Cum va arăta drumul spre distrugere?

Este normal ca la o economie globală al cărei produs intern brut se ridică la aproximativ 60 de trilioane dolari să avem tranzacţii în pieţele financiare tot de 60 trilioane dolari într-o singură săptămână?! Marc Faber, investitor cu experienţă în pieţele internaţionale, spune că nu şi că într-un final acest balon financiar va trebui să se ajusteze fie printr-o dezlănţuire inflaţionistă, fie printr-un colaps al sistemului. Piaţa derivatelor nu va putea continua să existe în următorii 5.000 de ani; se va sfârşi într-o zi ori prin război, ori prin colaps financiar, şi acest sfârşit va fi foarte dureros.

“În general, dacă ne uităm la lume, comparativ cu anii ‘50-’60 sau chiar şi cu anii ‘70, este clar că pieţele financiare - oficial şi mai puţin oficial - au crescut disproporţionat cu economia reală”, a declarat Faber într-un interviu pentru Prospect Group, postat pe portalul YouTube şi preluat de publicaţia online Zero Hedge.

Dezintegrarea sistemului financiar nu va putea fi împiedicată de băncile centrale şi de către autorităţile statale în condiţiile în care acesta este deja mult prea complex pentru a fi măcar desluşit de nişte oameni de formaţie academică ce nu ştiu cum funcţionează economia reală. Politicile neconvenţionale inflaţioniste, în măsura în care nu fac decât să creeze baloane speculative succesive, doar agravează starea unor pieţe mai dezechilibrate decât oricând.
Faber, autor al newsletter-ului “Gloom Boom&Doom Report”, crede că după excese urmează întoarceri către parametrii de normalitate; la un moment dat orice inflaţie conduce la deflaţie în orice sector, chiar dacă este vorba de imobiliare, acţiuni tehnologice americane sau acţiuni japoneze. “Cred că într-o zi banii de hârtie şi activele financiare vor fi distruse”, a declarat investitorul elveţian rezident în Thailanda într-un interviu pentru Sprott Money, portal specializat pe informaţiile privind plasamentele în aur.

Baloane speculative în serie

Politicile dobânzilor mici şi ale lichidităţii abundente care au început în anii ‘90 au creat distorsiuni majore în pieţe şi dezechilibre în economie. Randamentele mici la depozitele bancare îi silesc pe cei care dispun de bani să caute alternative de plasamente: în bonduri corporative, în acţiunile din pieţele emergente, pe aur, pe diferite mărfuri sau în real estate. Nu toţi cumpără însă în acelaşi timp şi în aceleaşi proporţii, nuanţează Faber.

Astfel, dobânzile mici creează alternativ baloane de săpun cum a fost pe piaţa NASDAQ, apoi în imobiliare, pe mărfuri în 2008. Toate aceste bule speculative ulterior intră în colaps inducând şocuri în economia reală.

Persistenţă în nebunia tipăririi de bani

Deşi crizele succesive au fost marcate tocmai de politica monetară excesiv relaxată, răspunsul bancherilor centrali a fost tot dobânzi zero şi încă şi mai multe injecţii de lichiditate. “Aceşti oameni nebuni nu îşi dau seama că sunt nebuni. Ei cred că fac o treabă grozavă”, a declarat Faber, adăugând că sunt oficiali care cred că fără politicile de relaxare cantitativă acum am fi fost în cea mai gravă depresiune economică din istorie.

Cum criza este departe de a fi trecut, probabil că nu se vor opri din tipărirea de bani, ci dimpotrivă, vor mări cantităţile întrucât, cum impactul politicilor de relaxare se diminuează, doar pentru a menţine acelaşi efect trebuie injectată încă şi mai multă lichiditate. După plecarea actualului şef al Rezervei Federale Americane, Ben Bernanke, vor veni bancheri centrali încă şi mai decişi în această direcţie, consideră Faber.

Bancherii centrali, mai proşti decât mecanicii auto

Reprezentanţii Fed habar nu au ce se întâmplă. Sunt oameni de formaţie academică şi 95% dintre ei nu au avut o slujbă normală în viaţa lor; au fost la universitate sau au lucrat pentru instituţii financiare şi nu ştiu cum se mişcă economia reală. Spre exemplu, ei au mizat că programele de relaxare cantitativă vor duce dobânzile în jos. Începând cu iulie 2012, randamentele titlurilor de stat americane cu scadenţa la 10 ani au urcat la 2,5%, de la 1,4%, aproape o dublare a dobânzilor, care contrazice toate teoriile lor. Sunt surprinşi şi acum nu ştiu ce să facă; dacă să reducă achiziţiile de active financiare sau dacă, dimpotrivă, este cazul să majoreze cantităţile.

Declaraţiile oficialilor Rezervei Federale, “complet confuze şi foarte vagi”, ne spun că aceştia nu au o gândire foarte limpede şi sunt influenţaţi de ultimele date statistice. Aşa se face că bancherii nu sunt în măsură să remedieze nimic, chiar dacă deocamdată nu avem semnale clare că se va precipita un nou val de criză.
Un mecanic auto îţi poate spune că maşina are defecţiuni; îl poţi ignora, iar automobilul mai poate merge un an, doi ani, sau chiar şi trei ani: până la urmă, ai un accident şi îţi spui că ar fi trebuit să duci maşina la reparat. În această parabolă, Faber vede însă o problemă încă şi mai mare: “În vreme ce un mecanic auto nu este cu totul prost ca un bancher central şi ştie să repare maşina, acum nimeni nu ştie cum să repare un sistem financiar complex precum cel pe care îl avem”.

Tensiunile sociale, o consecinţă a tipăririi de bani

Dezechilibrele din sistemul financiar sunt în măsură să provoace un colaps al acestora, însă un alt pericol vine din zona socială. Faber spune că politicile inflaţioniste promovate de bancherii centrali accentuează inegalităţile sociale şi creează un climat nefavorabil.

Dolarii tipăriţi de Fed nu stimulează neapărat economia americană sau nu creează inflaţie pe teritoriul SUA; banii pot merge să stimuleze economia Chinei sau a Vietnamului, de exemplu, şi să creeze inflaţie în acele ţări. Aşa se face că avem inflaţie majoră în Asia, unde preţurile terenurilor au crescut de cinci ori în ultimii ani în unele zone. Pentru oamenii care au în proprietate pământuri poate fi bine, dar pentru tinerii care absolvă o universitate, este potrivnic întrucât nu îşi pot construi o casă. “Aceasta creează un climat social nefavorabil”, afirmă Marc Faber. El nuanţează că nu merge într-atât de departe încât să spună că Bernanke este responsabil pentru tulburările sociale din Libia, Tunisia, Egipt şi Turcia, dar foarte clar acestea s-au produs pe fondul unei creşteri a inegalităţii.
Tipărirea de bani nu a stimulat economia, ci a antrenat creşterea preţurilor activelor favorizându-i pe cei care deţineau proprietăţi anterior. Aşa se face că cei bogaţi devin mai bogaţi. “Nu mă plâng de asta, deoarece beneficiez şi eu. Doar spun că nu construieşti o creştere economică sustenabilă şi permanentă cu astfel de politici”, a declarat Faber pentru Sprott Money.

Colaps financiar, război, revoluţie…

El crede că bancherii centrali şi celelalte categorii aflate la putere nu vor face nimic pentru a preveni un colaps sistemic. Ei nu vor ceda rolul. Nici aristocraţiile din Europa nu s-au retras de bunăvoie. Spre exemplu, aristocraţia rusă nu a cedat puterea în secolul al XIX-lea, ci a fost măcelărită. Războiul sau revoluţia i se par lui Faber deznodământul cel mai probabil al crizei sistemice. “Nu cred, ci sunt convins că totul se va sfârşi foarte rău”, a mai spus acesta.

Marc Faber este speriat de intervenţionismul bancherilor centrali: “Aceşti oameni nebuni nu îşi dau seama că sunt nebuni. Ei cred că fac o treabă grozavă”

autor: Adrian Panaite
sursa: curierulnational.ro

http://gandeste.org