duminică, 14 august 2011

Un OZN misterios a îngrozit sătenii din Luncani, locul unde a fost ucis milionarul Valeriu Damian

Adrian Dănăilă analizează la calculatorul său imaginile filmate noaptea
La 24 de ore de la moartea omului de afaceri băcăuan localnicii din satul Luncani, comuna Mărgineni, nu sunt îngroziți de criminalii care sunt încă în libertate, ci de OZN-uri. De mai bine de o lună, oamenii sunt bântiuți de lumini portocalii puternice care le invadează noaptea casele.
Prima apariție a OZN-urilor – spun sătenii – a avut loc acum mai bine de o lună. Ei povestesc cum un glob mare, portocaliu, străbate cerul la orele serii, cu mișcări amețitoare și haotice și le inundă casele cu lumină.  
Niciun sătean nu-și explică strania apariție pe cerul comunei. Dacă bătrânele satului scuipă în sân și-și fac cruce, cei mai tineri au scos camerele de filmat și au imortalizat „minunea”. Adrian Dănăilă (40 de ani) este un localnic care a reușit să filmeze ciudatul „glob” luminos.
Afirmă că i-a stat inima în loc atunci când a văzut o lumină puternică în dreptul geamului său. „Stăteam seara la calculator și brusc mi s-a invadat casa de lumină. Era o minge mare mare în dreptul geamului meu. Am înlemnit! M-am ridicat în picioare și am strigat la fiul meu să aducă repede camera de filmat. Lumina a început să se miște în fața casei. Apoi a început să se miște extrem de rapid pe cer când într-o parte, când în alta. Mă chinuiam să o prind în cadru, că se mișca efectiv amețitor”, a povestit Dănăilă.
Fiul său, Ștefan (13 ani) este uimit de „priveliște”. El își amintește cum l-a trezit tatăl său din somn ca să vadă „minunea” care zbura pe tot cerul. „Sigur nu erau meteoriți. Ăia ar fi căzut și ar fi rămas acolo. Lumina era cam cât un cap de om când am ajuns eu. Tata filma destul de greu pentru că se mișca foarte repede. Acum era în partea dreaptă a casei, acum era deasupra casei și apoi a dispărut. Nu m-am speriat. Eram doar uimit de ceea ce vedeam“, a spus băiatul.
Dat la cercetare în Canada
Dănăilă susține că a trimis filmarea unei amice stabilită de mai mulți ani în Canada și care lucrează la o bază NATO. „Ea a studiat imaginile, le-a mărit într-un program special și a descoperit în mijlocul globului niște hexagoane. Atât mi-a putut spune: «Adriane, lumina provine de la un obiect artificial!». Am stat și m-am gândit: bec nu era, lanternă nu era, un far pe cer atât de puternic, nu are de unde. Ce poate fi?“, se întreabă omul.
Și la urechile lui Marcelin Șolot, primarul comunei Mărgineni, a ajuns vestea apariției „globului ciudat”. „Nici nu știu ce să zic. Eu nu cred în prostii de astea, și totuși am văzut și eu cu ochii mei acea filmare. Pare ciudat!“, a afirmat primarul comunei Mărgineni.
Specialiștii români vor să analizeze filmarea
Specialiștii în domeniul ufologiei nu vor să dea un verdict până ce nu analizează în amănunt filmarea lui Dănăilă. „Trebuie să introduc filmarea într-un soft special care o va analiza din toate punctele de vedere. Abia atunci pot să zic exact ce este acolo. Nu vreau să mă lansez în speculații”, a declarat generalul Emil Străinu, cercetător militar, specializat în radare, arme geofizice, climatologie și fenomenul OZN.
Totodată și profesorul Alexandru Mironov, s-a arătat interesat să studieze filmarea de la Luncani. „Sunt peste zece posibile variante. Acum mă gândesc că poate fi o rază laser foarte puternică, mișcată de un dispozitiv la fel de puternic. Oricum, un verdict sigur vom da după ce analizăm imaginile”, a declarat Mironov.
http://www.adevarul.ro/locale/bacau/OZN-urile_au_pus_stapanire_pe_satul_unde_a_fost_ucis_afaceristul_Valeriu_Damian_0_534546789.html
Sursa: MISTERELE LUMII

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu