joi, 28 aprilie 2011

Profetii ale Parintelui Arsenie Boca despre Romania

„Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu.
Când îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu.
Când şi-l trădează, să se găteasca de pedeapsă.“
Părintele Arsenie Boca
Iată că pe zi ce trece proorociile Părintelui Arsenie Boca se împlinesc într-un mod din ce în ce mai vizibil. Părintele Arsenie Boca este unul dintre puţinii părinţi înduhovniciţi care a primit acest dar de a profeţi (şi nu numai) despre evenimentele care vor avea loc în România. După cum spunea un alt mare duhovnic al neamului românesc, Părintele Arsenie Papacioc; „acest popor va avea un rol important în istoria omenirii“.

Atragem atenţia asupra câtorva dintre profeţiile Părintelui Arsenie Boca privitoare la poporul român:

„Măi, să ştiţi că mulţi vor pleca din ţară, dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări“.
Înainte de revoluţia din 1989, Părintele ne-a spus că miroase a praf de puşcă şi aşa a fost. Ne-a mai spus că o să ne pască un mare cutremur şi blocurile din Bucureşti vor ajunge ca şi cutiile de chibrituri.
Părintele Arsenie a fost şi rămâne în inimile noastre ca un sfânt. Acum mergem la mormântul Părintelui Arsenie şi ne rugăm acolo şi de câte ori îl chemăm în rugăciune, el ne ajută şi ne ocroteşte.
(Viorica Farcaş, 48 ani, Voilă)
***

Odată mi-a zis că, într-o noapte, către ziuă, ne vor ocupa trei ţări: Ungaria , Bulgaria şi Rusia. Atunci eu am zis: „Ungurii or să ne ocupe pe noi?“, iar el mi-a spus: „Şi pe cei ce ne vor ocupa va veni ploaie de foc“.
(Chiş Aurelia, 93 ani, com. Boiu, jud. Mureş)

***
În anul 1976, când picta biserica Drăgănescu, părintele Arsenie spunea, în dialog cu informatoarea „Vicol Tatiana“:
„Conducerii de astăzi nu-i trebuie mănăstiri. Ei au lăsat câteva mănăstiri istorice şi atât. Ei vor ajunge să cuprindă întreg pământul, vor conduce lumea. Până atunci va fi bine de noi. Atunci se va vedea care este creştin adevărat, că va răbda toate. Care nu, va cădea în valul lumii“.

Eu am zis: Eu nu cred că vor ajunge să cuprindă tot pământul, mai ales că sunt oameni fără credinţă. Părintele Arsenie Boca a răspuns: „Sunt îngăduiţi de Dumnezeu... să pună stăpânire pe întregul glob pământesc... Nu te pune cu ei rău, ci să fii credincioasă, că Dumnezeu este în orice loc, şi la Ierusalim ca şi la noi. Căci biserica din inima noastră nimeni nu o poate dărâma“.
(Adrian Nicolae Petcu)
***

În ce priveşte viitorul, a spus odată: „Zdreanţa roşie, secera şi ciocanul, steaua cu cinci colţuri va dispare , dar va veni steaua cu şase colţuri, anarhia, şi va fi vai şi amar de lume“.
(Cornea Elena, Hârseni)
***
Părintele Arsenie: „Vasile, americanii pe care ştiu că-i aştepţi, nu vor veni! Pe noi, singuri, ne aşteaptă o luptă grea şi lungă. Cei buni şi drepţi vor da jertfă mare de viaţă şi sânge, cei slabi, nimicnici şi făţarnici vor îngroşa rândurile duşmanilor noştri atât de mult, încât vor crede că sunt numai ei, atotputernici şi atoateştiitori.
Asta va fi burta lor moale şi-i va duce la pierzare când va veni din Răsărit un om cu stea în frunte.
Dar acesta va fi peste mulţi ani, peste foarte mulţi ani şi nouă Dumnezeu nu ne va hărăzi să vedem acele vremi. Tu nu vei putea vedea americanii care atunci vor veni! Mie nu-mi va fi dat să văd, după sărbătoarea deşartă a victoriei, câţi dintre cei drepţi au mai rămas! Căci vezi tu, Vasile, după această victorie deşartă, puţini dintre cei drepţi vor mai fi în picioare şi la sărbătoare. Peste tot vor fi năimiţii [vânduţi duşmanului] şi abia atunci va începe o nouă luptă, poate mai uşoară, căci fără jertfă de sânge, dar la fel de lungă ca şi cea pe care am început-o noi acum!“
Vasile Şerbu: „Dumnezeu să mă ierte, părinte, dar eu nu mai înţeleg nimic. După ce-om răzbi peste zeci de ani, câştigul să fie tot al năimiţilor? Păi atunci pentru ce mai luptăm noi azi?“
Părintele Arsenie: „Păi vezi, asta-i Vasile, voi cei drepţi şi buni trebuie să luptaţi pentru ca nepoţii, strănepoţii şi copii voştri să fie Oameni, cu capul sus printre drepţi, atunci când ne vom întreba câţi sunt dintre ai noştri şi câţi dintre năimiţi, la victoria de care ţi-am vorbit.“
(Vasile Şerbu, Arpaşul de jos - Monitorul de Făgăraş, 13-19 feb.2008)
***
Odată venise o doamnă de la Bucureşti şi Părintele i-a spus că pe Bucureşti s-a „ouat“ de două ori, referindu-se la bombardamente [dar şi la cutremure], iar când se va „oua“ a treia oara Bucureştiul va fi şters de pe faţa pământului, deoarece acolo forfotesc păcatele.
Altă dată, Părintele ne-a vorbit despre sfârşitul lumii, că sfârşitul lumii nu va fi aşa cum gândim noi că va muri toată lumea odată. Ci va muri pe rând. Intr-o parte de lume vor fi războaie, în altă parte cutremure, în alta înecări, vor fi accidente peste accidente, vor fi boli necunoscute şi fără leac. Toate acestea le putem vedea în zilele noastre. Toate acestea, pe care le vedem acum, le-a proorocit Părintele Arsenie prin anii 1945-1946 ca să ne întoarcem la credinţă că sfârşitul nu-i departe. Putem vedea asta după semnele care sunt.
Toate aceste semne ni le-a proorocit Părintele Arsenie prin anul 1945-1946 şi ne-a citit [tălmăcit] din Biblie de la Apocalipsă că se va ridica de la Răsărit un popor fără cruce, va bântui casele oamenilor, le va dărâma, le va nimici, se va călca om pe om, se va mânca carne de om şi se va bea sânge de om. Cine va rămâne din războiul acesta va fi ales ca grâul din pleavă. Pleava zboară, iar grâul rămâne. Se va alege cine va rămâne.
Părintele ne-a spus: „Nu vă spun de la mine. Aşa scrie în carte, în Biblie“.
(Preoteasa Lucreţia Urea şi Paraschiva Anghel)

***
Sunt multe de spus, şi [Părintele] are mare dar şi mare putere. Acum, de când a trecut dincolo, îi simţim darul şi puterea. Ne povestea că
„România va fi Grădina Maicii Domnului, Bucureştiul [reconstruit] va fi noul Ierusalim. Şi care vor rămânea, aleşii lui Dumnezeu, că numai aceia vor rămânea, vor fi într-o fericire nemaipomenit de mare. Dar numai Dumnezeu ştie care vor fi aleşii“. Apoi mi-a spus de băiatul cel mare... că atunci când va fi Bucureştiul Noul Ierusalim, el o să fie un om mare, că noi ca părinţi nu suntem vrednici să ştim unde va fi el.
Letiţia Suciu (Dumbrăveni)
http://www.ecolife.ro/articole/spiritualitate/profetii-ale-parintelui-arsenie-boca.html

Profeţiile Părintelui Arsenie Boca despre România



„Ne-a mărturisit că nu va mai dura mult timp şi va pleca spre Împărăţia Tatălui Ceresc, dar că va părăsi această lume datorită unui complot mişelesc, al cărui scop va fi acela de a-1 otrăvi. Totuşi, el nu va împiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui spirituală pe pământ va fi deja terminată. Apoi a scos dintr-un cufăr o carte groasă şi foarte uzată, scrisă în greaca veche, care provenea de la sfinţii creştini de la Muntele Athos. „În ea - ne-a spus părintele Arsenie - se găseşte descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin toate mijloacele să împiedice lumina şi voinţa dumnezeiască… Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul Bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei”.
Apoi, părintele Arsenie a dezvoltat subiectul şi a spus ca această „lucrare diavolească” nu este ceva ce a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de mii de ani, pregătind încetul cu încetul terenul pentru lupta finală care se apropie. Planul „lucrării diavoleşti” este minuţios şi, prin puterea banilor şi a viciilor, între care minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei care o săvârşesc au ajuns destul de aproape de ţelul lor principal, care este controlul şi dominarea întregii lumi… Aici, însă, părintele a făcut o afirmaţie neaşteptată, care a avut darul să ne şocheze într-o oarecare măsură. El a spus că, în mod paradoxal şi într-un interval de timp scurt, atenţia lumii se va concentra asupra ţării noastre, datorită schimbărilor extraordinare care vor avea loc şi a semnelor specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de înţelegere a cunoaşterii materialiste”. (Radu Cinamar- Viitor cu cap de mort - în culisele puterii, Editura Daksha)

Sursa: parintelearsenie.bloggerul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu