Un mesaj de la Jennifer Hoffman
A mai trecut inca o luna a acestui an, o luna care a constituit, din nou, o sursa pentru numeroase ocazii de vindecare, curatare si eliberare. Septembrie a fost o luna pe care nu o vom uita curand si acum intram intr-o luna noua, care incepe cu umbra lui Mercur retrograd si cu mai multa activitate care ne va conduce spre cuadratura Uranus/ Pluto din noiembrie.
S-ar putea sa va intrebati „nu se mai termina odata?”, iar raspunsul este si da si nu. Ciclurile se incheie intr-un fel, pentru ca atunci cand se inchid, devin portaluri de deschidere a ciclurilor viitoare. De aceea, sa astepti sfarsitul este contra-productiv; trebuie sa urmarim modul in care sfarsitul creeaza un nou inceput.
In previziunile mele pentru anul 2013 am scris despre nevoia de a renunta la paradigmele vindecatorului martir, am mai scris despre acelasi lucru in 2011, in carteaInaltarea spre Miracole, precum si in numeroase alte articole, inca din 2009. Vremea renuntarii a sosit, chiar daca raspunsurile furioase si bazate pe frica, pe care le-am primit la o recenta postare a mea de pe facebook, referitoare la incheierea contractelor sufletului si eliberarea de nevoia de a-i vindeca pe altii, indica ceea ce simt oamenii, ca dovada a faptului ca exista inca o mare incarcatura de ego, in a te considera forta vindecatoare din viata celorlalti. Cu toate acestea, a venit timpul si vom avea tot mai multe ocazii sa renuntam la aceste paradigme, incepand cu 1 octombrie si pana la sfarsitul anului.
In luna octombrie, avem la dispozitie diferite cai, in functie de ce alegem sa facem in continuare. S-ar putea sa exploram mai multe cai, daca suntem inca indecisi in legatura cu ceea ce este important pentru noi si ceea ce vrem cu adevarat. A venit timpul sa renuntam la vechile paradigme si moduri de a fi? Avem incredere in noi insine, in altii si in Univers, in acest proces? Se va destrama, oare, totul – si cum poate arata asta? Cum ar arata, daca nu se destrama? Cred ca suntem frustrati cu totii, pentru ca nu cunoastem raspunsurile la aceste intrebari importante si, odata cu procesul de curatare a paradigmelor 3D, ne aflam in nisipuri miscatoare si incercam sa ne tinem pe picioare, cautand, in acelasi timp, sa decidem care este urmatorul loc sigur pe care sa pasim.
Din acest motiv, numeroasele cai si ocazii ale lunii octombrie vor constitui fie o sursa de bucurie, fie adevarate incercari (si ele fiind o binecuvantare). Ocaziile constituie o sursa de bucurie, daca le folosim pentru a ne face alegerile, pornind dintr-o pozitie de putere si care sa ne serveasca noua. In acelasi timp, ele vor deveni o incercare, daca vom incerca sa ne agatam de orice credem noi ca va fi permanent sau ca ne va proteja de la a face schimbari. Un mod bun de a vedea in ce zona se intampla asta cu voi, este sa cautati in ce situatie opuneti rezistenta, ce va enerveaza sau de ce anume simtiti ca trebuie sa va aparati.
Confruntarea cu divinitatea, constiinta de sine si asumarea personala a puterii este foarte grea pentru ego si acum ne aflam intre doua lumi, dorindu-ne lumea evoluata a frecventelor mai inalte – dar, in acelasi timp, ne dorind sa renuntam la ceea ce ne impiedica sa o accesam. Aceasta miscare de du-te vino este extrem de frustranta si parte din frustrare vine din insistenta noastra de a ne agata de paradigmele vindecatorului martir, pe care nu le putem lua cu noi in dimensiunile superioare, ale caror energii cer sa fim „vindecati si intregi”, fiecare fiind raspunzator pentru propria vindecare.
Aceasta luna traim, pentru prima data, un imbold puternic de a elibera vechea energie densa, care nu ne mai este impusa, ca urmare a acumularii de energie cu vibratie inalta, pe care am integrat-o timp de luni. Vibratiile extinse, mai usoare si mai inalte, compacteaza energia mai densa pe care o purtam, concentrand-o astfel incat sa fim foarte constienti de ea si de prezenta ei in campul nostru energetic, prin felul in care se materializeaza in viata noastra.
Aceasta poate da nastere, brusc, la probleme emotionale, fizice si mentale, care apar pentru a ne face sa acordam atentie tiparelor, paradigmelor, gandurilor si credintelor care stau intre noi si pasul nostru urmator. Odata ce ne-am stabilit intentia, orice ne blocheaza iese la iveala, pentru a fi trecut in revista si eliberat si, daca nu actionam in nici un fel, aceste aspecte se vor aduna, pana cand vor deveni atat de vizibile incat va trebui sa actionam.
Avem Mercur retrograd, care isi incepe mersul retrograd pe 2 octombrie, devenind complet retrograd pe 18 octombrie, pentru ca sa isi incheie umbra pe 27 noiembrie. Mercur face trei treceri peste gradul conjunctiei Saturn/Venus/Nod din 18 septembrie, oferind ocazia re-trairii si re-exprimarii acelei energii.
Aceasta ne conduce la cuadratura Uranus/Pluton din 1 noiembrie, plasata intre doua eclipse, prima fiind pe 18 octombrie. Aceasta cuadratura il are pe Uranus retrograd si pe Pluton direct. Un lucru poate fi observat in legatura cu cele sapte cuadraturi ale celor doua planete si anume, ca miscarea fiecarei planete alterneaza intre retrograd si direct, pana la ultima cuadratura, din 17 martie 2015, cand ambele planete vor fi directe.
Inaintam pe calea evolutiei, mai mult decat am facut-o vreodata si acum nu mai exista cale de intoarcere. Incepand cu octombrie, primim multe oferte de a sprijini schimbarea la un nivel profund, oferte pe care le putem folosi in mod voluntar, gestionand astfel schimbarea, cu gratie si usurinta. Pe de alta parte, putem da curs haosului si dramei, in functie de cat de multa frica si rezistenta avem. Este momentul potrivit, trebuie doar sa ne gasim curajul de a face schimbarile si de a ne simti confortabil cu transformarea care ne scoate din zona de confort si ne duce in cea de disconfort.
Structurile care ne sustin realitatea cedeaza, pe masura ce ne schimbam scopul si expansiunea realitatii. Ceea ce gandim ca este „real”, este real numai pentru noi, totul este doar o iluzie. Atunci cand ne schimbam realitatea, chemam o alta iluzie sa ii ia locul. Tot ce facem este sa trecem prin diferite iluzii, fiecare dintre ele fiind create si avand puterea pe care noi le-o dam prin intentia, credintele si gandurile noastre.
Intrebarea cheie pentru luna octombrie este: „Esti evoluat sau involuat?” A fi evoluat necesita detasare, lipsa judecatii si acceptare. Atunci cand suntem prea implicati, ne micro-gestionam pe noi si pe ceilalti, temandu-ne de rezultat, rezistand transformarii si fiindu-ne frica sa avem incredere in noi insine si in Univers. Stim deja tot ce avem nevoie pentru a crea ceea ce dorim, tot ce avem de facut este sa ne conectam cu acel lucru dintr-un spatiu al puterii asumate si ale constiintei sinelui nostru ca fiind divin, intreg si complet.
In octombrie putem incepe sa traim o viata „usoara”, pe masura ce eliberam judecatile si frica si asteptam sa ne hotaram daca ceva este bun sau rau, corect sau gresit, pana cand vom vedea imaginea intreaga si completa. Usurinta vine din intentie, atunci cand ne amintim ca suntem chiar acum, pe deplin, in modul co-creatie si ca tot ce intentionam, capata viata.
Odata cu incheierea contractelor sufletului si a karmei, a vindecatorului martirizat si a obligatiilor noastre de vindecare auto-impuse, suntem liberi sa fim plini de bucurie, puternici si fericiti. Cum arata asta, pentru voi? Aveti puterea de a crea acest lucru acum si de a fi un exemplu de viata usoara, implinita si intreaga. Alegeti ce va serveste mai bine si daca nu va place, alegeti o alta iluzie. Putem sa le facem pe cat de puternice vrem, este timpul sa visam grandios.
Sa aveti o luna minunata!!!
Sursa: editura foryou
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu