Fraudulos sau nu, creditul tot implodează. Se aude zornăit de cătuşe.

Sistemul bancar pârâie pe la toate încheieturile. Cu un bolovan al creditelor neperformante de 17% din totalul împrumuturilor, apăsat de perspectiva unor rambursări de comisioane abuzive estimate la 600 milioane euro, cu finanţările sugrumate, ameninţat de prăbuşirea colateralelor şi cu o imagine proastă în rândul propriilor clienţi, ultimul lucru de care mai avea nevoie acesta era un scandal de fraudă! Şi totuşi are parte şi de aşa ceva!

La numai o lună de la zarva legată de schema de fraudare a unor credite pentru întreprinderi mici şi mijlocii garantate de stat, procurorii de la DIICOT au anunţat demararea unei noi anchete la câteva bănci unde şapte directori de unităţi bancare ar fi produs o pagubă de 85 milioane euro. Pe cât se pare, “solidul” sistem bancar nu este tocmai impenetrabil. Un scandal mediatic suplimentar vine să dea apă la moară neîncrederii acumulate în rândul clienţilor în anii de criză.

E vizibil! E supărător! E stânjenitor! E îngrijorător! Înalţi funcţionari ai unor bănci cu capital (şi brand) străin se implică în scheme de fraudare tocmai acolo unde se lucrează pe baza încrederii, iar onestitatea este cel mai important lucru. Până la verdictul în Justiţie, percepţia publică aceasta rămâne. Vin în subsidiar şi celelalte întrebări: oare aşa fac şi în cazul creditului meu? Sunt comisioanele stabilite transparent? Să mă încred în ce îmi spune ofiţerul de credit? Sunt în siguranţă banii din depozite? Mai merită să mai trec pragul băncii?

Dincolo de apariţiile “mascaţilor”, de vehicularea cuvântului “fraudă” şi de spectaculozitatea implicării instituţiilor de anchetă, totuşi, ceea ce se vede în aceste zile, este vârful aisbergului. Nu trebuie să fi fost fraudă şi înşelăciune pe faţă. Problema mare a băncilor nu stă în creditele frauduloase, ci tocmai în cele “normale”. Prea multe împrumuturi acordate aiurea în anii de “boom”, prea îndoielnici debitorii, prea largă finanţarea bulei imobiliare pentru ca acum să nu se fi strâns suficient putregai în sistemul bancar românesc. Şi prea îndelungate amânările, pentru ca dezechilibrele să nu erupă cu putere.

La dimensiunea activelor bancare, de peste 80 miliarde euro, se poate spune că nu este îngrijorător, întrucât pagubele cuantificate de procurori reprezintă numai a mia parte din totalul împrumuturilor acordate de băncile româneşti. Putem pune însă problema şi invers: pierderile sunt semnificative (cam 20 de euro pe cap de salariat la nivelul întregii economii româneşti) şi tocmai cantitatea activelor bancare reprezintă anomalia.

S-a dat prea mult credit, băncile au suflat prea mult în balonul imobiliar şi au închis prea mult ochii la normele de prudenţă în căutarea de clienţi pentru ca astăzi sănătatea sistemului financiar să nu fie periclitată. Deprecierea abruptă a colateralelor doar precipită lucrurile. Să ne uităm la dosarele cercetate de procurori: plasamente imobiliare cu evaluări fanteziste sau oneroase ale activelor, încercări disperate de a rostogoli din scripte pierderi care deja sunt acolo.

Pacostei de a fi avut o bulă a creditului i se adaugă nenorocirea ca băncile să nu fi luat pieptiş încă din zorii crizei problema neperformanţei, asumându-şi faptul că o mulţime de credite nu pot fi rambursate, că anumiţi debitori oricum se vor îneca şi că activele aflate în garanţie nu au în niciun caz preţurile fantasmagorice din anii de “boom”. Dacă instituţiile de credit se află în pericol, explicaţia o constituie existenţa acestei realităţi, rezultată dintr-o politică greşită a băncilor-mamă, şi nu cea a unor fraude pentru care se aude zornăit de cătuşe.

Adrian Panaite
sursA: curierulnational.ro

          gandeste.org