Se afișează postările cu eticheta directorul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta directorul. Afișați toate postările

miercuri, 18 iulie 2012

Loteria Română riscă insolvenţa. Directorul companiei: Putem să vorbim de lacăt pe uşă şi plecat acasă


Loteria Română riscă insolvenţa. Directorul companiei: Putem să vorbim de lacăt pe uşă şi plecat acasă
Vechea conducere a Loteriei este acuzată că a furat zeci de milioane deeuro . Un raport cerut de noii şefi ai instituţiei arată că de ani de zile loteria funcţionează cu cheltuieli enorme, lipsită de investiţii şi aproape fără profit. 


Mai mult, Grecia deţine 97% din puterea de decizie în cadrul Loteriei, iar contractul nu poate fi reziliat pentru că ar implica taxe mai mari chiar decât bugetul.



Auditul desfăşurat la Loteria Română arată tunuri imense date bugetului instituţiei.



Cea mai mare problemă pe care o are loteria în acest moment, spune raportul noii conduceri, este respectivul contract cu Grecia.



Făcut în 1993, contractul prevede ca 70% din încasările loteriei române să intre în buzunarul grecilor în schimbul unor echipamente ultraperformante. 



"Ei au spus că la finalul contractului după 10-15 ani echipamentele vor rămâne ale noastre. Nu ai ce să mai faci cu ele. Sunt uzate moral, sunt uzate fizic. Folosim echipamente care sunt extraordinar de vechi", a declarat directorul companiei.



Această înţelegere nu este singura păguboasă pentru loterie. Majoritatea achiziţiilor ar fi fost făcute în interesul personal al angajaţilor. 



Potrivit noului director al Loteriei Române, Dan Alexandru Ghiţă, s-a achiziţionat un server hp, care pe piaţă este vândut cu 10.000 de ron, la o valoare de 150.000 de ron.



"Anumiţi directori cu interese ascunse au luat o listă cu cele mai bune locaţii ale Loteriei şi şi-au sunat prieteni veri etc. Au mandatat spaţii lângă respectivele agenţii şi apoi au sabotat locaţia loteriei în favoarea mandatarului", a afirmat directorul Loteriei Române.



"După 4 luni cele profitabile se duceau către cele mai proaste şi se propunea închiderea lor pentru că nu erau eficiente", a adăugat Dan Alexandru Ghiţă.



"Loteria are încasări de 2%, dar ele ar trebui să fie undeva la 20%", a mai spus Ghiţă.



Prejudiciul total încă nu a fost evaluat. Însă cifrele ar putea duce chiar la închiderea instituţiei.


Raportul este în acest moment pe mesele Curţii de conturi a Ministerului de finanţe şi a ANRMAP-ului, iar controlul total va fi gata spre sfârşitul lunii septembrie. 

luni, 6 iunie 2011

Directorul Institutului de Fizică Nucleară, Nicolae Zamfir: “Vom experimenta teleportarea”

România se pregăteşte să construiască, la Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară de la Măgurele (IFIN), cel mai puternic laser din lume. Cu această instalaţie, specialiştii români anunţă că vor realiza mai multe tipuri de experimente, printre care cel mai spectaculos va fi teleportarea.



În fapt, întreaga instalaţie va consta din două lasere cu puteri de 1.000 de ori mai mari decât ale celor existente şi un tun de fascicule gama cu o putere de un milion de ori mai mare decât oricare altul din lume. Experimentul va semăna oarecum cu ceea ce am văzut în filmul “Star Trek”, dar se va derula cu viteza luminii. În incinta supusă experimentului, în punctul A se va pune un obiect. Acesta, fiind materie, este format din atomi. Fiecare atom are un nucleu şi un înveliş de electroni.
Transport cu viteza luminii
În prima fază, laserele şi fasciculul gama vor crea în incinta în care se află obiectul un câmp electric mai puternic decât oriunde în Univers. Acest câmp va deplasa electronii cu viteza luminii, din punctul A în alt loc, pe care îl numim B, din aceeaşi incintă.
Instantaneu, electronii vor atrage după ei nucleele atomilor de unde au fost smulşi. Astfel, întregul obiect se va deplasa cu viteza luminii dintr-un loc în altul. “Da, vom experimenta teleportarea, pentru că acel câmp electric uriaş pe care îl vom crea va transporta materia. În ianuarie am prezentat teoria în Statele Unite, iar entuziasmul a fost extraordinar. Acum toată lumea aşteaptă laserul de la Măgurele”, ne-a declarat Nicolae Zamfir, directorul IFIN.
Proiectul costă 280 de milioane de euro
Laserul de la Măgurele face parte dintr- un proiect european în care mai sunt angrenate Cehia şi Ungaria. “Proiectul de la Bucureşti costă 280 de milioane de euro, din care 17% reprezintă contribuţia României, iar restul banilor vine de la UE. Până în ianuarie 2012 trebuie să obţinem avizul Guvernului de la Bucureşti, pentru că altfel pierdem finanţarea occidentală”, ne-a spus Nicolae Zamfir.

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0



Sursa: cybershamans-politia karmica a falsilor guru