Valea Regilor Traci

"De la Giurgiu la Russe e o aruncatura de bat. Un pod ce separa doua tari, peste o Dunare-granita care in trecut lega, si nu despartea, ca acum, malurile. Si care era o adevarata coloana vertebrala a Europei.

Sunt pentru prima oara in Bulgaria. Pentru mine e o tara straina, cu o limba straina. Si totusi, acum doua mii de ani, de o parte si de alta a apei, traia acelasi neam si se vorbea aceeasi limba. Asa cum de o parte si de alta a Muresului sau pe un mal si altul al Oltului traieste acelasi popor. Oamenii se strigau de pe un mal pe celalalt al Dunarii in acelasi grai. Flacaii mergeau la petit cu barcile, iar pescarii de pe ambele tarmuri se intalneau in mijlocul apei la povesti despre stime si balauri cu sapte capete. Dar ce s-a intamplat? Unde a disparut bucata aceasta de istorie comuna?

Din vremurile indepartate ale neoliticului, Dunarea a fost o singura casa pentru cei de pe ambele sale maluri: aceeasi cultura, aceleasi manifestari artistice, aceleasi traditii si stil de viata. Au intrat apoi in istorie daco-getii, numiti asa la nordul Danubiului si numiti “moesi” la sud. In campia sudica marelui fluviu, pe fasia ce se intinde de la tarmul Dunarii, pana la sirul de munti Stara Planina, numiti odinioara Haemus (Balcani), ce strabat Bulgaria de la vest la est, locuiau acesti moesi sau mysi, de la numele carora teritoriul acesta se va numi Moesia.

Aceasta este tara dacilor de la sud de Dunare, o tara orientata spre fluviu si continent, spre spatii inchise, pamanturi roditoare si clima temperata. In sud, dincolo de muntii Balcani, se aflau insa tracii, inruditi cu dacii, dar puternic influentati de lumea grecilor: o lume orientata catre mare, catre spatii deschise si clima calda, mediteraneana. Bulgarii vorbesc doar despre acei traci. Pe ei ii considera stramosii lor si se mandresc cu mostenirea lor tracica. Cel mai numeros neam dupa inzi, cum spune Herodot despre traci, au lasat in urma lor constructii si tezaure fabuloase, pe care bulgarii au stiut sa le scoata la lumina, sa le conserve si sa le arate intregii lumi. Ceea ce noi, romanii, nu am stiut sa facem cu dacii nostri.

Neam razboinic si mandru, tracii au avut perioade de mare glorie. Homer insusi ii aminteste ca fiind aliati ai troienilor, in razboiul impotriva grecilor. De fapt, insisi troienii se pare ca erau de neam tracic. Negurile istoriei sunt cu atat mai dense, cu cat ne indepartam mai mult in timp, iar peisajul de azi al campiilor bulgare nu mai evoca cu nimic vremurile de altadata. Tracii, care traiau divizati in multe triburi, au reusit in secolul al VI-lea inainte de Hristos sa se adune sub coroana regelui Teres, formand un mare regat, cel al odrisilor. Apogeul acestuia a fost atins in timpul dinastiei Cotizonilor si a regelui Sitalces, in secolul al IV-lea inainte de Hristos.

Dar romanii si-au intins stapanirea si peste Tracia, transformand-o in provincie, in secolul I i.Hr. Cercetatorii considera ca la venirea slavilor, care s-a petrecut in secolul al VI-lea dupa Hristos, tracii isi pierdusera deja identitatea si fusesera romanizati sau grecizati. Asa incat slavii s-ar fi asezat probabil pe un substrat romanic. Totusi, ceva nu e clar in aceasta poveste: exista asemanari mari de structura intre bulgara si romana, care nu au nimic a face cu latina si, ca urmare, sunt socotite de unii lingvisti “coincidente”.

Mai mult, trebuie facuta o distinctie intre daco-moesiana vorbita intre Dunare si Balcani si traca vorbita dincolo de Balcani. Cat despre romanizarea moeso-dacilor sau a tracilor, in absenta probelor e greu de sustinut acest proces. E usor de spus: tracii au fost romanizati, dar apoi au venit slavii care i-au asimilat si nu au mai ramas urme ale romanizarii. Dar nu e argumentabil stiintific. In schimb, nu s-au sters cu totul urmele substratului dacic al limbii bulgare. Iar bulgarii nu se straduiesc sa studieze acest aspect.

Tara de dincolo de Dunare

Am pornit in cautarea dacilor si a tracilor de la sud de Dunare, intr-o zi de vara, strabatand Bulgaria de la Russe spre inima tarii, prin paduri nesfarsite si sate marunte ce par pustii. Russe, Byala, Gorna, Veliko Tarnovo, Dryanovo, Gabrovo, pasul Shipka, Kazanlak – acesta e traseul care duce de la Dunare in renumita Vale a Regilor Traci.

Un traseu initiatic, ce urca brusc dupa Gabrovo, din campie in inima muntelui, unde temperatura scade instantaneu cu 20 de grade, ceturile sunt atat de dense, incat nu se mai vede nici marcajul pe sosea, iar serpentinele ametitoare sunt strajuite de paduri neguroase. Un drum prin pacla, frig si intuneric, bajbaind la limita, care dupa o ora de infern coboara triumfator in lumina, in valea vestitilor trandafiri de Damasc si a mormintelor regale, pictate cu cai si printese.

Ca si acum, in antichitate, acesti munti trebuie sa fi fost o pavaza teribila in fata dusmanilor, o granita de piatra. Nu e o intamplare ca regii traci si-au construit mormintele, dar si capitala, la poalele acestor munti. Iar faptul ca s-au asezat la sud arata ca dominatia lor se intindea spre Grecia, in vreme ce la nord de Balcani e posibil ca neamul daco-moesilor sa-si fi creat o lume oarecum diferita, mai putin influentata de civilizatia grecilor si mai aproape de cea a Carpatilor.

Ca si la noi, nici in Bulgaria nu au existat, dupa 1990, prea multi bani pentru sapaturi arheologice. Fusesera descoperite vestigii tracice imediat dupa al doilea razboi mondial, existau sute de tumuli funerari despre care se banuia ca adaposteau morminte si tainuiau comori, dar nu se facusera investigatii sistematice la scara mai larga.

In 1992, arheologul bulgar Georgi Kitov a planuit o campanie de sapaturi cu vise mari, dar a obtinut bani putini, doar pentru o saptamana de lucru. Si a avut de ales: sa sape la intamplare, intr-unul din tumuli, sperand ca ceea ce gaseste acolo sa convinga autoritatile sa-i dea mai multi bani, sau sa renunte pe moment, incercand sa obtina fonduri mai mari in viitor. A ales prima varianta. A sapat in tumulul Malkata, unde primele trei zile au fost dezamagitoare. 

Apoi a inceput sa apara aurul: mormantul fusese dezvelit. Dar si pacea celui adormit fusese tulburata. Ploi teribile si vanturi puternice s-au starnit dintr-o data, spulberand tabara arheologilor. Kitov a mers inainte. A obtinut fonduri si a condus expeditia timp de sapte ani. In acei ani a descoperit comori fabuloase, constructii funerare incredibile, picturi murale impresionante, simboluri si taine de nedescifrat. Intr-un cuvant, o lume intreaga ce parea sa fi fost pierduta pentru totdeauna. Asa a iesit la lumina Valea Regilor Traci.

Cele mai multe dintre mormintele regale ale tracilor se afla la mica departare de Kazanlak. Tumuli exista in Bulgaria cca 1500. Cercetati sunt cateva zeci. Astazi, mormintele sunt incluse in patrimoniul mondial UNESCO si sunt extrem de bine conservate. Mormantul de la Kazanlak are chiar o replica la scara, pe care o pot vizita turistii, pentru ca originalul sa fie cat mai putin expus.

Exista drumuri de acces in stare perfecta pana la aceste morminte, iluminare, ventilare, conditii de conservare, exista indicatoare si ghizi. Autocarele cu turisti se revarsa ritmic, iar blitzurile aparatelor de fotografiat clipesc in mainile japonezilor veniti de peste mari si tari sa viziteze lumea tracilor. (Dar nu si pe cea a dacilor!) Bulgarii au dezvoltat un infloritor turism cultural, bazat pe mostenirea tracica. Vorbesc mereu de traci, se mandresc cu ei, motivul tracic a devenit un fel de amprenta a civilizatiei de azi a bulgarilor.

Mormantul regelui Seuthes

Muzeul din Kazanlak adaposteste multe dintre minunatiile descoperite in Valea Regilor, chiar daca unele sunt replici, caci originalele se afla la Sofia. Dar e minunat sa poti vedea laolalta, chiar la fata locului, obiectele care alcatuiau lumea tracilor. Cel mai incredibil obiect din muzeu il constituie, cu siguranta, coroana regelui Seuthes al III-lea, descoperita in mormantul acestuia din movila Golyama Kosmatka: o cununa din ramuri, frunze de stejar si ghinde din aur, delicata si impunatoare in acelasi timp, o opera de arta fara egal. Alaturi se afla bustul de bronz al regelui Seuthes. Cu parul suvite, barba bogata, nasul puternic, coroiat, si privirea usor incruntata, dar patrunzatoare, regele Seuthes pare sa scruteze viitorul cumva asemenea dacilor de pe arcul lui Constantin. Alaturi, splendide vase de aur si argint, amfore, arme, si toate cele trebuitoare sa-l insoteasca pe cel plecat.

Mormantul regelui, aflat la 15 minute distanta de Kazanlak, se afla in plin camp. Strajuita de ciresi incarcati de rod si de pajisti cu flori multicolore, movila rasare domol din campie, ca un animal garbov. Asfaltul negru duce pana la intrarea in “grobnita”, cum le spun bulgarii acestor morminte. La intrare vorbesc cu ghidul, care imi spune cate in luna si in stele despre traci si Seuthes, dar nu a auzit nici de daci, nici de Decebal. Intru in pantecele cocoasei de pamant, unde ma asteapta lumea celor plecati dincolo. Dupa un coridor de piatra lung de 13 metri, si doua incaperi boltite, urmeaza o a treia, sapata toata intr-un singur bloc de piatra, ce a fost transformata in incapere-sarcofag. Aici a fost inmormantat marele rege Seuthes al III-lea, a carui capitala, Seuthopolis, se afla astazi sub apele lacului de acumulare Koprinka.

Totusi, mormantul acesta nu mi se pare cu mult mai impresionant decat cel din movila Documaci, de langa Mangalia. Cele doua se aseamana foarte mult ca arhitectura si chiar si nuantele de vopsea conservate pe pereti par a fi identice. Dupa mormantul lui Seuthes, mai vizitez movilele Helvetsia si Ostrushka. Acum incep sa inteleg rostul acestor morminte-temple. La Helvetsia, mormantul reprezenta matricea, uterul, iar cel decedat se intorcea inapoi de unde venise, prin tainele si riturile care se practicau asupra lui. Acest mormant chiar are forma si neregularitatile unui uter si multe alte indicii trimit spre aceasta interpretare.

La Ostrushka, s-au conservat cateva picturi splendide, intre care chipul indurerat al unei nobile, probabil sotia decedatului, o femeie frumoasa, distinsa, cu parul roscat. Dar cele mai uluitoare picturi murale se gasesc in mormantul de la Kazanlak. Aici arta tracilor este prezenta in plin apogeul sau, prefigurand arta Europei de mult mai tarziu. Cupola ametitoare e acoperita de cercuri concentrice, cu scene diverse, asemenea unei biserici pagane. Culorile si formele pastrate aievea evoca o lume serena, cu cai frumosi, femei gratioase si mese imbelsugate, un fel de paradis in ocru si albastru, ce converge spre personajul regal ce-si tine soata de mana cu tandrete.

Mormintele tracilor nu par simple morminte. Sunt constructii impresionante, cu coridoare si incaperi boltite, cu usi de marmura strajuite de capete de zei si cu sisteme de inchidere a usilor care si astazi functioneaza. Sunt lumi in sine la scara mai mica, in care se petrec lucruri tainice, la hotarul dintre viata si moarte, lucruri care pentru universul profan in care traim nu mai au nici inteles, nici importanta.

Epoca pe care o acopera este cea a secolelor VI-II inainte de Hristos. Spre deosebire de traci, dacii aveau o alta viziune asupra lumii de dincolo. Exceptand influentele tracice din Dobrogea, lumea dacilor nu cunoaste astfel de “pregatiri” pentru lumea de dincolo, ci trupurile celor decedati erau incinerate. Cenusa era depusa intr-o urna, iar in epoca de varf a regalitatii (sec. II i.Hr. – I d.Hr.), nici urnele nu mai sunt de gasit. Probabil cenusa era imprastiata in patru vanturi sau pe ape, iar spiritul era eliberat de povara trupului.

Cat de mult din lumea aceasta a tracilor ne apartine? Nu stim prea bine. Imi vin in minte unele similitudini, fara sa le pot lega intr-un fir prea solid, din lipsa de alte informatii: o coroana asemanatoare cu cea a lui Seuthes, dar mai putin elaborata, s-a gasit in mormantul cu papirus de la Mangalia, un inel de aur cu broasca testoasa, asemanator cu cel descoperit de bulgari in movila Sineva, s-a descoperit in movila de la Documaci, iar aceasta din urma este extrem de asemanatoare cu mormintele tracice pe care le-am vizitat. Insa la noi nu se accepta ca cele doua morminte – de la Callatis si de la Documaci – sunt tracice. “Nu se stie”, mi s-a spus: pot fi grecesti, scitice, tracice mai putin. Sa vina bulgarii sa ne lamureasca.

Drumul prin Valea Regilor este un drum luminos, chiar daca trece printre morminte. Un drum curat, ce respecta trecutul. Si nu pot sa nu ma gandesc la dacii nostri, la drumurile, muzeele, indicatoarele noastre. La gunoaiele din cetatile dacice, la dezinteresul oficialitatilor, la furturile din situri, la infinitele gropi facute de cautatori, la nepasarea ucigatoare a celor ce ar fi in drept sa faca ceva. Ceva, orice, cat de putin, pentru noi, romanii. Nu neaparat autostrazi, pentru autocarele cu japonezi.

Dacii din sudul Dunarii

Poate ca nu in cautarea tracilor ar fi trebuit sa pornesc, ci in cautarea dacilor de pana la Muntii Balcani. Nu stim prea bine nici astazi care erau raporturile dintre daci si moesi, dintre daci si traci. Stim ca erau inruditi, poate dacii o ramura a tracilor, poate doua ramuri surori.

Dar daca tracii sunt mai departe de lumea noastra, in schimb moesii au fost mereu in contact cu locuitorii de la nordul Dunarii. In vremea lui Augustus au avut loc transbordari uriase de populatie getica, de la nord de Dunare la sud. Multe cetati infloritoare au incetat brusc sa fiinteze, depopulate cu ordin de la Roma. In acest fel romanii incercau sa tina sub control granita de pe Dunare.

Aceste sute de mii de daci adusi in sud au consolidat nucleul de dacism din Moesia. O a doua deplasare majora de daci, de la nord la sud, are loc in perioada retragerii aureliene, dupa anul 271, cand, pe langa armata si administratie, trec in sud si multe familii care doresc sa ramana in imperiu, pentru a fi protejate de invaziile migratorilor. Acolo ii gasesc, fireste, pe oamenii locului, frati de sange cu ei. Probabil ca astfel de treceri de o parte si de alta a apei nu au fost putine de-a lungul timpului.

Nu e deloc intamplator faptul ca Aurelian creeaza in sudul Dunarii o noua provincie, Dacia Aureliana, impartita administrativ, ulterior, in Dacia Ripensis si Dacia Mediterranea. Daca teritoriul acesta nu ar fi fost locuit de daci, Aurelian nu l-ar fi numit “Dacia”. Ce s-a intamplat cu acesti daci? Cu limba lor? Cu zestrea lor culturala si genetica? Odata cu retragerea aureliana, Dunarea devine granita a imperiului, iar dacii sunt divizati, o parte in imperiu, o parte in afara lui.

Acesta este inceputul sfarsitului in istorie. Insa doar in istorie, caci viata maselor, ce curge dincolo de istoria scrisa de invingatori, si-a urmat cursul neclintita. Asadar, daca din manuale nu putem afla mare lucru despre ce s-a intamplat cu acesti daci si cum de-am ajuns dupa atata timp sa fim doua tari straine pe doua maluri straine, putem incerca sa aflam altfel.

Bulgara si romana – surori nestiute?

Nu inteleg mare lucru din limba bulgara. Asa cum probabil n-as intelege mai nimic nici din limba albaneza. Si totusi, romana, bulgara si albaneza formeaza nucleul a ceea ce lingvistii numesc “uniunea lingvistica balcanica”. Adica aceste limbi, desi apartin unor familii diferite (bulgara e slava, albaneza traco-ilira, iar romana e considerata romanica), au, totusi, in comun, trasaturi foarte importante, care nu se regasesc decat aici, in Balcani. La aceasta “uniune” mai participa partial si greaca.

Unii lingvisti au sustinut, fara prea mult temei, ca trasaturile acestea au aparut independent, in fiecare limba. Cei mai multi insa sunt de acord ca ele provin dintr-un substrat balcanic comun. Desi nu intelegem mare lucru din aceste limbi, pentru ca difera vocabularul, totusi, structura, scheletul lor fundamental, care este mult mai stabil decat cuvintele care adesea vin si pleaca, este asemanator.

Iar aceste lucruri nu se imprumuta, ci se mostenesc. Asta inseamna ca bulgara s-a format pe un substrat asemanator cu romana. Aceasta limba slava sudica, ce difera de celelalte grupe de limbi slave, va fi purtatoarea unei intregi culturi ecleziastice, care va duce si la raspandirea alfabetului chirilic, impreuna cu slavona bisericeasca. Dar cine sa se mai intrebe care este originea reala a alfabetului chirilic, creat pe teritoriul dacic? El are, desigur, la baza, alfabetul grec. Insa bulgarii in nici un caz nu-si vor pune problema de unde au luat Chiril si Metodiu unele semne care nu exista in alfabetul grec si pentru care specialistii nu au gasit o origine.

Noi am luat tot de la toata lumea si nimeni nu a imprumutat nimic de la noi – pare sa fie postulatul preferat al oamenilor de stiinta din domeniul lingvistic. Iar daca e vorba de slava, cu atat mai mult. Exista, totusi, cercetatori straini, precum Giuliano Bonfante sau Mario Enrietti, care sustin ca slava a devenit slava numai in urma contactului cu protoromana, cand si-a conturat principalele caracteristici.

Dar vorbind strict de bulgara, putem spune ca aceasta este un fel de sora cu romana, poate sa-i zicem sora vitrega, caci cele doua surori au un parinte diferit si nu mai seamana la chip. Aici, in aceste trasaturi de limba, precum postpunerea articolului hotarat, formarea viitorului si a perfectului, evitarea infinitivului si altele, in spiritul limbii pe care lingvistii bulgari nu-l cerceteaza, iar cei romani nici atat, se ascund dacii din sudul Dunarii, abandonati de istorie, cu limba lor cu tot.

Imperiul vlaho-bulgar

Au venit apoi vremuri tulburi, in care nu stim ce s-a intamplat cu urmasii dacilor de la sud de Dunare. Daca ar fi sa dam crezare manualelor, nu a mai ramas nimic din neamul lor. Cand slavii au impanzit Peninsula Balcanica, dupa secolul al VI-lea, au asimiliat ce a mai ramas din urmele tracice, care fusesera expuse romanizarii. De fapt, ce au gasit slavii in actuala Bulgarie? Intre Dunare si Balcani, o populatie de sorginte dacica, ce vorbea ori vechea limba a dacilor, daca romanizarea nu apucase sa se produca, ori o protoromana. Cu alte cuvinte, bulgara este o limba slava cu substrat traco-dacic sau chiar stravechi romanesc. Cu populatia s-a intamplat la fel: slavii nu au exterminat populatia locala. Asa incat actuala etnie a bulgarilor trebuie sa aiba o componenta genetica foarte asemanatoare cu cea de la nordul Dunarii.

Dar ce s-a intamplat mai departe? Cand s-a pierdut, cel putin in memoria colectiva, legatura dintre nordul si sudul Dunarii? Probabil ca niciodata. Chiar daca dacii dispar din istorie, apar vlahii, urmasii acestora, al caror nume poate sa fi insemnat chiar “lupii”. Ei sunt cei care, in numeroase randuri, vor scrie istoria Balcanilor.

Si tot ei sunt cei carora li se va refuza, pana astazi, dreptul la istorie. Si nu este vorba doar de comunitatile compacte de vlasi sau vlahi (aromani, meglenoromani sau istroromani), ci de mase mari ce impanzeau peninsula Balcanica si o parte a Europei Centrale, despre care nimeni nu vorbeste. Ei sunt urmasii dacilor, ai dacilor liberi, ai dacilor din provinciile nord si sud-dunarene, ai dacilor bejeniti, plecati spre apus, dar si spre rasarit, cand urgia romana s-a abatut asupra tarii lor. Ei sunt oierii ce au impanzit Europa cu turmele lor, care au dat atatea nume romanesti muntilor si catunelor prin care si-au gasit adapost.

Acesti vlahi, firi aprige si neinfricate, au scris pagini din istoria Bulgariei. In iarna anilor 1185-1186, birurile Imperiului Bizantin devenisera atat de grele, incat vlahii, impreuna cu bulgarii, s-au rasculat. A luat nastere Imperiul romano-bulgar sau Taratul vlaho-bulgar, cunoscut in istoriografia moderna sub numele de Al II-lea Tarat Bulgar. Intemeietorii acestui tarat au fost trei frati de origine vlaha, din dinastia Asanestilor: Petru, Asan si Ionita Caloian. Toate sursele medievale sustin ca cei trei frati erau de neam vlah. Cu toate acestea, istoricii bulgari nu accepta originea lor vlaha si sustin ca erau bulgari, afirmand ca prin “vlahi”, sursele medievale intelegeau “bulgari”. 

Ei insisi s-au autointitulat “imparati ai vlahilor si bulgarilor”. Capitala taratului a fost la Veliko Tarnovo, splendid oras medieval, ce si astazi pastreaza parfumul vremurilor trecute. Dinastia Asanestilor a stralucit timp de un secol si si-a impus dominatia in Balcani, luptand impotriva bizantinilor, a ungurilor si a cruciatilor. S-a stins dupa marea invazie tatara din 1241, dar imperiul a mai dainuit o vreme, destramandu-se spre sfarsitul secolului al XIV-lea, in mai multe state feudale, cucerite apoi de otomani. Bulgarii si-au sters din istorie numele de “vlah”, refuzand sa accepte ca aceasta perioada de maxima glorie, libertate si stralucire ni s-a datorat in mare masura noua, romanilor.

O istorie pierduta

Cat de mult este a noastra lumea tracilor? Poate cea a tracilor de dincolo de Balcani nu este a noastra decat in parte. Dar cea a dacilor dintre Dunare si Balcani este a noastra intru totul. Vremurile ne-au inlaturat-o din istorie si cine stie daca o va mai revendica cineva in manuale sau in constiinta urmasilor nostri. Bulgaria ramane tara de dincolo de Dunare, cu oamenii sai, cu istoria sa, in care regimul trecut nu a vrut sa se amestece, pentru a pastra buna vecinatate. Dunarea a devenit granita prin chiar mijlocul sufletului dac, involburata de un spirit slav potrivnic, ce refuza sa-si recunoasca substratul dacic sau romanesc, precum si stralucirea geniului vlah, fara de care Bulgaria nu ar fi avut istoria pe care o are. Ce avem totusi de invatat de la bulgari: sa pretuim ceea ce avem. Ei o fac. Noi, nu."

un articol de Aurora Petan (prelaut din Formula-AS)
Sursa: danielroxin.blogspot.ro

BUREBISTA – REGELE REGILOR

Teodor Filip

(Din ciclul „Hiclenii, trădări, asasinate”)

