Se afișează postările cu eticheta INLATURAT. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta INLATURAT. Afișați toate postările

vineri, 11 mai 2012

MOTIVUL REAL AL PREZENŢEI REPTILIENILOR – CATASTROFA A FOST EVITATĂ


Acest articol apartine blogului Biblioteca Secreta 


O perspectivă galactică asupra motivului real al prezenţei aici a reptilienilor şi pe alte 20 de planete, dintre care două sunt foarte asemănătoare cu Terra

Introducere

Să ne amintim că există două motive principale pentru care Consiliul Andromeda a luat o decizie radicală pentru a interveni în ajutorul oamenilor de pe Pământ.

Primul motiv

Cu ani în urmă, înainte ca acest război cosmic să înceapă pentru eliberarea oamenilor de pe planeta Pământ de cuceritorii reptilieni originari din sistemele Draco şi Hidra (care colaborau cu partenerii lor “micii cenuşii” originari din Orion), şi care război s-a încheiat deja încă din ianuarie – februarie 2011, s-a decis că este necesara această intervenţie în forţă.

Motivul acestei interventii este că la una dintre cele mai importante reuniuni ale Consiliului Andromeda au ajuns la concluzia că undeva cam la 360 de ani în viitor, daca nu s-ar fi intervenit cu acţiuni pentru blocarea acestui eveniment, ar fi rezultat o adevărată catastrofă galactică, cu consecinţe inimaginabil de rele pentru foarte mulţi oameni care trăiesc pe multe planete din galaxia Calea Lactee.

Al doilea motiv

Celălalt motiv principal în favoarea intervenţiei în forţă, a fost iminenta perioadă de tranziţie, transformare şi evoluţie a întregii planete şi a oamenilor care trăiesc aici, spre dimensiunea vibratorie a 4-a, şi că oamenii merită să facă această tranziţie în mod conştient, total liberi, şi nu manipulaţi, dominaţi, influenţaţi continuu, abuzaţi, folosiţi ca sclavi, traumatizaţi emoţional, folosiţi ca hrană şi pe post de cobai pentru experimente genetice, iar lista poate continua foarte mult.

Consiliul Andromeda, după o analiză extinsă şi multe deliberări, au decis că oamenii de pe Pământ merită să facă această tranziţie în deplină libertate, şi nu ca sclavi.

La început, membrii Consiliului nu erau hotărâţi să înceapă aceste acţiuni pentru ajutorarea Pământului, dar au ajuns la concuzia că A NU FACE NIMIC în această direcţie ar fi determinat efecte nedorite chiar şi în galaxia Andromeda.

În ce fel? Am să vă explic.

Aşa că m-am întrebat care era acest eveniment catastrofic de o asemenea anvergură încât ar fi afectat nu numai galaxia Calea Lactee, dar şi galaxia vecină, Andromeda?

Vă rog să reţineţi că fiecare galaxie este compusă din aşa-numitele “cadrane”, sau sectoare. În fiecare galaxie există foarte multe lumi locuite. Aşa că i-am întrebat pe unii membri ai Consiliului Andromeda despre toate acestea.

Ei bine, ei au mers “înapoi pe fir” ca să descopere care sunt evenimentele iniţiale care ar duce la o astfel de catastrofă. [Vă rog să reţineţi că ei au această posibilitate de a merge înapoi şi înainte de-a lungul timpului, asa cum noi ne plimbăm înainte şi înapoi pe o alee - nota AIM]. Astfel, ei au descoperit că totul este legat de acest spaţiu cosmic, şi anume Terra, Marte şi Luna.

Ei mi-au spus că există o aliniere foarte exactă între piramidele aflate pe fiecare dintre aceste corpuri cereşti (Terra, Marte şi Luna), şi că reptilienii au folosit de foarte mult timp aceste piramide pentru a transmite energii vibratorii modulate specific reptilian, de la aceste trei corpuri cereşti, cu scopul de a reduce frecvenţa de vibraţie a acestei zone din cosmos, şi de a o menţine scăzută. Şi de a transforma treptat, în timp, frecvenţa de vibratie a acestei planete (Terra) şi ADN-ul fiinţelor umane care trăiesc pe Pământ, în ADN reptilian pentru a modifica oamenii în mod genetic şi a-i transforma în reptilieni. Pământul este o planetă cu 7 miliarde de oameni.

Aici vorbim de două aspecte. O schimbare planetară globală atât a frecvenţei proprii a Pământului, cât şi a ADN-ului oamenilor. Vă rog să reţineţi că reptilienii sunt foarte pricepuţi în genetică, şi o folosesc de milioane de ani. De asemenea, aceşti reptilieni Draco şi Hidra fac astfel de modificări genetice şi de frecvenţă în multe alte lumi, sisteme stelare şi galaxii.

De ce? Pentru că ei au impresia că Universul este la dispoziţia lor pentru a-l modela aşa cum vor. Ei se simt conducătorii perfecţi ai Universului, în mod foarte arogant şi egoist.

Dar întrebarea care a rămas este “de ce”? De ce ar face asta reptilienii? Este vorba de controlul asupra resurselor şi al planetelor. Care este imaginea de ansamblu aici? Ce se petrece de fapt?

Aspectele principale sunt: conversie şi transformare. În această discuţie recentă cu contactele mele din Consiliul Andromeda am descoperit că reptilienii au folosit tehnologii specifice de modificare a frecvenţei, au folosit energii specific reptiliene, de mai mult timp, cu scopul de a pune bazele, de a creea o reţea energetică galactică de frecvenţe şi energii specific reptiliene. Scopul era acela de a schimba ADN-ul uman într-unul reptilian, şi asta nu numai pe planeta Pământ, ci şi pe toate planetele umane din Calea Lactee care astfel ar fi devenit reptiliene. Cu alte cuvinte, este vorba de o completă transformare şi conversie a fiecarei planete umane din această galaxie.

Ca exemplu vizual, imaginaţi-vă o plasă de pescuit compusă din noduri strategice care “împachetează” galaxia noastră. Cam aşa arată. Membrii Consiliului Andromeda mi-au arătat o anumită concentraţie de energie verde pulsatorie în spaţiul cosmic care se află în triangulaţia formată de Pământ, Marte şi Lună şi care apărea ca fiind un nod principal în această galaxie a acestei reţele energetice care “capturase” Calea Lactee.

Am aflat că evenimentul catastrofic care s-ar fi petrecut cu 360 de ani în viitor ar fi fost conversia şi transformarea totală, simultană şi definitivă a întregii galaxii Calea Lactee întro galaxie reptiliană, cu model vibratoriu reptilian şi ADN reptilian.

Această catastrofă s-ar fi petrecut daca Consiliul Andromeda nu ar fi făcut nimic pentru a opri acest eveniment.

Dacă “faceţi legăturile”, descoperiţi că această interventie galactică nu vizează doar Pământul şi celelalte 20 de alte planete umane care sunt capturate de reptilieni (între care există două planete foarte asemănătoare Pământului dar care nu au o floră şi faună atât de diversificată ca cea de aici)…

Şi ţinănd cont de toate informaţiile la care am avut acces până acum, de faptul că reptilienii se consideră o specie dominantă în Univers, de faptul că Universul este la dispoziţia lor pentru bunul lor plac, de faptul că ei se simt îndreptăţiţi să controleze şi să consume totul din moment ce pentru ei alte forme de viaţă nu valoreaza nimic, de faptul că ei sunt atât de cruzi încât omoară fără remuşcari pe oricine, de faptul că ei consideră restul speciilor umane ca pe nişte vite demne doar de a fi mâncate, de faptul că ei deja au cucerit şi au convertit alte lumi şi alte galaxii…

Vă rog să vă daţi seama că reptilienii puseseră în aplicare un plan strategic minuţios, foarte exact, cu scopul de a schimba, converti şi transforma toate (repet – toate) planetele umane din galaxia aceasta, folosindu-se de tehnologii specifice de modificare a frecvenţei vibratorii şi de genetică avansată…

Vă rog să vă imaginaţi adevăratele dimensiuni ale acestei catastrofe care poate părea de neconceput pentru noi, oamenii…

Sumar

Oamenii de pe Pământ, şi de pe alte planete, au fost manipulaţi, controlaţi, abuzaţi, şi-au pierdut libertatea, şi-au pierdut fericirea, au fost folosiţi ca sclavi pentru a munci întrun sistem care este opresiv şi care este condus pe Pământ de către criminali cruzi, egoişti, obsedaţi de putere, cunoscuţi ca şi Illuminati, Cabala, Fostele Puteri, şi care sunt de fapt marionetele reptilienilor din Draco şi Hidra.

