Se afișează postările cu eticheta inelul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta inelul. Afișați toate postările

luni, 21 mai 2012

"INELUL DE FOC". Imagini FABULOASE cu eclipsa inelară de soare


 



 






 













Milioane de asiatici şi americani şi-au aţintit ochii spre cer luni în zorii zilei sau duminică la apus, admirând cu entuziasm Luna mascată de Soare, care nu lăsa decât un inel spectaculos de lumină, relatează AFP, citată de Agerpres.


Eclipsa era vizibilă luni dimineaţa din China, Taiwan şi Japonia, întinzându-se deasupra Pacificului pe un arc de 13.600 km pănă în Texas, unde putea fi observată duminică la o oră târzie.

O eclipsă inelară se produce când Luna trece prin faţa Soarelui, dar este prea departe de Terra pentru a-l masca integral. Din păcate, norii aflaţi pe cer într-o mare parte din sud-estul Chinei au împiedicat o vedere clară a fenomenului.

În Hong Kong, câteva mii de persoane s-au strâns în faţa mării în Victoria Harbour în speranţa de a profita de spectacol, însă, din cauza norilor, n-au putut observa eclipsa decât timp de mai puţin de un minut.

În Japonia, circa 35 milioane de locuitori din vasta regiune Tokyo şi peste 80 de milioane în ansamblul Japoniei au putut în schimb să observe acest spectacol, în pofida unui cer puţin acoperit de nori.

În intervalul orar 7,30-7,35, Luna a ''înghiţit'' Soarele, sub ochii a milioane de oameni, care s-au oprit din activitate pentru a privi eclipsa de pe străzile oraşului Tokyo.

Este vorba de prima eclipsă de acest fel vizibilă din Japonia în ultimii 25 de ani şi în ultimii 173 de ani de la Tokio.

Canalele de televiziune japoneze şi-au întrerupt programele obişnuite pentru a transmite evenimentul.

În vestul SUA, pasionaţii de astfel de fenomene mizau pe un cer senin duminică la apusul Soarelui. Mii de persoane au mers în orăşelul Kanarraville din Utah, unul dintre cele mai bune puncte de observare din America de Nord.

Mai la vest, în Los Angeles, curioşii s-au strâns la Observatorul Griffith, care domină oraşul.

Pe o vreme senină, Luna acoperea 86 % din diametrul Soarelui în punctul culminant al eclipsei, lăsând doar un firicel din Soare pe cer, într-un interval de una-două ore înainte de apus.
Sursa: REALITATEA.NET


duminică, 20 mai 2012

Astăzi, vom fi martorii unui fenomen rar: Prima eclipsă inelară de Soare din acest an (VIDEO)


În seara de 20 mai în America şi dimineaţa de 21 mai în Asia de sud-est şi Japonia, se produce o eclipsă inelară de Soare.

Dacă acum două săptămâni înregistram fenomenul de “super-Lună” acum, în fază de lună nouă, astrul nopţii e atât de departe de noi încât nu acoperă în totalitate discul solar, reuşind să producă doar o eclipsă inelară.

Fenomenul începe la răsăritul Soarelui, în dimineaţa zilei de 21 mai, la est de Hong-Kong, trece peste Taiwan şi Japonia, traversează Pacificul de nord şi linia de separare a zilelor, pentru a se termina la apus, în ziua de 20 mai, undeva în nord-vestul statului american Texas, scrie stiintasitehnica.com.

Eclipsa inelară va avea o magnitudine de 0,9439, adică Luna va acoperi din discul solar numai 94,39%. Deşi banda centrală parcurge o zonă opusă Europei, eclipsa, e adevarat parţială şi cu o acoperire de numai 8-13%, poate fi văzută şi din zonele nordice ale continentului nostru, acolo unde Soarele nu apune: de deasupra paralelei 60, în partea europeană a Rusiei, şi de deasupra paralelei 67, în Scandinavia.

Pentru urmărirea eclipsei live pe internet, vă recomandăm: 

- Hong Kong, începând cu ora 00:11 (ora României): http://www.weather.gov.hk/gts/hksm/astrophoto.htm
- Japonia, începând cu ora 00:20 http://panasonic.net/eclipselive/
- SUA, începând cu ora 03:25 http://www.ustream.tv/channel/scottys-sky





Sursa: jurnalul.ro 

sâmbătă, 19 mai 2012

ECLIPSA INELARA DE SOARE IN GEMENI -21 MAI 2012 ORA 2:46 –ORA ROMANIEI- “ UN IZVOR DE CUVINTE TAMADUITOARE “


Posted by: Adriana In: Astrologie
O Eclipsa de Soare are loc in momentul de Luna Noua ( noi inceputuri dar cu o intensitate puternica, karmica ) atunci candSorele si Luna ocupa acelasi grad zodiacal in apropierea unui Nod Lunar( DESTINUL). Sunt  energii noi de o intensitate karmica  asociate cu noi inceputuri , uneori aceste inceputuri pot fi radicale , este ca si cum incepi sa scrii un nou capitol in viata ta , alegi o noua directie, o noua viata .
In cazul Eclipsei  inelare de Soare , Luna este la o  distanta mare de Soare iar diametrul aparent al Lunii este mai mic decat cel al Soarelui si nu poate bloca intreaga lumina , din Soare se mai vede doar marginea lui sub forma unui inel de lumina ce inconjoara luna intunecata .


Eclipsa este vizibila in estul Asiei , nordul Pacificului , partea de vest a SUA . In astrologia veche se spune ca de obicei eclipsele se formeaza in zonele nelocuite de oameni , atunci cand calea eclipsei trece peste zone populate atunci se poate vorbi de un impact direct a energiei eclipsei asupra acestor zone.

Eclipsa inelara de  Soare din 21 mai  2012 are loc in faza de Luna Noua in Gemeni ( Soarele in Gemeni este in conjunctie cu Luna in Gemeni  )  gradul 0:20 in apropierea Nodului Sud Lunar in Gemeni gradul 5: 03 . Nodul Sud lunar in Gemeni (pedeapsa in viata sau daruri , bonusuri din trecut   ) va sanctiona destul de dur vorbaria goala , minciuna, intriga , nestatornicia , fatarnicia, inducand prin asocierea cu Luna Noua in Gemeni conditii karmice ce produc greutati in comunicare , defecte vizibile in vorbire, nervozitatea , tremurul mainilor, legaturile karmice dificile cu fratii fac parte tot din povestea acestui moment . O Eclipsa de Soare asociata cu Nodul Sud lunar  poate aduce un fel de criza in domeniul de viata energizat in  scopul de a elimina lucrurile , oamenii care nu ne mai sunt de folos pentru viitor , restabilind astfel un echilibru sanatos necesar evolutiei . Nodul Sud al Lunii oglindeste o zona de vulnerabilitate iar evenimentele legate de Noduri par adesea a fi oarecum sortite , karmice, neputand fi evitate. Luna se disipa la Nodul Sud Lunar, obisnuinta se stabileste la polul sud prin automatism si repetitie , arata munca care a fost facuta , realizarea binecunoscuta, rutina dusa deja prin timp, greselile comise .
Astfel Nodul Sud Lunar care sustine aceasta eclipsa accentueaza locurile in care trebuie sa facem anumite  compromisuri daca dorim ascensiunea catre spiritualitate, indica intalnirile karmice care trebuiesc rezolvate pentru a ajunge la un mod de viata lipsit de razbunari personale , de furii reprimate , resentimente care blocheaza capacitatea de a privi alte orizonturi si de a trai in seninatate. Eclipsa de Soare  poate fi privita ca o energie dinamica ce corecteaza drumurile gresite ale unora dintre noi , este “ un indicator karmic cu sens unic “ iar cei ce vor respecta acest indicator nu vor fi ‘ amendati”, cei care se vor opune acestei legi divine , schimbarilor karmice necesare , se vor vedea prinsi in obstacole din ce in ce mai mari . Schimbarile radicale fac parte din limbajul karmic al unei Eclipse de Soare , acest lucru depinde foarte mult de harta natala a fiecaruia si de planetele natale energizate , in timp se va vedea ca aceasta schimbare are “in interiorul ei intelepciune” .  Este bine sa stim ca o eclipsa este un proces dinamic care de multe ori coincide cu  schimbari importante , ea contine o imensa energie ce poate aduce destabilizare, activitatea ei se poate simti la scurt timp dupa producerea ei iar in unele cazuri chiar inainte de eclipsa . Pentru unii influenta eclipsei poate fi subtila in timp ce pentru altii poate fi destul de intensa indicand noi inceputuri, schimbari radicale , stiri neasteptate, surprize de tot felul.  Aceasta Eclipsa  de Soare in Gemeni are o influenta deosebita asupra semnelor mutabile –Gemeni , Sagetatori, Pesti , Fecioare( nascuti in primele trei zile din semn )  dar si asupra semnelor fixe –Taur , Scorpion, Leu , Varsator ( nascuti in ultimile doua zile din aceste semne zodiacale ) .

Aceasta Eclipsa inelara de Soare in Gemeni gradul 0:20 este in opozitie cu asteroidul Junona retrograd in Scorpion gradul 29.Junona este un asteroid cu o influenta deosebita asupra relatiilor , ne vorbeste despre sufletul pereche , sotul, sotia, casatoria , angajamentul. In harta astrologica , Juno indica ceea ce cautam la un partener, cum ne dorim sa fie partenerul, ce tip de partener de casatorie avem nevoie si pe care cu siguranta il vom primi . In acelasi timp, Juno poate indica modificarile care pot aparea dupa casatorie, cum se va comporta partenerul ( cum ne tratam partenerul ,ce tratament primim de la partener ) , ce lucruri vor fi ascunse , modul in care casatoria va evolua , cum sunt impartite responsabilitatile , daca este posibil sa se obtina securitate financiara prin experiente comune . Nu trebuie uitat ca acest asteroid nu ne vorbeste despre relatii pasagere ( aici,Venus are prea multe de spus si nu mai are loc si alta energie !!!!!!), influenta lui Juno o vom simti in relatiile de lunga durata , in relatiile cu sufletul pereche , in relatiile inscrise sus in cer. Casatoria si Junona din harta natala merg “mana in mana “ , ea poate descrie daca un partener il domina pe celalalt ( abuzuri de orice fel), daca exista egalitate intre parteneri, daca apare tradarea din partea unui partener .  Loialitatea , fidelitatea , intimitatea , promisiunile intre parteneri dar si indeplinirea acestor promisiuni fac parte din limbajul acestei energii bine aspectate intr-o harta natala .
In mers aparent retrograd , Juno  va sanctiona destul de drastic problemele de infidelitate , abuzul in relatii . Daca exista nedreptati , secrete  intr-un parteneriat , Juno va sti cu siguranta sa le puna in evidenta in urmatoarea perioada .
Juno retrograd poate fi vazuta ca o energie ce aduce teste in casnicii  mai ales acolo unde controlul, manipularea , infidelitatea sunt prezente . Divortul poate fi de  cele mai multe ori un verdict destul de dur al  lui Juno retrograd care devine o adevarata “ avocata a apararii echitatii in relatii’. Juno retrograd in conjunctie cu Nodul Nord Lunar in Sagetator si in opozitie cu Eclipsa de Soare accentueaza “ tonul karmic, sortit “ al problemelor din relatiile de suflet , dintre parteneri, in fel de fel de contracte semnate . Junona  fiind  retrograda si asociata cu Nodul Nord in Sagetator , inclin sa cred ca acest moment astral va aduce posibilitatea rezolvarii unor actiuni gresite in fel de fel  de relatii, in contracte semnate ,in legatura cu un partener de suflet “pierdut pe drum” sau din alta viata dar pe care il putem refasi acuma.
Tot in legatura cu Eclipsa de Soare in Gemeni se afla asteroidul 13 Egeria . Asteroidul 13 Egeria  a fost descoperit de catre A. Gasparis pe  2 noiembrie 1850 si face parte din centura asteroizilor principali de tip G.
In mitologie , Egeria a fost sotia lui Pompilius Numa cel de-al doilea imparat al romanilor . Simbolul ei este un scut ce arata protectie . Egeria este zeita romana a izvoarelor sacre ,  tamaduitoare , a stejarului considerat deasemenea sacru . Ea este o zeita ce protejeaza copii, femeile gravide ajutandu-le sa nasca in conditii de siguranta . Se spune ca avea si darul profetiei  fiind considerata de romani una din Nimfele de apa numite Camenae . Una din povestile mitologice dominante  ne spune ca ea a fost consilierul lui Numa Pompilius  care a crezut ca a fost “ uns “ cu maretie de catre Jupiter , cu intelepciune de catre Minerva , cu dragoste si responsabilitate de catre Juno , cu frumusete de catre Venus . Se spune ca seara , la o  anumita ora se retragea intr-un loc ferit in care divina Egeria il astepta si il  instruia iar toate cuvintele de intelepciune “ cazute de pe buzele ei “ el le transcria pe foi de pergament . Aceste scrieri ale lui Pompilius au devenit Carti Sacre iar cand el a murit a ordonat ca aceste carti sa fie ingopate alaturi de el interzicand sa i se arda trupul asa cum era obiceiul . Dupa ce Pompilius a murit , Egeria s-a intristat foarte mult pentru pierderea “iubirii ei “ iar Zeita Diana a avut mila de ea si a transformat-o  intr-un izvor tamaduitor .  Cinci sute de ani mai tarziu si cu o suta de ani inainte de nasterea lui Hristos , volumele au fost descoperite datorita unor ploi abundente care le-au scos la suprafata . Toate aceste carti gasite au fost arse de catre romani deoarece intre timp ei au introdus in religia lor “ legi “ care erau in contradictie cu aceste carti de intelepciune . Astfel  , intelepciunea zeilor transmisa prin Egeria a fost pierduta dar ea continua sa ramana un simbol al izvorului tamaduirii , intelepciunii sacre , al nasterii si ocrotirii .

In acest moment al Eclipsei, Egeria ne incurajeaza sa invatam din greselile trecutului , sa ascultam de instinctele noastre , sa nu ignoram “ vocea interioara “ care ne protejeaza , ne ghideaza , ne salveaza . Aceasta Eclipsa de Soare  este “un panaceu “ astral in viata noastra prin legatura pe care o face cu Egeria care ne vorbeste plina de inelepciune despre pierderea  unui suflet pereche (juno retrograd in scorpion gradul 29:8 in opozitie perfecta cu Egeria gradul 29 :29 Taur ) dar si despre ignorarea acestui glas de avertizare . Cu Juno retrograd  in Scorpion , aceste legaturi de suflet se pot reface sau se pot rupe definitiv, o Eclipsa de Soare este cel mai bun moment de a te rupe de anumite “ lanturi karmice “ . Juno retrograd aduce probleme in parteneriate dar aici nu vorbim de “ ingaduinta lui Venus “ ci  mai degraba de modul echitabil in care functioneaza o relatie , juramintele in cadru unei uniuni pedepsind destul de dur pe cei care si-au incalcat “ promisiunile , juramintele “ .Toate alegerile legate de suflet din trecut sunt testate acuma , cei care au abuzat de o  relatie , de un partener , de puterea personala , care si-au tradat “ sufletul” cu siguranta vor  fi atentionati in urmatoarea perioada . Este bine de stiut ca o Eclipsa de Soare poate aduce anumite  stari de nesiguranta , instabilitate cu sase sau opt saptamani inainte de producerea Eclipsei in sine iar acest lucru se poate vedea in casa astrologica din harta natala . Cerinta unei Eclipse se poate rezolva in timp, poate dura pana la trei ani . Neptun in Pesti si  Chiron in Pesti fac un  aspect de careu (  provocator ) cu aceasta Eclipsa de Soare . Asta inseamna ca nu  ne este prea clar modul in care  trebuie sa actionam , rani mai vechi care necesita vindecare si iertare in special in relatiile intime  sunt accentuate in aceasta perioada  fiind cea mai buna perioada sa iertam ,  sa ne iertam  , sa cerem iertare .
Guvernatorul acestei Eclipse de Soare in Gemeni este Mercur in Taur ( mintea practica ) in conjunctie cu Jupiter in Taur ( noroc prin valoarea personala ) , asta inseamna ca putem rezolva problemele prin puterea magica si practica a cuvintelor , prin comunicare logica . Este cel mai bun timp pentru comunicare care se stabileste cu mai multa usurinta , este limpede  si calduroasa , putem usor fi pe aceeasi lungime de unda cu ceilalti . Venus déjà intrata in faza de retrogradare ne indeamna sa ne regandim prioritatile materiale , relationale  iar in aspect benefic cu Saturn retrograd in Balanta , aceste prioritati au legatura si cu relatiile care nu au o temelie buna . Acest aspect ne pune sa ne intrebam daca traim in conformitate cu cerintele sufletului sau stam intr-o relatie pentru a castiga ceva platind de multe ori un pret prea mare pentru alegerile noastre. Este un timp al sortarii , sita tinuta de Venus si Saturn nu va lasa sa treaca decat acele relatii care sunt in conformitate cu drumul nostru, cu sufletul nostru , cu valorile noastre .
Eclipsa de Soare in Gemeni   induce o energie schimbatoare  ce favorizeaza lumea bogata a ideilor , a gandurilor, ne invita sa ne activam curiozitatea , sa ne folosim mintea in intelegerea problemelor vietii noastre , sa renuntam la ideile , gandurile , conceptele de care nu mai avem nevoie iar inarmati cu o minte proaspata sa fim deschisi ideilor noi . Eclipsele aduc tot timpul la suprafata tot ce este asvuns , reprimat ,ingropat , secret in special in domeniul de viata activate din harta natala . Aceasta Eclipsa de Soare in Gemeni este un adevarat izvor tamaduitor in care apa este inlocuita cu ‘cuvinte magice “ ce pot unge  , vindeca sufletul nostru .
Si oare ce-i mai important decat un suflet usor care sa te ajute sa ajungi la stele ?
Adriana Tudosa

