vineri, 9 septembrie 2011

10 ANI DE LA 9/11. A fost sau n-a fost atentat: teoriile conspiraţiei duc la George W. Bush

Numeroşi americani continuă să creadă, la zece ani da atentate, că acestea au fost un complot al administraţiei Bush pentru a justifica invadarea Afganistanului şi Irakului
Numeroşi americani continuă să creadă, şi după zece ani, în multiplele teorii ale conspiraţiei privind atentatele din 11 septembrie 2001, considerându-le un complot al administraţiei Bush destinat să justifice invadarea Afganistanului şi Irakului, relatează AFP.
În pofida nenumăratelor anchete oficiale, independente sau jurnalistice şi adeseori în pofida bunului simţ, aceste teorii susţin că agenţii americani, sau israelieni, au amplasat explozibil în turnurile World Trade Center şi la Pentagon, înainte ca acestea să fie lovite de avioanele comandoului islamist.

Altele sugerează că chiar dacă administraţia George W. Bush nu a ordonat moartea propriilor cetăţeni, aceasta nu a făcut nimic pentru a împiedica atentatele în timp ce ştia despre pregătirea lor. Obiectivul a fost declanşarea războaielor şi reprimarea libertăţilor publice în Statele Unite.
Aceste teorii diferite au adepţii lor: în 2006, un sondaj Scripps Howard arăta că 36 la sută dintre americani credeau într-un complot organizat la vârful statului federal. Acestea au înflorit în lumea musulmană şi în alte zone, în special în Franţa, unde L'effroyable imposture (Teribila impostură), o carte a lui Thierry Meyssan publicată după atentate, s-a vândut în 200.000 de exemplare.
"Loose Change", un documentar independent, a fost vizionat de 125 de milioane de ori pe Google şi de 30 de milioane de ori pe YouTube, potrivit realizatorului Dylan Avery. Acest film rezumă diferitele teorii care contestă teoria oficială a faptelor:
- Turnurile gemene din New York nu s-ar fi putut prăbuşi de la un singur impact cu un avion de linie.
- Evoluţia Wall Street înainte de atentate arată că unii brokeri fuseseră avertizaţi.
- Peste Pentagon a căzut o rachetă a armatei americane, nu un avion.
- Zborul 93 al United Airlines nu s-a prăbuşit în Pennsylvania, ci a fost doborât în zbor.
Numeroase asociaţii de profesori universitari, de arhitecţi sau ingineri "pentru adevărul privind 11 septembrie" se consideră veritabile grupuri de cercetători care încearcă să demonteze cea mai mare manipulare din istoria americană.
În opinia lor, adevăraţii nebuni sunt cei care cred versiunea oficială, aşa cum susţine David Ray Griffin, autorul cărţii The New Pearl Harbor.
"În cazul în care considerăm că un miracol este o încălcare a principiilor ştiinţifice, în special ale fizicii şi chimiei, atunci s-au produs cel puţin zece miracole, dacă dăm crezare teoriei oficiale", a declarat el pentru postul de radio californian KPFA.
De la asasinarea lui Kennedy la îndoielile privind naţionalitatea lui Barack Obama, teoriile complotului au o istorie lungă în Statele Unite. Adepţii lor rămân o minoritate şi sunt ţinta celor care nu cred în conspiraţii, pe site-uri ca www.debunking911.com.
Dar istoricul Kathy Olmsted, de la Universitatea California Davis, înţelege de ce unii dintre compatrioţii săi se îndoiesc de versiunea oficială, având în vedere propriile teorii ale complotului avansate de administraţia Bush cu privire la Saddam Hussein şi Ben Laden şi despre armele deţinute de fostul preşedinte irakian.
"Administraţia Bush s-a jucat cu faptele pentru a nu spune că a minţit flagrant în timpul războiului din Irak. Atunci, oamenii se întreabă cine spune adevărul despre 11 septembrie", observă Olmsted.
În opinia lui Rich Hanley, de la Universitatea Quinnipiac din Connecticut, succesul teoriilor complotului se explică şi prin traumatismul suferit de opinia publică americană. După zece ani, multe persoane au în continuare "dificultăţi în a înţelege cum 19 terorişti înarmaţi cu cuţite au putut provoca un şoc aşa de mare".
Articol de Iuliana Enache
Sursa:gandul.info

7 condimente care pun bolile pe fugă


Folosite în cantitate moderată, condimentele sunt un bun înlocuitor al sării

Foto: shutterstock    Autor: Livia Roşca 

Folosite în cantitate moderată, condimentele sunt un bun înlocuitor al sării

 
Dau un plus de savoare mâncărurilor, având în acelaşi timp şi o mulţime de calităţi terapeutice. Condimentele sunt benefice în mare parte datorită conţinutului ridicat de antioxidanţi. De asemenea, ele uşurează procesele digestive, previn infecţiile respiratorii şi bolile de inimă.

În medicina tradiţională, majoritatea condimentelor sunt utilizate în scop curativ. Efectul este atât de puternic, încât folosirea lor constantă poate preveni boli grave. „Multe dintre condimente au un caracter puternic antioxidant, prevenind formarea tumorilor. În plus, datorită conţinutului bogat în flavonoizi, carotenoizi, vitamine, minerale, enzime, substanţe antiinflamatoare şi în substanţe antibiotice, condimentele pot preveni boli cardiovasculare, boli circulatorii, venoase şi arteriale (usturoi, pătrunjel, scorţişoară), afecţiuni gastrointestinale (cimbru, chimen, anason), afecţiuni uro-genitale (salvie, rozmarin, scorţişoară)", explică Livia Nena, biolog nutriţionist la Clinica Bio Nutriliv din Bucureşti.
1 Piperul stimulează digestia
Indiferent de culoare, alb, negru sau roşu, piperul îmbunătăţeşte digestia. Acest efect se datorează faptului că stimulează intens papilele gustative şi, implicit, glandele salivare. Secreţia crescută de salivă determină la rândul ei şi o secreţie mai intensă de sucuri gastrice, inclusiv de acid clorhidric, contribuind la o bună digestie a proteinelor provenite din alimente. De aceea, piperul este un bun adjuvant în cazul digestiei leneşe, prevenind indigestiile.
2 Coriandrul are efect antireumatic
Doi compuşi prezenţi în coriandru, cineolul şi acidul linoleic, sunt recunoscuţi pentru efectul antireumatic. De aceea, coriandrul poate fi folosit ca adjuvant în afecţiuni osteoarticulare. Mai mult, aceiaşi compuşi au efect antiinflamator şi reduc retenţia de apă din ţesuturi.
Pe de altă parte, acizii linoleic, oleic şi cel stearic, alături de vitamina C, din compoziţia coriandrului reduc nivelul de colesterol din sânge şi previn blocarea arterelor şi venelor, contribuind la buna funcţionare a sistemului circulator.
3 Muştarul, laxativ şi remineralizant
Boabele de muştar conţin minerale precum calciul, magneziul şi potasiul, minerale care pot contribui la reglarea tensiunii arteriale şi la stimularea circulaţiei sângelui. Uleiurile vegetale fac din muştar şi un excelent laxativ natural. Boabele de muştar sunt şi o sursă bună de proteină vegetală, de aceea, adepţii dietelor vegetariene ar trebui să nu evite acest condiment.  
4 Ienibaharul este antiinflamator
Boabele de ienibahar conţin eugenol, un ulei aromat care conferă savoare mâncărurilor, dar care, în acelaşi timp, are un efect anestezic şi antiseptic local. Din acest motiv, substanţa este folosită, de exemplu, pentru a calma durerile gingivale şi pentru a steriliza răni. De asemenea, studii recente arată că ienibaharul, combinat cu oregano şi cu usturoi, combate bacterii precum E. coli şi Salmonella. În plus, ienibaharul contribuie la reducerea inflamaţiilor din corp şi mineralizează organismul, fiind bogat în potasiu, magneziu, fier, cupru şi seleniu. În plus, conţine vitaminele A, B6 şi C, antioxidanţi cu proprietăţi antiinflamatoare care cresc rezistenţa sistemului imunitar la infecţii şi care grăbesc vindecarea după boli.
5 Tarhonul face poftă de mâncare
Pofta de mâncare poate fi stimulată cu tarhon, condiment bogat în fitonutrienţi care contibuie la menţinerea unei sănătăţi optime. Ca şi ienibaharul, conţine eugenol, fiind util în caz de dureri dentare, ca anestezic local. În plus, datorită vitaminelor şi mineralelor conţinute, tarhonul este şi un adjuvant în tratarea tulburărilor alimentare precum anorexia, fiindcă stimulează apetitul. Antioxidanţii prezenţi în tarhon sunt vitamina C şi vitamina A, dar conţine şi complexul B de vitamine. Mai conţine minerale precum calciul, cuprul, potasiul şi zincul. În medicina tradiţională, tarhonul este utilizat şi pentru a trata insomnia.
6 Dafinul revigorează organismul
Frunzele proaspete de dafin conţin, pe lângă uleiuri volatile, şi o mulţime de vitamine şi de minerale. Pe lângă faptul că stimulează digestia şi tratează colicile, dafinul mineralizează organismul şi-l revigorează, întărind sistemul imunitar. Vitamina C din compoziţia sa, care protejează de infecţii, şi acidul folic, care previne apariţia defectelor genetice la nou-născuţi, sunt alte substanţe benefice conţinute de foile de dafin.
7Busuiocul distruge bacteriile
Frunzele de busuioc conţin o mulţime de uleiuri esenţiale cu efecte antiinflamatoare şi antibacteriene. Studii recente arată că busuiocul folosit la prepararea mâncărurilor contribuie la protecţia faţă de bacterii patogene din categoria stafilococilor şi enterococilor, precum Shigella şi Pseudomonas, care produc infecţii digestive. În egală măsură, busuiocul este un adjuvant de încredere în caz de vertij, dacă este preparat sub formă de infuzie şi are efect local antiseptic, dacă infuzia se foloseşte local, aplicată pe răni. Busuiocul face casă bună cu mâncărurile ce conţin roşii sau carne de pui. 
Trucuri în bucătărie
Dacă adaugi condimentele la finalul preparării mâncării, acestea îşi vor păstra la maximum proprietăţile, dar mâncarea va fi mai puţin aromată. De asemenea, dacă vrei să ai o mâncare mai discret condimentată, foloseşte piperul şi muştarul sub formă de boabe, nu pulbere. În cazul murăturilor, acestea preiau toate beneficiile condimentelor care se adaugă în borcanele pregătite pentru iarnă.
Sursa:adevarul.ro

Eşti lipsit de energie? Iată o posibilă cauză

Persoanele lipsite de energie, cărora le vine greu şi să se ridice după telecomandă, pot da vina pe materialul lor genetic, după ce un studiu recent a arătat că o enzimă din muşchi este responsabilă de nivelul de energie al oamenilor.
Eşti lipsit de energie? Iată o posibilă cauză (Imagine: Shutterstock)
Oamenii de ştiinţă au descoperit o enzimă din muşchi care controlează modul în care mâncarea este transformată în energie, explicând astfel de ce unele persoane sunt tot timpul active, iar altele nu, potrivit dailymail.co.uk.
Enzima respectivă, AMPK, este produsă de nişte gene în timpul activităţii fizice. Cei ale căror gene generează cantităţi mai mari de AMPK au mai multă energie, în timp ce persoanele care au cantităţi mai mici din enzimă obosesc mai repede.
Coordonatorul studiului, doctorul Gregory Steinberg, de la McMaster University din Ontario, Canada, a spus că această descoperire ar putea duce la dezvoltarea unor tratamente pentru persoanele cărora le este greu să facă exerciţii fizice, incluzându-le pe cele obeze sau care au astm.
Echipa sa a constatat mari diferenţe între două grupuri de şoareci, animalele dintr-un grup fiind crescute fără genele care ar fi responsabile de producţia de AMPK. Când le-a fost pusă la dispoziţie o rotiţă pentru exerciţii, şoarecii care aveau aceste gene au putut alerga echivalentul distanţei de un kilometru timp de 20 de minute. În schimb, ceilalţi nu au putut alerga mai mult de 40 de metri şi au renunţat.
Cercetătorii cred că acelaşi efect ar putea fi observat şi la oameni.
AMPK este prezentă în celule şi este responsabilă de creşterea numărului de mitocondrii, mici baterii care descompun mâncarea şi o transformă în energie. Este prima dată când oamenii de ştiinţă au demonstrat că AMPK este controlată de două gene, a căror absenţă diminuează considerabil abilitatea de a face exerciţii fizice.
"Şoarecii arătau la fel, dar în câteva secunde am ştiut care aveau genele şi care nu, pentru că diferenţa în ceea ce priveşte capacitatea lor era atât de mare", a spus Steinberg.
Pe de altă parte, chiar exerciţiile fizice par să stimuleze producţia de AMPK, aşa că celor care se ambiţionează să facă mişcare, chiar dacă le vine greu, le va fi până la urmă mai uşor.
Studiul echipei canadiene a fost publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.
Sursa: mediafax.ro

Un satelit al NASA, de şase tone, s-ar putea prăbuşi în zone masiv populate de pe Pământ la sfârşitul lunii

Un satelit, cu o greutate de şase tone, care orbitează necontrolat, ar putea reintra în atmosfera Pământului la finalul acestei luni, rezidurile sale reprezentând o ameninţare pentru anumite zone de pe Glob, potrivit Agenţiei spaţiale americane (NASA).
Un satelit al NASA, de şase tone, s-ar putea prăbuşi în zone masiv populate de pe Pământ la sfârşitul lunii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Satelitul UARS (Upper Atmosphere Research Satellite), care a fost inclus într-un proiect de cercetare în valoare de 750 de milioane de dolari şi a fost lansat în urmă cu 20 de ani pentru a studia schimbările climarice, este aşteptat să reintre în atmosfera terestră peste câteva săptămâni, adică la finalul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie, relatează foxnews.com.
Satelitul a fost scos din funcţiune în urmă cu şase ani, după ce a rămas fără combustibil.
Oficialii NASA au dat avertizări, potrivit cărora fragmente ale satelitului s-ar putea prăbuşi în zone masiv populate de pe cele şase continente.
Pe de altă parte, reprezentanţii NASA au mai spus că riscul ca prăbuşirea satelitului să pună în pericol siguranţa publică este extem de mic.
Ei au mai precizat că din anii 1950 - începutul erei spaţiale - şi până la acest moment nu au existat pagube sau victime cauzate de reintrarea în atmosfera terestră a unor obiecte spaţiale. Totuşi, alţi reprezentaţi ai Agenţiei spaţiale americane au mărturisit că situaţia îi îngrijoarează, dat fiind că mai mult de jumătate de tonă de fragmente ale satelitului vor rezista după reintrarea în atmosfera terestră. Momentan este imposibil de precizat care ar fi aria geografică afectată de căderea resturilor metalice ale satelitului.
Momentan, UARS orbitează la o distanţă de aproximativ 250 de kilometri deasupra Terrei, având o înclinaţie de 57 de grade faţă de Ecuator.
Sursa: mediafax.ro

Planeta X, locul de unde au venit zeii

Planeta X, locul de unde au venit zeii

Existenţa celei de-a zecea planete de la Soare, Nibiru, este un mister ascuns între calcule ştiinţifice şi legendele Genezei.

Miturile nu sunt simple poveşti, ci mai degrabă reportaje despre lucruri petrecute cu mult timp în urmă. Cel puţin aceasta este părerea unor cercetători ai trecutului, care încearcă să descifreze tainele istoriei îndepărtate a omenirii, printre care şi veşnic controversata problemă: cine suntem şi de unde venim?
În ultimele decenii, mulţi savanţi şi-au îndreptat atenţia asupra fascinantelor mituri sumeriene, ale caror legende privind geneza rasei umane conţin o mulţime de date ştiinţifice pe care omenirea nu le-a descoperit decât în cursul ultimului secol.
Altele sunt încă în curs de cercetare, cum ar fi misterioasa planetă X, o a zecea planetă a sistemului
solar, despre a cărei existenţă nu avem decât deducţii realizate pe baza unor complicate date ştiinţifice. Sumerienii erau însă convinşi că rasa umană este rodul unor experimente genetice, opera unor “zei” veniţi de pe planeta Nibiru.
Termenul de Nibiru apare în tăbliţe cuneiforme şi alte scrieri sumeriene vechi de 6.000 de ani şi înseamnă “Planeta trecerii sau a încrucişării”.
Sumer – leagănul civilizaţiei
Civilizaţia sumeriană este considerată a fi cea mai veche de pe Pământ, deşi vestigii ale unor aşezări umane s-au mai găsit şi în alte locuri (de exemplu la Tărtăria, în România). Chiar şi astăzi mai folosim sistemul matematic, calendarul sau modul de măsurare a timpului inventate de sumerieni sau, dacă ţinem cont de miturile acestora, de “zeii” veniţi din ceruri.
De la aparitia sa în jur de 5.000 i.Hr., sub forma unui lanţ de sate, şi până la cucerirea sa de către Saragon din Agada, civilizaţia sumeriană a dat naştere unei religii şi unui sistem social care a influenţat atât populaţiile vecine, cât şi pe cei care au cucerit acest teritoriu, dintre Tigru şi Eufrat, zonă ce corespunde în prezent sudului Irakului. Ecouri ale literaturii, cosmogoniei şi ritualurilor sumeriene pot fi întâlnite şi astăzi în tradiţia iudeo-creştino-islamică.
Terra, născută din coliziunea între Nibiru şi Tiamat
Sumerienii considerau că sistemul nostru solar este alcătuit din 12 planete, printre care figurau cele nouă cunoscute în prezent, la care se adăugau Luna, Soarele precum şi o misterioasă a 12-a planetă, numită Nibiru. Aceasta avea o importanţă deosebită deoarece ei credeau că, într-un moment foarte îndepărtat, un satelit al acestei planete se ciocnise cu Tiamat, aşa cum se numea Pământul pe vremuri. Din această coliziune, o parte din Tiamat a fost spulberată, devenind centura de asteroizi, iar restul a devenit actuala Terra.
Concepţia lor este ilustrată perfect de o tabliţă, aflată în prezent într-un muzeu din Berlin, pe care se poate vedea o stea de mari dimensiuni emiţînd raze luminoase, înconjurată de 11 corpuri cereşti. Acestea din urmă se sprijină pe un lanţ de 24 de globuri mai mici. Să fie oare o simplă coincindenţă faptul că numărul sateliţilor cunoscuţi ai planetelor din sistemul nostru solar (dintre care astronomii ii exclud pe cei cu diametrul mai mic de 15 kilometri) este fix 24?
Vizibilă cu ochiul liber
Popoarele antice aşteptau apariţia regulată a celei de-a 12-a planete şi erau capabili să calculeze poziţia ei faţă de Pământ, lucru uimitor ţinând cont de faptul că Nibiru ar fi, în cea mai mare parte a timpului, invizibilă de pe planeta noastră. Nibiru are o orbită foarte lungă, o rotaţie completă în jurul Soarelui durând 3.600 de ani, adică “un şar”.
Trebuie menţionat faptul că numărul 3.600 era scris ca un mare cerc, ce semnifica totodată “planetă” sau “orbită completă”. Semnul folosit pentru a desemna aceasta planetă a încrucişării era o cruce, care simboliza în limba cuneiformă şi “divin”. Pe numeroase sigilii sumeriene este descrisă orbita planetei care ajunge foarte departe chiar şi faţă de Pluto.
Când se întoarce spre Pământ, ea vine dinspre sud, mişcându-se în sensul acelor de ceasornic. În momentul în care devenea vizibilă, sumerienii spuneau că avea o strălucire extraordinară. Uneori, Nibiru este descrisă ca având culoarea de un roşu întunecat, iar într-un text sumerian se spune că este “vizibil la răsărit, dar dispare la apus”.
O tăbliţă găsită la Nippur înfăţişează un grup de ţărani la muncă pe câmp privind cu respect la cea de-a 12-a planetă, reprezentată printr-o cruce. Atitudinea uşor temătoare a ţăranilor este explicata de faptul că, aşa cum reiese din textele antice, apropierea planetei prevestea ploi şi inundaţii, cauzate probabil de puternicul câmp gravitational al planetei de mari dimensiuni.
Apariţia periodică a planetei Nibiru este o dovadă a faptului că aceasta rămâne în permanenţă în sistemul nostru solar, purtându-se similar unei comete.
Unii cercetători afirmă că în Vechiul Testament există mai multe pasaje care se referă la trecerea planetei. La fel ca şi mesopotamiemii, profeţii evrei considerau apropierea misterioasei planete de Pământ semnalul unor mari schimbări. Un exemplu ar fi pasajul din profetul Isaia: “Dintr-un ţinut îndepărtat au venit, de la marginea Cerului, Domnul cu armele mâniei sale a venit să distrugă întreg Pământul”.
Annunaki, poporul venit din cer
Popularizarea misterelor sumeriene i se datoreaza în mare parte lingvistului Zecharia Sitchin, care a scris mai multe volume având la bază date descifrate de el însuşi de pe mii
de tăbliţe cuneiforme. Potrivit lui Sitchin, rasa umană a fost creata prin inginerie genetică de locuitorii de pe Nibiru, zişi şi annunaki sau nefilim (nephilim) în Biblie (limba ebraica), termen care ar însemna “cei care vin de sus”.
Ce spun tăbliţele sumeriene? În urmă cu 450.000 de ani, atmosfera de pe Nibiru începuse să se deteriorizeze, iar o expediţie plecata de acolo ajunge pe Pământ, unde descoperă faptul că aurul de aici poate fi utilizat pentru remedierea situatiei de pe Planeta X.
Cinci mii de ani mai târziu, adică foarte puţin pentru locuitorii de pe Nibiru, un grup de annunaki conduşi de Enki (avand formatie stiintifica) vin pe Pământ şi aterizeaza în sudul Irakului de azi, construind Eridu – Staţia pământeana 1, cu scopul de extrage aurul din zona Golfului Persic. Ceva mai tirziu, annunaki decid să înceapă să scoată aur din regiunea Africii de Sud, iar lucrurile merg bine până în momentul în care, cei care munceau efectiv în mine se revoltă.
Din aceasta cauză, cam cu 300.000 de ani înaintea erei noastre, medicul-şef al coloniei annunaki, o anume Ninhursag (femeie), realizează prin inginerie genetică o rasă de oameni primitivi, prin încrucişarea genelor extraterestre cu cele ale hominidelor care populau Terra la acea data (Homo Erectus).
Împerecherea zeilor cu oamenii
Acum 100.000 de ani, bărbaţii annunaki încep să se căsătoreasca cu fiicele pământenilor, spre indignarea lui Enlil, fratele lui Enki, ajuns la conducerea coloniei terestre pe cale politică. În momentul în care copiii realizaţi din astfel de încrucişări ajung să fie primiţi în Consiliul de Conducere (acum 49.000 de ani), Enlil îşi pierde complet răbdarea şi decide pieirea rasei acestora.
Cum apropierea planetei Nibiru, urma să aducă o monstruoasă inundaţie, Enlil hotărăşte (acum 13.000 de ani) să le ascundă pământenilor acest lucru, lăsându-i practic să moară înecaţi. Cu toate acestea, Enki nu poate asista indiferent la această tragedie, astfel că îl învaţă (acum 11.000 de ani) pe Ziusudra (Noe) să-şi construiască un submarin.
Supravieţuitorilor potopului li se permite (acum 10.500 de ani) să se aşeze în trei regiuni: Ninurta, fiul lui Enlil, primeşte bazinul Mesopotamiei, Enki revendică valea Nilului, în timp ce urmaşii celorlalţi annunaki îşi refac o staţie spaţiala în Peninsula Sinai şi un centru de control
pe Muntele Moriah (viitorul Ierusalim).
“Zeii” se dovedesc mărinimoşi cu pământenii, le domesticesc animale, le dau seminţe de diferite plante
, şi seacă mai multe rîuri astfel încât ei să-şi poată construi aşezări. Urmează o perioadă extrem de tulbure, marcată de conflicte între zei.
În primul război se înfruntă cei care aveau sa devină zeii egiptenilor: Ra, fiul lui Enki, împarte Egiptul între Osiris şi Seth (7780 i.Hr.), dar primul este ucis de celălalt, care îi anexează regatul (7330 i.Hr.). Fiul lui Osiris, Horus, declanşează primul război al Piramidelor (6970 i.Hr.) pentru a-şi răzbuna tatăl, dar Seth scapă şi se retrage spre est, cucerind Peninsula Sinai şi Canaanul.
Al doilea război al Piramidelor (6670 i.Hr.) este declanşat de Ninurta, nemulţumit că toate facilităţile spaţiale erau în mâna descendenţilor lui Enki; victorioşi, urmaşii lui Enlil golesc Marea Piramidă de tot echipamentul, Ninhursag organizează o conferinţă de pace (6600 i.Hr.), care reafirmă împărţirea Pământului; în Egipt, dinastia lui Ra e înlocuită cu cea a lui Thoth.
Pământenii se ridică
Pacea care a urmat după 5.400 i.Hr. permite evoluţia rasei umane, în neolitic, în timp ce asupra Egiptului domnesc “semi-zeii”, şi permite apariţia civilizaţiei sumeriene, pământenii câştigând tot mai multă putere pe fondul persistenţei rivalităţii dintre diferitele tabere de annunaki, iar in 3760 i.Hr. începe domnia oamenilor, în Mesopotamia.
După numai zece ani, Ra încearcă aici o contralovitură, amestecând limbile oamenilor în “incidentul Turnului Babel”, dar puciul eşuează, iar Ra revine în Egipt, unde îl detronează pe Thoth, care este închis de viu în Marea Piramidă. Eliberat printr-un tunel secret, Thoth pleacă în exil, împreună cu susţinătorii săi, tocmai în America Latină, unde avea să devină Tohil sau Quetzalcoatl.
Quetzalcoatl, zeul exilat
În mitologia precolumbiană, Quetzalcoatl, “şarpele cu pene” al aztecilor, e un zeu civilizator pentru toate popoarele Americii Centrale, fiind cunoscut ca Viracocha de către incaşi şi ca Kukulkan de către mayaşi. Trebuie subliniat că mitul “şarpelui cu pene” este însă departe de a fi contemporan cu evenimentele descrise de mai sus, el existând şi la sosirea conchistadorilor, adică după mai bine de 5.000 de ani.
Presupunând că legenda ar fi rezistat atâta vreme, intrigă descrierea făcuta lui Quetzalcoatl: un bărbat cu trăsături caucaziene, cu pielea albă şi cu barbă. La fel ca în reprezentările sumeriene ale zeilor annunaki. Şi un alt mister care şochează – dimensiunile piramidei lui Quetzalcoatl (Piramida Soarelui) din Teotihuacan (Mexic) prezintă asemănări izbitoare cu cele ale Marii Piramide a lui Kheops: în afară de faptul că bazele lor sunt aproape egale (în raport de 1 la 1,03), iar proporţiile dintre dimensiunile lor incluzind constante ca numărul pi (3,14…) şi “numărul de aur” (1,618…), astfel că ele par
construite după aceleaşi principii, pe care poate că un annunaki exilat le-a adus din Egipt…
Război nuclear între annunaki
În anul 2024 i.Hr., conflictele dintre “zei” ajung la apogeu, când Ra îşi conduce oştile din Egipt în Mesopotamia şi se încoronează la Babilon, iar fiul sau, Nabu, încearcă ocuparea astroportului din Canaan. Denuntând anexarea brutală a instalaţiilor spaţiale de către urmaşii lui Enki, facţiunea Enlil obţine aprobarea Marelui Annunaki de pe Nibiru de a folosi soluţia capitală, şi utilizează armele nucleare pentru a distruge staţia spaţială căzută în mâinile rivalilor şi oraşele rebele din Canaan.
Norul radioactiv aduce moarte în intreg Sumerul, oameni şi animale pier pe capete, pământul devine sterp şi apa otrăvită. Moştenirea marii civilizaţii distruse rămâne pe mâinile lui Isaac, fiul lui Abraham, care se născuse cu 100 de ani mai devreme, la Nippur.
Goana după a zecea planetă
Lucrurile care pentru sumerieni erau limpezi ca lumina zilei, omenirea modernă abia încearcă să le descifreze. În 1841, John Couch Adams începe să studieze anomaliile orbitei planetei Uranus, ajungând la concluzia că acestea ar putea fi determinate de atracţia gravitaţională exercitată de o planetă necunoscută. În septembrie 1846, la o săptămână după descoperirea planetei Neptun, Urban Le Verrier afirmă că ar mai putea exista o altă planetă necunoscută. Cercetările au demonstrat că masa lui Neptun era prea mică pentru a determina oscilaţiile orbitei lui Uranus.
Goana continuă. Un alt astronom, Percival Lowell, şi-a construit un observator particular în căutarea planetei necunoscute. Ironia soartei face ca acest observator să fi înregistrat, în 1915, două imagini şterse ale planetei Pluto, fără ca el să-şi fi dat seama de importanţa acestei descoperiri. Aşa se face că Pluto a fost descoperita abia în 1930. Astfel s-a ajuns la cele nouă planete recunoscute astăzi unanim.
Cu toate acestea, cercetările continuă. Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că anomaliile orbitale nu se pot explica în actualul sistem solar. Problema existenţei unei a zecea planete este studiată la mai multe instituţii, inclusiv NASA. Iată ce scria în 1982 prestigiosul cotidian american Washington Post: “NASA a recunoscut oficial că existenţa unei a zecea planete este posibilă, anunţând că un misterios obiect există undeva dincolo de cele mai îndepărtate planete”.
La rândul său, New York Times relata în vara aceluiaşi an: “La extremitatea sistemului solar pare să existe ceva care trage de Uranus şi Neptun. O forţă gravitaţională continuă să perturbe cele două planete determinând iregularităţi ale orbitelor lor. Această forţă sugerează prezenţa, îndepărtată şi nevazută, a unui obiect de mari dimensiuni ce ar putea fi mult-cautata Planetă X”.
Poarta Stelara din Irak
Mai mulţi autori afirmă ca interesul manifestat de conducerea americană pentru Irak îşi are originea tocmai în faptul că această zonă a fost cândva ocupată de annunaki. Scopul instalării acestora în Irak ar fi capturarea tehnologiilor lăsate în urmă de “zeii” de pe Nibiru.
Mai mult decât atât, într-o lucrare scrisă de William Henry se afirmă că în Irak s-ar găsi o Poartă Stelară care asigură trecerea spre cele mai îndepărtate colţuri ale Universului. Această idee se bazează pe o relatare a lui Sitchin privind o imagine de pe o tăbliţă sumeriană. Aceasta înfăţişa o poartă marcată de Luna şi Soare, flancată de două gărzi, în timp ce o persoană intra pe poartă şi dispare.
O altă teorie interesantă este aceea că Saddam Hussein a scăpat cu viaţă în timpul primului razboi din Golf deoarece s-a ascuns într-o piramidă construită de annunaki, iar americanii nu au îndrăznit să o bombardeze, de teamă să nu stârnească mânia celor de pe Nibiru, sau de frică să nu distrugă ceva ce le-ar putea folosi. Unii spun chiar că în acelaşi fel se explică şi supravieţuirea sa şi în recent încheiatul conflict.
107
Sursa: piatza.net

2012 – Anul selectiei spirituale


2012 – Anul selectiei spirituale

 


Alexei Dimitrov, un cercetator rus, a constatat ca.. Luna isi fabrica atmosfera proprie, una alcatuita din compusi ai sodiului, care acum se intinde ape o suprafata de 6000 kmp.
Atmosfera lui Marte creste rapid si se crede ca ar fi dus la defectarea lui Mars Observer, in 1997 (?).
Atmosfera Terrei este si ea in schimbare, in straturile superioare formandu-se un nou gaz, care nu exista pana acum iar activitatea vulcanica crescand de 5 ori din 1875 incoace.
Venus sufera o crestere vizibila a intensitatii luminoase.
Campul magnetic al lui Jupiter s-a dublat iar intre planeta si unul dintre sateliti s-a format un tub de radiatie ionizata.
Uranus si Neptun au suferit recente inversari de poli, isi maresc campul magnetic si devin tot mai stralucitoare.
Campul magnetic al Soarelui a crescut si el cu 230% din 1901 incoace.
Academia Nationala de Stiinte din Siberia anunta ca aceste multiple schimbari din sistemul solar se datoreaza intrarii acestuia in Centura Fotonica, o zona cosmica cu o energie mult mai intensa. Aceasta energie este preluata de Soare si apoi raspandita in intreg sistemul solar.
Centura Fotonica este formata din mai multe benzi fotonice care emana din centrul Galaxiei si sunt asociate cu spiralele Caii Lactee (vezi spirala la daci!)
Centrul Galaxiei se afla in Constelatia Pleiadelor, fiind marcat de steaua Alciona, Soarele central al Pleiadelor, aflat la 400 de ani lumina de noi. Centura Fotonica incercuieste Constelatia Pleiadelor.
Sistemul nostru solar trece prin aceasta Centura de doua ori in 25.920 ani, perioada considerata Anul Galactic (numit de antici Anul Mare), iar trecerea Centurii dureaza 2000 de ani.
Se crede ca Soarele nostru a intrat deja in Centura, inca din 1998, si se estimeaza ca Terra va intra in 2012.
Intalnirea cu Centura Fotonica pare sa duca la transformarea omului profetita de Biblie, la o teribila experienta spirituala.
Se presupune ca oamenii cu un comportament egoist si, deci, cu vibratii scazute in aura energetica nu vor supravietui radiatiei de inalta frecventa existenta in Centura Fotonica. Cu alte cuvinte, va avea loc o mare selectie naturala pe baza spirituala amintita de Avesta si Biblie si in legatura cu care am fost avertizati de extraterestrii din comandoul Ashtar.
2012 – Calendarul dacilor – model pentru NASA!
Maya ramane in continuare o civilizatie misterioasa, aparuta din neant si cu o origine inca nedeslusita, la fel ca in cazul Sumerului, Indului sau Egiptului Antic.
O civilizatie cu un calendar inexplicabil de asemanator cu cel al dacilor, cu date cosmice calculate pana la milioane de ani in trecut, deci avand cunostiinte astronomice extraordinar de avansate.
O dovada in acest sens este si calendarul, de o exactitate demna de secolul XX. Anul mayas avea 365,242129 zile, in conditiile in care actualele calcule dimensioneaza anul la 356,242198 zile. Pentru comparative, sa retinem un amanunt: calendarul Gregorian indica 365,2425 zile.
Civilizatia maya este acreditata cu cel mai exact calendar din istorie pana la cel din zilele noastre, calculate de NASA. Ca de obicei dacii sunt ignorati din nou, cu o mare rea-credinta!
Calendarul dacic este, in realitate, mult mai exact decat cel mayas si incredibil de apropiat de cel actual: 365,242197 zile !
Adica o eroare de 12 secunde (1234/100) pe zi!
Asemanarea cu dacii o gasim si in denumirea Cartii sfinte a mayasilor, numita Popol Vuh (tradusa in sec. al XVI-lea), din care aflam informatii absolute extraordinare, de la trecutul anterior Potopului pana la viitorul care ne asteapta.
Desi extraordinar de exact, calendarul mayas se opreste in 22 decembrie 2012!
Aceasta data obsedeaza omenirea de cateva secole si i s-au cautat diverse explicatii, majoritatea de esenta religioasa, mai ales ca unele pasaje ofera argumente in acest sens.
2012 – Un nou inceput. Pentru cine?
Mayasii aveau o credinta solara, zeul Lunii fiind un aprig dusman al lor. Acum, diversi autori de origine iudaica incearca sa demonstreze ca mayasii erau semiti (de exemplu Maurice Chatelain), desi evreii credeau in zeii Lunii Sin si fiul sau Seth.
Alfabetul ebraic vechi, fara vocale, avea 22 de litere-numere, numarul devenind simbolul poporului lui Israel. In consecinta numarul 23 reprezinta un nou inceput pentru acesta. Care asteapta, de 2000 de ani, venirea lui Mesia, care sa-l aduca stapan peste popoare (vezi Talmud etc.).
Conform programarii din 15 august 1871 (Planul Albert Pike), in 2010 este stabilita instalarea Guvernului Mondial la Ierusalim, un guvern al unui Rege Universal din spita lui David.
2010 este rezultanta unei serii numerologice, Optiunea numerologic nu era insa singura luata in vedere in programarea evenimentelor din perioada 1871-2010. Borna era data de 22.12.2012!
Cine nu crede ca au existat doua tabere de zei, una de esenta solara (Enki, Marduk/Ra(m) /Zalmoxe) , alta de esenta lunara (Enlil/Zeus/ Jupiter/Iahve, Sin, Seth), cu sediile in actualele tari Romania si respectiv Israel, are acum noi motive de meditatie: intre 22.12.89 si 22.12.2012, sunt exact 23 de ani, simbolul renasterii poporului lui Israel, cand Mesia ar trebui sa vina si sa ii asigure puterea absoluta asupra omenirii.
De ce o borna de la Bucuresti? Pentru ca romanii sunt adevaratul Popor Ales, au ridicat biblica si profetia Casa Popoarelor iar insusi Iisus a afirmat ca a ales un alt popor pentru a-I continua misia pe Pamant.
German, deci crestin, Jan van Helsing stie si el ca Iisus Christos va reveni pe Pamant in 2011 iar extraterestrii ar fi confirmat profetia.
2012 – Sfarsitul Timpului nu inseamna Sfarsitul Lumii
Traditia Kalachakra (Roata Timpului) ne transmite ca, dupa 960 de ani de la revelarea invataturii in Tibet (1027), va veni o perioada de 25 ani ce va culmina cu Sfarsitul Timpului. Iar anul ce rezulta din calcul (1027+960+25) este (tot) 2012!
Vom vedea, insa, ca Sfarsitul Timpului nu este si Sfarsitul Lumii, cum gresit s-a inteles si transmis prin Biblie (copiata prost).
Schimbarile care se asteapta in 2012 vor modifica total viata pe Terra si Omenirea insasi. Ele sunt cunoscute de peste 2.500 ani (a se vedea Avesta persana si scrierile vedice) si nu este o surpriza sa constatam ca, inca din 1957, dr. Gerstein (de origine iudaica) avertizeaza ca viata va deveni imposibila pe
Pamant incepand cu mileniul III.
In aceste conditii, deloc surprinzatoare apare si dorinta elitei de a-si cauta salvarea in subsolul Terrei, al Selenei sau al Planetei Rosii. Naivitatea disperatului, dupa cum ne vom convinge, pentru ca exact elita egoista este sortita pieirii!
Venusienii si membrii comadoului Ashtar spun ca, de milenii, Ei au transmis avertismente in serie dar au fost ignorate cu buna stiinta.
Primele semne ale Marii Treceri au fost observate, oficial, in 1961, cand satelitii au oferit ocazia descoperirii in Spatiu, a unui nor cosmic imens, alcatuit din gaz sau praf cosmic. O nebuloasa denumita mai intai Nebuloasa Aurie, apoi Centura Fotonica.
Ulterior, s-a constat ca locatia nebuloasei coincidea cu proiectia orbitei sistemului nostru solar, care urma sa o intersecteze.
Conform obiceiului, in SUA s-a inceput o pregatire la fel de nebuloasa a populatiei. De genul: “Noi v-am spus, chiar daca nu mare lucru…” Astfel ca, la inceputul anilor ‘80, s-a transmis la radio o stire la care multi au dat din umeri nepasatori, informatia fiind voit ambigua: “Sistemul nostru solar se va intersecta, nu peste multi ani, cu un nor electromagnetic” …
2012 – Creatorul – din alt Univers!
Orice fiinta este alcatuita in primul rand din energie. Iar energia este informatie, si invers. Corpul material este doar invelisul altor corpuri energetice.
Omul se incadreaza si el, fireste, in organizarea universala. “Animal cu (oaresce) ratiune”, fiinta umana a fost inzestrata cu capacitatea de a avea o paleta larga de trairi, sentimente si ganduri.
Dovada ca acestea sunt energii in stare pura ne este oferita de constatarile de-a lungul timpului si cercetarile stiintifice din ultimile doua secole. Trairile si sentimentele negative creeaza energia negativa, nefasta, iar gandurile se pot chiar si materializa, dupa cum s-a reusit in proiectul Montauk.
Ca orice energie, sentimentele, trairile si gandurile umane au o anumita vibratie. O energie negativa nu poate avea, evident, decat o vibratie joasa, pe principiul universal al evolutiei.
Universul nostru nu este unic in Mega-Cosmos. Exista Universuri “negative” (ca polaritate electrica, nu altceva) dar si universuri paralele (anticii scriau despre al7-lea, al 9-lea si chiar al 12-lea cer).
Dezvoltarea Universului nostru dupa Big Bang demonstreaza ca atomul primordial era unul atat de inteligent incat ingloba in el intregul program de dezvoltare ulterioara a vietii! Deci, Creatorul Universului nostru apartine unui alt Univers! Cum a aparut, insa, Universul de origine al Mega-Cosmosului intrebati-l pe Creator
2012 – Periodic, Haos si Renastere
In Univers, nimic nu este intamplator iar totul este subordonat unui singur scop: perpetuarea si evolutia vietii. Materia insasi este inzestrata cu o inexplicabila capacitate de a crea viata!
Exista legi universale chimice, fizice, astronomice si chiar juridice. Ele nu sunt insa stricte, pentru ca Universul nu este Armata Poporului iar cuvantul de ordine este diversitatea. Viata trebuie sa evolueze
prin forte proprii, fara dirijari cazone, sa se confrunte cu cele mai dificile situatii.
Cine invinge merita sa mearga mai departe. Chiar si razboaiele au rolul lor in programul universal. Nu sunt de dorit, in general, dar determina unitatea unei natii, planete sau chiar unei galaxii (?) si evolutia stiintifica, aducand o presiune si o urgentare sporita in acest sens. Tot ele, aduc un examen energetic major,
o separare intre “baiatii buni si baietii rai” – dupa gandirea simplista americana.
Fiindca totul este energie, nici Universul nu face exceptie de la regula. Asa cum el a fost creat prin explozia colosala a unui….atom, tot asa exista surse de energie pozitiva ce alimenteaza galaxiile iar de la acestea, prin sori, sistemele solare. Aceste energii sunt de frecventa foarte inalta, pentru a putea strabate distantele imense, pana la sorii captatori.
Pe de alta parte, planetele, sistemele solare si galaxiile se afla intr-o continua miscare, parca pentru a beneficia toate de aceste izvoare de energie a evolutiei.
Miscarea are insa si un reflux: catastrofismul. ..periodic. Nu intamplator, galatenii Ioan Farcas si Ilie Ghetu au devenit subiect pentru “Discovery” TV, teoria lor fiind cu adevarat revolutionara. Conform
acestora, la 180-200 milioane ani, Galaxia noastra sufera, permanent, transformari radicale iar sistemul solar de trei ori in acest interval. O data la 60-70 milioane de ani, modificarile de pe Terra sunt atat de radicale incat, spun cei doi, “pana si istoria nu poate fi considerata o observatie continua.
Toate aceste modificari sunt ciclice si… obligatorii si se datoreaza permanentei miscari a galaxiei si sistemului solar.
Doar izvoarele de energie pozitiva par a avea o anumita stabilitate.
2012 – Timpul terestru nu va mai exista
Am tot mentionat ca trecerea prin Centura Fotonica duce la o schimbare radicala a vietii pe Terra. Ce inseamna insa aceasta :
– intregul sistem solar se va sincroniza cu Galaxia si intregul Univers, cu efecte benefice;
- vom depasii tehnologia actuala si ce cunoastem despre Timp si Spatiu;
- banii vor disparea ca necesitate;
- vom intra in Dimensiunea 5;
- ADN-ul uman va fi reprogramat, ajungand la 12 spirale, de la 2 in prezent;
In ce priveste fiinta umana, schimbarile vor fi deci, colosale in sens pozitiv. Insotite totusi de simptome neplacute:
- migrene, dureri de cap, oboseala, ameteala sau palpitatii;
- simptome specifice racelii (febra, transpiratie, dureri osoase etc.) ce nu pot fi tratate prin tratamente clasice;
- slabiciune musculara, respiratie greoaie, oboseala nejustificata;
- modificari in sistemul limfatic si imunitar, neliniste, depresii, stres si fascinatia trecutului.
Inca o veste buna: este semnul ca organismul se purifica.
2012 – “Ridicarea la Cer” – numai premianti!
In momentul intrarii in Centura Fotonica se va produce un amplu proces de rearmonizare, de recalibrare a frecventelor propriului corp uman cu cele de referinta din Univers, ducand la o crestere a celor umane. Este asa-numita “ascensiune” , “ridicare la Cer”, de care vorbesc si vechile scrieri.
“Ascensiunea” fiind brusca si puternica, cei cu vibratii joase, negative (rautate, egoism etc.) nu vor rezista transformarii. Frecventele genomului uman si ale ADN-ului sunt foarte inalte, vibratiile foarte fine.
Sunt in fapt lumina, ceea ce explica vizibilitatea aurei la zei si sfinti.
Dr. Berrende Fox a constatat ca, de 20 de ani, oamenii au inceput sa se schimbe la nivel celular iar unii chiar si-au dezvoltat noi lanturi in structura ADN-ului, fapt observat prin teste de sange.
Bine, bine, vor intreba Viorel Catarama, Dinu Patriciu sau George Copos, si eu ce castig de aici?!
Sa vedem daca le place:
- intuitia si capacitatile paranormale se dezvolta mai repede;
- folosirea unei parti mai mari din creier, peste 10-15% cat in prezent;
- toate bolile incurabile vor disparea, inclusiv SIDA si cancerul;
- se vor inmulti bioterapeutii si telepatii;
- corpul fizic va incepe sa se schimbe si probabil vom vedea(cei care scapa!) o aura de lumina ca sfintii de pe peretii bisericilor. ..
Fragment din Istoria Secreta a Omenirii – vol II – Eugen Delcea
Sursa: piatza.net

Protectia noastra – Documentar RO