joi, 29 mai 2014

MESAJ COBRA - FRATIA TRANDAFIRULUI

In Atlantida, preotesele Zeitei se adunau in cercuri de 12 pentru a ancora energia pacii si armoniei. Ele se numeau Fratia Trandafirului. Mai tarziu au reaparut in Egiptul Antic, ca si preotese ale lui Isis, cu trandafirul care era simbolul sacru al Zeitei Isis. In perioada Cruciadelor, Fratia Trandafirului era omologul feminin al Templierilor. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, au incercat sa-i influenteze pe unii dintre capii nazistilor, uneori convingandu-i cu succes pe cai pasnice, salvand astfel multe vieti.
 
Tranzitia Venus-Soare din 2004 si 2012 a fost un semn codificat in cer pentru reactivarea Fratiei Trandafirului.
 
 
In aceasta vara, un mare trigon al lui Eris, Lilith si Chariklo vor activa arhetipul Zeitei pe aceasta planeta, la un nivel mult mai profund decat a fost vreodata. Este interesant de observat, ca in acelasi timp in afara sistemului solar, obiectivul Chariklo, Pluto si Ixion, vor face o tripla conjunctie la sfarsitul anului in Sagetator, aproape de pozitia Centrului Galactic. Aceasta inseamna un progres reprimat al arhetipului Zeitei de colectivul netrezit la nivel planetar. Principiul feminin a fost surpimat de catre Archoni de-a lungul istoriei umane, prin controlul si manipularea energiei sexuale feminine, iar cheia pentru eliberarea femininului este ca femeile sa-si pemita sa simta energia lor sexuala, sa o alinieze cu inima  si sa o exprime in felul lor propriu. 
 
 
La momentul solstitiului de vara din 21 iunie, va incepe procesul activarii planetare al arhetipului Zeitei. Acesta va fi activat de multe femei din Miscarea de Rezistenta si de flota Pleiadiana, care vor medita si vor directiona energia lor iubitoare, spre umanitate. Va puteti alatura meditatiei in felul vostru propriu. Solstitiul de vara incepe la 10: 52 GMT. Ora egala cu cea locala a Egiptului si Europa centrala 12: 52 pm; Londra 11: 52 BST; New York 6: 52 EDT; Chicago 5: 52 CDT; Denver 4: 52 MDT; Los Angeles 3: 52 PDT.
 
Grupul nostru de baza va ancora aceste energii in Ibiza. Ibiza este o insula sacra a Zeitei Tanit. Ea este Zeita apelor, izvoarelor si fantanilor aducatoare de sanatate, intinerire si aliniere a campului electromagnetic al corpului nostru si al campului nostru de energie. Ea este o Zeita Cosmica, iar Romanii o numeau Juno Caelestis. Ea si insula ei ne vor sprijini pe calea noastra de integrare individuala, planetara si cosmica. Sunteti mai mult decat bineveniti sa va alaturati noua:
 
A fost solicitat de catre fortele Luminii ca femeile si barbatii, sa inceapa sa se adune in grupuri si sa reactiveze Fratia Trandafirului, in conexiunea din interiorul lor cu Zeita. Aceste grupuri trebuie sa se reuneasca fizic cel putin o data pe saptamana si sa invoce energia Zeitei pentru pacea planetara, in felul lor propriu. Aceste grupuri vor deveni aspectul feminin de sprijin pentru tranzitia planetara in momentul Evenimentului, in timp ce grupurile de sprijin pentru Eveniment reprezinta aspectul masculin.
 
A fost solicitat de catre fortele Luminii ca la momentul Evenimentului sa se intalneasca toate Fratiile Trandafirului, sa mediteze pentru o tranzitie pasnica si sa invoce energiile de iubire si armonie ale Zeitei.
 
Puteti citi mai multe despre Zeita si cum va puteti conecta cu ea, aici:
 
Vor fi construite multe temple ale Zeitei, dupa Eveniment. Pana atunci, puteti aprinde o lumanare in templul virtual al lui Isis: 
 
 
Posted by 
 
Traducere: Light Writer

Sursa: http://mesagerulluimihail.blogspot.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu