luni, 6 august 2012

SaLuSa, 25-iulie-2012


 (Channeler, Mike Quinsey )
Am stat alături de voi multă vreme şi asemeni vouă, aşteptăm să vă vredem ieșiți din dualitate. Aţi înfruntat provocări incredibile, dar ați și primit multă energie a Luminii şi Iubirii care a fost direcţionată către voi din mai multe surse. S-a dovedit că Puterile Înalte, din spatele Planului iluminării voastre, au luat decizii corecte, de vreme ce acum voi sunteţi în pragul Ascensiunii. Nu există două persoane care să fi avut experienţe identice, totuşi, mulţi dintre voi sunteţi pregătiţi să faceţi ultimii paşi spre înălţare şi să ascensionaţi. 
Pe măsură ce rasă voastră cobora  în tenebrele întunericului,  mereu a rămas cu voi o luminiță care vă amintea că puteți să reveniți la Lumina Divină și să întoarceți spatele întunericului.
Astăzi aveţi mult mai multă libertate de exprimare, totuşi cei care vă spun prea mult din adevăr, încă se tem pentru vieţile lor. Evident că vom susţine şi proteja astfel de Fiinţe, atâta timp cât acest lucru nu intervine în programul vieţii lor. Noi şi Regatul Îngerilor putem oferi protecţie completă, dacă este necesar. Multe suflete extrem de importante au fost salvate în repetate rânduri. Desigur, în felul vostru, toţi sunteţi importanți şi fiecare dintre voi are Îngeri care au fost și sunt lângă voi tot timpul. Nu există coincidenţe acolo unde anumite evenimente salvatoare v-au intersectat viața. Destule au fost situațiile în care îngerii voștri păzitori și noi am intervenit pentru a vă scoate din situații ce păreau inevitabile. Despre existența unor asemenea situații, voi nici măcar nu ați bănuit-o.
Când sunteţi calmi şi într-o stare de pace, Sinele vostru Superior poate fi contactat, dar problema este că de foarte multe ori oamenii nu urmează sfatul pe care îl primesc. Atunci când vă abateți de la programul de viață cu care ați venit, nu înseamnă că ghizii voștri nu observă sau nu vă atenționează. Însă voința voastră a fost și va rămâne mereu suverană. Nimeni nu are dreptul să treacă peste Liberul vostru Arbitru. Deci, cînd vă faceți rău, când nu alegeți soluția cea mai bună, v-o faceți cu mâna voastră, împotriva sugestiilor care vi se fac, dar de care nu totdeauna țineți cont. Aceasta pentru că sunt situații în care vă lăsați conduși de egoul vostru uman, nu de suflet sau de inimă. Cunoașteți, desigur că egoul vostru lucrează prin minte nu prin inimă.  Egoul este un dușman redutabil al fiecăruia dintre voi. El este cel care preferă obișnuitul, rutina, calea bătătorită, lipsa de inițiativă, acțiunile egoiste și separatoare. Din acest punct de vedere, se pare că, deși vă aflați foarte aproape de momentul ascensiunii, mulți dintrte voi refuză oferta înălțării, se lăsă conduși în continuare de egoul lor lumesc, care preferă materialitatea situațiilor, egoismele de tot felul și lâncezeala stărilor de nemișcare.
Mulți dintre voi refuză să facă ceva pentru evoluția ființei lor, mai mult încă, sapă cu sârg la adâncirea faliei între lumea luminii și cea în care vieți la rând ei au dormitat sau s-au afundat în întuneric. Dragilor, puțin timp v-a mai rămas pentru a îndrepta situația. Mulți dintre voi ar mai trebui să depună un ultim efort pentru a trece dincolo de limita care-i sepără de Noua Eră. Noi îi încurajem să o facă, dar hotărârea este a lor.
 Celor interesați și treziți le recomandăm să rămână centrați pe inima lor, să privească cu calm și încredere evenimentele care urmează. Nu dați crezare mesajelor alarmiste, menite să inducă frica în lume, dar nu trebuie să neglijați că evenimente nu tocmai plăcute trebuie cu necesitate să se producă, deoarece Mama Pământ mai are de purificat o bună parte din trupul ei fizic. Energia fricii nu face decât să agraveze situațiile prin care inevitabil trebuie să treceți. Judecați așa: ‘’ dacă trebuie să se întâmple, n-are decât, eu privesc cu încredere viitorul meu căci știu că sunt un suflet nemuritor”.  Dealtfel, ceea ce urmează va putea fi depășit de marea voastră majoritate. Repetăm, Mama Pământ își continua programul de ascensionare și asta înseamnă că se vor mai produce cutremure, erupții vulcanice, inundații datorate deplasării plăcilor tectonice. De aici vor rezulta pierderi materiale importante, răniți și morți. Dar, dragilor, vor pleca cei care oricum trebuiau să plece, pentru că așa aveau în programul cu care au venit în această viață. Poate că rata deceselor va fi mai mare și aceasta se va datora și faptului că mulți au vrut să mai rămână o perioadă pentru a folosi oportunitățile acestei perioade de profunde prefaceri. 
Vechii profeți vorbeau despre scufundări masive de uscat în apele oceanului planetar. Trebuie să vă spunem că această potențialitate nu mai există. Ea a fost depășită prin descărcări energetice mai frecvente și de mai mică intensitate, care au diminuat mult din potențialul energetic care era nevoie să fie dispersat. Încă o dată: asta nu înseamnă că nu se vor mai produce evenimente de dispersare a energiilor, mai ales că este vorba de energii vechi care au stat la baza dimensiunii a 3-a și care s-au acumulat în timp. Ceea ce vi se cere este mai multă atenție și mai multă orientare asupra zonelor în care vă aflați, prevăzându-vă din timp soluții de refugiu. Ne referim în special la cei care trăiesc în zone limitrofe.
În anumite privințe, lucrurile sunt puţin diferite acum de cum au fost în toate vieţile pe care le-aţi avut înainte, căci programul actual este unul de definitivare, de încheiere a tot ceea ce a fost amânat până acum. Ceea ce este de făcut anul acesta trebuie terminat, adică toată lucrarea trebuie adusă la zi. Nimic nu se reportează pentru la anul. Cine vrea să reporteze ceva, își va schimba cu necesitate destinul, adică va rămâne  în planul dimensiunii a treia (pe această planetă sau pe alta) pentru a-și termina treaba. De fapt, la nivel de suflet, fiecare dintre voi a ales cum și unde își va continua existența, după încheierea acestui ciclu, în care Pământul, cu siguramță, va ascensiona. Oricare ar fi, planul pe care vi l-ați ales corespunde, probabil, cel mai bine Interesului vostru cel mai Înalt. Dumnezeu v-a oferit liber arbitru şi voi sunteţi cei care crează calea pe care o urmaţi. Depinde de voi, fie că este grea sau uşoară; am observat de mult că  oamenii au obiceiul de a alege calea cea mai grea de întoarcere ACASĂ. Poate că aceasta vine de la dorința sufletului de a acumula cât mai mult într-un timp cât se poate de scurt.
Desigur că nu există “păcat” şi în mod sigur nu v-aţi născut în el. Este mai corect spus că aţi venit cu o karmă care vă oferă posibilitatea de a repara greşelile pe care le-aţi făcut anterior. Este motivul pentru care Dumnezeu nu intervine pentru a interfera cu liberal arbitru pe care El vi l-a dat.

După Ascensiune veţi avea nivele ridicate de conştiinţă, şi ca Fiinţe de Lumină, veţi fi terminat cu bine drumul printre tentaţiile vibraţiilor joase. De fapt, un vă vor mai interesa şi veţi căuta satisfacţie la nivele vibraţionale mult mai înalte. Simţurile voastre vor fi amplificate şi plăcerile din dimensiunile superioare vor fi mai mult decât compensatoare faţă de oricare, aşa-zisă, pierdere. De fapt, gândurile voastre se vor muta pe un alt nivel şi experienţele voastre din dualitate se vor dizolva. Aşadar, încearcți să nu vă agăţați de dimensiunea prezentă doar dacă, nu ați hotărât cumva altfel. Este decizia voastră să alegeți unde şi cum veţi experimenta următoarele vieţi.
În încheiere vrem să precizăm că se observă o activitate susținută în partea de vest a lumii voastre, pentru arestarea tuturor celor care au lucrat împotriva binelui omenirii. Asta un poate face decât bine şiaccelerează momentul în care alte autorităţi, precum cele din politică, vor fi chemate să răspundă pentru faptele lor.
Rămâneţi puternici în Lumină şi nu uitaţi că sunteţi îmbăiaţi mereu cu Iubire din mai multe surse.
Sunt SaLuSa de pe Sirius, din Federaţia Galactică a Luminii.
(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu