Suntem oare insotiti de ceva invizibil? Unii au avut de multe ori acest sentiment. O evidenta, o entitate necunoscuta, nu se stie de unde. Uneori avem tendinta de a ignora acest fenomen sau pur si simplu consideram ca a fost o simpla parere.
Totusi el s-a multiplicat in lume si exista cu adevarat, amintindu-ne ca avem de a face cu alta realitate care ne scapa. Aceste prezente sunt tulburatoare si ne linistesc in unele cazuri. In mod cert, ele nu sunt simple fantasmagorii. Iata cateva exemple: Traiam cu el ca si cum aveam un al doilea copil, declara bunica unei tinere din Noua Zeelanda in ceea ce priveste un insotitor ocult si ireal care urmarea copilul peste tot si pe care chiar ea l-a numit David.
Adultii pot fi suspectati de minciuna dar nu si o fetita de 3 ani. Un medic din Denver citeaza cazul unei fetite de 2 ani si jumatate care avea obisnuinta de a discuta cu un interlocutor invizibil pe care il numea „Unchiul Joe. Cand eram mica, explica marele medium american Eillen Garrett, aveam doi insotitori secreti care faceau sa nu fiu singura niciodata: un baiat si o fata. Prima data cand i-am simtit aveam aproape 4 ani. Comunicam liber impreuna, dar fara a pronunta nici un cuvant. Cateodata ei ramaneau langa mine multe ore alte ori un timp foarte scurt. Deodata le-am realizat prezenta si la fel de brusc nu mai erau acolo. Nu imbatraneau niciodata…
O mama care si-a observat copilul ca vorbea singur a realizat ca nu i se adresa ei sau lui insusi, ci altcuiva. Cand l-a intrebat cu cine vorbea, ea a auzit ca el discuta cu doamna, care se dovedea a fi un medium celebru care decedase chiar in acea zi. Doctorul Louisa Rhine a declarat ca un copil de 2 ani a spus ca are un prieten invizibil, un domn, atunci cand parintii acestuia s-au mutat in New Jersey pentru perioada verii. Vizita a durat pe toata perioada sejurului. Parintii au fost extrem de nelinistiti. Ei aflasere de la proprietara ca in camera copilului decedase sotul sau, in urma cu un an.
Toronto Star a publicat la 16 iunie 1989 o poveste extraordinara. Ea a fost raportata de tatal tinerei Elizabeth Atkind. Ca numerosi copii, Elizabeth avea de mica insotitori de joc imaginari. Ea organiza sedinte de ceaiuri in fiecare dupa-amiaza si discuta imaginar cu ei dar in sens unic, in special cu entitatea ei invizibila, Betty Louty. Familia nu cunostea pe nimeni cu acest nume si se mirau ca fiica lor se gandise sa-l inventeze. Elizabeth nu a putut nici ea sa furnizeze nici o informatie despre Betty Louty, decat faptul ca traise demult. Multi ani mai tarziu, familia a plecat in vacanta in Jamaica si in timpul unei vizite intr-un magazin faimos de obiecte din paie din Kingston, Elizabeth si sora sa mai mare au vrut sa li se cumpere una din acele papusi facute de mana, traditionale. Cea mai mare dintre surori a ales un model care era foarte accesibil in magazin, nu insa si Elizabeth. Ea s-a plimbat printre mai multe raioane pana ce, in fine, si-a fixat atentia asupra papusii situata intr-un colt mai indepartat. Ea a insistat sa-i fie cumparata acea papusa. „Fiecare este semnata de catre persoana care a fabricat-o, a spus vanzatoarea. Stiu ca ea este speciala a declarat in mod surprinzator Elizabeth, voi avea grija de ea. Intr-adevar, fetita dormea cu papusa, nu se despartea o clipa de ea si nu suporta sa nu o vada. Putin timp mai tarziu, imi amintesc ca batrana vanzatoare de papusi ne spusese ca fiecare exemplar era marcat cu numele celui care l-a confectionat. L-au gasit deci in interiorul fustei papusii. Era o semnatura : Betty Louty!
Printre persoanele care declara cel mai des ca sunt insotite de entitati invizibile sunt vaduvele, aviatorii si aplinistii. Un studiu efectuat in 1988 de catre revista Omega a incercat sa determine daac anumiti factori sociali, psihologici, comportamentali, nu permit de a se destinge proportia deloc de neglijat de vaduve (mai mult de 15%) care spun ca au simtit prezenta defunctului lor sot in jurul acestora dupa deces. Sondajul a fost efectuat pe un esantion de 294 de vaduve din Arizona si a continut 14 criterii. Acest tip de experienta a permis sa se constate ca in 67,8% din cazuri, vaduvele au simtit o prezenta invizibila stanie in jurul lor.
Doctorul Dewi Rees, care a intervievat 300 de vaduve in aceeasi situatie, a exclus orice incident halucinatoriu in timpul ciudatelor manifestari, constatatandu-se caracterul spontan. Lynn, o coafeza din Forida a avut o experienta stranie pe care nu a putut sa o uite, la doua zile dupa ce partenerul sau, Fred, a avut o criza cardiaca. „Intr-o dupa-amiaza udam florile. Fred ca si mine, le adora. Am ajuns in apropiere de un vas care insemna foarte mult pentru el. Deodata, am avut senzatia foarte foarte puternica, credeti-ma, ca Fred se gasea in spatele meu. Aveam impresia ca il voi lovi si m-am retras. Am fost invadata de un asemenea sentiment de bucurie incat am izbucnit in ras! Dar acest sentiment al prezentei invizibile nu se produce intotdeauna dupa un deces, cand durerea si traumatismul doliului este enorm. Uneori el se petrece chiar si la o distanta de 20-30 de ani dupa ce evenimentul dur a avut loc.
Astfel, o vaduva dupa 26 de ani a simtit ca sotul ei este alaturi de ea in cursul unei rugaciuni. Senzatia a fost atata de puternica incat ea a izbucnit invonutar in lacrimi. Sau chiar s-a adresat spontan entitatii invizibile pe care o simtea. Impresia prezentei poate fi insotita de o experienta auditiva (vocea defunctului spunandu-i sotiei sale \”Ai grija de copilul nostru!\”) sau tactila (presiunea unui brat reconfortant, un gest de consolare). In unele cazuri, senzatia de prezenta este raportata de mai multe persoane simultan.
In 1916, comandantul Soker a evadat dintr-o puscarie din Turcia, impreuna cu doi camarazi. El a avut permanent sentimentul ca erau 4 si nu 3 pe tot parcursul fugii lor catre Mediterana. Notele sale descriu nelinistea resimtita de Soker privind prezenta invizibila care i-a insotit pe drum. Dar si aviatorii resimt acut, in tipul zborurilor, aceste prezente nevazute, stranii. Edith Folk-Stearn a scris: „Niciodata nu am zburat singur. Copilotul meu ma insotea. Niciodata acelasi. Si in caz de un mare pericol, el lua comenzile si ma salva. Mai este cazul sa spunem ca, de fapt, aviatorul zbura singur? Singuratatea in aer si la altitudine sunt de asemenea factori care declanseaza probabil experienta prezentei invizibile.
Alpinistul Nick Estcourt, mergand intre baza patru si baza cinci pe versantul Everestului, a realizat ca nu era singur. Acolo, la nivelul inferior, afirma el, la 200 de metri, chair deasupra zapezii, o silueta m-a urmarit si a disparut imediat. El si-a gasit moartea in 1978, in timpul unei avalanse. Cazul exploratorului polar Shackleton, raportat in cartea sa Sud, ramane faimos. El si partenerul sau au avut experienta unui al treilea care era legat de coarda lor pe cand traversau un lant de munti periculosi. Ascensionistul Frank Smyth, in memoriile sale, descrie cum, in 1933, singur pe Everest, abandonat de insotitorul sau real care se intorsese din drum, a intins putina hrana unui insotitor invizibil care il urmarea.\”In momentul in care ma gaseam singur am avut sentimentul ca mai era cineva cu mine\”, a declarat alpinistul la intoarcerea de pe munte.
Sursa:
Enigme
