Unicitatea vieţii. Cine şi de ce a proiectat viaţa pe Terra?

Colaj: Vocea Rusiei

Vă supunem atenţiei un comentariu al cititorului nostru, domnul Gabriel Teodorescu, despre provenienţa vieţii pe Terra. „Nu suntem în centrul Universului, dar suntem în cea mai bună locaţie pentru ca viața complexă să apară și să înflorească pentru a observa ce este dincolo de noi”- Planeta privilegiată, Gonzalez și Richards, 2004.

Recent doi cercetători, un matematician și un astrobiolog, Vladimir Shcherbak de la Universitatea al-Farabi Kazakh și Maxim Makulov de la Institutul de astrofizica Fesenkov din Kazahstan, afirmă într-o lucrare apărută în publicația arXiv.org, - The “Wow! signal” of the terrestrial genetic code că au descoperit „un semnal biologic SETI” în codul genetic uman. Conform studiului, codul genetic, având o longevitate foarte mare, a permis detectarea unui mesaj transcris de tip E.T, chiar prin combinațiile posibile deja existente, în opinia acestora există o probabilitate cu mult mai mare decât în cazul descoperirii unei transmisii radio de natură extraterestră. Cei doi cercetători consideră că în condițiile în care codul genetic este fixat, el poate rămâne neschimbat dincolo de timpul cosmic. Presupunerea că genomul a fost rescris conferă noului cod o semnătură care rămâne înghețată în celulă și există posibilitatea ca mesajul să fie transmis în spațiu și timp. Genomul uman prezintă aranjamente simple ale codului și dezvăluie modele aritmetice și ideografice ale limbajului simbolic ordinea fiind mai mult decât precisă în cartografierea reprezentată de nucleotidele ale AND-ului și de aminoacizii corespunzători. Universalitatea rezidă deoarece aceeași codoni codifică același aminoacid în toată lumea vie, gradul redus de ambiguitate există, întrucât un codon al ARNm poate determina poziția unui singur aminoacid pe o catenă polipeptidică, degenerarea apare prin faptul că există mai mulți codoni decât aminoacizi, iar același aminoacid poate fi codificat de mai mulți codoni și nesuprapunerea a doi codoni succesivi care nu au nucleotide comune, sunt caracteristicile codului genetic, care impun noi abordări. În studiu se afirmă că acizii nucleici reprezintă un mijloc foarte bun de stocare a informaţiei, graţie stabilităţii lor și reprezintă un mijloc excepţional de stocare a unui semnal inteligent, deoarece odată genomul rescris în mod corespunzător, noul cod cu marcajul său va rămâne neschimbat în celulă şi în urmaşele sale, ce pot fi apoi diseminate în timp şi spaţiu. Studiul prezintă faptul că în codul genetic există nişte trăsături unice care conduc spre ideea că elementele fundamentale ale acestui cod ar fi fost scrise printr-o programare inteligentă. Genomul uman prezintă o anumită ordonare surprinzător de riguroasă referitor la corespondenţa dintre nucleotide şi aminoacizi, adevărate modele repetitive, semnificative dpdv statistic, care nu ar fi putut fi dobândite prin procese naturale de selecție, ci efectiv scrise printr-o proiectare inteligentă, pe baza unor concepte precum predominanţa sistemului zecimal, simetria semantică şi utilizarea simbolului abstract al lui zero. Sistemul de numeraţie zecimal predomină în scrierea codului genetic, iar acesta reprezintă un semn de artificialitate, de intervenţie din afară în scopul implementării unui anumit concept matematic, deoarece natura este indiferentă la limbajele numerice întrebuinţate de inteligenţă pentru a reprezenta cantităţi, în codul genetic existând o corespondenţă certă dintre nucleotide şi aminoacizi. Concluzia studiului este că codul genetic uman ar fi putut fi inventat în afara sistemului solar cu mai multe miliarde de ani în urmă, studiul susține ideea panspermiei și ipoteza că viața ar fi apărut pe Terra nu în urma evoluției, ci mai degrabă în urma însămânțării cu viață interstelară, cosmică.

Originea și explicarea în totalitate a codului genetic, inclusiv apariția vieții pe Terra, sunt subiecte sensibile, departe de a fi soluționate și acceptate de către comunitatea științifică internațională și reprezintă în fapt adevărate enigme. Ideea unui cod genetic primit gata format este tentantă și implică noi abordări din punct de vedere științific.

Persistă astfel o întrebare care încă nu are un răspuns concludent: Cine și de ce a proiectant, viața pe Terra?

Ideea că germenii vieții au ajuns pe Pământ din spațiul cosmic întărește teoria panspermiei cu toate variantele ei, teorie care susţine că germenii vieţii, ar fi ajuns întâmplător pe Terra, purtaţi de meteoriţi dând naştere prin evoluţie la apariția întregii biosfere.

Francis Crick, unul dintre laureaţii Premiului Nobel 1953 pentru meritul de a descifra structura AND-ului, este unul dintre primii susținători moderni ai panspermiei dirijate, care susţine că planeta noastră ar fi fost însămânţată conştient și intenţionat cu materie vie de către o civilizaţie extraterestră mai avansată. Enigma apariției vieții pe Terra rezidă în însăși complexitatea ei. Noile idei vehiculate în studio, trebuie văzute ca fiind pași noi pe drumul soluționării enigmei legate de apariția vieții pe Terra. Extinderea domeniului de aplicare pentru SETI/CETI, prin propunerea de alternative în microcosmos, poate da rezultate uimitoare în următorii ani. Deja ADN-ul genomic este folosit pentru a stoca informații non-biologice. Cum scenariul real pentru originea vieții terestre este departe de a fi soluționat, noua propunere că viața ar fi fost însămânțată în mod intenționat nu poate fi exclusă. Astfel codul genetic terestru afișează o temeinică precizie de tip ordine/potrivire, dar și criteriile pentru a fi considerat un semnal informațional. Aceste modele apar mai ales ca un produs al logicii de precizie și netriviale decât al proceselor stochastice, ipoteza nulă care presupune că acestea sunt datorate întâmplării cuplat cu presupuneri evolutive este respinsă de valoarea unei probabilități p<10 la minus 13. Codul de cartografiere în sine este unic și se poate deduce algebric din reprezentarea sa. Semnalul afișează o amprenta ușor de recunoscut de artificialitate, printre care sunt simbolul zero și sintaxa zecimală privilegiată. În plus, extragerea semnalului implică operații simple, care în mod logic și abstract, determină modelele în esență ireductibile la orice origine naturală.

În general, în timp ce codul este aproape optimizat biologic, capacitatea sa limitată este utilizată extrem de eficient pentru a stoca informații non-biologice.

Concluzia studiului: inteligența extraterestră se ascunde în codul genetic.

Ca să putem atribui crearea codului unor asemenea proiectanţi, ar trebui să descoperim în el anumite modele, secvențe repetitive care să fie foarte semnificative din punct de vedere statistic şi să aibă caracteristici care nu pot fi dobândite prin procese naturale, ci doar prin intervenţia conştientă a unei proiectări inteligente. De reținut este și faptul că în aprilie 2013 se împlinesc 10 ani de la demararea proiectului DNA Ancestry Project, cu rezultatele sale spectaculoase, însă omenirea este totuși departe de a înțelege cu adevărat complexitatea hărții genomului uman.

Un alt studiu este cel al cercetătorilor de la Universitatea Duke, publicat recent în revista Evolutionary Biology, care propun o modalitate alternativă de a explica complexitatea materiei vii, scepticii teoriei evoluționiste susținând că unele structuri biologice, cum ar fi creierul sau ochii, sunt pur și simplu mult prea complexe pentru ca selecția naturală să le poată explica. Până în prezent, biologii au propus diferite modele, pentru structurile de „complexitate ireductibilă" care ar putea apărea treptat în timp. Noul studiu propune o rută alternativă, pornind de la precursori mai simpli și ce în ce mai complicați, prin evoluția lor în timp, astfel se inițiază și o nouă idee spre simplitate și simplificare, care converge spre conceptul „complexitate de scădere". DNA Ancestry Project anulează astfel ideea de a construi puțin câte puțin de la simplu la complex și propune de a se începe cu complex și înlăturând părțile inutile, rafinarea acestora făcându-le mai eficiente, se construiește modelul structuri complexe, de automate celulare. Programul de calculator, care imită procesul de moștenire, mutații, recombinare, și reproducere al celulelor, permite să fie îndeplinită o anumită sarcină. După mai multe generații, unele reguli au evoluat oferind astfel posibilitatea de a genera modele mai simple și mai eficiente pentru a realiza diferite sarcinii.

Teoria evoluționistă referitoare la evoluția speciilor este doar o teorie acceptată, dar problema originii vieții naște în continuare dispute, cercetătorii avansând diverse ipoteze despre modul cum a apărut primele forme de viață.

Încă din antichitate, Teoria genezei spontane susținută în doctrina lui Democrit, consideră apariția vieții ca fiind spontană, fiind rezultatul întâmplării datorită unor combinații sub acțiunea forțelor naturii, prin unirea celor mai mici particule de pământ umed cu atomii focului. Pluralismul cosmic (pluralitatea lumilor) descrie posibilitatea existenței a numeroase alte lumi care adăpostesc viața extraterestră. Dezbaterea asupra pluralismului a început în timpul lui Thales din Milet (600 î.Hr.) și au continuat într-o varietate de forme, până în epoca modernă. Ulterior a apărut teoria elaborată de biochimistul rus A.I. Oparin (1922), iar englezul John Burdon Sanderson Haldane a reformulat-o în 1928 pe ipoteze similare, care prezintă dezvoltarea până la apariția materiei vii, în trei etape: etapaneorganică - etapa apariției hidrocarburilor primare fără participarea vieții, fiind materialul inițial pentru formarea vieții; etapa organică - este reprezentată de apariția aminoacizilor și s-a realizat în condiții specifice; etapa biologică - pasul decisiv în procesul apariției vieții, astfel substanțele proteice gata alcătuite în procesele anterioare au dat naștere unor sisteme capabile de metabolism. Teoria panspermiei afirmă că viața pe Pământ a fost adusă din afară, prin intermediul asteroizilor, cometelor și altor corpuri cerești. Ipoteza panspermiei dirijate, consideră că viața ar fi apărut de pe o altă planetă „mai veche”, care a beneficiat de condiții asemănătoare sau chiar mai bune pentru apariția ei. În sprijinul acestei teorii, Francis Crickaduce argumente conform cărora dacă viața ar avea originea pe Pământ, ar fi apărut în mod cert în mai multe locuri simultan, iar în acest caz ar fi greu de explicat caracterul uniform, cvasiuniversal al codului genetic și absența unor mecanisme precursoare lui ținând seama și de ritmul general al evoluției, de timpul scurs între formarea Pământului și apariția cianobacteriilorcare este mult prea scurt pentru a explica apariția acestora. Principiul mediocrității, care aparține de filozofia științei, susține că nu există observatori privilegiați pentru un fenomen dat, oricând cineva, care observă un fenomen, vede probabil doar una dintre numeroasele manifestări ale acelui fenomen, iar în cazul unui fenomen extraordinar, acesta trebuie să fie repetabil, respectând condițiile inițiale. Principiul a fost corelat și cu teoria relativității generale, prin afirmația că oamenii nu sunt observatori privilegiați ai Universului. Creatorii SETI au folosit Principul mediocrității în calculelor lor și aveau speranța de a întâlni semnale extraterestre în abundență. Carl Sagan folosea principiul pentru a sugera că „pot exista un milion de civilizații în Calea Lactee". Sumând lipsa de rezultate a acestor căutări și a altor dovezi, suporterii teoriei Paradoxului lui Fermi afirmă că principiul mediocrității este posibil greșit. Lipsa contactelor la nivel galactic este interpretată, prin sărăcia unor inteligențe umanoide și nu ca o lipsa de planete similare cu Terra, deși ambii factori fac parte dintr-un calcul probabilistic. A nega principiul mediocrității este comparabil cu a confirma teoria Pământului rar. Ipoteza Pământului rar susține că apariția vieții multicelulare complexe de pe Pământ necesită o combinație improbabilă de evenimente astrofizice și geologice (Rare Earth: Why Complex Life Is Uncommon in the Universe, lucrare din anul 2000 scrisă de geologul, paleontologul Peter Ward și de astronomul, astrobiologul Donald E. Brownlee). Ipoteza Pământului rar contravine însă Principiului mediocrității, ipoteza fiind susținută printre alții de Carl Sagan și de Frank Drake, care afirma că Pământul și viața sau rasa umană nu sunt ceva special sau ieșit din comun. Ipoteza Pământului rar nu prezintă valabilitate nici în cazul teoriei multiversului, unde există posibilitatea existenței unei infinități de Pământuri.

Paradoxului lui Fermi revine astfel în actualitate: Dacă viața extraterestră este atât de comună, de ce prezența ei nu este evidentă?

Devine mai mult decât o obsesie pentru unii cercetători descoperirea vieții extraterestre în universul cunoscut. Există posibilitatea ca răspunsul la întrebarea, dacă suntem singuri în Univers să fie găsit chiar în codul nostru genetic, iar acesta ar putea fi de natură extrapământeană, prin semnalul inteligent încorporat care nu poate fi explicat de teoria evoluționistă.

Sursa: http://romanian.ruvr.ru