duminică, 22 mai 2011

Dovada uluitoare : Luna a fost candva locuita de fiinte inteligente

Intr-o roca selenara s-a descoperit statuia unui inger! Un savant de renume din Washington a facut de curand publica stirea ca echipajele de cosmonauti ale NASA au adus de pe Luna o roca in care era incastrata o statueta din metal de 30 de cm reprezentand un inger cu aripile deschise.
Statueta a fost adusa pe Pamant acum 26 de ani de catre membrii echipajului Apollo 11, afirma dr. Morris Wedler, un reputat geolog din Washington, ce a lucrat el insusi la NASA vreme de doua decenii. Dupa parasirea agentiei, in 1987, savantul a pastrat insa legatura cu fostii sau colegi ajungand si in posesia uluitoarei informatii. \”Implicatiile ce decurg din descoperirea acestei uluitoare statuete sunt absolut naucitoare”, declara el, inseamna ca odata, in vechime, pe Luna a existat o admosfera care a permis viata si ca acolo au locuit fiinte inteligente cu un pronuntat simt al frumosului.
Ingerul – o reprezentare a unei femei cu aripi crescute din umeri si parul lung ondulat a fost confectionat dintr-un compus al fierului, care se gaseste numai pe solul lunar, ceea ce inlatura cu desavarsire posibilitatea ca statuia sa fi fost lasata acolo de membrii echipajelor spatiale terestre sau de fiinte extraterestre. In plus, metalul a fost indelung slefuit de reprezentantii civilizatiei misterioase care au facut statuia.
Analizele chimice ale micii statui indica o vechime de aproximativ 200.000 de ani, ceea ce inseamna ca a fost realizata in urma cu circa 170.000 de ani inainte ca viata sa apara pe Terra. Acelasi dr. Welder afirma ca estetii carora li s-a prezentat ciudata descoperire au ajuns cu totii la concluzia ca oricine este responsabil de crearea acestei statui a fost foarte talentat si a avut un simt al frumosului iesit din comun.
Cercetand la randul lor statueta, antrolopogii de la Washington au ajuns la concluzia ca fiintele care au creat-o aveau un fel de religie oarecum paralela cu crestinismul actual si probabil aveau un Dumnezeu al lor, ceea ce duce la concluzia ca princiiple spirituale cele mai importante au fost si sunt aceleasi peretutindeni, in lumea terestra sau extraterestra.
Desi descoperirea este uluitoare si tinde sa revolutioneze toate cunostiintele despre Luna acumulate de oameni pana in prezent, cercetatorii de la NASA afirma ca au pastrat pana acum secrtetul de teama sa nu starneasca panica. Eu am primit informatia de la persoane care au toate motivele sa nu vrea sa-si divulge identitatea, a declarat presei dr. Morris, dupa ce autoritatile au negat public existenta statuii cu pricina.
Daca nu ar fi existat, de ce s-ar mai fi ostenit cei de la NASA sa dea o dezmintire? E sigur ca le e teama ca nu cumva lumea intreaga sa nu se inspaimante la gandul ca nu suntem singuri in Univers, a mai aformat savantul. Asta si datorita faptului releva revista Weekley World News – ca in 1993 pe Luna s-a mai gasit ceva, cel putin la fel de ciudat: un fetus uman conservat de asemenea in interiorul unei roci lunare, iar cand informatia a fost facuta publica, Congresului SUA a cerut sa reduca bugetul NASA.
Sursa: Enigme

Insotitorii nostri invizibili

Suntem oare insotiti de ceva invizibil? Unii au avut de multe ori acest sentiment. O evidenta, o entitate necunoscuta, nu se stie de unde. Uneori avem tendinta de a ignora acest fenomen sau pur si simplu consideram ca a fost o simpla parere.
Totusi el s-a multiplicat in lume si exista cu adevarat, amintindu-ne ca avem de a face cu alta realitate care ne scapa. Aceste prezente sunt tulburatoare si ne linistesc in unele cazuri. In mod cert, ele nu sunt simple fantasmagorii. Iata cateva exemple: Traiam cu el ca si cum aveam un al doilea copil, declara bunica unei tinere din Noua Zeelanda in ceea ce priveste un insotitor ocult si ireal care urmarea copilul peste tot si pe care chiar ea l-a numit David.
Adultii pot fi suspectati de minciuna dar nu si o fetita de 3 ani. Un medic din Denver citeaza cazul unei fetite de 2 ani si jumatate care avea obisnuinta de a discuta cu un interlocutor invizibil pe care il numea „Unchiul Joe. Cand eram mica, explica marele medium american Eillen Garrett, aveam doi insotitori secreti care faceau sa nu fiu singura niciodata: un baiat si o fata. Prima data cand i-am simtit aveam aproape 4 ani. Comunicam liber impreuna, dar fara a pronunta nici un cuvant. Cateodata ei ramaneau langa mine multe ore alte ori un timp foarte scurt. Deodata le-am realizat prezenta si la fel de brusc nu mai erau acolo. Nu imbatraneau niciodata…
O mama care si-a observat copilul ca vorbea singur a realizat ca nu i se adresa ei sau lui insusi, ci altcuiva. Cand l-a intrebat cu cine vorbea, ea a auzit ca el discuta cu doamna, care se dovedea a fi un medium celebru care decedase chiar in acea zi. Doctorul Louisa Rhine a declarat ca un copil de 2 ani a spus ca are un prieten invizibil, un domn, atunci cand parintii acestuia s-au mutat in New Jersey pentru perioada verii. Vizita a durat pe toata perioada sejurului. Parintii au fost extrem de nelinistiti. Ei aflasere de la proprietara ca in camera copilului decedase sotul sau, in urma cu un an.
Toronto Star a publicat la 16 iunie 1989 o poveste extraordinara. Ea a fost raportata de tatal tinerei Elizabeth Atkind. Ca numerosi copii, Elizabeth avea de mica insotitori de joc imaginari. Ea organiza sedinte de ceaiuri in fiecare dupa-amiaza si discuta imaginar cu ei dar in sens unic, in special cu entitatea ei invizibila, Betty Louty. Familia nu cunostea pe nimeni cu acest nume si se mirau ca fiica lor se gandise sa-l inventeze. Elizabeth nu a putut nici ea sa furnizeze nici o informatie despre Betty Louty, decat faptul ca traise demult. Multi ani mai tarziu, familia a plecat in vacanta in Jamaica si in timpul unei vizite intr-un magazin faimos de obiecte din paie din Kingston, Elizabeth si sora sa mai mare au vrut sa li se cumpere una din acele papusi facute de mana, traditionale. Cea mai mare dintre surori a ales un model care era foarte accesibil in magazin, nu insa si Elizabeth. Ea s-a plimbat printre mai multe raioane pana ce, in fine, si-a fixat atentia asupra papusii situata intr-un colt mai indepartat. Ea a insistat sa-i fie cumparata acea papusa. „Fiecare este semnata de catre persoana care a fabricat-o, a spus vanzatoarea. Stiu ca ea este speciala a declarat in mod surprinzator Elizabeth, voi avea grija de ea. Intr-adevar, fetita dormea cu papusa, nu se despartea o clipa de ea si nu suporta sa nu o vada. Putin timp mai tarziu, imi amintesc ca batrana vanzatoare de papusi ne spusese ca fiecare exemplar era marcat cu numele celui care l-a confectionat. L-au gasit deci in interiorul fustei papusii. Era o semnatura : Betty Louty!
Printre persoanele care declara cel mai des ca sunt insotite de entitati invizibile sunt vaduvele, aviatorii si aplinistii. Un studiu efectuat in 1988 de catre revista Omega a incercat sa determine daac anumiti factori sociali, psihologici, comportamentali, nu permit de a se destinge proportia deloc de neglijat de vaduve (mai mult de 15%) care spun ca au simtit prezenta defunctului lor sot in jurul acestora dupa deces. Sondajul a fost efectuat pe un esantion de 294 de vaduve din Arizona si a continut 14 criterii. Acest tip de experienta a permis sa se constate ca in 67,8% din cazuri, vaduvele au simtit o prezenta invizibila stanie in jurul lor.
Doctorul Dewi Rees, care a intervievat 300 de vaduve in aceeasi situatie, a exclus orice incident halucinatoriu in timpul ciudatelor manifestari, constatatandu-se caracterul spontan. Lynn, o coafeza din Forida a avut o experienta stranie pe care nu a putut sa o uite, la doua zile dupa ce partenerul sau, Fred, a avut o criza cardiaca. „Intr-o dupa-amiaza udam florile. Fred ca si mine, le adora. Am ajuns in apropiere de un vas care insemna foarte mult pentru el. Deodata, am avut senzatia foarte foarte puternica, credeti-ma, ca Fred se gasea in spatele meu. Aveam impresia ca il voi lovi si m-am retras. Am fost invadata de un asemenea sentiment de bucurie incat am izbucnit in ras! Dar acest sentiment al prezentei invizibile nu se produce intotdeauna dupa un deces, cand durerea si traumatismul doliului este enorm. Uneori el se petrece chiar si la o distanta de 20-30 de ani dupa ce evenimentul dur a avut loc.
Astfel, o vaduva dupa 26 de ani a simtit ca sotul ei este alaturi de ea in cursul unei rugaciuni. Senzatia a fost atata de puternica incat ea a izbucnit invonutar in lacrimi. Sau chiar s-a adresat spontan entitatii invizibile pe care o simtea. Impresia prezentei poate fi insotita de o experienta auditiva (vocea defunctului spunandu-i sotiei sale \”Ai grija de copilul nostru!\”) sau tactila (presiunea unui brat reconfortant, un gest de consolare). In unele cazuri, senzatia de prezenta este raportata de mai multe persoane simultan.
In 1916, comandantul Soker a evadat dintr-o puscarie din Turcia, impreuna cu doi camarazi. El a avut permanent sentimentul ca erau 4 si nu 3 pe tot parcursul fugii lor catre Mediterana. Notele sale descriu nelinistea resimtita de Soker privind prezenta invizibila care i-a insotit pe drum. Dar si aviatorii resimt acut, in tipul zborurilor, aceste prezente nevazute, stranii. Edith Folk-Stearn a scris: „Niciodata nu am zburat singur. Copilotul meu ma insotea. Niciodata acelasi. Si in caz de un mare pericol, el lua comenzile si ma salva. Mai este cazul sa spunem ca, de fapt, aviatorul zbura singur? Singuratatea in aer si la altitudine sunt de asemenea factori care declanseaza probabil experienta prezentei invizibile.
Alpinistul Nick Estcourt, mergand intre baza patru si baza cinci pe versantul Everestului, a realizat ca nu era singur. Acolo, la nivelul inferior, afirma el, la 200 de metri, chair deasupra zapezii, o silueta m-a urmarit si a disparut imediat. El si-a gasit moartea in 1978, in timpul unei avalanse. Cazul exploratorului polar Shackleton, raportat in cartea sa Sud, ramane faimos. El si partenerul sau au avut experienta unui al treilea care era legat de coarda lor pe cand traversau un lant de munti periculosi. Ascensionistul Frank Smyth, in memoriile sale, descrie cum, in 1933, singur pe Everest, abandonat de insotitorul sau real care se intorsese din drum, a intins putina hrana unui insotitor invizibil care il urmarea.\”In momentul in care ma gaseam singur am avut sentimentul ca mai era cineva cu mine\”, a declarat alpinistul la intoarcerea de pe munte.
Sursa: Enigme

Dublura noastra

Exista si o altfel de intalnire: cea cu sine insusi! Cu dublura ta! A-ti vedea dublura, fenomen cunoscut sub denumirea de autoscopie, este o experienta care provoaca asa o trauma incat putine persoane ii pot face fata.
Din punct de vedere medical, ele pot fi considerate drept victime ale halucinatiei si se situeaza intr-un caz patologic mental. Cu toate acestea, teza iluziei este departre de a fi probata…De-a lungul istoriei umane, se pare ca un mare numar de indivizi s-au confruntat cu prezenta fantomatica si stranie a lor insisi.
Deodata, dublura lor este clar vizibila, este adevarat incolora si uneori transparenta, dar suficienta pentru a putea fi recunoscuta. Cel mai des apare fata, insa si umerii si burta. Iar variantele sunt numeroase! Harold C. din Chicago, Illinois, s-a intors acasa, in martie 1958, dupa o zi de munca la birou. Suferise o migrena acuta. S-a asezat la masa pentru a manca singur, cand, pe neasteptate, spre marea sa uimire, a vazut exact replica sa executand aceleasi miscari o perioada de timp apoi a disparut incet, incet, lasand in locul sau un vid infiorator si o neliniste pe masura.
Acest mimetism autoscopic descris in general, se complica de multe ori, cum s-a petrecut si cu domnisoara Jennie, atunci cand se machia. Brusc si-a vazut dublura facand aceleasi gesturi ca ea, ridicand mana si simtind ca ii atinge fata…Lenny B. din Philadelphia, Pensylvania, lucra cand deodata, dublura sa i-a aparut facand aceeasi munca intr-o sincronizare perfecta. El si-a intrebat dublura ce facea. Exact ceea ce faci si tu, i-a raspuns faptura venita probabil din alta lume.
Mai rar, dublura nu se multumescte sa-si copieze in tocmai originalul, ci adopta un comportament total independent si disociat. John S. Din Boston asculta muzica clasica intr-o zi (1962), asezat intr-un fotoliu, cand ridicand ochii, si-a vazut replica dirijand orchestra care interpreta acea piesa muzicala. Un profesor de tehnologie din Berlin revenind acasa intr-o seara si-a vazut dublura de cealalta parte a strazii unde locuia. Aparitia l-a urmat de la distanta. A luat-o atunci pe o strada laturalnica sperand sa scape de urmaritor. A crezut ca a reusit pana cand a vazut-o din nou, la coltul opus al casei sale. Dublura sa a sunat la usa si menajera i-a deschis, poftind in casa dublura autoscopica… Profesorul a intrat insa in casa escaladand scara. Chiar inainte de a intra in camera sa a auzit un zgomot puternic. A deschis usa: nu se afla nimeni! Dublura disparuse.
In 1960, un barbat care traia singur, s-a trezit catre miezul noptii cu sentimentul unei prezente apropiate. La cativa metri de patul sau se afla o forma umana acoperita cu o substanta care ii amintea de o matase sifonata. „Am vrut sa-i sar deasupra dar cand i-am vazut fata, am vazut ca eram eu. Era prea tarziu pentru a ma opri. In elanul meu, pumnul a trecut prin el si subit el nu a mai fost acolo. Toate aceste cazuri recente ale unor oameni care au vrut sa-si pastreze anonimatul, denota experiente stranii si noi in analele stiintelor psihice de acest gen, care nu au de a face cu simple haluciantii.
Lista persoanelor ilustre care s-au intalnit cu dublura lor este mare si merita sa mentionam cateva exemple notabile: Regina Elizabeta I, Percy Bysshe Shelley Mary (care a scris romanul „Frankenstein), Jules Lemaitre, Guy de Maupassant, Sigmund Freud, Ernest Mach, Goethe, Alfred de Musset, etc. Goethe a scris in Dichtung si Wahrheit: Intr-o zi in care calaream in apropiere de Drusenheim, mi s-a inatamplat ceva curios. Am vazut cu ochii spiritului si nu cu cei ai corpului, dublura mea cum se indrepta pe cal spre mine. Acesta al doilea eu era imbracat intr-un costum gri-albastru cu sireturi aurite care nu mi-a apartinut niciodata…Aceasta dublura a primit numirea germanica de Doppelganger. In Germania a fost numita Judel, in Marea Britanie The Fetch, in Norvegia Vargodersi in Franta Dublura.
Semnificatia si cauzele sale raman, pentru moment obscure. S-a spus ca dublura ar reprezenta presarea mortii, ca s-ar datora tulburarilor de sanatate, ca ar fi ingerul nostru pazitor vizibil sau o proiectie astrala. Sau o halucinatie. Nimeni nu stie cu exactitate, insa plecand de la studii serioase, efectuate in Europa, psihologul britanic Graham Reed a efectuat un portret robot al dublurii in spatiu si timp. Cand este vazut departe de sursa sa este vorba despre o bilocatie. Dar el permite si o prezenta simultana in doua locuri in acelasi timp. Raportorii l-au descris insa si ca fiind mai in varsta decat originalul, prefigurand astfel o viziune despre sine insusi intr-un viitor mai mult au mai putin apropiat. Dublura poate reprezenta deci, foarte bine un handicap psihologic pentru original in calea dezvoltarii sale ulterioare. El are totodata si sinistra reputatie de a fi cel care anunta o boala sau moartea. Un factor imens de stres.
Se cunoaste celebra confruntare dintre Guy de Maupassant cu dublura sa care, intrand in camera sa, s-a vazut stand in fotoliul sau. El a inceput sa vada pretutindeni semne ale raului, care, in cele din urma, l-au dus la nebuni. In secolul trecut, A.B. de Boismont vorbea despre un individ care, confruntandu-se in mod repetat cu dublura sa, s-a crezut bantuit de el insusi si s-a sinucis. Astazi, se vehiculeza ideea potrivit careia dublura noastra ar fi ingerul nostru pazitor, ceea ce face ca socul sa fie intr-un fel mai usor de suportat.
Iata un caz bizar petrecut in 1944. Alex B. Griffth, administratorul unei companii de asigurari, era sergent de infanterie in timpul celui de-al doilea razboi mondial in armata americana in Franta. Intr-o dupa amiaza conducea o patrula in apropiere de Rennes. Totul era calm. Nici un dusman la orizont. Patrula inainta pe un drum ingust si noroios. Deodata a parut un personaj in mijlocul drumului la cativa metri in fata lor. Griffith a ramas masca.: era el insusi, identic, imbracat la fel. Mesajul era clar: Inapoi! Griffith a dat comanda de stanga imprejur fara sa mai stea pe ganduri. In cursul acestei retrageri inopinante, i-a depasit o stafeta si si-a continuat drumul, claxonand puternic. Brusc, s-au auzit impuscaturi. Jeepul a fost lovit puternic si pasagerii sai au fost azvarliti. Era un post de mitraliera dusman, ascuns de-a lungul drumului si care ne-ar fi decimat daca am mai fi inaintat, a scris el.
Dupa 20 de ani, Griffith si-a intalnit din nou dublura. Era in 1964 si dorea sa-si petreaca cateva zile intr-un camping la Laurentdes in Canada. Desi batea putin vantul, timpul era frumos. In timp ce familia lui (sotia si cei doi copii) inaintau in padure in sir indian, au dat peste sergentul Griffith, intr-un luminis imbracat in uniforma ca in iulie 1944. El gesticula vrand sa spuna ca nu trebua sa se inainteze. Inca odata, Griffith s-a intors. Peste cateva secunde cu un zgomot infiorator un copac mare a cazut peste drumul lor acolo unde ar trebuit sa se gaseasca daca nu ar fi intervenit fantoma.
Exista trei teze pentru a da o explicatie experientei dublurii. Ocultistii sustin ca dublura ar fi expresia vizibila a corpului nostru astral care, in anumite conditii se separa de corpul nostru fizic care coincide, in mod normal. Dar toate tentativele oamenilor de stiinta de a demonstra existenta celui de al doilea corp, impalpabil, au esuat, ceea ce nu inseamna ca el nu exista. O alta scoala vede in autoscopie rezultatul unui proces organic de iritare a creierului, in principal in zona parieto-temporala occipitala unde se situeaza asediul viziunii. Psihologic vorbind, in conditii de stres si de stimulare psihologica normala, se pare ca putem vedea ca imagini reale scene sau personaje din memoria noastra.
Pare putin convingator, in orice caz, dar admiteau ca exista raportori care sufera de boli cum ar fi migrene sau epilepsie. Restul insa, oameni care s-au intalnit cu spectre sau dublurile lor, sunt oameni normali, seriosi, dincolo de orice banuiala. Ce se ascunde in noi? Ce provoaca aceasta dezordine mentala? Toti acesti oameni au avut halucinatii, fantasme sau fenomene paranormale? Cine sunt fiintele misterioase care ne urmaresc destinul (si poate ni-l influenteaza)? De unde vin? In acelasi spatiu (am numit aici planeta), exista o lume paralela, invizibila insa reala?
Sursa: Enigme

Vom avea 2-3 explozii solare pe săptămână

Marius-Ioan Piso a spus că planeta noastră nu este în mare pericol, dar că erupţile solare pot afecta electronica şi sistemele de alimentare cu energie, dar şi zborurile aeronavelor şi sistemele de ghidare tradiţionale.
“Această activitatea magnetică a soarelui este aparent şocantă, dar nu afectează civilizaţia noastră”, a spus Piso.
“Exploziile vor fi din ce în ce mai dese, vom avea poate 2-3 pe săptămână. E o statistică – evenimentul de azi e ca magnitudine al 165-lea din 1974 şi până în prezent de când se fac astfel de măsurători. Din punct de vedere ştiintific, nu prea e important”, a spus directorul, menţionând că explozia este cea mai puternică din ultimii patru ani întrucât în această perioadă nu prea au fost altele.
Sursa: ……Astro……

Mai presus de mine – Reincarnare şi purificare spirituală

Inca un articol si un documentar tradus, marca deja consacrata a lui Marian Matei (blogul Dezvaluiri!). Multumim draga prietene! Munca ta este ca de obicei, exceptionala si valoroasa! 
“Inventatorul unui sport puţin cam fantezist, “DiscHoops”,  derivat din “frisbee”, Frank Huguenard – un personaj destul de temperamental, se pare, dacă putem da crezare unor articole sportive de pe net – îşi pune la încercare, cu succes, talentul cinematografic, cu acest documentar necomercial, total accesibil publicului larg, în care pune în dezbatere probleme spirituale fundamentale, ca reincarnarea şi, implicit, purificarea spirituală prin tehnici de meditaţie, apelând la învăţăturile lui Mahomed, Buddha, Krishna sau, mai recent, ale unui maestru spiritual indian, pe care l-aţi putut urmări în documentarul lui David Sereda, The Voice, postat pe blog – Sri Sri Ravi Shankar.

Autorul dar şi alte persoane intervievate – ca celebrul microbiolog american, Bruce Lipton – combat teoria materialistă a evoluţiei, argumentând, de exemplu, prin incapacitatea psihologiei actuale, standard, de a rezolva problemele spirituale umane, datorită funcţionării ei pe baze pur materialiste – fiind condamnată la eşec, din start – ce nu pot depăşi paradigma darwinistă, atât de dragă savanţilor şi este derulată, în fundal, lista imensă a aşa-ziselor dereglări psihiatrice, pe care nu aş fi putut s-o inserez în traducere, simultan, pentru a putea realiza deplina ei absurditate.

Dr. Ian Stevenson
Huguenard încearcă totuşi, pacifist, să ajungă la un compromis, între falsa teorie a lui Darwin şi cea a designului inteligent şi am fost dispus să-i iert această scăpare – ba chiar şi pe cea mult mai gravă, a citării lui Bill Gates – datorită calităţilor de nedisputat ale documentarului, ce aminteşte, printre altele şi opera renumitului dr. Ian Stevenson, ca dovadă ştiinţifică a reincarnării.

Problema reincarnării are rădăcini vechi, chiar şi în propria noastră religie, Origene (185-254 e.n.), părintele ortodoxiei, susţinând că sufletul este imaterial dar închis temporar într-un trup, originea sa fiind aceea de spirit descins direct din Dumnezeu, care, în momentul închiderii în trup, a suferit un fel de “înghețare” şi, dacă Iustin Martirul a ezitat să afirme acest lucru, tocmai pentru a nu identifica sufletul uman cu cel universal, Origene riscă această acuzație, spunând că sufletul uman descinde (prin cauzare) direct din Dumnezeu.

În acest sens, sufletul se va întoarce, cum este firesc, la Dumnezeu, aceasta echivalând cu salvarea sufletului şi, Origene, respinge ideea de infern, răul fiind doar un rezultat al voinței libere a sufletului și nu un apanaj al materiei.

Conceptul de pre-existenţă a sufletului, conduce la întruparea sa în închisoarea corpului – o idee a lui Platon – ca urmare a unei alegeri rele deliberate, dar, prin autocunoaștere și asceză, sufletul uman are capacitatea de a reface legătura pe care a pierdut-o, avându-l ca sprijin pe Iisus Hristos, al cărui spirit este singurul care, deşi s-a întrupat, nu şi-a diminuat, prin nimic, identitatea divină.

Mai mult decât atât, prin Conciliile Sinodului Ecumenic de la Niceea (astăzi Iznik, în Turcia) din 325 e.n., convocat de împăratul – nesfânt pe atunci – Constantin cel Mare şi cel de la Constantinopol, din 553 e.n., convocat de alţi mireni, la acel moment, Justinian şi Teodora, s-a hotărât eliminarea din Biblie a oricăror referinţe legate de reincarnare, motivaţia invocată, de unii autori, fiind aceea că nici o fiinţă umană, conştientă de propria-i nemurire, nu ar putea fi ţinută în sclavie.

Probabil că cea mai cunoscută, dacă nu cumva şi cea mai respectată colecţie de date, ce constituie dovezile ştiinţifice ale realităţii procesului reincarnării, este opera de o viaţă a dr. Ian Stevenson.

Evitând, inteligent, să se bazeze pe tehnicile de hipnoză regresivă – care sunt destul de contestate, deşi opera dr. Michael Newton este celebră şi a fost editată chiar şi în România – pentru a verifica dacă un individ a avut o viaţă anterioară, Stevenson a preferat să colecteze mii de cazuri de copii care, în mod spontan, şi-au reamintit vieţile trecute.

Dr. Ian Stevenson, a preferat această abordare, fiindcă memoriile spontane ale unor vieţi trecute, ale unui copil, pot fi investigate utilizând protocoale ştiinţifice, foarte stricte şi, ca atare, dificil de combătut.

Procedura constă, de fapt, în colectarea metodică a declaraţiilor copilului în cauză, privind viaţa anterioară, apoi în descoperirea persoanei decedate, cu care copilul afirmă că se identifica şi verificarea faptelor din viaţa respectivei persoane, care se potrivesc cu amintirile copilului.

Procedând astfel, a reuşit chiar să identifice semne din naştere sau defecte congenitale, ce corespundeau cu răni sau cicatrice ale decedatului, toate certificate prin înregistrări medicale, o astfel de metodologie strictă eliminând, din start, orice alte explicaţii “posibile” ale amintirilor copilului.

Dr. Stevenson şi-a dedicat ultimii 40 de ani, documentării ştiinţifice a unor asemenea cazuri, având o colecţie de peste 3.000 de dosare, mulţi oameni, inclusiv sceptici şi “savanţi”, fiind obligaţi să recunoască validitatea acestor dovezi, fapte întărite şi de referinţele impecabile ale lui Stevenson, ca fost şef al Departamentului Psihiatric al Universităţii Virginia şi actual director al Diviziei de Studii asupra Personalităţii, la aceeaşi instituţie.

Ideea că, unii copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani, nu numai că au amintiri ale unor vieţi anterioare, dar îşi pot chiar identifica fostele rude, a şocat rigida comunitate occidentală, care a preferat să ignore fenomenul.

Încă din anii ‘60, dr. Stevenson a descoperit cazuri relevante în India, Africa, Orientul Apropiat şi Mijlociu, Marea Britanie, Statele Unite ş.a. ale unor copii ce şi-au amintit, spontan, vieţile anterioare şi chiar amănunte detaliate ale morţilor lor, în totalitate violente.

În pofida contextului oarecum lugubru, cu iz de jurnalism ieftin, opera doctorului este considerată unică, un model de obiectivitate şi este impecabilă, metodologic, după cum sublinia şi Herbert S. Ripley, fost preşedinte al departamentului psihiatric al Universităţii Washington din Seattle:
“Suntem norocoşi că avem pe cineva cu abilităţile şi integritatea lui, investigând un domeniu atât de controversat şi sensibil.”

iar dr. Harold Lief scria în Revista Bolilor Nervoase şi Mentale:

“Ori face o colosală eroare, ori va fi recunoscut ca Galileo al secolului XX.”

Din fericire, primul său eseu pe această temă, “Dovezi de la supravieţuitori, privind afirmaţiile asupra memoriilor unei vieţi anterioare şi a reincarnării”, publicat în 1960, a atras atenţia lui Chester Carlson, inventatorul Xerox-ului, care a înfiinţat o fundaţie pentru finanţarea cercetărilor lui Stevenson.

Nu intenţionez să vă dezvălui, anticipat, amănunte din documentar, aşa că vă voi prezenta doar unul dintre cazurile celebre, documentate de dr. Ian Stevenson, al copilului numit Taranjit Singh din satul Alluna Miana, India, care susţinea, încă de la vârsta de doi ani, că era, de fapt, o altă persoană numită Satnam Singh - ucis în timp ce se întorcea pe bicicletă, de la şcoală – care locuise în alt sat, Chakkchela, copilul cunoscând până şi numele tatălui celeilalte persoane.

Investigaţia lui Stevenson, a revelat veridicitatea amănuntelor furnizate de Taranjit, dar argumentul forte a fost verificarea, de către grafologi, a unor mostre de scris ale ambilor copii – care este  unic, ca un set de amprente digitale – şi care s-au dovedit a fi virtual identice.

Conform lui Bruce Lipton şi colaboratorului său, psihiatrul Rob Williams, subconştientul uman, care este responsabil de comportamentele noastre instinctive, nu cunoaşte decât timpul prezent şi se pare că tehnicile de meditaţie, a căror tradiţie se pierde în negura vremurilor, sugerează exact acelaşi lucru – în starea de meditaţie nu te gândeşti nici la trecut, care este deja consumat, nici la un viitor, neconcretizat încă, ci te vei raporta indefinit numai la timpul prezent, fiind suspendat, cumva, într-o stare oarecum atemporală.

Meditaţia rămâne un proces sublim şi mai ales extrem de accesibil,  de autovindecare, de eliminare a stresului zilnic, de amplificare a tuturor performanţelor psihice şi fizice umane şi, în ultimă instanţă, de conexiune directă cu Spiritul Divin, căruia îi aparţinem cu toţii, fără a necesita prezenţa insidioasă a vreunui impostor de intermediar ecleziastic, dispus să ne purifice sufletul, contra unei taxe (ne)modice şi (ne)unice.
............................................................................................................................................
“Un om poate face două greşeli fundamentale, pe drumul căutării adevărului suprem… să nu meargă până la capăt şi să nu înceapă acest drum.”
Buddha
SURSA: BLOGUL DEZVALUIRI! http://antiiluzii.blogspot.com/

RUSIA va DETONA la nevoie* URIAȘUL REZERVOR de HIDROGEN SULFURAT din MAREA NEAGRĂ…o adevărată BOMBĂ ATOMICĂ

CITEZ:MAREA NEAGRA IN PERICOL DE A FI DETONATA DE RUSIA
Adancul Marii Negre este un rezervor urias de hidrogen sulfurat, un gaz solubil in apa, care se aprinde in contact cu oxigenul atmosferic si care are o putere calorica mai mare decat cea a gazului metan. In caz de cutremur major sau in cazul unei interventii umane, acest rezervor de mai multe miliarde de metri cubi ar putea iesi la suprafata si s-ar putea aprinde instantaneu in contact cu aerul.
Specialistii romani atrag atentia asupra faptului ca viata subacvatica va disparea din Marea Neagra in aproximativ 30 de ani, daca nu este scoasa din acest bazin marin cantitatea uriasa de hidrogen sulfurat, gaz produs permanent de o specie de bacterii. Ceausescu a vrut sa extraga gazul inflamabil si sa-l foloseasca drept combustibil, dar rusii s-au opus.
Uniunea Sovietica era pregatita sa detoneze Marea Neagra in caz de atac NATO, din sud, dinspre Turcia.
ATACURI METEOROLOGICE
In ancheta Senatului privind posibilul atac meteorologic asupra Romaniei – in urma caruia se presupune ca au fost dirijate cantitati uriase de vapori de apa din Marea Neagra catre tara noastra, atac in urma caruia ar fi rezultat inundatiile catastrofale din ultimii ani, in special cele din 2005-2006 din Moldova -, au fost cooptati si militari romani specialisti in «arme geofizice». Acestia spun ca a avut loc intradevar o agresiune de acest gen si ca asemenea experimente militare sunt foarte periculoase nu numai in sine, ci si din cauza faptului ca ar putea aprinde zacamantul de hidrogen sulfurat din Marea Neagra, cu urmari catastrofale pentru toate tarile riverane. Comisia pentru administratie publica a Senatului a decis infiintarea unei subcomisii care sa analizeze motivele pentru care pe teritoriul tarii noastre se produc fenomene meteorologice extreme, cum sunt ploile torentiale neobisnuite, ori tornadele. Ancheta a fost solicitata de presedintele comisiei, senatorul PD Dan Carlan, care a invocat „indicii“ aparute in discutiile cu specialisti de la Departamentul Antigrindina.
„Ancheta parlamentara solicitata va avea ca obiect cercetarea informatiilor, indiciilor si datelor care pot pune in evidenta o implicare a tehnologiilor umane in generarea fenomenelor meteorologice din perioada iulie-august 2005, din Moldova“, se arata in nota adresata conducerii Senatului. Dan Carlan a precizat ca aceste indicii au aparut in cursul unor discutii din Comisia pentru administratie publica si protectia mediului. La comisie a fost dezbatuta o propunere legislativa privind „interventiile active in atmosfera“, la care au participat specialisti din cadrul Departamentului Antigrindina din Ministerul Agriculturii. „In contextul acestor discutii au aparut o serie de indicii extrem de consistente, care duc la ideea ca fenomenele meteorologice despre care este vorba nu au fost doar fenomene naturale, ci, in opinia dansilor, pot fi fenomene meteorologice generate de interventia unor tehnologii.
Pentru mine a fost o ipoteza tulburatoare. Ceea ce ne-au descris specialistii, ceea ce au vazut ei in cursul masuratorilor de anul trecut, sunt fenomene atipice fata de specificul zonei si perioada anului, una secetoasa in Moldova. Fara a ne putea aduce dovezi concludente, au formulat insa opinia – si sunt oameni seriosi – ca sunt fenomene dirijate de mana omului. Ca sa fiu mai concret, ne-au spus ca au asistat, in opinia lor, la un circuit dirijat al umiditatii din Marea Neagra spre zona Moldovei. Sa stiti ca mi-am asumat riscul de a fi ridicol, dar este un risc ceva mai mic decat cel de a afla asa ceva si a nu intreprinde ceea ce legea ma obliga“, a declarat Carlan.

PRESEDINTELE, INFORMAT DESPRE ACEST TIP DE AGRESIUNE
Pe scurt, comisia trebuia sa lamureasca daca nu cumva este vorba de un razboi meteorologic indreptat asupra tarii noastre. La aceste investigatii s-a cerut ajutorul unor specialisti in domeniu. Printre cei solicitati a fost si general dr. Emil Strainu, ofiter specializat pe studierea armelor care fac parte din arsenalul a ceea ce in literatura de specialitate se defineste drept „razboiul geofizic“. Emil Strainu este autorul singurei carti in acest domeniu scrisa in limba romana, carte aparuta sub patronajul Academiei de Inalte Studii Militare. Volumul, cu titlul «Razboiul geofizic», este practic singurul manual romanesc de acest tip. Pe scurt, este vorba despre tehnici de modificare a mediului inconjurator in scopuri militare – de la cutremure si uragane dirijate, la seceta, ploaie sau alte dezechilibre ecologice comandate prin tehnologii neconventionale.
„Reporter special“ a scris despre aceste arme, mai mult, au fost aratate primele masuri speciale pe care Apararea Civila din Romania le-a luat pentru a reduce urmarile catastrofale pe care le pot produce asemenea atacuri asupra tarii noastre. Cu alte cuvinte, nu mai este cazul sa ne ascundem dupa deget, acest tip de arme exista. Surse din Ministerului Agriculturii ne-au spus ca investigatia parlamentara a condus la concluzia ca a fost vorba despre o agresiune militara neconventionala, iar datele au fost trimise presedintelui Romaniei pentru a lua contramasurile ce se impun securitatii nationale.

URSS VROIA SA DETONEZE MAREA NEAGRA
Cazul Marii Negre este insa unul mai special decat cel prezentat mai sus. In exclusivitate pentru „Reporter Special“, Emil Strainu a declarat: „De multi ani se stie ca Marea Neagra este un pericol pentru toata Europa de Est, iar Romania, pana in acest moment, nu a facut nimic pentru a se proteja. Da, a fost vorba despre o agresiune meteorologica care a dirijat cantitati mari de apa, evaporata artificial din mare, inspre Romania. Problema este insa mai complicata, deoarece asemenea experimente, pe care nu se stie inca cine le realizeaza, ar putea detona uriasul rezervor de hidrogen sulfurat din adancurile marii. Pe vremea razboiului rece, Uniunea Sovietica avea in vedere producerea unei explozii catastrofale, prin aprinderea hidrogenului sulfurat din Marea Neagra, in cazul unei agresiuni NATO dinspre sud, respectiv Turcia. Ar fi fost solutia finala pentru sovietici, in caz ca alte tipuri de arme ar fi dat gres“, spune generalul Emil Strainu.
Explozia pungii de hidrogen sulfurat este echivalenta cu o bomba atomica…“
Conform unor cercetari realizate pe parcursul mai multor decenii, adancul Marii Negre este un rezervor urias de hidrogen sulfurat, un gaz solubil in apa, care se aprinde in contact cu oxigenul atmosferic si care are o putere calorica mai mare decat cea a gazului metan. In caz de cutremur major sau in caz de interventie umana, acest rezervor urias, de mai multe miliarde de metri cubi, ar putea iesi la suprafata si s-ar putea aprinde instantaneu in contact cu aerul. Intr-o carte tehnica aparuta in Romania in 1967, dupa o traducere din limba rusa, apare la pagina 506, o informatie legata de Marea Neagra: la adancimi mai mari de 150 de metri concentratia de hidrogen sulfurat (H2S) este foarte mare, respectiv de peste 42 centimetri cubi la litru. Stiindu-se ca acest gaz poate fi folosit drept combustibil, ca si gazul metan, in anii ‘70 statul roman a verificat informatia in intentia de a folosi zacamantul in scopuri industriale. Ceausescu a comandat unei societati japoneze o serie de teste.
Rezultatele au aratat ca Marea Neagra are un strat de apa sarata adanc de 200 de metri, in care se poate dezvolta viata subacvatica. Acest strat preseaza ca un capac peste o apa de adancime, toxica, imbibata cu hidrogen sulfurat si apa grea, improprie vietii. Japonezii spuneau ca echilibrul dintre apele de suprafata si cele de fund este unul fragil si ca la un cutremur major pot aparea curenti ascendenti care sa aduca gazul inflamabil la suprafata. Lucru extrem de periculos pentru tarile din vecinatatea marii. Dar cum hidrogenul sulfurat poate fi folosit drept combustibil, asa cum arata si reputatul chimist C.D. Nenitescu in cartea „Chimia Generala“, s-a pus problema valorificarii acestui gaz din adancuri. In 1981, fizicianul Silviu Dragomirescu a inaintat oficialitatilor o cerere de brevet pentru o instalatie care sa extraga hidrogenul sulfurat si apa grea din Marea Neagra, instalatie pe care a gandit-o impreuna cu termtnergeticianul Vladimir Sttnescu.

RUSII NU NE-AU DAT VOIE SA FOLOSIM HIDROGENUL SULFURAT
Silviu Dragomirescu ne-a oferit mai multe detalii: „Datele le aveam din rezultatele testelor care se facusera pana in acel moment. Am trimis documentatia la Consiliul National pentru Stiinta si Tehnologie. Dosarul a fost preluat de vicepresedintele Groza. Era chiar fiul lui Petru Groza, primul premier comunist din istoria Romaniei. Groza a trimis dosarul Institutului de Cercetari Marine din Constanta, pentru verificarea informatiilor. Seful institutiei, un viceamiral, a trimis prin telex datele la Moscova. Din cate am inteles, era o conventie intre noi si ei privind cercetarile din Marea Neagra. Uimitor insa, rusii au raspuns ca cifrele sunt eronate si ca nu exista hidrogen sulfurat in Marea Neagra, desi tot ei furnizasera anterior primele date despre acest gaz din mare, in cartea «Indrumar matematic si tehnic», care a aparut in Romania. Era clar ca vecinii de la rasarit nu aveau interesul ca noi sa ne apucam sa exploatam aceste zacaminte. Romania si-ar fi castigat mai multa independenta energetica fata de URSS. In orice caz, povestea a murit si nu am mai indraznit sa mai intervin pe langa oficialitati“, ne-a spus Silviu Dragomirescu.
Desigur, fizicianul roman nu stia ca intentiile rusilor de a ne impiedica sa scoatem hidrogenul sulfurat din Pontul Euxin nu aveau la baza interese economice, ci militare. Dupa 1989, fizicianul roman si-a reluat cercetarile. Mai ales dupa ce un grup de americani a facut unele descoperiri arheologice pe fundul Marii Negre, la 150 de metri adancime. Conform ipotezei americane, intr-un trecut indepartat, cu circa 10.000 de ani in urma, Marea Neagra era un lac urias mort, fara nici un fel de viata in el, nivelul lacului fiind cu aproximativ 100 de metri sub cel al Marii Mediterane, de care era despartit de un dig situat in zona Stramtorii Bosfor de astazi. Era o apa asemanatoare cu Marea Moarta din Orientul Apropiat… Malurile acestui lac erau locuite, asa cum arata descoperirile arheologice. In timpul glaciatiunilor, cantitatile mari de apa care au ajuns in Mediterana au presat asupra digului natural care exista in acea vreme intre cele doua mari si au determinat ruperea acestuia si inundarea Marii Negre cu apa sarata, in zona Bosforului. Asa se explica actualul strat de apa sarata de 200 de metri de deasupra apei otravitoare.

UN URIAS ZACAMANT DE APA GREA NEFOLOSIT
Silviu Dragomirescu a trimis din nou documentatia, in 1999, de data aceasta la Institutul National de Geologie si Getcologie Marina. In acelasi an a primit raspunsul din partea institutului, in care se precizeaza ca „apare oportunitatea initierii unor cercetari complexe geologice in acest caz“. Conform planurilor lui Dragomirescu, apa de mare adancime din Marea Neagra, care are o presiune de peste 200 de atmosfere, poate fi captata simplu, prin instalarea unor conducte prin care lichidul se va ridica pe principiul vaselor comunicante. Adusa la mal, aceasta apa intra in instalatia propriu-zisa unde hidrogenul sulfurat este separat de lichid si folosit drept combustibil intr-o termocentrala cu o capacitate de 4000 de Mega Wati. Sau introdus in reteaua de alimentare cu gaz metan a Romaniei. In termocentrala, din ardere rezulta vapori de apa si sulf. Acesta din urma poate fi folosit in industria chimica.
Concomitent se poate separa din apa de mare o cantitate de aproximativ 500 de tone de apa grea, cantitate suficienta pentru alimentarea centralei atomice de la Cernavoda. Fiordurile din Norvegia au zacaminte asemanatoare de hidrogen sulfurat, rezerve pe care norvegienii le folosesc pentru obtinerea apei grele de peste 50 de ani. „Este greu de precizat ceva sigur, dar cantitatea de hidrogen sulfurat ne-ar ajunge pentru a stopa importul de gaz metan din Rusia pe o perioada de cel putin 50 de ani“, este de parere Silviu Dragomirescu. Cea mai buna pozitionare a unei conducte de captare a apei cu hidrogen sulfurat ar fila 250 de kilometri est de Constanta, dupa cum spune fizicianul, loc unde ar exista una din cele trei gropi de mare adancime ale Marii Negre. Conducta ar trebui sa ajunga la mal, unde intra in instalatia propriu-zisa, dotata cu schimbatoare de ioni pentru separarea sarurilor minerale si care trebuie construita in subteran. Existenta hidrogenului sulfurat in Marea Neagra este explicata de specialisti prin prezenta unei specii de bacterii. In cateva milioane de ani, aceasta cantitate uriasa de gaz ar trebui sa duca la formarea unor noi zacaminte de petrol.

CURENT ELECTRIC DIN GAZUL TOXIC
Paralel cu cercetarile lui Silviu Dragomirescu, Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice si Izotopice (ICSI) din Rm. Valcea a demarat, in anul 2004, un studiu privind oportunitatea dezvoltarii unei platforme integrate de cercetare pentru domeniul pilelor de combustie si a realizarii de combustibili ecologici. Mai precis, se incearca transformarea hidro genului sulfurat din Marea Neagra in energie electrica prin intermediul unor pile de combustie, o tehnologie noua, inca in studiu in tarile europene, inclusiv la noi. Aceste pile desfac molecula formata din doi atomi de hidrogen si unul de sulf si transforma hidrogenul in energie electrica. Vasile Stanciu, directorul stiintific si presedintele consiliului stiintific al institutului:
„Propunem ca o activitate viitoare pentru Romania realizarea unei pile de combustie pentru arderea galvanica, in adancuri, a hidrogenului sulfurat din Marea Neagra si experimentarea diferitelor solutii tehnologice pe un stand de emulare a conditiilor marine de mare adancime. Dezvoltarea acestui procedeu va permite obtinerea de energie electrica printr-o tehnologie nu doar nepoluanta ci depoluanta deoarece foloseste drept combustibil un reziduu toxic pentru viata marina. Efectul exploatarii unor centrale cu astfel de pile de combustie va consta in stagnarea si mai apoi reducerea treptata a uriaselor depozite de hidrogen sulfurat cu prelungirea vietii florei si faunei marine, in conditiile in care acestea, conform predictiilor stiintifice actuale, vor disparea complet in urmatorii treizeci de ani.“ Realizarea acestui procedeu de producere a energiei si aplicarea lui la nivelul Marii Negre are mai multe avantaje. In primul rand, combustibilul este ars galvanic sub mare, fara sa necesite extractie, transport, procesare, depozitare, curatare si evita pericolul explodarii in contact cu aerul.
In al doilea rand, combustibilul exploatat este hidrogenul sulfurat existent in apa marii, un reziduu care, in urmatorii 30 de ani, se preconizeaza de catre specialisti ca va transforma Marea Neagra in a doua Mare Moarta a lumii. Trei: dupa folosirea hidrogenului din molecula, tehnologia are ca produs secundar sulful coloidal (floare de sulf) care, nefiind solubil, se poate recupera pentru uz industrial, farmaceutic etc. „Energia alternativa bazata pe arderea hidrogenului este in plina dezvoltare in Europa. In afara de Romania, de rezervele de hidrogen sulfurat sunt preocupate si tarile vecine, respectiv Bulgaria si Turcia. Practic, lucram in echipa. Conform planurilor europene, aceasta tehnologie de energie alternativa bazata pe hidrogen ar trebui sa fie pe deplin functionala pana in anul 2050“, a explicat Vasile Stanciu
Acest articol apartine blogului Piatza.Net
Sursa: Ortodoxia

Anormal de normal pentru Romania

Acest articol apartine www.digerate.blogspot.com


Ce mult imi place sa locuiesc in Romania! Mai ales in ani electorali. Sau hai, preelectorali dar cu referendum inclus. Inainte de a-mi sari in cap ca au loc cheltuieli nejustificate… sa va explic ceea ce am vrut sa spun.
Sunt pe planeta de vreo 30 de ani. Scad primii 10 ani de viata pentru ca nu pot spune ca i-am petrecut in mod constient. Asa ca de 20 de ani incoace n-am mai vazut asa ceva. Ceva atat de bun. De mai bine de o luna de zile, cel putin o data pe saptamana, vad oameni imbracati in verde. Pe langa faptul ca imi place culoarea… ce credeti ca fac ei? Vidanjeaza canale. Sapa pamantul din gradinile blocurilor. Matura strazile. Spala caldaramul. Si dupa ce fac baltoace pe strada vine o alta salariata de-a lor si impinge baltoaca spre primul canal. In cazul de fata incep sa cred ca traiesc intr-un oras normal. Acum sa nu va inchipuiti ca stau in cine stie ce zona centrala. As! Stau pe o strada care leaga o alta strada care da intr-o sosea care se intersecteaza cu o alta strada care comunica cu un bulevard. Ceva de genul asta.
Nu stiu daca aceasta grija pentru cetateni va continua si de aici incolo, in special post referendum pentru capitala. Dar mi-as dori. In ciuda cheltuielilor publice rezultate- macar stim unde sunt o parte din bani- ne alegem cu ceva : cu multa curatenie stradala.
Cat despre grija ca nu vom avea strategii unitare de dezvoltare a capitalei, daca o vom tine din alegere in alegere, din referendum in referendum, sa lasam. Ce, pana acum a existat vreo strategie la toti conducatorii nostri? Nu. Si totusi am supravietuit cumva. Apropo, cica Belgia sta de un an fara guvern. Si totusi… nu am auzit sa fie saracii Europei. Tot la romani e baza.
Asa ca… de ce n-am incerca si noi modelul belgian? Sau macar alegeri din 3 in 3 luni? Mie incepe sa-mi placa ce se intampla in perioadele preelectorale…


Daca v-a placut acest articol nu uitati sa-l distribuiti mai departe. Multumesc.

Sursa: De la lume adunate si-napoi la lume date

Fiinta umana – Destin, Hazard sau Soarta?

Omul ar trebui SA FIE.
In loc de asta el permanent cauta SA FACA CEVA pentru A AVEA si astfel SA POATA FI.
Acestea sunt principalele Erori.  Aici s-a ajuns printr-o totala uitare a ceea Ce suntem noi. Parasind punctul initial de potentialitate maxima si risipind efort si atentie in mult prea multe directii, nu mai suntem nici pe departe o sageata plina de energie ci un vector rezultat din cuplarea a mult prea multor directii uneori chiar opuse.

Energia unui astfel de vector ramane foarte slaba, deci valoarea lui este mica.
Preluam prin educatie niste "valori" rezultate din aceasta necunoastere de Sine si cu aceasta deja programul a fost viciat iremediabil. Daca toata evolutia civilizatiei a avut loc sub imperiul fricilor, omul s-a simtit mereu mai mic si neputincios.

Ca atare a predat generatiei care a urmat un bagaj si mai mare de frici, si mai diminuat in ceea ce priveste Constiinta de Sine. Mi se pare chiar uimitor acest proces, rezultat firesc datorat identificarii cu corpul fizic.
Este o teama atat de mare de ce ar putea pati, ce suferinte majore risca, este o frica atat de mare de "moarte" incat rezultatul nu poate fi decat suferintele si moartea (vezi cazul Michael Jackson).
A considera ca Viul, Viata, incep cu formarea primei celule mi se pare absursd, excluzind prin inconstienta cea mai mare parte din viata Vietii.
Daca admitem ca fiind Viu tot ce se reproduce si manifesta inteligenta si memorie, si mie asa mi se pare corect, atunci Viata este aproape in Tot ceea ce noi putem percepe si desigur si dincolo de limitele perceptiilor noastre.

Daca nu facem asa ar insemna ca "spiritul" din capul locului este lipsit de Viata, ceea ce mi se pare un non sens. Ar insemna ca Intelectul Colectiv nu are Viata, ca nici o Constiinta Colectiva nu traieste, dar conduce existenta unor specii.
Informatia este vie sau moarta?

Energia este sursa vietii sau este chiar VIATA…?
Sa intreb acum cam care este logica de a avea disciplina sau stiinta ca Fizica Pamantului, cand nu stii ca Pamantul este Viu, ca vorbesti de fapt despre o Constiinta?!
Ca toata fenomenologia legata de aceasta mare necunoscuta care ne suporta este in stransa corelatie cu inconstienta Constiintelor care din pacate suntem.

Cutremurele de pamant ni se datoreaza, schimbarea amenintatoare a axei de rotatie este doar functie de constienta-inconstienta noastra, NOI ca geo-bio sistemul Planetar. Mai avem si Pedologia care analizeaza calitatea solului, in scopul ameliorarii lui in vederea unor mai bune rezultate agricole. Dar solul se poate ameliora de la Sine si plantele isi gasesc conditiile optime tot de la Sine.
Cand vom constientiza asta, vom scapa de servitutile ingrasamintelor chimice, ale analizelor solului si ale ameliorarii plantelor, adevarate ILUZII PLURIDISCIPLINARE.
Dar noua ne plac servitutile, ca atare nu ne dorim sa ne eliberam.
Daca nu suntem capabili de o relatie constienta, macar am face bine daca am lasa aceste Constiinte libere, sa-si faca treaba fara a ne mai opune noi "creator" in calea Armoniei pe care ele, spre deosebire de noi, o recunosc. Apa stie singura sa se purifice, daca noi nu ne vom opune prea mult si daca vom sti macar sa o respectam… Si Aerul la fel.
Nu de "grijile" noastre au ele vreo nevoie, doar sa le recunoastem locul si sa il respectam… Ar fi o minima constienta, nimic mai mult.
Dar noi am uitat sa ne respectam pe noi insine, cum ar putea cineva sa ne ceara sa respectam altceva. Din pacate este, pe cat de logic pe atat de adevarat…
Suntem 70% apa si restul "Pamant", iar in procesele interne aerul are functia lui, deci suntem practic produsul acestor Constiinte pe care, insumandu-ni-le, le reducem si pe ele la starea noastra de inconstienta…

Apa din noi devine inconstienta, la fel aerul si pamantul. Le uzam si le aruncam in afara corpului fizic, lasand rolul de purificare tot Constiintei din care ele Sunt. Si ele nu se plang desi o facem de zeci de mii de ani.
Menirea noastra ar fi sa le aducem la un nivel de constiinta mult superior fata de cea pe care ele o au, ar trebui ca simpla noastra privire sau gand sa le "sfinteasca" pur si simplu, doar noi suntem in cadrul Creatiei "facuti dupa chipul si asemanarea Creatorului", sau daca preferati, cea mai evoluata veriga a Existentei.
Cat de departe te afli tu, semenul meu, de aceasta conditie a primordialitatii!
Ce anume te face sa fii la asemenea distanta?!

Iluzia, nevoia, micimea, frica sunt principalele motive pentru statutul tau prezent.
Mai poti adauga infatuarea ca tu stii, ca tu poti, ca tu ai si ca tu ESTI.





Sursa: Dezvatatorul

Sfârşitul lumii se … amână, dar “profeţiile se ţin lanţ!

Isteria creata de Harold Camping, patronul unei retele de posturi de radio care anunta Apocalipsa in direct, si care a ajuns la cifra de afaceri de 120 de milioane de dolari,un pastor care se declara fundamentalist crestin si care a implinit de curand 89 de ani, e pe cale sa se stinga, asa cum a inceput. De altfel, el s-a mai inselat de cel putin doua ori in privinta sfarsitului lumii, asa ca pana si americanii care isi reglau conturile cu viata dupa predictiile acestuia, cica bazate pe calcule matematice profunde, s-au mai linistit. Camping a aparut chiar si la CNN, unde a fost dezbatuta spaima provocata de el si, luat temeinic la intrebari, s-a dovedit ca si calculele sale nu sunt prea valabile.
Acum, insa, profitandu-se de curentul creat de Camping, a aparut un altul, care fusese mai in umbra si care ar incununa mai multe predictii celebre, inclusiv ale lui Nostradamus, Baba Vanga, sau Sundar Singh si care spune ca Apocalipsa asa cum e ea vazuta biblic va incepe la 11.11.2011, adica tripleta lui 11. Acesta este un numar magic, iar pentru francmasonerie inseamna incununarea fortelor, ajungandu-se la conflictul maxim dinte bine si rau. De aceea se si spune ca Osama Bin Laden a lovit Gemenii, care, unul langa celallat, cele doua turnuri, inchipuiau cifra masonica 11, iar World Trade Center reprezenta inima imperiului financiar masonic evreiesc. Asta fara a mai spune de intreaga simbolistica a lui 11 legata de acea zi de 11 septembrie 2001, care s-a tot discutat prin presa si asupra careia nu mai are sens sa revenim.
Tocmai de aceea, tot ce este legat de 11 este acum la moda in predictii. Pana si Cometa Elenin, cea care va fi foarte aproape de Terra in 11.10.2011 este cea care inspaimanta si care ar putea avea o deviere de curs care ar putea aduce omenirii un impact apocaliptic. La fel, predictiile Babei Vanga, sau Nostradamus, sau Sundar Singh sunt acum legate de 11.11.11, cifra triplu malefica, data la care este foarte posibil sa izbucneasca acel razboi mondial de dimensiuni apocaliptidce – celebrul Armaghedon, anuntat de o stea luminoasa (cometa Elenin), “cand lumea, condusa de balaurul masoneriei evreiesti va intra in lupta cu fortele altei fiare, care ar fi lumea musulmana”, dupa cum spun interpretii terifiantei predictii.
Sursa: News.ro Ştiri pe Blog

Viziunea Staretului Antonie (II)

LIPSA DE TIMP SI DE COMUNICARE. PERICOLUL TELEVIZORULUI. PREGATIREA PENTRU PRIMIREA LUI ANTIHRIST.
Foarte atenţi trebuie să fim cu aparatele electronice. Acestea, din aşa-zişi prieteni, într-o clipă se pot transforma în duşmani nemiloşi; orice receptor este în acelaşi timp şi un emiţător. Nu o singură dată am discutat despre aceasta cu oameni competenţi. Aceasta priveşte îndeosebi televizorul. Această „minune” a civilizaţiei iscă mari bătălii în jurul său. E vorba, cred, nu atât de televizor, cât de întrebuinţarea lui.
Pe de o parte, oamenii timpului nostru au un surplus de comunicare cu oamenii, iar pe de altă parte, oricât ar părea de straniu, simt lipsa comunicării. Şi iată din ce cauză: comunicarea, ca, de altfel, tot ce face omul zilelor noastre, se produce în fugă. Comunicare; are loc fie la serviciu, fie pe drum, când omul e în­tr-o dispoziţie nu tocmai paşnică – e neliniştit, obosit. Lipseşte atmosfera necesară pentru o comunicare liniştită.
Omul zilelor noastre are o cantitate imensă de timp în plus; nu greşesc, pentru că „liber” înseamnă „în plus”. Şi aşa în toate: în ceea ce ţine de hrană, de haine, de locuinţă. Peste tot, ceea ce este în plus este dăunător pentru suflet. Dar cel mai mare pericol constă în timpul de prisos, pentru că însăşi apariţia timpului liber este o mărturie a lipsei vieţii duhovniceşti şi a unui mare răsfăţ în viaţa de zi cu zi. In contul a ce apare timpul liber? în contul lucrului? Nu, orice altceva, numai nu lucrul va rămâne pe ultimul loc. Despre oamenii decăzuţi, desigur, nu vreau să vorbesc, despre alcoolici şi narcomani. Tema aceasta, chiar dacă se înrudeşte cu a noastră, e totuşi diferită de ea.
Deci, pentru omul societăţii contemporane, lucrul se află pe primul loc. Mai mult decât atât, chiar şi credincioşii, primăvara, se ocupă de lucrările pământului şi în zilele de duminică şi în săptămâna Patimilor şi în săptămâna Luminată; se produce un fel de nivelare, un fel de mitocănie generală. înseamnă că nu e timp de pierdut. Mai mult decât atât, toţi, literalmente, suferă din cauza lipsei de timp. Dar, totuşi, acest timp liber există şi încă e foarte mult, însă de unde se ia?
Acesta e timpul care trebuie folosit pentru lucrările duhovniceşti – fie rugăciune, fie lecturi duhovniceşti – şi pentru comunicarea duhovnicească, folositoare pentru suflet. Numai că timpul acesta se foloseşte numai pentru distracţii. Aşa l-a învăţat satana pe om să-şi organizeze viaţa, ca din ea să lipsească cu desăvârşire timpul de liniştire, de cugetare asupra celor ce s-au întâmplat peste zi, pe parcursul săptămânii, a lunii. Toate acestea sunt înlocuite de distracţii. Iar în acest sistem de distracţii televizorul îşi are locul său de onoare, privilegiat. Cea mai mare parte a timpului liber el o „înghite”, acest idol al civilizaţiei contemporane. Iar eu aş zice că e un tiran înfricoşător şi un despot care ţine sub dominaţia sa cea mai mare parte a omenirii, aflată într-o robie nemaivăzută, pentru că robii îşi simt situaţia înjositoare în care au nimerit, căci au ajuns la aceasta fiind forţaţi. Iar aceasta e o robie benevolă şi, la prima vedere, chiar plăcută. Şi doar roadele amare ale desacralizării, ale cruzimii şi desfrâului dovedesc că şi în acest caz, ca în orice altă robie, de câştigat are doar stăpânul. Iar coarnele stăpânului se iţesc de după ecran. De aceea, în acest sistem de pregătire a oamenilor pentru venirea lui antihrist, televizorului îi este destinat rolul nu doar de mâncător al timpului liber – rolul său distructiv e mult mai mare. Se uită omul la ştiri, chiar şi ortodoxul, şi i se pare că lucrul acesta e necesar şi util sau, în orice caz, nedăunător. Numai ca propriu-zis ştirile ocupă puţin loc, iar restul e ocupat de analiza celor întâmplate, adică o anumită viziune asupra lucrurilor, care trebuie să i se inducă consumatorului tele-produsului. Numele celor ce comandă aceste opinii, a celor ce comandă informaţia servită, nici nu trebuie numite – şi aşa este clar. De aceea, sub acţiunea programelor TV, omul îşi pierde capacitatea de a gândi independent şi de a recepta maxim conştient evenimentele ce au loc şi, în sfârşit, să-şi creeze propria concepţie despre lume.
Începusem a vorbi despre carenţele actualei comunicări dintre oameni. Rădăcinile acestor slăbiciuni sunt de căutat în lipsa unei gândiri individuale şi a deprinderii de a medita asupra celor ce se întâmplă, în corelaţie cu modul propriu de a vedea lumea. Aceasta nu e nicidecum o îndreptăţire pentru căutările „individului” actual, nu.
Am mai spus că în bucătăria mamei întotdeauna se afla cineva. Seara, după cină, se punea un samovar enorm şi, împreună cu toţi cei care rămâneau peste noapte, ne aşezam să bem ceai. Începeau discuţiile. Cât de interesant era! Câte aveam de învăţat din povestirile acelor oameni simpli. Tata ironiza pe seama plăcerii noastre de a ne petrece serile la bucătărie, considerând că un om instruit nu are ce învăţa de la nişte oameni cu puţină ştiinţă de carte. Dar, petrecând câteva seri cu noi, şi-a schimbat părerea. Oamenii care veneau la noi erau cu toţii ortodocşi şi cunoşteau lumea nu din comunicatele crainicilor de televiziune. Ei povesteau despre evenimente, fapte din viaţă, la care fuseseră martori ei înşişi sau despre care auziseră din gura oamenilor care au fost de faţă. În toate acele întâmplări căutam partea moralizatoare, ceea ce s-a întâmplat şi ca acţiune a Providenţei Divine, şi ca manifestare a liberei voinţe a omului. În acele judecăţi se manifesta varietatea gândurilor omeneşti, diferenţele în concepţiile despre lume. Oamenii, pe atunci, ştiau nu doar să vorbească, ci şi să asculte şi, în general, le plăcea mai mult să asculte decât să vorbească. Cu toate că, am să mă repet, toţi cei prezenţi aveau ceva de povestit.
Am să mă îndepărtez de subiect, dar este interesant faptul că aceşti oameni simpli, cu toată aparenta bunăstare din imperiu, încă de pe atunci vedeau că se apropie dezastrul. Şi aceasta nu doar ca o urmare a comunicării lor cu stareţii de la Optina şi de la Kiev şi a ascultării predicilor dreptului Ioan din Kronstadt, ci şi ca urmare a deprinderii de a observa cele ce se întâmplă şi a trage concluzii nu reieşind din abundenţa materială a celor din jur, ci în baza păstrării duhovniciei în societate. Împuţinarea credinţei îi ducea pe aceşti oameni cu gândul că se apropie o nenorocire de neocolit. Mă voi întoarce la această comunicare „de bucătărie”, dar acum vreau să vorbesc despre viaţa noastră.
Da, comunicarea actuală, la nivelul aceleia de atunci, e imposibilă. Chiar şi atunci când oamenii se adună împreună la o masă, îi deosebeşte, întâi de toate, atitudinea lor faţă de credinţă. Cum a spus înţeleptul David: „Zis-a cel nebun în inima sa: nu este Dumnezeu!” Însăşi negarea existenţei lui Dumnezeu e şi nebunie, şi un drum sigur către nebunie. Şi aceasta nu e nebunia acelor păgâni pe care îi luminau Apostolii şi Sfinţii Părinţi din primele veacuri ale creştinătăţii. Despre păgânii de astăzi, Apostolul a spus că „nu vor primi învăţătura sănătoasă, dar după poftele lor îşi vor alege învăţători care le vor mângâia auzul, şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi vor crede basmelor”. Ce fel de comunicare poate avea loc în asemenea condiţii?! Oamenilor le place să vorbească, dar nu să asculte, să dea învăţături, dar nu să înveţe. Ce-i adună pe toţi la aceeaşi masă? Băuturile ameţitoare, mâncarea abundentă, adică ceea ce se află pe masă şi nu cei adunaţi în jurul mesei. Nimic folositor pentru suflet nu se poate ivi în acest mediu, pentru că despre Dumnezeu, după cum ne învaţă sfinţii, nu se vorbeşte cu burta plină, iar cu capul ameţit – cu atât mai puţin!
Şi încă un mare rău ce vine de la televizor şi, din păcate, nu ultimul. Acest rău constă în subminarea autorităţii Bisericii. Subminarea sistematică şi diabolic-vicleană e în toate: în batjoco­rirea clerului, a obiceiurilor ortodoxe, în contrapunerea creştinis­mului cu ocultismul, cu păgânismul, cu toate. Totul e îmbibat cu ură faţă de Adevăr. Nu va trece încă mult timp şi producătorii de televiziune vor începe să-şi bată joc pe faţă de Hristos, de sfinţi. De o ură mare vor fi pătrunse emisiunile despre Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, totul va fi plin cu otrava răutăţii infernale. Abia acoperit cu vălul umorului, al comediei, „iadul atotrâzător” va duce lucrarea de luare în derâdere a tot ce este dumnezeiesc, duhovnicesc la bun sfârşit. Iar sfârşitul va fi acela că va apărea acela care va încerca să ia locul lui Dumnezeu. Şi va intra în acelaşi moment în toate casele. Cum, cum poate intra un om dintr-odată în toate casele? Noi spunem că aceasta e una dintre calităţile lui Dumnezeu – omniprezenţa, căci îngerii se deplasează în spaţiu şi există în timp. Iar Biserica învaţă că antihristul va intra dintr-odată în toate casele şi aici parcă am avea de-a face cu o contradicţie.
Dar nu, Biserica, Sfânta, Soborniceasca şi Apostoleasca este vasul adevărului, al adevărului Divin. Ca să mimeze omni­prezenţa, antihristul va intra în toate casele în acelaşi timp cu ajutorul televizorului. Fiecare om îl va primi în locuinţa sa şi-l va primi de bunăvoie! Şi-l va primi, îl va primi, pentru că a vrut să fie pregătit de aceasta şi s-a pregătit cum trebuie, pentru că n-a acceptat învăţătura Păstorului cel Bun de a fugi în pustie, nu îi e pe plac – se plictiseşte de uscăciune, şi mai ales încă în pustie!
CUM VA FI PRIMIT ANTIHRIST SI CUM VA FI SFARSITUL. CAUZA NENOROCIRILOR. INDRACIREA OAMENILOR SI CHINURILE ULTIMILOR CRESTINI
(…) Eh, raţiunea aceasta! Unii taie cu cuţitul pâine, iar altul îi ia cu el omului viaţa. Iar raţiunea, raţiunea e un lucru alunecos, nu există ticăloşie şi mârşăvie pe care raţiunea să nu le poată justifica, să nu găsească cauza din care toate acestea n-ar trebui făcute. Aşa va găsi o scuză şi pentru numerele personale şi pentru paşapoarte şi pentru … 666! Că doar nu pe cadavre vor fi puse numerele astea şi nici nu vor adormi simţurile oamenilor, nu, nicidecum. Toţi, toţi vor înţelege, dar raţiunea va găsi justificări, numaidecât va găsi, iar omul, pregătit deja în forul său interior să trădeze, se va autolinişti cu argumentele raţiunii. Amar îmi este mie, unui bătrân de o sută de ani, să spun aceasta, dar pregătirile vor fi de aşa natură că despre materii înalte, vă rog să mă credeţi, nici vorbă nu va fi! Ce vorbă mai poate fi de „iubeşte-L pe Domnul Dumnezeul tău“? Pe sine însuşi se vor trăda, pe nevestele şi copiii lor, trup din trupul lor. Apostolul Iubirii îi demasca pe cei care se băteau cu pumnul în piept că-L iubesc pe Dumnezeu şi-l urau pe aproapele, zicând: Cel care nu-l iubeşte pe aproapele său pe care îl vede, cum îl poate iubi pe Dumnezeu, pe Care nu-L vede? (Ioan 4: 20) Aproapele, nu ca rudă de sânge, ci toţi oamenii care ne înconjoară. Trădătorul timpurilor de pe urmă e şi trădătorul sângelui său, gata să distrugă totul pentru o clipă de viaţă pământească, care nu vrea să-şi ia de seamă, să înţeleagă că, întâi de toate, pe sine se trădează, că se dă nu în mâinile despoţilor de pe pământ, ci la chinuri veşnice în iad. Se trădează, se trădează. Iată-l născut şi botezat până se află în mâinile Domnului. însă el are voinţă liberă de alegere şi înţelegere a binelui şi răului, şi conştient se leapădă de dreptul de fiu al Iubirii şi trece în robia răului! Dar cât e de înfricoşător acolo! (…)
Stareţul s-a lăsat pe pernă şi a tăcut. De sub pleoapele lăsate cădeau lacrimi – una, două, trei… Buzele i se mişcau mute în rugăciune.
Tu crezi, continuă el peste câteva minute, că făcătorului de minuni de la Sarov, atât de simplu înălţat până la sălaşurile raiului, i-a fost uşor să fie gata să meargă în iad, doar ca alţii să se salveze?! Nu, aceasta e treapta cea mai înaltă a Iubirii, e o totalitate a tuturor virtuţilor, dacă vrei, Vedere a lui Dumnezeu, Cunoaştere a lui Dumnezeu. Dumnezeu pe Fiul Său L-a adus ca jertfă pentru păcatele noastre, pentru păcatele întregii omeniri. Apostolul Pavel se oferă pe sine ca jertfă pentru neamul iudeilor, preafericitul Serafim – pentru creştinii din păgâni. Ei şi alţii ca ei, mii, care au mers pe calea agonisirii virtuţilor, pe calea asemănării cu Dumnezeu, au fost gata să se jertfească pentru oile rătăcite. Ei nu doar au citit, ci au şi cunoscut, căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat (Ioan 3: 16).
- Părinte Antonie, întreb, dar, totuşi război va mai fi?
Stareţul a zâmbit cu amărăciune. O, neam puţin credincios, până când voi fi cu voi?! – îţi aminteşti aceste cuvinte, părintele? Despre ce vorbesc eu, părinte Alexandru?! Războiul merge de la facerea lumii şi va continua până la a Doua Venire a lui Hristos Răscumpărătorul! Vor participa sau nu oamenii la acest război, nu e chiar atât de important, mai exact, aceasta este urmarea, nu cauza. Cauza e în spiritualitate, în eforturile spiritului. Aminteşte-ţi, Constantinopolul asediat de către păgâni, de strămoşii noştri slavi. Dar asediaţilor, cu toată decăderea lor, li se păstrează conştiinţa faptului că motivul nenorocirilor sunt anume păcatele, ele sunt pricina acestor necazuri. Dumnezeu e cu noi atâta timp cât noi suntem cu El. Se întorc grecii de la păcat, cu post şi rugăciune, şi Dumnezeu arată o astfel de minune a Maicii Domnului că începe o furtună şi corăbiile păgânilor sunt împrăştiate în toate părţile. Cât de minunate sunt lucrurile Domnului o dovedeşte faptul că după această minune o mare parte din slavi au primit botezul. Iată şi războiul. Fiecare trebuie să ducă război cu propriile sale păcate. Iar de rezultatele acestei lupte în plan duhovnicesc vor depinde şi succesele în viaţa pământească.
Vremurile de pe urmă. De cum Evanghelistul începe a povesti despre ele, dintr-odată dispare meticulozitatea expunerii. Uite cum Scriptura e plină de mici detalii, ce exactitate a expunerii, lucru de înţeles, căci ştim că scriau oameni inspiraţi de Duhul Sfânt. E cu totul altceva când vine vorba despre timpul din preajma Venirii a Doua a lui Hristos. Despre ce scriu Evangheliştii? Ei vorbesc despre sărăcirea spirituală a oamenilor. Aceasta deja nici sărăcire nu mai poate fi numită, e un fel de îndrăcire a omenirii. Pentru că ele, duhurile căzute, sunt purtătoare a tuturor viciilor: mândria, beţia, desfrânarea, iubirea de arginţi, setea de putere, ateismul. Şi de acum, ca urmare a acestora – catastrofele terestre, cutremurele de pământ, arătări cereşti înfricoşătoare, boli necunoscute, războaie şi altele. Distrugerea spiritualităţii va duce la pieirea vieţii pe pământ. însuşi Mântuitorul spunea că ziua şi ora sfârşitului nimeni nu o ştie, doar Tatăl. Trebuie să veghezi ca să nu fii luat prin surprindere, ca gospodarul cel rău când dau buzna tâlharii. Nu e nicio aluzie în Scriptură la o dată anume, sau la un soroc lăsat, ca să poată fi făcut vreun calcul.
Dar omul întotdeauna se străduieşte să pătrundă cu mintea sa căile Domnului. Câte încercări au făcut să numească anul cu pricina – în zadar! Subit va fi acest sfârşit, adică neaşteptat. Şi aici apare senzaţia contradicţiei – Evanghelia va fi propovăduită întregii creaţii, ştim că acesta este unul dintre semnele sfârşitului lumii, iar glasul trâmbiţei Arhanghelului va fi neaşteptat. Nu e nimic de mirare aici şi nu-i nicio contradicţie. Şi iudeii au aşteptat mii de ani venirea lui Mesia, au studiat Testamentul şi prooro­cirile, dar a venit Mântuitorul şi nici într-o locuinţă omenească nu s-a găsit un loc pentru Dumnezeiescul Prunc!
Ei primii aveau să audă Vestea cea Bună din gura Domnului Însuşi. Şi ce? întâi „osana“, iar peste câteva zile – „răstigneşte-L, răstigneşte-L!” Această Veste Bună le era incomodă, le strica liniştea, modul obişnuit de viaţă. Mai simplă şi mai accesibilă era învăţătura omenească, învăţăturile bătrânilor, pe care le-au şi urmat. Conform lor, aşteaptă şi acum venirea lui mesia ca împărat al împăraţilor, pe care poporul evreu îl va face rege al întregii omeniri. Şi îl vor primi. Il vor primi pe antihrist.
Aşa şi acum, toţi vor auzi cuvintele Evangheliei, mai exact, le vor asculta, dar nu le vor auzi. Nu le vor auzi. Nu vor auzi învăţăturile Bisericii, Corabia salvatoare a vremurilor din urmă, şi vor merge după învăţăturile omeneşti, vor respinge adevărul, se vor mulţumi cu poveşti, aşa cum ne avertizează Apostolul. Nu le e comodă lor, le încurcă modul de viaţă format din deprinderea de a-şi satisface poftele. Şi vor huli, şi vor batjocori peste măsură Biserica ce le-a dat Sfânta Scriptură. Păcatele slujitorilor nevrednici vor fi luate drept vicii ale Bisericii. Ea lor le încurcă. Pentru că Biserica este vasul plin de Duhul Sfânt, iar el este Duhul Adevărului! Demascatorul lumii în lume. Nu al lumii create de Dumnezeu, al neprihănitei lumi a naturii primordiale şi a duhului, ci al lumii căzute în păcat. Al lumii desfigurate de poftă, muri­bunde, care vrea să şi-i facă copărtaşi ai pieirii sale pe cât mai mulţi oameni, iar ca rezultat, pieirea sufletelor lor.
(…) Şi cel din urmă care va duce sufletele oamenilor la pieire nu poartă un nume al său – pentru rău, aceasta e prea mult şi pur şi simplu imposibil, de aceea antihrist înseamnă anti Hristos, duşman al lui Hristos. Toate acţiunile lui, pe de o parte, sunt îndreptate către o imitare a lui Hristos. întâi de toate, să atragă oamenii de partea sa, astfel încât ei să-l urmeze de bunăvoie, nu forţaţi, cu toate că nici aşa nu se va lipsi de „anti”. Pe de altă parte, aceasta e o cale cu totul opusă celei a lui Hristos. Calea lui Hristos e ducerea crucii pe pământ, şi e dulce, încununată în Cer, în lăcaşurile împăratului Slavei. Drumul puturos al antihristului nici pe pământ nu e dulce, iar sfârşitul lui e în iad! Cu aceasta totul e spus, iar fiecare alege ce vrea. Dar mulţi vor vrea să fie atraşi de amăgeala falselor lui minuni. Nu antihristul, dar înşişi oamenii care vor fi de acord să primească semnul satanei, semnul de împotrivire faţă de Dumnezeu, îi vor descoperi pe cei care nu l-au primit şi îi vor trimite pe cei drepţi la chinuri. Primii creştini primeau chinurile în faţa tuturor oamenilor. Groaznice vor fi chinurile mărturisitorilor ultimelor vremuri, chinurile le vor fi pricinuite pe ascuns de restul lumii, de către oameni învăţaţi de duhurile răutăţii, care se vor afla de faţă.
Iată încă un rău pricinuit de stăpânii televiziunii – faptul că îi deprind pe oameni cu chipurile dracilor! Această învăţătură se desfăşoară din plin: din toate părţile oamenii sunt priviţi de monştri! îi numesc acum extraterestri sau nu mai ştiu cum, dar aceştia sunt draci. Va trece timpul şi ei se vor arăta liber oamenilor, fiind în slujba antihristului şi a slugilor lui. Cu mult mai greu va fi atunci de luptat cu ei!
DE LA IMBUIBARE LA FOAMETE. CUM VOR FI JUDECATA SI IADUL. CAT DE IMPORTANT ESTE SA NU PIERDEM TIMPUL SI SA NE OSTENIM PENTRU DOBANDIREA DUHULUI SFANT
Şi peste toate acestea va domina foamea. O foame dublă – şi fizică, şi, în principal, spirituală. Vor fi câţiva ani neroditori, secete, toate acestea vor duce la o foame cumplită. Dar nici acesta nu este motivul principal, doar oamenii s-au deprins să consume mai multă hrană decât le este necesar pentru întreţinerea vieţii, cu mult mai multă. Cuvioasei Măria Egipteanca îi erau de ajuns câteva boabe de grâu şi puţină rouă, ca să trăiască şi să reziste căldurii pustiului. Cuviosul Serafim de la Sarov, făcătorul de minuni, se hrănea cu ierburi, iar în fiecare zi muncea fizic din greu. Ei erau plini de har. Dar oare numai ei? Respingând putreziciunea, ei se uneau cu Viaţa, până şi trupurile lor rămâneau neatinse de putreziciune, contrar legilor morţii, aduse în natură de către păcat. Cu oamenii ultimelor timpuri se întâmplă ceva contrar: unul dintre idolii lor este mâncarea. Mănâncă nu atunci când le e foame, ci pentru că au ce mânca. Încearcă, cunoaşte oare omul contemporan adevărata senzaţie de foame? Puţin probabil, altfel de ce i-ar mai trebui atâtea condimente, mirodenii, sosuri, reţete de mâncăruri rafinate. Căci menirea lor e să trezească dorinţa de a mânca cele preparate. Cel care are, într-adevăr, nevoie de mâncare pentru a-şi menţine puterile nu are nevoie de toate acestea. O bucăţică de pâine şi o înghiţitură de apă îi sunt de ajuns.
Dar băuturile spirtoase care inhibă senzaţia de saturaţie? Toate acestea sunt o repetare a orgiilor păgâne. Dar noi uităm că, de fapt, consumând moarte, ne logodim cu ea, devenim ostaticii ei. Acum are loc îndoparea omenirii. Aşa cum ţăranul îndoapă vitele şi păsările, pregătindu-le de moarte, de tăiere, aşa şi omenirea se pregăteşte de moarte, de moarte spirituală, întâi de toate. Diferenţa e doar că animalele nu au libertatea de a alege şi nici raţiune, iar omul şterge limitele naturale, alegând indivizii ce încalcă aceste limite. Dar omul are raţiune şi libertatea de a alege şi nimeni nu poate să-l oblige; tot ce face, face de bunăvoie. Iată Viaţa şi iată moartea. Iată Biserica-Adevărul, pentru că este Trupul lui Hristos şi e plină de Duhul Sfânt, şi iată orgia morţii, atotviclenele legi şi ispite ale lumii. Fiecare alege liber una dintre ele.
Despre ziua de azi, mulţi îşi vor aminti la Judecata de Apoi cu mare căinţă şi amărăciune, pentru că nu s-au folosit de ea ca să agonisească Duhul Sfânt. Nu au ascultat chemările Bisericii să se adape din râurile cu apă vie ale harului lui Dumnezeu. N-au vrut să se deprindă cu rugăciunea şi postul, cu faptele bune, cu lucrarea duhovnicească. Au agonisit moarte şi pe ea o vor primi. De aceea s-a şi spus că nu se va îndrepta tot cel viu. Că doar nu va fi o judecată aşa cum ştie lumea – cu procuror, avocat, cu ultimul cuvânt al inculpatului, nu. Vor acuza sau îndreptăţi înseşi faptele omului – faptele şi gândurile. Şi va primi fiecare ce a ales în această vale a plângerii şi a pribegiei, spre ce a tins, ce a dorit, aceea va primi. Cel care a ales viaţa va primi viaţa veşnică şi fericirea, iar cui moartea i s-a părut mai dulce – iadul şi chinurile veşnice. Şi, după cum ne învaţă Sfinţii Părinţi, principalul chin nu este tigaia [”cazanul cu smoala”, n.n.], ci lipsa lui Dumnezeu! Acum, vrem noi aceasta sau nu, avem în permanenţă drept sprijin Lucrarea Lui dătătoare de Viaţă. Aşa ori altfel, suntem adăpaţi de Harul Său. Măcar şi prin Cuvântul spus la facerea lumii plantelor şi animalelor, omului şi universului. Fără lucrarea lui Dumnezeu, lumea nu ar putea exista nicio clipă. Timpul din urmă de aceea şi este cel din urmă, pentru că acţiunile omului înşelat de mirajele diavoleşti sunt îndreptate către desprinderea de lumea Proniei. Şi iată că devine clar cât de important este să dobândim Duhul Sfânt acum. Numai în aceasta e zălogul mântuirii. Scriptura spune clar că domnia antihristului va dura trei ani şi jumătate. S-ar părea că ce sunt puţini trei ani, dar şi atâta va fi de ajuns ca să nu mai rămână niciun suflet credincios, aşa luptă înfricoşătoare va fi şi atât de rău vor fi pregătiţi de ea oamenii. Nu veghem, ne-am relaxat, lăsăm totul pentru mai târziu. Pentru mai târziu postul, pentru mai târziu rugăciunea, pentru mai târziu râvna de a primi Sfintele Taine, pentru mai târziu smerenia, pentru mai târziu – faptele bune. In schimb hrană, şi mai multă acum, locuinţă, chiar în clipa aceasta, maşină – e foarte de dorit. Dar se va prăbuşi lumea, va dispărea această invazie a nimicniciei şi se va vădi că eşti gol-goluţ.
MIRAJUL BUNASTARII SE SPULBERA. COLAPSUL BANCILOR. DUPA HAOSUL GENERAL, ANTIHRIST VINE CA SALVATOR SI JUSTITIAR, FACE MINUNI AMAGITOARE, VA FI SOCOTIT DUMNEZEU SI VA FI PRIMIT CHIAR SI IN BISERICI. IMPOTRIVA ORICARUI COMPROMIS CU DIAVOLUL.
Antihristul va apărea ca un izbăvitor de neajunsurile sociale, cu toate că anume în acest scop se vor produce ele. Va avea o putere nemaivăzută această talpă a iadului. Oamenii ce pregătesc venirea lui de pe acum au în mâinile lor bogăţiile de bază ale pământului. Mirajul bunăstării actuale se va spulbera tot atât de repede cum trece apa. Să ne aducem aminte unul dintre antrenamente, o repetiţie care s-a făcut cu oamenii în Uniunea Sovietică – cei care s-au încrezut în bănci au devenit cerşetori în­tr-o singură zi. Au agonisit cu anii, care în contul burţii, care în contul sănătăţii, şi părea că aceasta e pentru o viaţă. Dar s-a dovedit a fi un miraj.
Acum va fi mult mai rău. Va avea de suferit întreaga lume. Totul se va petrece prin intermediul instituţiilor bancare, de aceea trebuie avut cât mai puţine contacte cu ele. Acesta e şi zălogul neacceptării codurilor, printre altele. Niciun fel de bănci şi credite, toate astea sunt controlate de aceeaşi mână şi de acelaşi cap. Iar dacă vei controla, vei vedea că mâna nu e mână, ci o labă cu gheare, iar capul nu e simplu cap, ci unul încornorat. Iar în loc de faţă are un bot de fiară cu un rânjet înfricoşător. De ce pe toţi îi deprind acum cu băncile? Îţi iei salariul de la bancă, pensia – de la bancă. Repede vor fi adunaţi toţi în acelaşi staul. Mare mirare vor avea oamenii să afle că şi ultimul bănuţ din portmoneu le este numărat, lucru care, în Occident, deja se întâmplă.
Iar acesta, din păcate, nu va fi ultimul prilej de mirare. Toată această carcasă de bunăstare construită de omul modern se va dovedi a fi o capcană de oţel pentru el însuşi. Ei, dar ce să mai vorbim, capcana are cel puţin arcuri, apasă pe ele şi eşti liber. Chiar şi animalelor închise le reuşeşte uneori să facă aceasta. Aici aşa ceva nu va fi posibil. Şi-i va împinge dracul pe oamenii necredincioşi sau pe cei cu puţină credinţă să-şi facă seama, îngrozitor e faptul că vor fi prohodiţi şi înmormântaţi – se va scrie că a fost în stare de iresponsabilitate şi, gata, lucrul e ca şi făcut. Ca şi cum judecata asupra unui asemenea lucru, vizând iertarea sau pedeapsa, s-ar putea face pe pământ! E ceva de felul indulgenţei catolice – ai cumpărat-o şi eşti deja iertat. Şi altui nenorocit i se pare mai puţin înfricoşător – l-au prohodit doar pe precedentul: „Cu sfinţii odihneşte-L…”, e iertat, iar mie ce-mi încurcă?! Mulţi, mulţi oameni vor merge în iad cu cântarea aceasta, punându-şi singuri capăt zilelor, lipsindu-se de orice posibilitate de a lupta pentru viaţa veşnică, pentru viaţa în Viaţă. Am văzut şiruri de sicrie. Pe pământ plâng, bocesc, se cântă prohodul, iar în jur joacă dracii, mulţumiţi că au putut să piardă atâtea suflete!
Iar viii îi vor invidia pe cei morţi. Da, frica de boli şi de războaie, de moartea celor apropiaţi. Trebuie să ai multă credinţă şi nădejde în Dumnezeu ca să poţi suporta toate acestea. Cum un om plin de mândrie şi iubitor de argint să îndure umilinţa? Doar ieri el însuşi striga: „Dacă eşti deştept, de ce nu eşti bogat?.’” Ieri, mulţumirea de sine dădea din el, iar astăzi e un nimeni. Va accepta orice; şi codurile, şi „666″, şi cu sânge va semna contractul cu satana. Dar el nu mai are nevoie de aceasta! Şi aşa eşti al lui, te mai zbaţi, mai sari în sus, dar gâtul de acum ţi-e în laţ – eşti al nostru! Umilinţa îndurată cu smerenie în zilele bunăstării himerice, iată podeţul peste cei trei ani şi jumătate de putere ai lui antihrist. Asupra cui însă va ţinti atunci gheara ispitei duşmăneşti? Asupra celor credincioşi. Nu i-au putut ispiti cu confortul şi aurul, cu bunătăţi şi maşini, să încercăm acum, sub ameninţarea morţii de foame, să-i ispitim cu o bucată de pâine. Greu, oh, ce greu va mai fi să-ţi păstrezi sufletul când cei apropiaţi, copiii, demult nu au mai pus o fărâmă de pâine în gură. Numai cel care crede în Dumnezeu, care Il crede pe Dumnezeu se va putea stăpâni să nu facă pasul ireversibil. Va da ceva antihristul lumii? Nu, pentru că nu va fi nimic de dat. Ce va avea el mai mult decât bogăţiile strânse, bogăţii preţuite în acea lume organizată de diavol şi tot de el distrusă, pentru instaurarea mai comodă a falsului mesia! Aceşti jinduiţi dolari vor fi număraţi cu metrul. Aurul va ajunge la preţul său adevărat – zero. Ca metal, nu e bun de nimic, iar în rest, nici de foame, nici de frig nu ţine. Preţ vor avea doar lucrurile funcţionale, lucruri fără de care nu e posibilă supravieţuirea omului – topoare, fierăstraie, orice instrument, plite simple de fier.
Stareţul a închis ochii. Iarăşi s-a strecurat o lacrimă. Părea că doarme, dar buzele i se mişcau după obişnuinţă în rugăciuni.
În ajunul venirii antihristului va fi un haos în viaţa tuturor ţărilor. Vor prospera cei care, în virtutea religiei pe care o practică, aşteaptă venirea antihristului [ca Mesia]. Aceştia sunt, întâi de toate, iudeii şi musulmanii. După ei, acei protestanţi care, negând Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos, propovăduiesc împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Creşterea influenţei lor se vede de pe acum, iar mai departe va fi şi mai mare. Principalul pentru ei acum e să ia în stăpânire pământul. În taină, vor cumpăra tot – şi păduri, şi câmpuri, şi râuri. Siberia va fi luată de chinezi şi poate şi mai mult.
„Atunci, unde e mai bine să ne salvăm?“, îl întrerup pe stareţ.
Unde va arăta Dumnezeu. Principalul e mântuirea, nu discu­ţiile [teoretice] despre mântuire. Esenţa „minunilor” antihristului va consta în seducţia pe care o vor emana. Adică, atrăgătoare vor fi aceste false minuni, vor vrăji ochiul. De aceea, până şi să te uiţi la ele e păcat şi primejdie de moarte. Trebuie să te ascunzi şi privirea să ţi-o ascunzi.
Dar nici aceasta nu e tot. Sensul venirii sale va fi dreptatea absolută. A venit Mântuitorul nu în Numele Său, ci în Numele Tatălui. Nu L-au primit, ci, mai mult decât atât – L-au răstignit. Dacă e să judecăm drept, şi acum îl batjocoresc şi-L răstignesc, negând Dumnezeirea Lui şi schimonosind învăţătura Lui. Iar acesta va veni ca dumnezeu, nu dumnezeu, dar ca dumnezeu, şi îl vor primi şi-l vor crede dumnezeu pentru minunile sale mincinoase, pentru faptele sale înşelătoare. Adică pentru ceea ce va fi plăcut şi atrăgător pentru oameni. Ispititor, ne spune limba slavonă, bisericească. De aceea se şi spune că nu se va îndrepta tot cel viu – nu va avea îndreptăţire.
Acum sunt din cale afară de vorbăreţi pseudoînvăţătorii. Atunci însă când faptele şi cuvintele lor vor fi verificate de Adevăr, se va vădi toată minciuna. Dar va fi primit antihristul în orice biserică din lume şi i se vor închina lui ca unui dumnezeu. Ia aminte, cinstite părinte, nu el se va declara dumnezeu, dar cu minuni amăgitoare va face astfel încât i se vor închina ca unui dumnezeu! Iată în ce constă grozăvia, iată de ce va lipsi orice motiv de îndreptăţire! Dar cei care îl vor primi vor fi oamenii pentru care Evanghelia se sfârşeşte la Cina cea de Taină. Pentru Golgota, ei sunt surzi. Chinurile pe cruce sunt pentru El, toate astea se întâmplă acolo, în Ierusalim, cu 2000 de ani în urmă.
Ştii, când ne luau CK, eram ca nişte oi, nu vreau să spun miei, ca nici măcar astfel să nu mă compar cu Mântuitorul. Mergeam tăcuţi la abator; pur şi simplu era greu să-ţi imaginezi că e posibilă o asemenea fărădelege. Şi doar ştiam cine sunt ei. Cât au proorocit stareţii despre aceste vremuri, despre puterea slugilor întunericului. Dar şedeam şi aşteptam – cine va fi următorul. Doar mulţi au nimerit în aceste mreje ale minciunii. Cât de mari şi de deştepţi erau şi arhiepiscopul Ilarion, învăţătorul meu, şi mitropolitul Serghie, şi mulţi alţii. Dar au greşit când au crezut că te poţi înţelege cu dracii şi cu slugile lor. Le părea că, păstrând forma, conţinutul va rămâne de la sine. Numai că nu a fost aşa, dar aceasta s-a văzut mai târziu. Tot aceasta se întâmplă şi acum, numai că se va vedea mai târziu.
SUPUNEREA FATA DE PUTEREA SATANICA? NU E DE AJUNS SA CITIM SI SA DISCUTAM, CI SA FAPTUIM CELE CARE DUC LA DOBANDIREA HARULUI
„Iertaţi-mă, părinte Antonie, dar cum rămâne cu cuvintele Apostolului despre putere şi despre supunerea în faţa ei?“, îl întrerup eu iarăşi.
E-e-eh, suflete al meu – a zis stareţul. Dar Apostolul Petru n-a fugit el, oare, din Roma, când L-a întâlnit Mântuitorul? Dar pe Apostolul Pavel nu l-au salvat oare într-o coşniţă, dându-l jos de pe zid? Ce are a face aici acceptarea realităţilor şi opunerea satanismului? Ce să-ţi aduc eu exemple – aminteşte-ţi de marea muceniţă Ecaterina, sau de marele mucenic Gheorghe. Supunerea e posibilă doar în lucrurile ce ţin de puterea laică – să-ţi faci meseria, să nu faci răscoale armate. Dar şi aceasta, după cum vede fiecare. Fraţii Macabei sunt un exemplu bun de folosire a forţei împotriva celor ce-L insultă pe Dumnezeu şi tot ce este Dumne­zeiesc. Dacă apuci drumul smereniei prosteşti, aşa şi vei începe a pune întrebări despre proslăvirea în rândul sfinţilor a lui Alexandru Nevski, biruitorul, şi a lui Dimitrie, cel care i-a prăpădit pe tătari pe câmpia Kulikovo. Întrebările ca întrebările, dar de proslăvit, i-a proslăvit Dumnezeu! Eu, când aud asemenea întrebări „evlavioase”, îmi amintesc de viaţa Sfântului Vasile cel Mare şi a Cuviosului Iov de la Poceaev, făcătorul de minuni. Ce vreme înfricoşătoare le-a dat Dumnezeu pentru viaţă. Ei, şi ce? Nu s-a rugat, oare, Sfântul Vasile să moară împăratul Iulian? Văd că vrei să spui că Iulian a fost un apostat, dar era împărat şi împărat legitim, bagă de seamă! Oare nu de frică pentru comoditatea noastră ne rugăm pentru „puterea” satanică?! Şi doar Dumnezeu a arătat că Sfântul Vasile a avut dreptate – lui Iulian i s-a tras moartea nu de la o arma pământească, ci a fost străpuns de lancea unui soldat ceresc. Dar Cuviosul Iov a făcut compromisuri cu polonezii? Nu, el a luptat cu ei şi cu acoliţii lor în fel şi chip. Nici de judecăţi nu s-a ferit dreptul! Dar tu-mi spui de putere!
Lucrarea lui Dumnezeu trebuie să se facă cu chibzuinţă. Dacă în relaţiile de putere, perechea şef-subaltern ar însemna doar atotputernicia unuia şi adânca smerenie a celuilalt, n-ar mai fi nevoie de Sobornicitatea Bisericii. Dar dacă n-ar fi Sobornicitatea, n-ar mai rămâne Biserica nici Ortodoxă – de câte ori s-a întâmplat ca cel care era în adevăr să fie un singur om, în timp ce ierarhia superioară era în erezie?! Ce să mai vorbim despre puterea laică -mitropolitul Filip şi patriarhul Nicon, de exemplu. Şi aceşti drepţi, însetaţi de adevăr, sunt proslăviţi ca sfinţi: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigore Teologul, Cuviosul Maxim Mărturisitorul, Cuviosul Iosif Voloţki, dar parcă poţi să-i enumeri pe toţi. Dar mai trebuie ţinut minte că, luptându-se pentru curăţenia credinţei, ei, Sfinţii Părinţi, singuri erau împlinitori plini de râvnă ai Legilor lui Dumnezeu.
Supunerea smerită în faţa oricărei puteri îi convine celui care nu este atras de viaţa după Cuvânt. Pentru că drumul mărturisirii, chiar dacă e pe undeva şi aşternut cu roze, neschimbat, după „Osana…“, va răsuna şi „Răstigneşte-L, răstigneşte-L“. Această incomoditate va servi drept motiv pentru justificarea de sine şi primirea antihristului – ştiinţă avem, dar raţiunea s-a întunecat din cauza păcatelor. Adică, dacă orice putere e de la Dumnezeu, ne-om supune şi antihristului, n-avem încotro. Şi încă vor adăuga că toate se fac cu voia Domnului. De aceea, se şi spune că se va întrona necuratul în orice biserică şi niciun cuvânt despre cei care au slujit acolo mai înainte. Ţine minte exemplul marelui stareţ, făcătorul de minuni de la Sarov. Câte icoane avea el? Una. Cărţi? Vreo zece. Dar a dobândit mare slavă, şi nu de la oameni, ci de la Dumnezeu. Acum toţi au pe-acasă iconostase, rafturi întregi de cărţi, numai că nu se săvârşeşte fapta cugetată! Mulţi ascultă, dar puţini aud, părinte.
„Da, m-am gândit eu, e o piatră şi în grădina mea, ce mai bucurie îmi aduce biblioteca de vreo mie şi jumătate de cărţi!”
Îţi mai spun încă o dată: nu e nevoie de discuţii despre mântuire, ci de fapte pentru mântuire – atât acum, cât şi atunci, ceva mai târziu. A trecut timpul îndreptăţirilor, dacă a mai fost vreodată. Nu numai mântuirea, toate trebuie supuse acestui scop. A lăsat Domnul timp liniştit pentru a ne deschide mintea şi a auzi cuvântul lui Dumnezeu şi, principalul, pentru dobândirea harului Dumnezeiesc înainte de anii înfricoşători. Cine va folosi aceasta spre bine, iar cine spre rău. Primii vor mai primi, iar cei din urmă şi ce-au avut vor pierde! Cum s-a şi spus: că celui ce are i se va mai da, iar celui ce n-are i se va lua şi puţinul ce-l are. Veghează!”
*Staretul Antonie a fost un batran duhovnicesc, preot de mir de rang inalt care a slujit, după detenţia din lagărele sovietice, în parohiile Bisericii Ortodoxe Ruse a Patriarhiei Moscovei şi care s-a învrednicit de două viziuni de la Dumnezeu despre timpurile de la urmă (avea in jur de 100 de ani la data acestor convorbiri, al carei an este neprecizat, dar este foarte aproape de zilele noastre), iar la scurt timp a trecut la Domnul. Sursa originala de unde a fost preluat textul o constituie cartea: Convorbiri duhovnicesti si invataturi ale Staretului Antonie de Pr. Alexander Krasnov, care este disponibila si in limba engleza, online.
Acest articol apartine blogului Florian Chirvasiu
Sursa: blogul meu