ADEVĂRURI ISTORICE CARE DERANJEAZĂ

ADEVĂRURI CARE DERANJEAZĂ, ATÂT LA MOSCOVA, CÂT ȘI LA ROMA

IMPUNEREA INTERDICŢIEI ASUPRA DENUMIRILOR DE DAC ŞI DE DACIA

în anul 362

Ca urmare, structura ecleziastică de la Roma, refuzată de daci,

înţelege să-i pedepsească pe aceştia interzicând cu stricteţe până şi

pronunţarea numelui de dac şi de Dacia, începând din vremea

împăratului Iulian Apostatul (361 - 363). Chiar şi Traian este pus la

index de biserică, ca persecutor al creştinilor.

IULIAN APOSTATUL NU-I AGREEAZĂ PE DACI

Iulian Apostatul a fost primul care a înlocuit denumirea etnică de

geţi cu cea falsificată de goţi, pe baza prezenţei vremelnice, de

moment, dar reale, a goţilor în zonă. Împăratul Iulian Apostatul, deşi

de acord cu interdicţia de utilizare a denumirilor de dac şi de Dacia,

şi-a câştigat titulatura datorită stării de conflict cu biserica,

deoarece încercând să renunţe la creştinism, ia o serie de măsuri

anticreştine (a redeschis templele păgâne şi a dat un edict de

toleranţă pentru păgâni, donatişti şi evrei) fapt care i-a adus

cognomenul de „Apostata”. Măsurile au fost revocate la moartea sa

(363).

ISTORICII ANTICI INTERZIŞI PENTRU PASAJELE ÎN CARE SE REFERĂ LA DACI ŞI LA DACIA

Interdicţia de utilizare a denumirilor de dac şi de Dacia a presupus

şi a condus şi la scoaterea din circulaţie a scrierilor anterioare, cu

referire la daci, situaţie care a făcut să dispară din operele din

antichitate a peste 200 de referiri a numeroşi autori greci şi romani,

dintre care cei mai importanţi au fost:

Ablaviu,

Claudius,

Aelianus,

Lucius Ampelinus,

Apianus, Caniniu,

Arian,

Aristotel,

Cassiodorus,

Dio Cassius Coceianus,

Cezar,

Dio Crisostomos,

Cicero,

Clemens din Alexandria,

Criton,

Demostene,

Dexipp,

Dio din Prusia,

Dionisiu din Alexandria,

Diodor din Sicilia,

Eusebius din Cesareea,

Iosephus Flavius,

Frontinus,

Galen,

Hellanicos,

Herodot,

Hesychios din Alexandria,

Hieronimus,

Horaţiu,

Iordanes,

Iulian Apostatul,

Lactantius,

Titus Livius,

Lucan,

Lucian din Samosata,

Ammianus Marcellinus,

Meandru,

Trogus Pompeius,

Pomponius Mela,

Ovidiu,

Platon,

Pliniu cel Bătrân,

Plutarh,

Prophyrios,

Prosper,

Ptolemeu,

Rufinus,

Sofocle,

Solimus,

Strabon,

Suetoniu,

Tacitus,

Traian,

Tucidide,

Valerius Maximus,

Vergilius,

Xenophon.

RUPTURA DACILOR CU ROMA, MOTIVATĂ RELIGIOS

Perioada de dominaţie romană în Dacia de la nord de Dunăre şi ultimele

persecuţii religioase de după anul 303, la care au fost supuşi

locuitorii din Dobrogea, din Scytia Minor, i-a îndepărtat pe daci de

Roma şi i-a făcut să se apropie mai mult de noile structuri religioase

de la Constantinopol.

OSTILITATE ÎN PLAN RELIGIOS

În plan religios, una din acuzele grave pe care Roma creştină

ecleziastică le aduce celor de la Constantinopol este că aceştia, pe

baza curentului „origenist”, ar fi adoptat câte ceva din elementele de

dogmă proprii religiei geto-dacilor. Ca exemplu Silviu N. Dragomir îl

citează pe teologul alexandrin Origene, apologet creştin (185 - 254

e.n.) care, apărându-şi opţiunile „împotriva lui Celsus”, consemnează:

„Apoi, fiindcă noi creştinii cinstim pe cel prins şi mort, el crede că

noi am făcut la fel ca geţii, care îl cinstesc pe Zamolxe”. Rezultă că

ostilitatea faţă de tot ce era de sorginte dacică, chiar şi cu privire

la practica religioasă, dăinuia mai de mult, de dinainte de

oficializarea religiei creştine din 325.

PARALELE DACO-CREŞTINE

Cu privire la paralela între religia zalmoxiană şi religia creştină

Mircea Eliade remarcă concludent că:

„Nemurirea getică devine nemurire creştină…”.

Ca Simion Mehedinţi să precizeze că strămoşii noştri autohtoni

geto-daci au fost „pe jumătate creştini înainte de a se fi ivit

Hristos pe pământ”.

ROMA ECLEZIASTICĂ CA PUTERE POLITICĂ

Nemaiavând acces la forţa armată, care acum era dirijată din noua

capitală a imperiului, structura ecleziastică de la Roma, de după anul

325, îşi consolidează mai mult poziţia politică, înţelegând să

stăpânească prin religie, ceea ce până atunci rezolvaseră cu forţa

armelor. S-a încercat o apropiere şi cu dacii de pe ambele maluri ale

Dunării, dar dacii care adoptaseră creştinismul direct de la sursă,

datorită şi poziţiei geografice mai apropiate de Constantinopol, au

refuzat să colaboreze cu trimişii Romei, în care au recunoscut atât pe

reprezentanţii militarilor pe care-i alungaseră cu cca. o jumătate de

veac în urmă, cât şi pe continuatorii clericilor, care dirijaseră

măsurile de represiune a fraţilor lor din dreapta Dunării, din Scytia

Minor. Refuzul dacilor de a colabora cu Roma însemna şi refuzul

cooperării economice, căci aici în Dacia era principalul izvor de

resurse alimentare şi de subzistenţă. Astfel Roma este împinsă spre

măsuri extreme.

Iată că şi romanii considerau SFÂNT pământul DACIEI NOASTRE STRĂBUNE.