Despre Burebista şi stăpânirea lui aflăm doar dintr-o inscripţie lacunară de la Dionysopolis (Balcic). Adică că îşi avea cetatea de scaun la Argedava, pe Argeş şi că îl avea în slujbă pe Acornion, cu ajutorul căruia întreţinea legături cu oraşele greceşti de pe ţărmul Mării Negre…
„În secolul al II-lea î.Hr. societatea geto - dacă cunoaşte o rapidă şi complexă dezvoltare: în timp ce aşezările vechi se extind, se întemeiază aşezări noi – apar cetăţi ridicate pe înălţimi: Costeşti, Căpâlna, Bâtca Doamnei: înfloreşte metalurgia; folosirea plugului cu brazdă de fier şi roata olarului sporesc productivitatea. Societatea dacă este acum clar împărţită în nobili (tarabostes, pileaţi) şi oameni de rând (comaţi), bogaţi şi săraci.” .
Cauzele apariţiei statului dac au fost:
- unitatea etnică şi lingvistică a geto-dacilor;
- pericolele care ameninţau Dacia: celţii, dinspre vest şi romanii, dinspre sud;
- apariţia unei personalităţi politice şi militare remarcabile.
Zona munţilor Orăştie, din interiorul arcului Carpatic, reprezintă nucleaul statului dac. Coganion, muntele sacru al dacilor era situat în aceşti munţi.
În anul 82 î.Hr. Burebista devine rege. Ajutat de preotul Deceneu, el reuşeşte în scurt timp să unească toate triburile geto-dace, dând naştere unui stat puternic, ce se întindea de la pădurea Hercinica (Moravia de astăzi) până la Bug şi din Carpaţii Nordici până la sud de Balcic (Dionysopolis). Unirea s-a făcuit pe două căi: pe cale paşnică şi pe calea războiului. Se impune o precizare: perioada de unificare şi pacificare a triburilor daco-gete a durat mai bine de jumătate din domnia lui Burebista. Numele lui adevărat s-a pierdut în negura timpului, însă meritele şi înţelepciunea i-au adus numele de BU-ERE-BU-IST-AS (Care-era-care-este-nu), ceea ce înseamnă „Nemaipomenitul”, „Cum nu a mai fost şi nu mai este”.
Monedele bătute de el, descoperite în Transilvania, ni-l înfăţişează cu două capete, simbolizând trecutul şi prezentul. Inscripţiile de pe ele sunt în limba tracică, „latina vulgară” – SARMIS VASIL, „Cel Mai Mare Rege”. Împărăteasă şi Marea Preotească a dacilor era soţia sa, Zina, al cărui nume a fost găsit tot pe monedele descoperite în Transilvania.
Reşedinţa regală iniţială a fost Argedava sau Sargedava, localizată pe dealurile Orăştiei.
După povestirea istoricului Iordanes, marele preot Deceneu, după ce a stat o perioadă în Egipt, iniţiindu-i pe preoţii de aici în tainele sacerdotale pelasgice, revine în Geţia, devenind şeful suprem al spiritualităţii tracilor. Iordanes a preluat multe informaţii de la Strabon care l-a confundat pe Deceneu cu Zalmoxis. El a preluat informaţii şi de la Herodot, pe care le-a compilat greşit. În această situaţie cum pot istoricii să mai înţeleagă ceva?
Burebista îşi începe organizarea puterii monarhice cu caracter militar prin activităţi administrative cum ar fi: recrutarea unor oameni însărcinaţi cu administrarea agriculturii, strângerea dărilor, supravegherea muncilor obşteşti obligatorii, făcând posibilă realizarea sistemului de fortificaţii în Dacia – nucleaul din Munţii Şurean întins pe o suprafaţă de 20 km pătraţi. Incinta militară din centrul religios are o suprafaţă de 3 hectare, cu ziduri de piatră ecarisată (blocuri de calcar fasonate) care fac din Sarmisegetusa dacică un unicat în Europa. Zidul Dacic (Murus Dacicus) este format din cetăţi construite din blocuri de calcar. A construit şi cetăţi de piatră nefasonate, legate cu lut, ca cele de la Piatra Neamţ (Piscul Bâtea Doamnei şi colina Cozla), Cetaţeni (jud. Argeş), Covasna-Valea Zânelor sau Sighişoara.
La vreme de război, armata lui număra mai mult de 200.000 de oameni, făcându-l temut. Cronologia luptelor duse de Burebista este greu de întocmit. Deoarece izvoarele antice, mai ales istoricii greco-romani nu şi-au îndreptat atenţia asupra lui decât în momentul în care Dacia, un regat uriaş, devenise o problemă pentru „lumea civilizată”.
Conform lui Strabon, boiii, sub conducerea lui Cristasiros, cuceresc Roma în anul 390 î.Hr. După alungarea lor de către romani „boiii se strămutaseră lângă Istru, trăind amestecaţi cu tauriscii şi războindu-se cu dacii, până când aceştia le-au şters neamul de pe faţa pământului. Teritoriul lor care făcea parte din Illiria, a rămas un loc de păşunat pentru turmele neamurilor vecine.” Acelaşi istoric scrie că Burebista a „pustiit pe celţii care erau amestecaţi cu tracii şi cu ilirii”
Consider că cele scrise de Strabon sunt exagerate. Neamul celţilor şi al boiilor nu au fost „şterse de pe faţa pământului”. O confirmă marele Caesar care, contemporan cu evenimentele, povesteşte cum helveţii s-au hotărât să-şi apere ţara împotriva triburilor germane, şi cum, „în sfârşit se aliază şi primesc pe boii” (Julius Caesar, „De Bello Gallico”, I). Cele relatate s-au petrecut în anul 59-58 î.e.n. Deci, războiul lui Burebista cu boii trebuie să fi avut loc înaintea acestei date, nu cu mult. Deoarece pentru a parcurge drumul de la Dunărea de Jos până pe teritoriul Elveţiei de azi, chiar cu unele lupte sporadice, era suficient un an.
„Dintre evenimentele petrecute pe timpul domniei lui Burebista, puţine sunt acelea care pot fi precizate în timp cu destulă certitudine. Unul dintre acestea îl reprezintă cucerirea oraşelor greceşti de pe ţărmul de vest al Pontului. Pentru el stau mărturie textul lui Dion Chrysostomos şi câteve inscripţii găsite în oraşele supuse de marele rege. Pe baza izvoarelor amintite s-a putut preciza că perioada de cucerire a cetăţilor greceşti s-a desfăşurat între anii 55-48 î.e.n.” . Mai revin asupra acestui aspect.
În anul 48 î.e.n. meşterii pietrari din Dionysopolis au primit poruncă de la mai-mari oraşului să scrie pe o placă de marmură un decret în cinstea lui Acornion. Prin faptele sale, acesta a fost declarat cetăţean de seamă al oraşului. Conţinutul decretului ne oferă informaţii deosebit de preţioase despre strămoşii noştri.
Acornion făcea servicii diplomatice şi pe lângă Burebista. Pe socoteala sa a plecat la puternicul rege al geţilor: „Şi în timpul din urmă – precizează decretul -,regele Burebista ajungând cel dintâi şi cel mai mare dintre regii câţi au stăpânit vreodată în Tracia(…) Acornion a fost pe lângă acesta în cea dintâi şi cea mai mare apropiere şi a obţinut cele mai bune rezultate pentru patria sa, inspirând şi colaborând la cele mai eficace măsuri, şi, nu mai puţin, câştigând bunăvoinţa regelui pentru mântuirea cetăţii sale şi, de asemenea, şi în toate celelalte ocazii, oferind-se, fără rezerve pentru împlinirea soliilor oraşului şi luându-şi asupra sa fără întârziere, înfruntarea primejdiilor, numai spre a izbuti în toate chipurile, la câştigarea unui folos pentru patria sa” .
Referitor la cetăţile de la malul Mării Negre: Tomis, Callatis, Histria ş.a. nu sunt de acord cu părerea multor istorici români că ar fi fost construite de greci. Ele au fost construite de geţii locali, peste care au venit negustorii greci şi…de aici toată tevatura. Chiar marele Ovidiu scrie că geţii erau mai numeroşi decât grecii, care trebuiau să le înveţe limba în cadrul activităţilor comerciale. Popularizând arhivele persane, care au fost distruse din ordinul lui Darius, pentru a nu cădea în mâinile duşmanilor, getul romanizat Iordannes (era got de origine dar născut în Getia Minor şi era mândru de originea sa…getică) precizează că „Regina Tomiris, luând de la inamic atâta pradă după obţinerea victoriei, a trecut în părţile Moesiei, care acum se cheamă Scythia Minor, împrumutându-şi numele de la Scythia Mare, şi acolo, pe ţărmul moesic al Pontului, a zidit cetatea căreia i-a dat numele de Tomis”.
Neamul scordiştilor, aflaţi la gurile Tisei, adversari ai dacilor – anterior au fost aliaţi în incursiunile de jaf de la sud de Dunăre – a fost nimicit de armate uriaşă a lui Burebista.
„La sudul Dunării proconsulul provinciei Machedonia, generalul Vasso Lucullus, în cadrul celui de-al doilea „război Mithridate” (74-74 B.C.), ocupă oraşele greceşti vest-pontice, de la Apollonia până la Delta Dunării, încheind un tratat între romani şi alte cetăţi vecine, cu avantaje şi obligaţii pentru ambele părţi. Această tutelă mascată îi nemulţumeşte pe locuitorii oraşelor greceşti, care trimit o solie la Burebista să-i ajute. Oastea preconsulului Macedoniei, a generalului Antonius Hybrida este învinsă lângă Histria. Burebista supune pe cale paşnică oraşele: Tomis (Constanţa de astăzi), Calatis (Mangalia), Dionysopolis (Balcic) şi Apollonia. Pe calea războiului sunt integrate cetăţile Aliobrid (Cartal, din sudul Basarabiei, ocupat azi de ruşi, sub numele de Orlovka), Tyras (Tiraspolul de azi), Odessos (Odesa, azi oraş ucrainean ce are în centrul lui cel mai romantic cartier, cartierul…”Moldoveneanca”)” .
Şi Munţii Haemus (Balcanii de astăzi) sunt trecuţi în stăpânirea regelui neînvins.
Eliberată de toate pericolele venite din partea nemaurilor vecine, Dacia devine un regat unit uriaş. Conflictul cu Imperiu Roman era inevitabil. Mai ales că Burebista întreprinde îndrăzneşe campanii de jaf în Macedonia şi Iliria, unde îi înfrânge pe romani.
În „Geographia”, Strabon scrie: „Boerebistas, bărbat get, luând conducerea neamului său, a ridicat pe aceşti oameni ticăloşiţi de nesfârşitele războaie şi i-a îndreptat prin abstinenţă şi sobrietate şi ascultare de porunci, aşa încât, în câţiva ani, a întemeiat o mare stăpânire şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine; ba a ajuns să fie temut chiar şi de romani pentru că trecea Istrul fără frică, prădând Tracia până în Macedonia şi Iliria, iar pe celţi, cei ce se amestecaseră cu tracii şi ilirii, i-a pustiit cu totul, iar pe boiii sub conducerea lui Cristasiros, precum şi pe taurisci, i-a nimicit cu desăvârşire…”
Burebista ducea şi o politică externă activă, intervenind chiar şi în conflictul deschis dintre doi rivali ai Romei – Cezar şi Pompei, în anul 48 î. Hr. În legătură cu aceasta, inscripţie recent descoperită la Balcic citează numele lui Acornion, un mesager personal trimis de Burebista la generalul Pompei pentru a-i sugera ipoteza unei alianţe. „Şi fiind trimis de regele Burebista ca un sol la autocratul romanilor Gnueus Pompeius, fiul lui Gnaeus şi întâlnindu-se cu acesta în părţile Macedoniei, Heracleea Lyncestis, nu numai că şi-a împlinit însărcinările ce avea de la rege, câştigând bunăvoinţa romanilor pentru rege, dar a purtat şi cele mai frumoase negocieri în folosul patriei sale”.
Pentru a-şi arăta mulţumirea, Burebista i-a conferit titlul aulic, folosit în tot orientul elen, de „cel dintâi şi cel mai mare prieten”, iar cetăţenii din Dionysopolis, după cum am specificat, i-au trecut titlul în decretul dat .
Vor mai trece cam 3-4 ani până când Cezar, după ce-l va învinge decisiv pe Pompei lângă Farsalla, pentru a se răzbuna pe Burebista să trimită numeroase legiuni cu „misiunea de a pedepsire” către graniţele geto-dacilor. Oricum, la scurt timp înainte de a începe lupta decisivă cu Burebista, pe 15 martie 44 î.Hr. , Cezar a fost asasinat în senat de noii săi adversari politici screţi. La scurt timp şi Burebista va fi asasinat.
Astfel, doi dintre cei mai străluciţi militari ai lumii antice au dispărut, aproape simultan de pe scena Istoriei.
Privind războaiele lui Burebista la sud de Dunăre, mai bine zis incursiunile lui, referiri se găsesc doar în opera lui Strabon. Din „Geographia”, VII, rezultă că trecea cu îndrăzneală Dunărea şi jefuind până în Macedonia (provincie romană constituită în anul 168 î.e.n.) şi Illiria, „a pustiit pe celţii care erau amestecaţi cu tracii şi cu illirii”. Aceste incursiuni au fost mai multe. Deoarece acelaşi Strabon precizează că Burebista s-a aliat cu scordiscii pentru a întreprinde incursiuni de jaf în sudul Peninsulei Balcanice. Chiar dacă aceste alianţe au existat, ele l-au nemulţumit pe marele rege, „şi de aceea – relatează Strabon – a întreprins acţiuni de pedepsire a scordiscilor.” Se pare că motivul a fost „partea leului” din prăzile luate. Înfrânţi de Burebista, izvoarele antice nu-i mai pomenesc.
„Păstrând proporţiile, putem compara pe „cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia chiar cu Alexandru Macedon…un lider ce a reuşit într-un timp foarte scurt să-i unească pe cei de un neam cu el, să supună seminţii îndepărtate şi să sfârşească neînfrânt în luptă, o existenţă demnă de marile personalităţi ale istoriei. Şi tot asemenea lui Alexandru Macedon, Burebista a luat o dată cu el ceea ce realizase. Ucişi în urma unor comploturi, cei doi monarhi nu au lăsat în urmă imperiile pe care le creaseră, acestea fiind sfâşiate şi împărţite între cei care le-au urmat la conducere” …
În nici o operă a istoricilor antici nu se pomeneşte că Burebista ar fi pierdut vreo bătălie. Cu atât mai puţin vreun război. Toate acestea întăresc concluzia că regele dac a fost un mare comandant militar, un mare strateg.

Sursa: basarabialiterara.com.md

Testamentul Regelui Carol I

Un document excepţional de acum 111 ani !!!! 

de Adrian Bucurescu 

Importanţa regelui Carol I în istoria României nu mai trebuie demonstrată. A fost un domnitor vrednic, comandant al oştirii romaneşti pe câmpul de luptă, precum vitejii voievozi din timpurile noastre eroice, un foarte bun gospodar al ţării şi un ctitor de mari aşezăminte culturale. 

Testamentul său din 14/26 februarie 1899, din care prezentăm aici câteva fragmente, arată un patriotism profund, un monarh în căutarea perfecţiunii, un om de o înaltă ţinută morală, pe care, vai, nu o vedem la actualii oameni politici ai României! Aşadar, să luăm aminte! 

Testamentul meu, scris şi iscălit de propria mea mână, la 14/26 februarie 1899, în capitala mea, Bucureşti. // Testamentul meu, scris de mine, în luna lui fevruarie 1899, pentru a fi publicat prin "Monitor" după moartea mea, cu rugămintea ca ultima mea voinţă şi dorinţă să fie urmate întocmai cum le-am descris aci, cu propria mea mână, fiind încă voinic şi sănătos. Având aproape 60 de ani, privesc ca o datorie, ca să mă hotărăsc a lua cele din urmă dispoziţii. Alcătuind acest testament, gândesc înainte de toate la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bătut neîncetat şi care a avut deplină încredere în mine. Viaţa mea este aşa de strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată ţară , că doresc să-i las şi după moartea mea, dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa. Zi şi noapte, m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acum o poziţie vrednică între statele europene, m-am silit ca simţământul religios să fie ridicat şi dezvoltat în toate straturile societăţii şi ca fiecare să îndeplinească datoria sa, având ca ţintă numai interesele statului. Cu toate greutăţile pe care le-am întâlnit, cu toate bănuielile care s-au ridicat, mai ales la începutul domniei mele, în contra mea, expunându-mă la atacurile cele mai violente, am păşit fără frică şi fără şovăire înainte, pe calea dreaptă, având nemărginită încredere în Dumnezeu şi în bunul simţ al credinciosului meu popor. Înconjurat şi sprijinit de fruntaşii ţării, pentru care am avut întotdeauna o adâncă recunoştinţă şi o vie afecţiune, am reuşit să ridic, la gurile Dunării şi pe Marea Neagră, un stat înzestrat cu o bună armată şi cu toate mijloacele, spre a putea menţine frumoasa sa poziţie şi realiza odată înaltele sale aspiraţiuni. Succesorul meu la tron primeşte, ia dar o moştenire, de care el va fi mândru şi pe care o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind prin deviza: "Totul pentru ţară, nimic pentru mine".. 

Mulţumesc din suflet tuturor celor care au lucrat cu mine şi care m-au servit cu credinţă. Iert acelora care au scris şi au vorbit în contra mea, căutând a mă calomnia sau a arunca îndoieli asupra bunelor mele intenţiuni. Trimiţând tuturor o ultimă salutare, plină de dragoste, rog ca şi generaţiile viitoare să-şi amintească din când în când de acela care s-a închinat cu tot sufletul, iubitului său popor, în mijlocul căruia el s-a găsit aşa de fericit. Pronia cerească a voit ca să sfârşesc bogata mea viaţă. Am trăit şi mor cu deviza care străluceşte în armele României: "Nihil sine Deo!" 

Doresc să fiu îmbrăcat în uniformă de general (mică ţinută, cum am purtat-o în toate zilele), cu decoraţiile de război şi numai Steaua României şi Crucea de Hohenzollern, pe piept. Am rămas credincios religiunii mele, însă am avut şi o deosebită dragoste pentru biserica răsăriteană, în care scumpa mea fiică, Maria, era botezată. 

Binecuvântarea corpului meu se va face de un preot catolic, însă doresc ca clerul de amândouă bisericile să facă rugăciuni la sicriul meu, care trebuie să fie foarte simplu. (...) Coroana de oţel, făurită dintr-un tun luat pe câmpul de luptă şi stropit cu sângele vitejilor mei ostaşi, trebuie să fie depusă lângă mine, purtată până la cel din urmă locaş al meu şi readusă apoi la palat. Sicriul meu, închis, va fi pus pe afetul unui tun, biruit (dacă se poate) la Plevna şi tras de şase cai din grajdurile mele, fără văluri negre. Toate steagurile care au fâlfâit pe câmpiile de bătaie vor fi purtate înaintea şi în urma sicriului meu, ca semn că scumpa mea armată a jurat credinţă steagului său şi şefului sau suprem, care prin voinţa lui Dumnezeu, nu mai este în mijlocul credincioşilor săi ostaşi. Tunurile vor bubui din toate forturile din Bucureşti, Focşani şi Galaţi, ridicate de mine, ca un scut puternic al vetrei strămoşeşti, în timpuri de grele încercări, de care Cerul să păzească ţara. Trimit armatei mele, pe care am îngrijit-o cu dragoste şi căreia m-am închinat cu toată inima, cea din urmă salutare, rugând-o a-mi păstra o amintire caldă. (...) 

Prin o bună gospodărie şi o severă rânduială în cheltuieli, fără a micşora numeroasele ajutoare cerute din toate părţile, averea mea a crescut din an în an, aşa că pot dispune astăzi de sume însemnate, în folosul scumpei mele Românii şi pentru binefaceri. Am hotărât dar o sumă de 12 milioane de lei, pentru diferitele aşezăminte, noi fundaţiuni şi ca ajutoare. Această sumă va fi distribuită precum urmează: 

1. La Academia Română, şase sute mii de lei, capital pentru publicaţiuni. 

2. La Fundaţiunea mea Universitară, pentru sporirea capitalului, şase sute mii de lei. 

3. La Orfelinatul "Ferdinand" din Zorleni, lângă Bârlad, pentru sporirea capitalului, cinci sute mii de lei. 

4. Pentru întemeierea unui internat de fete de ofiţeri în armata mea, cu un institut de educaţiune, cu un învăţământ practic, la Craiova , două milioane lei. 

5. Pentru întemeierea unei şcoli industriale la Bucureşti, trei milioane lei. (Urmează alte 12 legate). 

Înălţând rugăciuni fierbinţi către A-tot-Puternicul, ca să ocrotească de-a pururea România şi să răspândească toate harurile asupra scumpului meu popor, mă închin cu smerenie înaintea voinţei lui Dumnezeu şi iscălesc cea din urmă hotărâre a mea. 

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin. 

Făcut la Bucureşti, la 14/20 februarie 1899. //CAROL// 

Am scris şi iscălit cu propria mea mână acest testament, pe două coale, formând opt pagini, legate cu fir roşu şi am pus sigiliul meu. // CAROL// 

Sursa: www.biserica.org

_________________

"Regele David chiar a existat". Dovezile incontestabile ale istoricilor confirma pasaje din Biblie

Istoricii au gasit noi dovezi care atesta fapte descrise in detaliu de Biblie. Sunt primele argumente incontestabile ale existentei religiei iudaice in Israel.

Echipa de arheologi condusa de profesorul Yosef Garfinkel a efectuat sapaturi la Khirbet Qeiyafa, oras fortificat in Iudeea, langa Valea Elah.

Ei au gasit aici ceramica, unelte si obiecte de cult importante, care descriu modul de viata al oamenilor in perioada regelui David.

Altarele descoperite aici sunt cu 30-40 de ani mai vechi decat constructia Templului lui Solomon. De aceea, este considerata prima dovada a existentei religiei iudaice pe acest teritoriu.

Locuitorii nu consumau carne de porc si nici nu gravau piatra cu imagini care sa reprezinte oameni sau animale, ambele interdictii fiind clar formulate in Biblie.

Noile informatii sunt extrem de importante si pentru teologi, nu doar pentru istorici. Pana acum, nu se stia exact cand au fost formulate dogmele religiei iudaice, daca acestea dateaza intr-adevar din perioada monarhiei, asa cum scrie Biblia (secolele X-VI i.Hr.) sau sunt mai recente, din epoca elenistica sau persana.

Acum, istoricii si teologii au dovada: in perioada primilor regi iudaici locuitorii acestor zone practicau o religie diferita de cea a filistinilor sau a canaanitilor.

Descoperirea atesta si un stil architectural caracteristic perioadei regelui David. Ele confirma ceea ce istoricii credeau pana acum despre alcatuirea palatului regal si a Templului din Ierusalim.

“Este primul oras fortificat descoperit din perioada regelui David. Astfel, cei care afirmau ca acest rege este numai o legenda sau seful unui trib neinsemnat au acum dovada clara sa se inselau”, declara Garfinkel, citat de Daily Mail.

Sursa: De Daily Mail

Sursa:  stirileprotv.ro

A fost descoperită o bucătărie a regilor maiaşi, datând de acum un mileniu (VIDEO)

Galerie foto (1)

Reprezentanţii Institutului Naţional de Antropologie şi Istorie din Mexic au anunţat descoperirea unei bucătării regale în statul mexican Yucatan.

Arheologii au găsit un număr mare de oale, instrumente de piatră şi alte materiale în bucătăria care a deservit regii Maya şi elitele acestui oraş. Încăperea se întindea pe o suprafaţă de 40 de metri lungime şi 14 metri lăţime, estimându-se că a fost folosită în jurul anilor 750 – 950 e.n., atunci când oraşul Kabah era un important centru al culturii Maya.

Cercetătorii afirmă că există dovezi care atestă prezenţa oamenilor în zonă încă din anul 300 î.e.n.

Specialiştii institutului susţin că această bucătărie era parte a unui palat regal. “Credem că în palate se găteau cantităţi mari de mâncare, de aceea instrumentele de gătit erau mai mari, în cantităţi semnificative şi aveau forme variate, pentru diferite utilizări”, explică arheologul Lourdes Toscano.

Toscano afirmă că arheologii au fost surprinşi de faptul că nu au fost descoperite oase de animale în situl arheologic, ceea ce sugerează că deşeurile erau transportate în altă parte.

Cercetătorii intenţionează să studieze rămăşiţele găsite în situl arheologic, pentru a descoperi cu ce se hrăneau maiaşii din această comunitate.

Surse: Physorg şi INAH

Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

Daily Mail: Prinţul Charles ar putea deveni rege al României

Atacurile preşedintelui Traian Băsescu la adresa regelui Mihai şi a monarhiei în general ar fi motivate, potrivit Daily Mail, de ideea că prinţul Charles al Marii Britanii ar putea deveni rege al României.

Însă ziarele locale au scris că, în afara legăturii cu Vlad Ţepeş, mama prinţului Charles, regina, este înrudită cu fostul rege Mihai. Fabrica zvonurilor a fost alimentată şi de faptul că "puternicul" ministru al turismului şi dezvoltării, Elena Udrea, s-a dus la Londra săptămâna trecută pentru a se întâlni cu Charles, la Clarence House.

Întâlnirea nu a fost făcută publică în avans, deşi au fost date fotografii, iar "strălucitoarea" Udrea a vorbit despre gazda ei în termeni laudativi şi a spus că românii ar trebui să fie mai mult ca prinţul Charles şi "să-şi aprecieze ţara în care trăiesc".
Ziarele au mers şi mai departe, speculând că Charles ar putea renunţa la tronul Marii Britanii în favoarea fiului său cel mare, William, şi să devină următorul rege al României. Ele susţin că ideea are o asemenea bază încât acesta este motivul pentru care preşedintele Traian Băsescu a lansat o serie de atacuri la adresa regelui Mihai şi a monarhiei în general.

«

Daily Mail: Prinţul Charles ar putea deveni rege al României

Imaginea 1/2

»

Prinţul Charles al Marii Britanii, deja cel mai longeviv moştenitor de tron din istoria Regatului Unit, ar putea fi tentat să se lase încoronat ca rege al României, scrie miercuri tabloidul Daily Mail. Publicaţia porneşte de la speculaţii din presă şi realizează un material intitulat "Prinţul Charles ar putea deveni în cele din urmă rege al României"

Ziarele din Europa Centrală au speculat marţi că prinţul Charles ar putea ajunge rege al României, dacă monarhia ar fi reinstaurată. "Deci, dacă prinţul Charles se plictiseşte să aştepte să urce pe tronul Marii Britanii, el ar putea fi tentat să se lase încoronat rege Carol al III-lea", comentează Daily Mail, notând că Charles este deja cel mai longeviv moştenitor la tron din istoria Marii Britanii.

"Regele Mihai a fost forţat să abdice de către conunişti, care au ameninţat că vor comite execuţii în masă, dacă va refuza să se retragă. România a îndurat apoi zeci de ani de comunism, mai ales sub conducerea lui Nicolae Ceauşescu, care a condus ţara cu o mână de fier din 1965 până la execuţia din 1989", aminteşte cotidianul, potrivit NewsIn.

"Este puţin probabil ca Charles să fie luat în serios ca eventual pretendent la tron, pentru că regele Mihai este în viaţă - deşi este în vârstă, având 90 de ani - şi are familia sa. În pofida reintroducerii democraţiei, în ultimii ani s-au înregistrat însă tot mai multe apeluri în România penru reinstaurarea monarhiei. Şi după ce s-a aflat într-un interviu, cu doar câteva săptămâni în urmă, că Charles are legături de sânge cu Vlad Ţepeş, numele său a fost, în mod bizar, aruncat în joc", potrivit Daily Mail.

"Charles este pasionat de România. El iubeşte Transilvania atât de mult încât a cumpărat o mică locuinţă de vacanţă în regiune, aminteşte Daily Mail. Charles a cumpărat în secret proprietatea din satul Viscri în 2005 cu ajutorul trustului Mihai Eminescu, organizaţie caritabilă cu sediul în Marea Britanie care luptă pentru protejarea satelor româneşti cu caracter istoric. El a plătit 18.000 de lire sterline pentru locuinţa cu trei camere, datând din secolul al XVIII-lea. Viscri se află într-o zonă pitorească în inima Transilvaniei, nord-vest de Braşov, şi este populat de români şi romi", scrie cotidianul.

Charles a vizitat satul de mai multe orei şi este atât de impresionat de simplitatea vieţii de acolo, încât îşi petrece o parte din vară în Viscri. El şi echipa sa de securitate locuiesc în casa tradiţională, cu toaleta afară, şi beau cu plăcere sucul de mere preparat de localnici, potrivit Daily Mail.

Clarence House a confirmat că prinţul s-a întânit cu Udrea, dar a refuzat să comenteze natura discuţiilor. Un purtător de cuvânt a declarat însă că prinţul ţine foarte mult la România. Surse din cercul regal au respins toate speculaţiile ca fiind "ridicole".

 Sursa: REALITATEA.NET

Prinţul Charles, regele României?

Wild Carpathia: Prinţul Charles, care ar renunţa la tron în favoarea fiului său, William, ar putea deveni viitorul rege Carol al III-lea al României. Surprinzătoarea teorie este vehiculată de Ziua de Cluj, care scrie că demersul atacurilor fără precedent la adresa regalităţii, realizate de preşedintele Băsescu în ultimele luni, încep să fie devoalate prin dezvăluiri uluitoare despre unul dintre scenariile elaborate în laboratoarele establishment-ului marilor puteri cu privire la România şi Bulgaria. O posibilă revenire la monarhie a celor două ţări este luată ca variantă de lucru pentru viitor. O idee mai veche        Ideea unui principe străin în România apare pentru întîia oară în 2006 şi este redată de un reputat istoric. Conform surselor diplomatice ale publicaţiei citate, posibilitatea este discutată şi acum în mediile europene înalte. Tom Gallagher, reputatul istoric şi publicist britanic, unul dintre specialiştii cu greutate în istoria României, nota într-un editorial din România Liberă, pe 30 iunie 2006, că a fost adresată o invitaţie Prinţului Charles de a „deveni şeful unui stat“ pe care l-a îndrăgit. Adică al României. Contextul era mai larg, în editorialul intitulat „Acarul Păun european”, însă iată fraza completă: „Iar dacă, utopic vorbind, Alteţa Sa Regală (Prinţul Charles - n. red.) ar fi decis să renunţe la a mai aştepta ca mama sa să treacă la nefiinţă, ar fi învăţat româneşte şi ar fi hotărît să dea curs invitaţiei de a deveni şeful unui stat pe care l-a îndrăgit - vizitele sale regulare şi gesturile de protejare a unui patrimoniu deseori ameninţat - poate că se dovedea în final chiar cel mai bun domnitor de care România ar fi avut parte de la marele Carol I încoace”. (Articolul mai poate fi găsit doar în formă tipărită, în arhiva electronică a României Libere nemaiexistînd, cu toate că apar editorialele aceluiaşi autor din ediţiile din 29 iunie şi din 2 iulie 2006. Cel din 30 iunie 2006 nu mai este de găsit niciunde, cu nici un motor de căutare). Prinţul Charles este „o miză în viitorul României”        Prinţul Charles apare în documentarul „Wild Carpathia“, difuzat de Travel Channel UK, care prezintă unele dintre cele mai frumoase zone din Munţii Carpaţi, se arată pe site-ul postului de televiziune. Transilvania este prezentată, în clipul publicitar al emisiunii, ca fiind „un loc al mitului şi legendei” unde „urletul lupilor îţi dă fiori în aerul răcoros al nopţii“. „Carpathia”, numele pe care prezentatorul Charlie Ottley îl dă spaţiului din interiorul munţilor Carpaţi, din România, este „aproape la fel de întinsă ca Marea Britanie” şi este pentru realizatorul filmului, un loc în care s-a păstrat sălbăticia şi un spaţiu unde încă mai trăieşte ursul brun. În documentar, Prinţul Charles spune că este descendentul lui Vlad Ţepeş. Imediat după aceea, biroul din Londra al Associated Press a publicat, sub titlul „Prinţul Charles îşi clamează rudenia cu Vlad Ţepeş”, următorul material: „Adevărul iese la iveală: Prinţul Charles este legat de Vlad Ţepeş. Succesorul tronului britanic spune că este legat de Vlad Ţepeş, crudul domnitor român din secolul al XV-lea, cel care a inspirat nuvela «Dracula» (1897), a lui Bram Stoker. El a făcut aceste comentarii în show-ul TV, care urmează să apară pentru a-şi promova interesul în a proteja pădurile din Transilvania. Charles spune că genealogia arată legăturile sale cu Vlad Ţepeş, conferindu-i o miză în viitorul României. Prinţul militează de multă vreme pentru conservarea pădurilor şi şi-a cumpărat o casă în Transilvania. Într-o vizită de la începutul anului în România, prinţul a numit Transilvania o comoară naţională datorită peisajelor nealterate şi a tradiţiilor agricole de secole“. Un scenariu discutat în mediile europene        În ultimele 6 luni, surse diplomatice au declarat pentru Ziua de Cluj, scrie ziarul transilvănean, că scenariul principelui străin este unul - printre multe altele - care continuă să fie discutat în mediile europene. În acelaşi timp, Casa Regală din România, înrudită cu cea din Regatul Unit, este atacată din toate poziţiile de preşedintele Băsescu, iar Prinţul Charles face pe Travel Chanel cel mai mare serviciu României: îşi descoperă descendenţa comună cu Vlad Ţepeş şi vorbeşte despre Transilvania, unde are cîteva proprietăţi, ca despre o comoară unică în Europa. Iată aşadar că cea mai bună reclamă turistică a României este acelaşi Prinţ Charles. Canalul de televiziune Travel Chanel a început să difuzeze, într-o serie de 4 episoade, filmul „Wild Charpatia“ (Carpaţii sălbatici). Filmul va fi tradus în 20 de limbi şi va putea fi vizionat în 119 ţări ale lumii. O avanpremieră a producţiei a avut loc în clubul bucureştean Luft Lounge, în prezenţa reprezentanţilor Casei Regale a României şi a ministrului Turismului, Elena Udrea. Producătorul principal al documentarului este Paul Lister, alături de fundaţia pe care o conduce, The European Nature Trust. Coproducătorul şi prezentatorul documentarului, Charlie Ottley, se aventurează în inima munţilor Carpaţi şi a pădurilor carpatine puţin cunoscute. Aceasta e poate ultima mare zonă sălbatică din Europa, unde trăiesc urşi, lupi şi rîşi greu de zărit, conform capital.ro. În trailer-ul filmului, Charlie Ottley apare intervievîndu-l pe Prinţul Charles la reşedinţa acestuia din Scoţia. „După ce am filmat o scenă foarte frumoasă în care am reuşit să surprindem păsări în sălbăticie chiar lîngă casa pe care Prinţul Charles a restaurat-o în Valea Zălanului, am mers şi am vorbit cu el în Scoţia, la casa sa de lîngă Belmont. Pe drum am condus printr-o zonă de sălbăticie, unde nu este nimic, nu sînt copaci, este foarte arid. În timpul documentarului puteţi vedea contrastul uimitor dintre ceea ce poţi vedea în România în comparaţie cu ce poţi vedea în Scoţia”, a declara pentru gandul.info Charlie Ottley, prezentatorul şi coproducătorul “Wild Carpathia”. „Iubesc la România veşnicia ei. Un lucru atît de remarcabil. Este aproape ca în poveştile copilăriei. Oamenii de aici îşi doresc acest sentiment de apartenenţă la ţinuturile lor. Trebuie să redescoperim aceste trăiri, să ne reîntoarcem la ele, iar eu vreau să mă asigur că modul lor de viaţă va dăinui”, a declarat Charles, Prinţul de Wales, un cunoscut susţinător şi promotor al valorilor româneşti. „Arborele meu genealogic arată că sînt descendentul lui Vlad Ţepeş, aşa că am ceva legături cu România”, mai spune prinţul. Cu Transilvania în sînge        „Transilvania este probabil în sîngele meu”, a afirmat Prinţul Charles, care a spus că apreciază Transilvania ca fiind „un ţinut special“, informa Mediafax în mai 2008, cu ocazia unei vizite a prinţului. Charles a spus că stră-stră-străbunica lui, Contesa Claudia Rhedley, este înmormîntată în Mureş, iar de la Saschiz va merge la mormîntul acesteia, la Sîngeorgiu de Pădure, ca să depună flori. Prinţul Charles a spus că, dincolo de legătura de familie, are un interes special pentru acest ţinut, mai ales pentru zona Carpaţilor „care este aproape neatinsă”. Prin Fundaţia „Mihai Eminescu”, Prinţul Charles finanţează restaurarea mai multor edificii arhitectonice ale Transilvaniei, asigurînd o parte dintre fondurile pentru restaurarea Palatului Banffy din Bonţida. Orice e posibil, dar trebuie referendum        În opinia contemporaneistului Virgil Ţârău, conferenţiar universitar în cadrul Catedrei de Istorie Contemporană şi Relaţii Internaţionale de la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB), orice modificare a formelor de exercitare a puterii trebuie să urmeze căile contituţionale, inclusiv cele de modificare a legii fundamentale, prin referendum. „Acum există un mecanism constituţional. Forma de guvernămînt a fost decisă în 1991 prin Constituţie şi tot acolo sînt şi mecanismele de modificare a acesteia, însă este obligatoriu apoi referendumul. E în puterea unui popor a-şi alege forma de guvernare, inclusiv monarhia”, a apreciat istoricul clujean. În opinia sa, un principe străin - idee pe care o vede drept scenarită - se înscrie aceleiaşi voinţe a poporului, prin referendum. Prinţul Charles are opt case în România        Prinţul Charles (62 de ani), moştenitorul coroanei britanice, e fascinat de peisajele sălbatice româneşti şi ori de cîte ori vine la noi în ţară îşi mai cumpără cîte o căsuţă sau vreun conac, într-un sat izolat de lume. Astfel, prinţul britanic a ajuns să deţină opt proprietăţi risipite prin toată România. În satul făgărăşean Viscri, prinţul şi-a achiziţionat, în 2006, o căsuţă veche. Fostă proprietate a unei familii de saşi, locuinţa a fost construită în 1758. Pentru ea, Charles a scos din buzunar 15.000 de euro, iar acum este vecin cu o importantă comunitate de ţigani, care s-au aşezat pe unde au nimerit, în imobilele părăsite de saşi. Intenţia moştenitorului coroanei britanice era ca, în cîţiva ani, Viscri să devină un punct important al turismului internaţional. La prima lui vizită în România, în 1993, Prinţului Charles i-au căzut ochii pe conacul Apafi, din localitatea sibiană Mălîncrav. Pentru că imobilul era în proprietatea statului, nu l-a putut cumpăra. După ce conacul a fost revendicat de comunitatea luterană, prinţul a reuşit, în 2002, să-l cumpere cu 5.000 de lire sterline. În renovarea lui a investit însă aproape 100.000 de lire sterline. Charles mai deţine două proprietăţi în satul Valea Zălanului, Covasna, potrivit primarului din localitate. Una e o casă de veche de 100 de ani, pe care prinţul a renovat-o complet. În apropiere se află şi o căsuţă pentru oaspeţi, care îi aparţine tot prinţului. În 2003, prinţul Charles şi-a cumpărat, în localitatea maramureşeană Breb, patru case construite în stil tradiţional. Destinaţia preferată a prinţului este însă satul mureşean Saschiz, aflat la cîţiva kilometri de Sighişoara. Localitatea, de o frumuseţe deosebită, face parte, aproape în întregime, din patrimoniul UNESCO.

Sursa: monitorfg.ro