joi, 24 noiembrie 2011

Tulburările de somn – o nouă epidemie globală

Tulburările de somn - o nouă epidemie globalăGalerie foto (1)
Conform unui raport eliberat de World Association of Sleep Medicine, cu ocazia Zilei Mondiale a Somnului, tulburările de somn, incluzând insomnia, apnea obstructivă, sindromul picioarelor neliniştite şi restul parasomniilor, în general, afectează aproximativ 45 % din populaţia globului – adulţi şi copii deopotrivă.
Ca exemplu, în Canada, majoritatea locuitorilor nu dorm destul. Mulţi dintre adulţii canadieni sunt obosiţi mai tot timpul, dormind, în medie, doar 6,9 ore pe noapte. Mult mai îngrijorător este, însă, faptul ca 30% din aceştia dorm mai puţin de 6 ore, în fiecare noapte.
Bărbaţii dorm mai puţin decât femeile, cu cca. 11 minute, în medie; în schimb, femeile au un somn mai dificil – adorm mult mai greu şi sunt uşor de trezit la orice zgomot.
Totodată, cercetările evidenţiază că oamenii care fac naveta o oră sau mai mult, pe zi, dorm mai puţin decît cei care călătoresc maxim 30 de minute zilnic.
În raportul lor, oamenii de ştiinţă avertizează că tulburările somnului ameninţă sănătatea şi calitatea vieţii.
Iată cîteva motive pentru care nu e bine să reducem durata somnului:
  • o persoană care nu doarme de 20 de ore este la fel de afectată funcţional ca un om care are o alcolemie de 0,08%;
  • lipsa unui program stabil al orelor de somn, cauzată de munca în ture, poate duce la probleme psihice, boli cardiovasculare, hipertensiune, diabet sau depresie;
  • privarea de somn poate cauza obezitate, diabet, hipertensiune arterială, infarct miocardic, sau accident vascular cerebral;
  • o ora de somn în plus, pe noapte, poate reduce riscul apariţiei calcifierii coronariene sau rigidizării arterelor, un indicator precoce al bolilor cardiovasculare.
Medicii au observat că nu doar adulţii se confruntă cu o adevărată “epidemie” de tulburări ale somnului: starea de somnolenţă şi lipsa odihnei sunt prezente, la un nivel îngrijorător,şi în rândul copiilor.
Aproape 25% din copiii din întreaga lume nu dorm suficient.
“40% dintre copiii canadieni nu acumulează orele necesare de somn. Acest fapt le afectează atât dezvoltarea, cât şi capacitatea de a învăţa.” afirmă dr. Reut Gruber de la Montreal’s Douglas Mental Health University Institute.
El sugerează că un adolescent ar trebui să doarmă cca. 9 ore pe noapte, în timp ce copiii din şcoala generală este bine să petreaca în jur de 10-12 ore dormind.
“În societatea de azi, a dormi puţin a devenit un obicei la modă. Mulţi oameni faimoşi se laudă că nu au nevoie de multe ore de somn sau ca nu au timp de pierdut dormind. În realitate, pentru a funcţiona cum trebuie, este nevoie de un somn bun. Nu este nimic nobil în a neglija aceasta etapă a zilei,” a declarat doctorul Gruber.
Sursa: CBC
Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

Copiii născuţi prin cezariană sunt mai predispuşi la obezitate

Mamele care nasc prin cezariană riscă să aibă copii obezi, susţine un studiu efectuat de specialiştii de la Imperial College London.
Cercetarea s-a bazat pe monitorizarea a 62 de bebeluşi şi a demonstrat că majoritatea copiilor născuţi prin cezariană au un nivel mai mare de grăsimi în ficat, comparativ cu cei născuţi pe cale naturală.

Cercetătorii cred că procesul naşterii naturale expune copilul la anumiţi factori care reglează echilibrul metabolic, iar naşterea prin cezariană privează bebeluşul de aceşti factori regulatori.

În plus, unii specialişti susţin că naşterea prin cezariană poate afecta echilibrul natural al hormonilor şi al enzimelor.

În prezent, cercetătorii lucrează şi la alte studii pentru a testa veridicitatea teoriei conform căreia această metodă chirurgicală împiedică eliberarea hormonilor care au rol în reglarea metabolismul pe parcursul vieţii.

Dacă până în prezent era cunoscut faptul că travaliul are un impact important asupra funcţionării plămânilor şi a instinctelor de hrănire ale nou-născuţilor, acum, specialiştii atrag atenţia că pot exista şi alte consecinţe are naşterii prin cezariană.

Ultimii 30 de ani au înregistrat o creştere dramatică a numărului de femei care optează pentru cezariană, unii cercetători susţinând că procentajul a crescut cu 250%. În prezent, în Marea Britanie, unu din patru copii vine pe lume prin cezariană.
Sursa: Mail Online

A fost descoperită o bucătărie a regilor maiaşi, datând de acum un mileniu (VIDEO)

A fost descoperită o bucătărie a regilor maiaşi, datând de acum un mileniu (VIDEO)Galerie foto (1)
Reprezentanţii Institutului Naţional de Antropologie şi Istorie din Mexic au anunţat descoperirea unei bucătării regale în statul mexican Yucatan.
Arheologii au găsit un număr mare de oale, instrumente de piatră şi alte materiale în bucătăria care a deservit regii Maya şi elitele acestui oraş. Încăperea se întindea pe o suprafaţă de 40 de metri lungime şi 14 metri lăţime, estimându-se că a fost folosită în jurul anilor 750 – 950 e.n., atunci când oraşul Kabah era un important centru al culturii Maya.
Cercetătorii afirmă că există dovezi care atestă prezenţa oamenilor în zonă încă din anul 300 î.e.n.
Specialiştii institutului susţin că această bucătărie era parte a unui palat regal. “Credem că în palate se găteau cantităţi mari de mâncare, de aceea instrumentele de gătit erau mai mari, în cantităţi semnificative şi aveau forme variate, pentru diferite utilizări”, explică arheologul Lourdes Toscano.
Toscano afirmă că arheologii au fost surprinşi de faptul că nu au fost descoperite oase de animale în situl arheologic, ceea ce sugerează că deşeurile erau transportate în altă parte.
Cercetătorii intenţionează să studieze rămăşiţele găsite în situl arheologic, pentru a descoperi cu ce se hrăneau maiaşii din această comunitate.

Surse: Physorg şi INAH
Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

CAPUL LUI GEOANĂ ŞI IMPLICAŢIILE SALE

Capul lui Geoană s-a rostolgolit. Naivii ar spune că a fost sacrificat pe altarul democraţiei şi intereselor de partid. Ar trebui să fii naiv să crezi că motivele excluderii din partid ar fi încălcarea statutului şi nu plecarea în SUA şi dorinţa lui Geoană de a candida la viitoarele alegeri, fapt de altfel democratic, dar mai puţin digerabil de orgoliul lui Ponta. Se mai vorbeşte prin târg despre o oarecare legătură între Geoană şi Băsescu , legătură care ar dura de mult, chiar de pe vremea Mihaelei.Dar la fel de bine se vorbeşte despre o legătură a domnului Ponta cu Băsescu şi faptul că actulaul scandal este copt în cuptoarele cotrocene.Dovezi nu există nici de o parte, nici de alta, semne sau argumente ar putea fi aduse şi de o parte şi de alta. Bunăoară, faptul că Geoană a plecat în state fără a fi mirosit de propriul partid, ar fi un argument al celor ce susţin că a avut verde de la semaforul de la Leu. Pe de altă parte, faptul că Ponta a fost atât de categoric şi a cerut capul lui Geoană deşi delictul era minor, te duce cu gândul la faptul că ori are un orgoliu hiper vascularizat, ori este un politician cu coşuri pe faţă şi a vrut să treacă în rândul bărbaţilor printr-o acţiune memorabilă, fie a făcut ceea ce i s-a spus să facă, fără să încerce măcar să vadă consecinţele. Ar mai fi varianta că Ponta aşteaptă de mult ca Geoană să calce pe bec pentru a-l mazili, dar modul în care a fost mazilit nu face cinste principiilor pe care le clamează pesedeii fideli conducerii.
Acuma poate cazul nu ar fi durut prea tare dacă nu s-ar fi întâmplat ca Geoană să fie şi Preşedintele Senatului şi odată cu pierderea calităţii de membru al PSD şi sprijinului politic să nu se pună şi problema înlocuirii de pe scaunul cel mai înalt al senatului.
Ruşinos este jocul făcut de parlamentarii PSD de Dolj prin vocea domnului Preoteasa ,preşedintele filialei Dolj care apană acum două zile susţineau că îl sprijină pe Geoană, ba unii acum două săptămâni spuneau că îl vor urma pe Geoană dacă va fi exclus, iar azi după ce Geoană a pierdut pe toate liniile, să spună că parlamentarii Doljeni susţin conducerea de partid şi nu se pune problema ca măcar unul din ei să plece din partid. Făcură oltenii cum făcură şi se făcură de fală. Dar îmi e teamă că declaraţiile lor dinainte de vot şi mazilire, i-au făcut impresia lui Geoană că este susţinut şi l-au întărit în decizia de a rămâne ferm pe poziţie. Să fi fost un joc ?
Nu ar fi exclus ca Geoană să fi căzut în capcana semaforului de la Leu, care i-o fi promis că nu se va pune sub nici o formă problema înlocuirii sale de la şefia Senatului şi să râmână ferm pe poziţie. Oricum ar fi cert este că nici Ponta şi nici Geoană nu au câştigat, aşa cum spuneam mai de mult, cel care câştigă este semaforul.
Iată că marţi s-a luat şi decizia mazilirii lui Geaonă de la şefia Senatului. De acuma începe alt circ. Pleacă Geoană, dar cine vine în locul lui? Domnul Ponta se poate da cu capul de toţi pereţii a pierdut tronul Senatului şi nu îl va mai vedea. Dacă a avut vre-o promisiune poate să o folosescă în alte scopuri mai domestice, pentru alt tron. Nu pot crede că s-a amăgit vre-un moment că PDL sau coaliţia majoritară îi vor da voie să instaleze acolo pe cine vrea el. Dacaă a crezut cu edvărat în acestă variantă atunci să meargă să îşi cumpere o batistă şi să se şteargă la nas. De coşuri oricum nu a scăpat.
Ce urmează? Păi circ. Circ fără pâine pentru că nu a plouat de 5 luni şi la anul va fi mare lipsă de grâu, şi chiar şi de porumb. Deci şi floricelele vor fi la mare căutare. Culmea este însă că toţi ştiau ce se va întâmpla, şi uniunea şi coaliţia, singurul care spera că asta nu se va întâmpla era “încornoratul”. Adică Geoană, cel în cauză. Dar el iese din ecuaţie de astăzi.. deş ar fi culmea culmilor să ne trezim că îşi va recâştiga postul în instanţă.Ne putem trezi cu doi preşedinţi de senat? Teoretic ar fi posibil însă practic să nu uităm că domnii şi doamnele de la Curtea Constituţională circulă tot pe la semafor. Probabil că au locuinţele prin zona Leu.
Spuneam deci că momentul de marţi nu a luat prin surprindere pe nimeni şi de când a izbucnit scandalul cu excluderea lui Geaonă, PDL, UDMR şi UNPR, au avut destul timp să îşi stabilească strategia, candidatul şi votul. Iată însă că imediat după eliberarea lui Geaoan din funcţie coaliţia începu să se certe pentru că udemereii vor şefia senatului, ca şi cum până acuma nici nu s-au gândit la aşa ceva. Ce spui soro ? Faptul în sine nu trebuie şi nu cred că miră pe cineva. Şantajul politic este punctul forte al UDMR, urmaşii lui Attila exersează de 20 de ani tactica asta cu reuşite notabile, pot spune că sunt experţi. Deci aşa cum nu mă surprinde mazilirea lui Geoană, nu mă surprinde nici pretenţia maghiarilor aşa cum nu mă surpinde nici a “secuilor“aşa cum nu mă surpinde nimic de când la cârma ţării au venit vânzătorii de ţară. Dar cum de coaliţia nu a reuşit să se pună de acord până acuma ? Înseamnă că pretenţiile UDMR sunt mari şi Băse se lasă greu. Am mai spus eu că nu îi place să fie strâns cu uşa, şi nu va uita ce i-a făcut UDMR in anii aştia de concubinaj, toată viaţa lui. Se va răzbuna, sunt sigur de asta.Deocamdată însă e nevoit să negocieze cu un partid de 5% care vrea să ia şefia Senatului. Nu cred că vor reuşi, dar mie îmi e teamă exact de acest lucru. Dacă UDMR va ceda şefia Senatului, şi va rămâne la guvernare înseamnă că au bătut palma şi dorinţa lor cea mai mare este culoarul SF Gheorghe- Oradea. Dacă însă nu vor cădea la învoială şi udemereii vor trece lacul nu îl vor trece fără asigurări şi promisiuni de pe malul vecin. Pentru mine cea mai bună variantă ar fi să li se dea şefia Senatului. Oricum legile se votează singure. Am putea avea legi şi dacă Senatul ar avea numai femeie de serviciu. Vine dimineaţa, bagă legile în sertare, le ţine acolo până se implineşte termenul, apoi le ia, pune ştampila “trecută prin aprobare tacită” şi fuguţa cu ele la Camera Deputaţilor.Şi uite aşa am realiza o economie de milioane de Euro la Bugetul de stat.
Numai că uite, unii se ceartă şi noi plătim. Ce mai faceţi domnu ….? Ce să fac , plătesc, plătesc …




Sursa: MARIN NEACSU

miercuri, 23 noiembrie 2011

Daily Mail: Prinţul Charles ar putea deveni rege al României

Atacurile preşedintelui Traian Băsescu la adresa regelui Mihai şi a monarhiei în general ar fi motivate, potrivit Daily Mail, de ideea că prinţul Charles al Marii Britanii ar putea deveni rege al României.


Însă ziarele locale au scris că, în afara legăturii cu Vlad Ţepeş, mama prinţului Charles, regina, este înrudită cu fostul rege Mihai. Fabrica zvonurilor a fost alimentată şi de faptul că "puternicul" ministru al turismului şi dezvoltării, Elena Udrea, s-a dus la Londra săptămâna trecută pentru a se întâlni cu Charles, la Clarence House.

Întâlnirea nu a fost făcută publică în avans, deşi au fost date fotografii, iar "strălucitoarea" Udrea a vorbit despre gazda ei în termeni laudativi şi a spus că românii ar trebui să fie mai mult ca prinţul Charles şi "să-şi aprecieze ţara în care trăiesc".
Ziarele au mers şi mai departe, speculând că Charles ar putea renunţa la tronul Marii Britanii în favoarea fiului său cel mare, William, şi să devină următorul rege al României. Ele susţin că ideea are o asemenea bază încât acesta este motivul pentru care preşedintele Traian Băsescu a lansat o serie de atacuri la adresa regelui Mihai şi a monarhiei în general.
Daily Mail: Prinţul Charles ar putea deveni rege al României
Imaginea 1/2
Prinţul Charles al Marii Britanii, deja cel mai longeviv moştenitor de tron din istoria Regatului Unit, ar putea fi tentat să se lase încoronat ca rege al României, scrie miercuri tabloidul Daily Mail. Publicaţia porneşte de la speculaţii din presă şi realizează un material intitulat "Prinţul Charles ar putea deveni în cele din urmă rege al României"

Ziarele din Europa Centrală au speculat marţi că prinţul Charles ar putea ajunge rege al României, dacă monarhia ar fi reinstaurată. "Deci, dacă prinţul Charles se plictiseşte să aştepte să urce pe tronul Marii Britanii, el ar putea fi tentat să se lase încoronat rege Carol al III-lea", comentează Daily Mail, notând că Charles este deja cel mai longeviv moştenitor la tron din istoria Marii Britanii.

"Regele Mihai a fost forţat să abdice de către conunişti, care au ameninţat că vor comite execuţii în masă, dacă va refuza să se retragă. România a îndurat apoi zeci de ani de comunism, mai ales sub conducerea lui Nicolae Ceauşescu, care a condus ţara cu o mână de fier din 1965 până la execuţia din 1989", aminteşte cotidianul, potrivit NewsIn.

"Este puţin probabil ca Charles să fie luat în serios ca eventual pretendent la tron, pentru că regele Mihai este în viaţă - deşi este în vârstă, având 90 de ani - şi are familia sa. În pofida reintroducerii democraţiei, în ultimii ani s-au înregistrat însă tot mai multe apeluri în România penru reinstaurarea monarhiei. Şi după ce s-a aflat într-un interviu, cu doar câteva săptămâni în urmă, că Charles are legături de sânge cu Vlad Ţepeş, numele său a fost, în mod bizar, aruncat în joc", potrivit Daily Mail.
"Charles este pasionat de România. El iubeşte Transilvania atât de mult încât a cumpărat o mică locuinţă de vacanţă în regiune, aminteşte Daily Mail. Charles a cumpărat în secret proprietatea din satul Viscri în 2005 cu ajutorul trustului Mihai Eminescu, organizaţie caritabilă cu sediul în Marea Britanie care luptă pentru protejarea satelor româneşti cu caracter istoric. El a plătit 18.000 de lire sterline pentru locuinţa cu trei camere, datând din secolul al XVIII-lea. Viscri se află într-o zonă pitorească în inima Transilvaniei, nord-vest de Braşov, şi este populat de români şi romi", scrie cotidianul.

Charles a vizitat satul de mai multe orei şi este atât de impresionat de simplitatea vieţii de acolo, încât îşi petrece o parte din vară în Viscri. El şi echipa sa de securitate locuiesc în casa tradiţională, cu toaleta afară, şi beau cu plăcere sucul de mere preparat de localnici, potrivit Daily Mail.

Clarence House a confirmat că prinţul s-a întânit cu Udrea, dar a refuzat să comenteze natura discuţiilor. Un purtător de cuvânt a declarat însă că prinţul ţine foarte mult la România. Surse din cercul regal au respins toate speculaţiile ca fiind "ridicole".

 Sursa: REALITATEA.NET

Din cauza încălzirii globale, oraşul lui Moş Crăciun rămâne fără zăpadă!

Din cauza încălzirii globale, oraşul lui Moş Crăciun rămâne fără zăpadă!Galerie foto (1)
Un proiect elaborat de cercetătorii de la University of the Highlands and Islands din Scoţia anunţă că până în 2050 este foarte posibil ca în Laponia, Crăciunul să fie sărbătorit în absenţa zăpezii.
Studiul a fost efectuat pe o perioadă de trei ani, timp în care mai mulţi specialişti au analizat potenţialul impact al schimbărilor climatice asupra comunităţilor rurale mici de la Cercul Polar. Printre localităţile încadrate în acest teritoriu se numără şi Rovaniemi, oraşul natal al lui Moş Crăciun.
Institutul Finlandez pentru Mediu a prezis că până în 2050 temperatura medie anuală din Laponia va creşte cu aproximativ 3,8 grade Celsius. Prin urmare, perioadele în care peisajul va fi acoperit de zăpadă vor fi din ce în ce mai scurte, iar primăvara îşi va face apariţia mai devreme, aducând rafale de ploi.
Principalele domenii afectate de aceste schimbări climatice vor fi turismul şi agricultura. Dacă anul trecut, aproximativ 500.000 de turişti au vizitat Laponia, călătorind fie cu trenul, fie cu avionul, este foarte greu de crezut că oamenii vor mai veni să îl viziteze pe Moş Crăciun în lipsa zăpezii.
Deşi, la o primă vedere, încălzirea globală ar putea părea benefică pentru oamenii de aici, reducând costurile de energie şi favorizând dezvoltarea vegetaţiei, specialiştii spun că în cele din urmă, dezavantajele vor fi mult mai mari, la fel ca peste tot în lume.
Sursa: BBC News
Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

O coaliţie internaţională îngenunchează actuala aşa-zisă “ordine”

David Wilcock revine cu o continuare după inteviul cu Benjamin Fulford: noutăţi despre bazele subterane secrete de pe tot cuprinsul planetei, şi noi mărturii în legătură cu ceea ce se petrece cu adevărat:
Multe baze subterane secrete au fost deja dezafectate complet… e vorba de materiale, echipament şi personalul de operare a lor… de către forţe deocamdată necunoscute.
O Coaliţie internaţională care are scopul de a înlătura de la putere actuala aşa-zisă “ordine” şi de a elibera umanitatea de sclavie, îşi asumă această responsabilitate. Ei se pare că beneficiaza de asistenţă extraterestră în misiunea lor.Am onoarea să vă prezint o poveste adevărată despre trezirea umanităţii. Această trezire are loc atât la nivel individual (personal), cât şi la nivel colectiv.
O coaliţie internaţională îngenunchează actuala aşa-zisă “ordine”
La nivel colectiv, multe guverne din întreaga lume încep să-şi dea seama că au fost manipulate şi minţite.
Una dintre cele mai mari minciuni care a fost mereu spusă de către Foştii Puternici este aceea că “toţi sunt la mîna noastră”, toţi guvernanţii aleşi, conducătorii, oficialii, personalul, etc.
Asta pur şi simplu nu este deloc adevărat.
Adevăraţii puternici care conduc lumea nu ar apare niciodată întrun proces electoral. Niciodată nu vei vedea pe nimeni, care se află întro pozitie deasupra administraţiei medii, întro cursă electorală.
Mulţi, dacă nu chiar toţi dintre oficialii aleşi sunt îngroziţi de aceste puteri ascunse. Ei au fost permanent ameninţaţi cu o soartă mult mai îngrozitoare decât moartea dacă ar îndrăzni vreodată să se opună acestor puternici.
Brazilia, Rusia, India şi China conduc curajos alianţa BRIC, care a devenit BRICS atunci când Africa de Sud s-a alăturat lor. De la acest nucleu îndrăzneţ, acum avem o coaliţie internaţională masivă care implică peste 80 de naţiuni, şi alianţa continuă să crească zi după zi.
Două perspective diferite asupra aceleiaşi poveşti
Împreună, aceste naţiuni au format o alianţă pentru dreptate. Scopul lor cel mai important este acela de a împiedica posibilitatea de a creea bani din nimic. Toate valutele vor fi curând bazate pe bunuri tangibile, cum ar fi metale preţioase şi alte mărfuri.
Întregul sistem va fi transparent pentru oricine are acces la internet, aşa încât oricine va putea să verifice totul împotriva vreunei suspiciuni de fraudă. Monezile vor fi cu mult mai mici decât suntem acum obişnuiţi, dar vor fi din aur şi din argint.
Acest plan a fost pus la punct de oameni care au lucrat în vechiul (actualul) sistem monetar la un nivel foarte înalt, şi care acum l-au părăsit [alegând dreptatea - nota AIM] (nu pot intra în amănunte acum). Ei ştiu exact care sunt problemele cele mai mari şi ce trebuie să facem pentru a le depăşi.
Am auzit de un plan similar de la sursele mele cele mai înalte care lucrau în branşă, încă de acum 2 ani. Ăncă de pe atunci îmi doream să reuşească, dar abia anul trecut am început să discutam mai mult despre asta.
Pînă de curând, nu ştiam că această coaliţie de peste 80 de ţări de care vorbeşte Benjamin Fulford se organizează după acelaşi plan, lucrând după aceleaşi idei pe care eu le-am auzit de mult timp.
Nu mi-am dat seama că acestea două erau conectate pînă când i-am prezentat uneia dintre sursele mele un sumar detaliat a ceea ce am scris în primul articol.
“Ai descris exact ceea ce se petrece, David. Eu nu am avut voie să îţi spun despre toate aceste detalii altfel, şi toate astea sunt foarte importante, dar acum că deja le ştii, îţi pot confirma că toate astea sunt adevărate”.
Singura diferenţă a fost că acest contact avea cunoştinţă doar de 50 de ţări care au fost de acord cu planul, dar asta pentru că atunci eram cu câteva săptămâni în urmă. Asta s-a potrivit foarte bine cu evoluţia internaţională pe care Fulford a descris-o.
De fapt, ce fac ei?
Acesta este primul articol pe care îl scriu după ce am aflat că alianţa naţiunilor pe care Fulford o descrie foloseşte acelaşi plan de reformă financiară pe care eu l-am discutat cu sursele mele deja de mult timp.
Acum ca ştiu cum se potrivesc toate astea, sunt şi mai bucuros decât eram înainte. Sursele lui Fulford au fost validate de ale mele… şi sunt sigur că asta nu e deloc întâmplător.
Aceasta va fi cea mai substanţială reformă a sistemului financiar mondial de la vremea Babilonului încoace, acolo de unde au izvorât toate problemele, cel puţin pe această planetă, în aşa-numita “epocă modernă”.
În noul sistem, dacă ai 20 de dolari – în bancnote de hârtie sau în contul din bancă – poţi face o vizită la oricare dintre depozitele de materiale şi mărfuri, şi să obţii diverse obiecte în valoare de 20 de dolari.
Poţi obţine porumb de 20 de dolari. Sau făină. Sau cartofi. Sau argint. Sau aur. Sau orez. Etc. Monezile vor fi deja fabricate din metale preţioase. (Putin deja a dispus în secret ca toată armata rusă să lucreze în mine căutând metale preţioase, asta deja de ani buni).
Un coş de bunuri
Asta ar părea ca nu este cu nimic diferit de a merge la un supermarket, dar totuşi există o diferenţă importantă. Nicio valută din lume nu va putea să fie tiparită decât dacă este susţinută corect şi concret de bunuri de valoare – depozitate undeva ca şi garanţie a valorii banilor.
Nu este complet diferit de aşa-numitul Standard de Aur – şi, de fapt, aurul va fi folosit în fabricarea monezilor – dar pur şi simplu nu există suficient aur pentru a face să funcţioneze actualmente întregul sistem financiar mondial în condiţiile de astăzi.
Este foarte important ca toţi banii să fie garantaţi de bunuri concrete: bunuri care există, care au valoare reală, aflate undeva întrun depozit, sau care se află chiar în acei bani [cum este cazul monezilor de aur, nota AIM], aşa încât oricine foloseşte acei bani să aibe certitudinea că sunt de valoare.
Tehnic, ceea ce am auzit este că fiecare sistem financiar din lume va fi “legat de un coş de bunuri”.
Această simplă mutare îi va strivi pe aşa-zişii “Illuminati” şi celelalte facţiuni din umbră. Câmpul de luptă va fi în sfârşit curăţat.
Avuţia legitimă, cum ar fi conturile din bancă ale oamenilor obişnuiţi, sau chiar ale afaceriştilor cinstiţi, nu vor fi afectate de această schimbare.
Dacă aveţi bani în bancă, aceste valori vor fi în continuare ale voastre atunci când se va face schimbarea, cu singura diferenţă că veţi dispune de o valoare adevărată, solidă, nu ca în vechiul (actualul) sistem financiar corupt.
Toate astea nu vor fi decât o scurtă fază de tranziţie spre ceea ce va fi un sistem fără bani… aşa cum voi explica ceva mai târziu.
Oamenii sunt supăraţi… şi au ieşit în stradă cerând schimbarea
Din păcate, majoritatea oamenilor nu înţeleg natura actualului sistem financiar încât să înţeleagă de ce această schimbare va fi una extrem de importantă.
Propaganda va fi foarte activă, fără îndoială, urmărind să-i sperie pe oameni în a crede că această schimbare este temuta “Nouă Ordine Mondială” care le va lua tot ce au, care îi va încarcera în lagăre de concentrare şi care va instaura legea marţială, şi aşa mai departe…
Deja există câteva exemple foarte provocatoare ale propagandei încă de pe acum. Ei ştiu ceea ce urmează şi fac tot ce pot ca să împiedice asta.
Cu toate acestea, toată lumea ştie că atunci când se creează tot mai mulţi bani “din nimic”, preţurile urmează să crească, şi cu toţii vor fi mai săraci.
Asta este deja foarte evident acum, odată cu această ajutorare a băncilor private care nu a făcut altceva decât să bombardeze pînă la supunere omul obişnuit prin repetarea scenariului de colaps economic de către marea majoritate a mass-mediei aservită cabalei criminale a “Illuminati”.
A fost creată frica. Ajutorarea băncilor private a fost realizată fără a se întreba popoarele sau fără a li se cere aprobarea. Bogaţii au devenit mai bogaţi. Săracii au devenit mai săraci. Singura soluţie pe care ei au oferit-o a fost aceea care generează în continuare şi mai multe insolvenţe bancare, ducând la înrăutăţirea situaţiei şi la adâncirea problemei. Frica generează frică.
Ca rezultat, mişcarea “Ocupaţi Wall Street” creşte acum în ritm exponenţial. Cineva din interior mi-a spus că estimează că creste cu 50 % în fiecare săptămână, şi se poate accelera pe măsură ce avansează.
Chiar şi mass-media oficială raportează că mişcarea s-a răspândit în 900 de oraşe din întreaga lume.
Cu adevărat înfricoşător
Trezirea oamenilor este cu adevărat înfricoşătoare pentru Foştii Puternici, chiar dacă propaganda şi dezinformarea pe care ei o orchestreaza încearcă să spună altceva.
Ei nu şi-au dat seama cum va evolua toata povestea odată ce a început, dar au plănuit asta încă din 1980 când au făcut totul pentru a pregăti o revoltă în masă atunci când omul obişnuit va afla că a fost minţit.
Aceasta a fost una din temele de discuţie la o recentă reuniune cu uşile închise a Congresului American pe 28 septembrie 2011. “Ce ştim acum?”
“Super Congresul” se reuneşte în “Reuniuni Super Secrete”: Huffington Post informează că “Pe parcursul zilei de joi, o mulţime de reporteri sprijineau zidurile din subsolul Centrului de vizitatori al Capitoliului. În camera HVC200, super-comitetul cu 12 membri, care a fost însărcinat cu modificarea codului fiscal, a asigurărilor sociale şi a politicii de război, s-a întâlnit în secret”.
“Nu vreau să discut ceea ce s-a discutat”, răspunde senatorul John Kerry reporterilor, aminteşte Politico.
“Cred că ştiţi regulile”, a adăugat senatorul Jon Kyl. “Dacă vreţi să vorbiţi cu cineva, vorbiţi cu cei 2 co-preşedinţi”.
“Au fost o serie de întâlniri cu membrii comisiei şi vor continua în acest fel, dar şi cu întâlniri publice”, a specificat purtătorul de cuvânt al senatorului Patty Murray, când a fost întrebat despre această întâlnire secretă care a durat aproape toată ziua.
Este prea târziu pentru a opri acum

Cel mai bun lucru pe care Foştii Puternici îl pot face este să pară că sunt de acord cu mişcarea “Ocupaţi Wall Street”, pentru că deja stiu că toată “economia neagră” este pe cale să fie oricum desfiinţată.
Este deja prea târziu, şi ei ştiu foarte bine asta. Au pierdut bătălia. Ei nu credeau că ar fi posibil vreodată aşa ceva, dar acum îşi dau seama de propriul colaps… mulţumită acestei vaste coaliţii internaţionale.
Este o adevărată teroare la ei. Au împins lucrurile prea departe. Au furat prea mult. Au minţit prea mult. Au fost prea lacomi. Şi acum vremea lor s-a dus.
Planul lor final este să încerce să fugă şi să se ascundă de justiţie pe măsură ce totul se prăbuşeşte în jurul lor. Ei vor să fugă în America de Sud unde şi-au anexat întinse terenuri şi dispun de masive complexe.
De asemenea ei plănuiesc să creeze cât mai multe distrugeri pe măsură ce dispar.
…
Sursa – Cititi tot
http://roaim.net.tc/?a=articles&p=455
Sursa: 2012 – Mit şi Adevăr — sfârşit şi / sau început -? DE LA LUME ADUNATE !!! PAX Et LUX !