joi, 17 ianuarie 2013

Ce riscă România dacă nu încheie un nou acord cu FMI


Cu o economie fragilă şi necompetitivă, România are nevoie ca de aer de un nou acord cu Fondul Monetar Internaţional. Leul nu poate sta singur în picioare, sunt de părere analistii de la Reuters. Discuţiile pe tema unui nou acord se anunţă a fi aprinse. Guvernul Ponta are întârzieri şi în respectarea actualelor angajamente, iar Fondul şi-a pierdut deja răbdarea cu România.
EURO a atins cel mai ridicat nivel din ultimele 11 săptămâni
EURO a atins cel mai ridicat nivel din ultimele 11 săptămâni
Nu trebuie să ne obişnuim cu un leu puternic. În lipsa unui nou acord cu Fondul Monetar Internaţional există riscul ca moneda naţională să se deprecieze puternic iar cursul să urce până la 4 lei şi 80 de bani pentru un euro.
Actualul acord expiră în primăvară, iar autorităţile române sunt departe de respectarea principalele angajamente. Privatizările, fie au eşuat, fie au fost amânate, la fel şi reforma în sănătate.
“O optiune ar fi o prelungire a acordului actual pentru cateva luni de zile ca sa ni se dea ragazul de a indeplini pe zona reformelor structurale, a companiilor de stat, cateva obiective”, spune IONUŢ DUMITRU, preşedintele Consiliului Fiscal.
Experţii de la Washington au înăsprit deja tonul în relaţia cu România. Pentru a nu pierde încrederea FMI-ului şi nici pe cea a investitorilor, Guvernul are multe de făcut.
“Guvernul trebuie sa vina cu un program de privatizare multianual pentru a da un semnal de incredere investitorilor straini. Daca nu va face asa va fi rau pentru urmatorii doi, trei ani”, spune analistul economic
VALENTIN IONESCU.

Ne vor creşte costurile cu împrumuturile, iar în următorii ani avem nevoie de aproape 19 milioane de euro pentru a achita sau rostogoli datorii mai vechi şi pentru a acoperi gaura produsă de raportul cheltuieli/încasări.
 Sursa : realitatea.net
2blackjack1.wordpress.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu