Channeler Mike Quinsey
Vă salutăm pe voi, cei care ați continuat să mergeți cu încredere în Iubire și Lumină, pe calea Noii Ere. Țelul pe care-l urmăresc sufletele voastre este mai aproape de atins ca niciodată, acum când v-ați ridicat în dimensiunea de tranziție.
Strădania voastră va începe să dea roade, căci câmpul energiilor întunecate v-a părăsit, astfel că voi ați ieșit din zona lui de influență.
Întunericul care a mai rămas, și care are impact asupra vieții voastre ca indivizi și societate, se datorează acum numai acțiunilor pe care le mai întreprind ființele umane rămase credincioase întunecaților. Puterea lor de influență scade însă foarte repede, deși, de la distanță, câmpul forțelor întunecate le mai dă câte o mână de ajutor.
Chiar dacă nu vă putem detalia exact ce urmează a se întâmpla, aceasta din cauza foarte multor factori care concură la obținerea tabloului general și specific sistemului vostru planetar în această perioadă existențială, complet diferită ce ceea ce ați cunoscut vreodată pe Pământ, vom încerca să creionăm unele linii de conduită care vor caracteriza perioada următoare. Probabilitatea ca asemenea previziuni să se regăsească în realitatea voastră este destul de mare, ca urmare a faptului că principalul factor perturbator, câmpul forțelor întunecate, v-a părăsit.
Dezvăluirea civilizațiilor universului care doresc să vă contacteze, este pe agendă pentru intervalul de timp destul de apropiat.
Mai multe persoane cu experiență de prima mâna prevăd realizarea acestui contact destul de curând, deși doresc să li se păstreze cinfidențialitatea.
Un oficial de prim rang al lumii voastre va da acest comunicat la momentul potrivit, după care, evident, și alții își vor declina identitatea. Fiți siguri că totul se va face cu cea mai mare atenție pentru ca lumea să nu intre în panică. Oricum, starea de înțelegere și acceptare a umanității s-a ameliorat considerabil față de anii trecuți.
Noi nu pierdem din vedere că, totuși, vor fi oameni care vor accepta cu greu aceste realități; important este însă faptul că opoziția față de debarcarea solilor noștri pe planetă, în văzul tuturor, cu siguranță nu va mai mai crea o stare de paroxism. Asta și pentru faptul că forțele întunecate nu mai sunt printre voi; doar slugile lor care la acel moment este foarte probabil să fi înțeles inutilitatea și ridicolul opoziției lor. Sperăm că până atunci, marea majoritate a umanității planetei nu ne va mai confunda cu Greys (civilizație parteneră a forțelor întunecate și a unelor cadre militare războinice pământene)
Noi cunoaștem că o destul de lungă perioadă, anumite cercuri de pe Pământ, marionete ale întunecaților, au dus o susținută propagandă de defăimare a noastră, prin toate mijloacele mass-media, care nu oboseau niciodată să ne arunce în spate tot felul de intenții de cotropire sau exterminate a celor de pe Pământ. A fost o perioadă grea, în care ignoranța, menținută de cei interesați asupra maselor populare, a întârziat contactul vostru cu lumea de dincolo de Terra. Din fericire, acele vremuri au apus, lumea s-a mai trezit, a început să înțeleagă mai bine realitățile galactice și universale și a devenit destul de interesată de a cunoaște și alte lumi.
Au exista și programe de înarmare care aveau ca motivație ”apărarea” împotriva ”invadatorilor extratereștri”. Mult timp s-a irosit și multă cheltuială s-a făcut pentru a crea armament și tehnică de luptă sau de apărare pentru un invadator care, de fapt, nu exista. Desigur, parte dintre acele fonduri au avut și alte destinații, care corespundeau unor planuri mai ascunse. Dar nu ne-am propus să tratăm acest subiect, în acest mesaj.
După cum cunoașteți, frații voștri extratereștri au avut contribuții importante în evoluția planetei Pământ printre care anihilarea încercărilor de a se trimite pe planetă obiecte (cunsiderate de oamenii voștri de știință asteroizi haotici) care să lovească în punctele cele mai vurnerabile Pământul. Un alt aspect al ajutorului pe care l-am acordat și-l acordăm este, dejucarea oricărei incercări de utilizare a aramentului nuclear în războaiele dintre diferitele părți beligerante.
Vă asigurăm că monitorizarea și intervenția noastră au făcut posibilă îndepărtarea spectrului celui de al Treilea Război Mondial, care ar fi fost, cu siguranță, unul nucler, ce ar fi pus sub semnul întrebării posibilitatea ca viața să mai poată continua pe planeta voastră.
Este adevărat că, prin DECRET, Creatorul ne-a autorizat să luăm măsurile care se impuneau pentru a face imposibilă declanșarea unui conflict nuclear, dar nu și al altor tipuri de războaie, în care se utiliza armanent convențional. Acea interdicție, rămasă în vigoare și cu aplicabilitate în întregul univers, a fost singura excepție în care Creatorul a trecut peste Liberul Artbitru al unei ființe create.
Acel DECRET a fost necesar deoarece reacțiile nucleare au efecte dintre cele mai profunde asupra energiei și materiei, și pentru anihilarea lor era nevoie de o lungă perioadă de timp. De asemaenea, influența lor distructivă ar fi afectat nu numai sistemul planetar și solar dar chiar și ordinea în acest univers.
După cel de al Doilea Război Mondial au existat o serie de momente și situații în care civilizațiile extraterestre au intervenit fie pentru diminuarea și limitarea unor evenimente distructive, fie pentru evitatrea producerii lor. Voi nu știți, probabil, că multe dintre catastrofele ”naturale” care v-au afectat planeta au fost rodul activității forțelor întunericului și marionetelor lor pământene.
Sprijniți de conștiințele curate ale umanității, am reușit ca, de-a lungul timpului, să salvăm planeta și viața de pe ea, în conformitate cu dorința Dumnezeului acestui univers și a Creatorului, în mai multe situații. Din acest motiv noi vă spunem mereu că voi nu sunteți singuri. Această afirmație are acoperire în multele situații în care a trebuit să intervenim.
Este, dacă ne permiteți, un motiv pentru care ne sițim mândri că v-am putut apăra și că rolul nostru de frați și-a dovedit viabilitatea.
Iată-ne ajunși aproape la capătul lungului traseu pe care v-am însoțit, momentul actual fiind cel care atestă ajungerea voastră și a planetei Pământ în dimensiunea de tranzitie (4D) spre destinația stabilă, a dimensiunii a 5-a. Sunteți pe punctul de a începe construcția Noii Ere, o eră a Luminii, Păcii și Iubirii. Noi vom contina să fim aproape de voi, dar dorința noastră, și, după cum observăm, și a voastră, este să ne vedem la față și să lucrăm umăr la umăr pentru edificarea Noii Voastre Lumi.Toți aveți ”acte” pentru trecerea în dimensiunea a 5-a, numai că unii le-ați primit pentru o perioadă determinată, în care să vă clarificati obțiunile și să faceți alegeile care se impun.
Este îmbucurător să vedem cât de repede ați reușit, mulți dintre voi, să treceți peste dezamăgirea de după 21 dec. 2012, apărută ca urmare a faptului că lucrurile nu au evoluat în conformitate cu scenariile voastre, în ceea ce priveste Ascensiunea. Noi v-am înțeles frustrările legate de acel eveniment, am înțeles că voi doreați un salt brusc, terminatoriu, în ceea ce privea vechile structuri ale celei de a treia dimensiuni. Ați vrut ca în acea zi ” negrul să se facă alb”. Cum asta nu s-a întâmplat, mai toți ați trăit cumplitele momente de dezamăgire care v-au făcut să credeți că... cineva v-a cam mințit.
Cu toate acestea, dragilor, voi ați trecut, CU ADEVĂRAT, la un nivel vibrațional superior, de care destui sunt conștienți, dar, marea majoritate, încă nu nu crede sau doar speră că, totuși, s-a întâmplat.
Timpul lucrează repede și eficient în favoarea adevărului: din ce în ce mai mulți veți accepta evidența că ați pășit pragul în dimensiunea 4D. Asta cu atât mai repede cu cât atributele acestei dimensiuni de tranziție vor începe să iasă în evidență. Probabil că cei doi factori esențiali care vor provoca saltul în conștiința umană vor fi: momentul când TOȚI guvernanții corupți vor fi înlăturați și, mai ales, atunci când se va produce descinderea pe planetă a solilor civilizațiilor extraterestre.
Sperăm că veți înțelege că nu avem nevoie să dorim a vă ”îndulci” situația. Noua Epocă bate la ușă și, când îi veți deschide, veți fi inundati de Lumina Divină a Iubirii și frăției universale. Toate scenariile care vă așteaptă există acum în tărâmurile superioare. Prin Legea Atracției, ele vor coborâ și în viața voastră. Este prea grandios Planul Divin, pentru ca realizarea lui să mai poată fi oprită.
Desigur, asta nu înseamnă că la nivel individual sau de grup, nu se poate alege altceva, dar sistemul general va mege înainte.
Constatăm cu mare bucurie că Lucrătorii în Lumină s-au mobilizat ca această Ascensiune să fie una de mare succes, și noi nu avem niciun motiv să nu credem că veți reuși. Toate contractele cu care au venit în această viață Lucrătorii în Lumină sunt respectate, excepție sufletele care, cu cca zece ani în urmă, le-au denunțat, ca urmare a unor influențe ale forțelor întunecate.
Caracteristica Lucrătorilor în Lumină veritabili este că ei nu caută recunoașterea societății, nu se afișează cu munca lor de trezire a altora și de răspândire a Luminii. Ei rămân niște anonimi la nivelul de informare a celor din jurul lor și nu cer recompense de niciun fel. Cine pretinde că este Lucrător în Lumină și procedează altfel, nu este unul autentic.
Dragilor, nu trebuie să credeți că unui Lucrător în Lumină i se cer niște eforturi dincolo de puterea lui de a acționa. Dacă ești cinstit cu tine și cu ceilalți, dacă ești interesat de evoluția ta și-i ajuți și pe alții să avanseze, dacă nu faci rău nimănui și tratezi toată creația cu înțelegere, compasiune și iubire, poți considera că ești un Lucrător în Lumină.
Anul acesta, 2013, este un an al unei înaintări triumfale, dar nu va fi un an ușor, mai ales pentru cei dominați de interese materiale.
Mulți încă își mai caută calea, mulți au dubii asupra a ceea ce ar urma să facă, mulți stau în cumpăna dintre materialitate și spiritualitate. Cu cât vă veți hotărî mai repede, și veți alege Lumina, cu atât mai repede vă veți găsi pacea și fericirea.
Destui vor fi cei care vor alege să-și continuie evoluția în plan nematerial, unii nu se vor putea despărți de bogăția materială pe care și-au format-o și vor prefera să rămână lângă ea, pentru a-și asigura o ireală bunăstare.
Cei care vor înainta spre 5D vor recupera din ce în ce mai multe abilități de ființă multidimensională și se vor bucura de adevărata libertate și fericire. Ei vor deveni ființe galactice, capabile să cunoască această vastă galaxie și chiar universul.
Mike |
Cu toate acestea, nu vă așteptați că veți avea totul dintr-o dată, căci totul depinde de nivelul de la care plecați și de viteza cu care călătoriți.
Nu există nici o limită și nu există nici o presiune pe cinevapentru a merge mai repede decât simte el că este confortabil. Voi nu vă aflați într-o cursă contra-cronometru, pentru a accede în 5D. Important este să vă înscrieți pe calea care vă duce acolo.
Sunt SaLuSa de pe Sirius și să vă spun, în numele Federației Galactice a Luminii, că suntem aproape de voi.
Ca întotdeauna, vă trimitem dragostea și susținerea noastră
SURSA: http://www.treeofthegoldenlight.com
(C.M.)
Sursa: http://ascensiuneaspiritului.blogspot.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu