miercuri, 13 iulie 2011

Britanicii: Germania trebuie sa revină la marca germană

Dacă pe cei mai mulţi îi sperie posibilitatea ca Germania să renunţe la moneda europeană, se pare că există şi voci care susţin vehement că nemţii ar trebui să facă acest pas.
Nigel Farage, membru al Parlamentului European şi fondator al Partidului Independent din Marea Britanie, susţine că cea mai bună decizie pe care Germania o poate lua în momentul de faţă este reîntoarcerea la moneda proprie. "Germania trebuie sa revină la marca germană. Sper ca Germania modernă să aibă la un moment dat posibilitatea de a-şi recăpăta independenţa. Nu uitaţi că în prezent aproximativ 84% din legi sunt luate de către instituţiile UE" a precizat englezul, citat de International Business Times.

În ultima vreme s-a tot vorbit despre faptul că Germania şi-ar pregăti ieşirea din zona euro, ba chiar au apărut zvonuri potrivit cărora s-ar fi reapucat să îşi tipărească fosta moneda naţională. Potrivit presei internaţionale, revenirea la marca germană nu este atât de imposibilă dacă este luat în calcul faptul că încă din 2010 aproape jumătate din populaţia Germaniei susţinea că îşi doreşte să revină la fosta monedă. Mai mult, circa 13 miliarde de mărci sunt încă în circulaţie aşa că mulţi comercianţi continuă să o accepte.

Acelaşi Nigel Farage a organizat de curând la Bruxelles o aşa zisă ceremonie de înmormântare a monedei euro. Farage declara la acea vreme că “Grecia nu trebuia lăsată în UE din capul locului. Nu trebuia făcut nici un bailout. Acum e prea târziu pentru ca cineva să mai poată salva moneda unică de la o moarte provocată chiar de Grecia".


Soroş: Ieşirea unei ţări din zona euro este inevitabilă

Miliardarul Soroş a declarat la rândul său faptul că ieşirea unei ţări din zona euro este inevitabilă, iar Europa ar trebui să aibă un "plan B" prin care să prevină colapsul economic al Uniunii Europene.

Miliardarul a iterat că moneda euro a avut încă de la început un defect fundamental, pentru că nu a fost susţinută printr-o uniune politică sau printr-o trezorerie comună a statelor care au adoptat-o.

"Euro nu a avut nicio prevedere pentru corecţie. Nu a existat niciun aranjament pentru ieşirea unei ţări din zona euro, lucru probabil inevitabil în actualele circumstanţe", a spus el. Deşi consideră că "supravieţuirea Uniunii Europene este de interes vital pentru toată lumea", Soros a arătat că UE are nevoie de schimbări structurale pentru a evita un proces de dezintegrare.
Sursa: Money.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu