Exista cu adevarat o psihologie a fericirii? Cati oameni din jurul tau nu iti marturisesc, uneori chiar pana ajung sa te plictiseasca, "Vreau sa fiu fericit!" Cu toate acestea, asa cum ne tot sfatuiesc inteleptii de azi si de ieri ai lumii, fericirea este un lucru relativ. Ceva ce ne fericea altadata nu ne mai ofera satisfactii in prezent si chiar ne intristeaza maine...
Motivele fericirii sunt atat de multe... "Daca asa gasi omul potrivit, sufletul pereche, si m-as casatori cat de curand cu acesta, nimic nu ar mai putea sta in calea fericirii mele!" "Daca as avea o alta casa, o noua masina, un iaht, sau un nou job, nu mi-ar mai trebui nimic altceva!" "Ah, daca as putea da nastere unui copil, ce mi-ar mai putea lipsi?" "Uf, ce bine ar fi daca asa putea renunta la munca pentru a sta cat mai mult in preajma copiilor mei!" "Daca as slabi cu cel putin 10 kilograme as fi in culmea fericirii!" "Ah, daca as iesi mai repede la pensie!" "De as avea posibilitatea de a calatori cat mai mult, nimic nu mi-ar mai putea intina fericirea!"
Atunci cand cineva isi implineste una din aspiratiile de mai sus (si multe altele pe langa ele) are senzatia ca a ajuns in rai... pana cand ajunge sa se obisnuiasca cu paradisul sau personal si porneste sa caute o alta sursa a fericirii. Psihologii numesc acest fenomen eterna moara a hedonismului, in care un lucru nu ne mai satisface pe masura ce trece timpul si ne provoaca sa cautam un alt mijloc de a gasi placere. Cu cat ne simtim mai fericiti, cu atat mai mult aspiram sa ne inaltam pe si mai inalte trepte ale fericirii. Cu cat acumulam mai numeroase si mai calitative lucruri, vrem sa avem mai si multe ori mai valoroase obiecte sau trairi ale fericirii.
Psihologii stiu de multa vreme ca nu este deloc usor sa ajungem la fericire. Psihologia pozitiva nu inceteaza sa examineze diverse cai de a avea pozitive experiente de viata subiective (placeri, fericiri), trasaturi pozitive (puncte forte, interese) sau a adera la institutii cu o influenta pozitiva asupra noastra (biserici, credinte, scoli, comunitati).
Martin Seligman, considerat frecvent drept intemeietorul psihologiei pozitive, era de parere ca o fericire autentica este asociata cu alegerile pe care le facem pentru a ne simti cat mai bine in viitor ("Ma voi casatori cu alesul inimii mele, asa ca voi fi fericita", "Vom pleca in concediu la Miami Beach, asa ca nu avem cum sa nu fim fericiti!"). Potrivit acestei teorii, scopul esential al vietii noastre este sa ne simtim bine, asa ca ne orientam spre optiuni conforme acestui tel. Chiar asa sa fie?
Cred ca viziunea psihologica de mai sus nu are cum sa ne explice de ce alegem adeseori sa facem lucruri ce nu ne furnizeaza placeri personale, cum ar fi sa avem grija de batranii nostri parinti sau sa ii ingrijim din tot sufletul pe bebelusii nostri. Selingman a incercat de curand sa isi amelioreze teoria luand in considerare importanta pe care o acordam relatiilor noastre umane si a impactului acestora asupra deciziilor noastre si a felului cum ne vedem implinirea in viata. Potrivit acestor consideratii, suntem atasati de copilasii si parintii nostri intrucat ii iubim (chiar nu stiam asta si mai inainte?) Pentru ca au nevoie de ajutorul nostru. Deoarece acest lucru conteaza cu adevarat pentru noi. Fiindca ajungem sa credem ca asa ceva este bun si drept.
Psihologia pozitiva ne invata ca atunci cand ne simtim bine suntem pe cale de a face bine. Nu ne spune inca cu limpezime ca si reciproca este adevarata: atunci cand facem bine ne simtim bine, si suntem pe cale de a fi fericiti. Nu ma pot impiedica sa nu va intreb: ni se intampla acest lucru pentru ca asa sta in firea noastra sau din pricina grauntelui de dumnezeire ce incolteste mereu in noi?
Sursa: http://www.diane.ro
Atunci cand cineva isi implineste una din aspiratiile de mai sus (si multe altele pe langa ele) are senzatia ca a ajuns in rai... pana cand ajunge sa se obisnuiasca cu paradisul sau personal si porneste sa caute o alta sursa a fericirii. Psihologii numesc acest fenomen eterna moara a hedonismului, in care un lucru nu ne mai satisface pe masura ce trece timpul si ne provoaca sa cautam un alt mijloc de a gasi placere. Cu cat ne simtim mai fericiti, cu atat mai mult aspiram sa ne inaltam pe si mai inalte trepte ale fericirii. Cu cat acumulam mai numeroase si mai calitative lucruri, vrem sa avem mai si multe ori mai valoroase obiecte sau trairi ale fericirii.
Psihologii stiu de multa vreme ca nu este deloc usor sa ajungem la fericire. Psihologia pozitiva nu inceteaza sa examineze diverse cai de a avea pozitive experiente de viata subiective (placeri, fericiri), trasaturi pozitive (puncte forte, interese) sau a adera la institutii cu o influenta pozitiva asupra noastra (biserici, credinte, scoli, comunitati).
Martin Seligman, considerat frecvent drept intemeietorul psihologiei pozitive, era de parere ca o fericire autentica este asociata cu alegerile pe care le facem pentru a ne simti cat mai bine in viitor ("Ma voi casatori cu alesul inimii mele, asa ca voi fi fericita", "Vom pleca in concediu la Miami Beach, asa ca nu avem cum sa nu fim fericiti!"). Potrivit acestei teorii, scopul esential al vietii noastre este sa ne simtim bine, asa ca ne orientam spre optiuni conforme acestui tel. Chiar asa sa fie?
Cred ca viziunea psihologica de mai sus nu are cum sa ne explice de ce alegem adeseori sa facem lucruri ce nu ne furnizeaza placeri personale, cum ar fi sa avem grija de batranii nostri parinti sau sa ii ingrijim din tot sufletul pe bebelusii nostri. Selingman a incercat de curand sa isi amelioreze teoria luand in considerare importanta pe care o acordam relatiilor noastre umane si a impactului acestora asupra deciziilor noastre si a felului cum ne vedem implinirea in viata. Potrivit acestor consideratii, suntem atasati de copilasii si parintii nostri intrucat ii iubim (chiar nu stiam asta si mai inainte?) Pentru ca au nevoie de ajutorul nostru. Deoarece acest lucru conteaza cu adevarat pentru noi. Fiindca ajungem sa credem ca asa ceva este bun si drept.
Psihologia pozitiva ne invata ca atunci cand ne simtim bine suntem pe cale de a face bine. Nu ne spune inca cu limpezime ca si reciproca este adevarata: atunci cand facem bine ne simtim bine, si suntem pe cale de a fi fericiti. Nu ma pot impiedica sa nu va intreb: ni se intampla acest lucru pentru ca asa sta in firea noastra sau din pricina grauntelui de dumnezeire ce incolteste mereu in noi?
Sursa: http://www.diane.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu