sâmbătă, 6 iulie 2013

Viktor Orban, în Parlamentul European: “Nu voi accepta să îmi transformaţi ţara într-o colonie”!

nu-voi-accepta-sa-imi-transformati-tara-intr-o-colonieNesupunerea premierului ungar, Viktor Orban, continuă să dea mari bătăi de cap Uniunii Europene. Tentativele repetate ale Guvernului Orban de a modifica Constituţia sunt urmărite cu mare atenţie şi îngrijorare de liderii europeni.
Dar Viktor Orban a calificat raportul eurodeputatului portughez Rui Tavares, adoptat în iunie de comisia pentru Libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, din Parlamentul European, ca fiind nedrept. Raportul Tavares cerea autorităţilor ungare, cu precădere, restaurarea deplină a statului de drept, respectarea independenţei justiţiei şi garantarea libertăţii de expresie, a libertăţii presei, a libertăţii cultelor religioase, a dreptului la proprietate, ca şi respectarea drepturilor minorităţilor. “Nu îmi fac iluzii. Ştiu că socialiştii, liberalii şi verzii vor vota împotriva Ungariei, iar prietenii noştri ne vor fi alături. Am venit în faţa dumneavoastră să vă transmit respectul meu. Am depus sub forma unui memorandum răspunsul Guvernului ungar la jignirile grave care s-au adus ţării noastre. Sunteţi profund incorecţi faţă de Ungaria şi poporul maghiar. Folosiţi în mod public dubla măsură, nu recunoaşteţi, ne subestimaţi şi luaţi în derâdere munca maghiarilor de a-şi reînnoi patria, deşi am depus eforturi consistente şi am muncit din greu ca să depăşim falimentul din startul crizei economice. Am început de foarte de jos, economia Ungariei prăbuşindu-se încă dinainte de cea a Greciei”, le-a spus Orban europarlamentarilor.
“Ungaria se autofinanţează”
“Doar două ţări au reuşit să îşi plătească datoriile, Ungaria este una dintre acestea. Ţara noastră se autofinanţează deja din pieţele financiare, în timp ce datoria de stat şi şomajul sunt în continuă scădere. Noi nu vrem să trăim din banii altor contribuabili europeni, ci vrem să stăm pe picioarele noastre, prin propria noastră economie. Ungaria a lucrat mereu în contravântul Parlamentului European. Uniunea Europeană vrea să impună un sistem de monitorizare care ar aduce un stat membru sub tutela ei. Este o direcţie periculoasă. Eu am trăit soarta Europei Centrale. Ştiu ce înseamnă să nu fim propriii noştri stăpâni, fiindcă departe, într-o altă ţară, alţii decid soarta noastră. Ştiu ce înseamnă să trăim drept cetăţeni de rang inferior. Timp de decenii am suportat ca cei puternici să abuzeze de puterea lor. Noi ştim ce înseamnă ca independenţa şi libertatea ţării noastre să nu fie respectate. M-am aliat cu cei care luptau împotriva comunismului pentru a pune capăt unui astfel de regim şi niciodată să nu mai fim nevoiţi să retrăim astfel de lucruri”, a declarat Orban în cadrul discursului său, citat de Hirtv.
Doleanţe
“În consecinţă, am venit să vă transmit că noi maghiarii nu vrem o Europă în care ţările de succes sunt pedepsite în loc sa fie premiate, nu vrem o Europă în care majoritatea de două-treimi este condamnată, în loc să fie respectată. Nu vrem o Europă în care suntem ţinuţi sub tutelă, iar libertatea ne este îngrădită, în loc să fie asigurată. Nu vrem o Europă în care cel puternic abuzează de puterea sa. Nu vrem o Europă în care se foloseşte dubla măsură, unde doar cel mic trebuie să îl respecte pe cel mare. Astfel, noi ne vom lupta cu toţi cei care aplică dubla măsură, abuzează de puterea lor şi care vor să ne transforme în cetăţeni de rang inferior. Ne vom lupta şi cu cei care vor să transforme Uniunea Europeană într-un imperiu. Noi facem parte din acea categorie de milioane de oameni din Europa care nu susţin o supunere a Europei, ci pe cea a naţiunilor libere din Europa. Trăiască Uniunea Europeană a naţiunilor libere”, a mai spus Orban în cadrul discursului său.
Reacţii contra-Orban
Discursul lui Orban a generat replici tăioase. Şeful grupului social-democrat din PE, Hannes Swoboda, i-a reamintit premierului că, deşi prezintă un scenariu de succes, cetăţenii ungari continuă să părăsească ţara. “Ungaria este o ţară liberă, dar aşa a fost şi România împotriva căreia am demarat procedura de monitorizare”. Liberalul Gui Verhofstadt l-a acuzat pe premierul ungar că “lucrează împotriva Ungariei, în timp ce Parlamentul European apără democraţia maghiară. Premierul se poartă exemplar dacă luăm în considerare că de doi ani nu a mai zis nimic de naţionaliştii români şi slovaci”. Ulrike Lunacek susţine că modificarea Constituţiei a generat o atmosferă înfricoşătoare pentru minorităţile din Ungaria. “Peste tot încercaţi să renaşteţi regimul Horthy, atacând toate valorile europene de bază. Este nevoie de un nou mecanism de monitorizare”, a comentat Lunacek. Jaroslav Paska i-a reamintit premierului că “Uniunea Europeană nu poate tolera în interiorul ei un nou regim Lukaşenko sau de tip african”.
Reacţii pro-Orban
Au fost şi câteva luări de cuvânt pro-Orban, “Noi avem încredere în Ungaria. Ea este ţara libertăţii”, a spus Manfred Weber. “Dubla măsură este la ordinea de zi în Parlamentul European. Când Guvernul socialist a distrus Ungaria, aţi tăcut cu toţii, acum atacaţi Ungaria cu înverşunare”, a comentat europarlamentarul Antoni Legutko. “Eforturile Guvernului ungar ar trebui apreciate”, a adăugat Jaimer Mayor Oreja. “Respectarea statului de drept este o temă deosebit de importantă pentru toate instituţiile europene”, a subliniat Viviane Reding. Atmosfera în sală s-a încins la reacţia europarlamentarului Daniel Cohn-Bendit. Acesta a anunţat că el nu va permite nimănui să compare UE cu Uniunea Sovietică. “Ungurii ştiu totul mai bine, europenii sunt idioti, dar cum ajungem la Uniunea Sovietică?”
“Sunt pricipala tinta a atacurilor antisemite”
Replica lui Orban la atacurile venite din sală nu s-a lăsat aşteptată. “Există persoane cărora nu le place politica maghiară. Ei sunt banchierii, aflaţi în monopol, pe care o să îi impozităm în continuare, chiar dacă grupurilor de interese pe care le reprezentanţi nu le convine. Cât priveşte democraţia, vă reamintesc că din 1990, de când sunt alegeri libere, am câştigat, dar am şi pierdut alegeri. Aşa că nu avem nevoie de lecţii de democraţie de la nimeni. Cât priveşte antisemitismul din Ungaria, vă anunţ ca principala ţintă a atacurilor grupurilor radicale şi antisemite sunt chiar eu, în calitate de protector al comunităţii evreieşti din Ungaria. În tot mediul public, primul atacat sunt eu şi abia apoi compatrioţii evrei.
Nu cunoaşteţi istoria noastră. Îngrădirea libertăţii poporului maghiar nu au reuşit-o nici sovieticii, nici comuniştii. Dacă vorbim de drepturile minorităţilor, Constituţia defineşte clar căsătoria ca fiind între un bărbat şi o femeie, iar tradiţia asta este de 4.000 de ani. Comparaţia dintre Uniunea Europeană şi Uniunea Sovietică este chiar interesantă. Bruxelles versus Moscova. În mod cert, pe vremea Uniunii Sovietice eu nu aş fi putut să îmi spun părerea la Moscova. Dacă aş fi reuşit, probabil nu mai ajungeam acasă. Nu putem pune semnul egal între cele două entităţi, dar nici nu putem uita vremurile când soarta şi deciziile Ungariei nu au fost lăsate în mâinile maghiarilor. Aşa cum încercaţi dumneavoastră acum, aşa încercau unii atunci să ne apere pe noi de noi înşine. Vă transmit clar: maghiarii nu au nevoie să fie apăraţi de ei înşişi. Noi suntem un popor democratic şi iubitor de libertate. Fiecare decizie a Parlamentului este una de partid. Cea legată de Ungaria va fi una a partidelor de stânga. Cei care ne sunt procurori, vor juca şi rolul de judecători. Eu nu voi accepta niciodată să îmi transformaţi patria într-o colonie politică a Uniunii Europene. Ungaria este o ţară liberă”, a încheiat Orban, smulgând numeroase aplauze în sală.
Avertisment
Autorităţile ungare trebuie să corecteze urgent orice încălcare a valorilor fundamentale ale Uniunii Europene, în caz contrar, liderii Parlamentului European vor lua în considerare opţiunea de a cere Consiliului UE să verifice dacă există un risc clar de încălcare gravă, au avertizat miercuri, la Strasbourg, parlamentarii europeni. Aceştia au mai cerut crearea unui grup la nivel înalt care să monitorizeze respectarea valorilor europene în toate statele membre.
Autor: Istvan Deak
Sursa: jurnalul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu