iubire adevarata=iubire neconditionata

Iubirea Neconditionata
Translation by Mirela Simonescu
20 Iulie 2005
Mesaj de la Maitreya:
Multi dintre voi spuneti ca simtiti iubire pentru alta persoana, dar citi puteti spune ca aceasta iubire este neconditionata? Ce este iubirea neconditionata? Este forma cea mai pura de iubire, pentru ca transcende orice granite. Iubirea neconditionata nu are nevoie de aprobare sau de adoratie. Este o iubire daruita fara cerere si care nu spune,” Daca te iubesc, vei face acest lucru”.
Este o iubire ce accepta tot ceea ce face partenerul. Nu pune intrebari si este daruita fara a astepta nimic. Iubirea neconditionata nu se teme sa fie intelegatoare, sa atinga, sa sarute sau sa imbratiseze. Atit de multi afirma ca iubesc, dar aceasta nu este o iubire a pasiunii sau a sentimentelor. “ Da, iubesc” ei spun, “ Dar nu iubesc felul in care te comporti”. Iubirea neconditionata nu are bariere; ea pur si simplu iubeste. Iubirea neconditionata nu raneste pe nimeni. Nu cauzeaza durere sau suferinta. Nu minte, nu triseaza, nu comanda, nu e confuza sau manipulatoare.
Atunic cind e daruita, Iubirea, este daruita din cele mai inalte sfere. Nu are dezgust, indifferent de ceea ce partenerul allege sa faca sau sa fie; Iubirea accepta si imbratiseaza tot ceea ce partenerul face. Atit de multi dintre voi jucati un joc cu partenerii vostrii, si folositi iubirea ca pe o arma, care de regula inoculeaza frica – frica de a fi parasit si de a fi singur. Iubirea nu este o arma. Ea niciodata nu poate fi. Cind ceva vine din inima, intotdeauna este pentru binele suprem.
Aveti astazi, in planul terestru, doua tipuri de Iubire : iubirea conditionata si iubirea neconditionata. Putine suflete sint capabile sa exprime iubirea neconditionata, dar pentru acele suflete ce o daruiesc, si pentru cei ce o primesc, aceasta este cu adevarat iubirea in forma cea mai inalta. Ginditi-va la modul in care iubiti. Este o iubire neconditionata? Ce asteptati de la aceasta iubire? Dac asteptati ceva in schimb, atunci ea nu este neconditionata.
Odata ce doua suflete pot fi impreuna legati de o iubire neconditionata, atunci si doar atunci, Divinul este pus in actiune, iar sufletele il cunosc cu adevarat pe Dumnezeu sau Divinitatea. Cum conditionati iubirea voastra? Ce asteptari aveti de la partener, de la copil, de la prieteni, parinti sau asociati? Daca aveti un raspuns la aceste intrebari, atunci iubirea voastra nu este neconditionata !
Maitreya.

dream life road

Sursa: life is for fullfing dreams or dreams are filling the life

VOCATIA DRUMURILOR LA STRAMOSI

Strămoşii noştri au fost drumeţi, nu pentru că aşa s-ar fi format poporul român, în afara munţilor Carpaţi, coborând de la munţi – în văi, ci pentru că drumurile erau pentru ei întreţinerea relaţiilor între comunităţi. De aceea nu este de mirare că toate pământurile străbătute de ei poartă urma solitudinii călătorului în drumurile sale.
În această solitudine, a omului singur cu muntele (căci coborârea în văi este de dată relativ recentă) cei care au trăit în munţi şi-au cioplit tovarăşi de existenţă în preajma lor, mai ales în vremurile în care populaţiile s-au retras de tot din preajma drumurilor pe care veneau grupurile de migratori: venind din alte zări – mergând către alte zări, mai departe. Iar aceasta s-a petrecut într-o primă fază, aşa cum am mai discutat, la sfârşitul mileniului III î.Ch. şi prima parte a mileniului II î.Ch.
Retraşi din calea migratorilor, a căror dorinţă era de a merge tot mai departe, până acolo unde doar oceanul i-a oprit, populaţiile care mai târziu au fost numite traci, geţi, daci, s-au retras aproape complet în munţi, în locuri deja amenajate din timp, sub protecţia şi cu învăţăturile moşilor. Nu numai locuri ale moşilor locali – căci aceştia erau în permanentă desfăşurare de ajutor oferit altor moşi şi primit de la alţii.
Asemenea celor de aici, pe tot tronsonul de circulaţie euro-asiatic: din nordul Chinei de azi, partea centrală a Rusiei, prin nordul României, centrul Europei până la Oceanul Atlantic, populaţiile au primit ajutor în retragere de la moşii şi învăţătorii susţinuţi de ei.
Moşii au format o reţea de călători pretutindeni în afara acestui Culoar Nordic – şi îl vom numi aşa, spre deosebire de Culoarul Sudic, care se va forma în mileniul I î.Ch., în sudul Europei.
Dar nu migraţiile ne interesează pe noi aici, în acest articol: deşi vom discuta şi despre ele în curând, precum şi despre influenţa lor asupra culturii ulterioare şi anterioare venirii lor, chiar dacă acest lucru poate părea foarte ciudat.
Vom discuta despre acest lucru atunci când vom dezbate elemente de cultură din Europa, pe care le vizităm azi, ca turişti, fără să cunoaştem multe dintre compunerile culturale central-europene.
Ceea ce ne interesează acum este să înţelegem viaţa care se desfăşura în munţii noştri, acolo unde geţii (sau gheţii, cum îşi spuneau ei) trăiau liniştiţi, indiferent de cele care se desfăşurau în văi, în şesurile de la poalele munţilor. Chiar dacă au trecut milenii peste urmele lor, astfel de urme există şi azi, chiar dacă ele se degradează mereu, de la un an la altul. Încă le mai putem vedea.
Dacă spuneam că locurile acestea au fost protejate, trebuie să privim aceste protecţii din mai multe puncte de vedere, după îndelungata şi profunda experienţă a oamenilor de pe întreg Pământul, din acele timpuri: căci oamenii nu necesitau acel tip de protecţii pe care îl cunoaştem azi la modul general – să nu fie omorâţi, să nu rămână fără mijloace de subzistenţă. Oamenii ştiau bine să se apere, ştiau bine să-şi asigure cele necesare traiului în orice condiţii.
Protecţiile primite de ei se refereau la alte feluri de ajutoare, desfăşurate începând cu mult timp înainte de venirea migratorilor. Li s-au ales locurile optime de amenajare a noilor aşezări şi s-au realizat, prin lucrarea subtilă şi constantă a moşilor, protecţii ale animalelor locului. Oamenii ar fi putut să le facă, în linii mari, dacă nu ar fi fost nevoiţi să se pregătească din timp pentru o economie în deplasare.
Geţii nu au costruit societăţi impunătoare şi nici nu au avut sarcini de păstrare şi transmitere generaţiilor următoare a unei moşteniri diferite de aceea a învăţăturilor pentru susţinerea vieţii curente. Au cunoscut energetica locurilor şi au punctat un minimum de amenajări, care să valorifice o astfel de energetică şi să ajute la desfăşurarea activităţilor omeneşti normale pentru orice membru al aşezărilor, fără deosebire de rang social.
Singura deosebire a constat întotdeauna în cumulul de sarcini de desfăşurat pentru coordonatorii de societăţi, de învăţături şi de meserii – conducătorii pe domenii de activitate asumându-şi sarcinile cele mai multe şi de importanţa cea mai mare, după puterea spirituală recunoscută în mod subtil de ei înşişi şi de coordonatorii spirituali înălţaţi – Moşii poporului.
Dar să revenim: vieţuitoarele mărunte pot convieţui cu omul, dar nu şi cele mari, în special mamiferele mari, care trăiesc strâns legate de mentalul şi emoţionalul uman.
Aceasta înseamnă nu neapărat că mamiferele vor încerca să facă ceea ce fac oamenii, ci se leagă de faptul că activitatea diversificată a oamenilor se reflectă în mentalul şi emoţionalul lor ca un stres, ca o tulburare neînţeleasă, nelegată de mijloacele lor cunoscute de trai. Aceleaşi proceduri au fost realizate, de altfel, în toată porţiunea Canalului de Nord, a regiunilor pe care erau aşteptaţi migratorii să-şi caute drumul cel mai bun pentru înaintările lor.
De aceea, mai ales în vârfurile ritmurilor normale biologice ale fiecărei specii în parte, mamiferele şi oamenii se pot influenţa reciproc, şi nu întotdeauna acest lucru le este bun pentru desfăşurarea vieţii lor. Oamenii se pot preocupa, cu răbdare, unii cu alţii, pentru a-şi depăşi tulburările, însă mamiferele nu.
Tocmai de aceea, din timp, moşii au călătorit primii în ţinuturile unde aveau să se retragă oamenii, creând – cu blândeţea şi puterea lor de convingere mentală asupra vieţuitoarelor pământurilor – retragerea marilor mamifere în pădurile din munţii învecinaţi.
Munţi pe care oamenii, în acele vremuri, au fost încredinţaţi prin lucrarea călătorilor şi învăţătorilor să nu-i circule, pentru a nu perturba viaţa normală a animalelor strămutate astfel, de-a lungul unor mari perioade de timp.
Cele puţine care au rămas nu au fost influenţate de oameni, nu au fost vânate, nu au fost deranjate de oamenii retraşi; dimpotrivă, au fost ajutate ori de câte ori a fost nevoie.
Hrana lor era formată din vietăţi mărunte, peşte pescuit în drum, pe lângă fructele şi rădăcinile comestibile ale pământurilor. Toate acestea le găseau din belşug în drumurile lor, astfel încât la aşezarea lor au practicat, după obişnuinţele lor anterioare, agricultura şi creşterea vitelor domesticite, în timp ce biosistemul din locurile străbătute a fost protejat la maximum posibil.
Aşadar, această acţiune de protecţie a animalelor s-a derulat într-un dublu sens: în locurile de străbatere a migratorilor şi în locurile de retragere a populaţiilor locale.
Toate locurile intra-carpatice erau locuite, astfel încât populaţiile strămutate din nordul Carpaţilor – către Carpaţii Orientali mai ales, au fost ajutate de către locuitorii din podişul Transilvaniei (aşa cum îl numim azi). Mai târziu, când s-au derulat operaţiuni asemănătoare în sudul Carpaţilor Meridionali şi chiar în sudul Dunării (Istrului) – populaţiile din Carpaţii Sudici şi Subcarpaţi au ajutat la retragerea populaţiilor în munţii locali.
Deocamdată discutăm despre primele migraţii, despre vremurile primelor retrageri; oamenii erau mult mai apropiaţi de viaţa paşnică, fără griji, fără războaie sau conflicte puternice, adică aşa cum se desfăşurase ea aici, întotdeauna, dinainte de potop.
Este perioada din care au rămas cele mai multe vestigii, chiar dacă, acolo unde au mai rămas asemenea urme, se crede că ele provin din perioade mult mai apropiate de contemporan.
Locurile acestea au fost ocupate mult timp după primele folosiri şi încă mai sunt destule locuri care par a fi sălbatice, naturale – dar ele sunt modelări ale oamenilor care au trăit mult timp în asemenea locuri, înainte de a reveni în locurile din văi sau de la şesuri.
De altfel, vom vedea că, în multe părţi din ţară, ei au lăsat în mod intenţionat locurile să se sălbăticească, pentru ca nimeni să nu le folosească în interese care să contravină locului.
Doar acolo unde a fost necesar s-au păstrat locuri de tihnă pentru călătorii special antrenaţi după cunoaşteri străvechi, locuri care au fost cunoscute de oameni întotdeauna, şi mai sunt şi azi, chiar dacă rareori un muntean doreşte, simte că poate sta de vorbă, cu încredere, cu oamenii pe care îi întâlneşte în drum.
În toată perioada în care s-au scurs către Vest valuri de migratori, sub ocrotirea atentă a moşilor celţi (care nu au fost întotdeauna cei pe care azi îi numim „druizi” – adică partea cunoscută a învăţătorilor celti, asemenea celor din rândurile geţilor), populaţiile getice au sălăşluit în aşezările lor fără să fie simţiţi înafară, ferindu-se de străini, ferindu-şi viaţa de influenţele lor de multe ori agresive, războinice sau numai impulsive.
Departe de a fi rupţi de realităţile lumii de care aparţineau, numeroşi călători circulau între diverse locuri din Europa mai ales, ţinând relaţii strânse între populaţiile autohtone străvechi, vecinii şi prietenii lor dinaintea venirii migratorilor.
Dintre aceştia, mulţi călătoreau şi în ţările mediteraneene, în Grecia (vechea Eladă), în Arabia, Egipt – dar şi în locuri neştiute – sau prea puţin ştiute de Popoarele Mării, dintre care cunoaştem azi mai cu seamă fenicienii.
Era nevoie de astfel de cunoaşteri, de astfel de legături, chiar dacă fiecare popor avea obiceiurile şi învăţăturile proprii. Învăţăturile comune le erau necesare în primul rând pentru formarea unui front comun, pentru vremurile care se dezvoltau către război, către agresiune.
Popoarele din lumea deschisă se adaptau din ce în ce mai bine vieţii lor, căpătau experienţă şi intrau în curiozităţi şi dorinţe mai mult sau mai puţin legitime: de expansiune şi de apărare.
Încă nu venise însă vremea retragerii moşilor, dar ei pregăteau lumea de plecarea din mijlocul lor. Învăţau populaţiile să se cunoască unele pe altele, să se ajute, să-şi transmită cunoaşterile, să se bazeze unele pe altele. Învăţau să aibe încredere în cei care veneau la ei în calitate de călători trimişi de alţi moşi, chiar şi din mijlocul populaţiilor deschise; iar mulţi călători retraşi se amestecau printre comercianţii, călătorii cu meserie, cu treburi pe drumurile Sudului mai ales. Copiii nu mai erau învăţaţi, în schimb, să vadă cele nevăzute şi să simtă alte lucruri decât cele ce erau folosite în lume.
Aduceau cunoaşteri şi vorbeau despre cunoaşterile celor întâlniţi în cale. Învăţau să facă arme şi să folosească arme, chiar dacă moşii nu-i obişnuiseră cu aşa ceva. Învăţau însă să se apere, nicidecum să se organizeze spre atac. Învăţau obiceiurile de scris şi de citit ale sudicilor şi făceau comparaţii cu cele cunoscute de ei.
Nu aveau voie să divulge secretele celor de la miazănoapte, de aceea călătorii moşilor erau oameni puternici, sensibili şi foarte perceptivi, putând să treacă uşor de la folosirea puterilor lor ascunse – la folosirea obişnuinţelor oamenilor neştiutori de la miazăzi.
Învăţătorii puneau accent pe meşteşug, iar măiaştrii ajutau cu cunoaşterea lor neschimbată ori de câte ori era nevoie. Lumea se schimba, dar nu mult şi nu mai departe de obişnuinţele ei curate, dar vechi. Îşi folosea cunoaşterea, fără însă să se mai concentreze pe lucruri care nu mai erau luate în seamă în lume.
Moşii nu mai interveneau în cunoaştere sau în aplicarea ei, dar ţineau cont de faptul că oamenii trebuiesc ajutaţi pentru a face o nouă trecere: de la perioada cunoaşterii tuturor celor existente – la perioada folosirii numai a celor care le veneau în faţă.
Erau oameni care puneau întrebări: acestora moşii răspundeau fără ocolişuri, ca pe vremuri. Celor care nu puneau întrebări, nu li se cerea să pună. Lumea mergea astfel numai după simţirea ei. De multe ori erau oameni care dispăreau, dar nimeni nu punea întrebări multe. Încă se mai ştia în lumea lor despre învăţători şi călători, iar familiile nu mai sperau să-şi vadă vreodată plecaţii din mijlocul lor – în lume.
Uneori ei însă treceau prin locurile natale şi îşi împărtăşeau amintirile, experienţele, învăţând în continuare unii de la alţii, dacă le era dat să fie aşa. Viaţa mergea mulţumitoare mai departe, fără însă ca lumea să spere în continuarea ei după vechile principii. Moşii le spuseseră cândva, şi ei ţineau bine minte că, atunci când vremurile lor liniştite se vor sfârşi, aveau să fie puternici, să facă faţă la orice schimbare.
Ceilalţi, oricât de mari lucruri făceau, nu erau făcute cu priceperea şi îngrijirile pe care oamenii din miazănoapte le puneau în orice lucru şi în orice pas făcut de ei, oriunde. Acolo, departe, lumea nu era fericită, nici nu cunoştea bucuria pe care o aveau ei: nu cânta liberă, nu dansa, nu era sănătoasă la trup, la suflet şi la minte.
Lumea aceea era altfel şi, dacă aveau să ajungă şi ei vreodată aşa – era trist: dar ei ştiau că vor fi în stare să ducă greul unor asemenea timpuri. Iar învăţătorii le spuneau că niciodată ei, oamenii de la miazănoapte, nu aveau să trăiască viaţa oamenilor de la miazăzi, căci aceia nu aveau moştenirea de viaţă bună pe care o aveau ei…
Oricând oamenii de la miazănoapte vor şti să pună în faţă ceea ce îşi transmiteau ei, aici, de bună voie, cu multă îngrijire şi precizie, de la o generaţie la alta.
de la bucuriacunoasterii

Sursa: cybershamans-politia karmica a falsilor guru


Ceea ce este astfel lăsat să existe, pentru generaţiile care le-au urmat făuritorilor, a fost că vor rezista până ce lumea va deveni cunoscătoare a lucrurilor care au existat cândva, acceptându-le astfel în viaţa ei. Retragerile în munţi s-au petrecut, aşa cum spuneam, în locuri pregătite dinainte pentru desfăşurarea normală a oricărei aşezări de oameni gospodari.
Toate obiceiurile pe care le-am descris în primele prezentări au fost păstrate şi dezvoltate, sub atenta îndrumare a moşilor, a învăţătorilor şi a călătorilor; numărul învăţătorilor şi călătorilor instruiţi de către moşi s-a mărit, pe măsură ce oamenii s-au obişnuit să primească din ce în ce mai multă învăţătură. Aveau nevoie de învăţătură nouă, în conformitate cu vremurile care se schimbau.
Călătorii geţi circulau către Atlantic, şi chiar mai departe de ţărmurile Atlanticului, ducând şi aducând meserii şi cunoaşterile lumii retrase, pe trasee discrete, protejate, sub atenta îndrumare a moşilor pământurilor de pretutindeni.

Lumea retraşilor se împuţina în Europa, iar populaţiile ştiau că venea vremea luptelor, chiar dacă migratorii păreau la început a se aşeza liniştiţi în drumurile lor.
Moşii ştiau bine că se atrăgeau unii pe alţii, că erau spirite venite în valuri să înveţe de la cei cu experienţă mai multă, care le pregătiseră de mult vieţile: după vrerile tuturor împreună, planificate înainte de timpurile acestea din urmă.

Să nu le fie teamă, să-şi doreasca să vadă vremurile schimbate, şi să se creadă în stare, în putere să ducă orice greutate a lor. Şi oamenii vedeau că sunt pricepuţi, iar călătorii veneau din lume să le spună acelaşi lucru: în lume, numai cei care erau asemenea lor erau cei mai pricepuţi, ştiau cel mai mult şi trăiau cel mai cuminte şi frumos. Această moştenire era cel mai important lucru din viaţa lor.

Intru aceasta zi, cuvant despre un pustnic, care primea painea de la Dumnezeu si despre inaltarea mintii, care smereste pe om.

Intru aceasta zi, cuvant despre un pustnic, care primea painea de la Dumnezeu si despre inaltarea mintii, care smereste pe om.
Un oarecare monah, care petrecea in pustia cea mai adanca, si multi ani vietuise in fapte bune, la batranete, s-a ispitit, prin mestesugirile vrasmasului si putin a lipsit de n-a pierit, pentru inaltarea mintii sale. Acesta, intru mare liniste se nevoia, intru rugaciuni, intru cantari in psalmi si intru multe cugetari la Dumnezeu, in toate zilele si noptile priveghind, si aratari dumnezeiesti vazand, pe unele in timp ce dormea, iar pe altele, treaz fiind. Iar somnul lui era foarte putin si usor, cat abia era cu putinta a se numi somn. Si era atat de cuprins de dorirea vietii celei fara de trup, incat de trupesca hrana nicidecum nu se ingrijea, ci, prins fiind de credinta si de nadejde spre Dumnezeu, din vremea cand se salasluise in pustie, nici o grija nu avea, cu ce sa-si hranesca trupul sau, pe toate cele pamantesti uitandu-le. Si era cuprins de dorirea cea desavarsita dupa Dumnezeu, asteptand trecerea cea din aceasta lume, la El. Si asa, mult se indulcea cu lucrurile ceresti cele nevazute si nadajduite. Si nu i-a slabit trupul de-a lungul vremii. Intr-o astfel de viata, nici nu i s-a tulburat candva sufletul lui. Ci, intru oarecare masura, cinstita si fericita i se randuise viata, ca si cum ar fi fost si intre cei trupesti si intre cei fara de trup, nici fara de trup fiind el, dar nici trupesc. Si, dupa catava vreme, cinstit a fost de, Dumnezeu in acest fel; ca i se trimitea lui paine, printr-o mana nevazuta. Ca, intrand in pesterea sa, afla pe masa painea curata, care putea sa-i ajunga doua sau trei zile. Si cand simtea ca trupului sau ii trebuie hrana, inchinandu-se lui Dumnezeu, gusta si, iarasi, cu cantare, isi satura al sau suflet, petrecand intru rugaciune si in cugetare la Dumnezeu, din zi in zi crescand in desavarsire si cu totul dandu-se la fapta buna, in nadejdea celor ce vor sa fie.
Si cu neindoire nadajduita la rasplatirea sa, ca si cum pe aceea ar fi avut-o in mana; si aceasta i-a fost pricina caderii lui in ispita. Deci, a ajuns la un gand ca acesta, ca, adica, se socotea pe sine mai mare decat altii si ca, are de la Dumnezeu, mai mari daruri si ceresti bunatati gatile lui, mai mult decat ceilalti oameni, si se incredea in el, ca niciodata nu va putea sa alunece dintr-o viata ca aceea, inalta prin faptele bune. Asa, socotindu-se el intru sine, nu dupa multa vreme, s-a nascut intr-insul putina trandavie, pe care nici nu o socotea ca este trandavie, apoi, a crescut lenevirea. Si, iata, se si cunostea trandavia si lenevirea, ca si din somn a inceput a se scula mai tarziu, la cantarea de psalmi, si erau-rugaciunile lui mai scurte si nu prelungite, ca mai inainte.
Si graia intru dansul gandul lui, ca trebuinta este a se odihni putin. Si se invoia el cu gandul sau, si se tulbura si se invaluia cu gandurile, iar acum, in taina, si ceva necuviincios gandea. Deci, obisnuinta lui la nevointa cea mai dinainte, facandu-l a se destepta putin din lenevire si din tulburarea gandurilor, il arata pe dansul ca pe un nevoitor, insa el iarasi cadea in aceeasi tulburare a gandurilor. Si, intr-o zi, dupa obisnuitele rugaciuni, intrand in pestera, dupa ce a inserat, a aflat dupa obicei painea cea de Dumnezeu trimisa lui, nevazut, dar, acum, nu mai era asa curata, ca la inceput. Si, intarindu-si trupul, n-a lepadat gandurile cele necurate, nici nu cunostea ca sufletul sau este vatamat cu ele, nici nu s-a intors spre cautarea tamaduirii ranii celei dintai, mic lucru socotind-o a fi, ca, adica, sa nu primeasca gandurile cele spurcate si intru ele cu indulcirea, sa nu zaboveasca. Iar, a doua zi, dupa rugaciunile si cantarile de psalmi, cele obisnuite, macar ca erau acum pline de ganduri risipite, venind seara, a intrat in pestera, ca sa se intareasca cu hrana. Deci, painea a aflat-o, dar toata era necurata, de care lucru mult se minuna si se intrista cu duhul, insa a mancat si s-a intarit.
Iar, dupa ce a sosit a treia noapte, intreita rautate si-a adaugat: ca mintea lui, iarasi, a inmultit gandurile cele spurcate si atat de tulburat era de desfranare, incat i se parea, in mintea sa, ca o femeie este culcata cu dansul si ca savarseste lucrul pacatului. Iar, dupa ce a petrecut noaptea si, iarasi, obisnuita pravila de zi, macar ca a savarsit-o cu multa impiedicare de ganduri, dupa ce a inserat, a mers la paine si a aflat-o nu numai necurata, ci, ca si cum ar fi fost mancata de soareci si de caini, numai ramasite sfaramate si tavalite pe pamant. Atunci a suspinat si a lacrimat, insa nu si-a sfaramat inima sa, atata cat ar fi fost destul, ca sa traga afara necuratele ganduri ale patimasului razboi. Deci, aducand acele necurate faramituri tavalite, a mancat putin, nu cat ar fi dorit sa manance, si s-a culcat sa doarma. Si, indata a navalit asupra lui un nor de ganduri desarte, tarandu-l pe el, din pustie, in lume. Si, cu totul cuprins fiind de pofta si neputand rabda mai mult, nici in simtire a-si veni, Dumnezeu slobozind aceasta, o vreme, asupra sa, din pricina inaltarii mintii lui – s-a sculat si s-a dus prin pustie noaptea, vrand sa ajunga la locuinte de oameni mireni. Iar, dupa ce s-a facut ziua si zaduful soarelui a inceput sa arda, a ostenit batranul, ca acum nu mai era tanar, iar calea era inca lunga, pana la locul unde avea el de gand sa ajunga. Deci, cauta incoace si incolo, doar va vedea vreo manastire, la care, aflandu-se, s-ar putea odihni. Si s-a intamplat, dupa randuiala lui Dumnezeu, o oarecare manastire in cale, in care intrand el, fratii cei de acolo, cu foarte multa dragoste si cinste, l-au primit, ca pe un parinte mare si i-au spalat lui fata si picioarele si, facand rugaciune, i-au pus inainte masa si l-au poftit pe el sa guste, din dragoste.
Iar, dupa ce s-a intarit, l-au rugat pe el fratii, ca sa le spuna lor cuvant de mantuire, cum ar putea scapa de cursele diavolului si cum ar putea birui gandurile cele spurcate. Iar el ii sfatuia pe dansii, ca un parinte pe fii, invatandu-i sa fie tari si statornici in osteneli, ca unii care, nu dupa multa vreme, vor fi odihniti de Hristos, multe despre pustnicestile nevointe graindu-le lor, i-a folosit mult pe dansii. Iar, dupa ce a incetat a-i invata, putin odihnindu-se, la un loc aparte, a inceput batranul a gandit la sine, cum ca pe altii invatandu-i, de sime nu se ingrijeste, ca altora le e folositor, iar pe sine se sminteste, pe altii ii povatuieste la calea mantuirii, iar el se pagubeste si la pierzanie merge. Asa, socotindu-se, s-a intors indata in pustie, nu incetisor ducandu-se, ci fugind si alergand la locul cel dintai, plangand pentru inselarea sa si zicand: “De nu mi-ar fi ajutat mie Domnul, putin de nu s-ar fi salasluit in iad sufletul meu (Ps. 93, 17): ca inca putin mai trebuia, ca sa cad in toate rautalile”.
Si s-a implinit, la acel monah, cuvantul cel aratat la Pilde: “Frate pe frate ajutorandu-se, este ca o cetate tare si inalta, si se intareste ca o imparatie intemeiata”. Din vremea aceea, s-a indreptat bine acel monah si, inchizandu-se in pestera sa, a cazut la pamant, presarand tarina asupra sa, plangand si tanguindu-se multe zile. Si nu s-a sculat de la pamant, pana ce s-a invrednicit a lua de la inger, adeverirea primirii pocaintei sale. Ca, primita a fost la Dumnezeu pocainta lui. Dar, de painea cea dintai, care i se trimitea de la Dumnezeu a fost lipsit: si isi afla hrana, din osteneala mainilor sale. Asa inaltarea mintii, smereste pe om.

Sursa: LUPTA PENTRU ORTODOXIE

Top 10 lucruri mai putin cunoscute despre vise

Visele sunt o componenta a vietii umane – si animale, daca stam sa urmarim reactiile pe care le au, uneori, cainii sau pisicile noastre, atunci cand dorm – despre care mai mult facem presupuneri, decat cunoastem ceva cu certitudine. Ele exista si se desfasoara, independent de voia noastra, uneori dupa tipare bine definite – incapacitatea de a fugi sau de a riposta, ori starea de imponderabilitate derivata din deplasarea cu o viteza uriasa – alteori, haotice, aleatorii, premonitorii, infricosatoare sau euforice. Pe unele ni le explicam ca urmari ale unor experiente mai mult sau mai putin marcante din timpul unei zile, in timp ce altora ne este imposibil sa le identificam sursa si sau sa le asociem cu diferite simboluri. Stiinta interpretarii onirice, al carei parinte este celebrul medic neuropsihiatru Sigmund Freud, ofera, in unele situatii, lamuriri satisfacatoare. Totusi, nu decodificarea simbolurilor ascunse ale viselor face obiectul de studiu al acestui material, ci trasaturile pe care acestea le au, din perspectiva pur stiintifica. 

10. Si orbii viseaza

Oamenii care orbesc dupa nastere vad, in continuare, imagini in visele lor. Cei care s-au nascut fara darul vederii sunt privati de aceasta dimensiune onirica, dar se bucura de vise la fel de “vii” ca toti ceilalti, limitate, insa, visele lor se desfasoara in gama tuturor celorlalte simturi: auz, miros, gust, atingere si emotie. Pentru un vazator este greu sa isi imagineze toate aceste lucruri in vis, dar nevoia de somn a creierului uman este atat de puternica, incat acesta poate angrena toate situatiile si mecanismele fizice posibile pentru a impune un repaus odihnitor si eficient sistemului 
9. Uitam 90% din tot ce visam
 
La cinci minute dupa ce un om se trezeste, el a uitat deja jumatate din ce a visat. Dupa zece minute, 90% din amintirea visului a disparut. Poetul Samuel Taylor Coleridge s-a trezit intr-o dimineata dupa un vis fabulos – indus, probabil, de opiu – si a asternut cu creionul pe hartie descrierea “viziunii dintr-un vis”, in ceea ce a devenit, ulterior, unul dintre cele mai apreciate poeme englezesti: Kublai Khan. In timp ce scria, mai exact dupa cel de al 54-lea vers, a fost intrerupt de cineva. Coleridge s-a intors sa isi termine poemul, dar nu si-a putut aminti restul visului. Poezia nu a mai fost niciodata completata. Cazuri similare mai exista. De exemplu, Robert Louis Stevenson a scris povestea Doctorului Jeckyll si a Doamnei Hyde prin vis, iar Frankenstein, al Maryei Shelley, a fost tot vlastarul unei experiente in somn.
 8. Toata lumea viseaza
 
Orice fiinta omeneasca viseaza (exceptand cazurile de tulburare psihologica grava ), insa barbatii si femeile viseaza diferit si au reactii fizice distincte. Barbatii tind sa viseze mai mult despre alti barbati, in timp ce femeile viseaza in mod egal despre femei si barbati. Mai mult, atat barbatii, cat si femeile experimenteaza reactii fizice de natura sexuala in timp ce viseaza, indiferent daca visele au ori nu o tenta sexuala explicita; aproape zilnic, barbatii au erectii, iar femeilor li se vascularizeaza mai puternic zona genitala.

7. Visele previn psihozele
 
Intr-un studiu recent, aplecat asupra somnului, s-a constatat ca subiectii care erau treziti la inceputul fiecarui vis, dar li se permiteau, totusi, opt ore de somn, au experimentat cu totii dificultati de concentrare, iritabilitate, halucinatii si semne de psihoza, dupa numai trei zile de asemenea tratament. Atunci cand, in sfarsit, li s-a permis un somn continuu si neintrerupt, cu vise, creierele subiectilor au recuperat timpul pierdut ridicand simtitor procentul de somn in stare REM (Rapid Eye Movement sau Miscarea Rapida a Ochilor). Adica, au visat mult mai mult, pentru a ajuta la refacerea cerebrala.  6. Visam numai despre ce cunoastem
   


Visele noastre sunt adesea populate de straini care interpreteaza anumite roluri, bine definite, dar care, desi poate e greu de crezut, nu sunt inventii ale mintii noaste – acele figuri sunt figuri reale ale unor oameni reali, pe care i-am intalnit pe parcursul vietii, dar pe care este posibil sa nu le mai recunoastem si de care nu ne mai amintim. Asasinul funest din cel mai recent cosmar poate fi individul care a pus benzina in rezervorul masinii tatalui pe cand noi eram doar niste copii. Cu totii am vazut sute de mii de chipuri in viata noastra, asadar exista o rezerva nesfarsita de personaje pe care creierele noastre sa le utilizeze in timp ce visam.

5. Nu toti viseaza in culori

  
Reiese, din unele studii, ca nu mai putin de 12% dintre oamenii vazatori viseaza exclusiv in alb si negru. Restul viseaza colorat. De asemenea, oamenii tind sa aiba teme comune in visele lor, situatii relationate cu scoala sau serviciul, urmariri, alergare ingreunata si pe loc, experiente sexuale, esecuri, intarzieri, decesul unei persoane dragi, dinti cazuti, zbor, picarea unui examen sau un accident de masina. Pana acum, nu se stie daca impactul unui vis marcat de violenta sau moarte poarta o incarcatura emotionala mai puternica in cazul unei persoane care viseaza color, decat in cazul uneia care viseaza alb-negru.
 4. Visele nu sunt despre ceea ce par a fi
 Atunci cand visam despre un anumit subiect, este posibil ca visul sa nu se refere tocmai la acel lucru. Visele comunica intr-un limbaj simbolic si incifrat. Mintea, inconstienta, incearca sa compare visul cu altceva, similar. Asadar, orice simbol ar alege visul, este foarte putin probabil sa fie vorba despre un simbol explicit, al chiar lucrului visat. Practic, aici intervine acea “interpretare a viselor”, de care se face vinovat Freud si care asociaze scenarii onirice precum pierderea dintilor cu decesul cuiva apropiat, scaldatul in ape tulburi cu o boala ce se apropie, ori prezenta unor animale cu niste dusmani, mai mici sau mai mari, din viata reala.

3. Dependentii care au renuntat la vicii au vise mai realistice

Oamenii care au fost mult timp fumatori si s-au lasat de acest viciu, experimenteaza, se pare, vise mult mai vii decat ar avea in mod normal. In plus, Jurnalulul de Psihologie Anormala relateaza: “In randul a 293 de fumatori abstinenti, intr-o perioada cuprinsa intre una si patru saptamani, 33% au declarat ca au avut cel putin un vis despre fumat. In majoritatea viselor, subiectii s-au surprins fumand si au resimtit puternice emotii negative, precum panica si vina. Visele despre fumat erau rezultatul scaderii nivelului de nicotina si nu au fost experimentate de 97% dintre subiecti atunci cand fumau.” Aparitia viselor era relationata semnificativ cu durata abstinentei. Aceste vise au fost incadrate ca fiind mai vii decat cele obisnuite si erau la fel de comune ca majoritatea simptomelor renuntarii la tutun.
2. Stimulii externi ne invadeaza visele 
 Se numeste Incorporare Onirica si reprezinta experienta pe care majoritatea o avem, cel mai comun, atunci cand un sunet din realitate se aude in vis si este cumva asociat unui element din scenariul visat. Un exemplu asemanator este acela al situatiei cand ne este sete, frig sau avem o alta nevoie fiziologica, in realitate, iar mintea noastra incorporeaza aceasta nevoie in vis. Un asemenea caz se poate transpune oniric visand cum bei un mare pahar cu apa, dupa care setea revine, bei iar, iar ciclul se repeta pana cand te trezesti si chiar bei un pahar cu apa. Acest concept este ilustrat in pictura lui Salvador Dali denumita “Vis provocat de zborul unei albine in jurul unei rodii, cu o secunda inainte de trezire”.
1. Suntem paralizati in timpul somnului

 Fie ca ne vine sau nu sa credem, trupurile noastre sunt, virtual, paralizate in timpul somnului – cel mai probabil pentru a se preveni miscarea lor in concordanta cu ceea ce visam. Potrivit unor studii, glandele secreta un hormon care ajuta la inducerea somnului, iar neuronii trimit semnale coloanei vertebrale, care cauzeaza relaxarea si, in cele din urma, paralizia temporara a corpului. De asemenea, atunci cand sforaim, nu visam. Copiii mici nu viseaza despre ei insisi pana la varsta de 3 ani. De la aceeasi varsta, micutii au in mod tipic mai multe cosmaruri decat adultii, pana in jurul varstei de 7-8 ani. De asemenea, daca suntem treziti in mijlocul unui vis, este mai probabil sa ni-l amintim ceva mai bine decat am face-o daca ne-am trezi dupa o intreaga noapte de somn.
Sursa: Descopera realitatea din spatele conspiratiei

Dovada ca exista si alte Universuri!?

Universul nostru nu este singur, mai mult, el s-a ciocnit cu alte cosmosuri de cel putin patru ori in trecutul sau indepartat, este anuntul facut de mai multi specialisti care au studiat ecourile Big Bang-ului si modul in care acestea se propaga prin spatiul cosmic….
Roger Penrose, specialist in cadrul Universitatii Oxford si omologul sau Vahe Gurzadyan de la Universitatea de Stat de Erevan, Armenia, au anuntat ca microundele detectate de ei in spatiul cosmic se deplaseaza in cercuri concentrice, o dovada clara a faptului ca Universul este ciclic. Teoria sustine ca odata cu sfarsitul fiecarui univers are loc un alt Big Bang care da nastere unui nou cosmos. Este, daca preferati, ca un model al papusilor rusesti, fiecare continand o alta.
In plus, in urma cu numai cateva zile, un grup de specialisti de la Colegiul Universitar din Londra, grup condus de Stephen Feeney, a reusit sa identifice patru valuri distincte de microunde, descoperire ce indica faptul ca universul nostru s-a regenerat de cel putin patru ori pana acum. Totusi, ipoteza sustinuta de Feeney si colegii sai arata ca fiecare Univers se sparge in mai multe cosmosuri mici, aceasta stand ca intr-o celula, in alte cosmosuri mai mari.
Sursa: Tehnologyreview / descopera.ro

Sursa: Dincolo de limite – Beyond the limits

Cea mai frumoasa imagine cu aurora boreala! In 2012 am putea vedea asa ceva si in Romania!

Una dintre cele mai frumoase imagini ale aurorei boreale a fost realizata in urma cu doua luni de de fotograful francez Stephane Vetter, care a si castigat un concurs foto cu realizarea sa.

Imaginea este compusa de fapt din sase fotograme combinate, in care au fost suprinse nu doar doua aurore, ci si reflexiile lor verzi in apa lacului islandez Jökulsárlón, cel mai mare lac glacial al tarii. Pe fundal se poate observa nu doar calea Lactee, ci si Pleiadele si galaxia Andromeda.

Imaginea poarta numele A Starry Night Of Iceland (O noapte instelata in Islanda) si a castigat premiul la categoria “peisaj” (landscape) a  editiei 2011 a competitiei Earth and Sky Photo Contest. Imaginea este disponibila la http://www.twanight.org/

Aurora boreala este un fenomen care apare atunci cand particulele incarcate electric aruncate de Soare in spatiu ajung in contact cu campul magnetic al Terrei. In zona polara, liniile de camp magnetic permit particulelor sa ajunga mai aproape de atmosfera, astfel ca acestea ajung in straturile superioare ale atmosferei si dau nastere unui specatacol de lumini.

Specialistii NASA spun ca in 2012 vom avea parte de cele mai puternice si mai frumoase aurore din ultimii 50 de ani. Evenimentele sunt legate de perioada de activitate maxima a Soarelui (Solar Maximum), perioada in care campul magnetic al Soarelui din zona ecuatoriala a stelei se roteste ceva mai repede decat in zona polara. Un ciclu solar dureaza circa 11 ani (adica perioada de la un “Solar Maximum” la un altul).

Cea mai recenta perioada de activitata solara maxima a fost in 2000, iar expertii spun ca anul viitor va fi cea mai puternica activitate a soarelui din 1958 incoace, cand aurora a fost vizibila de trei ori chiar si in Mexic, uimindu-i pe localnici.

In 2012, aurora va fi vizibila chiar si in zone din sudul Europei, cum ar fi Italia, mai spun expertii.

Bogdan Enache

Sursa: Cristina

Ce legătură este intre moartea unui înalt oficial american si miile de păsări căzute din cer?

Un raport socant pregatit pentru Primul Ministru al Rusiei Vladimir Putin, de catre Serviciile de Informatii ale Armatei Ruse (GRU), afirma ca unul dintre expertii americani de varf in arme chimice si biologice, a fost asasinat in mod brutal dupa ce a amenintat ca va expune un test cu gaze toxice al Armatei Americane, care a omorat sute de mii de pasari si alte animale saptamana trecuta in Arkansas.
Raportul spune ca John P.Wheeler III, Consultant Special al Secretarului Fortelor Aeriene in Washington D.C. intre 2005-2008, a fost gasit ucis atunci cand un camion de colectare a gunoiului menajer, si-a descarcat gramada, dupa cum raporteaza Fox News Service:
“Politia din Delaware investigheaza ceea ce pare sa fie crima unui fost oficial al administratiei Bush, omul-cheie pentru ridicarea monumentului memorial al soldatilor Americani ucisi in Vietnam, aflat in Washington D.C.”

Cariera militara a lui John Wheeler include elaborarea manualelor asupra eficacitatii armelor chimice si biologice, mult dupa ce el servise in Armata Americana luptand in Vietnam.
Expertiza lui a fost folosita de catre Mitre Corporation, unul dintre contractorii de armament de varf din Statele Unite, ale carui sisteme computerizate de comanda si control sunt folosite, spune GRU de catre US Air Force in flota sa de avioane “tanker” pentru spreierea agentilor chimico-bacteriologici.
Raportul GRU continua: aceste aeronave de spreiere sunt bazate la Baza Aeriana din Little Rock, Arkansas si au fost folosite in ultimele luni pentru testarea unor agenti de dispersie cu gaze otravitoare pentru teatrul de razboi din Afganistan, folosind stocuri de arme chimice obtinute din Irak ( ghici cine le vandusera Irakienilor acestea? ) si stocate la Arsenalul Pine Bluff, deasemenea din Arkansas.
Este important de observat ca Arsenalul Pine Bluff care se auto-intituleaza “Arsenalul Americii“, detine o cantitate estimata de 63,000 tone metrice ale gazului otravitor Fosgen, descris ca una dintre cele mai infricosatoare arme chimice folosite vre-odata, datorita abilitatilor sale de a cauza pur-si-simplu, explozia plamanilor si a sitemului respirator.
Mai ingrijoprator inca, este faptul ca precum sustine raportul GRU, Americanii au inceput trasnportul masiv al agentului otravitor Fosgen inspre Afganistan, unde atunci cand va fii folosit, ei vor putea sustine ca nu au nimic de a face cu asta, iar nimeni nu va putea dovedi contrariul. Se spune deasmenea ca nici o tara vestica, incluzand Statele Unite, nu mai poseda capabilitatea de a fabrica Fosgen, astfel ca valoarea stocului existent, sa fie incalculabila, in special in situatiile de razpoi precum cea din Afganistan, unde fortele inamice sunt stationate ferm in teren ostil.
Cat priveste motivul direct al asasinarii lui John Wheeler sustine raportul, acesta ar fii transportul de saptamana trecuta al Fosgenului provenit din Irak, la bordul unei aeronave KC-767 “tanker”, de la baza aeriana din Little Rock, in ruta spre Afganistan, care se spune ca ar fi experimentat o defectiune critica a sistemelor de spreiere aeriana, la scurta vreme dupa decolare, peste Arkansas, provocand caderea din cer a mii de pasari negre cu aripile rosii, avand aparatul respirator complet distrus.
Conform unor rapoarte americane, aproximativ 5,000 de pasari au fost ucise dintr-o data, fiind indepartate imediat de catre Agentia de Mediu Americana, ai carei lucratori purtau costume protectoare HazMat ( Substante periculoase ), precum si masti de gaze. Cauza mortii acestor pasari a fost “trauma a tesutului pieptului, cu cheaguri de sange in cavitatea toracica si sangerare interna intensa”. Pasarile aratau ca si cum ar sii fost lovite cu ceva, dar raportul GRU sustine ca traumele prezentate coincid cu efectele expunerii la agentul chimic Fosgen.
Chiar mai infiorator decat acest incident e faptul ca acest raport GRU indica ca aceasta a fost a 2-a eliberare de Fosgen in doar doua zile, intaia rezultand in peste 100.000 de pesti morti, deasemena in Arkansas,chipurile tot ca urmare a unei “defectiuni critice”.
Ma intreb acum daca nu cumva serviciile ruse acopera oarecum pentru americani, in ceea ce ar putea fii extrem de probabil, un test al armelor cu unde scalare. Cat de probabila este coincidenta a doua accidente similare in doua zile si cata credibilitate putem acorda afirmatiei ca puterile vestice nu au capabilitatea de a fabrica Fosgen ? Daca o armata de mana a IV-a a fost capabila, tare ma indoiesc ca puterii care cheltuieste anual pentru “aparare” cat restul lumii la un loc, nu ii lipsesc mijloacele…
Cand John Wheeler ar fii descoperit ce se intampla cu stocurile de Fosgen Irakian, el ar fii calatorit de la casa lui din statul Delaware, spre Washingotn D.C., unde a confruntat si amenintat pe fata ca va expune lumii oficialii responsabili ai Pentagonului si ai Casei Albe. Trist dar atat de conform cu practicile “democratiei” americane, cand Wheeler a declarat ca va da publicului ceea ce se intampla, el a fost desemnat sa fie ucis si ca avertizare pentru alti amatori care s-ar gandi sa expuna crimele regimului de ocupatie al Americii, corpul lui a fost aruncat intr-o groapa de gunoi, astfel incat intreaga lume sa vada.
Filmul inregistrat intr-o cladire de birouri aflata in Wilmington, Delaware cu o zi inainte ca el sa fie descoperit mort intr-o gramada de gunoi, arata un barbat confuz, umbland pe jumatate descult, cu celalat pantof in mana, evident drogat sau altfel grav afecat psihic. Tocmai in tara in care au fost dezvoltate tehnologiile de control mental, comportamentul subit deviat al unui cetatean al ei, nu trebuie sa ne surprinda.
Trist, dar moartea lui va trece ne-observata de catre un public gata indobitocit de catre mass-media care deja ii ia in deradere pe cei ce isi pun intrebari asupra versiunii oficiale care sustine ridicol ca pasarile ar fii fost traznite, sau doar asa, speriate de moarte de niste fenomene atmosferice aleatorii. Monstrii care au pus labele pe America, nu cunosc limite in pofta lor perversa de a conduce lumea.

Sursa: Dezvaluiri Net Blog