vineri, 20 aprilie 2012

Nebuloasa inel, o altfel de IMAGINE


În afară de inelele lui Saturn, Nebuloasa Inel M57 este probabil cel mai faimos obiect celest. M57 sau NGC 6720 este o nebuloasă planetară, un nor de gaz rezultat la sfârşitul vieţii unei stele asemănătoare Soarelui.

Fiind una dintre cele mai strălucitoare nebuloase de pe cer, M57 poate fi văzută în constelaţia Lyra. Are un diametru de aproximativ un an lumină şi se află la o distanţă de peste 2000 de ani lumină de sistemul nostru solar, scrie Mediafax.ro.
Fotografia este realizată prin combinarea unor imagini luate de la sol şi unele realizate de Hubble Space Telescope, împreună cu imagini în infraşoru de la telescopul japonez Subaru.

Sursa: REALITATEA.NET

luni, 20 iunie 2011

Inelul cu diamant

Un ucenic într-ale spiritalității merse la maestrul său cu o problemă:
- Maestre, mă simt o nulitate, nu am puterea de a reacționa la ceea ce mi se întâmplă. Toți spun că nu sunt bun de nimic, că sunt un idiot. Cum aș putea să mă schimb și să devin capabil să fac ceva durabil? Ce trebuie să fac pentru ca ceilalți să mă respecte mai mult?
Maestrul îl privi și spuse:
- Îmi pare rău dar acum nu te pot ajuta. Lasă-mă întâi să-mi rezolv o problemă. După o pauză îi spuse:
- Dacă mă ajuți să-mi rezolv problema, după aceea poate te ajut și pe tine…
- Sigur, răspunse ucenicul.
Maestrul scoase un inel cu diamant și-i spuse:
- Du-te la în târg cu acest inel și vinde-l! Dar să nu accepți pe el mai puțin de trei galbeni!
Tânărul luă cu grijă inelul și plecă.
Ajuns în târg, încercă să găsească cumpărători, dar nimeni nu-i oferea mai mult de un galben. Când el le spunea prețul pe care-l cerea, toți se puneau pe râs, un singur bătrânel i-a explicat că acel inel nu valorează mai mult de un galben.
Se întoarse întristat la maestrul învățat și-i spuse:
- Maestre, îmi pare rău, dar este imposibil să obțin prețul pe care l-ați cerut!
- Este important ce-mi spui, tinere, răspunse maestrul zâmbind. Trebuie întâi să aflam valoarea lui exactă, așa că, mai bine mergi la un bijutier, vezi cât îți ofera el, dar nu-l vinde, adu-l înapoi.
Tânarul merse la bijutier și-l întrebă cu cât îi poate cumpăra inelul cu diamant. Bijutierul îi spuse:
- Pot să-ti ofer cel mult 10 galbeni în acest moment, dar…, dacă nu se grabește maestrul tău să-l vândă, aș putea să-i dau și mai mult de atât.
Tănărul se întoarse la mentorul său și era nerăbdător să-i spună cât i-a oferit bijutierul.
- Ia loc, îi spuse maestrul. Vezi, tu ești precum acest inel cu diamant, unic și prețios, dar poți fi evaluat doar de un expert. Credeai că oricine îi poate ști adevarata valoare?
Spunând acestea , iși puse din nou inelul pe deget.
Noi toți suntem precum o bijuterie. Prețioși și unici, mergem prin viață pretinzând ca persoane necunoscătoare să ne aprecieze. Numai Divinitatea ne cunoaște adevărata valoare. De aceea, nu accepta ca viața să-ți nege asta…
Gândește-te la adevărata ta valoare!
Sursa: Esența vieții … între adevăr și iluzie…