Deşi principala preocupare a NASA, în aceste zile şi în deceniul următor, pare a fi explorarea planetei Marte, există în Sistemul Solar şi alte corpuri cereşti care prezintă interes, mai ales din punctul de vedere al existenţei vieţii extraterestre. „Luna” lui Jupiter, Europa, este o candidată foarte promiţătoare.
Oamenii de ştiinţă îşi pun mari speranţe în aceste satelit al planetei Jupiter. Astrobiologii consideră că pe acest corp ceresc cu diametrul de cca. 3000 km ar putea exista condiţii favorabile pentru dezvoltarea vieţii, scrie descopera.ro.
David Senske, de la Jet Propulsion Laboratory din cadrul NSA, a propus realizarea unei misiuni de explorare a satelitului Europa, cu ajutorul unei sonde numite "clipper", care ar urma să realizeze mai multe survolări ale satelitului, studiind calota sa de gheaţă şi presupusul ocean de sub ea. Propunerea sa, spune David Senske, a fost întâmpinată cu interes de conducerea NASA.
Misiunea Europa Clipper, care ar costa aproximativ 2 miliarde USD, ar putea fi lansată în jurul anului 2021 şi ar desfăşura o activitate extrem de importantă, putând pregăti, eventual, trimiterea pe Europa, în deceniile următoare, a unui lander - un vehicul care ar asoliza pe suprafaţa satelitului, pentru a culege date de la faţa locului.
Se crede că pe Europa ar exista un ocean, cu apă sub formă lichidă, aflat sub scutul de gheaţă, şi că acest ocean ar fi în contact cu mantaua solidă a satelitului, ceea ce deschide posibilitatea existenţei a tot felul de reacţii chimice interesante, a aexplicat Senske.
Radiaţiile care ajung pe suprafaţa satelitului şi încălzirea produsă de forţa mareică (o consecinţă a atracţiei gravitaţionale exercitate de planeta Jupiter) arată că satelitul are resurse mari de energie, o altă cerinţă-cheie pentru existenţa vieţii, aşa cum o cunoaştem noi.
SursaL REALITATEA.NET
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu