vineri, 24 iunie 2011

Începe cu tine


Următoarele cuvinte au fost scrise pe mormantul unui preot anglican (1100) în criptele abaţiei Westminster:
"Când eram tânăr şi liber şi imaginaţia mea nu avea limite, visam să schimb lumea.
Îmbătrânind am devenit mai înţelept şi am descoperit că lumea nu se mai poate schimba. Atunci mi-am mai redus din obiective şi am decis să-mi schimb doar ţara.
Dar, la fel, şi ea părea de neclintit. Ajungând la apusul vieţii, într-o ultimă încercare disperată, mi-am propus să schimb doar familia mea, să-i schimb pe apropiaţii mei, dar, din păcate nu mai aveam pe nimeni.
Şi acum, când mă aflu pe patul de moarte, dintr-o dată îmi dau seama: dacă m-aş fi schimbat eu mai întâi, cu exemplul meu aş fi schimbat familia, apoi, inspirat şi stimulat de ea, as fi putut să fac bine ţării mele, şi, cine ştie, poate chiar aş fi reuşit să schimb lumea."

http://www.sfantacrucebacau.ro/spiritual/rugaciuni/381-incepe

Cum explodează o stea atunci când este înghiţită de o gaură neagră



Cercetătorii au observat explozia unei stele în momentul în care aceasta este absorbită de o gaură neagră, cu ajutorul a patru telescoape aflate la sol şi în spaţiu, informează BBC.
Fenomenul poate avea loc o dată la o sută de milioane de ani în orice galaxie, iar cercetătorii îl explică prin faptul că steaua s-a apropiat prea mult de gaura neagră şi astfel a fost atrasă în interior de uriaşele forţe gravitaţionale ale unui astfel de corp ceresc.

Energia emisă de fenomen este încă vizibilă de pe Pământ cu ajutorul telescoapelor, la mai mult de două luni şi jumătate de la producerea acestuia.
În ultimele momente steaua a emis o rază de radiţie care s-a îndreptat spre Pământ.
Cum are loc acest fenomen
Dacă acest fenomen are loc, forma stelei este iniţial alungită, iar apoi marginea sa interioară, care se roteşte mai rapid decât cea exterioară, duce la transformarea stelei într-un disc care se înfăşoară în jurul găurii negre.
Materia care ajunge în interiorul acestui corp ceresc este compresată şi emite radiaţii care sunt în mod normal vizibile de pe Pământ pe o perioadă de peste o lună de zile.
Pentru a observa fenomenul, cercetătorii au folosit telescopul spaţial Hubble, observatorul cu raze X Chandra şi telescoapele Gemini şi Keck. (Corina Vârlan)
Sursa: MISTERELE LUMII

De ce a fost atacat Regele de catre presedinte?

Acest articol apartine www.digerate.blogspot.com
Ieri au tot curs reactiile la discursul presedintelui Romaniei. Ca s-a luat de regele Mihai. Ca s-a luat nu e nimic incredibil, din punctul meu de vedere. Nu cred in filiatia divina si in faptul ca anumiti oameni trebuie sa fie intangibili doar pentru ca s-au nascut cu titlu. Dar depinde foarte mult cum te iei de un rege. Data fiind educatia si canoanele unei familii regale… pentru a fi un adversar redutabil trebuie sa fii cel putin la fel de educat, ca sa stii cum sa lovesti. Altfel te acoperi de rusine. Ca regele ar fi fost sluga la rusi (de la presedinte citire) nu cred, pentru ca de la rusi i s-a tras abdicarea. Si abolirea monarhiei. Nimeni, dar absolut nimeni, nu-si da singur ca placere in cap. Chiar cred ca in aceasta situatie regele nu a avut incotro. Deci sclavia la rusi a fost de fapt o constrangere pe care nu a putut-o impiedica. Desigur, nu stiu sigur nimic. Pentru ca am facut istoria dupa revolutie, dupa manuale vechi, in timp ce profa ne dicta o alta istorie decat cea din manuale. Am mai citit si eu… si sincer va spun ca la ora actuala istoria mea e varza. In sensul ca nu stiu ce sa mai cred, decat ca cel putin cu Mihai Viteazul sunt in siguranta. Istoria aia nu se mai modifica. Restul… Dumnezeu cu mila. Ceea ce nu s-a spus totusi zilele astea e de ce a ales presedintele in functie sa atace regele? Pentru ca el nu a atacat un rege, ci institutia regalitatii. Pentru ca, dupa 21 de ani de minciuni si saracire continua a populatiei, romanii s-au saturat. Si viseaza la un alt sistem. Comunismul este respins, republica si-a dovedit limitele. Ce ar mai ramane, in afara de anarhie, pentru un popor atat de simplu ca al nostru? Monarhia. Care a trecut prin istorie nepatata. Deci, prin atacarea regalitatii presedintele Romaniei si-a anihilat din timp un contracandidat cu sanse mari. De altfel asta scriam si pe 10 mai 2011, aici, cand ii anuntam pe cititorii mei ca principele Radu va candida din nou la presedintie, in 2012, avand in spatele sau prestanta Casei Regale de Romania. Atunci m-am gandit singura: oare nu sufar de scenarita? NU. Aceasta ipoteza a mea din 10 mai a devenit realitate cand presedintele Romaniei a actionat in sensul contracararii ei. Am avut dreptate. Inca o data. Si, data fiind conjunctura, nu stiu daca sa ma bucur pentru adeverirea spuselor mele sau sa regret ca traiesc intr-o tara in care disputele televizate depasesc cu mult limitele civilizatiei si politetii…
Lasati istoria in pace, daca vreti sa pastrati romanismul!
Daca v-a placut acest articol nu uitati sa-l distribuiti mai departe. Multumesc.

Sursa: Digerate

Căldura va face mai multe victime decât frigul ZONELE CU CELE MAI MULTE DECESE

Un studiu realizat în Europa relevă faptul că în jurul anului 2040, numărul morţilor din cauza căldurii va depăşi numărul deceselor provocate de frig, informează news.yahoo.com. Studiul sugerează că până în anul 2070, încălzirea globală ar putea provoca 15.000 de decese, pe an, provocate de temperaturilor ridicate în rândul populaţiei din Europa.

Studiu: Numărul deceselor provocate de căldură va fi mai mare decât cel al deceselor cauzate de frig / FOTO: minnesota.publicradio.org
De ani de zile, oamenii de ştiinţă au crezut că, odată cu încălzirea globală, există mai puţine decese provocate de temperatură, din moment ce valurile de căldură şi frig sunt combinate, numărul mare de decese provocate de un val de căldură în timpul perioadelor mai fierbinţi fiind compensat de numărul redus de decese din timpul iernilor mai blânde.
Însă un nou studiu realizat în Europa relevă o altă teorie. Şeful coordonator al studiului, Joan Ballester, climatolog la Institutul de Ştiinţe Climatice din Barcelona, a declarat că această ipoteză nu poate fi luată în calcul în cazul altor continente.
Calculele lui Joan Ballester arată că începând cu anul 2025, Europa va avea, probabil, cele mai puţine decese cauzate de temperaturile ridicate din ultima vreme, circa 11.000 pe an. Dar apoi va creşte din nou, iar până în 2070, numărul total al deceselor va fi mai mare.
Cifrele arată că sudul Europei, în special, va înregistra creşteri mai mari din cauza căldurii în timp ce mortalitatea va scădea în locuri cum ar fi nordul Marii Britanii sau Scandinavia.
Studiul, publicat de Nature Communications, a luat în calcul numai decesele provocate de căldură şi frig, nu şi pe cele provocate de inundaţii, secetă şi furtuni.
Jonathan Patz, director al Institutului de Sănătate Globală de la Universitatea din Wisconsin, a declarat că în SUA s-au înregistrat mai puţine decese cauzate de frig decât în Europa. Iar acest lucru poate însemna, în opinia sa, că Statele Unite ale Americii vor înregistra mai multe decese din cauza temperaturilor ridicate decât din cauza frigului mai devreme decât în Europa.
Jonathan Patz a mai spus că studiul realizat de Joan Ballester “este esenţial în domeniul schimbărilor climatice şi al sănătăţii”.
Sursa: Cristina

Misterul apelor pierdute din Dobrogea


Calcarele din Valea Cheii ascund apele subterane ale Dobrogei Centrale. Pestera Piatra este singura cavitate carstica din Romania cu stalagmite submerse. Acestea s-au format cand nivelul Marii Negre era coborat, iar Dobrogea avea o clima ploioasa.
Dobrogea Centrala este cel mai batran teritoriu al Romaniei, pentru ca e alcatuita din asa-numitele sisturi verzi, roci cristaline vechi de peste un miliard de ani. Peste aceasta temelie s-au depus calcare cu atoli de corali, care se mai recunosc inca in relief, imprimand peisajului o nota spectaculoasa, originala. Dar si mai remarcabil este ce nu se vede.
Text: Cristian Lascu
Dar, dupa cativa ani, terasamentul a inceput sa se taseze. Noi, speologii, stiam de ce: intre timp, patrunseseram cu echipament de scufundare in misterioasa cavitate. Nu uit plutirea prin bezna lichida, intr-o apa de cristal, survoland stanci pravalite si stalagmite. O pulbere argintie acoperea podeaua si peretii – praful timpului asternut de milenii in aceasta ruina netulburata.
Terenul stancos fiind arid si brazdat de crapaturi, este evident ca apele circula undeva in adanc, in lungul unui sinclinal (o structura geologica in forma de copaie) si ajung intr-un loc. Dar unde? Aceasta intrebare i-a framantat mult pe geologi si pe geografi. Un raspuns a venit in chip neasteptat. In timp ce faceau o cale ferata la Sitorman, langa comuna Piatra, constructorii au fost nevoiti sa dinamiteze o colina calcaroasa.

Mare le-a fost mirarea cand, dupa explozie, au vazut cascandu-se un crater, in fundul caruia, cativa metri mai jos, lucea o apa. Zeci de bascule cu piatra au fost turnate acolo, dar in zadar: golul parea capabil sa ingurgiteze orice cantitate de balast. Inginerii au proiectat o deviere. Dar o noua bubuitura a avut ca rezultat deschiderea unei noi caverne cu apa. S-a facut un ocol si mai mare si astfel calea ferata a fost finalizata.
M-au intrigat si numeroasele stalagmite si alte formatiuni rupte si imprastiate pe podea, de ca si cum vizitatori preistorici cu apucaturi de turisti contemporani ar fi trecut pe aici. Desi lunga doar de 100 m, cavitatea are un gabarit generos, o inaltime maxima de 8 m, o topografie complicata de existentaunor puturi ce coboara spre un nivel necunoscut si e in mod evident parte a unui sistem carstic mult mai amplu, inca neexplorat.
Un coridor ajunge la numai 4 m sub calea ferata, deci, exagerand putin, nu ar fi fost exclus ca o locomotiva ghinionista sa viziteze galeria. Pe baza topografiei exacte pe care am facut-o, terasamentul a fost consolidat.

Sursa: MISTERELE LUMII

Experienţele dintre viaţă şi moarte

Un respectat specialist neurolog a pus bazele unei noi teorii convingătoare despre experienţele dintre viaţă şi moarte.
Gillian MacKenzie îşi aminteşte că a fost îngrijorată de starea copilului său nenăscut atunci când lumea din jurul ei a fost înghiţită de întuneric, cu excepţia unui singur punct luminos. Era conştientă că sarcina avea probleme şi că pierdea mult sânge în timpul acesteia, dar se simţea confortabil în acea lumină.
“Iniţial a fost un singur punct, iar apoi am observat că am fost târâtă spre el, acesta mărindu-se din ce în ce mai mult. Luminozitatea era atât de puternică, încât aveam senzaţia că mă aflu într-un tunel” a susţinut aceasta.
“Nu am simţit nicio frică atunci când mă aflam în tunel şi mă cufundam în lumină. Nu era un sentiment prea plăcut. Îl pot descrie doar ca pe un sentiment de transă”, a continuat Gillian.
“Deodată am auzit o voce bărbătească ce striga: «Gill!». Era o voce foarte drăguţă şi m-am gândit: «O nu, mă aflu în faţa lui Dumnezeu şi eu nici măcar nu cred în El». M-a întrebat dacă ştiu cine este şi i-am răspuns: «Da, dar mi-e teamă că nu pot să îţi pronunţ numele». S-a dovedit că avea un simţ al umorului dezvoltat, deoarece a chicotit la auzul răspunsului meu” a reluat aceasta.
Experienţa lui Gillian s-a petrecut în urmă cu mulţi ani, înaintea apariţiei poveştilor despre experienţele dintre viaţă şi moarte. Şi în ziua de azi acea senzaţie pare reală pentru Gillian, care a suferit o hemoragie în timpul naşterii.
Nimeni nu poate şti cu siguranţă, dar cercetătorii consideră că aproximativ o persoană din zece va avea o experienţă între viaţă şi moarte, cel mai probabil în timpul unui stop cardiac.
În general vom vedea o lumină, vom merge printr-un tunel, ne vom întâlni cu o persoană dragă sau vom gravita deasupra corpului nostru, urmărind doctorii şi asistentele în încercarea de a ne resuscita.
Acele persoane care au trecut printr-o astfel de experienţă au descris acest eveniment ca pe o stare de bucurie şi cugetare ce i-a schimbat pentru tot restul vieţii.
Majoritatea persoanelor consideră că au avut o străfulgerare şi au aruncat o privire asupra vieţii de apoi. Deseori, această experienţă le întăreşte credinţa şi duce la dispariţia fricii faţă de moarte. Pentru aceşti oameni, întâmplările par reale, lucide şi preţioase.
Pentru ei ar putea veni ca un şoc vestea că un respectat neurolog american crede că poate explica în termeni fiziologici totate simptomele experienţelor dintre viaţă şi moarte. Aceste explicaţii vor infirma ideile conform cărora sufletele îşi părăsesc trupurile pentru a face o călătorie în viaţa de apoi şi pentru a se reîntoarce pe Pământ.
Un neurolog oferă explicaţia ştiinţifică
Kevin Nelson, profesor de neurologie la Universitatea din Kentucky, a studiat timp de 30 de ani experienţele dintre viaţă şi moarte.
În noua lui carte, acesta a explicat toate elementele unei experienţe dintre viaţă şi moarte, argumentul lui central implicând REM (mişcare rapidă a ochilor). În această fază a somnului se produc cele mai multe vise, în timp ce persoana care doarme are corpul paralizat, cu excepţia ochilor, a inimii şi a diafragmei – cea care controlează respiraţia.
Profesorul Nelson consideră că unii oameni sunt mai sensibili decât alţii la ceea ce se numeşte “intruziunea REM”, moment în care paralizia ce însoţeşte REM are loc atunci când o persoană se află în starea de veghe şi este adesea însoţită de halucinaţii ce par reale.
Studiul condus de profesorul Nelson a examinat 55 de cazuri ale oamenilor ce au pretins că au avut parte de o experienţă între viaţă şi moarte. Dintre aceştia 60% au experimentat episoade anterioare de intruziune a REM, comparativ cu 24% dintre participanţi care au fost aleşi întâmplător.
“În loc să treacă direct de la starea de REM la starea de veghe, creierul persoanelor care susţin că au experienţe între viaţă şi moarte, tinde să combine cele două stări”, explică profesorul. Acest fapt duce la poziţionarea subiectului într-o stare numită “la limita conştiinţei”.
“Multe persoane trec prin această stare pentru numai câteva secunde sau minute, până să treacă la starea de REM sau starea de veghe. Aflat «la limita conştiinţei», paralizia, luminile, halucinaţiile şi momentul de visare sunt absolut normale. În timpul unei crize precum stopul cardiac, această stare ar putea explica ceea ce se cunoaşte sub numele de experienţă dintre viaţă şi moarte” a continuat Nelson.
În studiul său, profesorul a subliniat faptul că astfel de experienţe sunt întâlnite în cazul unor situaţii aflate la limita dintre viaţă şi moarte (exemplu fiind traumele sau stopul cardiac). Aceste episoade au în comun întreruperea circulaţiei sângelui către creier.
“În mod normal, 20% din sângele pompat de inimă ajunge la creier. Dacă fluxul sangvin este redus şi ajunge la o treime din cantitatea obişnuită, creierul rămâne activ până la 10, maxim 20 de secunde, după care îşi pierde cunoştinţa. Creierul nu suferă leziuni, chiar dacă fluxul sângelui rămâne scăzut pentru ore întregi”, afirmă cercetătorul.
“Atunci când sângele este evacuat din zona capului, îmediat înainte de pierderea cunoştinţei, ţesutul care este cel mai afectat este retina, nu creierul. În momentul în care retina este afectată, apare senzaţia de întuneric care vine dinspre exterior spre interior, şi astfel se produce efectul de tunel” explică Nelson.
“Lumina de la capătul tunelului poate veni de la două surse diferite. Poate fi vorba de o lumină ambientală – lumina dintr-o cameră de spital, care ar putea fi singurul element recogniscibil în momentul în care sângele este drenat din creier. Ca alternativă, sistemul REM, care este cunoscut pentru activarea sistemului vizual, ar putea genera o lumină internă, care există doar în creier” a mai precizat profesorul.
“Partea creierului asociată cu experienţele din afara corpului, regiunea temporoparietală, se află lângă zona responsabilă cu senzatia de mişcare”. Acest lucru ar putea explica de ce oamenii au senzaţia că se mişcă în timpul acestor experienţe.
“În mod normal, această porţiune a creierului nu este implicată în procesul REM, dar, în unele cazuri, acest sistem nu funcţionează corespunzător, iar în timpul tranziţiei către starea de REM creierul poate avea parte de unele senzaţii de mişcare” a adăugat Nelson.
Pentru a explica senzaţiile de eliberare a sufletului şi de părăsire a trupului, profesorul Nelson a făcut referire la un studiu efectuat de neurologul elveţian Olaf Blanke. Acesta, împreună cu echipa sa, a făcut o descoperire uimitoare în timp ce pregătea o femeie de 43 de ani pentru operaţie. Această femeie a suferit convulsii, iar chirurgul i-a aplicat o serie de impulsuri electrice asupra creierului, pentru a depista de unde vine problema.
Deodată, femeia, care era conştientă în timpul procedurii, a mentionat că a avut parte de o experienţă de părăsire a trupului şi s-a uitat în jos către ea. Atunci când curentul electric a fost întrerupt, aceasta s-a “reîntors” în corp.
“Senzaţia femeii de a se afla în afara corpului sau în interiorul lui putea fi modificată la fel de simplu ca activarea unui întrerupător pentru aprinderea sau stingerea unui bec” a precizat profesorul Nelson.
Sentimentul de beatitudine ar putea fi explicat de sistemul de recompensare a creierului. În timpul unor momente de criză, corpul elimină o serie de substanţe chimice care provoacă un sentiment de relaxare şi bunăstare.
Dacă în timpul unei partide de vânătoare, grupul era încolţit de un animal de pradă, iar oamenii erau siguri că vor fi omorâţi, ar fi avut mai multe şanse dacă unul dintre aceştia ar fi rămas în urmă fără să se lupte, pentru a-i salva pe ceilalţi. Prădătorul ar petrece timpul şi energia pe un singur om, astfel fiind mai uşor pentru restul grupului să scape.
În timpul experienţei dintre viaţă şi moarte, Gillian MacKenzie şi-a întâlnit bunicul care murise în urmă cu doi ani. Aceasta i-a spus că a născut un băiat – lucru corect, dar pe care nu ar fi avut de unde să îl ştie – şi a avut senzaţia că îşi părăseşte corpul, că pluteşte deasupra lui şi că vede doctorii şi asistentele cum o operează.
De asemenea, aceasta a menţionat că a plutit şi deasupra soţului ei, Hamish, pe care l-a urmat pe coridoarele spitalului, văzând cum acesta îi dă un telefon mamei ei.
“Nu eram speriată, dar îmi doream să îl pot anunţa pe Hamish că totul va fi bine şi că voi reveni într-un fel înapoi în corp” a explicat Gillian.
“I-am spus bunicului că trebuie să îl părăsesc şi să mă reîntorc să am grijă de copil şi de soţ, dar el m-a avertizat că trebuie să am argumente puternice pentru a avea voie să mă întorc în corp”, a continuat Gillian.
În timpul acestui episod, Gillian a retrăit diferite momente din trecut, atât bune, cât şi rele, şi s-a reîntors cu o percepţie diferită asupra propriei vieţi. De exemplu, ea nu a iertat-o niciodată pe mama ei pentru faptul că a lăsat-o la internat şi îşi aduce aminte că a plâns atunci când aceasta a plecat.
“Retrăind aceste momente, am realizat că a fost foarte greu şi pentru ea să mă vadă plângând, dar nu i s-a permis să privească în urmă. Am înţeles mai bine această situaţie şi i-am spus bunicului că ar trebui să mă întorc pentru împărtăşi această nouă viziune asupra problemelor şi pentru a-i ajuta astfel şi pe ceilalţi. După care am revenit”, a explicat Gillian.
În anii care au urmat, Gillian a devenit consilier. “Înaintea aceastei experienţe eram intolerantă cu oamenii, dar m-am schimbat şi am devenit un alt om”.
“Poţi veni cu o explicaţie raţională legată de acest gen de experienţă, dar ar fi în zadar. Pentru noi aceste episoade sunt reale şi au un efect profund asupra noastră şi a modului în care ne trăim viaţa după aceea. În urma acestei experienţe mi-a dispărut orice frică pe care ar fi trebuit să o am în legătură cu moartea mea şi consider că acest fapt m-a transformat într-o persoană mai bună. Le poţi numi halucinaţii, dacă vrei, dar ele sunt parte din realitatea noastră” a precizat Gillian.
Este negată existenţa lui Dumnezeu de explicaţia ştiinţifică a acestui fenomen?
Profesorul Nelson a menţionat că nu intenţionează să nege existenţa lui Dumnezeu sau să diminueze importanţa experienţelor de acest gen.
“Există o schismă tot mai mare între persoanele care cred că Dumnezeu este un anacronism şi consideră că toate experienţele spirituale sunt o iluzie periculoasă, şi cei care spun că religia stă la baza vieţii lor” explică Nelson.
“Am considerat că ar fi indicat ca un neurolog să încerce să explice natura experienţelor spirituale, nu să aducă teorii false. Tratez cu foarte mare respect acest tip de experienţe, deoarece ele sunt foarte importante pentru cei care le-au avut. Acestea pot fi considerate cele mai influente experienţe pe care ar fi putut să le aibă vreodată” continuă profesorul.
“Aşadar trebuie să încerc să explic în termeni fiziologici cauzele şi modurile în care se produc aceste experienţe, dar aş putea demonstra că nu se află în contradicţie cu credinţa oamenilor în Dumnezeu, pentru cei religioşi” a declarat acesta.
“În fond, cine poate spune că acest mecanism nu a fost creat de Dumnezeu tocmai pentru a oferi oamenilor un confort atunci când aceştia au nevoie de el – momentul când se apropie de moarte?”, încheie profesorul neurolog Kevin Nelson.
Sursa: blogul meu

Viata ca o calatorie cu trenul


Urcăm şi coborâm des, există accidente, surprize plăcute la unele staţii şi tristeţe adâncă la altele. Atunci când ne naştem şi urcăm în tren întâlnim oameni despre care credem că ne vor însoţi pe tot parcursul călătoriei noastre: părinţii noştri...


Din păcate adevărul este un pic altul. Ei coboară la o staţie şi ne lasă pe noi fără dragostea şi ataşamentul lor, fără prietenia lor necondiţionată şi compania lor inspirată. E drept că în tren urcă alte persoane care vor ocupa un loc important în călătoria noastră. Aceştia sunt fraţii noştri, prietenii noştri şi acei oameni minunaţi pe care îi iubim.
Unele dintre aceste persoane care urcă în tren, privesc călătoria ca pe o scurtă plimbare. Alţii găsesc numai tristeţe pe parcursul călătoriei. Şi mai există şi alţii în tren care sunt permanent prezenţi şi gata de a oferi ajutorul lor celor care au nevoie de el
Unii lasă în urma lor când coboară un dor veşnic...
Unii urcă şi coboară şi noi abia îi observăm. Ne miră faptul că unii pasageri, pe care îi iubim cel mai mult se mută în alt vagon şi ne lasă în această etapă a călătoriei noastre. Bineînţeles, noi nu ne lăsăm opriţi şi ne străduim să-i găsim şi să ne înghesuim să trecem şi să ne mutăm în vagonul lor. Din păcate uneori nu ne putem aşeza lângă ei, deoarece locul de lângă ei este deja ocupat
Nu face nimic, aşa este călătoria: plină de provocări, vise, fantezii, speranţe şi despărţiri...dar fără întoarcere...
Deci trebuie să facem călătoria, în felul cel mai bun posibil. Să încercăm să ieşim la capăt cu cei care călătoresc împreună cu noi şi să căutăm ceea ce este mai bun în fiecare dintre ei. Să ne aducem aminte, că în oricare etapă a călătoriei poate exista un tovarăş de-al nostru care să ezite şi care, probabil, are nevoie de înţelegea noastră. Şi noi vom şovăi des şi va exista cineva care să ne înţeleagă...
Misterul cel mai mare al călătoriei este că nu ştim când vom coborî definitiv din tren şi nici când vor coborî cei care călătoresc alături de noi, nici măcar cel care stă pe locul de lângă noi.
Cred că o să fiu cuprins de duioşie atunci când cobor definitiv din tren...Da cred acest lucru.
Despărţirea de câţiva prieteni pe care i-am întâlnit în timpul călătoriei, va fi dureroasă. Va fi întristător să-i las singuri pe cei dragi mie. Dar am speranţa că odată si odată vom ajunge cu toţii în gara centrală şi am senzaţia că am să-i văd sosind cu bagaje pe care nu le-au avut atunci când au urcat in tren.
Ceea ce mă va face fericit este gândul că şi eu am avut partea mea în sporirea bagajelor lor şi în creşterea valorii acestora. Dragi prieteni, noi să ne străduim să avem o călătorie bună şi, la sfârşit, să putem spune că a meritat osteneala.
Să încercăm să lăsăm după noi, când coborâm un loc gol care lasă dor şi amintiri frumoase la cei care călătoresc mai departe.
Celor care sunt de partea trenului meu le doresc: CALATORIE PLACUTA!!!

Inversarea polilor va transforma planeta intr-o uriasa Hiroshima

Inversarea polilor va transforma planeta intr-o uriasa Hiroshima
Cercetatorii rusi au elaborat o noua teorie a apocalipsei: odata cu inversarea polilor magnetici, Pamantul nu va mai fi protejat impotriva radiatiilor cosmice, transformandu-se in cele din urma intr-o Hiroshima la scara mondiala.
Yevgeni Shalamberidze, cercetator la Institutul Central Militar, declara ca desi polii geografici isi pastreaza pozitia, polii magnetici au suferit deja o deplasare de 200 de kilometri fiecare. “Planeta elibereaza in spatiu energia excesiva, prin intermediul ruperilor de la nivelul crustei. In momentul in care acestea se inchid, energia negativa se stocheaza in interiorul Pamantului, cea ce poate genera o serie de catastrofe naturale”, sustine Shalamberidze.

“Pamantul isi poate schima brusc inclinatia axei la o perioada de aproximativ 23 000 de ani. Unghiul polilor se poate modifica cu pana la 30 de grade. Inainte de ultima relocare, polul sud se afla mai la est, in vreme ce polul nord era localizat in zona Himalayei. De aceea mamutii sau rinocerii obisnuiau sa locuiasca la latitudini arctice. Arheologii inca mai descopera animale cu hrana nedigerata in stimac, semn ca inghetul s-a produs foarte rapid”, adauga Alexander Fefelov, din cadrul Academiei Ruse de Stiinte Naturale.
Deplasarea polilor poate avea ca rezultat disparitia atmosferei, ceea ce atrage dupa sine racirea planetei. Chiar daca biosfera planetei va fi distrusa, vor exista supravietuitori ai dezastrului, desi intr-un numar extrem de redus. Un alt doctor in stiinte matematice, Vladimir Kuznetsov, are insa o alta parere. Acesta sustine ca in ultimii 4 milioane de ani au avut loc 16 inversari ale polilor si de fiecare data planeta a supravietuit.

Sursa: Pravda
http://www.descopera.ro/dnews/3364224-inversarea-polilor-va-transforma-planeta-intr-o-uriasa-hiroshima

Polul Nord magnetic migreaza cu viteza inspre Rusia

Polul Nord magnetic migreaza cu viteza inspre Rusia
Sunt sanse mari ca in scurt timp busolele clasice sa isi piarda orice utilitate, din pricina unei masive deplasari a polului nord magnetic inspre teritoriul Rusiei.
Polul Nord Magnetic (NMP) este acel punct de pe suprafata Pamantului unde campul magnetic al planetei este directionat drept in jos, spre sol. Exploratorul scotian James Clark Ross a localizat pentru prima oara NMP in 1831 in Peninsula Boothia, nordul Canadei de Astazi, proclamandu-l, prin implantarea unui steag, drept teritoriu al Marii Britanii.

Dar polul nord magnetic oscileaza de la an la an, pe masura ce procesele geofizice ale Terrei sufera transformari. Vreme de peste 150 de ani de la prima masuratoare a lui Ross, miscarea NMP s-a pastrat graduala, in general cu mai putin de 15 km pe an. Apoi, insa, in anii '90, a castigat simtitor in viteza, orientandu-se spre nord-nord-vest, in Oceanul Arctic, cu peste 55 km anual. Daca isi va mentine ritmul, in aproximativ o decada va depasi polul nord si va ajunge in dreptul Siberiei.

O posibila explicatie a fenomenului, adusa in scena de Arnaud Chulliat, de la Institutul de Fizica a Pamantului din Paris, vizeaza existenta unor vartejuri subterane de magma, care se manifesta sub zona arctica. Aceste eruptii ar putea genera zone de intensa activitate magnetica, avand capacitatea sa determine accelerarea subita a polului nord magnetic. Iar noi masuratori de camp magnetic indica cresteri dramatice in zona Noilor Insule Siberiene, ce par sa completeze raspunsul la chestiune.

Desi plauzibila, momentan explicatia nu a fost demonstrata practic. De aceea, cercetatorii au de gand sa se concentreze pe acest caz, indeosebi prin scanarea regiunii urmarite cu ajutorul satelitilor. Asa cum este de asteptat, o transformare geofizica de asemenea magnitudine nu ramane fara ecou asupra bunului mers al lucrurilor. Prin urmare, Aeroportul International Tampa din Florida, SUA, si-a inchis pista principala pana in data de 13 ianurie, pentru a restabili indicatorii numerici de la fiecare capat al acesteia, in incercarea de a se adapta noi amplasari a NMP.

Oamenii sunt echipaţi cu proteina care permite detectarea câmpurilor magnetice

Oamenii sunt echipaţi cu proteina care permite detectarea câmpurilor magnetice

Broaştele ţestoase de apă, porumbeii şi albinele se numără printre animalele care au o calitate foarte folositoare pe care noi nu o avem — simt cu ajutorul corpurilor lor câmpurile magnetice ale Pământului. Un studiu recent arată că şi oamenii sunt „echipaţi” cu instrumentul necesar pentru a simţi câmpurile magnetice.
Dar poate acest simţ al nostru este în stadiu latent - atunci când o proteină sensibilă la lumină este transferată de la om la musculiţele de oţet, insectele acceptă proteina şi o folosesc pentru propriul lor simţ al câmpurilor magnetice.
Steven Reppert de la Universitatea Massachusetts din Worcester a studiat împreună cu colegii săi criptocromele (proteine sensibile la lumină ce regulează ritmul circadian al diferitelor creaturi).
Reppert ştia că aceste proteine ajută de asemenea la îmbunătăţirea capacităţii musculiţelor de oţet şi a păsărilor de a simţi câmpurile magnetice ale Pământului. Astfel că aceasta a dorit să vadă dacă efectul criptocromelor umane este asemănător.
Profesorul a înlocuit proteinele găsite la musculiţele de oţet cu o versiune umană, hCRY2, ce se găseşte în retină. Musculiţele mutant au fost antrenate să asocieze recompensele de zahăr cu câmpurile magnetice.
Oamenii sunt echipaţi cu proteina care permite detectarea câmpurilor magnetice
Atunci când li se oferă posibilitatea de a alege în ce parte să zboare, către un braţ magnetizat sau către unul non-magnetizat al unui labirint, acestea au optat pentru braţul magnetizat. Musculiţele ce au fost concepute genetic astfel încât să nu aibă criptocrome au fost indiferente la câmpurile magnetice, astfel că s-au distribuit în mod egal pe cele două braţe.
Aparent, musculiţele de oţet nu au avut nicio problemă atunci când au folosit criptocromele umane pentru a simţi câmpurile magnetice. Acest lucru ne duce cu gândul la ideea că oamenii au materialul necesar pentru a avea această abilitate, dar din anumite motive, aceasta nu se activează.
Klaus Schulten de la Universitatea Illinois este surprins de rezultate, dar nu se aşteaptă ca viitoare studii să demonstreze faptul că avem o superputere.
"Dacă puteam simţi câmpurile magnetice ale Pământului, probabil am fi ştiut acest lucru până acum", susţine Klaus Schulten.
Sursa: NewScientist
http://www.descopera.ro/dnews/8376049-oamenii-sunt-echipati-cu-proteina-care-permite-detectarea-campurilor-magnetice

Paradoxul vremurilor noastre


Paradoxul vremurilor noastre în istorie este că avem clădiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrăzi mai largi, dar minţi mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai puţin; cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai puţin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici.
Avem mai multe accesorii, dar mai puţin timp; avem mai multe funcţii, dar mai puţina minte, mai multe cunoştinţe, dar mai puţina judecată; mai mulţi experţi şi, totuşi, mai multe probleme, mai multă medicină, dar mai puţină sănătate.
Bem prea mult, fumăm prea mult, cheltuim prea nesăbuit, râdem prea puţin, conducem prea repede, ne enervăm prea tare, ne culcăm prea târziu, ne sculăm prea obosiţi, citim prea puţin, ne uităm prea mult la televizor şi ne rugăm prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învăţat cum să ne câştigăm existenţa, dar nu cum să ne facem o viaţă.
Am adăugat ani vieţii şi nu viaţă anilor.
Am ajuns până la lună şi înapoi, dar avem probleme când trebuie să traversăm strada, să facem cunoştinţă cu un vecin.
Am cucerit spaţiul cosmic, dar nu şi pe cel interior.
Am făcut lucruri mai mari, dar nu mai bune.
Am curăţat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu şi prejudecăţile noastre.
Scriem mai mult, dar învăţăm mai puţin.
Plănuim mai multe, dar realizăm mai puţine.
Am învăţat să ne grăbim, dar nu şi să aşteptăm.
Am construit mai multe calculatoare: să deţină mai multe informaţii, să producă mai multe copii ca niciodată, dar comunicăm din ce în ce mai puţin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor şi digestiei încete; oamenilor mari şi caracterelor meschine; profiturilor rapide şi relaţiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar mai multe divorţuri, case mai frumoase, dar cămine destrămate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unică folosinţă, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale si pastile care îţi induc orice stare de la bucurie la linişte şi la moarte.
Sunt nişte vremuri în care sunt prea multe vitrine, dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îţi poate aduce această scrisoare şi în care poţi decide fie să împărtăşeşti acest punct de vedere, fie să ştergi acest mesaj.
Aminteşte-ţi să-ţi petreci timp cu persoanele iubite, pentru că nu vor fi lângă tine o eternitate.
Aminteşte-ţi să spui o vorbă bună copilului care te venerează, pentru că acel copil va creşte curând şi va pleca de lângă tine.
Aminteşte-ţi să-l îmbrăţişezi cu dragoste pe cel de lângă tine pentru că aceasta este singura comoară pe care o poţi oferi cu inima şi nu te costă nimic.
Aminteşte-ţi să spui "TE IUBESC" partenerului şi persoanelor pe care le îndrăgeşti, dar mai ales sa o spui din inimă.
O sărutare şi o îmbrăţişare vor alina durerea atunci când sunt sincere.
Aminteşte-ţi să-i ţii pe cei dragi de mână şi să preţuieşti acel moment pentru că într-o zi acea persoana nu va mai fi lângă tine.
Fă-ţi timp să iubeşti, fa-ţi timp să vorbeşti, fă-ţi timp să împărtăşeşti gândurile preţioase pe care le ai.
Octavian Paler

http://www.sfantacrucebacau.ro/spiritual/rugaciuni/385-paradox

Profeţii uluitoare

Ţăranul profet
Robert Nixon, un ţăran clarvăzător care trecea drept idiotul satului, s-a născut în Anglia în jurul anului 1467, într-o fermă din ţinutul Cheshire. Ajuns la vârsta la care putea munci, a fost folosit ca plugar, fiind considerat, se pare, prea stupid pentru orice altă activitate. Cel mai adesea tăcut, el începea însă uneori să mormăie cuvinte ininteligibile, care păreau a constitui o dovadă în plus a debilităţii sale mentale.
Într-o zi, pe când muncea la câmp, s-a oprit, aruncând priviri ciudate de jur împrejurul lui şi a strigat: „Ei bine, Dick? Ei bine, Harry? O, ghinion, Dick! O, bravo, Harry!” Aceste exclamaţii, mai puţin incoerente decât de obicei, dar totuşi de neînţeles, i-au intrigat pe tovarăşii lui Robert, care le-au descoperit sensul a doua zi: ei au aflat că exact în momentul în care Robert rostise aceste cuvinte bizare, regele Richard al III-lea (Dick) fusese ucis în bătălia de la Bosworth, şi că învingătorul, Henry Tudor (Harry), fusese proclamat Henric al VII-lea al Angliei.

În curând, faima tânărului clarvăzător a ajuns la urechile noului suveran, care şi-a manifestat curiozitatea şi dorinţa de a-l cunoaşte. De la Londra, acesta a trimis un mesager care trebuia să-l aducă pe ţăran la palat. Înainte chiar ca mesagerul să părăsească curtea regală, Robert a aflat că venea după el şi, cuprins de o imensă teamă, a început să alerge ca un nebun pe uliţele satului, urlând că regele îl chema la curte şi că avea să-l lase să moară de foame.
Henry al VII-lea, între timp, hotărâse să-l pună la încercare pe tânărul profet, aşa că, atunci când tânărul Robert i-a fost înfăţişat, s-a prefăcut a fi cuprins de o mare tulburare, pretinzând că rătăcise un diamant de mare valoare. Ar fi Robert capabil să-l regăsească? Ţăranul a răspuns calm printr-un proverb: „Cel care a ascuns, regăseşte”. Regele, care într-adevăr ascunsese diamantul, a fost foarte impresionat şi a dat ordin să se consemneze tot ce spunea tânărul. Cuvintele sale, în mod neclar interpretate, au prezis războaiele civile engleze, moartea sau abdicarea regilor, războiul cu Franţa. El a mai anunţat şi că oraşul Nantwich, din Cheshire, avea să fie luat de o inundaţie, dar acest lucru nu s-a întâmplat încă.

Predicţia care viza însăşi persoana vizionarului părea cea mai neverosimilă dintre toate: Robert ar fi urmat să moară de inaniţie în palat. Pentru a-l calma, regele a dat ordin să fie servit cu tot ce dorea, şi asta la orice oră din zi şi din noapte – ceea ce i-a creat mulţi duşmani tânărului în bucătăriile regale, unde era foarte invidiat pentru acest privilegiu.
Or, într-o zi, regele plecă din Londra, lăsându-l pe Robert în paza unui şambelan. Acesta, pentru a-şi pune protejatul la adăpost de răutatea servitorilor, l-a închis chiar în cabinetul regelui. Dar şambelanul a fost la rândul său chemat în afara Londrei pentru o afacere urgentă, şi a plecat, uitând să lase cheia şi ordinele necesare pentru eliberarea lui Robert. La întoarcere, l-a găsit pe Robert mort de foame.

Vocea interioară a lui Churchill
Atacurile aeriene deveniseră atât de frecvente la Londra, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, încât mulţi londonezi, fără a fi inconştienţi de pericol, nu le mai acordau totuşi prea multă atenţie. Prim-ministrul Winston Churchill, înzestrat cu un curaj înnăscut, şi care trăise multe clipe periculoase sub focul inamicului în timpul anilor săi de serviciu activ, era la fel de temerar ca oricare dintre concetăţenii săi şi poate mai puţin dispus să se lase deranjat de bombele lui Hitler. În orice caz, toată lumea se aştepta ca el să fie personificarea neîmblânzitului spirit de rezistenţă al Marii Britanii. Dar, atunci când vocea sa interioară îl avertiza în privinţa unui pericol iminent, nu ezita să se pună imediat la adăpost.
Într-o seară, pe când primea vizita a trei dintre miniştrii săi în reşedinţa tradiţională a prim-ministrului britanic de pe Downing Street nr. 10, s-a declanşat un atac aerian, dar cina nu a fost totuşi întreruptă numai pentu atât. Brusc, Churchill s-a ridicat de la masă şi s-a dus la bucătărie, unde lucrau bucătarul şi o cameristă. L-a rugat pe majordom să pună mâncarea pe o tavă în sufragerie şi a dat ordin personalului să intre imediat în adăpostul antiaerian. Apoi s-a întors la invitaţii săi.
Trei minute mai târziu, o bombă exploda în spatele casei şi distrugea bucătăria. Dar, ca prin miracol, prim-ministrul şi oaspeţii săi au scăpat teferi.

Unul dintre mijloacele adoptate de Churchill pentru a întreţine încrederea concetăţenilor săi era vizitarea bateriilor antiaeriene în timpul atacurilor nocturne. O dată, după ce a inspectat una dintre ele în toiul luptei, s-a întors spre maşina sa cu intenţia, poate, de a mai vizita încă două sau trei baterii înainte de ivirea zorilor. Şoferul i-a deschis portiera pe partea unde se aşeza el de obicei. Dar, de data aceasta, în loc să urce, el a făcut ocolul maşinii, a deschis cealaltă portieră şi a luat loc. Câteva clipe mai târziu, circula pe străzile întunecate, când o bombă explodă nu departe de maşina sa; suflul ei a ridicat maşina, care a continuat să ruleze pe două roţi, gata-gata să se răstoarne, căzând apoi la loc în poziţia normală. „Sunt sigur, a afirmat Churchill mai târziu, că numai greutatea mea aflată la locul potrivit a făcut ca maşina să-şi regăsească echilibrul”.
Când soţia sa l-a întrebat despre acest periculos incident, la început a spus că nu ştia de ce schimbase partea chiar în acea zi. Apoi a adăugat: „Ba da, ştiu. Cineva mi-a zis «Stop!» înainte să ajung la portiera deschisă. Apoi am înţeles că se aştepta de la mine să mă duc să deschid cealaltă portieră, pentru a lua loc pe partea opusă. Şi asta am şi făcut.”

Întâlnire cu destinul
În 1954, Eva Hellström, fondatoarea Societăţii Suedeze de Cercetări Psihice, a visat că ea şi soţul ei zburau deasupra străzilor Stockholmului. Aruncând o privire în jos, ea a văzut un accident de circulaţie: un tren verde intrase în coliziune cu un tramvai albastru.
Trenurile din Stockholm erau pe atunci vopsite în maro, dar atunci când, câteva luni mai târziu, au apărut noi trenuri vopsite în verde, Eva Hellström a căpătat certitudinea că visul său se va împlini. Ea a făcut o schiţă a poziţiei celor două vehicule şi şi-a notat: „Accidentul va avea loc la intersecţia trenului de Djursholm şi a tramvaiului nr. 4, la Valhallavägen; din câte ştiu eu, acolo au mai avut loc ciocniri între maşini şi trenuri, dar niciodată nu a fost implicat vreun tramvai…”
Pe 4 martie 1956, după aproape doi ani de la acest vis, tramvaiul albastru nr. 4 şi trenul verde de Djursholm s-au ciocnit la Valhallavägen; poziţia vehiculelor era exact cea din schiţa Evei Hellström.

Premoniţiile inconştiente
După un studiu realizat în anii 1950 de W.E. Cox, trenurile sortite a avea un accident au mai puţini pasageri decât trenurile normale. Accidentele constituind un eveniment necunoscut până în momentul producerii lor, Cox a tras concluzia că foarte mulţi oameni, în mod conştient sau nu, evită să călătorească cu trenul în ziua în care urmează să aibă loc accidentul.
Cox a obţinut de la companiile de cale ferată, pentru un tren dat, date referitoare la numărul de călători: în ziua accidentului, în cele şase zile premergătoare accidentului şi în aceeaşi zi a săptămânii în cele patru săptămâni precedente. De exemplu, trenul Georgian, aflat în serviciu între Chicago şi estul statului Illinois, a suferit un accident în 15 iunie 1952; în acea zi nu avea la bord decât 9 pasageri. Or, în cele şase zile anterioare accidentului, avusese 68, 60, 53, 48, 62 şi 70 de pasageri. Pe data de 8 iunie avusese 35 de pasageri, iar pentru celelalte zile considerate: 55, 53 şi 54 de pasageri. În cursul celor zece zile respective, numărul mediu de călători în trenul Georgian fusese de 58,8. Totuşi, în ziua accidentului, această medie scăzuse cu 84 %.

Un alt exemplu al fenomenului pe care Cox îl numeşte „evitarea accidentelor” transpare din datele culese referitor la trenul nr. 15, al cărui traseu era Chicago – Milwaukee – Saint-Paul – Oceanul Pacific, care a suferit un accident pe data de 15 septembrie 1952, având 55 de pasageri la bord. În cinci din cele şapte zile precedente, alese conform metodei lui Cox, acest tren a numărat peste 100 de călători, iar în celelalte două zile, cu cel puţin 30 mai mulţi decât în ziua accidentului. Numărul mediu de pasageri în decursul celor 10 zile fără accident era cu 50% mai mare decât numărul de pasageri din ziua accidentului.
Uluitoarele predicţii ale lui Cyrano de Bergerac
Scriitorul francez Cyrano de Bergerac şi-a dobândit faima mai ales datorită dimensiunii neobişnuite a nasului său, cât şi iscusinţei sale în mânuirea spadei. El a fost mai puţin cunoscut ca scriitor de science-fiction şi chiar ca profet. Scrierile sale fantastice, două povestiri ale călătoriilor pe Soare şi pe Lună, au fost publicate post-mortem în 1656 şi respectiv 1662. În ele, la numai câţiva ani după ce Galilei abjurase în faţa Inchiziţiei, Cyrano a descris traiectoria planetei Pământ şi a altor planete ale sistemului solar şi câmpul gravitaţional slab al Lunii şi a descris, printre câteva aparate imaginare de călătorie interplanetară, o rachetă cu propulsie. Cu 300 de ani înaintea scriitorului Eric von Daniken, el a emis îndrăzneaţa ipoteză că zeii mitologiilor sunt de fapt fiinţe extraterestre (mai exact locuitori ai Lunii, deşi de provenienţă solară), care îşi puteau schimba forma la voinţă. Mai mult, Cyrano a descris câteva elemente ale tehnologiei lunare: case care se pot retrage în pământ în caz de vreme rea, cu ajutorul unor şuruburi uriaşe, case care îşi schimbă locul în funcţie de anotimp, prin intermediul unor aripi asemănătoare cu cele ale morilor de vânt, aparatură pentru înregistrarea şi redarea sunetelor şi becuri care făceau noaptea lunară la fel de strălucitoare ca şi ziua.
Deşi mulţi scriitori de science-fiction au prezis tehnologii noi, Cyrano a luat-o înaintea tuturor cu previziunile sale asupra invenţiilor electrice şi electronice, cum ar fi fonograful, magnetofonul, casa mobilă şi becul.

Profetul şomer
La data de 4 decembrie 1978, Edward Pearson era arestat deoarece călătorea fără bilet pe ruta Inverness-Perth, în Scoţia. El a apărut în faţa Tribunalului din Perth, unde a fost descris drept „un profet scoţian şomer”. El a declarat instanţei că mergea la Londra pentru a-l avertiza pe Ministrul Mediului asupra unui cutremur ce urma să zguduie în curând oraşul Glasgow.
Povestea lui Edward Pearson a fost relatată din nou în ziarul din Dundee, „Courier&Advertiser” din 6 decembrie, sub titlul: „Profetul nu avea bilet de tren”. Trei săptămâni mai târziu, cititorii ziarului „Courier&Advertiser” au fost surprinşi, în timpul nopţii, de un cutremur care a dărâmat clădiri din Glasgow şi din alte regiuni ale Scoţiei. Este interesant de remarcat că, pe tot cuprinsul insulelor britanice, cutremurele sunt un fenomen foarte rar întâlnit.Articol preluat din REVISTA MISTERELOR


Sursa: Fata nevazuta a lumii….

Se revine cu un nou proiect – LEGEA DE STOCARE A DATELOR: operatorii sunt obligati ca 6 luni sa stocheaze datele privind apelurile telefonice, SMS si email

Citez din articolul Ministerul Comunicatiilor revine cu legea de stocare a datelor:
Ministerul Comunicatiilor promoveaza din nou un proiect de lege, declarat neconstitutional in 2009, care obliga operatorii telecom sa stocheze, pentru sase luni, anumite date privind apelurile telefonice, SMS si email-uri, care vor putea fi transmise organelor judiciare sau de siguranta nationala.

Ministerul incearca sa evite astfel continuarea procedurii de infringement declansate de UE, prin transmiterea de catre CE a unui aviz motivat.
Datele vor permite urmarirea si identificarea sursei si destinatiei unei comunicari, a datei, orei si duratei acesteia, precum si tipul de comunicare, al echipamentului si locatiei acestuia si vor putea fi transmise organelor judiciare sau cu atributii de siguranta si securitate nationala, la cererea acestora, “de indata, dar nu mai mult de 48 de ore” (de la solicitarea acestora, n.r.), se arata intr-un proiect de act normativ elaborat de ministerul de resort si dat joi publicitatii.
“Prezenta lege nu se aplica in ceea ce priveste continutul comunicarii sau informatiilor consultate in timpul utilizarii unei retele de comunicatii electronice, in aceste cazuri fiind aplicabile prevederile Codului de procedura penala si cele din legile speciale in materie”, se precizeaza in document.
Initiativa Ministerului Comunicatiilor are la baza Directiva 2006/24/CE privind retinerea datelor generate sau procesate in cadrul activitatii de furnizare de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de retele publice de comunicatii si de modificare a Directivei 2002/58/CE, adoptata in martie 2006.
Directiva prevede obligatia furnizorilor de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de retele publice de comunicatii de a asigura crearea unor baze de date in vederea pastrarii, pe o perioada de timp cuprinsa intre 6 si 24 de luni, sub rezerva conditiilor prevazute de directiva si a avut ca termen limita de transpunere in legislatia nationala data de 15 septembrie 2007.
Autoritatile romane nu au reusit sa respecte termenul limita de transpunere a directivei. Astfel, Comisia Europeana a trimis Romaniei, in 27 noiembrie 2007, o scrisoare privind declansarea primei faze a procedurii de incalcare a acquis-ului comunitar, iar la 23 septembrie 2008 un aviz motivat prin care cerea Romania sa ia masurile necesare de conformare cu acquis-ul comunitar.
“Urmare a acestei aviz motivat, Parlamentul a adoptat Legea 298/2008 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de retele publice de comunicatii, precum si pentru modificarea Legii 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice”, se arata in expunerea de motive a proiectului de lege.
Ulterior, in octombrie 2009, Curtea Constitutionala a Romaniei a constatat, prin Decizia 1258, ca dispozitiile Legii 298/2008 sunt neconstitutionale, legea fiind abrogata.
Mai multe asociatii si ONG-uri – Asociatia Pro Democratia, Agentia de Monitorizare a Presei, Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania, Centrul de Resurse Juridice, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul de Asistenta pentru Organizatii Neguvernamentale si Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile – au solicitat Avocatului Poporului ca, in calitatea sa de institutie independenta, menita sa protejeze cetatenii de abuzuri din partea autoritatilor administratiei publice, sa sesizeze Curtea Constitutionala privind legea respectiva.
Comisia Europeana a declansat impotriva autoritatilor romane o noua actiune de punere in intarziere, prin transmiterea unei scrisori in data de 16 iunie a acestui an, prin care solicita transmiterea masurilor nationale privind transpunerea directivei in cauza, in termen de doua luni de la data primirii adresei.
“In consecinta, pentru a evita intrarea in cea de-a doua faza a procedurii de infringement (avizul motivat) este necesara adoptarea unui nou proiect de lege care sa asigure o dubla conditionalitate: de o parte, transpunerea si implementarea directivei la nivel national si, de cealalta parte, conformitatea cu prevederile deciziei Curtii Constitutionale din Romania 1258 din 8 octombrie 2009″, se arata in expunerea de motive a proiectului.
Observatiile si propunerile la proiectul de lege pot fi transmise in termen de 30 de zile de la data publicarii pe site-ul Ministerului Comunicatiilor.
Potrivit documentului, furnizorii de retele publice de comunicatii si furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului au obligatia de a asigura, pe cheltuiala proprie, crearea si administrarea unor baze de date in format electronic, in vederea retinerii anumitor categorii de date privind apelurile telefonice, mesajale scrise si email-urile.
“Datele se retin timp de 6 luni de la momentul efectuarii comunicarii. Cheltuielile legate de crearea si administrarea bazelor de date sunt deductibile fiscal”, se precizeaza in proiectul de act normativ.
Operatorii telecom au obligatia ca, la solicitarea organelor judiciare sau a organelor cu atributii de siguranta si securitate nationala, in baza autorizatiilor emise potrivit legii, sa transmita acestora de indata, dar nu mai mult de 48 de ore, datele retinute potrivit prezentei legi, fiind aplicabile dispozitiile din Codul de procedura penala si cele din legile speciale in materie.
“In cazul in care nu este posibila transmiterea in 48 de ore a informatiilor solicitate furnizorii sunt obligati ca, in acest termen, sa anunte solicitantul cu privire la motivul depasirii termenului si, in orice caz, sa transmita informatiile solicitate in cel mult 5 zile de la primirea initiala a autorizarii sau solicitarii”, se mai spune in proiect.
Conform documentului, interceptarea si retinerea continutului comunicarii sau informatiilor consultate in timpul utilizarii unei retele de comunicatii electronice sunt interzise, in aceste cazuri fiind aplicabile prevederile Codului de procedura penala si cele din legile speciale in materie.
“La sfarsitul perioadei de retinere, toate datele retinute exclusiv in temeiul prezentei legi, cu exceptia datelor conservate conform legii, puse la dispozitia autoritatilor competente, potrivit legii, trebuie sa fie distruse prin proceduri automatizate, ireversibil”, se mai spune in document.
Lista furnizorilor de servicii sau retele de comunicatii electronice autorizati numara 1.655 societati, conform datelor Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM).
 
Sursa: Saccsiv’s Weblog

Apa


De cata dragoste ai nevoie? Tipuri de atasament emotional

Te-ai intrebat vreodata de ce nu poti sa ai relatii de durata sau de ce simti nevoia sa te agati de orice barbat care apare in viata ta? Comportamentul unei persoane intr-o relatie, de lunga sau scurta durata, este reflectat de tipul de atasament in care aceasta se incadreaza.

Comportamentul unei persoane intr-o relatie este asemanator cu cel al bebelusilor. Astfel, exista trei tipuri de atasamente emotionale la copiii mici: sigur, entuziast si nepasator.
 
Cand un bebelus sigur este lasat de mama intr-o camera, incepe sa planga, dar se calmeaza cand aceasta se intoarce. Bebelusul entuziast devine nervos cand ramane singur, iar cand mama se intoarce, o respinge si incepe sa planga. Cel nepasator nu schiteaza nicio emotie la plecarea mamei, iar cand se intoarce e ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
 
Adultii au acelasi tip de comportament in relatiile amoroase. Persoanele sigure se simt bine in intimitate si sunt calde si iubitoare. Oamenii entuziasti isi doresc intimitate si isi fac in permanenta griji in privinta iubirii partenerului. Nepasatorii compara intimitatea cu pierderea independentei si prefera sa pastreze distanta.
 
Tipul entuziast
Are o mare capacitate pentru intimitate, insa se teme ca partenerul nu doreste o legatura atat de apropiata. Relatiile ii consuma o mare parte din energia emotionala. Sunt sensibili la micile schimbari din starea partenerului si considera ca modificarile au legatura cu persoana lor. Incep sa-si faca griji daca nu sunt in legatura permanenta cu partenerul. Cand incep sa simta ca persoana iubita incepe sa se distanteze, incep sa faca urmatoarele lucruri:
– Dau telefoane, sms-uri, e-mailuri cand nu primesc un semn de la partener il urmaresc la locul de munca, in speranta ca se vor intalni “intamplator”.
– Cand raspund la telefon, pertenerii sunt pedepsiti prin indiferenta. Entuziastul isi da ochii peste cap si pleaca din camera.
– Ameninta ca pleaca, in speranta ca va fi convins sa ramana.
– Isi face partenerul gelos, povestindu-i despre alti barbati.
– Un semn ca au un sistem emotional mult prea sensibil: Chiar si la un mic semn ca ceva este in neregula, au nevoie de vorbe clare ca relatia nu este in pericol.
 
Tipul nepasator
Este foarte important pentru ei sa isi mentina independenta, de aceea evita pe cat posibil intimitatea. Se simte bine in compania persoanelor apropiate, insa pe partener il tine mereu la o anumita distanta. Nu isi petrec prea mult timp gandindu-se ca vor fi respinsi. Partenerul se plange ca nepasatorul nu “se deschide” prea mult. Cauta in permanenta semne ca partenerul vrea sa domine. Chiar daca sunt singuri sau intr-o relatie, nepasatorii tin oamenii la distanta prin urmatoarele “trucuri”:
– Spun “nu sunt pregatit de ceva serios”, dar raman in relatie mult timp, chiar ani buni.
– Se focuseaza pe minusurile partenerului: cum vorbeste, cum se imbraca etc.
– Raman fixati pe un fost sau viseaza la “el”.
– Flirteaza cu alte persoane pentru a produce insecuritatea in relatie.
– Nu spun “Te iubesc”, deoarece ar insemna ca au sentimente pentru persoana respectiva.
– Se retrag cand totul merge bine (dupa o seara romantica de exemplu)
– Cauta relatii imposibile (cu persoane casatorite de exemplu)
– Evita apropierea fizica: nu vor sa imparta acelasi pat cu partenerul, nu vor sa faca sex, merg cativa pasi inaintea partenerului etc.
– Nepasatorii folosesc acest comportament pentru a se asigura ca persoana iubita nu le submineaza autoritatea. La finalul zilei, aceste “trucuri” ii impiedica sa fie cu adevarat fericiti.
 
Tipul sigur
Sa fie cald si iubitor este un lucru natural pentru el. Ii place intimitatea si nu isi face griji in legatura cu relatia. Isi comunica sentimentele si le intelege si pe cele ale persoanei iubite. 
– Aplaneaza rapid conflictele. Cand se cearta, nu se comporta defensiv si nu isi pedepseste partenerul. De asemenea, tinde sa ierte repede.
– Este flexibil: se schimba si raspunde la nevoile partenerului.
– Isi exprima deschis sentimentele.
– Se simte bine in intimitate si nu ii e frica de sex.
 
Sa intelegi ce tip de atasament emotional ai, iti schimba pereptia despre relatia pe care o ai, dar si despre posibilii parteneri. Astfel poti afla ce tip de persoana te poate face fericita.
 
Nepasatorii si entuziastii sunt adesea atrasi unul de celalalt, fapt ce duce relatia intr-o permanenta urmarire: entuziastii vor cat mai multa apropiere, iar nepasatorii evita intimitatea.
 
Entuziastii pot crede ca tipul sigur este plictisitor, dar cu timpul isi pot da seama ca este exact ce au cautat. Nepasatorii trebuie sa le dea celor din jur o sansa, in loc sa caute defecte si sa se retraga. Si tipul sigur poate avea probleme, deoarece este prea iertator cu celelalte doua tipuri. Insa tipul sigur poate avea efecte miraculoase asupra entuziastului si a nepasatorului deoarece le intampina nevoile amandurora, oferindu-le dragostea si siguranta de care au nevoie cand incep sa apara problemele tipice.

D.M.S.

Sursa: Cristina

Bucegii necunoscuţi

Sala Urşilor din Peştera Ialomiţei are un imens perete neted, dungat de dârele argilelor şi de draperii de calcit. Foto: Cristian Lascu
Sala Urşilor din Peştera Ialomiţei are un imens perete neted, dungat de dârele argilelor şi de draperii de calcit. Foto: Cristian Lascu



Coştila este cel mai inaccesibil vârf din Bucegi. Antena vărgată ca un baston de miliţian este obiectiv militar. Foto: Călin Colăcel

Locul de joacă preferat al alpiniştilor şi turiştilor care trăiesc intens experienţa muntelui.
Pe când aveam şapte ani, tata mi-a făcut botezul munţilor: mi-a pus un rucsac în spate şi am străbătut Bucegii din cabană-n cabană, de la Peştera la Mălăieşti. De atunci a trecut ceva vreme, şi atât eu cât şi Bucegii ne-am schimbat destul de mult. Am călătorit între timp, am fost în Făgăraş şi Alpi, în Munţii Stâncoşi şi Apuseni. Dar Bucegii continuă să fie nişte munţi cu un suflet şi o viaţă aparte. Un bătrân urs, cu blana arămie zdrenţuită, uneori umilit, dar care nu încetează să ne impresioneze când îşi arată colţii de bronz deasupra Buştenilor.
Imnul Bucegilor
Niciun alt munte din România nu are un imn al său aşa cum au Bucegii. Îl puteţi auzi pe internet, într-o interpretare mai săltăreaţă. Dar l-am ascultat şi altfel, cântat solemn, de procesiunea de alpinişti, ghizi şi montaniarzi, pe când îl petreceau spre ultima ascensiune pe marele veteran Emilian Cristea. Nea Cristea a fost primul care a ales să escaladeze  Bucegii pe drumul cel mai scurt posibil: Fisura Albastră din Peretele Văii Albe, uriaşul vertical ce domină Valea Prahovei.  Dar tradiţiile turismului din Bucegi sunt mult mai vechi. Printre turiştii pionieri întâlnim nume ilustre: la 1840, Cezar Bolliac şi Radu Golescu suiau Vârful cu Dor, la 1845, Nicoale Bălcescu revoluţiona  turismul din Valahia, urcând de la Caraiman la Omu. Tot de Bucegi se leagă numele primelor asociaţii turistice din Vechiul Regat: Societatea Carpatină din Sinaia (1895), Societatea Turistică Română la 1903, condusă de Grigore Antipa, şi Hanul Drumeţilor, transformat în 1926 în Touring-Clubul României.
Pereţii şi hornurile abruptului prahovean au rămas până azi paradisul alpiniştilor şi turiştilor împătimiţi. O elită selectată nu numai de gradul de dificultate al numeroaselor trasee, dar mai ales de capacitatea de a trăi intens experienţa muntelui. De primăvara târziu până toamna se poate urca pe Valea Albă, Valea Cerbului, Valea Morarului, tot pe aici se poate coborî pe schiuri, pe zăpada de aprilie, dacă te ţin picioarele.
Zânele din Valea Cerbului
Bucegii au nu numai suflet şi cronici, dar şi zâne ştiutoare de poveşti. Zânele din Valea Cerbului, scrise de Nestor Ureche, un alt frate de cruce al acestor munţi, a fost o carte citită la culcare de mai multe generaţii şi de care bunicii noştri îşi amintesc cu drag. De altfel, Bucegii au inspirat o literatură mai bogată decât oricare alt masiv. Babele, Omul, Sfinxul, Mecetul Turcesc au devenit personaje mitice în Dacia Preistorică a lui Densuşianu. În lumina ultimelor dezvăluiri, Bucegii, aflaţi dacă nu ştiaţi, sunt scobiţi pe dinăuntru şi acolo se află centrul lumii (sau al lumilor!) atât de secret, încât numai CIA, KGB-ul şi NASA au adulmecat câte ceva. Şi le-au povestit apoi tuturor autorilor de  articole, cărţi şi situri paranormale despre Bucegi.

Platoul
Platoul Bucegilor a fost luat cu asalt de drumeţii de toate vârstele. Poteci bine marcate şi amenajate, drumuri auto şi telecabinele din Sinaia şi Buşteni au democratizat această bucată de munte, cuprinsă între marginea abruptului, pe care se înşiruie cabane şi pârtii de schi, coborând până în Valea Ialomiţei. Avantajul acestor facilităţi este că poţi evada, chiar numai pentru o jumătate de zi, din puşcăria urbană, pentru a inhala o gură proaspătă de oxigen la peste 2.000 de metri, pentru a fi mângâiat pe obraz de briza crestei Carpaţilor.
Crucile Bucegilor
Sunt mulţi orăşeni care pornesc la drum în ţinuta de acasă – pantofiori, o bluziţă, ochelari de soare -, uitând că la munte o caniculă de august se poate preface într-o clipă în viscol de decembrie. Alţii joacă ruleta rusească a avalanşelor sau se vâră în coclauri prăpăstioşi. Drept urmare, hipotermiile, avalanşele, căderile în gol dau cel mai mult de lucru harnicilor salvamontişti ai Bucegilor. Numărul „şoşonarilor” fiind mai mare decât în alte părţi, nu e de mirare că în aceşti munţi prietenoşi se află multe cruci. Crucile pot fi o mângâiere pentru familie şi un bine-venit avertisment pentru imprudenţi. Dar nici ce-i mult nu-i bun, parcă sunt prea multe cruci. Citeşti deseori inscripţii precum aceasta, când porneşti pe poteca Jepi: „Călătorule, ce eşti tu am fost şi eu, ce sunt eu vei fi şi tu…”, şi lumina parcă păleşte. Cea mai ilustră cruce este cea de pe Caraiman. Un fel de Tour Eiffel al Bucegilor, de 28 de metri înălţime, 7 metri anvergură. Înălţată iniţial în memoria eroilor feroviari căzuţi în războiul pentru întregirea neamului, crucea a devenit un monument pentru toţi eroii Primului Război Mondial. A fost inaugurată în 1926 în prezenţa Reginei Maria. Se spune că nişte comunişti zeloşi au vrut mai târziu să-i taie braţele şi să pună în vârf o stea roşie.
Cel mai inaccesibil vârf al Bucegilor
Un fel de pandant al crucii de pe Caraiman este antena de pe Vârful Coştila. Zebrată ca un baston de miliţian, antena se vede de departe şi se află pe o culminaţie domoală, de 2.408 metri, deci abia al patrulea pisc după Omul. Coştila este un vârf inaccesibil, pentru că e obiectiv militar păzit. Găzduieşte relee pentru transmisii radio, se pare că tot aici mai moţăie şi un radar, iar gurile rele spun că pe vremuri  funcţiona una dintre staţiile de bruiaj, acelea care se străduiau să acopere cu vuietul lor vocea  Lumii Libere.
Text: Cristian Lascu
Sursa: MISTERELE LUMII