vineri, 25 mai 2012

Iranul prezice prăbuşirea creştinismului. Dovada că ISUS a prezis venirea profetului MOHAMED


Un raport publicat în presa iraniană anunţă prăbuşirea iminentă a creştinismului şi citează dovezi potrivit cărora Isus ar fi prezis veniera profetului Mahomed. 

O Biblie veche de 1.500 de ani, în posesia căreia Turcia a intrat cu 12 ani în urmă, va duce la prăbuşirea creştinismului pe plan mondial, susţine Iranul. Volumul, cunoscut sub numele de "Evanghelia după Barnabas", este scris cu litere de aur pe piele din animal, în limba aramaică, scrie Daily Mail
Turcia a confiscat Biblia în anul 2000 de la o bandă de contrabandişti de antichităţi care operau în Marea Mediterană. Se pare că Biblia ar fi o copie a Evangheliei lui Barnabas, un text controversat considerat a fi nedemn de a sta alături de cele patru evanghelii ale Noului Testament: cea a lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan.

Descoperirea care ar putea DESTRĂMA creştinismul: Isus a PROFEŢIT venirea lui Mahomed

În această scriere, Barnabas se prezintă a fi unul dintre cei 12 apostoli ai lui Isus şi susţine că acesta a prezis venirea profetului Mahomed, a relatat agenţia de presă iraniană Basij Press. 
În capitolul 41 al Evangheliei lui Barnabas se regăseşte următorul fragment: "Dumnezeu s-a ascuns în timp ce Arhanghelul Mihail i-a alungat pe Adam şi Eva din Rai. Adam a privit în urmă şi a observat că în partea superioară a porţii raiului stătea scris că Allah e singurul Dumnezeu şi că Mahomed este profetul său". 
În acelaşi volum se precizează că Isus n-a fost crucificat de fapt niciodată. 
În luna februarie, Vaticanul a înaintat o cerere oficială către Turcia pentru a studia controversatul text. 


Sursa:  REALITATEA.NET

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu