Ochii sunt în principiu organe pasive, receptive. Cu toate acestea prin ochi putem nu numai primi, ci și dărui. Într-adevar, prin privire putem fi emițători activi, adică să vorbim, să sugeram, să influențăm, să comandăm, să deranjăm.
Nu-i priviți pe ceilalti fix, pentru a nu-i inoportuna, dar nu este bine nici să-i priviți cu ochii stinși, inexpresivi. Dacă și priviti prea pasiv, oamenii vor simți că nu primesc nimic de la noi dar și că energiile lor îi părăsesc.
Este important să ne observăm și să supraveghem expresia ochilor nostri întrebându-ne:” Oare dau? Oare iau?” Este bine să dam și este bine să luam în schimb, dar dacă nu ne oprim din a lua sau a vampiriza, vom fi alungați de peste tot pentru că devenim un hoț spiritual. În timp ce acel care se antrenează să dea, să radieze, să reconforteze, practică magia cea mai înaltă. Numai dorința de a da, de a-i face pe ceilalți fericiți, numai dorința intensă de a servi cauza divină ne poate deschide porțile Cerului.
Priviți semenii cu blândețe dar fără insistență, pentru a-i lăsa liberi; nu încercați să-i obligați să raspundă privirilor voastre și să se manifeste după dorințele voastre, pentru că cel care primește astfel proiecția voinței voastre se simte deranjat, violentat. În realitate nimic nu-l poate forța să se deschidă în fața voastră și rămâne insensibil la toate uneltirile voastre. Secretul în a-i susține pe ceilalți constă în iubire dezinteresată care nu încearcă niciodata să câștige suflete sau inimi prin violență.
Studiați această problemă în viața voastră particulară, familiară, în viața socială și veți vedea că multe lucruri depind de modul cum se privesc oamenii între ei. Nu s-a studiat încă suficient influența privirii asupra destinului omului. Să nu spuneți că acesta este un detaliu minuscul. Totul este în privire. Ea este o sinteza a întregii ființe; totul se reflectă în ea: grosolania sau delicatețea, prostia ca și inteligența, noblețea și lașitatea, forța și slăbiciunea. Privirea este un rezumat al întregii noastre ființe; ea imprimă o pecete peste tot unde se îndreaptă. Pentru a ne schimba privirea, trebuie să ne schimbăm întreaga existență, maniera de a gândi, de a simți, de a acționa. Prin intermediul privirii, energiile se revarsă asupra ființelor și obiectelor. Câte destine n-au fost schimbate și tulburate printr-o singură privire. - O.M.Aivanhov
În principiu viaţa îţi oferă ceea ce tu ai oferit întâi. Este ca un bumerang care îţi întoarce exact aceleaşi sentimente, gânduri, fapte, cuvinte pe care tu le-ai oferit celor din jur. Cu alte cuvinte, lumea nu-ţi poate dărui ceea ce nu primeşte de la tine. Tot ceea ce dăm bun, rău, frumos, urât, mai devreme sau mai târziu vom primi înapoi. Oferi iubire – primeşti iubire. Oferi ură – primeşti ură. Din păcate, noi pe această linie mergem: iubim numai dacă suntem iubiţi, ajutăm numai dacă primim la rândul nostru ajutor, respectăm numai dacă suntem respectaţi… deci totul condiţionat, mecanic, rece şi sec, ori adevărata iubire nu este condiţionată de nimic, nu impune condiţii. Sunt lucruri fireşti, specifice omului pământesc. Sau mai grav: „Nu te ajut pentru că nici tu nu m-ai ajutat” „Nu te respect pentru că nici tu nu mă respecţi”… însă Mântuitorul ce ne spune: „Dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteți avea? Căci și păcătoșii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Și dacă faceți bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulțumire puteți avea? Că și păcătoșii același lucru fac. Și dacă dați împrumut celor de la care nădăjduiți să luați înapoi, ce mulțumire puteți avea? Că și păcătoșii dau cu împrumut păcătoșilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine și dați cu împrumut, fără să nădăjduiți nimic în schimb, și răsplata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui Preaînalt.” Deci Dumnezeu cere de la noi ieşirea din tiparul omenesc, pământesc şi înălţarea noastră către omul ceresc. „Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi!” zice Domnul, şi iarăşi: „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”.
Cineva a spus cândva: “Ce pleacă se și întoarce.” Numele lui era Fleming și era un sărman fermier scoțian. Într-o zi, pe când muncea, a auzit un strigăt de ajutor venind dintr-o mlaștină învecinată. Și-a lăsat uneltele și a alergat la mlaștină. Acolo, plin de nămol, se afla un baiețel îngrozit care se lupta să scape. Fermierul Fleming l-a salvat din ceea ce urma să fie o moarte înceată și îngrozitoare. A doua zi, o trăsură luxoasă s-a oprit la ușa fermierului. Un nobil elegant a coborât din ea și s-a prezentat ca tatăl baiatului pe care fermierul îl salvase. “Vreau să te plătesc”, a spus nobilul. “Ai salvat viața fiului meu”. “Nu, nu pot să accept bani pentru ceea ce am facut,” i-a raspuns fermierul refuzând oferta. În același moment, fiul fermierului a aparut în ușa casei. “Acesta este fiul tău ?” l-a întrebat nobilul. “Da”, a răspuns mândru fermierul. “Hai să facem o afacere. Lasă-mă să-i ofer aceeași educație pe care o va primi și fiul meu. Dacă și el este ca tatăl lui, cu siguranță va deveni un om cu care să te mândrești.” Și așa a facut. Fiul fermierului Fleming a urmat cele mai bune scoli ale vremii, a absolvit Școala de Medicină St. Mary’s Hospital Medical School din Londra și a ajuns cunoscut în lume ca Sir Alexander Fleming, inventatorul penicilinei. Ani mai târziu, fiul nobilului care fusese salvat din mlaștină, s-a îmbolnăvit de pneumonie. Ce i-a salvat viața de data aceasta? Penicilina!Numele nobilului ? Lord Randolph Churchill. Numele fiului sau ? Sir Winston Churchill.-http://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/
Pentru a fi creștin, nu este de ajuns să mergi în fiecare duminică la Liturghie, să spui în fiecare zi câteva rugăciuni sau să ții posturile rânduite de Biserică, iar în rest să trăiești ca toți ceilalți. Pe lângă asta mai trebuie, și asta este esențial, să ducem ceea ce Părinții numesc războiul nevăzut sau să zdrobim de Piatră – care este Hristos – pruncii Babilonului – care nu sunt altceva decât gândurile rele. Căci fără încetare în inima noastră defilează o mulțime de gânduri rele sau inutile pe care le lăsăm să mișune prin ea și care o umbresc și ne duc mai apoi spre păcat. Dorințe păcătoase de tot felul, judecată, gânduri de gelozie, invidie, vrajbă, iritare…
Din moment ce un astfel de gând se naște înlăuntrul nostru trebuie să fim extrem de atenți. Când acesta nu este decât un mic prunc al Babilonului, adică al divolului și al patimilor noastre, să-l zdrobim de Piatră, adică s-o tăiem din scurt cu el spunând și repetând: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” - Arhimandrit Placide Deseille
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu