Se afișează postările cu eticheta scoaterea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta scoaterea. Afișați toate postările

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

ATENŢIE, CAD PIETRE !!!

Boc se ţine încă în şa.
 Se pare că la românI  nu există instituţia demisiei, ca să parafrazez pe domnul Geoană care spunea ceva de instituţia demiterii preşedintelui senatului. Românii nu pleacă de pe scaun decât cu picioarele înainte. Acum am înţeles eu de ce am rămas aici 2000 de ani. Fără această încăpăţânare, fără această agăţare de ultimul fir de pai, am fi fost de mult măturaţi de pe acest pământ ba de romani, ba de popoarele migratoare, ba de tătari, ba de imperiile care ne-au tot bătut …şaua  dar noi ne-am făcut că nu înţelegem, aşa cum s-a făcut că nu înţelege Geoană şi se face că nu înţelege  Boc. Boc merge cu maşina pe valea Jiului, cad pietrele pe lângă el de numa-numa, dar el nu are nici un gând, merge înainte cu capul între urechi,  surd şi orb la cei ce cad pe lângă el, din ce în ce mai aproape. Au început cei de la Cluj, s-a extins prin Arad, Braşov, toţi apropiaţi, doar-doar o pricepe. Dar românul nu se lasă dovedit până nu îi intră ţărâna în gură. Acum a căzut şi bolovanul de la guvern doamna SSG,  dar Boc, ioc . Cum spune olteanul, neam să se dea bătut. Dar ce,  el e mai prost decât Naşul de la federaţie sau  Corleone de la Ligă?Că doar la ăia mai e un pic şi bat mascaţii la uşă şi ei stau merci bine , fără probleme. Nu o fi el Boc, mai fraier să se dea dus aşa, pentru că ii cad pietre în faţa, in stânga, în dreapta şi în spatele  maşinii.
Este ardelean  şi tot ce spune după fiecare piatră este “no ….” Ca în bancul cu  ardeleanul : Un ardelean la coasă, începe să plouă, tunete , fulgere. Cade un fulger şi îi omoară calul. Ardeleanul zice .. „ no … !”  mai cade unul  îi ia foc fânul, el spune „ No .. ! „ mai cade unul  îi omoară soacra , el zice : “No aşe !” Domnul Boc o să mai apuce să zică no aşe, că e clar pe cine ţinteşte semaforul?
Au început să cadă pietre şi prin PSD. Zeus are multe fulgere, iar ţintele parcă sunt hipnotizate. După căderea lui Geoană, tocmai când lumea se liniştise, scot capul afară nişte poveşti nu tocmai nevinovate cu nişte fetiţe şi un procuror pontos. Să mai cadă un cap? Ar fi prea de tot. Nu numai că ar dărâma de tot PSD-ul, dar ar rupe  şi Uniunea şi ar duce uslaşii în groapă. Am spus de mult că Băsescu este diabolic şi nu m-a crezut nimeni. Ponta şi Antonescu nu îi pot face faţă şi dacă merg doar pe mâna lor, vor pierde. Înainte de formarea USL, aveau împreună peste 60 % din sufragii. Acum dacă se ridică la 50 şi dacă continuă în stilul acesta, la alegeri nu vor avea mai mult de 40-45, pentru că Zeus va lovi cu serviciile şi DNA-ul în tot ce mişcă, din toate poziţiile. Până în 2012 vor fi ciuruiţi toţi, bucată cu bucată. Ştiu că o să fiu contrazis, dar se pune întrebarea de bază: avem vre-un politician de frunte indiferent din care partid, neşantajabil sau incoruptibil? Avem vre-un partid care să nu aibă la eşaloanele superioare ”sponsori “ şantajabili ? Ce iese acuma la supafaţă cu Geoană, este mizilic. Toate partidele au folosit la alegeri metode neortodoxe, şi asta ştiu toţi. PSD-ul a criticat puternic metoda Piatra Neamţ, dar doamna Olguţa Vasilescu , actual candidată la primăria Craiovei a folosit metoda de acum 4 ani. Există găleţi doveditoare. Şi atunci, pe cine mai miră sau cine mai crede că domnul Băsescu, nu ar avea graţie serviciilor serviciilor secrete, toate atuurile la îndemână pentru manevrarea adversarilor  în 2012? Să nu spuneţi că nu îl interesează, că preşedintele nu se alege în 2012. Ba  da. Este LMC că cine va câştiga alegerile acuma , va avea şi preşedintele deci bătălia cea mare se dă acuma.
Băsescu a început lupta pentru putere. Dă în stânga şi în dreapta dă cu toţi cei care îl supără indiferent de partid, şi uite aşa împuşca doi iepuri: scapă de duşmani şi îi creşte renumele de justiţiar, adică cel care luptă cu corupţia indiferent în ce partid se manifestă. Nu e prost valahul ar spune Sinan Paşa.
Ce face USL? Păi ce să facă, se face că lucrează. Iniţiază proceduri de suspendare care nu au nici o şansă  dar mai bifează şi ei acolo o activitate, ca greviţtii care dansau pinguinul. Ei acuma însă dansează papagalii pentru că aşa vor rămâne dacă nu realizeză ce îi paşte. În plus, au reuşit să scape şi de şefia Senatului, ca să nu mai aibe  probleme cu voturile. Acuma va fi clar , se va aplica sistemul Roberta şi la voturile din Senat. Cine speră la o neînţelegere şi spargerea coaliţiei guvernamentale  din cauza scaunului lui Geoană, aşteaptă degeaba. Până la urmă UDMR  şi Băsescu vor cădea la învoială. Singura ieşire din situaţie pentru USL ar fi .. ieşirea din parlament. De ce ? Pentru că ar declanşa alegeri anticipate, deci :
1.       Ar stopa căderea liberă în sondaje a USL
2.       Ar opri dezertările primarilor şi senatorilor USL păstrând şanse încă serioase la alegeri
3.       Ar găsi coaliţia încă nepregătită pentru alegeri şi nu ar mai da timp lui Băsescu să pregăteasca şi să manevreze alegerile, scoţând astfel din calcul şi votul prin corespondenţă
4.       Ar păstra sponsorii USL încă legaţi de ai, altfel, vor fi luaţi la periat de  DNA până în 2012, încât se vor trezi fără bani la alegeri.
5.       Ar opri campania de prăvălire a pietrelor  care altfel vor tot cădea pietricică cu pietricică încât în 2012, Băsescu nu va avea altceva de făcut decât să le inventarieze şi să arate cu cine luptă el şi de ce nu îl vor duşmanii în fruntea statului. De fapt asta o poate spune de pe acuma, are destui bolovani .
Este o singură problemă. Vor fi de acord bolovanii din cele două partide să plece mai devreme de la pupitru? Pentru că, să fie clară, la putere sau în opoziţie, pe plan local, bolovanii României tot la pupitru sunt, ei sunt doar senatori si deputaţi şi până şi sirena poliţiei se opreşte când trec ei pe şosele. Cum să piardă un an de contracte, de facilităţi, de ciubuce, influenţe, mişmaşuri? Şi nici nu s-au făcut listele pentru viitoarele alegeri, nu s-au stabilit cotele de participare la liste. E greu. Eu nu cred că va fi posibil să se retragă uslaşii din parlament, cum spunea cineva cândva.  Nu pleacă bolovanii aşa cu una cu două, că nici Geoană nu a plecat, nici Boc nu pleacă, şi nu o să plece nici ei din parlament aşa pentru că au început să cada pietre pe ici pe colo. Cine pică, pică, asta e. TIMPUL LUCREAZĂ ÎN FAVOAREA LUI BĂSESCU!
Sursa: PUNCT OCHIT, PUNCT LOVIT !

marți, 4 octombrie 2011

Ionuţ-Marian Stroe – declaraţie politică: – “Cât mai durează până actuala putere ne va scoate din Uniunea Europeană?”;

1.Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:

1.91Ionuţ-Marian Stroe – declaraţie politică: – “Cât mai durează până actuala putere ne va scoate din Uniunea Europeană?”;

Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă

“Cât mai durează până actuala putere ne va scoate din Uniunea Europeană?”
Zilele acestea România a contabilizat cel mai grav eşec pe plan european de la integrarea în Uniunea Europeană, prin decizia Consiliului JAI de a amâna luarea unei decizii referitoare la aderarea României la spaţiul Schengen până la calendele greceşti. Lăsând la o parte justificările de politică internă ale Olandei şi Finlandei în luarea acestei decizii, se pare că n-am înţeles nimic din ceea ce se aşteaptă de la noi în privinţa securizării graniţelor. Pentru că nu poţi să te limitezi doar la asigurarea dotării tehnice, în timp încadrarea cu personal competent şi corect este la pământ, fapt datorat îndeosebi politicii de personal dezastruoase practicată în ultimii ani de MAI. Avem scannere pentru containere şi tiruri? Da, dar stau în ţiplă. Avem aparatură performantă de vedere pe timp de noapte, camere de luat vederi? Avem, însă nu poate fi folosită oportun şi eficient din cauza “ochelarilor de cal” pe care majoritatea poliţiştilor de frontieră şi vameşilor îi poartă, nu de puţine ori în urma ordinelor şi dispoziţiilor politice primite. Avem maşini de patrulare pe graniţe? Avem, însă ce facem cu cota de combustibil ce le este repartizată şi cu asigurările în caz de accident?
Dar abia acum atingem punctul nevralgic: cât personal specializat mai avem în punctele vamale şi pe graniţă, că de prin luna februarie a acestui an am asistat doar la arestări preventive şi disponibilizări în rândul acestei categorii de personal din MAI, numărul lucrătorilor scăzând substanţial! Oare conducerea MAI chiar crede că tehnica introdusă în dotare în vederea aderării la spaţiul Schengen poate funcţiona în lipsa personalului de specialitate? În ce ţară au văzut că mai există această situaţie? Ca să nu mai spunem că cei care îşi mai desfăşoară activitatea în domeniu o fac cu salariile amputate în continuare, fapt care l-a determinat pe un ministru străin să-şi pună mari semne de întrebare, nu cu mult timp în urmă, în legătură cu “corectitudinea” lucrătorilor români din sistemul vamal şi de frontieră.
Dar cum acest subiect a fost declarat deja închis pentru comentarii de ministrul român de externe, nu-mi rămâne să întreb decât despre altceva, la fel de important: în fiecare an aflăm de la preşedintele României, de şapte ani încoace, că va fi eliminat Mecanismul de Verificare şi Cooperare în justiţie, iar prognoza este la fel de proastă şi pentru anul viitor. La fel stă situaţia şi în ceea ce priveşte trecerea la moneda euro. În atare condiţii, cât mai avem până să fim scoşi din Uniunea Europeană de actualii guvernanţi?


Sursa: Legalitatea înainte de toate

luni, 30 mai 2011

Germanii recomanda scoaterea legumelor din meniu … PREGATESC ASTIA CEVA cu bacteria asta ucigasa?

Citez din articolul Bacteria ucigaşă face tot mai multe victime. Germanii recomandă scoaterea legumelor din meniu:
Sursa contaminării legumelor cu o bacterie aflată la originea mai multor decese nu a fost identificată, au afirmat duminică autorităţile germane, precizând că alerta generală privind fructele şi legumele rămâne valabilă. Cazuri au fost semnalate şi în Cehia şi Ungaria, dar România nu a importat legume din Spania sau alte ţări care se pare că răspândesc această bacterie. Specialiştii români recomandă spălarea legumelor.
“Cât timp experţii din Germania şi Spania nu sunt capabili să identifice cu certitudine originea agentului patogen, alerta generală privind fructele şi legumele rămâne valabilă’, a declarat ministrul german pentru alimentaţie, agricultură şi protecţia consumatorilor, dna Ilse Aiger, duminicalului Bild am Sonntag, citat de AFP.
Dată fiind rapiditatea propagării maladiei, autorităţile sanitare germane i-au sfătuit pe cetăţeni să evite consumul de roşii, castraveţi şi salată verde în stare crudă, în special cele provenind din nordul ţării.
În acest stadiu, institutul Robert Koch, instituţia federală însărcinată cu controlul sanitar, a confirmat două decese provocate de bacteria E.coli enterohemoragică. Se fac analize în legătură cu alte opt decese suspecte a avea aceeaşi cauză.
Propagată mai ales prin consumul de legume crude, bacteria poate provoca diaree obişnuită sau hemoragică, până la afecţiuni severe ale rinichilor, chiar mortale, denumite sindromul hemolitic şi uremic.
Potrivit institutului Robert Koch, peste 270 de persoane au fost contaminate în ultimele săptămâni, faţă de 60 pe an în medie în Germania. Focarul este situat în nordul Germaniei, dar cazuri sau suspiciuni de cazuri au fost semnalate şi în Suedia, Danemarca, Marea Britanie, Olanda, Austria, Franţa şi Elveţia.
Suspiciunile sunt îndreptate pentru moment spre Spania, după ce Comisia Europeană a incriminat castraveţi proveniţi din culturi din sere în Andaluzia, fără să excludă totuşi ca o contaminare să se fi produs în timpul procesului de distribuţie.
După cum scrie duminică presa daneză, citată de Xinhua, castraveţii din Danemarca sunt suspectaţi că ajută la răspândirea bacteriei.
Conducerea unei şcoli din oraşul danez Odense au afirmat că până la 1.500 de copii au fost expuşi după ce au mâncat castraveţi de origine daneză la un festival al şcolii vineri, scrie ziarul local Fyns Times.
Castraveţii proveneau de la un angrosist danez care livra produse şi unui furnizor german. Castraveţii danezi au fost amestecaţi în Germania cu castraveţi din Olanda, ceea ce face dificil să se determine dacă legumele daneze sunt cele contaminate.
Potrivit autorităţilor în domeniu, în Danemarca sunt nouă cazuri confirmate, alte opt persoane fiind suspectate că au infecţia intestinală. Au fost lansate avertismente contra consumului de roşii, salată verde şi castraveţi în stare crudă provenind din Germania şi castraveţi provenind Spania.
Oficiali din Cehia au declarat că transporturi de castraveţi probabil au fost exportate acolo, la fel ca şi în Austria, Ungaria şi Luxemburg.
Formele agresive de E.coli pot provoca deficienţe renale sau chiar probleme ale sistemului nervos central. Majoritatea cazurilor s-au înregistrat în zona oraşului Hamburg.
Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Epidemiilor a anunţat că este vorba de una dintre cele mai “ample epidemii de tip SHU din lume şi cea mai amplă înregistrată în Germania”.
Cititi va rog si:
ALERTA: legume ucigase in nordul Germaniei?
   Sa ne amintim:
IBM se pregatea in 2006 pentru o pandemie globala, ce se va declara 100% cel tarziu pana in 2011 …
O fi fost vorba despre gripa porcina sau sa ne asteptam la altceva?
Dupa atatea gripe si pandemii si alarme si avertizari panicarde de la OMS sau mici marionete locale (gen Streinu Cercel), ne putem astepta la orice, deci si ca treaba asta cu legumele este o manevra.
Sau poate doar testeaza reactia? Cu pasarile au facut-o, cu gripa porcina au facut-o, acum incearca ceva si cu legumele?
E de urmarit. Mai ales ce masuri vor lua pentru „binele” populatiei.

Sursa: Saccsiv’s Weblog