Poetul roman Marţial a dedicat prietenului său Marcellinus care

însoţea armatele lui Domiţian în anul 86 plecate spre Istru să poarte

război împotriva geţilor această scrisoare (după cum ştim armatele

romane AU FOST ZDROBITE de Marele Nostru Rege care a primit atunci

supranumele de „DECEBALUS”):

,,Marcelline, ostaşule, tu pleci acum, ca să iei pe umerii tăi cerul

de nord al hyperboreilor şi astrele polului getic care de abia se

mişcă.

Iată şi stâncile lui Prometeu.

Iată şi muntele acela faimos în legende.

În curând tu vei vedea toate acestea din apropiere cu ochii tăi proprii.

Când tu vei contempla aceste stânci în care răsună durerile imense ale

bătrânului, vei zice:

Da, el a fost încă mai tare decât aceste pietre tari,

şi la aceste cuvinte tu vei putea să mai adaugi că:

acela care a fost în stare să sufere astfel de chinuri a putut

într-adevăr să făurească şi neamul omenesc.”

Câţi dintre noi au auzit vreodată ceva despre această MĂRTURIE

cutremurătoare a poetului Marţial?

Este una din cele mai vechi şi mai minunate descrieri a Patriei

Noastre - DACIA HIPERBOREEANĂ!

Oare DE CE nu ni s-a spus niciodată nimic?

De ce nu ni s-a spus că asemeni bunicilor noştri DACI şi GRECII şi

ROMANII antici ştiau Carpaţii drept munţii unde PROMETEU A FOST

PIRONIT şi ÎNCĂTUŞAT de către zei?

Pe atunci străinii veneau ca la Ierusalim, în pelerinaj şi rugăciune,

la PANAGHIA (Stânca SFÂNTĂ) din Ceahlău, la Sfinxul din Bucegi.

Nici azi nu ni se spune de ce avem atâtea vârfuri numite „OMU”.

Cine e acel „OM”, acel străbun a cărui amintire a fost astfel înveşnicită?

Din vechime până în Evul Mediu cronicarii ne numeau ţara DACIA PEONILOR.

De ce?

Grecii numeau „PEON” sau „PION” adică STÂLP, COLOANA muntelui Ceahlău.

Şi GHEORGHE ASACHI numea CEAHLĂUL în poeziile sale Muntele PION.

Aici, de stânca numită ŞI ASTĂZI „SFÂNTA” (Panaghia), care chiar arată

ca o uriaşă coloană se pare că a fost înlănţuit TITANUL PROMETEU.

Şi cine a urcat în Ceahlău, până la Panaghia şi Toaca a auzit

legendele cu URIAŞII (titanii) care s-au luptat cu zeii sus în vârf.

Acum înţelegem şi de ce Traian a fost singurul împărat roman care a

ales SIMBOLUL COLOANEI pentru a ilustra războaiele cu bunicii noştri

daci.

Războaiele cu DACIA PEONILOR.

Şi Constantin Brâncuşi, marele sculptor a ales acest simbol AL

COLOANEI INFINITE care urcă până la cer pentru a evoca jertfele

bunicilor noştri din Primul Război Mondial care ne-a adus REÎNTREGIREA

neamului nostru românesc.

Simbolurile au fost dintotdeauna limba în care şi-au vorbit INIŢIAŢII.

Azi cheia descifrării lor poate fi în mâna noastră.

Avem curaj să o folosim?

- „Mioriţă, mioară,

Oiţă din poieniţă,

Cu flori roşii la guriţă,

TU MI-EŞTI SURIOARĂ,

Spre cer priveşti

Şi nimic nu doreşti

- Of, ciobănel mic

Mic şi mai harnic,

Doi ciobani din răsărit

Mi s-au sfătuit

Ca, la apus de Soare,

Să mi te omoare. ”

“Pe Argeş în jos,

Pe un mal frumos,

Un fluier s-auzea,

Cu jale cânta,

Şi cine-l auzea?

Zâna Ileana.

Ileana Sânziana,

SORA SOARELUI

Floarea Plaiului,

Din neguri ieşind

Şi aşa vorbind:

- MIOARA MEA, BACE,

Dă-ţi oile-ncoace,

Să nu se rătăcească,

Să nu se risipească,

Că stăpânul are jale,

O să ni-l omoare,

La apus de soare.”

Cum de nimeni până acum NU A VRUT să observe cât de asemănătoare este

ASUMAREA SACRIFICIULUI de către Păstorul ZALMOXIS cu asumarea

sacrificiului de către Păstorul Iisus?

Dacă la baza credinţei creştine stă TOCMAI SACRIFICIUL ASUMAT al lui

Iisus cum de nimeni nu a vrut să înţeleagă că în „Mioriţa” este vorba

de SACRIFICIUL ASUMAT al Păstorului Zalmoxis?

Ca să nu mai spun de cele 3 FLUIERE, simbol al celor 3 SULIŢE ale

sacrificiului şi al transmiterii mesajului către zei.

Cine a citit ştie ce spun cronicile vechilor greci:

Herodot, în „Istorii”, explică acest sacrificiu: „La fiecare al

cincilea an ei aruncă sorţii şi totdeauna îl trimit cu solie la

Zamolxis pe acela din ei pe care cade sorţul, încredinţându-i de

fiecare dată toate trebuinţele lor. Trimiterea solului se face în

acest chip: unii din ei, stând în şir, ŢIN TREI SULIŢI cu vârfurile în

sus, pe când alţii îl apucă de mâini şi de picioare pe cel trimis la

Zamolxis, îl leagănă de mai multe ori şi după aceea îi fac vânt

aruncându-l deasupra vârfurilor de suliţi.”

Când se va preda în şcoli ADEVĂRUL despre „Mioriţa”?

M-am săturat ca NOI ROMÂNII să tot fim scuipaţi de duşmanii noştri cu

„sunteţi un popor „MIORITIC”, adică slabi şi fatalişti.

Adevărul nu mai poate aştepta.

„Mioriţa” este EVANGHELIA bunicilor noştri geto-daci!

„Mioriţa” este POVESTEA SACRIFICĂRII Păstorului ZALMOXIS.

Cine a studiat ştie că au existat peste 1500 de variante ale baladei „Mioriţa”.

Deci pentru strămoşii noştri ERA ESENŢIALĂ PĂSTRAREA acestei străvechi

mărturii a vechii credinţe în ZALMOXIS.

Şi în cele mai vechi variante apare adevărul – „Mioriţa” ERA SORA PĂSTORULUI!

Mioara din „AL-MYRIS” care însemna „CEA ALBĂ, CEA PURĂ” era

Artemis-Roşioara sora geamănă a lui Apollon Zalmoxis - ALBUL.

Deci „poporul mioritic” nu este un popor de OI, ci UN POPOR PUR, ALB.

De aceea în centrul Daciei se află oraşul APOULON, care purta numele

lui Apoulon Zalmoxis.

Adică Oraşul ALB. Adică ALBA IULIA de astăzi. CAPITALA ÎNCORONĂRII

regilor Marii UNIRI de la 1918.

Iar acea regiune se numea DACIA APULENSIS - Dacia celor care îl

venerau pe Apoulon Zalmoxis-ALBUL.

De aceea insula pe care era ridicat templul lui ZALMOXIS - Apollo

Hiperboreeanul, era numită „Leuke”, adică insula ALBĂ.

Astăzi insula Şerpilor este sub ocupaţie haholească. Haholii AU FURAT

până şi o parte din ruinele templului…le-au dus la Kiev…

Iar de la supranumele de „PAJURA” (vulturul) pe care bunicii geţi i

l-au dat lui Apolon ZALMOXIS, după ce l-au văzut zburând, se trage şi

numele Dinastiei BASARABILOR.

Pentru că supranumele lui Apollon ZALMOXIS era „BASSAREUS”.

Şi aşa a ajuns PAJURA cu cruce în plisc simbolul de pe sigilile şi

steagul Ţării Româneşti.

Şi cu siguranţă nu ştiaţi.

Simbolul celor DOI GEMENI ZALMOXIS era DUBLUL ZET pus în cruce.

Adică ceea ce azi numim ZVASTICA.

De aceea la Marea Unire de la 1918 Regina Maria a comandat o coroană

cu nu mai puţin de 7 ZVASTICI stilizate.

Şi ţineţi cont că asta se întâmpla pe vremea când încă NU exista

nazism sau fascism.

Hitler şi Stalin încă nu puseseră gheara pe SIMBOLUL GEMENILOR ZALMOXIS.

ZVASTICILE atârnau pe nişte pandantive spre umeri şi a-7-a era chiar

în vârful coroanei regale.

Iată coroana Reginei noastre - REGINA Maria a Marii Uniri:

Este ceva ce nu se spune despre complexul de Peşteri de la ŢÂPOVA, de la Nistru.

Cu mii de ani în urmă se pare că ŞI AICI, în aceste peşteri a locuit

PROFETUL bunicilor noştri GEŢI - ORFEU.

Şi ghidul ţi-o va spune dacă vede că meriţi efortul.

Şi de aici încep misterele străvechii noastre istorii.

De la Nicolae Densuşianu  – „Dacia Preistorică” până la „Dacia

Secretă” apar noi şi noi descoperiri, iar nouă poate, ne va reveni

cinstea să descoperim şi să dezvăluim ADEVĂRUL generaţiilor viitoare.

Aceasta ÎNCĂ nu se poate spune oficial.

Nu sunt încă toate datele sau….NU E VOIE a se spune.

Orfeu cel care cânta din liră, a prevestit naşterea GEMENILOR DIVINI

Apollon şi Artemis (Bendis) Zalmoxis în ceea ce astăzi este Bărăganul

- Câmpia Română - râul Ialomiţa.

Orfeu a profeţit naşterea ZEILOR DACIEI.

Apoi Orfeu A FOST DECAPITAT de preotesele unui templu, supărate că

prin profeţia sa li se contesta autoritatea.

În memoria sacrificiului Profetului Orfeu, după naşterea GEMENILOR

ZALMOXIS şi ridicarea lor la ceruri, bunicii noştri DACI au cioplit

stânca din vârful Muntelui SFÂNT (astăzi munţii Bucegi), i-au dat chip

de REGE DAC, cu „PILEUS” pe cap (însemnul nobililor DACI) şi i-au spus

KOG-A-ION.

Aşa a apărut „SFINXUL” din Bucegi.

KOGAION înseamnă „CAPUL MAGNIFICULUI”, „Capul lui ION” (Orfeu era

numit „ION” de către bunicii noştri=MAGNIFICUL, Cel Mare)

De acolo se trage şi acel „IO” care preceda numele MARILOR VOIEVOZI

ROMÂNI. Şi nu însemna „EU”.

Aşa se explică scrierile ciudate de tipul:

„aici odihneşte IO Ştefan Voievod”, sau „această biserică a fost

ridicată de IO Radu Voievod.

Sursa: primit pe mail

Adevărul ȘOCANT despre pastele de dinți cu efect de ALBIRE

Potrivit unei analize desfășurate de ziarul britanic Daily Mail, pastele de dinți care le promit consumatorilor un zâmbet mai frumos nu albesc de fapt dinții, neavând la acest capitol niciun avantaj față de pastele de dinți normale, care costă mai puțin.

Pastele de dinți cu efect de albire s-au dovedit a fi inutile

Deși sunt mai scumpe decât pastele de dinți obișnuite, cele care promit albirea dinților nu își îndeplinesc scopul, se arată în studiul desfășurat de Daily Mail. Niciuna dintre cele șase paste de dinți care promit zâmbete mai frumoase testate nu le-au albit dinții utilizatorilor.

Drept urmare, doritorii de zâmbete hollywoodiene sunt sfătuiți să apeleze la tratamente profesionale de albire a dinților, care sunt mai scumpe dar care au efecte vizibile imediat.  

Sursa:  REALITATEA.NET

Daca o fi o minciuna, o fi… - LOTO - TZEAPA NATIONALA

A fost suficient ca directoarea agentiei nationale sa pronunte numele "Editec" (compania care produce suflanta, bilele si softul aferent) ca telespectatorii sa intre in rolul de detectiv. Si s-au descoperit lucruri extrem de interesante! 

Pe site-ul Editec puteti afla ca in interiorul fiecarei bile din cele 49 exista o tablita de indentificare cu un cod format din 22 cifre, asa numitul ARS, cod ce este citit de suflanta si apare automat in calculator! Deasemenea, toate cele 49 de bile trebuie sa apartina aceluiasi set se bile. In caz ca, una sau mai multe bile apartin unui alt set de bile, acestea nu sunt recunoscute de suflanta!

Alt element foarte important! Fiecare bila inainte de a fi introdusa in suflanta trebuie sa fie verificata cu sistemul producatorului. Acesta are 3 inele prin care trebuie sa treaca fiecare bila. Primul inel citeste bila sa fie din acelasi set cu celelalte, inelul al doilea verifica dimensiunile si al treilea greutatea! Acuma. Ce a pezentat Loteria Romana? Mai multe televiziuni au aratat cum se cantaresc bilele. Cu un cantar, obijnuit, de bijutier!!! Si atunci se nasc mai multe intrebari. De ce asa si nu cu aparatul producatorului, care evident, le-a fost livrat impreuna cu suflanta? De ce nu a fost prezentat si acest sistem? De ce nu s-a mentionat ca suflanta poate identifica orice bila? Are Loteria Romana ceva de ascuns? 

Pai are! Iata cat de bine este pus la punct sistemul. Imaginea alaturata ne prezinta ce apare pe calculator in momentul cand bila trece prin primul inel al sistemului de verificare! De la anul de fabricatie pana la culoare si setul de bile din care face parte! Atentie! Daca bila nu face parte din acelasi set cu celelalte nu poate trece de primul inel! OK. Loteria Romanaa aratat ca are doua seturi de bile. Deci daca sa spunem in suflanata sunt introduse 6 bile din setul 1 si 43 din setul 2, cele 43 de bile din setul 2 nu au nici o sansa sa iasa, pt ca nu sunt recunoscute de suflanta! 

Si ca si cum toate astea nu erau suficiente, bomboana pe coliva o pune chiar producatorul sistemului. In cartea tehnica a masinariei, producatorul precizeaza ca softul poate controla jocul! Cu alte cuvinte masinaria asta poate juca corect sau nu, in functie de cum decide Loteria Nationala! Asta poate ca explica mai bine de ce poturile mari din istoria loteriei s-au castigat doar in momente de sarbatoare (alegeri, Paste, Craciun sau Revelion)!

 

 

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

CATEDRA DE CONTABILIATE, AUDIT SI CONTOL

Sursa: primit pe mail

Discovery ne minte!

Sursa: autovindecarea.blogspot.ro

Moş Martin, un criminal inventat doar pentru a fi împuşcat. “Succesurile” campaniei de manipulare publica cu privire la “pericolul” ursilor carpatini

Scopul campaniei de presa (EvZilei; ProTV, TVR, samd) impotriva ursilor a dat roade: in judetul Suceava oamenii muncii, braconieri de nadejde incep sa “salveze” populatia de aceste fiare care ne fac de rusine… In curand si toti vanatorii Tarii ne vor prezenta actele lor de bravism.

Campania de manipulare publica cu privire la “pericolul” ursilor carpatini, va duce in cele din urma chiar la disparitia speciei de pe meleagurile noastre. In curand veti vedea ca toti vanatorii “nationali” isi vor expune prada fara nicio ezitare in public… iar poporul va aplauda! Dramatic… (Liviu Mihaiu)

Lucian Avramescu: “Acesta este efectul, dar nimeni nu vorbeste de cauze. Braconierii, vanatorii, padurarii , oamenii de afaceri vanatori, sefii de ocoale silvice au vanat tot ce au intalnit in cale lasand ursii fara hrana. Asta este Romania distrugem tot ce atingem furam si jefuim tot ce ne apare in cale iar in urma nostra ramane totul ars si distrus de parca ar fi trupele voievozilor romani care parjoleau si otraveau totul in calea dusmanilor. Romania nu va putea niciodata progresa asa. Saracia, deznadejdea, hotia, marlania, jaful, imbogatirea prin orice mijloace au facut, fac si vor face parte din patrimoniul nostru cultural, astia suntem, asta putem. Din pacate cetatenii din occident mai au si dreptate in ceea ce spun despre romani”.

Vânătorii, acuzaţi că folosesc portiţe legale şi acte false pentru a împuşca anual sute de urşi complet protejaţi

Vânătorul aşteaptă lăsarea întunericului. Ascuns într-un observator cu ferestre mici, folosit pentru a monitoriza comportamentul animalelor, se uită la ceas – 9.40 pm. Este frig şi zăpada e destul de groasă. A nins mult în ultimele zile. Ursul apare. Este un mascul mare, de cel puţin 12 ani. Bărbatul simte imediat emoţia vânătorii. Duce arma la ochi, ocheşte printr-una dintre ferestre şi apasă pe trăgaci. Ursul nu are nicio şansă. Moare pe loc. Glonţul i-a pătruns direct în inimă şi sângele începe să-i curgă din rană.

“Am cerut un mascul mare şi bătrân. Mi l-au dat. Sunt foarte mulţumit. Mă voi întoarce în toamnă, să vânez capre negre”, spune Fernando Pancorbo, un spaniol de 66 de ani care vânează de peste jumătate de secol.

Vânători din toată lumea, atraşi de numărul mare de urşi bruni ce trăiesc în România, vin aici dispuşi să plătească până la 20.000 de euro ca să împuşte un exemplar. Trei sute de urşi au fost omorâţi pentru distracţie doar în 2010.

Distracţie perfect legală, în ciuda faptul că Uniunea Europeană consideră că aceste animale sunt pe cale de dispariţie şi le-a inclus pe lista roşie a speciilor complet protejate. Cum este posibil aşa ceva?

Problema fundamentală constă într-o excepţie a legislaţiei europene, care permite uciderea acelor exemplare care sunt periculoase sau care distrug proprietăţile oamenilor. Managerii fondurilor de vânătoare au sesizat portiţa legislativă şi exagerează sau pur şi simplu crează rapoarte false referitoare la distrugerile cauzate de urşi. Încasează apoi bani frumoşi din taxele pe care le cer vânătorilor străini pentru a omorî animalele considerate, teoretic, periculoase.

Excepţia poate fi aplicată doar dacă se demonstrează că uciderea urşilor selectaţi nu afectează numărul total al populaţiei. Deşi grupurile de interese susţin că situaţia este sub control, la nivelul ţării nu există niciun sistem clar de a număra animalele şi de a le monitoriza comportamentul.

În consecinţă, vânătorii au dreptul să împuşte urşii aproape după bunul lor plac, speculând portiţe legale şi un sistem de managment al urşilor care îi avantajează.

Autoritatea care decide dacă un urs trebuie omorât este Institutul de Cercetări şi Amenanjări Silvice (ICAS), o instituţie publică condusă de preşedintele unei asociaţii mari de vânătoare. Aceasta adună rapoartele trimise de cele câteva sute de asociaţii de vânătoare existente în toată ţara – asociaţii ale căror venituri sunt generate de activităţi de vânătoare – în legătură cu numărul urşilor existenţi în România şi cu daunele pe care le provoacă.

Pe baza acestor informaţii, ICAS a propus Uniunii Euopene ca 340 de urşi să fie împuşcaţi anul acesta. După ce a cercetat că toate procedurile legale au fost îndeplinite, UE a aprobat cota şi ministrul mediului şi pădurilor a dat undă verde vânătorii.

Cum multe voci condamnă neclaritatea sistemului şi conflictul evident de interese, am decis să văd cu ochii mei cum arată o reclamaţie de daune pe baza căreia ICAS aprobă uciderea unui urs.

Am luat legătura cu Romsilva, singura instituţie de stat care administrează fonduri de vânătoare în majoritatea judeţelor din ţară. Am ales la întâmplare judeţul Argeş, care anul trecut a primit aprobarea ICAS să împuşte 23 de urşi. Pentru această zonă, Romsilva avea dreptul să recolteze 12 animale pe baza a şase reclamaţii de daune trimise de primăriile locale şi semnate de primari.

“Nu am semnat niciodată aşa ceva. Nu am mai avut probleme cu urşii în ultimii zece ani”, spune Ion Năftănilă, primarul din Albeştii de Muscel, când i-am spus că semnătura lui apare pe unul dintre documentele deţinute de Romsilva.

Am vorbit apoi cu Eugeniu Pătru, primarul din Pietroşani, a cărui plângere există de asemenea în dosarul Romsilva. “Am făcut o reclamaţie în vara anului 2009. Nu am mai trimis nimic de atunci, deoarece nu au mai existat probleme”, spune el.

Ceilalţi trei primari cu care am discutat au recunoscut că au avut unele incidente cu urşii în satele de care se ocupă şi că au trimis sesizări către Romsilva în acest sens.

Cum sondajul meu referitor la reclamaţiile legate de daune a scos la iveală nereguli clare, ce măsuri ia ICAS pentru a verifica veridicitatea rapoartelor primite de la administratorii fondurilor de vânătoare? “Verificăm maximum 20% din dosarele pe care le primim. Adevărul informaţiilor incluse este responsabilitatea celor care le trimit”, spune Ovidiu Ionescu, şeful ICAS şi preşedintele asociaţiei de vânătoare din Braşov, care anul aceasta a primit o cotă de 12 urşi, cea mai mare din judeţ.

Ionescu afirmă că poziţia sa în cadrul asociaţiei din Braşov nu-i compromite munca pe care o face la ICAS. “Dacă aş fi fost implicat în numărarea urşilor în cadrul organizaţiei mele, aş fi avut un conflict de interese. Dar din moment ce nu iau parte la acest proces, nu este nicio problema”.

Ce proceduri există, aşadar, pentru a confirma veridicitatea reclamaţiilor? Potrivit legislaţiei române, plângerea trebuie depusă la primăria locală în 24 de ore de când a avut loc paguba. Odată ce a fost înregistrată, o comisie specială – formată din un reprezentant al ministrului mediului, un membru al Agenţiei de Protecţie a Mediului (APM) şi oficiali ai primăriei şi ai managerului fondului de vânătoare – trebuie să meargă la locul faptei, să o evalueze şi să identifice ursul care a creat probleme.

Deşi procedura pare bine structurată, realitatea este cu totul alta. “Vin să verifice daunele în mai puţin de jumătate din cazuri. Dacă un urs a mâncat o oaie, ce mai trebuie să verifice?”, spune Remo Mateescu, vice-primarul din Corbeni, judeţul Argeş.

Problema este că, atât timp cât administratorii fondurilor de vânătoare au un interes economic sa obţină derogările de la UE, tentaţia de a supraestima sau chiar de a inventa daune create de urşi este mare.

“În Vrancea, am văzut aproximativ zece reclamaţii identice, scrise de administratorii fondurilor de vânătoare, care erau semnate în orb de primari şi săteni”, afirmă Silviu Chiriac, reprezentantul APM Vrancea.

Protrivit acestuia, plângerile fabricate de administratori arată că există pagube, fără însă a le cuantifica sau a încerca să identifice acei urşi care le-au creat. Într-adevăr, reclamaţiile din judeţul Argeş nu aveau decât câteva rânduri, spuneau doar că urşii au mâncat oi sau că au distrus livezi, şi cereau autorităţilor să facă ceva în acest sens.

Continuarea investigaţiilor a scos la iveală faptul că nimeni nu se ocupă, la nivelul întregii ţări, de monitorizarea daunelor create de urşi şi că ministrul mediului şi pădurilor nici măcar nu ştie ce venituri generează activităţile de vânătoare. S-a ajuns astfel la situaţia în care un vânător, dispus să scoată din buzunar mii de euro, are dreptul legal să omoare un animal protejat.

“Mărimea ursului pe care-l împuşcă depinde de câţi bani are în buzunar. Cred că mai puţin de zece la sută din urşii vânaţi sunt chiar cei care au creat probleme. Este de fapt o vânătoare de trofee”, spune Chiriac de la APM Vrancea. În ciuda suspiciunilor legate de modul în care sistemul de excepţii al UE funcţionează în România, Ctibor Kocman, reprezentantul Comisiei Europene care se ocupă de aceste probleme, spune că nu poate face nimic până când nu are dovezi clare că populaţia totală de urşi este afectată de cota aprobată.

“Am dubii legate de metodele ştiinţifice pe care România le aplică în managementul urşilor. Nu putem interzice vânătoarea pentru că nu avem dovezi legate de efectele negative ale cotei asupra acestora”, spune Kocman. Vechea Lada Niva scârţâie din toate balamele pe măsură ce înaintează pe drumul forestier plin de gropi din valea Păstrăvar, în munţii Harghita. Peisajul idilic ce ne înconjoară se întrerupe brusc când pătrundem într-o zonă complet defrişatăs. Doi căpriori îşi ridică capetele şi se uită la noi din spatele cioturilor unei foste păduri.

“Staţi”, spune pădurarul cu păr grizonat, care şi-a petrecut toată viaţa prin păduri. Se dă jos din maşină şi se uită la nişte urme care se duc sus pe deal. “Acolo-i o trecătoare de urşi”.

Sare peste un părâu şi, cu mâinile în buzunare, priveşte cu atenţie urmele. “Sunt vechi. Ursul a trecut pe aici acum trei zile”. Se apleacă, ia o crengută şi măsoară urma. “Douăzeci şi patru de centimetri. E un mascul tânăr, de patru sau cinci ani. Are bârlogul mai sus”, spune, arâtând cu mâna spre pădure.

Mă simt de parcă stau lângă Winnetou, faimosul indian din romanele lui Karl May. Dar pentru el nu este decât rutina unei zile obişnuite de muncă. Treaba lui este să monitorizeze şi să numere animalele din această zonă administrată de Romsilva. Numărul urşilor care trăiesc în România este de mulţi ani subiect de dispută, iar estimările variază extrem de mult. Administratorii fondurilor de vânătoare susţin că există 7.800 de exemplare, ceea ce înseamnă că aici se află 40% dintre toţi urşii din Europa, cu excepţia Rusiei. Minsterul mediului şi pădurilor spune că numărul lor a rămas constant în ultima decadă, la 6.000-6.500, şi este cu aproximativ 2.000 mai mare decât populaţia optimă dorită. La polul opus, câteva organizaţii non-guvernamentale au afirmat, în urmă cu câţiva ani, că nu au rămas mai mult de 3.000 de urşi în toată România.

Unul dintre motivele principale pentru care estimările variază atât de mult este că metoda folosită pentru numărarea animalelor nu ia în calcul unele tendinţe observate în comportamentul acestora.

“Autorităţile române nu au nicio idee despre modul în care este structurată populaţia de urşi sau despre ratele de supravieţuire ale puilor de urs. Toate estimările lor sunt pur şi simplu presupuneri”, spune Csaba Domokos, expert în domeniul urşilor la asociaţia non-guvernamentală Milvus Group şi membru al Grupului de Lucru pentru Conservarea Carnivorelor Mari din România, care oferă consultanţă ministerului mediului.

Critic, acesta consideră că autorităţile nu ştiu de fapt dacă vânarea urşilor afectează sau nu dezvoltarea speciei. Ori Uniunea Europeană spune clar că, atunci când cere obţinerea unor derogări, România trebuie să demonstreze că nu ameninţă evoluţia populaţiei în ansamblu.

Oficial, avem un plan de management al urşilor, aşa cum au solicitat autorităţile europene. Dar Domokos avertizează că acesta are la bază date care nu pot fi verificate şi care nu au fost făcute publice în publicaţii ştiinţifice internaţionale. “Toate metodele incluse în acest plan se bazează pe informaţii despre care nu ştim dacă sunt adevărate sau nu. Cifrele care rezultă sunt, prin urmare, complet nerelevante”, spune el.

Ecologiştii susţin că estimările autorităţilor legate de numărul urşilor sunt umflate artificial deoarece au la bază cifrele primite de la administratorii fondurilor de vânătoare şi sunt evaluate de o instituţie condusă de preşedintele unei asociaţii mari de vânătoare. Aceştia afirmă că există un conflict clar de interese, deoarece vânătorii sunt de fapt cei care numără prada.

Dar Ionescu de la ICAS insistă că scopul lui este chiar să crească numărul urşilor din România. Spune că managerii fondurilor de vânătoare iau măsuri care să îmbunătăţească natalitatea şi ratele de supravieţuire ale puilor de urs. ”Dacă fiecare urs reprezintă un potenţial şde venituriţ de 5.000 de euro, interesul meu este să scad braconajul şi să-l protejez, pentru că-mi aduce valoare. Dacă o specie e protejată, ea nu mai este valoroasă pentru mine, deoarece nu poate fi vânată”, spune Ionescu.

Ecologiştii se tem însă că unii administratori umflă cifrele ca să demonstreze că uciderea câtorva urşi nu va afecta populaţia per ansamblu.

“Numărul urşilor a crescut anual doar pe hârtie”, spune Chiriac de la APM Vrancea, care coordonează în prezent proiectul de 500,000 de euro Lifeursus, a treia iniţiativă referitoare la carnivore mari, finanţată de Uniunea Europeană. Scopul proiectului este implementarea celor mai bune practici pentru conservarea celei mai mari populaţii de urşi din România, în zona central-estică a Carpaţilor Orientali, în judeţele Vrancea, Covasna şi Harghita.

“Dacă Vrancea şi Covasna împart aceiaşi urşi, cum este posibil ca noi să demonstrăm că avem doar 300 de urşi şi Covasna să spună că are de două ori mai mulţi? Cu cât spun că au mai mulţi urşi, cu atât mai mare este cota de recoltare”, spune Chiriac.

Ministerul mediului şi pădurilor admite că verifică doar aleatoriu, prin intermediul APM-urilor, cifrele pe care managerii asociaţiilor de vânătoare le trimit ICAS. ”Din estimărilor noastre, eroarea este de 20%. Au fost urşi care au traversat 14 fonduri de vânătoare şi au putut fi număraţi de 14 ori”, spune Jozsef Both de la APM Harghita. (MUNTEANU MAGDA - jurnalul.ro)

Sursa: gandeste.org

Cum au lucrat “agenturili străine”. Cît e manipulare, cît e rea-voinţă, cît e deformare reflexă şi cît e adevăr

Lema 1: oricînd ai fi fugit din România, în anii 50, 60, 80, 90 etc., ai făcut-o pentru că e o ţară de rahat şi aşa trebuie să rămînă. Altfel chinul exodului a fost în zadar.

Lema 2: Presa lucrează la fel peste tot, cu jumătăţi de manipulări, informaţii trunchiate, verificări mai mult sau mai puţin bune. Uneori banii şi tradiţia o ajută să fie ceva mai bună, dar nu cu mult mai bună.

Cînd o anumită isterie a “loviturii de stat” a explodat marţea trecută din filieră pedelistă (MAcovei-Blaga), totul a mers uns şi în presa străină. De atunci tot apar articole în care se amestecă îngrijorări care mai de care. Au contribuit la asta şi politicieni gen Macovei care au dat sonorul la maximum cu texte precum “lovitură de stat”, iar textele trimise autorităţilor europene arată un grav derapaj al unui parlamentar european. Nu spun că trebuie să ţii necondiţionat la imaginea ţării care te-a trimis acolo. Dar spun că nu trebuie să exagerezi dincolo de orice limită.

Intelectualii PDL au înviat după tăceri lungi şi comode. Agitaţie, patetism, prea puţină analiză la rece. Nu mi-am luat de mult timp înjurături ca în zilele astea pentru simplul fapt că am zis “staţi aşa”, “haideţi să vedem”, “să mai citim constituţia, regulamentele” etc. În schimb, “democraţii civilizaţi” s-au întrecut în chiuieli tribale care mai de care.

Manipularea de tip pedelisto-intelectual a avut cîteva elemente ultracunoscute: dacă zic ăia din Europa e grav, piere justiţia, pier instituţiile, noi eram garanţii lumii bune.

Contramanipularea a mers şi ea tîrîş-grăpiş, USL fiind varză în transmiterea unor mesaje cu argumente şi cu surse beton. Cel mai bun exemplu e Şova şi citatele lui din Cotidianul. De ziaristul spaniol care a pus întrebare cu demisia poţi să te iei, să zicem, pentru că chiar a avut bursa de la ICR (1500 de euro, cf, raportului ICR pe 2007). Dar nu poţi să spui că TOTUL a fost pus la cale, măcar pentru simplul fapt că le dai prea mult credit celor din “diabolica” reţea Băsescu.

Cu ce unelte trebuie să pornim la drum cînd citim presa străină:

• ce e blog şi ce nu e. Am un mare respect pentru anumite bloguri, că doar ţin şi eu unul. Dar un blog e fundamental şi asumat subiectiv. Presa română preia instant şi cu evlavie mesaje ultrasubiective spunînd “Economist:”, “NYT:” etc.
• ce e declaraţie diplomatică. Asta apropo de declaraţiile de externele franţuzeşti. Am fost la o astfel de întîlnire cu presa a purtătorilor de cuvînt ai ministerului de externe francez acum o lună. Am văzut ziarişti care pun întrebări deştepte şi ziarişti care pun întrebări cu un răspuns inclus, sperînd să smulgă o semi-informaţie. La aceştia din urmă răspunsurile prudente sînt doar prudente, comunicatorii nu pică în capcană ca fraierii. N-a contat pentru AFP evitarea răspunsului, a dat-o clar: avertisment pentru România.

Cazul AFP, aşadar. Reacţia oficialilor francezi: “”Tous les Etats membres de l’Union européenne sont naturellement tenus de respecter les valeurs démocratiques et l’état de droit ainsi que l’équilibre des pouvoirs dans le cadre des institutions qui sont les leurs”. Aşadar nimic. Dar în întrebare era inclusă România. Iar hotnews a decodat rapid limbajul “diplomatic”: de fapt ne-o trage rău de tot; mai mult, ne-o trag socialiştii lui Hollande, fără milă de frăţiorul mai mic socialist, Ponta.

Deformarea e evidentă şi dacă vedem analiştii chestionaţi, o doamnă de la Expert Forumul lui Sorin Ioniţă şi Cristian Ghinea şi el băgat bine în criticarea noii puteri – după tăceri comode în cazul fostei puteri – deja dincolo de limitele unei neutralităţi măcar aparente. Cineva care să nu fie totuşi implicat atît de mult în fenomenul mediatic contributor-românialiberă-evz nu prea există. Singurul citat de partea cealaltă este… Toni Greblă, cu discursul din Parlament.

În ştirea AFP nu apar între ghilimele, deşi sînt citate anumite reacţii de ONG-uri, anumite cuvinte cheie care apoi apar generos în presa romnească: “des ONG dénoncent une “attaque contre les institutions démocratiques” sans égale depuis la chute de la dictature communiste en 1989.” Deci “fără egal de la căderea dictaturii comuniste” este de la AFP sau de unde că nu e cu ghilimele? Reacţia ARC nu cuprindea aşa ceva, de exemplu.

Însă la noi s-au activat zielele astea ONG-uri care sînt de fapt complet politizate. Vedem de exemplu că thinktankul pedelist ISP se dă mai nou şi el “oengistic” şi se amestecă cu Expert Forum (şi el ultrapolitizat mai ales prin intervenţiile unui Sorin Ioniţă mai dezlănţuit ca-n editorialele EVZ). Mai amestecăm asta şi cu ceva presă de propagandă şi iese un soi de Antena 3 “telectuală”.

• declaraţiile politice ale reprezentanţilor PPE, alimentaţi de PDL. Au fost dure, trebuie reţinute oricît de politizate ar fi. Nu-mi aduc aminte decît cu amuzament cum Ponta defila cu şeful socialiştilor europeni acum două săptămîni la Antena 3 şi scotea de la el ce vroia. Ori le vedem la pachet, ori nu le mai vedem deloc.
• postările pe blogurile străine au avut toate constanta citării mult mai generoase a oamenilor pro-Băsescu sau clar anti-USL în acest caz. La mare căutare au fost comparaţiile riscat pamfletăreşti cu Hitler şi altele asemenea. Asta nu face decît să le califice extraordinara calitate.

• s-au mai adăugat în peisaj tot felul de şefi de bănci, cel al ING făcînd o notă aparte, care prevedeau nu ştiu ce curs la leu. Să nu fim chiar naivi: pariurişe pe curs sînt constant alimentate cu astfel de declaraţii. Instabilitate, pieţe, astea sînt valabile pentru toată zona. Pariurile pe o valută anume se văd însă de la o poştă.
• declaraţia lui Gitenstein mi se pare gravă prin judecăţile aleatorii şi prin presiunile puse pe noul guvern – care văd că se execută imediat cu replici blînde în industriile unde au interes companiile americane.

Veţi spune imediat că sînt uselist sau că sînt orb, nebun. Nu. Zilele astea lucruri mult mai grave se întîmplă la guvernare. Ambiguităţi teribile cu Hidroelectrica, cu legea sănătăţii, cu explotarea gazelor de şist etc. Le critic constant, dar e adevărat postările alea sînt mai puţin citite. Nu vreau pur şi simplu să cedez unei agende cretine în care pare că ne aflăm iar în anii 90 cu tot felul de anticomunişti de ocazie şi fesenişti stupizi. Abuzurile din aceşti ani, şi o s-o repet pînă cad, cu jocuri financiare, lipsă de viziune economică şi politică, lobby, clientelism. Abuzul se face prin lege, prin hotărîri care nu se dezbat dar se aprobă.  Cetăţenii acestei ţări au fost loviţi cel mai dur prin legi, nu din afara aparatului legal. (mai mult aici).

Ce trebuie, cred, înţeles:

• funcţionăm într-o logică a divinizării Europei fără context, inclusiv a presei europene. Ar trebui să mai şi distingem între articole bune critice sau cum or fi  şi articole de calitate îndoielnică. E valabil şi pentru politicienii lor avertismentul.
• nu peste tot e manipulare, uneori e doar reflectarea a ce se scrie aici. S-ar putea să ni se pară manipulare exact imaginea lor despre noi: asta e, vă vine sau nu să credeţi, sîntem în continuare priviţi ca nişte sălbatici
• la asta ajută şi românii plecaţi, ăia care nu lucrează la munca de jos, care sînt ceva mai bine instalaţi şi care nu ies din schema politică a momentului plecării: unii sînt anticomunişti fervenţi şi acum (iar asta poate duce la prostie pură după 22 de ani – am citit un articol absolut năucitor pe siteul Deutsche Welle din care se înţlegea pe scurt că Lenin s-a reîncarnat în România şi atacă instituţiile), anti-Iliescu, anti orice ar putea aduce aminte de comunism. Alţii sînt oameni care au fost acolo cu burse, studii şi care s-au întors şi mai înverşunaţi conservatori decît cînd au plecat. Şi tot aşa, foarte rare reacţii lucide am avut de afară. Cei mai mulţi ştiu dinainte că treaba e una singură: ne iau comuniştii înapoi. Un lucru ar mai fi de spus: căpşunarii nu intră în această categorie neapărat, ei nu sînt reprezentaţi…
• au existat şi ştiri trunchiate, manipulări mai mult sau mai puţin voite. Majoritatea vin şi din faptul că mulţi corespondenţi de acolo vor fie să le dea conservatorilor vestici exact ce vor să audă, şi din faptul că ei înşişi sînt prinşi într-o anchilozare ideologică incredibilă care o făcea pe blogăriţa de la Economist să nu mai facă distincţia în gluma lui Năstase cu ouăle, între “balls” şi “ouăle de la Cornu”.

Citesc aproape zilnic presa vestică. O respect, dar nu o idolatrizez. Au apărut şi relatări echilibrate. Au apărut şi reacţii de-a dreptul comice: FIDESZ cerea respectarea legii în România, haha. Şi dacă tot e să facem comparaţii, ce s-a întîmplat în România nu egalează în gravitzatea olistă de imigranţi propusă de nişte guvernanţi olandezi. Să comparăm abuzurile dacă avem chef. E clar că zilele astea am avut de-a face cu intenţie de abuz şi cu forţarea limitelor, e clar că unele îngrijorări n-au venit din burtă – nici nu era greu dacă vedeai declaraţiile de luni ale unui Antonescu care o luase pe cîmpii cu Curtea Constituţională. E bine că au fost reacţii de afară. Dar haideţi să stabilim o gradaţie corectă a cutremurului politic.

O ultimă ştire “de afară”

La final, o ştire de pe o agenţie de ştiri unde apar şi eu cu idei ceva mai diferite: ştirea de pe InterPress aici.

Ca să vedeţi întreg contextul, nu cumva să spuneţi că iar vă manipulează cineva. Acestea au fost întrebările reporterului:

1. Cum se compara actiunile guvernului USL cu cererile demonstrantilor anti-guvern din ianuarie anul acesta?

2. USL si PSD par a fi la poli opusi si ireconciliabili; putem totusi vorbi de similaritati profunde intre ele (atitudinea fata de institutiile statului, orientarea ideologica in ceea ce priveste modelul economic, masurile de austeritate)?

3. In ce stare mai este democratia romaneasca– dupa protestele din ianuarie, eu am sperat la o intarire a democratiei pentru ca oamenii au recastigat strada–unde ne gasim acum? Avem si acum proteste in strada, exista o continuitate intre protestele de acum si cele din ianuarie? In ce se aseamana, in ce difera?

Răspunsurile mele din care au fost alese cele cîteva fraze din ştire:

1. Protestele din ianuarie 2012 au avut o componenta indignados foarte importantă de care şi politicienii şi 90% din societatea civilă au preferat să uite pentru că în România postcomunistă e foarte dificil să aduci în faţă teme sociale sau politice care nu sînt în linie neoliberală dură. orice protest social e suspectat de “comunism” şi de “ameninţarea democraţiei”. Ianuarie a însemnat primul moment în care s-a strigat împotriva privatizărilor, împotriva unor corporaţii cu prea mare forţă de lobby pe lîngă guvern (Chevron, Gold Corp. etc.), împotriva unor înţelegeri cu FMI absolut distrugătoare pentru pătura vulnerabilă. Nimic din toate astea nu mai sînt în chestiune acum. Acum asistăm practic la un meci de fotbal cu două galerii care strigă fiecare pe limba ei, sînt mulţi activişti de partid implicaţi, sînt multe urlete care nu au legătură cu nici o temă presantă. Oameni care au fost prezenţi în ianurie au încercat să învie mesajele şi în acest iulie, dar tentativa a eşuat.

2. Sigur, tocmai atitudinea faţă de instituţii europene, mari finanaţatori centrali, tocmai asta supără. În fond, de unde Victor ponta învăţase în ianuarie la presiunea străzii să mai pună şi întrebări incomode la FMI, după venirea la guvernare a uitat instantaneu ce-şi asumase. Deja puterea de acum a votat în parlament împotriva unor legi, precum proiectul împotriva exploatării gazului de şist, pe care tot ei le-au propus cu trei luni în urmă.

3. democraţia romînească este, ca în multe locuri din vestul civilizat, sub presiune financiară, este ameninţată de criza

economică, nu suferă de la presiuni procedurale sau (ne)constituţionale. avem de-a face cu o banală schimbare de putere care a generat isteria presei străine din mai multe motive: relatare superficială, o viziune jenantă despre o Românie primitivă cînd chiar nu e cazul.  Motive politice: noua putere e nerăbdătoare în preluarea puterii, a comis mai mult “intenţie de abuz”, dar la criticile presei s-au retras rapid din zona controversată; avem însă şi o fostă putere

(picată acum o lună) care a înţeles să se dea la o parte aruncînd inclusiv acuzaţii de “lovitură de stat” nu doar în interior, ci şi în toate forurile europene la care au acces.

Sursa:  http://voxpublica.realitatea.net