Personal cred că suntem cu adevărat binecuvântaţi că oamenii din Consiliul Andromeda, conduşi de oamenii din sistemul stelar Procyon, au decis să intervină cu mai mult de 10 ani în urmă, pentru a elibera planeta Pământ. Noi, aici, nu aveam tehnologia, mijloacele necesare, posibilităţile specifice dimensiunii superioare pentru a lupta cu şanse de succes împotriva reptilienilor…

În cele din urmă, Consiliul Andromeda nu a permis să aibă loc un genocid complet al diferitelor rase umane din Calea Lactee, din motivele deja enumerate până acum. Aici ne putem gândi şi la faptul că după un astfel de eveniment catastrofic, ar fi putut să urmeze în mod similar cucerirea galaxiei Andromeda…

Acest război de eliberare a Pământului nu ar fi putut să vină întrun moment mai potrivit, dat fiind faptul că planeta noastră şi noi, trecem acum printr-un proces de evoluţie spre o dimensiune superioară.

Extratereştrii din Consiliul Andromeda nu sunt salvatorii noştri. Dar eu cred că suntem binecuvântaţi că au intervenit pentru noi. Căci acum noi avem cu toţii ocazia să ne alegem viitorul, să ne îmbunătăţim viaţa, fără intervenţia şi controlul acestei rase malefice, crude, egoiste, şi parazite care sunt reptilienii Draco – Hidra.

Nota AIM: imaginile sunt cele folosite de Tolec în documentul original.

Urmează răspunsul lui Tolec la întrebarea “Ai primit informaţie concretă în legătură cu modul în care reptilienii au procedat pentru a-i influenţa pe cei din grupurile Illuminati, Francmasonerie, Cabala, etc? Era oare prin control mental telepatic, sau poate prin crearea unei anumite “atmosfere” mentale specifice pentru ca aceste grupuri să înflorească?”

Răspunsul comandantului principalei biosfere a Consiliului Andromeda urmează în rândurile de mai jos…

Reptilienii Draco-Hidra au făcut anumite înţelegeri contractuale cu grupările malefice aflate în spatele scenei, în schimbul cedării planetei şi a oamenilor de pe ea ca resurse, sclavi şi mâncare:

1) Le-au permis acestor grupuri de putere, cât şi familiilor lor, să aibă o viaţă plină de abundenţă, şi de putere, în cadrul grupurilor lor secrete, care se identificau prin semne specifice, secrete. Aici mă refer la anumite “strângeri de mână”, semne cu degetele, etc, pe care numai membrii grupului le putea recunoaşte şi “descifra”.

2) O altă înţelegere era că Pământul să fie împărţit (ca la piaţă) între reptilieni (care primeau zone întinse unde îşi stabileau oraşele) şi aceste grupuri “de putere” care primeau “domenii” uriaşe pentru folosinţă după bunul plac.

3) Cea mai importantă înţelegere era aceea de a avea acces la resurse de apă curată şi de aer curat.

De asemenea:

Dacă vreun membru al unei societăţi secrete malefice, îşi încălca înţelegerea contractuală, atunci el şi familia lui vor fi eliminati.

Dacă vreun membru al unei societăţi secrete malefice, care a depus jurământul în faţa conducătorilor acelui grup, face dezvăluiri în public, atunci ei vor fi eliminaţi împreună cu familiile lor şi vor fi încarceraţi în celule de detenţie reptiliene pentru a fi folosiţi ca mâncare.

Reptilienii Draco-Hidra nu au folosit numai controlul telepatic al minţii pentru a-i supune pe membrii grupurilor secrete; ei au făcut uz şi de metode de manipulare severe cum ar fi tortura cu şocuri electrice, pentru că mulţi dintre aceşti oameni au cipuri implantate în corp prin care ei pot fi ţinuţi sub control.

Vă rog să reţineţi, existau anumite zone de energie negativă (nesupunere civilă, scandaluri politice, extremişti religioşi, exerciţii militare) de pe glob unde s-au acumulat până la saturaţie aceste energii datorită “bombardamentului” continuu de la bazele reptiliene subterane şi submarine. Emiţătorii şi toate anexele împreună cu bazele subterane şi submarine au fost deja eliminate definitiv încă de acum o lună datorita acţiunilor echipei de comando condusă de oamenii din Procyon.

Umanitatea, oamenii de pe Pământ, au impresia greşită, falsă, că ei sunt cauza războaielor civile, a conflictelor politice şi militare. Realitatea este însă că toate acestea nu au fost decât mijloace de manipulare a oamenilor, folosite de către cei din grupurile secrete. Planurile lor erau de a reduce populaţia planetei de la 7 miliarde la numai câteva miloane pentru a putea să îi controleze mai bine pe cei rămaşi în viaţă. Odată cu îndepărtarea de pe Pământ a reptilienilor Draco şi Hidra şi a hibrizilor reptilieni-umani, au mai rămas doar cei care se află în diversele grupuri secrete, şi care sunt oameni.

În prezent, aceştia se luptă unii cu alţii pentru a câştiga rolul de “câine de pază” suprem pe acestă planetă.

Ei dispun de anumite tehnologii prin care pot controla populaţia, dar ca simpli oameni nu au acele puteri telepatice pentru controlul mental pe care reptilienii le au. Aceşti membri ai grupurilor secrete malefice ştiu acum că nu prea mai au mijloacele necesare odată cu plecarea reptilienilor. Ei se luptă acum pentru a câştiga poziţia supremă de conducere pe această planetă. Şi ei încă cred că pot menţine secretul grupurilor lor.

Dar este evident că nu vor putea să continue aşa. Cei care sunt cunoscuţi ca “defectori” sau “foşti”, încep să facă dezvăluiri uluitoare despre toate aceste grupuri secrete, riscându-şi viaţa, pentru a arăta tuturor adevărul din spatele acestor secrete străvechi.

Din moment ce aceste grupuri malefice de oameni nu mai au capacitatea de a elimina pe aceşti “defectori”, ei încep astfel încet-încet să-şi piardă influenţa asupra membrilor lor. Aceste grupuri malefice sunt în prezent expuse întregii lumi, iar acţiunile lor sunt dezvăluite tuturor.

Mulţi dintre aceşti membri nu ştiu încă că ei au fost păcăliţi şi minţiţi. Ei au crezut în mod greşit că fac un serviciu umanităţii prin menţinerea acelor secrete.

Atunci când Adevărul iese la Lumină, membrii grupurilor malefice vor fi surprinşi să descopere că ei s-au “închinat” de secole ca simpli sclavi în faţa unor “zei” malefici. De fapt, nu erau deloc zei. Aceşti reptilieni sunt doar fiinţe cu o frecvenţă de vibraţie scăzută din cea de-a 4-a densitate, care au capacităţi naturale diferite de ale noastre, şi care dispun de tehnologie superioară. Ei nu sunt deloc zei.
Sursa: AIM



marți, 12 iulie 2011

CINE A INLATURAT SCENA MORTII LUI DECEBAI DE PE COLUMNA LUI TRAIAN

Columna lui Traian adaposteste multe mistere, pe care istoria se incapataneaza sa le treaca cu vederea. Degradat, prost interpretat, magnificul monument nu prea ii mai intereseaza pe istoricii nostri. S-au scris cateva studii, s-au dat cateva interpretari si s-a inchis dosarul. Se asterne praful peste o istorie a dacilor scrisa cu condeiul rupt, de niste istorici grabiti, o istorie din care adevarul inca nu s-a aratat decat in mica masura.

Primul "film" de razboi din istorie

Victoria lui Traian asupra dacilor a fost mai mult decat o simpla victorie militara: a fost inceputul unui jaf care a scos Imperiul roman din criza. Tezaurul dacic regal, estimat la cifre fabuloase conform autorilor vremii (mii de tone de aur si argint, rectificate de istorici la cateva sute, prin stergerea unui zero), a dus la o scadere a pretului aurului in imperiu, la scutirea cetatenilor romani de impozite pe timp de un an, la spectacole si jocuri ce au durat 123 de zile - cele mai lungi din istoria imperiului. Romanii si-au exprimat bucuria pentru infrangerea dacilor, punand sa fie ucisi in jocurile de circ 10 000 de gladiatori sclavi si 11 000 de fiare salbatice.
Minele Daciei au furnizat in continuare aur imperiului, finantand ample programe de constructii, intre care si grandiosul for al lui Traian. Pentru realizarea acestuia s-a excavat un deal intreg, iar pentru a marca acest efort a fost inaltata o columna. Era o columna alba, goala, iar inscriptia de pe soclul sau spunea ca acest monument s-a ridicat pentru a marca inaltimea colinei excavate. Era viitoarea Columna a lui Traian. La un moment dat, la scurta vreme dupa inaugare, cuiva i-a venit ideea decorarii columnei. Probabil arhitectului Apollodor din Damasc. Monumentul, inalt de 38 m, a fost decorat cu benzi sapate in spirala, acoperite cu scene de lupta, asemenea cadrelor unui film, reprezentand desfasurarea celor doua razboaie daco-romane. Multi specialisti sustin chiar ca reprezentarile de pe columna erau in culori, ca marmura a fost pictata. Astfel a luat nastere unul dintre cele mai grandioase monumente din cate a avut antichitatea, admirat si imitat de-a lungul timpului. Doar inscriptia a ramas aceeasi, fara sa pomeneasca nimic de razboaiele cu dacii.                                        
Pe columna apar foarte multe scene in miscare, complexe, elaborate, compuse pe mai multe planuri. Figurile sunt expresive si, desi sunt peste 2500 de fete reprezentate pe columna, rareori se gasesc unele care sa semene intre ele. Nimic nu este repetitiv, totul este plin de dinamism, de durere si compasiune. Desi romanii sunt prezentati mereu invingatori, desi nu exista nici o imagine de roman ucis in lupta, in vreme ce dacii sunt aratati zdrobiti in toate infruntarile, chirciti, cazuti sub copitele cailor, sagetati, decapitati, cu toate acestea, se desprind din aceste reprezentari o mare compasiune si admiratie a autorului fata de daci. Dacii lupta pana in ultima clipa pentru a-si apara libertatea si pamantul. Mai mult, in afara de celebra scena a sinuciderii lui Decebal, exista mai multe scene de sinucidere in masa a dacilor, care nu au acceptat sa ajunga prizonieri in mainile romanilor: fie isi strapung pieptul sau gatul cu pumnalul, fie, intr-o scena mult discutata, beau otrava. (Dupa alte interpretari, ar fi vorba de impartirea ultimelor provizii de apa, nu de impartirea otravii.) Scena este una dintre cele mai dramatice de pe Columna. Durerea este sfasietoare, dar este mai mult durerea infrangerii decat chinul mortii.
Multi dintre cei ce au studiat temeinic reliefurile de pe columna au afirmat ca la baza povestirii ilustrate pe acest monument se afla cartea pierduta a imparatului Traian despre razboaiele cu dacii; ca, de fapt, columna nu este decat "ilustratia" acelei carti, respectand succesiunea episoadelor, evenimentele, personajele si descrierile din carte. Multe din episoadele columnei sunt enigmatice. Ele erau probabil intelese de romani, care erau familiarizati cu textul cartii lui Traian si recunosteau usor pe fusul columnei cele descrise in carte. Pentru noi insa, care nu am avut sub ochi aceasta carte, ele raman o enigma.

Misterul unei scene sterse de pe Columna

Desi timpul si-a lasat amprenta pe suprafata columnei, ea a ramas totusi intreaga, dupa aproape doua mii de ani. Culorile s-au sters primele, apoi numeroase detalii s-au tocit, elementele metalice adaugate s-au pierdut (armele din mainile razboinicilor erau dificil de reprezentat in marmura, in relief, din pricina fragilitatii lor, asa incat au fost inserate arme metalice). La Muzeul de Istorie a Romaniei exista o copie a columnei in marime naturala, executata in anii 30, si ajunsa in tara in 1967. Dar in vreme ce scenele de pe columna de la Roma cresc in spirala de la baza spre inaltime, unde nu mai pot fi vazute de la distanta, copia de la Bucuresti nu este compusa pe inaltime, ci este desfasurata pe orizontala, scena cu scena, in asa fel incat sa poata fi vazute toate detaliile. (In antichitate, columna putea fi "citita" din cladirile care o inconjurau, si care aveau cel putin doua etaje.)                        
  Undeva spre varful columnei, sub capitel, unde ochiul privitorului ajunge cu greu, iar detaliile sunt aproape imposibil de distins, se desfasoara scenele cele mai dramatice: caderea Sarmizegetusei, sinuciderea lui Decebal si sfarsitul razboiului. De fapt, sfarsitul istoriei unui neam. Dupa ce Decebal a inteles ca nu mai are scapare, a ales sa-si curme singur viata, pentru a nu trai dezonoarea de a fi legat de carul triumfal al lui Traian. Urmarit prin padure de un grup de romani, Decebal alearga calare, alaturi de alti nobili daci. Este ajuns din urma, iar in momentul in care soldatul din spate ii intinde mana intr-un gest care ii oferea viata (dar si sclavia), Decebal se lasa sa cada de pe cal si isi duce spre gat sabia incovoiata. In scena urmatoare, doi copii daci sunt capturati de romani, probabil fiii lui Decebal. Iar in scena imediat urmatoare, doi soldati prezinta unei multimi, pe un scut, capul lui Decebal. Ambii au privirea intoarsa, nici unul nu se uita spre scut si spre capul sangerand al regelui dac. Sursele scrise spun ca atat capul cat si mainile regelui au fost duse la Roma si azvarlite pe treptele templului Gemoniilor. In scena imediat urmatoare, trei nobili daci, cu siguranta de mare vaza, sunt prinsi in munti de un grup numeros de soldati romani. Intre ei poate se aflau si fratele lui Decebal, Diegis, si marele preot, Vezina. Pentru prinderea celor trei a fost mobilizat un numar foarte mare de soldati romani, dupa cum rezulta din ilustrarea a nu mai putin de 16 figuri de legionari. Ultimele rezistente dacice sunt inabusite in munti. Un grup de daci, cu bagaje, se intorc la casele lor (sau, din contra, parasesc tara ocupata), apoi un sir de animale domestice inchide lungul sir al reliefurilor de pe coloana. Nu urmeaza nici o procesiune, nici un mars triumfal, nici o defilare glorioasa a armatei, nici o intrare stralucitoare in Roma. Un final neasteptat pentru un monument care trebuia sa celebreze victoria, triumful, gloria lui Traian, un final macabru si plin de tragism.
Crestinii, acuzati

Specialistii care au studiat Columna au oferit o interpretare credibila: crestinii ar fi sters scena! In anul 1536, soclul Columnei a fost eliberat din ruinele forului lui Traian din ordinul Papei Paul al Iii-lea. Marele arhitect Fontana s-a ocupat de restaurarea lui, incepand cu 1558. In sfarsit, in 1589-1590, in varful Columnei, in locul statuii lui Traian, disparuta inca din antichitate, a fost asezata statuia Sfantului Petru. Se presupune ca scena prezentarii capului lui Decebal a disparut in aceasta perioada, deoarece atingea sensibilitatea crestinilor, era prea macabra pentru gustul lor si de aceea a fost stearsa.

Un martor incomod

Columna a fost obiect de mare admiratie, inca de timpuriu. Multi artisti ai Renasterii s-au inspirat din reliefurile sale, iar regii Europei au vrut sa aiba, nu de putine ori, o copie sau o columna similara. S-au facut desene si gravuri dupa reliefuri, inca de pe la 1400. Cele mai precise au fost executate de artistul Sante Pietro Bartoli, la inceputul secolului al Xvii-lea, cand Ludovic al Xvi-lea a comandat o copie dupa columna. Pentru realizarea mulajelor au fost ridicate schele pana in varful columnei. Bartoli a profitat de aceasta oportunitate si, urcandu-se pe schele, a copiat in cel mai mic detaliu toate scenele de pe Columna. In desenele lui, scena astazi distrusa este intreaga, cu toate amanuntele sale. Albumul sau de gravuri, dedicat lui Ludovic, pe care il numeste "Traian al Frantei" a fost editat in 1673. Lipsa de interes si de informare a celor care ar fi trebuit sa se ocupe de studierea si interpretarea scenelor de pe Columna a dus la tainuirea, cu sau fara voie, a unui episod de mare importanta pentru istoria noastra. Orice studiu temeinic al imaginilor de pe fusul Columnei trebuie sa plece de la analiza imaginilor copiate, fie prin mulaje, fie prin desen, in perioada secolelor Xv-Xviii. Si acestea nu sunt putine!

Albumul de desene al lui Sante Pietro Bartoli exista si in Romania, in cateva exemplare. Unul se afla la cabinetul de stampe al Bibliotecii Nationale a Romaniei, iar un altul la Sibiu, daruit bibliotecii Astra de catre Badea Cartan... Da, acel Badea Cartan, ciobanul care a rupt cinci perechi de opinci mergand pe jos pana la Roma, anume ca sa vada Columna. Acel Badea Cartan care a presarat in jurul Columnei pamant adus de acasa si boabe de grau. Acel roman patriot, despre care ziarele Romei au scris ca este "un dac coborat de pe Columna". A carat de-a lungul vietii cu spinarea, peste munti, mii de carti in limba romana, din "Romania libera", in Ardealul ocupat. Intre ele, si aceste nepretuite reproduceri dupa reliefurile Columnei, pe care specialistii continua sa le ignore.

Unii cercetatori sustin ca Bartoli ar fi reprodus din imaginatie unele detalii disparute de pe Columna. Nu putem sti deocamdata daca scena cu capul lui Decebal este reconstituita de artist sau chiar exista intacta in secolul al Xvii-lea, pe piatra monumentului. Alfonso Chacon, un calugar spaniol care a scris comentarii despre Columna in limba latina, in secolul al Xvi-lea, spune ca alaturi de cap se aflau si cele doua maini taiate ale regelui, dar in desenul lui Bartoli nu vedem decat capul. Exista doua explicatii: fie calugarul nu a vazut detaliile scenei, deoarece era deja stearsa, si s-a orientat in descriere dupa stirile din izvoare, care sustineau ca atat capul cat si mainile regelui au fost duse la Roma, fie a vazut scena originala, a descris-o cu exactitate, dar Bartoli a gasit-o deja stearsa si a reconstituit-o fara cele doua maini. Singurul mod in care se poate afla perioada in care scena a fost distrusa este consultarea tuturor reproducerilor dupa Columna existente, de la cele mai vechi, datand de pe la 1400, pana la cele mai recente.
Pedepsirea lui Traian

Traian a avut o faima buna printre contemporani si chiar multa vreme dupa moartea sa. Ziua lui de nastere era inca sarbatoare nationala in secolul al Iv-lea. Chiar daca unii istorici antici l-au mai criticat, in ansamblu a fost considerat un imparat bun, un model. Pentru romani, desigur. Pentru daci a fost un exterminator, masacrand forta de lupta a dacilor si ducand la Roma o jumatate de milion de prizonieri, daca e sa dam crezare surselor vremii. Si totusi, ceva s-a intamplat cu posteritatea lui Traian. Este de neinteles cum aproape toate scrierile din vremea lui Traian, in care se pomenea de daci, au disparut. Cu greu ne putem imagina ce s-a intamplat. Intr-o scurta enumerare, au disparut: jurnalul de razboi al lui Traian, intitulat "Dacica" (sau "De bello dacico"); cartea medicului lui Traian, Crito, intitulata "Getica"; scrierea lui Apollodor din Damasc, despre constructia podului de la Drobeta; toate operele istoricilor de curte ai lui Traian (cel putin patru la numar), care au scris despre imparat si despre razboaiele sale cu dacii; biografia lui Traian, scrisa de Tacitus; capitolele din istoria aceluiasi autor, in care erau infatisate luptele cu dacii; istoria Daciei scrisa de Dio Chrysostomos, invatat exilat in Dacia in vremea lui Domitian, dar foarte iubit de Traian; edictul lui Traian, in care erau consemnate toate operatiunile din timpul celor doua razboaie, ca si cheltuielile de razboi; scrierile lui Pliniu cel Tanar, prieten apropiat al lui Traian, care a povestit si el pe larg despre cucerirea Daciei; poemul lui Caninius, un bun prieten al lui Pliniu, care a scris in versuri istoria razboaielor cu dacii; istoria Daciei, cuprinsa in capitolul 22 al istoriei lui Appianus; biografia lui Traian, scrisa de Plutarh, celebrul istoric grec; capitolele despre Dacia din istoria lui Ammianus Marcellinus; istoria domniei lui Traian semnata de Dio Cassius; capitolele din istoria romana a aceluiasi autor, care tratau despre razboaiele lui Domitian si expeditiile lui Traian in Dacia. Doar din acestea din urma ne-au ramas niste rezumate stangace: singurele informatii care au ajuns pana la noi despre razboaiele cu Traian. In rest, totul s-a pierdut! Absolut tot. Pana la noi nu a ajuns nici macar un rand!

Este oare o coincidenta, o simpla intamplare, disparitia tuturor acestor documente? Sau a avut loc, din motive necunoscute si la o data greu de precizat, o incercare de stergere a memoriei lui Traian din istorie, ori cel putin a episodului dacic? Inca si mai ciudat este ca si monumentele lui Traian, cele mai multe dintre ele, au avut o soarta asemanatoare cu cea a cartilor. Doar Columna, mare, impunatoare si greu de doborat, a ramas in picioare. Putina lume stie ca a existat un fel de continuare a subiectului Columnei, conceputa si realizata exact in acelasi stil si cu acelasi talent ca si reliefurile de pe Columna, dar pe o suprafata plana. Este vorba de marea friza a lui Traian, ce masura 32 de metri (dupa unii chiar peste 100 m!) si impodobea Basilica Ulpia ori un arc triumfal grandios, disparut astazi. Abia in aceasta friza, care condenseaza intr-un fel razboaiele cu dacii, este reprezentat triumful lui Traian, procesiunea glorioasa. Dupa numai doua secole, forul lui Traian este profanat de urmasi, friza sparta in mai multe bucati, dintre care patru au fost incastrate in Arcul lui Constantin, precum si opt statui de daci, utilizate la impodobirea aceluiasi Arc. Imparatul Constantin cel Mare se nascuse la sudul Dunarii, la putini ani dupa retragerea romanilor din Dacia, zona locuita de daci. Nu este exclus ca aceasta obarsie moeso-daca a lui Constantin sa-l fi determinat pe imparat sa-si impodobeasca Arcul cu statui de daci si sa distruga monumentul lui Traian, pentru a-l incorpora in al sau.

Stim, asadar, ca la doar doua secole dupa moartea sa, forul lui Traian incepea sa fie descompus. Un astfel de gest nu se poate explica decat prin caderea in dizgratie a lui Traian, caci romanii aveau un cult pentru inaintasii lor. In acest fel s-ar putea explica disparitia aproape in totalitate a documentelor lui si ale celor despre el, precum si spolierea monumentelor inchinate lui. Probabil tot atunci a fost doborata de pe Columna statuia colosala de bronz aurit a imparatului, probabil atunci a fost jefuita si urna de aur ce ii adapostea cenusa, asezata in soclul Columnei. E adevarat, nu avem absolut nici o informatie directa in acest sens. Dar daca aceste presupuneri nu sunt gresite, putem intelege de ce, odata cu Traian, au disparut din istorie si dacii. Ramane insa o mare enigma: care ar fi fost motivul unei asemenea pedepse, caci Traian avea, in ochii compatriotilor lui, imaginea unui imparat bun si drept. Poate vreunul dintre imparatii Romei de origine dacica, despre care istoria noastra nu pomeneste niciodata, a vrut sa razbune tragica soarta a dacilor. Sau poate altcineva, mult mai tirziu, caci unele scrieri despre daci inca erau citate in secolul al Vi-lea. Sau poate e doar o simpla razbunare a sortii... Oricum ar fi, important este ca, de-a lungul vremii, durerea si revolta pentru inrobirea Daciei au dainuit, iar gestul stergerii de pe Columna a scenei celei mai umilitoare pentru daci este o dovada limpede in acest sens.
                                                         formula as         
Sursa: enciclopediagetodacilor.blogspot.com