URANIA: CARE ESTE LEGĂTURA DINTRE ZODII ŞI CRIZA ALIMENTARĂ

Autor: Urania

Nici gând de vreun efect stilistic sau de intenția de a stârni interesul printr-o formulare șocantă. Este vorba de prima analiză, dintr-un șir lung de descifrări în cheie astrologică, a momentului istoric, politic și economic, din preajma anului 1848, care a fost declanșat de planeta Neptun odată cu intrarea ei în zodia Peștilor.

Prezența celor două planete de destin - Uranus în Berbec și Neptun în Pești - atunci și acum, în 2013, ne determină să cercetăm, cu instrumentele astrologiei financiare și economice, felul în care funcționează în prezent, un context astral asemănător celui de la jumătatea veacului trecut 

În ziua de 25 aprilie 1847, planeta Neptun intra în zodia Peștilor. Era vorba de o poziție de excepție, pentru că uriașa și lenta planetă de destin intra, după 164 de ani, în semnul zodiacal pe care îl guvernează. Era de așteptat de către astrologii vremii ca ea să producă evenimente de proporții la nivel macro, adică al societății, în general, și la nivelul statelor și națiunilor, în particular. După numai șapte luni de la descoperirera concretă a planetei (26 septembrie 1846), ce confirma existența ei antecalculată matematic de către astronomi și după  cunoașterea ei ezoterică, de către astrologi cu secole în urmă, evenimentele, care aveau să se declanșeze, ca o reacție în lanț ce nu mai putea fi oprită, schimbau fața Europei - ca arbitru mondial - și modificau aproape tot ceea ce moștenise continentul ca fundament social sau economic. După trei ani de zbucium (1847-1849), lumea arăta altfel. Europa era în convalescență la propriu și la figurat. Oamenii de largă respirație filosofică înțelegeau că se crăpau zorii altei ere. Politicienii, suveranii, guvernanții se cramponau  de trecut sau de prezentul sfărâmat, iar lumea financiară, reprezentată, în acel moment, mai ales de bancheri și comercianți, nu înțelegea aproape nimic altceva decât că era criză, și încă una uriașă.

Evenimentul în jurul căruia se construiește o mare parte din motivația populară care a stat la baza revoluțiilor din anul 1848 a fost criza cartofului. Devenit aliment de bază atât pentru țărani, cât și pentru orășenii săraci, cartoful ajunsese în deceniile 3 și 4 ale secolului al XIX-lea mai important decât grâul. Sub presiunea măsurilor economice luate atât de Marea Britanie, cât și de alte state europene, țăranii erau încurajați să cultive mai mult cartofi decât grâu, care făcea obiectul unor măsuri de protecție și îl transforma, implicit, într-un lux alimentar. În anul 1846, o boală a cartofului provocată de o ciupercă (un fel de mană, adusă de marfa transportată pe vapoare din America Centrală și de Sud, mai ales din Peru, pe ruta Baltimore, New York, Amsterdam sau Liverpool), a compromis cultura de cartofi la nivelul Europei de Vest în proporție de 1/3. Anul 1847 a fost și mai prost. Culturile (și așa restrânse, pentru că nu mai exista cantitatea de semințe necesară), au fost compromise în proporție de 3/4. Practic, la sfârșitul anului 1847, nu mai existau nici cartofi de consum, nici rezerve, nici semințe. Atunci, Principatele Române au vândut spre vestul Europei cantități importante de cartofi. În paranteză fie spus, și în Principate se exercitase, începând cu 1810/1815, o presiune constantă asupra țăranilor de a cultiva cartofi; spre norocul lor, aici, tocmai datorită lipsei de contact cu mărfurile străine, boala cartofului nu s-a instalat.

În plus, vara anului 1847 aduce o secetă care agravează situația (Uranus în Bebec) și care va justifica botezarea acelui an „Black ‘47“. O mai veche teorie spune că o criză alimentară va determina întotdeauna o criză economică, iar o criză economică nu rămâne niciodată fără consecințe politice. Europa fierbea, muncitorii demonstrau, băncile intrau în criză. Criza cartofului a determinat o foamete cu consecințe imediate și drastice. Între 1846 și 1847, în Irlanda, țara cea mai afectată de criza cartofului, au murit peste un milion de oameni. Unele statistici ale vremii indică chiar o cifră mai mare. Din disperare, irlandezii au emigrat în proporție de masă. S-au despărțit de țara lor, într-un singur an, peste două milioane de suflete, care au emigrat în Statele Unite, Canada, America Centrală și Australia. În 1848, numai la New York s-au înregistrat peste 900.000 de nașteri din părinți irlandezi. Irlanda nu avea să se echilibreze demografic decât peste 70 de ani. Pentru ca lucrurile să capete o dimensiune halucinantă, în Marea Britanie s-a declanșat holera (Kiron în Scorpion - infecție, apă, moarte, sănătate) și a început isteria colectivă pe tema „apei infestate“, Londra umplându-se de afișe care-i avertizau pe oameni să nu bea apă. Dar ce să bea?

Este doar una dintre ipostazele sociale și economice care au alimentat uriașa nemulțumire colectivă care s-a cristalizat prin amplele mișcările revendicative ale anului 1848.

Neptun, care  lucrează pe grupuri mari de oameni, răscolește sufletul colectiv și stârnește furtuna, avea să permită transformarea unei nemulțumiri populare și a unor motive (sărăcia, foametea, molima, absența serviciilor sociale și a protecției economice) într-un val de conștiință trezită la realitate. O realitate care avea să ia forma coerentă a unor programe revendicative ce nu se mai mulțumeau cu puțin, ci vroiau totul: răsturnarea din rădăcini a unei ordini sociale și înlocuirea ei cu una nouă (adică metamorfoza astrală de la funcția lui Neptun în Pești la funcția revoluționară, novatoare și brutală, a lui Uranus în Berbec). Poate aveți impresia că analiza este forțată și extrage din realitățile acelei perioade concluzii favorabile astrologiei. Ei bine, iată concordanțe astrale cu realitatea ce nu mai pot fi considerate întâmplătoare!

1946-1947, ani de foamete pentru centrul Europei (de data aceasta și pentru România și URSS) pe fondul unui Saturn în Rac, care a operat într-o direcție asemănătoare, dar cu consecințe mai profunde decât cele operate de Jupiter în Rac între 1 iulie 1847 și iulie 1848, atenție, însă, tot pe fondul secetei (Uranus era din nou în Berbec). Marile transformări răsturnau o orânduire, ca o consecință postbelică (același Uranus radical și răscolitor). Se instala o criză economică asemănătoare: uriașa inflație - dacă ar fi să ne gândim doar la România -, devalorizările, naționalizarea, pierderea averilor, falimentele. Se repeta un fenomen similar de emigrare spre America, Australia, Canada. Între 1946 și 1949, se înregistrează primul val de holeră la nivel mondial, dar și de poliomielită, provocate de Kiron în Scorpion, care s-a aflat în același semn zodiacal și între 1847 și 1849, când a patronat holera din Marea Britanie până în Rusia.

Cartoful nu lipsește din acest tablou: în 1947, în Ungaria, Cehoslovacia și Polonia apare gândacul de Colorado (venit tot din America!); în România, infestarea apare după 1952, dar fără să facă ravagiile din țările central-europene, unde cultura de cartofi este compromisă pentru mai mulți ani. A se observa că, în ambele situații, teritoriul României a fost protejat.

Și acum, o informație (nu o speculație!) astrologică: în 2013 se regăsesc, în aceleași semne zodiacale, ca și în perioada 1847-1849,  atât Neptun (în Pești), Uranus (în Berbec) cât și Jupiter (în Rac) (din această vară) alături de perechea Saturn/Kiron pe axa Pești/Scorpion. Aceste planete re­editează sau duc la ultimele consecințe, în 2013/2014, ceea ce au declanșat la jumătatea secolului al XIX-lea, pe fondul unui context astral aproape identic: o criză a resurselor alimentare, amplificată de scandalul poluării solului, al contaminării apei și al alimentelor modificate genetic, al produselor toxice sau din carne infestată.

Și, la urmă, dar deloc fără relevanță, apare ca un simbol pentru  triada sărăcie/criză/foame, cartoful. De când se confruntă cu probleme economice, fiecare cetățean grec, forțat de împrejurări, și-a analizat disponibilitățile financiare și, în funcție de ele, și-a ajustat modul de viață. Fiecare a renunțat la ceea a crezut de cuviință. Astfel, în ultimul an, grecii au renunțat la carne într-o proporție de 63,7%, la pește (60,5%), la dulciuri (51,2%), la alcool (48,8%), în schimb, în mod surprinzător, cartoful, care nu era deloc un element culinar principal în bucătăria grecească, a devenit baza hranei lor zilnice într-o proporție de 70,8% , urmat de pâine (în creștere, 50,2%) și de verdețuri (46,9).

Sursa: http://www.capital.ro

Criza alimentară globală se extinde

de Andrei Popescu

O nouă creştere masivă la nivel mondial a preţurilor produselor agricole de bază şi ale alimentelor generează efecte secundare predictibile şi totodată extraordinare. Cauzele se regăsesc într-un ambient de politici eronate în domeniul comerţului, finanţelor, agriculturii şi mediului înconjurător care cel mai probabil va produce o volatilitate şi mai periculoasă în anii următori. Pe parcursul anului trecut, preţurile alimentelor pe glob au crescut brusc, depăşind creşterile precedente din anii 2007-2008 şi stabilind un nou record, după cum a fost înregistrat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură.

În luna februarie, indicele preţurilor la alimente al Naţiunilor Unite a crescut pentru a opta lună consecutiv, atingând cel mai înalt nivel din 1990 până acum, cel puţin. Drept consecinţă, de la începutul anului 2010 încă circa 44 de milioane de oameni au trecut pe nesimţite pragul malnutriţiei, alăturându-se celor 925 de milioane de oameni care deja sufereau din cauza lipsei de hrană. Dacă preţurile continuă să crească, această criză alimentară va împinge la foamete încă un miliard de oameni, şi alte două miliarde vor suferi de „malnutriţie ascunsă”, din cauza unei diete necorespunzătoare, aproape în toate ţările în curs de dezvoltare din Africa, Asia şi America Latină. Privarea de hrană va scădea speranţa de viaţă şi va împiedica dezvoltarea minţilor tinere, lovind populaţiile cele mai vulnerabile, cum ar fi orăşenii săraci din ţările importatoare de alimente, în oraşe cum ar fi Cairo, Tunis şi Dacca.

Sursa: yogaesoteric

Febra lui MRU

Unii lideri politici rămân în memoria contemporanilor prin declarații pline de înțelepciune, inteligență sau pragmatism politic. Alții, rămân în memorie prin declarații care mustesc de stupiditate incredibilă. Din păcate, una dintre recentele declarații ale premierului MRU îl încadrează ferm și indubitabil în categoria liderilor care s-au remarcat prin declarații stupide:

“Să vezi că o companie în faliment, o gaură neagră, se poate vinde cu de patru ori preţul pe seama credibilităţii unui Guvern care abia s-a instalat şi, la câteva zile după aceasta, să vezi un pachet minoritar de acţiuni vândut într-o suprasubscriere incredibilă, de peste 150%, mie mi se pare că sunt nişte simptome bune. Probabil că este o febră. Da, dar este febra unei frenezii economice care se naşte din nou”. (sursa: Mediafax)

Interpretarea pe care premierul MRU o dă dezastrului de la Curpu Min are câteva probleme:

1. Se pare că șeful guvernului nu și-a pus niciodată întrebarea: de ce Cupru Min a devenit o ”gaură neagră?” . Transferul unei companii în proprietate privată nu o face profitabilă printr-un proces miraculos, ci prin lichidarea furtului tolerat de autoritățile statului. Dacă statul are un singur mod de a rentabiliza propriile companii, modul constând în vânzarea acestora la prețuri derizorii, atunci este clar că statul nu poate sau nu vrea să oprească furtul instituționalizat. Apropos, Cupru Min a fost o companie profitabilă.
2. Este straniu că MRU compară prețul de vânzare al Cupru Min cu prețul de start al licitației și nu cu valoarea reală a depozitelor care pot fi exploatate de Cupru Min. După aceeași logică, prețul de start al licitației putea să fie nu 50 ci 5 milioane de euro și atunci randamentul tranzacției, calculat după ”formula MRU” ar fi devenit de zece ori mai mare. Faptul că statul a vândut un activ care valorează (conservativ!) 4 miliarde de euro pentru 200 de milioane de euro nu este semnul ”credibilității unui Guvern care de-abia s-a instalat”, ci confirmarea faptului că guvernul MRU este fie inept, fie corupt.
3. Suprasubscrierea acțiunilor Transelectrica nu este altceva decât un semn al faptului că o mulțime de investitori își doresc să aibă o parte din profiturile unui monopol de stat, monopol care beneficiază de o cooperarea ANRE în privința creșterii continue a tarifelor.
4. Anul trecut, creșterea PIB-ului a fost asigurată de condițiile climaterice și conjunctura prețurilor de cartofi, grâu și rapiță. Anul acesta condițiile climaterice au fost neprielnice, iar Renault ( principalul exportator din economia românească) a recurs la oprirea producției de la Mioveni din cauza lipsei de comenzi. Oprirea este temporară și va dura doar două zile însă se poate spune cu certitudine că nu va fi ultima oprire din acest an. Despre ce frenezie economică poate fi vorba?

Premierul MRU a observat corect una dintre simptomele bolii de care suferă economia românească, dar nu a identificat corect boala. Economia românească are febră, dar nu este febra creșterii economice. Faza terminală a hipotermiei este însoțită de o senzație de căldură plăcută, iar următoarea etapă este moartea organismului.

Redacția Economică

PS: Aviz celor care consideră că privatizarea resurselor minerale este o politică ”de dreapta”. Privatizarea resurselor naturale nu este o politică ”de dreapta”, ci o politică stupidă și criminală. Nici Augusto Pinochet, lider politic care nu poate fi vreodată suspectat de simpatii de stânga, nu a privatizat compania națională de cupru din Chile. Se pare că MRU își dorește să fie mai catolic decât papa, adică mai de dreapta decât Pinochet.

Sursa: http://cronicaromana.com

In conditii de viitoare criza alimentara, o guvernare care in loc sa investeasca in agricultura, investeste in telegondole, este o guvernare anti nationala

Citez din articolul Cum a reuşit România să producă 3,5 mil. tone de legume, cu peste 10% mai mult decât anul trecut:
Producţia de legume din acest an a ajuns la aproape 3,5 milioane tone, cu 400.000 tone peste cea obţinută de România anul trecut.
Pe cele 42.705 hectare cultivate cu legume au fost obţinute 3.490.804 tone de legume, potrivit datelor Ministerului Agriculturii.
Din această cantitate, în solarii au fost obţinute 156.800 tone, iar în sere 28.481 tone. Suprafaţa ocupată de solarii este de 3.000 hectare, iar de sere de 317 hectare.
Producţia de aproape 3,5 milioane tone de legume obţinută anul acesta este considerată de bun augur pentru revenirea sectorului legumicol din România, în condiţiile în acre anul trecut abia s-a atins cantitatea de 3,1 milioane tone. „Asistăm la o relansare a producţiei de legume. În acest an, avem în spaţii protejate cu 645 de hectare mai mult decât în anul 2010”, a spus ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.
Problema României este legată de faptul că producţia de legume este legată se sezonul cald. Producţia obţinută în perioada verii nu poate fi conservată în lipsa depozitelor, iar serele şi solariile existente nu pot asigura legume şi în perioada de iarnă.
Comentariu saccsiv:
   Iar in cazul cerealelor, nu exista silozuri. Si totul, pentru ca nu se vrea, pentru ca s-a distrus de 20 de ani agricultura Romaniei in mod voit:
Articolul zilei (26.10.2009): Am fi putut hrani toata Germania, dam de mancare la doar un sfert de Romanie
Dar nici acum, in al doisprezecelea ceas nu se face nimic. Cu toate ca se vorbeste de ceva vreme  pe plan mondial, de viitoarea criza alimentara, ticalosita guvernare nu face absolut nimic pentru agricultura, ci „investeste” in telegondole si orice este nefolositor. Cu bruma de bani care mai erau, se puteau face destule pentru agricultura romaneasca. Ne-a dat bunul Dumnezeu o recolta bogata. Macar spatii de depozitare se puteau construi. Dar nu. Anti romanii de la conducerea tarii au impuscat doi iepuri. N-au facut nimic pentru popor, asa cum li s-a trasat sarcina de la lucurici si s-au si descurcat, ca sa le fie bine, aruncand banii pe proiecte supraevaluate cu scop precis.
 

Sursa: Saccsiv’s Weblog