces” a ADN-ului, ascunde taina provenienţei vieţii, inclusiv informaţii utile şi necesare pentru dezvoltarea viitoare a umanităţii, nota Vocea Rusiei.
Şi ar mai exista o dovadă importantă a faptului că viaţa de pe Terra a fost „adusă” din Cosmos. Studii microbiologice recente efectuate de Institutul de Medicină Spaţială din Rusia demonstrează că viaţa s-a ivit imediat după ce au apărut condiţiile necesare. Dacă ţinem cont de faptul că vârsta stabilită a primei gene terestre este de 3,8 miliarde de ani, iar vârsta geologică a formării Pământului este de 4,6 miliarde de ani, concluzia ar fi că suntem…extratereştri.
Sursa: www.2012en.ro
Источник:http://www.2012en.ro/2013/01/suntem-extraterestri/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+blogspot%2FaMYX+%282012+Era+Noastra%29
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu