luni, 2 aprilie 2012

EXCLUSIV Înfometarea ştiinţifică. Elena Ceauşescu: „Dacă vor să mănânce mai mult, riscul este al lor”

În România anilor ’80, înfometarea devenise politică de stat. Grosul produselor economiei socialiste era băgat la export, pentru a acoperi cât mai repede datoria externă a ţării şi a asigura astfel „independenţa” visată de Nicolae Ceauşescu. Pentru stomacul românului, conducătorul avea planuri minuţioase, sfaturi, tabele înţesate de cifre, calorii atent măsurate. Totul, desigur, pentru sănătatea cetăţeanului. Yahoo! News România vă prezintă discuţiile la nivel înalt pe marginea faimosului „program de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei”, experimentul care urma să aşeze România la coadă. Peste decenii, „părintele” alimentaţiei ştiinţifice, doctorul Iulian Mincu, susţine că proiectul său rămâne demn de laudă. 


La şedinţa Comitetului Politic executiv din 3 iulie 1982, Ceauşescu dorea aprobarea cât mai rapidă a punctului 2. Îi chema pe ceilalţi tovarăşi să ia cuvântul doar pentru „observaţii deosebite”. Preşedintele Colegiului Central de Partid de la acea vreme, Petre Lupu, avea una destul de curajoasă: i se păreau cam puţine cele 2.800 de calorii de locuitor – ţinta prevăzută în document pentru anul 1985 -, faţă de 3.300 de calorii, câte se consumau în România acelor ani. 


Dictatorul i-a tăiat imediat vorba: „Aşa prevăd normele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru ţara noastră, nu trebuie să depăşim 2.800 de calorii media. Acum nicio ţară din Europa nu trebuie să depăşească 2.800 de calorii consum. (...) Noi spunem că normal nu trebuie să mănânce mai mult decât atât. Dar noi îl publicăm şi îl discutăm, pentru că cine vrea să mănânce mai mult n-are decât, dar nu pot să spun că cine mănâncă mai mult moare mai repede”. Tovarăşa Elena Ceauşescu sărea cu o completare: „Asta este. Noi publicăm, dacă vor să mănânce mai mult, să mănânce, riscul este al lor”. 


Nu era însă tocmai pe vrute. Nicolae Ceauşescu menţiona că e nevoie de reguli stricte la vânzarea produselor. Şi că, în ciuda aparenţelor, românilor nu li se lua, ci mai degrabă li se dădea: „Problema nu se pune să mănânce mai multe calorii, ci trebuie să le reducă. Însă ce se prevede aici nu înseamnă o reducere, pe ansamblu consumul creşte, cresc altele, se schimbă structura şi trebuie să ştiţi că aici nu este luată în calcul berea, băuturile răcoritoare care au multe calorii. Aveţi vreo întrebare tovarăşi? Vreo observaţie? Atunci dacă nu sunt, să fie publicat şi sigur, complectându-l (sic!) să ne uităm la el să fie bine înţeles. De acord, tovarăşi?”. Toţi tovarăşii erau de acord.    
 
Câteva deosebiri


După cum se arăta în protocolul şedinţei, proiectul punea în centrul atenţiei „omul cu nevoile sale” şi „satisfacerea echilibrată a cerinţelor de consum alimentar al tuturor membrilor societăţii noastre”. „Programul cuprinde cerinţele fundamentale ale unei alimentaţii echilibrate şi direcţiile în care trebuie să acţioneze pentru realizarea acesteia cercetarea ştiinţifică, agricultura, industria alimentară, comerţul, alimentaţia publică şi activităţile privind educarea populaţiei. Programul stabileşte, în mod orientativ, pentru cetăţenii patriei noastre ce este normal să se consume – cantitativ şi structural – în funcţie de vârstă şi sex, de specificul activităţii şi efortul fizic, de obiceiurile şi tradiţiile de consum din diferite zone ale ţării, în aşa fel încât să se prevină bolile generate de un consum alimentar necorespunzător şi să se asigure o stare bună de sănătate a populaţiei”.  


Pus pe cântar, consumul anual „ideal” al românului mediu arăta astfel: 60-70 de kg de carne, 8-10 kg de peşte, între 260 şi 280 de ouă, 210-230 de kg de lapte şi produse din lapte (exclusiv unt), între 85 şi 95 kg de fructe şi 70-90 kg de cartofi. 


Mai departe, interveneau diferenţieri în funcţie de vârstă, sex şi tipul de activitate desfăşurat. Spre exemplu, unui bărbat cu activitate uşoară îi erau suficiente 2.700 de calorii, iar unei femei – 2.000 de calorii. Valorile ajungeau la 3.500 de calorii în cazul bărbaţilor care desfăşurau „activităţi forte” şi la 4.000, pentru cei cu „activităţi excepţionale”. 


Aceste tipuri de activităţi erau explicate într-o anexă. Activitate uşoară era munca de funcţionar la birou, liber profesionist sau funcţionar în comerţ (bărbaţi), respectiv funcţionară sau „gospodină care dispune de aparatură mecanică”. Pe următoarea treaptă se aflau muncitorii din industria uşoară, din construcţii, agricultorii, studenţii şi militarii, respectiv muncitoarele în industria uşoară, vânzătoarele, „gospodinele care nu dispun de echipament mecanic” şi studentele. 


Activităţi forte desfăşurau minerii, muncitorii din industria grea, manipulanţii şi militarii în serviciul de campanie, precum şi muncitoarele din agricultură, dansatoarele şi sportivele. La activităţi excepţionale erau trecuţi forjorii, hamalii, muncitorii în abatoare şi măcelarii. Din rândul femeilor, la acest nivel erau menţionate doar muncitoarele în construcţii.      


O chestiune de educaţie


Trecerea la alimentaţia raţională (în document, termenul este folosit în paralel cu cel de „alimentaţie ştiinţifică”, cu acelaşi sens) implica „un cuprinzător proces de educaţie şi autoeducaţie”. De educarea populaţiei urmau să se ocupe: presa scrisă, radioul şi televiziunea, Uniunea Tineretului Comunist, comitetele femeilor, care trebuiau să organizeze acţiuni de promovare în cadrul cluburilor „Femina” şi nu numai. 


„Pentru cuprinderea maselor largi de femei în activităţile educative privind alimentaţia ştiinţifică, comitetele femeilor (...) vor organiza, în fiecare întreprindere şi instituţie, precum şi pe cartiere, străzi, blocuri de locuinţe şi grupuri de case, cercuri permanente «Femeia şi căminul»”, se preciza în document. De asemenea, „se vor edita materiale de propagandă, iar în publicaţiile destinate femeilor vor fi consacrate rubrici permanente pe probleme privind alimentaţia ştiinţifică”.     


În perioada imediat următoare, directivele de sus au fost puse în practică: cetăţenii au fost instruiţi, rafturile s-au golit, cozile s-au lungit. N-a fost însă suficient. La doi ani după acest document, Ceauşescu şi specialiştii săi aveau să mai contribuie încă o dată la „însănătoşirea” populaţiei: consumul de carne necesar pe cap de român era redus până la 39 kg anual (ceva mai mult de jumătate din cantitatea calculată iniţial), cel de ouă – la 120 de bucăţi, de lactate – la 78 kg, iar de legume -  la 66 kg. 


1990: „Au strigat că vânzarea e liberă şi să le dau câte un miel întreg”


La jumătatea lui ianuarie 1990, magazinele nu se umpluseră încă. Ziarul „Adevărul” publica un reportaj despre situaţia din alimentare. Autorul constata revoltat că proastele obiceiuri din regimul trecut au supravieţuit. Sub titlul „Când înlăturaţi aceste nereguli, domnilor din comerţ?” era aşezată o poză cu rafturi goale şi, alături, una cu bucăţi de carne dosite de vânzători. „Ora 13.00. Complexul agroindustrial Unirea. În epoca de care nu vrem să ne aducem aminte era numit «circul foamei». La raionul de carne, Maria H. ne spune: «Am vândut carne în neştire. Au strigat că vânzarea e liberă şi să le dau câte un miel întreg». Respectând acest criteriu, gestionara a înţeles să-şi pună şi dânsa sub tejghea «numai» şase pulpe mai dichisite”, nota vigilentul reporter. 


Pe aceeaşi pagină, un titlu aducea un reproş şi o rugăminte: „Măcar puţină decenţă, domnule profesor Mincu!”. Era o amplă scrisoare semnată de nouă cadre medicale din Spitalul Cantacuzino, „cărora nu le mai este teamă de profesorul Mincu şi de prietenii săi”, ca reacţie la un interviu dat de acesta imediat după Revoluţie. Mincu spunea că a încercat să-l prevină pe Ceauşescu – al cărui medic personal era – asupra consecinţelor dezastruoase ale „unei alimentaţii incorecte”, dar că, evident, nu fusese ascultat. 


Semnatarii puneau, lângă aceste declaraţii proaspete, cuvinte mai vechi de-ale profesorului Mincu: „Nu greşesc afirmând că este un titlu de mândrie pentru noi faptul că în România problemele complexe ale alimentaţiei raţionale, ştiinţifice a populaţiei sunt ridicate la rangul de politică de stat”. (extras din articolul „Alimentaţia raţională şi sănătatea”, semnat de Iulian Mincu în iulie 1981). 


Într-un Tratat de medicină internă publicat în 1986, el constata, între altele: „Carnea de porc este apreciată şi se consumă în mediul urban în tot timpul anului”, „cantitatea de ouă consumate în ţara noastră este destul de mare (220 de ouă pe cap de locuitor şi pe an)” sau „dintre fructele importante consumate mai ales iarna menţionăm: măslinele, smochinele, stafidele, portocalele, mandarinele, grepfruiturile, bananele, năutul, lămâile.”       


Spre finalul articolului din „Adevărul”, cadrele medicale concluzionau cu amărăciune: „Oamenii oneşti şi de bună credinţă sunt, din păcate, răbdători şi blajini. Poate că nimeni nu va fi spus ceva din neadevărurile sus-menţionate dacă nu aţi fi recurs la această lamentabilă şi degradantă încercare de a justifica ceea ce nu poate fi justificat: de a denatura în ochii marelui public (care nu vă cunoaşte aşa cum vă cunoaştem noi) rolul nefast pe care l-aţi jucat în anii de gravă şi îndelungată problemă a subalimentaţiei poporului român. De aceea, cel puţin de aici încolo, măcar puţină decenţă, domnule profesor Mincu!”. 


Iulian Mincu n-avea să facă însă vreun pas înapoi, în anii ce-au urmat: a scris cărţi, a făcut politică, a primit medalii. Între 1992 şi 1996, a fost ministru al sănătăţii în cabinetul Nicolae Văcăroiu, iar în 2000 a intrat în Parlament, pe listele Partidului România Mare. 


În cartea „Universalitatea alimentaţiei. Istoria şi particularităţile alimentaţiei poporului român” (Ed .Enciclopedică, 2000), profesorul Mincu face câteva referiri la anii ’80: „Din păcate, începând cu anul 1984, are loc un proces de deteriorare continuă a alimentaţiei, ajungându-se la serioase deficienţe alimentare în perioada 1986-1989” sau „Anchetele alimentare efectuate de centrele sanitaro-antiepidemice au pus în evidenţă consumul deficitar de lapte, ouă, fructe, legume proaspete de sezon, produse zaharoase, etc. A atras atenţia, de asemenea, monotonia alimentaţiei, monotonie concretizată prin repetare la intervale scurte de timp a aceloraşi preparate culinare”. Nu face vreo conexiune cu programul de alimentaţie ştiinţifică din acei ani.


Profesorul Mincu va împlini, luna viitoare, 85 de ani. Biroul său se află la ultimul etaj al sediului Institutului Naţional de Diabet, Nutriţie si Boli Metabolice Prof. Dr. N. Paulescu. Lângă intrare, în stânga, e o bibliotecă plină cu exemplare din „Universalitatea alimentaţiei”, pe care le împarte cu autograf. Bea în fiecare dimineaţă câte o cafea făcută de secretara sa, zice că – în cantităţi rezonabile – cafeaua e bună. 


Azi au cam dispărut patimile, deci profesorul Mincu poate vorbi despre alimentaţia raţională. A fost un lucru bun şi „n-a avut nimic de-a face cu raţia alimentară introdusă în România după 1982. Mai mult, pelagra care a existat în România până prin ‘70 a dispărut din România, datorită unei alimentaţii corespunzătoare la nivelul întregii ţări. Din păcate, calitatea alimentaţiei a început să scadă prin 1982, din cauza politicii pe care a dus-o regimul în privinţa comercializării alimentelor”. Mai departe, vorbeşte despre influenţa lanţului Munţilor Carpaţi asupra alimentaţiei, despre binefacerile boabelor de soia şi despre dezechilibrele seculare din farfuria românului.  
Sursa: http://ro.stiri.yahoo.com

Monica Macovei, atac la Udrea: „Propunerea excluderii lui Preda acoperă bâlbâielile organizatorice ale Organizației București”


Europarlamentarul Cristian Preda a fost exclus din PDL, în ședința de luni a Biroului Permanent Național a partidului. Măsura a fost cerută de deputatul Silviu Prigoană, candidatul PDL la funcția de primar general al Capitalei, din cauza faptului că, prin criticile formulate de Preda în ultima vreme și prin poziționarea sa față de propunerea partidului la Primăria Bucureștiului, acesta „nu se mai găsește în PDL”. Într-o postare de astăzi pe blogul personal, Cristian Preda scrie că va vota pentru independentul Nicușor Dan. „Sunt oare astfel «in afara organizatiei», așa cum pare să sugereze Elena Udrea?” 
Președintele PDL București, Elena Udrea, a afirmat înainte de ședință că, în cazul în care se va pune problema excluderii lui Preda, ea va vota „pentru”. O hotărâre finală va fi luată de Consiliul Național de Coordonare.  
UPDATE: Într-o postare pe contul său de Facebook, Monica Macovei îl apără pe colegul său din Parlamentul European: „Cristian Preda trebuie să rămână în PDL și mă voi lupta în CNC pentru respingerea propunerii de excludere. Într-o viață de partid democratică, probleme au cei care nu pot accepta critici, nu cei care aduc critici. Propunerea excluderii lui Cristian Preda acoperă bâlbâielile organizatorice și de strategie ale Organizației București.”

"Miracolul" din Mexic. Cutremur de 7,4, fără morţi şi cu pagube minime. Cum a fost posibil?




Un cutremur puternic cu magnitudine 7,4 a lovit marţi Mexicul. Mai multe clădiri din zona epicentrului s-au prăbuşit sau au fost avariate. Pagubele sunt însă minime, iar autorităţile au anunţat că, deocamdată, nu există pierderi de vieţi omeneşti.


Cutremurul din Mexic a provocat panică în mai multe oraşe, inclusiv în capitala Mexico City, unde oamenii au ieşit în grabă din clădirile de birouri, serios zguduite.

Seismul a avut loc la ora 12.02 (20.02, ora României), la adâncimea de zece kilometri, în regiunea mexicană Guerrero. Epicentrul seismului a fost localizat la 52 de kilometri de oraşul Ometepec, la 76 de kilometri de oraşul Tlapa şi la 193 de kilometri de Acapulco.

Câteva zeci de clădiri s-au prăbuşit şi sute de imobile au fost avariate. Autorităţile au anunţat totuşi că nu există pierderi de vieţi omeneşti. Nouă persoane au fost rănite în Oaxaca şi două în Mexico City.

Lipsa clădirilor înalte în zona rurală, muntoasă, afectată de cutremur este unul dintre motivele pentru care nu au existat pierderi de vieţi omeneşti, spun autorităţile, citate de AP.

Un alt motiv este experienţa mexicanilor cu seismele. Zona afectată de cutremurul de marţi a mai fost lovită în trecut de cutremure puternice. 

Nu mai puţin de 15 seisme cu magnitudine de 7 sau mai puternice au lovit regiunea din 1973 şi până acum. Astfel, clădirile nesigure s-au prăbuşit, pe rând, cu fiecare cutremur. Doar cele rezistente au rămas în picioare.

Mexico City a fost serios afectat de cutremurul din 1985, cu magnitudinea 8, care a ucis cel puţin 10.000 de oameni. Experţii spun însă că seismul de marţi a avut o intenistate redusă şi a eliberat mai puţină energie.  

După şocul din 1985 au apărut noi standarde în construcţii, astfel că imobilele construite în ultimii ani sunt mult mai rezistente, a declarat Victor Hugo Espindola Castro, expert seismolog, pentru AP.



Sursa: REALITATEA.NET

GRAȚIA LUI DUMNEZEU


Acest articol apartine blogului Esenta vietii - 17 Ianuarie, 2012 - 46 accesari




1.
Toate grupările religioase pe care le-am întâlnit în această ţară nu îşi îndrumă adepţii să aspire săatingă suprema eliberare, pentru că, spun ei citândul pe sf.Pavel, „nici o fiinţă nu poate să se elibereze easingură” şi „…sunteţi mântuiţi prin credinţă şi aceasta nu este de la voi, este darul lui Dumnezeu; nu dinfapte, ca să nu se laude nimeni”.

Întreaga lor doctrină legată de mântuire se bazează în exclusivitate pe credinţă. „Credeţi, fiţi plini decredinţă şi veţi fi salvaţi de graţia lui Dumnezeu”. Numeroşi sunt cei care consideră ca o condiţiesuplimentară a salvării apartenenţa la o biserică, subînţelegând că dacă mai este ceva de făcut, biserica vaface totul pentru ei.

Iisus n-a spus oare discipolilor săi: „Şi pentru ce mă chemaţi <<Doamne, Doamne>> şi nu faceţi ce văspun?”(Luca 6:46) Să presupunem că doriţi bogăţii. Ce veţi face atunci? Veţi sta într-o cameră şi veţiaştepta ca Dumnezeu să vină să vi le dăruiască, numai pentru că voi credeţi în EL? Cu siguranţă nu. Văveţi mobiliza să munciţi cu sârguinţă, pentru ca să ajungeţi să le obţineţi. Cum credeţi că salvarea,mântuirea vă va fi dăruită fără să faceţi nimic, numai pentru singurul motiv că voi aveţi credinţă? Şi de cesă punem ca o condiţie suplimentară apartenenţa la o anumită biserică? Eliberarea este o relaţie personalăîntre sufletul individual şi Dumnezeu. Fiecare trebuie să ajungă să-l iubească pe Dumnezeu. 


Apartenenţa la o biserică este benefică doar atunci când încurajează o relaţie directă a fiinţei cuDumnezeu, dar ea nu garantează cu nimic acest gen de relaţie şi, în nici un caz, nu o poate substitui. Dacăcineva vă va spune că doar urmând o anumită biserică îl veţi cunoaşte pe Dumnezeu, întrebaţi-l şi dacăacea biserică poate să mănânce în locul vostru, prin delegare. Dacă, fără efort personal, nu îţi este cuputinţă nici măcar să te hrăneşti, cum poţi să crezi că poţi să-ţi desăvârşeşti fiinţa doar stând şi aşteptând? 


Eliberarea înseamnă a fi liber de limitările ego-ului, prezente în fiinţă datorită ataşamentelor sale faţă decorp.Eliberarea nu poate apare decât ca urmare a unui mare efort personal. Este adevărat, alte fiinţe vă potajuta în efortul vostru spiritual; graţia lui Dumnezeu poate să vă salveze. Sf. Pavel a avut dreptate în ceeace a spus. Dar aceasta nu înseamnă că această credinţă nu trebuie să fie asociată cu un efort sincer dinpartea voastră; fără un efort susţinut depus din partea ta, nu vei atinge eliberarea.” 


2. 
„Maestre” – a spus într-o zi un discipol, „J. este un pic descurajat. A aflat că, după spusele luiRamakrishna, „graţia este un joc al lui Dumnezeu”. Acesta vrea să spună că o fiinţă poate să mediteze anide-a rândul fără să ajungă la nici un rezultat şi Dumnezeu poate să se reveleze unui beţiv oarecare, pentrucă aşa doreşte EL?” 


Maestrul i-a răspuns: „Ramakrishna n-a spus niciodată aşa ceva. Aceasta se întâmplă întotdeaunacând persoane care nu au atins eliberarea spirituală interpretează cuvintele unui Maestru. Dumnezeu nueste capricios. Este adevărat că unor fiinţe oarbe acţiunile Sale pot să pară uneori un joc, dar ele nu suntdecât influenţele cauzale ale karmei trecute. De ce ar încălca Dumnezeu propriile Lui legi? Doar El estecel care le-a creat.” 


3. 
„Religiile sunt atât de confuze când este vorba despre Graţie! Oamenii consideră că Dumnezeu îşimanifestă Graţia doar asupra acelora care, în accepţiunea lor, au făcut totul ca să-I fie pe plac. Ei îlmodelează pe Dumnezeu după propriile lor concepţii, în loc să mediteze profund şi să descopereadevărata realitate divină. 


Dumnezeu nu are nevoie de linguşelile lor. Graţia Sa nu se bazează pe afinităţi sau aversiunipersonale. El răspunde la dragostea aspirantului spiritual, dar această dragoste trebuie să fie şi eaimpersonală, trebuie să fie eliberată de toate motivaţiile egoiste.” 


4. 
„Ce este Graţia? Oamenii o confundă cu o favoare divină, ca şi cum Dumnezeu ar putea fi cumpăratsau păcălit, astfel încât ei să obţină ceea ce doresc de la El. 


Odată, am cunoscut un om care a pus 100 dolari pe farfuria în care se realiza colecta, în timpulslujbei de duminică, iar mai târziu şi-a exprimat dezamăgirea că Dumnezeu nu i-a ascultat rugămintea ce aînsoţit acest act. 


Trebuie să vă fie clar, Dumnezeu este atent la inimile oamenilor şi nu la farfuriile de colectă. Înacelaşi mod, oamenii spun că, pentru a atinge mântuirea, trebuie să crezi, să crezi şi iar să crezi. Credeţioare că Dumnezeu trebuie astfel liniştit şi convins că noi chiar credem în El? El ne priveşte în lăuntrulfiinţei noastre şi nu este influenţat de opiniile pe care le exprimăm în legătură cu El. 


O fiinţă care se consideră un ateu poate uneori să fie mai aproape de Dumnezeu, datorită dragostei pecare o manifestă faţă de oamenii din jur, decât alte fiinţe care cred în Dumnezeu cu mintea lor, dar a căroracţiuni sunt cu totul lipsite de dragoste şi altruism. Dumnezeu ne judecă după acţiunile noastre şi nu dupăcuvintele noastre. 


Bineînţeles, e bine să dăruieşti bani unei cauze spirituale. Fiinţa își generează karmă bună făcândacest lucru; dar este mult mai bine să crezi în Dumnezeu decât să-L negi, pentru că, necrezând că Elexistă, nu vei depune nici un efort ca să-L găseşti. 


Dar să nu vă imaginaţi că Dumnezeu poate fi mituit sau flatat, astfel încât să-I cumpăraţi Graţia, să-Ldeterminaţi să vă dăruiască Graţia Sa. Singurul lucru pe care-l puteţi face ca să-L câştigaţi este să-I dăruiţidragostea voastră. 


Dar atunci, ce este de fapt Graţia? Este puterea lui Dumnezeu, distinctă de toate celelalte, Dumnezeufiind singura realitate; El este singura putere a existenţei. Privind din acest punct de vedere eforturilevoastre umane sunt iluzorii; puterea Sa este cea care ne face să ne îndeplinim toate acţiunile vieţii noastre,iar eşecurile pe care le suportăm nu sunt datorate decât lipsei de armonizare a fiinţei noastre cu aceastăputere. 


Graţia lui Dumnezeu ne este dăruită în proporţia în care noi suntem deschişi faţă de El. Graţia nu vinedin exteriorul nostru; ea este operaţia care se produce în interior, prin intermediul propriei noastre realităţisuperioare. Cu cât vom trăi mai conştienţi şi cu cât vom trăi mai puţin dominaţi de ego vom beneficia dince în ce mai mult de Graţia Divină.” 


5.
„În istoria religiei s-a pus dintotdeauna următoarea întrebare: „Ce este mai important pe caleaspirituală: Graţia divină (KRIPA – cum este numită în India) sau efortul uman?” Răspunsul este simplu şimarii maeştri spirituali au încercat de nenumărate ori să-l dăruiască umanităţii prin învăţăturile lor. 


Omul trebuie să folosească toate resursele care-i sunt puse la dispoziţie pentru a atinge SupremaEliberare. Eforturile sale nu vor fi încununate de succes decât în momentul în care va înţelege că nu el, ciDumnezeu este cel care acţionează prin intermediul său, inspirându-l şi ghidându-l. Considerându-l peDumnezeu ca fiind Cel care acţionează, nu trebuie ca prin aceasta să devenim pasivi; trebuie să depunemmari eforturi pentru a fi receptivi la influenţa Sa. 


Aspirantul trebuie să se dăruiască cu optimism şi bucurie acestui flux al Graţiei interioare. Forţa careexistă în voi este a voastră personală; vă este dăruită de Dumnezeu, folosiţi-o! Dumnezeu n-o va folosi înlocul vostru. Cu cât vă veţi pune mai mult la unison cu voinţa Sa infinită, în toate acţiunile şi gândurilevoastre, cu atât mai mult puterea Sa şi binecuvântarea Sa vă va da încredere, ghidându-vă în tot ceea cefaceţi.” 


6. 
„Roagă-te astfel lui Dumnezeu: „Doamne, voi gândi, voi acţiona, dar ghidează-mi, te rog, gândurile,voinţa şi toate acţiunile mele”.” 


7. 
„Dumnezeu nu va răspunde întotdeauna rugăminţilor tale în felul în care te aştepţi; dar dacă niciodatăaspiraţia ta către El nu va avea fluctuaţii, atunci vei primi chiar mai mult decât bănuiai.” 


8. 
Într-o zi, un discipol l-a întrebat pe Yogananda: „Care este diferenţa dintre credinţă şi încredere?” Yogananda a răspuns: „Încrederea este mentală; ea este asemănătoare unei ipoteze ştiinţifice şi, asemeniştiinţei, ea necesită verificări experimentale. Cu alte cuvinte, încrederea este condiţionată. Premizele saletrebuiesc testate în laboratoarele meditaţiei şi verificate prin intermediul experienţei directe. 


Verificaţi-vă încrederile, dar nu într-un spirit de îndoială. Verificaţi-le, pentru că voi doriţi săcunoaşteţi în profunzime adevărul şi nu doar să reflectaţi asupra lui”. 


„Credinţa” – a spus Sf. Pavel – „este dovedirea lucrurilor celor nevăzute”. Doar experimentareaacestor realităţi subtile ne conferă credinţa în ele. Aceasta este ceea ce a spus Sf. Pavel. Doar în urma uneiverificări interioare apare credinţa. 


În prezent sunt nenumărate elemente în viaţa voastră care sunt suficiente pentru a vă oferi credinţă.Nu trebuie să aşteptaţi să aveţi viziuni extraordinare pentru a avea credinţă. Gândiţi-vă doar la ceea ce aţiexperimentat până acum; nu limitaţi religia voastră doar la un plan mental. Aţi simţit vreodată pacea luiDumnezeu coborându-se asupra voastră, într-o rugăciune sau într-o meditaţie? Aţi simţit vreodatădragostea Lui atingând inima voastră? Nu sunt aceste dovezi reale şi suficiente pentru voi? Agăţaţi-vă deele! Făceţi din experienţă baza credinţei voastre! Precum Isus a spus: „noi, ceea ce ştim, vorbim”. 


Construiţi-vă întreaga viaţă pe ceea ce deja ştiţi, pentru că „celui care are, i se va mai da şi-i vaprisosi”. 
Pe Swami Shankaracharya (un mare maestru al Indiei) îl separa un râu de cel mai apropiat discipol alsău. Cu un surâs, el i-a spus discipolului: „Vino! Vino aici!” Fără să ezite nici o secundă, tânărul s-aapropiat de râu şi a păşit pe apă şi, spre uimirea sa, la fiecare pas pe care îl realiza apărea o floare de lotussub piciorul său, astfel că a reuşit să traverseze râul şi, când a ajuns pe celălalt mal, s-a aruncat lapicioarele maestrului său. Începând cu acea zi a fost numit Padmapada – „Picioare de lotus”. 


Padmapada nu cunoştea abilitatea maestrului său de a crea flori de lotus. Cu alte ocazii, el aexperimentat alte puteri paranormale ale guru-lui său. Şi astfel, plin de încredere, el s-a bucurat de acestemiracole, în loc să-şi umple întreaga viaţă cu îndoieli şi speculaţii intelectuale. 


9.
„Credinţa este dezvoltarea intuiţiei prezenţei lui Dumnezeu în fiinţa noastră şi abandonarea raţiunii camijloc principal de înţelegere.” 


10.
„Două cunoştinţe ale mele (femei) aveau ca obicei să nu închidă maşina după ce o parcau. Odată, le-amspus: „Ar trebui să fiţi mai precaute şi să vă închideţi de fiecare dată maşina”. 


„De ce? Unde este credinţa ta în Dumnezeu?” – mi-au răspuns ele zâmbind. 


„Da, eu am încredere” – le-am răspuns – „dar nu de încredere faceţi voi dovadă, ci de neglijenţă. Dece trebuie Dumnezeu să vă protejeze, dacă voi nu faceţi nimic în acest sens?” 


„O, Dumnezeu ne veghează” – m-au asigurat – „nimic rău nu se va întâmpla”. Şi au continuat să lasemaşina deschisă. 


Într-o zi, când aveau în maşină obligaţii în valoare de multe mii de dolari, au plecat lăsând toatelucrurile în „grija” credinţei. În absenţa lor, hoţii şi-au făcut meseria şi au furat totul, cu excepţia unui micarticol care le-a scăpat din vedere. Una dintre doamne a pierdut, cu această ocazie, toţi banii pe care îistrânsese în ultimii ani. 


Mai târziu, le-am spus: „De ce să te aştepţi ca Dumnezeu să te protejeze, dacă tu ignori în permanenţălegile raţiunii şi ale bunului simţ? Este minunat să ai credinţă, dar, în acelaşi timp, fii şi raţional! Nu teaştepta ca Dumnezeu să facă totul în locul tău, numai pentru simplul motiv că tu ai încredere în El. El vaavea grijă de tine, dar pentru aceasta trebuie să participi şi tu”. 


11. 
Un discipol, în dorinţa sa de aventură, avea obiceiul să-şi asume mari riscuri. Fiind criticat, el arăspuns astfel: „Dacă vreodată ceva va merge rău, cu siguranţă maestrul mă va proteja”. 


Cuvintele sale au fost repetate mai târziu lui Paramahansa Yogananda. „Doamne” – a exclamat el – „poate într-o zi îi va trece prin cap să conducă maşina pe marginea unei faleze, astfel încât să vadă dacăDumnezeu şi cu mine îl vom proteja de consecinţele prostiei lui!” Trebuie să facem dovadă de bun simţ,nu să provocăm Graţia divină în astfel de moduri absurde şi prosteşti. În împărăţia lui Dumnezeu nu esteloc pentru fiinţe inconştiente. 


12. 
Credinţa trebuie cultivată. Ea nu poate fi obţinută prin simple speculaţii mentale. Dacă te vei aruncade pe vârful unui munte afirmând: „Dumnezeu mă va proteja”- vei vedea că nu va fi aşa. Dumnezeuaşteaptă de la tine să-ţi foloseşti bunul simţ pe care ţi L-a dăruit. Bineînţeles, El va avea grijă de tine, dacăvei acţiona plin de bun simţ şi te vei lăsa în mâinile Sale. 


Credinţa trebuie hrănită, în permanenţă, de experienţa interioară, la fel cum udăm zilnic o plantă. Cucât vei experimenta mai mult protecţia Sa, prin trăire personală, cu atât vei ajunge să crezi mai mult în El,nu fanatic, ci într-un mod natural, într-o manieră divină. 


13. 
Modul tău de a gândi şi fluxul de Graţie divină ce se va manifesta în viaţa ta este determinat deprofunzimea conştientizării Sinelui fiinţei tale. 


Marile miracole ale credinţei, cum ar fi învierea morţilor, sunt posibile doar pentru cei care auperceput Divinul ca fiind unica realitate. Pentru a realiza astfel de miracole, o simplă afirmare mentală,chiar realizată cu putere, nu este suficientă. 


A existat un bărbat care a citit în Biblie că „un gram de credinţă poate muta şi munţii din loc”. Acesteînvăţături ale Bibliei l-au impresionat foarte mult, mai ales pentru că în faţa ferestrei de la dormitorul săuse afla un deal care-i bara minunata privelişte a lacului din apropiere. 


Astfel că, într-o zi, s-a decis să verifice aceste afirmaţii din Scriptură. Plin de această „credinţă” temporară, el s-a rugat lui Dumnezeu câteva ore să ridice acest munte şi să-l arunce în lac, după care s-adus să se culce, fiind foarte nerăbdător să vadă care vor fi rezultatele rugăminţii sale. Trezindu-se a douazi dimineaţă, primul lucru pe care l-a făcut a fost să alerge la fereastră, să vadă ce s-a întâmplat; dar colinanu se mişcase nici măcar un milimetru. „Ştiam eu că o să fie tot aici” – a exclamat el supărat. 


Aceasta nu este credinţă – nu este decât o simplă afirmaţie pripită. 


14.
Sunt multe pietre care există pe pământ, dar dintre toate doar câteva sunt diamante. În mod similar,adevărurile spirituale nu pot fi găsite printre opiniile umane confuze. Graţia divină este una dintre celemai rare şi preţioase diamante. Ea poate fi obţinută numai de cei care o caută încontinuu, cu răbdare şifermitate; iar pentru ca cineva să ajungă să o experimenteze nu este suficient doar să citească câteva cărţispirituale sau să audieze câteva conferinţe. Graţia nu va fi niciodată găsită acolo unde oamenii cred că eatrebuie să fie. Ea trebuie căutată într-un anumit mod, la locul potrivit şi într-o stare de spirit potrivită.Starea de spirit necesară pentru a putea primi Graţia Divină este o atitudine necondiţionată de dragostefaţă de Dumnezeu. Locul potrivit este în voi înşivă şi maniera potrivită este liniştea unei meditaţiiprofunde. 


Pentru a-L găsi pe Dumnezeu, trebuie să vă puneţi de acord cu metodele şi legile Sale. 

Paramahansa Yogananda 






MESAJE DE LA ÎNGERI

NSA VA CONSTRUI CEL MAI MARE CENTRU DE SPIONAJ AL SUA


Guvernul SUA investeşte 2 mld. dolari pentru construcţia celui mai mare centru de spionaj al ţării în micul oraş Bluffdale din statul Utah. Aflat în proprietatea Agenţiei de Securitate Naţională a Statelor Unite (NSA), Utah Data Center va avea misiunea de a intercepta, descifra, analiza şi stoca informaţii din întreaga lume prin intermediul sateliţilor şi vastelor reţele de comunicaţii naţionale şi internaţionale, scrie revista The Wired.
La mai puţin de 2 kilometri de Bluffdale, localitatea care găzduieşte una dintre cele mai mari comunităţi de mormoni din lume, se va ridica un complex de clădiri de cinci ori mai mare decât Capitoliul SUA, sediul legislativului american. “Mamutul” construit de NSA va fi umplut cu servere, experţi în spionaj informatic şi gardieni înarmaţi. Sub acoperiţul său, agenţii NSA vor captura, stoca, descifra şi analiza vaste cantităţi de informaţii şi imagini din întreaga lume provenite din emailuri private, apeluri telefonice, căutări online, fotografii din satelit, tichete de parcare, localizare prin GPS, tranzacţii electronice, etc.
Utah Data Center “va fi mai mult decât un simplu centru de date”, potrivit unui oficial american care a preferat să rămână sub anonimat. El reprezintă de fapt o reluare a programului TIA (Total Information Awareness) iniţiat de Administraţia Bush, prin care s-a urmărit adunarea tuturor informaţiilor posibile despre oameni (numărul de telefon, adresa, tranzacţiile electronice, istoricul angajaţilor şi al angajatorilor, etc.) şi care a fost respins în 2003 de Congres pe motivul că atenta la dreptul la intimitate al americanilor.
Centrul va găzdui numeroşi experţi în decriptarea codurilor, o activitate crucială pentru descifrarea informaţiilor financiare, tranzacţiilor bursiere şi comerciale, secretelor militare şi diplomatice, documentelor oficiale şi mesajelor confidenţiale care vor fi stocate cu precădere de serverele din Utah.
“Fiecare om va reprezenta o potenţială ţintă pentru noul centru de date deoarece oricine poate deţine informaţii importante”, apreciază oficialul american.
În septembrie 2013, termenul de finalizare al centrului de date, NSA va putea înmagazina la baza din Utah zeci de yottabiţi de date (1 yottabit = 100.000.000.000.000.000.000.000 biţi). Prin comparaţie, analiştii Cisco estimează că traficul total pe internet va ajunge în 2015 la 966 de exabiţi pe an (1 milion de exabiţi = 1 yottabit), iar fostul CEO al Google Eric Schmidt a apreciat că ştiinţa omenirii de la începuturi şi până în anul 2003 poate fi înmagazinată în 5 exabiţi de informaţie electronică.
Folosind alt termen de comparaţie, fiecare yottabit de informaţie stocat de centrul de Utah va reprezenta echivalentul a 500.000.000.000.000.000.000 pagini de text.
Datele stocate în Bulffdale vor fi însă mult mai vaste decât cele aflate la dispoziţia utilizatorilor de internet. NSA este interesată de aşa-numitul “web invizibil”, respectiv datele care nu pot fi accesate de publicul larg. “Internetul invizibil” cuprinde în special documente secrete, comunicaţii protejate prin parole şi secrete militare.
Centrul de la Utah va fi alimentat zilnic cu informaţii transmise prin mai multe canale şi care vor proveni atât de la specialiştii NSA, cât şi de la alte instituţii, precum Casa Albă, Pentagon sau CIA.
Agenţia de Securitate Naţională (NSA) este o agenţie guvernamentală a SUA, fondată de preşedintele Harry Truman în 1952, cu scopul de a proteja comunicaţiile guvernamentale americane şi de a intercepta comunicaţiile puterilor străine. După Atacurile de la 11 septembrie 2001 şi tentativele de atentate cu bombă de la Detroit în 2009 şi New York în 2010, agenţia a căpătat un rol tot mai însemnat în protejarea securităţii SUA şi a devenit una din cele mai mari agenţii de spionaj din lume.
ZF

12.12.2012


Caracterul extrem de util al numărului 12 a fost recunoscut de matematicieni, oameni de ştiinţă, metafizicieni şi de societate în general, încă din cele mai vechi timpuri. Iată de ce.
Toate pornesc de divizibilitatea numărul 12, scrie Paradigm Search. Sunt destul de puţine numere mari care pot fi divizate în atât de multe subseturi. 12 poate fi împărţit în jumătăţi, treimi, pătrimi, şesimi şi, desigur, doisprezecimi.
Această divizibilitate face ca 12 şi câţiva dintre multiplii săi să fie foarte folosiţi în societate. Folosim numărul 12 şi multiplii săi pentru a exprima timpul şi spaţiul, de exemplu.
Jocuri
De ce credeţi că ruleta e numerotată de la 0 la 36? Pentru ca tipurile de pariuri să fie cât mai variate, o consecinţă a divizibilităţii. Jucătorii pot paria pe un număr sau pe grupuri de 2,3,4,6,12 sau 18 numere, într-o mare diversitate de combinaţii.
Şi jocul de zaruri este la fel. Există 36 de combinaţii posibile atunci când arunci două zaruri.
Timpul: orele dintr-o zi, minutele dintr-o oră, secundele dintr-un minut – toate au legătură cu 12
Dar vorbeam de timp. Calendarul este împărţit în 12 luni, iar asta se întâmplă încă din Egiptul Antic. Romanii au modificat calendarul, dar au păstrat organizarea în 12 luni. Ambele civilizaţii au abandonat orice încercare de a sincroniza calendarul cu fazele Lunii, toată atenţia în acest sens fiind îndreptată spre ciclul solar. Din nou avem o divizibilitate, iar anul e împărţit, în funcţie de latitudine, fie în 4 anotimpuri (3X4=12), fie în 2 (2X6=12), fie într-unul singur.
Ceasul are 24 de ore, adică 2X12 ore. Numărul minutelor dintr-o oră este de asemenea multiplu de 12 (60=12X5), cum se întâmplă şi cu numărul secundelor dintr-un minut.
Latitudine şi longitudine
Mai pomeneam de 12 folosit pentru exprimarea spaţiului. Într-un cerc sunt 360 de grade (3X12X10 grade). Aceasta este baza sistemului de coordonate geografice, cel care definește orice locații de pe Pământ prin 2 sau 3 coordonate ale unui sistem de coordonate sferice care este aliniat la axa în jurul căreia se învârte Pământul.
Timp şi spaţiu – în lumea zodiacului
Mergem şi în lumea zodiacului, unde dăm din nou de 12. Scopul zodiacului este sincronizarea şi “cartografierea” spaţiului şi timpului. Iar aste se obţine împăţind elipsa în 12 zone. Fiecare zonă reprezintă 30 de grade din cele 360 de grade.
Un alt termen pentru “zonă” este “diviziune”. Fiecărei diviziuni i s-a dat un singur nume şi este numită semn.
Cei mai mulţi dintre noi cunoaştem această împărţire de la cele 12 semne zodiacale. Sincronizarea cu timpul se produce deoarece Soarele trece dintr-un semn în altul, parcurgându-le pe toate. De aici până la predicţii astrologice e cale lungă, iar astrologii sunt puternic contestaţi de comunitatea ştiinţifică.
12 apostoli
Şi în religie îl găsim pe 12, numărul apostolilor.
Toate aceste detalii nu reprezintă însă tot atâtea motive de îngrijorare sau de entuziasmare. La 12.12.1012, nu s-a petrecut nimic neobişnuit, cum nici în luna 12 din anul 12 nu este consemnat vreun episod care să influenţeze decisiv lumea.
Totuşi, în urmă cu circa 26.000 de ani, Soarele s-a aliniat cu centrul galaxiei. Această aliniere se va produce din nou în decembrie 2012.
Aşadar, nu avem decât să aşteptăm pentru a vedea ce se va întâmpla pe 12.12.2012. Cel mai probabil, nimic neobişnuit. Însă, aşa cum am văzut, numărul 12 este mai degrabă bun decât rău pentru omenire, deoarece ne este util în viaţa de zi cu zi şi este teribil de folositor în funcţionarea societăţii.
Sursa: piata.net

CINCI CĂRŢI CARE AR FI PUTUT SCHIMBA LUMEA


Umanitatea a pierdut de-a lungul secolelor suficient de multe cunoştinţe și informații și i-a trebuit, în multe cazuri, la fel de mult timp să realizeze asta. Geniile lumii, în aceste cazuri, fie au păstrat revelaţiile lor pentru ei înşişi şi apoi au murit, fie le-au pus pe hârtie, care a putrezit sau a ars sau a fost folosită în scopuri profane. Evident, nu vom afla niciodată despre toate cărţile mari ce s-au pierdut în timp, dar avem indicii cu privire la unele dintre ele, şi ceea ce ne spun aceste indicii este uluitor şi întristător, în aceeași măsură.
#5. Evanghelia după Eva, scrisă de persoane necunoscute
Ce este?
Se pare că este vorba despre o carte cu conţinut sexual explicit, care făcea parte din Biblie. A fost interzisă de Biserica Catolică deoarece, se spune, conţinea pasaje ce inspirau o viaţă plină de depravare şi păcate.
De ce nu o vom citi niciodată?
Oficialii catolici din secolul al IV-lea au dat foc tuturor exemplarelor din această carte.
#4. Despre realizarea sferelor, de Arhimede
Ce este?
Se presupune că este un ghid despre multe dintre minunile Greciei Antice, cum ar fi planetariul, ceasurile astronomice şi alte dispozitive considerate acum moderne. Acesta a fost scris de una dintre cele mai mari minţi din istorie: legendarul Arhimede, şi ar putea fi manualul cu instrucţiuni pentru mecanismul Antikythera, descoperit lângă Grecia, care datează din 100 î.Hr., dar care conţine trepte de viteză şi structuri care nu au fost regăsite în dispozitive timp de 1000 de ani.
De ce nu o vom citi niciodată?
Se pare că volumul original se afla în Biblioteca din Alexandria şi a ars odată cu incendierea acesteia, iar alte copii nu au fost descoperite.
#3. Secţiunea “Cărţi rare” din Casa Înţelepciunii
Ce este?
Cele mai rare cărţi din lume erau adăpostite în Marea Bibliotecă din Bagdad, Biblioteca Congresului din acea perioadă. A fost cea mai mare bibliotecă din lume şi conţinea unele dintre cele mai vechi cărţi scrise vreodată de pe trei continente. Era, de asemenea, locul în care perşii îşi păstrau cele mai mari cuceriri din istoria lor, inclusiv descoperirile în știinţă, medicină, astronomie şi tehnologie, care i-au transformat în cea mai mare putere de pe planetă pentru mai multe secole.
Catalogul de carte, singur, ar fi considerat de nepreţuit. Biblioteca, se spune, ar fi putut conţine volume importante despre animale pe cale de dispariţie, despre planta vieţii (se pare că romanii avea cunoștință despre o plantă care era anticoncepționalul ideal, pe care au cultivat-o până la extincție) și chiar despre clonare.
De ce nu o vom citi niciodată?
Mongolii au aruncat fiecare carte din bibliotecă în Tigru, atunci când au capturat orașul. Conform istoricilor, pe râu a curs apă neagră de la cerneală timp de şase luni.
#2. Continuarea Ciclului Epic, scris de diverși autori
Ce este?
Este vorba despre continuarea saga-urilor epice ale Troiei, care cuprind Iliada și Odiseea. Se pare că întreaga poveste a căderii Troiei şi călătoria spre casă a lui Ulise cuprindeau un total de opt cărţi, iar numai două dintre ele sunt astăzi accesibile. Restul de şase cuprindeau detaliile lipsă din intriga poveştii, cum ar fi moartea lui Ahile, comportamentul haotic al lui Paris, calul troian, şi concluzia fascinantă a vastei saga.
Iliada şi Odiseea au avut un impact major în literatură, cinematografie şi muzică, iar Bătălia de la Troia este probabil una dintre cele mai faimoase povești non-religioase din istorie.
De ce nu o vom citi niciodată?
Tot ce avem despre această saga sunt bucăți de informaţii şi suntem norocoşi să le avem și pe acestea. Singurul motiv pentru care ştim că există sunt alte cărţi din timpul lor care fac referire la ele (inclusiv unele rezumate extrem de schematic), dar asta este tot.
#1. Ab urbe condita libri, de Livius
Ce este?
Detalierea întregii istorii a Romei de la strămoşii săi troiani până la domnia lui Cezar Augustus, 800 de ani mai târziu – ceea ce înseamnă că include multe informaţii cu privire la subiecte despre care nu s-a scris. Se pare că este vorba despre 142 de volume şi oricine a pus mâna pe vreunul dintre volume poate să confirme că e absolut uluitor.
După ce Occidentul a fost ruinat, volumele lui Livius au devenit cele mai căutate cărți din antichitate.
De ce nu o vom citi niciodată?
I-au trebuit 1000 de ani Europei să realizeze cât de importante sunt cărţile vechi după căderea Romei, așa că atunci când s-a încercat refacerea colecției, au fost descoperite doar 35 de cărţi din întreaga serie. Nici acum nu se știe unde ar putea fi celelalte volume, poate în colecții particulare, poate pur și simplu au dispărut.