Germania se află în an electoral şi joacă la externe cartea pe care au aruncat-o, succesiv, Italia, Olanda, Franţa şi Marea Britanie, demonstrând că reminiscenţele superiorităţii sfidătoare la adresa estului nu sunt doar o chestiune cu care să justificăm refuzuri. Iată de ce, declaraţia oficială a ministrului german de Interne, prin care suntem anunţaţi că România şi Bulgaria vor fi tratate cu “veto” la Consiliul de Justiţei şi Afaceri Interne (JAI) din 7-8 martie, este o confirmare a unor obsesii şi jocuri politice interne ale ţărilor UE şi mai puţin o demonstraţie a unui tratament de egalitate între membrele uniunii. Cu alte cuvinte, din nou, România este ţinută în afara Spaţiului Schengen din raţiuni care nu au legătură cu criteriile de aderare. Fără îndoială, ministrul Hans-Peter Friedrich (CSU), partener de coaliţie cu Angela Merkel (CDU), a prezentat un punct de vedere al alianţei aflate la guvernare în Germania (CDU/CSU) şi astfel avem imaginea corectă a stresului electoral la care este supusă coaliţia în faţa sondajelor de opinie pe care caută să le echilibreze lansând mesaje pe placul votanţilor.
Legendara corectitudine germană se spulberă când un oficial al “motorului” UE ratează contactul cu legislaţia uniunii, confundând excesiv politica internă cu cea europeană. Abordând o temă electorală internă, cea a ajutoarelor sociale, Hans-Peter Friedrich vorbeşte despre corupţia vizelor din România şi Bulgaria. Fireşte, nu au legătură, dar când politicianul german are o problemă gravă în faţa electoratului propriu, nu mai este atât de şocantă combinaţia. “Trebuie împiedicaţi eficient acei oameni care abuzează de dreptul de liberă mişcare şi vin aici doar ca să colecteze ajutorul social” - iată declaraţia unui ministru responsabil care nu este capabil să prezinte probe sau să abordeze problemele interne care permit acordarea de ajutoare sociale în mod ilegal, dar care acuză adoptă poziţii dincolo de cadrul criteriilor de aderare la Spaţiul Schengen.
Când la guvernare se afla Emil Boc, problema Schengen a fost tratată similar de premierul italian Silvio Berlusconi şi de preşedintele francez Nicolas Sarkozy, în cazul României şi Bulgariei. Credibilitatea internă din celor două ţări era găsită vinovată pentru crizele social-economice din Italia şi Franţa. Confuzia intenţionată la care apelează vechile ţări europene, pentru a deturna temele sensibile interne, face parte dintr-un arsenal care transform Uniunea Europeană într-un spectacol tot mai puţin credibil, uniune tot mai puţin capabilă să ăşi rezolve problemele.
Atitudinea din ultima perioadă a Marii Britanii, care se declară puţin dispusă să respecte acordurile UE privind accesul pe piaţa muncii de la 1 ianuarie 2014 pentru români şi bulgari, vine să confirme o realitate tot mai puţin încurajatoare şi stabilă în cadrul uniunii. Folosind acelaşi tip de mesaj incendiar, premierul David Cameron susţine un asediu al muncitorilor din cele două ţări care va afecta locurile de muncă ale englezilor. Fără să prezinte previziuni sau date statistice, Cameron joacă, la rândul său, teme externe pentru imaginea internă.
Nimic din toate acestea nu ar fi fost şi nu ar fi posibile dacă, la Bucureşti, guvernanţii ar fi jucat corect şi constat în relaţia cu politica internă şi propriul popor. Niciunul dintre miniştrii de Interne sau Externe români nu au plătit sau nu vor plăti pentru rateurile guvernărilor, cu atât mai puţin pentru tratamentul jignitor aplicat de ţările UE cetăţenilor europeni din România. Potrivit Ministerului român de Externe, “România asigură de facto securitatea frontierelor externe ale UE din momentul aderării sale la UE, în ianuarie 2007. Eliminarea controalelor la frontierele interne ale Uniunii Europene este unul dintre cele mai vizibile şi mai importante efecte ale procesului de integrare europeană”, în condiţiile în care “etapa de evaluare tehnică a României s-a finalizat cu rezultate pozitive, iar rapoartele misiunilor de evaluare au evidenţiat implementarea, într-o manieră uniformă şi corectă, a tuturor prevederilor acquis-ului Schengen”. Prin urmare, este firesc să ne întrebăm care sunt problemele Uniunii Europene cu România? Oare cât timp o procedura tehnică va continua să fie folosită ca metodă de şantaj politic şi economic? Fireşte, fiecare are un răspuns în acest sens.
Reacţia ministrului Titus Corlăţean, susţinută de premierul Ponta şi respinsă de preşedintele Băsescu, exprimă de departe o realitate socială, la fel de corectă ca şi cea exprimată de ministrul Hans-Peter Friedrich: românii care înţeleg miza jocurilor s-au săturat să politica de şantaj europeană. Asta chiar dacă spusă de un înalt oficial al României pare să sune extrem de straniu la nivel de politică externă. Nu mai devreme de luna februarie, alarmată de poziţia Turciei, important jucător aflat la confluenţa Orientului cu Europa şi membru NATO, cancelarul Angela Merkel a luat calea Ankarei pentru tempera declaraţiile premierului turc dispus să se reorieteze spre Asia şi China, câtă vreme negocierile de aderare la UE sunt blocate fără un termen precis. Prin urmare, având totuşi în vedere diferenţele dintre Turcia şi România, este posibil ca decidenţii şi ţările membre UE să înceapă o perioadă de funcţionare exclusiv pe bază de presiuni venite nu doar dinspre Vest spre Est ci şi invers. Pentru că, în condiţiile în care Marea Britanie şi Franţa discută despre referendumuri de părăsire a Uniunii, care ar fi problema ca piaţa românească să înceapă să nu mai accepte necondiţionat să fie exclusiv una de desfacere pentru tot ce produc marile ţări şantajiste ale UE? Asta ar însemna ca Guvernul de la Bucureşti să susţină politici economice interne realiste care să se bucure de suportul popular necesar unei relansări pe o orbită mult mai demnă, orgolioasă şi profitabilă în relaţiile externe.
Autor: Dan Tomozei
sursa: jurnalul.ro
gandeste.org
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu