Se afișează postările cu eticheta astrală. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta astrală. Afișați toate postările

duminică, 28 decembrie 2014

Atmosfera astrală IANUARIE 2015: Echilibrarea minții






Prima lună a anului 2015 ne aduce un amestec interesant și binevenit de Apă, Aer, Pământ și Foc. Astfel evenimentele, stările, trăirile și emoțiile noastre vor parcurge o paletă variată.
Dintre Semnele de Apă se evidențiază Peștii și Racul. Aspectul de Lună plină se formează în Rac în preajma datei de 5 ianuarie. Este o perioadă marcată de agresivitate, grabă, rigiditate în gândire, ancorare nepotrivită în idei, concepții, situații, relații deja perimate. Recomandabil este să privim obiectiv la situația noastră și să facem corecțiile necesare. Este mult mai ușor să venim în întâmpinarea schimbării potrivite fiecăruia dintre noi, decât să suportăm mai târziu situații pe muchie de cuțit, care ne vor transforma – vrem, nu vrem.
Semnul Peștilor îi găzduiește în continuare pe Neptun și pe Chiron, din 12 ianuarie pe Marte, iar din 28 ianurie și pe Venus. Abia spre finele lunii latura emoțională își va face simțită prezența, însă într-un mod subiectiv.
Aerul este vedeta lunii, datorită prezenței a șase componente în două Semne zodiacale de Aer și anume în Balanță și Vărsător. Mentalul tuturor va fi foarte activ, vom gândi și regândi strategii, planuri de viață personală sau profesională. Ne va fi mai ușor să comunicăm între noi, chiar dacă pe alocuri se vor folosi și tonurile înalte. Este bine să ne controlăm gândurile, să discernem atent ceea ce spunem, ce promitem sau ce semnăm.

În Semnul Balanței avem în continuare Nodul Nord Lunar, amintindu-ne discret că trebuie să ne continuăm curățenia în relații sau colaborări socio-profesionale. Luna ianuarie ne oferă șanse deosebite de a fi realiști în privința relațiilor în care suntem implicați, deoarece comunicarea sub diverse forme ne este înlesnită. Totodată, putem întâlni persoane potrivite evoluției noastre care undeva, cândva, peste an, ne vor deveni prieteni de nădejde.
În Semnul Vărsătorului se petrec multe. Marte se mai plimbă în acest Semn până în preajma datei de 12 ianuarie, Venus se află aici în intervalul aproximativ 4 – 28 ianuarie, Soarele intră în Vărsător pe 20 ianuarie și foarte repede realizează aspectul de Lună nouă, iar Mercur este și el prezent după 5 ale lunii, însă într-o postură deosebită.
Aspectul de Lună nouă în Vărsător, alcătuit în preajma datei de 20, ne va aduce în atenție faptul că suntem foarte ancorați în idei, relații, planuri de viață care nu ne mai sunt de folos. Partea minunată a acestor zile constă în faptul că vom fi suficient de pregătiți să analizăm la rece starea în care ne aflăm. Cu toate că vom fi tentați să ignorăm unele aspecte importante ale situației noastre generale, până la urmă, mânați de evenimentele vremurilor pe care le trăim, vom lua varii decizii pentru a ne schimba viața.
Anul acesta Mercur va avea trei perioade de mers aparent retrograd, în toate cele trei Semne de Aer. Prima mișcare aparent retrogradă începe pe 22 ianuarie, în Vărsător și se desfășoară și în prima parte a lunii viitoare. Această situație a lui Mercur ne va face să ne gândim la viitor, să regândim strategiile propuse mai demult pentru viitorul nostru personal, dar mai ales pentru cel colectiv. Sunt vizate în mod special acțiunile de grup și mai puțin cele individuale. Persoanele care au funcție, responsabilități majore la nivel colectiv, vor fi nevoite să își reevalueze direcțiile propuse pentru dezvoltarea și progresul celorlați. La nivel individual este bine să ne gândim atent la relațiile cu prietenii. De unii ar trebui să scăpăm rapid, însă pe alții ar trebui să-i urmărim și să legăm relații de bună calitate. Bine ar fi să ne detașăm de figurile-model pe care le-am avut până acum. Fiecare dintre noi are înzestrarea nativă de a fi un model.
Dintre Semnele de Pământ se remarcă Fecioara și Capricornul. Nativii Fecioară, cei care au Ascendentul în acest Semn și planete personale sunt vulnerabili la tot ce-i înconjoară. Totuși este doar o stare de spirit ce se cere scoasă la iveală, înțeleasă și dizolvată. Să ne reamintim în permanență că totul este o experiență care ne ajută să evoluăm.
Capricornul este ocupat de Venus în primele patru zile ale lunii, Mercur doar în primele cinci zile, Soarele stă aici până pe 20 ianuarie și Pluto pe toată durata lunii. Să profităm de influențele capricorniene din primele zile ale lunii, care ne îndeamnă și ne ajută să fim realiști, pragmatici și ceva mai bine organizați.
Focul este reprezentat de toate cele trei Semne zodiacale. În Berbec se zbenguie nestingherit Uranus, bulversându-ne din când în când ego-ul. Jupiter își continuă mișcarea aparent retrogradă în Leu, impulsionându-ne să ne cizelăm personalitatea, să ne rafinăm gusturile în toate domeniile vieții. Saturn se află în Săgetător, într-un loc nu prea comod, astfel și nouă creându-ne disconfort pe zona de viață specifică hărții natale, pe care această planetă-profesor o tranzitează. Cu alte cuvinte, căldură primim din astral. Însă este vorba despre o căldură de înaltă calitate, care ne obligă, metaforic vorbind, să ne folosim propriul foc interior pentru a ne încălzi sufletește și astfel ne încălzim și trupește.

Cugetarea lunii ianuarie: „Chipul e oglinda inimii.” – proverb indian


Astrolog Anca Gordin Stoica
Sursa:http://astrocafe.ro/

joi, 6 decembrie 2012

Dictionar de Medicina Astrologica: Influenta planetelor asupra corpului si zodiei tale

Medicina astrologica este o stiinta fascinanta straveche care arata modul cum planetele sistemului solar infleuenteaza activitatea corpului uman. Se crede ca partile corpului sunt influentate de Soare, de Luna si de catre celelalte planete si ca semnele zodiacale definesc anumite predispozitii la boli sau o functionare mai buna a altor organe si functii ale organismului.

Stiinta moderna incepe sa faca din ce in ce mai multe corelatii interesante cu privire la acest tip de a gandi, „vechi de cand lumea”. Dar pana vom avea dovezi clare cu privire la validitatea teoriei aflata in spatele medicinei astrologice, aceasta este considerata a fi o pseudostiinta.
Cu toate acestea, pe langa personalitatea cuiva, astrologii pot sa defineasca cu exactitate problemele de sanatate ale acestei persoane sau starea sa de bine pe ansamblu. Pe de alta parte, in sens metaforic, influenta planetelor si a intregului Univers asupra noastra este considerata a fi o forma de manifestare a legaturii noastre intrinseci cu divinitatea.
Medicina astrologica
Putem folosi energia anumitor planete, pentru a imbunatati functiile corpului. Planetele, Soarele si Luna reprezinta si influenteaza in sens benefic, anumite parti ale corpului nostru.

SOARELE

Chiar daca Soarele nu este o planeta, pozitionarea sa in momentul nasterii tale are o semnificatie importanta. Soarele este datator de viata. Atunci cand Soarele este pozitionat in mod favorabil, persoana are o perspectiva mai pozitiva asupra vietii si incredere de sine. In sens defavorabil, Soarele poate sa influenteze catre o atitudine negativista si melancolica. Soarele guverneaza ZODIA LEULUI.

In medicina astrologica, Leu = inima, pieptul, sira spinarii, torsul

Soarele guverneaza curgerea energiei prin corpul nostru si in jurul nostru. Soarele influenteaza activitatea inimii, circulatia sangelui, vitalitatea, vindecarea si sanatatea intregului corp.

LUNA

Luna este singurul satelit al Planetei noastre Pamant si este in stransa legatura cu emotiile si instinctele. In functie de pozitionarea sa si de asemenea de faza lunii in momentul nasterii noastre, poti sa observi ca starea ta de bine fluctueaza in functie de traseul acestui astru ceresc. Luna noua simbolizeaza inceputul si punctul culminant al evenimentelor din vietile noastre. Luna guverneaza ZODIA RAC.


In medicina astrologica, Rac = pieptul, sanii, stomacul, sistemul digestiv

Luna guverneaza fluidele din corpul nostru. Retentia de apa, curgerea saneglui prin vase si continutul de apa din celule. De asemenea, influenteaza sistemul digestiv, organele sexuale feminine si sistemul limfatic.
Medicina astrologica
Foto: Shutterstock

MERCUR

Mercur este planeta care stapaneste comunicarea. Daca horoscopul tau natal este dominat de mercur, atunci posezi importante calitati de negociator si de comunicator. Mercur retrograd, un fenomen care se petrece de trei ori intr-un an, influenteaza vietile noastre la nivelul comunicarii, al calatoriilor si al planurilor de afaceri. Mercur guverneaza ZODIA GEMENILOR si ZODIA FECIOAREI.


In medicina astrologica, Gemeni = bratele, plamanii, umerii, mainile, sistemul nervos, creierul

In medicina astrologica, Fecioara = sistemul digestiv, intestinele, splina, sistemul nervos

Mercur influenteaza functiile mentale, astfel el va influenta in mod egal emisferele creierului uman. Influenteaza claritatea intelectului, gandirea creativa. Mercur guverneaza sistemul nervos central si glanda tiroida De asemenea, Mercur influenteaza functiile automatice ale corpului, cum ar fi respiratia, clipitul, etc.

VENUS

Venus este planeta dragostei , a iubirii, a frumusetii si a creativitatii. Atunci cand Venus domina zodiacul unei persoane, putem sa fim siguri ca aceasta persoana este dotata cu un farmec aparte si cu atractivitate. De asemenea, persoanele nascute sub acest semn sunt dotate cu talente deosebite. Venus guverneaza de-o potriva ZODIA BALANTEI si ZODIA TAURULUI


In medicina astrologica, Balanta = rinichii, zona lombara, coapsele


In medicina astrologica, Taurul = gatul, glanda tiroida, vocea

Venus este raspunzator pentru organele senzoriale. Ea are legatura ca gustul, atingerea, limba, gura, saliva. De asemenea, Venus se afla in legatura cu pielea si regleaza insulina si continutul de zaharuri si carbohidrati din corp.

MARTE

Marte era in antichitate zeul razboiului iar influenta sa energetica este una ofensiva, agresiva. Cei guvernati de aceasta planeta au tendinta catre un temperament coleric si foarte energetic. Marte ne da foarte multa energiepentru planurile noastre si ne insufleteste, provocand progresul. In zodiac, Marte guverneaza ZODIA BERBEC.


In medicina astrologica, Berbecul = capul, fata, careierul, ochii

Marte influenteaza celule rosii din corpul nostru si in aclesi timp modul cum se produce procesul natural de oxidare din corp. Marte regleaza de asemenea functiile organelor sexuale, in sens simbolic, „focul pasiunii.”

JUPITER

Jupiter este o planeta care simbolizeaza norocul si optimismul. Jupiter influenteaza expansiunea si dezvoltarea. Jupiter guverneaza semnul SAGETATOR.


In medicina astrologica, Sagetator = soldurile, ficatul, nervul sciatic

Jupiter guverneaza cresterea fizica acorpului. Jupiter ajuta de asemenea la eliminarea toxinelor din corp. Jupiter guverneaza rinichii si ficatul.

SATURN

Saturn simbolizeaza constrangerile, restrictiile. De asemenea provocarile din vietile noastre. Saturn guverneaza semnul CAPRICORN.


In medicina astrologica, Capricorn = genunchii, articulatile, sistemul osos

Saturn este planeta controlului si a structurilor, influenteaza logica. Saturn guverneaza oasele noastre, sistemul osos; de asemenea dintii, unghiile si cartilajul.

URANUS

Uranus este planeta schimbarilor neasteptate. Este considerata stapana rebeliunii, a negarii normelor si a progresului. In zodiac, Uranus influenteaza zodia VARSATORULUI.


In medicina astrologica, Varsator = gleznele, gambele, sistemul circulator

Uranus guverneaza sistemul nervos si joaca un rol important si in influentarea functiilor respiratorii. Plamnii, bronhiile, diafragma, trahea, sunt influentate de Uranus.





NEPTUN

Neptun este considerata a fi planeta imaginatiei, a sensibilitatii, a iluziei dar si a deceptiei. Prezenta dominanta a lui Neptun in harta noastra nativa poate sugera tendinta catre nevoia de a fugi prin orice metoda, chiar si prin intermediul adictiilor, de realitate. Neptun guverneaza Zodia PESTI.

In medicina astrologica, Pesti = picioarele, degetele, sistemul limfatic, testutul adipos

Neptun asista la functionarea majoritatii glandelor, in mod particular a galdei endocrine care joaca un rol important in secretia hormonilor. Neptun influenteaza de asemenea sistemul limfatic.

PLUTO

Pluto este asociat cu inconstientul, cu dorinta sexuala si moartea. Dar in acelasi timp cu renasterea. In timpul tranzitului lui Pluto, reusim sa ne descoperim sufletul cu adevarat, caci Pluto are legatura si cu trezirea spirituala. Pluto guverneaza Zodia SCORPION.


In medicina astrologica, Scorpion = sistemul reproducator, organele sexuale, sistemul excretor

Pluto detine puterea regenerarii, semnifica puterea corpului de a se regenera si de a se auto-vindeca. Pluto influenteaza foarte tare sistemul imunitar si de asemenea sistemul reproducator.
Sursa: horoscop.garbo.ro



duminică, 26 august 2012

Universul astral si lumile sale




Planul astral nu are nicio legatura cu astrele cunoscute sub numele de corpuri ceresti, stele, planete sau meteori. Denumirea sa, data de ezoteristii antichitatii grecesti, trimite cu gandul la sferele celeste care adapostesc multitudinea de lumi cuprinse in ele. Planul astral este prezent in apropierea fiecarei planete, inconjurand-o precum o atmosfera vie, frematatoare dar invizibila pentru orice aparat de detectie. Mai mult decat atat, planul astral este omniprezent oriunde, in orice loc de pe acest Pamant. Cu ochii mintii deschisi, unii pot vedea multitudinea de spirite si entitati bune sau rele care ne inconjoara...

In epoca moderna, invataturile stravechi cu privire la investigarea “Lumilor de Dincolo” au fost intens cercetate in egala masura de cercetatori si initiati. Se pare ca, in perioada Renasterii, personaje precum Paracelsus, Contele de Saint Germain sau Servetus au continuat eperimentele si cercetarile cu privire la descoperirea unei cai de acces intre noi si realitatea invizibila.
Mai aproape de zilele noastre, ezoteristi precum Franz Anton Mesmer, Elena Blavatsky, Eliphas Levi, Alice Bailey, C.W. Leadbeater sau Gurdjieff au descifrat in continuare secretele calatoriilor astrale, studiind vechi traditii, hinduse, ebraice, grecesti, islamice, rozicruciene si alchimice. Totul pentru a avea o imagine cat mai clara a planului astral si a imensitatii sale fara sfarsit.

In linii mari, orice ezoterist crede ca planul astral este o dimensiune unde spiritualitatea atinge culmi de neinchipuit pentru lumea in care traim, dar inferioare totusi, nivelurilor indescriptibile ale spiritualitatii totale din Universul Cauzal.
Subdimensiunile planului astral au o varietate incredibila, aici intalnindu-se cele mai elevate paradisuri despartite definitiv de cele mai negre iaduri. Scripturile hinduse vorbesc despre extreme incredibile, existand milioane de paradisuri in functie de nivelul de vibratie al fiintelor care le populeaza. Milioanele de lumi paradisiace se confrunta insa cu contraponderea milioanelor de infernuri, cumplitele Maharaurava, pe langa care iadul din conceptia religioasa iudeo-islamico-crestina, pare un loc absolut banal.

In planul astral exista si Cronica Akasha, o forma de stocare a informatiilor cu toate existentele si faptele fiintelor din planul terestru si cel astral. Cunoscuta in crestinism sub numele de Cartea faptelor fiecarui om, Cronica Akasha serveste ca baza de informatii si punct de reper despre nivelul de evolutie sau involutie al fiecarui spirit.
Potrivit lui Edgar Cayce, accesul la memoria akashica se poate intampla in vis sau intr-un stadiu avansat de meditatie, prin calatoria in sfere mai inalte ale constiintei.

„ Pe planetele superioare ale astralului, precum Hiranyaloka, feerice şi sublime ceremonii divine sărbătoresc eliberarea spirituală a unei anumite fiinţe astrale care, datorită eforturilor făcute pe calea spirituală, a meritat să se ridice până în sferele de existenţă ale tărâmului cauzal. În asemenea ocazii, Invizibilul Tată Ceresc şi Sfinţii care sunt plenar identificaţi cu Dumnezeu Tatăl, se materializează temporar în formele astrale pe care şi le aleg, pentru a prezida asemenea solemnităţi astrale. Pentru a-l răsplăti prin infinita sa graţie şi dragoste pe iubitul său fiu credincios, Domnul Dumnezeu i se poate manifesta aşa cum vrea acesta. Astfel, dacă credinciosul a urmat predominant calea devoţiunii plină de iubire sau a abnegaţiei totale, Dumnezeu îi apare sub aspectul Mamei Divine. Isus, de exemplu, a adorat permanent, dincolo de orice expresie, aspectul de Tată al Divinului. Personalitatea oferită de Creator fiecărei creaturi poate avea orice preferinţă imaginabilă sau inimaginabilă, pe care Domnul i-o satisface, datorită versatilităţii Sale!

Fiinţa astrală trăieşte cu mult mai mult timp decât pe pământ; convertită în timp terestru, durata vieţii medii a unei fiinţe astrale obişnuite ar fi de la 500 la 1.000 de ani. Vizitatorii lumilor astrale care nu s-au eliberat în întregime de karma fizică stau în astral mai mult sau mai puţin timp, în conformitate cu karma lor pământeană care, după o perioadă specifică, îi readuce înapoi pe pământ.

In momentul în care trebuie sa-si abandoneze corpul de lumina, sau altfel spus, sa se reincarneze din nou intr-un corp pamantesc fizic, fiinţa astrala nu este prada chinurilor mortii. Cu toate acestea, multe dintre aceste fiinţe astrale resimt o anumita neliniste la gandul ca, la un anumit nivel de evoluţie, trebuie sa-si schimbe invelişul astral pentru un corp cauzal mult mai rafinat. Lumea astrală este insa lipsita de morti accidentale, de boli şi de batranete. Aceste trei flageluri sunt specifice numai Pamantului, unde omul nu se identifica, in general, decat cu corpul fizic, care isi datoreaza in mod exclusiv existenţa aerului, hranei şi somnului.” - Sri Yukteswar
Sursa: astrologykom.blogspot.ro

joi, 12 iulie 2012

Iată ce le prezic astrele! / Băse, trădat de prieteni! / Crin va avea vremuri grele!


Specialistul Libertăţii Elena Bunescu a creionat pentru preşedintele suspendat, “Scorpionul” Traian Băsescu, şi pentru preşedintele interimar, “Fecioara” Crin Antonescu, câte o astrogramă pentru perioada 15 iulie - 8 august. Cei doi se află într-un moment important al carierei lor politice şi ne-am gândit că e bine să aflăm cum le favorizează sau le încurcă astrele activitatea.

Băse, trădat de prieteni!

Există mai multe elemente care indică pericole importante, unul dintre acestea debutează în ziua de 15 iulie, odată cu intrarea în mers retrograd a planetei Mercur, şi durează până pe 8 august, un altul se asociază lunii septembrie. Perioada este dramatică pentru o persoană nepregătită, deoarece implică trădări inimaginabile în alte situaţii, venite de la cei mai de încredere colaboratori.
Este un interval în care se recomandă prudenţă maximă cu privire la informaţiile lansate în spaţiul public, la afirmaţiile făcute, toate acestea având potenţialul de a se întoarce împotriva sa. Iar seria de evenimente începută în luna iunie nu se va încheia nici în iulie, nici în august şi în nici un caz în septembrie, când urmează o nouă zdruncinare de proporţii asemănătoare cu aceasta pe care o traversează acum.

Crin va avea vremuri grele!

Perioada 15 iulie - 8 august poate aduce numeroase provocări din partea unor duşmani ascunşi, care ies la lumină şi se mobilizează pentru a uzurpa poziţia sa socială şi profesională. Nu este tipic nativilor acestei zodii să ţintească foarte sus, dar se pot urca, fără să aibă mustrări de conştiinţă, pe umerii celor dispuşi să îi sprijine. Luna iulie se anunţă deosebit de dificilă din cauza pericolului de a se desprinde şi mai mult de realitate, dar cu un potenţial major de pericol pentru lunile şi anii următori.
Mulţi dintre nativii acestei zodii au ieşit la rampă foarte serios în luna iunie pentru că au sesizat ocazia de a se afirma, de a creşte profesional şi social. Elementele periculoase se acumulează progresiv cu cât ne apropiem mai mult de luna septembrie, cel mai mare dintre ele fiind acela de compromitere publică, de ruinare a imaginii la care au lucrat din greu în ultimii ani.


Sursa:  Libertatea.ro  


sâmbătă, 23 iunie 2012

Corpurile subtile - corpul eteric - corpul astral - corpul mental - energia subtila


Corpurile subtile 

Cei ce studiaza ezoterismul precum si asa-numitii medium-uri, vorbesc despre 3 corpuri subtile principale, ce inconjoara si intrepatrund corpul fizic. Ele sunt urmatoarele:
Corpul eteric
Corpul astral
Corpul mental
Fiecare individ are deci patru corpuri. Aceste corpuri au toate naturi diferite si sunt alcatuite din substante distincte. Corpul fizic reprezinta o ancora pentru celelalte trei: corpurile eteric, astral si mental intrepatrund structura fizica si interfereaza unele cu celalte. Cele patru corpuri exista in acelasi spatiu, pe diferite frecvente vibrationale. Ele se intrepatrund si se influenteaza reciproc in permanenta. Totusi, si in acelasi timp, ele continua sa fie entitati separate, care pot fi experimentate de catre constiinta noastra ca structuri independente si separate. Toate cele patru corpuri sunt conectate cu sufletul si primesc de la el putere si viata; fiecare corp reprezinta, de fapt, cate un vehicul pentru suflet.


Corpul eteric, matricea energetica a corpului fizic, poate vi vazut ca un barometru al starii de bine, de sanatate fizica si psihica, a individului. Exista vindecatori care reusesc sa puna diagnostice, observand diferite patologii pe baza corpului eteric.Acesta o data cu moartea dispare.In acupunctura, conceptul meridianelor este folosit pentru a descrie fluxuri distincte de energie electromagnetica de-a lungul unor linii care conecteaza diverse organe si parti ale corpului. Acestea sunt fluxuri de energie eterica, avand rolul de a vitaliza corpul fizic. Energia divină pătrunde în corpul eteric prin chakrele superioare: chakra divină, Chakra Cristică, Sahasrara - asemeni unei coloane alb-argintie.


Corpul astral serveste in elaborarea de sentimente. Intelege toate dorintele, emotiile, gandurile ascunse ale mintii umane. Acest corp subtil este un "vehicol" in zborurile astrale.Dupa moarte acesta lasa corpul fizic si se transfera in lumea astrala, dar el poate sa se indeparteze spontan in cazul cand persoana a suferit accidente grave, cand este in coma sau in situatiile cand e sub influenta unor droguri. Corpul astral e acea parte a fiintei care in experientele de pre-moarte se perinda in lumea astrala si absoarbe evenimente si impresii traite de ea de-a lungul vietii.
Are deci urmatoarele roluri:
-reprezinta vehiculul in care sunt depozitate imaginile memoriei;
-este corpul care simte emotiile;
-constituie constiinta mitica: limbajul sau este alcatuit din vise si din simboluri.


Corpul mental contine toate gandurile, cuprinse fiind aici si cele extrasenzoriale si intuitive.
El este divizat pe doua nivele:
-mintea superioara care se hraneste din Spiritul Universal (experiente spirituale, intuitie, adevaruri superioare);
-mintea inferioara, fara nicio nuanta peiorativa, legata fiind de lumea pamanteana, materiala.


Corpul fizic şi corpurile subtile, absorb energie din aer, apă, alimente, sunete, parfumuri, lumină. Energia parfumurilor acţionează direct asupra corpului astral. Alimentele au o energie care este absorbită în cea mai mare parte în timpul mestecării lor. Energia apei are o particularitate: are memorie şi capacitatea de a purifica.
Multe persoane cred ca aceste corpuri imateriale au un rol important atat in relatia cu "lumea de dincolo" cat si in practicile oculte desfasurate in viata terestra.
Ele au rolul de a ridica omul din sfera pur fizica si il pot ajuta in exercitarea magiei.


Energetica subtilă poate descrie pentru corpul uman si 7 planuri energetice: fizic, eteric, astral, mental, cauzal, spiritual şi atmic. Fiecărui plan îi corespunde corpul subtil cu acelaşi nume. 
Mineralele au doar corp eteric, plantele - corp eteric şi astral, iar animalele au 3 corpuri subtile: eteric, astral şi mental.


Un exercitiu foarte simplu, care ii conduce pe multi oameni la experimentarea corpului eteric, il reprezinta miscarea extrem de inceata a unuia dintre brate. Daca vrei sa incerci, aseaza-te intr-o pozitie relaxata si inchide ochii. Pune-ti mana dreapta pe genunchi. Apoi, exerseaza miscarea mainii catre umarul stang intr-o secunda sau o secunda si jumatate. Dupa asta, asaza mana pe genunchi si fa aceeasi miscare, dar sa-ti ia cel putin o ora. Miscarea trebuie sa fie atat de inceata, incat sa nu poti sa-ti dai seama daca te misti sau nu – totusi, intentia de a-ti misca bratul este prezenta tot timpul. Multi oameni care fac acest exercitiu experimenteaza tot felul de schimbari in modul in care isi percep bratul, iar in cele din urma, acesta nu mai poate fi simtit deloc. Experienta este doar a unui camp de energie. Adesea, nu doar senzatia bratului se modifica: constienta intregului corp trece in senzatia nefamiliara a corpului eteric.
Atentia mai poate fi comutata complet si asupra corpului astral; asta se intampla, de exemplu, in timpul unor transe hipnotice. Cineva care este hipnotizat se poate retrage complet intr-o lume interioara a amintirii, imaginii si a mitului si sa-si piarda complet simtul corpului fizic si al mediului material inconjurator. Senzatia familiara a visatului cu ochii deschisi inseamna, de asemenea, ca atentia se retrage in corpul astral. De exemplu, te poti „trezi” in mediul fizic dupa ce ai fost pierdut in ganduri si imagini, fiind cu o carte in mana, pe care o citeai, asteptand culoarea verde a semaforului sau stand la fereastra si privind gradina. In cele din urma, constienta poate fi comutata si catre o experienta a corpului mental, dar asta e greu de descris. Atunci cand constienta este focalizata complet asupra sa, se afla scufundata intr-o lume a tiparelor mentale, context fara continut, aspect dificil de pus in cuvinte. O astfel de experienta este foarte rara si traita, de obicei, de oameni cu un antrenament indelungat in practicile spirituale de concentrare, sau se poate intampla accidental celor aflati sub influenta unor droguri puternice.



marți, 5 iunie 2012

Dedublarea astrala - practici pentru a intra constient in Lumea Astrala


În a patra dimensiune sau lumea astrală, sufletul călătoreşte în fiecare noapte, în timpul somnului, în timp ce corpul fizic rămâne în pat, acest fenomen numindu-se dedublare astrală. Din nefericire această dedublare are loc în mod inconştient. Fenomenele şi experienţele pe care le trăim în această dimensiune, oamenii le numesc în general: vise. Practicând diversele chei pe care Gnoza le dă pentru a ne dedubla în mod conştient, aceste "vise" pot deveni realitate şi în acest fel putem călători în diverse locuri ale planetei, putem invoca fiinţe superioare care ne pot instrui şi învăţa marile mistere ale vieţii şi ale morţii etc. 

Pentru aceasta vă vom arăta anumite "Mantre" care ne permit dezvoltarea facultăţii de a ne dedubla conştient şi după voinţă în Astral. "Mantră" înseamnă "cuvânt de putere". 

Ştiinţa Gnostică afirmă că sunetul produce efecte vizibile şi tangibile atât în lumea tridimensională cât şi în dimensiunile superioare ale naturii. Un cuvânt blând potoleşte mânia; un cuvânt ironic provoacă multe sentimente în cel care-l ascultă. Deci, sunetul este causa causorum a întregii creaţii. Pe bună dreptate apostolul Ioan spunea: "La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ceea ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El…" Este util să ştim că mantrele sunt cuvinte de o mare putere. Vibraţiile acestor cuvinte, acestor litere, acestei multiple combinaţii de sunete, trezesc puterile latente ale fiinţei umane. 

Îl vom învăţa pe amabilul cititor câteva practici pentru a intra conştient în Lumea Astrală. 



Mantra EGIPTO 
Puterea de a ieşi în mod conştient în corp astral se dobândeşte vocalizând zilnic, timp de o oră, mantra sacră EGIPTO. Vocala "E" face să vibreze glanda Tiroidă şi conferă puterea auzului ocult. "G"-ul trezeşte chakra ficatului şi atunci când această chakra ajunge la dezvoltarea ei deplină, omul poate intra şi ieşi din corp de fiecare dată când vrea. Vocala "I" combinată cu litera "P" dezvoltă Clarviziunea şi puterea de a ieşi în corp astral prin fereastra lui Brahma, care este glanda Pineală. Litera "T" impactează vocala "O", strâns relaţionată cu chakra inimii şi astfel omul poate dobândi puterea de a se desprinde de acest plex şi de a ieşi în corp astral . 

Pronunţarea corectă a mantrei este astfel: 

EEEEEEEEEEEHHHHHHHHHIIIIIIIIIIIIIIIIIIIPTOOOOOOOOO… 

Această mantră dezvoltă în întregime chakrele relaţionate cu dedublarea corpului astral, şi astfel discipolul obţine puterea de a intra şi a ieşi din corpul fizic după voinţă. 

Mantra FARAON 

Discipolul va aţipi în timp ce vocalizează mantra FARAON, împărţind-o în trei silabe, în acest mod: 

FAAAAAAAA - RRRRRRRAAAAAAAA - OOOOOOONNNNNNN 

Discipolul va trebui să se întindă, orizontal, cu faţa în sus. Îşi va aşeza palmele mâinilor întinse, fără rigiditate, pe suprafaţa patului; genunchii, flexionaţi în sus, cu tălpile picioarelor odihnindu-se pe pat. Tot corpul trebuie să fie relaxat, membru cu membru. Aşezat astfel, discipolul va aţipi şi, inspirând profund, va vocaliza mantra FARAON. Inevitabil, discipolul, adormit, va ieşi din corpul fizic fără să ştie în ce moment şi nici cum. Deja în lumile interne, în a Patra Dimensiune, unde se va proiecta în mod irezistibil astralul său, îşi va trezi conştiinţa total, adică, îşi va da seama de neobişnuitele sale experienţe în acele lumi. 

Maestrul Huiracocha sfătuia, la această practică, să se ardă vreo mirodenie, tămâie sau pur şi simplu să se impregneze încăperea cu un parfum bun. 

Sfătuim să se vocalizeze în mod mental. Discipolul trebuie să aţipească cântând această mantră cu imaginaţia şi voinţa concentrate asupra Piramidelor din Egipt. Se necesită exerciţiu şi multă răbdare. 

Bibliografie: opere ale lui SAMAEL AUN WEOR



sursa cu drept de autor: http://www.vopus.org
Multumesc VOPUS !

marți, 29 mai 2012

Dedublarea astrala - practici pentru a intra constient in Lumea Astrala

În a patra dimensiune sau lumea astrală, sufletul călătoreşte în fiecare noapte, în timpul somnului, în timp ce corpul fizic rămâne în pat, acest fenomen numindu-se dedublare astrală. Din nefericire această dedublare are loc în mod inconştient. Fenomenele şi experienţele pe care le trăim în această dimensiune, oamenii le numesc în general: vise. Practicând diversele chei pe care Gnoza le dă pentru a ne dedubla în mod conştient, aceste "vise" pot deveni realitate şi în acest fel putem călători în diverse locuri ale planetei, putem invoca fiinţe superioare care ne pot instrui şi învăţa marile mistere ale vieţii şi ale morţii etc. 

Pentru aceasta vă vom arăta anumite "Mantre" care ne permit dezvoltarea facultăţii de a ne dedubla conştient şi după voinţă în Astral. "Mantră" înseamnă "cuvânt de putere". 

Ştiinţa Gnostică afirmă că sunetul produce efecte vizibile şi tangibile atât în lumea tridimensională cât şi în dimensiunile superioare ale naturii. Un cuvânt blând potoleşte mânia; un cuvânt ironic provoacă multe sentimente în cel care-l ascultă. Deci, sunetul este causa causorum a întregii creaţii. Pe bună dreptate apostolul Ioan spunea: "La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ceea ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El…" Este util să ştim că mantrele sunt cuvinte de o mare putere. Vibraţiile acestor cuvinte, acestor litere, acestei multiple combinaţii de sunete, trezesc puterile latente ale fiinţei umane. 

Îl vom învăţa pe amabilul cititor câteva practici pentru a intra conştient în Lumea Astrală. 

Mantra EGIPTO 
Puterea de a ieşi în mod conştient în corp astral se dobândeşte vocalizând zilnic, timp de o oră, mantra sacră EGIPTO. Vocala "E" face să vibreze glanda Tiroidă şi conferă puterea auzului ocult. "G"-ul trezeşte chakra ficatului şi atunci când această chakra ajunge la dezvoltarea ei deplină, omul poate intra şi ieşi din corp de fiecare dată când vrea. Vocala "I" combinată cu litera "P" dezvoltă Clarviziunea şi puterea de a ieşi în corp astral prin fereastra lui Brahma, care este glanda Pineală. Litera "T" impactează vocala "O", strâns relaţionată cu chakra inimii şi astfel omul poate dobândi puterea de a se desprinde de acest plex şi de a ieşi în corp astral . 

Pronunţarea corectă a mantrei este astfel: 

EEEEEEEEEEEHHHHHHHHHIIIIIIIIIIIIIIIIIIIPTOOOOOOOOO… 

Această mantră dezvoltă în întregime chakrele relaţionate cu dedublarea corpului astral, şi astfel discipolul obţine puterea de a intra şi a ieşi din corpul fizic după voinţă. 

Mantra FARAON 

Discipolul va aţipi în timp ce vocalizează mantra FARAON, împărţind-o în trei silabe, în acest mod: 

FAAAAAAAA - RRRRRRRAAAAAAAA - OOOOOOONNNNNNN 

Discipolul va trebui să se întindă, orizontal, cu faţa în sus. Îşi va aşeza palmele mâinilor întinse, fără rigiditate, pe suprafaţa patului; genunchii, flexionaţi în sus, cu tălpile picioarelor odihnindu-se pe pat. Tot corpul trebuie să fie relaxat, membru cu membru. Aşezat astfel, discipolul va aţipi şi, inspirând profund, va vocaliza mantra FARAON. Inevitabil, discipolul, adormit, va ieşi din corpul fizic fără să ştie în ce moment şi nici cum. Deja în lumile interne, în a Patra Dimensiune, unde se va proiecta în mod irezistibil astralul său, îşi va trezi conştiinţa total, adică, îşi va da seama de neobişnuitele sale experienţe în acele lumi. 

Maestrul Huiracocha sfătuia, la această practică, să se ardă vreo mirodenie, tămâie sau pur şi simplu să se impregneze încăperea cu un parfum bun. 

Sfătuim să se vocalizeze în mod mental. Discipolul trebuie să aţipească cântând această mantră cu imaginaţia şi voinţa concentrate asupra Piramidelor din Egipt. Se necesită exerciţiu şi multă răbdare. 

Bibliografie: opere ale lui SAMAEL AUN WEOR

sursa cu drept de autor: http://www.vopus.org
Multumesc VOPUS !

Publicat de George Anghel

duminică, 1 aprilie 2012

TEORIILE LUI EINSTEIN CU PRIVIRE LA EXPANSIUNEA UNIVERSULUI SUNT CONFIRMATE DE CERCETĂTORI



Acest articol apartine blogului Blog Enciclopedic

Viziunea lui Albert Einstein asupra modului în care se extinde universul s-a dovedit a fi corectă, susţine un nou studiu.
O echipă de cosmologi a anunţat, la o reuniune naţională de astronomie de la Universitatea din Manchester, Marea Britanie, că fenomenul de accelerare a expansiunii universului poate fi explicat utilizând doar teoria relativităţii a lui Einstein şi constanţa cosmologică.
Rezultatul va fi utilizat pentru a înţelege ce anume cauzează accelerarea universului şi de ce. Totodată, se pare că prin această metodă se vor afla şi alte informaţii legate de energia neagră (nume dat agentului fundamental care determină procesul de accelerare şi despre care se cunosc foarte puţine informaţii).
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Portsmouth şi Institutul Max Planck pentru Fizică Extraterestră au examinat perioada de acum 5-6 miliarde de ani, când universul avea doar jumătate din vâsrta actuală şi au reuşit că efectueze măsurători de o acurateţe extraordinară. Constatările vin să sprijine teoria generală a relativităţii a lui Einstein, care prezice rapiditatea cu care galaxiile, separate între ele de distanţe mari, ar trebui să se mişte una spre alta şi ritmul în care structura universului ar trebui să crească. Concluziile sunt în concordanţă cu modelul care susţine că universul a apărut acum 13,7 miliarde de ani în urma evenimentului numit Big Bang.
Experimentul a avut la bază o observaţie din 1998, când oamenii de ştiinţă au studiat luminozitatea exploziilor stelare pentru a deduce faptul că expansiunea universului are loc după reguli fizice pe care noi încă nu le putem înţelege, devenind un proces foarte rapid.

Sursa: The Canberra Times


Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

marți, 12 iulie 2011

Dedublarea astrală – desprinderea sufletului de trup

O experienţă de dedublare în afara trupului este în esenţă separarea temporară a conştiinţei de corpul fizic. Este o experienţă foarte naturală pe care oamenii au experimentat-o timp de mii de ani în diferite culturi, din fiecare societate de pe cuprinsul planetei. Mulţi oameni experimentează fenomene de dedublare pentru că vor răspunsuri, vor să afle prin experienţa directă că vor continua să trăiască. Cu alte cuvinte, vor răspunsuri la marile întrebări existenţiale: Cine suntem noi cu adevărat? Unde mergem după moarte? De unde venim? şi Care este scopul vieţii?
Trăirile din timpul dedublării pot să ofere aceste răspunsuri, iar răspunsul este copleşitor pentru că este trăit. Şi acesta este singurul mod în care aflăm cu adevărat răspunsuri. Dedublările în afara corpului ne oferă o modalitate de a trece dincolo de credinţe, de speculaţii şi teorie, şi să experimentăm totul în mod direct. În acest film documentar, scriitorul William Buhlman vorbeşte despre ce înseamnă dedublarea astrală şi despre cum se manifestă ea.

Vizionare online Dedublarea astrală – desprinderea sufletului de trup cu subtitrare

http://filmedocumentare.com/dedublarea-astrala-desprinderea-sufletului-de-trup/