joi, 20 decembrie 2012

De ce Apocalipsa mayaşă este mai specială decât cele precedente?


Predicţiile privind Judecata de apoi apar regulat. De-a lungul timpului, nenumărate surse, de la OZN-uri până la culte evanghelice, au indicat zilele în care lumea ar fi trebuit să se sfârşească. Cu toate acestea, apocalipsa mayaşă se deosebeşte de toate celelalte.

Apocalipsa mayașă este una de tip "democrat"
Apocalipsa mayașă este una de tip "democrat"
Apocalipsa mayaşă este una de tip „democrat”, susţin experţii în studierea religiilor. Majoritatea grupurilor apocaliptice s-au grupat în jurul unui lider care spunea predici şi susţinea că are inspiraţie divină. În schimb, convingerea că lumea se va sfârşi pe 21 decembrie 2012 a apărut absolut online, scrie descopera.ro
Experţii susţin că este vorba de un fenomen aproape evolutiv în care doar o parte dintre ideile cu privire la apocalipsă au supravieţuit, în timp ce altele nu au fost acceptate. 
Cu toate acestea, cercetătorii susţin că actualele predicţii referitoare la Apocalipsa sunt similare cu versiunile precedente care presupuneau că lumea va intra într-un declin major şi nu va mai putea fi salvată. 
Apocalips ele ratate din trecut
Ideile legate de apocalipsă sunt vechii de mii de ani. În civilizaţia europeană ele au rădăcini în Persia. Religia persană, numită zoroastrism includea credinţe legate de luptele dintre puterile binelui şi cele ale răului, războaie ce ar fi trebuit să culmineze cu sfârşitul lumii. 
În primul mileniu, apocalipsele ratate au apărut cu regularitate, mai ales la sfârşit de secol.

Sursa:  REALITATEA.NET

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu