ISTORIA CRIMELOR PAPALITĂȚII (6)

Vezi partea a V-a aici:
http://sfatuitoarea.blogspot.ro/2013/02/istoria-crimelor-papalitatii-5.html

Articol apărut în revista Nexus New Times magazine. 

de Tony Bushby

 

Papii alungaţi din Roma

Dezastrul şi scandalul pe care l-au provocat şi au fost provocate de războaiele papale externe şi interne, sângele, teroarea şi condiţiile de indescriptibilă decădere socială care au făcut ca toate acestea să fie posibile în numele lui Hristos nu pot fi decât palid imaginate. Lipsa de popularitate a papilor era atât de mare încât de-a lungul secolelor mulţi au fost asasinaţi sau alungaţi din Roma de către mulţime sau de către duşmanii imperiali. Timp de peste 240 de ani între 1119 şi 1445, papii au fost evacuaţi în mod regulat cu forţa din Roma şi şi-au avut fieful fie la Avignon, Anagni, Orvieto, Viterbo, Siena, Florence, Pisa şi Perugia. Nu mai târziu de 1119, de exemplu, localnicii s-au revoltat împotriva Papei Gelasius al II-lea (1118–1119), care a fugit la Gaeta, în sudul in Italiei, coborând Tibrul într-o bărcuţă. În timp ce încerca să scape, mulţimea furioasă alerga pe malul râului, aruncând cu pietre şi săgeţi şi înjurându-l sălbatic.

În mod similar, Papa Grigorie al VIII-lea (1187) a fost atât de urât de oameni pentru crima de a-şi fi orbit duşmanii (cum a fost Papa Adrian al III-lea, 884–885) încât locuitorii Romei l-au legat pe spatele unei cămile şi au defilat cu el pe străzile Romei, urlând obscenităţi la adresa lui şi lovindu-l cu pietre până ce l-au ucis.

Enciclopedia lui Diderot

Pentru a evita acuzaţiile de crimă ce urmau să i se aducă, Papa Calixtus al II-lea (1119–1124) a profanat mormântul Sfântului Petru şi a fugit la Constantinopol cu „panourile de argint de pe uşi“, „plăcile groase de argint“ care acopereau altarul şi „o statuie solidă de aur“.

A History of the Popes, McCabe, op. cit.

Ultimul papă a cărui evacuare din Roma a fost consemnată este Eugeniu al IV-lea (1431–1447), care şi-a petrecut mai mult de nouă ani în exil prin bordelele din Neapole.

Enciclopedia lui Diderot

În 1309, în timpul pontificatului lui Clement al V-lea (1305–1314; Bertrand de Got, 1264–1314), romanii şi-ai manifestat puternic dezgustul faţă de papalitate, încât a fost nevoie ca întreaga administraţie papală să fie evacuată din Roma la Avignon, în sudul Franţei. Acesta a fost oraşul în care papii au locuit permanent timp de 70 de ani până în 1377, în palate construite în spatele unor fortificaţii de piatră, unde şi-au creat o administraţie birocratică complicată. În cercurile evreieşti expulzarea a fost numită „captivitatea babiloniană a papilor“. Întreaga Europă a fost cuprinsă de resentimente împotriva instituţiei papale.

Celebrul cercetător şi om de stat italian Francesco Petrarca (1304–1374) a locuit ani de zile în suburbiile Avignonului şi a compilat o mulţime de detalii despre viaţa papilor pe care îi studia. El a lăsat în urmă unul dintre cele mai uimitoare tablouri ale caracterului sordid al papalităţii din literatura creştină.

Petrarca a fost cel mai mare intelectual al vremii sale, iar suveranii zilei se întreceau să îl aibă la curtea lor. În cartea sa Letters without a Title, el a descris curtea papală de la Avignon ca „fierbând bolborositor, obscenă, îngrozitoare… o fântână de suferinţă în care Iisus Hristos este batjocorit, unde sesterţii [banii] sunt preamăriţii, unde cinstea e considerată nebunie şi înşelăciunea înţelepciune… toate acestea se găsesc adunate acolo“ (Scrisoarea. VII).

Petrarca spunea că Avignonul întrecea în viciu orice oraş din vechime, căci nimeni nu cunoştea viaţa şi literatura medievală mai bine decât el. El dă detalii asupra veseliei obscene a vieţii la curtea papală care „urla ca o plagă morală… o şcoală a falsităţii şi un templu al ereziei“ (Scrisoarea XVIII).

În calitate de prieten al familiei Colonna, Petrarca a fost invitat să vorbească în Senatul Romei şi în duminica de Paşti din 1341 a venit la Capitoliu îmbrăcat în veştmintele prietenului şi admiratorului său, regele Robert al Neapolelui. Acolo a formulat nişte acuzaţii extrem de grave la adresa papilor de la Avignon şi a cardinalilor lor, spunând, pe scurt, că fuseseră „...măturaţi în potopul celor mai obscene plăceri, într-o incredibilă furtună a decăderii, în cea mai oribilă şi mai nemaiauzită eşuare a castităţii. Ataşamentul papilor de Avignon se datorează faptului că au construit acolo un paradis al plăcerii, un loc celest în care locuiesc fără să aibă vreun dumnezeu, de parcă vor trăi acolo la nesfârşit.“ (Scrisoarea VIII).

FaţadaPalatului Papal de la Avignon, ridicat în timpulpontificatelor lui Benedictal XII-lea şiClement al VI-lea. El a adăpostitîn siguranţăcurteapapală şicentruladministrativpână în 1377. Extravaganţele şi sistemul fiscalal curţii papale au fost extrem de criticate în Europa.

Hedonistul papă Clement al VI-lea (Pierre Roger, 1291–1352; papă 1342–52) a cumpăra Avignonul de la regina Neapolelui şi a făcut din Palatul Papilor unul dintre cele mai strălucitoare palate din Europa. O curte luxoasă în care rudele şi oaspeţii Papei erau în continuu distraţi prin baluri, banchete şi turniruri. Judecata lui Petrarca cu privire la Clement a fost cumplit de severă.

El avea atât relaţii personale cât şi epistolare cu Clement şi îl descria pe acesta astfel: „…corupt de plăceri, chel, cu faţa roşie, cu coapse grase, acoperite pe jumătate de roba prea scurtă… aplecat nu atât de vârstă cât de ipocrizie. Impresionant nu prin elocvenţă, ci prin tăcerea încruntată, el străbate încăperile prostituatelor, răsturnându-l pe cel umil şi călcând în picioare justiţia.“

Petrarca, Scrisori fără Titlu (Epistolae sine nomine), University Press, USA, 1969, Letter Misc.VII, pag. 98

Petrarca mai scria că Clement al VI-lea ieşea ocazional călare prin oraş „...înconjurat nu de o mulţime pătrunsă de respect, ci de una care îi aruncă insulte şi batjocură… el se află în fruntea unei procesiuni pompoase, urcat pe un cal alb, mimând sfinţenia. În faţa sa merg servitorii lui în veşminte strălucitoare, gesticulând pentru a atrage atenţia, suflând din trompete şi fluturând steaguri papale.“ Petrarca vorbeşte despre efortul excesiv şi imensul timp alocat de Clement al VI-lea pentru a-şi pregăti paradele, iar „pe cal îi era o frică continuă că cel mai slab vânt i-ar putea răvăşi veşmântul parfumat“ (Scrisoarea. XV).

„Cel mai bun“ papă din perioada Avignon, după standarde catolice, a fost Jacques Fournier (1285–1342) care, la înscăunarea lui în mănăstirea dominicană de la Avignon pe 8 ianuarie 1335 şi-a luat numele de Benedict al XII-lea (1334–1342). Însă unii contemporani ai săi, printre care era episcopul Mollet, un eminent istoric catolic al papilor din Avignon, nu erau de aceeaşi părere. Acesta îl considera „un Nero, moartea laicilor, o viperă a clericilor, un mincinos şi un beţiv“.

A History of the Popes, McCabe, op. cit., pag. 115

Episcopul Mollet admite că Benedict al XII-lea obişnuia să bea mult, dar Evanghelia spune că şi Iisus Hristos obişnuia să bea (Matei 11:19; Luca 7:34). Unii autori spun că acesta este papa de la care a pornit zicala „beat ca un papă“ şi că duritatea şi aroganţa lui au diminuat mult influenţa pozitivă pe care a putut-o avea.

Avignon e locul în care au fost produse o serie de documente false, numite azi Falsele Decrete Isidoriene. În această imensă fraudă, papii şi asociaţii lor au compilat o serie de scrisori fictive pe care le-au datat cu câteva secole mai înainte şi în care au inclus o serie de „legi oficiale“ care făceau din Biserică stăpânul absolut al întregii Europe, Asiei Mici şi Egiptului. Voltaire (1694–1778) numeşte Decretele Isidoriene „cel mai îndrăzneţ şi mai măreţ fals care a dus lumea de nas vreodată“. Au mai fost apoi remarcabilele şi uriaşele Falsuri Pseudo-Areopagite şi regretabila agăţare de acestea a papalităţii după ce falsul fusese demonstrat. Dar dat fiind că aceasta nu este o istorie a Bisericii Romane ci a papilor, vom lăsa subiectul falsurilor catolice pe altă dată.

(Va urma)

 Sursa: http://jurnalparanormal.ro/content/istoria-crimelor-papalit%C4%83%C8%9Bii-6