Sistemul nostru solar se găseşte la marginea Căii Lactee. Zona s-a dovedit a fi grozavă pentru dezvoltarea vieţii, însă nu ne permite să avem parte de o „privelişte” foarte clară către restul galaxiei. Acest lucru a prevenit studierea multor aspecte fundamentale ale Căii Lactee, cum ar fi dacă are două sau patru braţe, cât de mare este, cât de repede se deplasează şi dacă se va ciocni cu galaxia Andromeda.
Un nou proiect, intitulat Gaia, va studia timp de 5 ani Calea Lactee, cartografiind întreaga galaxie şi obţinând răspunsuri la cele mai importante întrebări despre evoluţia şi structura sa. „Va fi fenomenal. Va schimba totul”, a declarat astronomul Barry F. Madore de la Observatorul Carnegie din Pasadena, California.
Dezvoltată de Agenţia Spaţială Europeană şi construită de EADS, naveta Gaia valorează 700 de milioane de euro. Gaia va fi doar cel de-al doilea satelit dedicat astrometriei (ştiinţa care se ocupă de studierea mişcărilor, poziţiilor şi distanţelor dintre diferite obiecte astronomice) lansat pe orbită. Astrometria este o ştiinţă practicată de câteva secole, însă acurateţea telescoapelor situate pe planeta noastră este limitată de turbulenţele atmosferice. Până acum, oamenii de ştiinţă au măsurat cu o precizie de 1% distanţa către mai puţin de 1.000 de stele. Cu Gaia, însă, cercetătorii estimează că vor putea măsura cu această fidelitate distanţa către mai bine de 10 milioane de stele. În cuvintele lui Timo Prusti, un cercetător implicat în acest proiect, „va fi o lovitură de baros pentru astronomia fundamentală”.
Naveta Gaia urmează să fie lansată în cursul acestui an din Kourou, Guiana Franceză, urmând să intre în orbită în punctul L2 (Lagrange 2), la 1,5 milioane de kilometri de Terra, scrie descopera.ro.
Sursa: REALITATEA.NET
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu