Cu atâţia ani secetoşi veniţi unul după altul cine nu îşi doreşte să aibă la dispoziţie în propria curte cel mai eficient sistem de irigaţie? Iar pentru asta nu e nevoie decât de puţină imaginaţie şi ceva amintiri de la ora de fizică.
Apa este o resursă rară şi scumpă fără de care nu se poate face agricultură – fără ea plantele mor. Patru cincimi (80%) din apa folosită în agricultură este dedicată irigaţiilor menite să suplinească natura, atunci când precipitaţiile sînt prea puţine sau nu vin la momentul potrivit. Costurile cu apa ca resursă nu sînt întotdeaa acoperite de eficienţa sistemului de irigaţii – apa se poate pierde când este “împrăştiată” fără a se asigura fiecărei plante necesarul dar şi când se evaporă prea repede din sol sub acţiunea soarelui dogoritor, chiar dacă plantei i s-a “picurat” o raţie proprie.
Sticlele de plastic (PET – polietilen teraftalat), cel mai răspândit deşeu din zonele rurale din România, pot oferi soluţii tehnice pentru imaginarea unor sisteme eficiente de irigaţii accesibile financiar oricărui fermier – mai ales celor cu suprafeţe mici şi mijlocii.
PET-ul de 1,5-2 litri refolosit devine un mic rezervor care poate asigura necesarul optim de apă pentru mai multe zile uneia sau mai multor plante în funcţie de mărime – de la puieţi de pomi fructiferi şi arbuşti la răsaduri. Şi pe lângă faptul că din capsula de plastic apa nu se evaporă, în ea se pot dizolva numeroase substanţe nutritive care să faca planta mai viguroasă.
Două principii simple de dinamică a fluidelor te pot ajuta să obţii unul dintre cele mai eficiente sisteme de irigaţii imaginabil.
În sticlă se fac cîteva găuri – una (diametru 1 cm) pe fundul sticlei pentru a permite curgerea lichidului lăsând aerul să intre dar şi re-umplerea “rezervorului” – “proiectele” care propun tăierea în întregime a fundului sticlei permit creşterea pierderilor de apă prin evaporare – şi mai multe mai mici (diametru 0,5 cm) pe gâtul conic al sticlei (cu cât gâtul este mai alungit cu atât mai bine – sticlele de Coca Cola sînt perfecte) şi în dop.
Această capsulă cu lichid nutritiv va fi “plantată” printre răsaduri cu “capul” în jos – ideal ar fi ca plantarea capsulei irigante şi a plantei să fie concomitentă pentru ca ulterior în urma săpăturii să nu fie lovită rădăcina plantelor.
Solul va “trage” apa din PET prin găurile de scurgere pe măsură ce umiditatea din sol va scădea – nişte simple legi ale fizicii – păstrată în “capsulă” şi limitată în scurgere de găurile date pe gâtul sticlei, apa din PET nu va inunda solul pentru a se evapora rapid după o zi de caniculă – acesta fiind un punct forte al “proiectului” la capitolul eficienţă şi economie.
În India irigaţiile sînt vitale pentru micii fermieri care trăiesc în zone aride – 75% din teritoriul indian este în zone aride şi semi aride – sistemele de irigaţii “fabricate” fiind rea scumpe pentru majoritatea locuitorilor din spaţiul rural.
Vilas Kane este un cunoscut “ecologist” indian, faimos pentru producţiile sale documentare şi proiectele pe care le dezvoltă pentru protejarea naturii şi sprijinirea micilor agricultori din ţara sa. Un astfel de proiect este cel al utilizării PET-urilor pentru pentru crearea unui sistem de irigaţii “picătură cu picătură”.
Kane exploatează principiul capilarităţii folosindu-se de un “fitil” de bumbac pentru a scoate treptat apa dintr-o capsulă de plastic şi a o pune la dispoziţie plantei. El a găurit dopul pentru a introduce prin acesta un tub cu diametrul de aprox 5 milimetri şi lungimea de 15-20, prin care a trecut un fitil de bumbac suficient de lung cât să ajungă la lichid. Prin fitil lichidul a “urcat” respectând legile fizicii transformându-se la celălalt capăt într-o picătură “depusă” la rădăcina plantei.
sursa : agrointel.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu