miercuri, 30 iulie 2014

Adio Dializa - Bicarbonatul ca alternativa la dializa în cazurile de insuficienta renala !!!





După un articol de Antje Bultmann, 
apărut în revista Raum&Zeit nr.170/2011



În Germania, peste 65.000 de persoane sunt supuse procedurilor de dializă în mod regulat. Pacienții sunt recunoscători acestei tehnici care le permite să trăiască, cu toate neajunsurile respective, dar costurile sunt uriase. 
De peste 35 de ani există însă o alternativă spectaculos de simplă, mult mai puțin costisitoare și mai ușor de suportat de către bolnavi. Din păcate, nimeni nu vrea să audă despre această metodă alternativă. Nimeni dintre cei implicați în medicina alopată. De ce oare?


Totul a început cu o fericită neglijență a prof. dr. Klaus Friedrich Kopp. Am să va spun mai întâi, pe scurt, care sunt calificările și competențele dr. Kopp: Născut în 1935, este medic specialist de medicină internă, cu specializare în nefrologie. A studiat la Paris, Aberdeen și Universitatea Goethe din Frankfurt. Acolo a și înființat un centru de dializă, cu aparatură creată de el însuși. În 1970, a primit o catedră de profesor la Universitatea Utah din Salt Lake City (USA), unde și-a continuat cercetările sub îndrumarea celebrului descoperitor al rinichiului artificial, olandezul Willem Johan Kolff. În 1973 i s-a oferit un post la Universitatea Tehnică din München, devenind directorul Centrului de nefrologie al clinicii Rechts der Isar. Aici, s-a ocupat în continuare de dializă și de transplantul de rinichi, până la pensionarea sa, în anul 2000. Deci nu este vorba de un medic naturist, alternativ, șarlatan, chinez, şaman, homeopat sau mai știu eu ce, stimați domni alopați. Este unul de-ai dumneavoastră, dar în mod sigur unul care-și iubeşte meseria cu adevărat, astfel încât se îngrijește de pacient, și nu de plic.


O întâmplare norocoasă

Șeful clinicii Rechts der Isar l-a chemat pe Dr. Kopp pentru unul dintre pacienții internați, ai cărui rinichi se blocaseră în urma unei operații ample de litiază renală. Practic, pacientul nu mai putea elimina urina. Colegii de la urologie încercaseră deja toate metodele cunoscute, de exemplu administrarea masivă de infuzii și diuretice, în scopul deblocării rinichilor și al readucerii lor în stare de funcționare. Deseori aceste metode sunt utile. Dar atunci când nu ajută, viața pacientului este pusă în pericol. Lichidul neeliminat se adună mai întâi în picioare și de acolo, treptat, nivelul „apei” crește până la plămâni, putând sufoca pacientul. De asemenea, substanțele care în mod normal sunt eliminate prin urină, rămân în organism, provocând în cele din urmă otrăvirea acestuia. Și asta nu e tot: simultan cu această acumulare de lichid și substanțe toxice se produce acidoza, deci țesuturile și sângele devin din bazice, acide, deoarece știm că urina este acidă, nu? Or această acidoză pune serios în pericol viața pacientului. Toate acestea îi erau foarte clare profesorului Kopp, astfel încât, în cazul la care facem referire, el a încercat mai întâi neutralizarea acidozei.


Mecanismul de „revărsare” (overflow) a rinichilor

Kopp i-a aplicat pacientului o perfuzie cu o soluție ce conținea 8,4% hidrocarbonat de sodiu (bicarbonat), așa cum se obișnuiește în medicina intensivă. Hidrocarbonatul de sodiu este o substanță care se găsește în mod natural în sânge și cu ajutorul căreia organismul menține în echilibru balanţa bază-acid. Între timp, Kopp studia valorile analizelor de sânge sosite de la laborator și a uitat să închidă clama de la tubul pungii cu perfuzie. Rezultatul a fost că în pacient au fost introduse suplimentar 200 ml de soluţie de bicarbonat mai mult decât este permis în manualul de urologie.

Creșterea nivelului de bicarbonat peste o anumită valoare era considerată foarte periculoasă, astfel încât Kopp, evident îngrijorat, a efectuat imediat o măsurătoare a pH-ului urinei pacientului. Spre surprinderea lui, a constatat că urina pacientului, care până în acel moment era acidă, devenise brusc alcalină, cu o valoare pH de 8,0. Aceasta însemna că urina pacientului conținea acum și bicarbonat. „Am încercat, cu ajutorul unui diuretic, să elimin surplusul de bicarbonat din sânge,relatează Kopp.Spre marea mea surprindere, rinichii și-au deschis porţile, iar pacientul a început să urineze ca un campion mondial, ajungând la circa 20 de litri în 24 de ore”.Astfel, pacientul a fost eliberat nu numai de pericolul acumulării de lichid, dar și de cel al intoxicării prin substanțele conținute în urină. Toate acestea au fost eliminate, iar dializa a devenit inutilă!

Desigur că profesorul Kopp a cercetat ulterior această cale deschisă întâmplător, printr-o neglijență, confirmându-se astfel faptul că în cazul unei depășiri a cantității de bicarbonat de sodiu din sânge se declanșează un mecanism de „revărsare” a rinichilor, fenomen care încă din 1949 fusese semnalat și descris de către Robert F. Pitts, medic american celebru pentru cunoștințele sale despre rinichi, mai ales în ceea ce privește aciditatea, alcalinitatea, electroliza şi administrarea apei. Doar că aceste foarte prețioase cunoștințe ale lui Pitts fuseseră date uitării, până când Kopp a uitat să închidă la timp clama aparatului de perfuzie.


Kopp a ajutat peste 300 de pacienți

Din 1974 și până în 2000, prin metoda sa, prof. Kopp a putut să ajute peste 300 de pacienți, pe care i-a scutit de neplăcerile dializei. Prin aceasta, au fost reduse și costurile foarte ridicate ale dializelor respective, iar pacienții au scăpat de neplăcerile sociale și psihice ale acestei proceduri.

Chiar și un tigru de la Circul Barum, care în urma unui accident grav suferea de o insuficiență renală acută, a putut fi ajutat prin această metodă. Desigur că un tigru nu poate fi suspus la dializă! Acest tigru este în prezent singura felină mare care a supraviețuit unei insuficiențe renale acute, și trăiește și astăzi în Parcul Serengeti de lângă Hanovra.

Kopp a efectuat și o serie de experienţe pe șoareci, cărora li s-a provocat artificial o insuficiență renală acută. În grupul de animale terapiat după metoda lui cu bicarbonat, aproape toate animalele au supraviețuit, în timp ce din grupul de control (neterapiat) n-a supraviețuit niciunul. Cu toate acestea, terapia lui Kopp a fost și este în continuare ignorată, și nu există niciun medic în Germania care să-i fi preluat și aplicat metoda. „După pensionarea mea, în anul 2000, totul a fost șters cu buretele” ne spune profesorul Kopp. Succesorul său la Clinica de urologie nu cunoaște altă metodă decât dializa, care a fost pentru prima oară introdusă ca terapie de către Willem J. Kolff, în 1945. 



La vremea respectivă, dializa a reprezentat un mare
progres și o șansă de supraviețuire pentru foarte mulți pacienți. Totuși, până în ziua de azi au rămas riscurile pe care această metodă le aduce cu sine, respectiv marea rată de deces, precum și permanentul risc de contaminare a sângelui care este reintrodus în organism.



Dializa

Dializa este o metodă aplicată atunci când rinichii, ca urmare a unei insuficiențe renale acute sau cronice, nu mai pot elimina din corp urina și produsele reziduale rezultate în urma metabolismului. Acest lucru are urmări deosebit de grave, ducând până la decesul pacientului. Astfel de situații de „cădere a rinichilor” pot apărea ca urmare a altor afecțiuni (diabet, boli cardiace, după operații complicate) sau a unor traume (accidente, situaţii de șoc, infarct miocardic, arsuri sau otrăviri grave). De multe, ori o astfel de „cădere” este remarcată relativ târziu.

În cadrul dializei, un rinichi artificial efectuează necesara curățare a sângelui. Dar această procedură afectează calitatea vieții persoanei respective. Un pacient cu insuficiență renală cronică trebuie să facă 3-4 dialize săptămânal, în cadrul cărora este conectat pentru mai multe ore la tuburile care preiau și apoi reintroduc sângele în organism. Această „spălare a sângelui” împovărează organismul în întregul său și aduce cu sine complicații, cum ar fi dureri de cap, amețeli, căderi de tensiune sau dereglări de ritm cardiac. Pe deasupra, pacientul trebuie să urmeze un ritm de viață și un regim alimentar deosebit de sever.



Pe de altă parte, avem însă o categorie de indivizi foarte mulțumiți și satisfăcuți de metoda dializei. Sper că știți la cine mă refer. La cei cărora… le folosește. Căci dializa este una dintre cele mai scumpe terapii plătite de Casele de asigurări de sănătate. Per pacient cronic (aici vă arăt situația din Germania) dializa costă 1.000 Euro lunar, ceea ce înseamnă anual cca 3,5 miliarde Euro. MILIARDE! În Germania există cca 65.000 de pacienți care necesită o permanentă curățare a sângelui, iar tendința este în creștere. În plus, trebuie să luăm în calcul și pacienții cu insuficiență renală acută, pentru care este necesară dializă și terapie la 2-4 săptămâni, alți 1.000 de Euro per pacient!

Revoluționara metodă a profesorului Kopp ar face ca această împovărătoare și costisitoare dializă să nu mai fie necesară în foarte multe cazuri. În ciuda nenumăratelor articole publicate de Kopp în jurnalele medicale de specialitate, această metodă alternativă este pur și simplu ignorată de către medicina clinică alopată. Este de asemenea de neînțeles de ce nici Casele de asigurări de sănătate nu iau în considerare această metodă, atâta timp cât dializa este foarte costisitoare iar aceste Case se vaită în permanență că nu au suficienți bani. Păi, cu un asemenea sistem medical, nici n-au cum să aibă! Casele ar economisi sume enorme, pacienții ar avea un standard de viață mult mai bun decât cel rezultat în urma dializei, iar rata mortalității în rândul celor dializați ar scădea simțitor.


De ce nu există niciun interes…

a) Din partea corpului medical: Metoda terapeutică a profesorului Kopp presupune o mare diferențiere de la un pacient la altul. Nu este suficient să administrezi oareșce tablete, infuzii și perfuzii și apoi să aștepți liniștit. În mod deosebit, la pacienții cu insuficiență renală acută este necesară o supraveghere continuă și un control permanent din partea medicului. Balanța acid-bază joacă un rol hotărâtor în cadrul insuficienței renale. Conform metodei dezvoltate de Kopp, trebuie controlate permanent valorile de laborator ale sângelui și urinei, în coordonare cu greutatea corporală a pacientului. Apoi trebuie calculată individual cantitatea exactă și modalitatea (oral sau intravenos) administrării bicarbonatului. De regulă, în cazul insuficienței renale cronice este suficientă administrarea orală de bicarbonat. În concluzie, este o terapie care implică activ și de durată prezența, atenția și efortul medicului.

b) Din partea industriei farmaceutice: Industria farmaceutică realizează câștiguri enorme de pe urma dializei. Tocmai de aceea, se îngrijește ca lucrurile să rămână pe mai departe… dializo-rentabile. Pe pagina de Internet a firmei Fresenius Medical Care, una dintre cele mai mari firme în domeniul dializei, se poate citi: „În indicele de bursă DAX, firma Fresenius a obținut un beneficiu de 9%, deci 10,6 miliarde $ pentru anul 2008, iar la închiderea anului, acest beneficiu s-a mărit până la 14%, deci cu încă 818 milioane $”.Profesorul Kopp remarca:„Industria nu este deloc interesată de terapiile ieftine, căci nu are nimic de profitat de pe urma lor. Iar rata mare a mortalității nu cade în sarcina și responsabilitatea concernelor farmaceutice”.


Metodele noi, simple și ieftine, nu au nicio șansă!

Acest lucru îl știm și-l simțim cu toții pe propria piele. Nu e cazul să ne mire că pentru medici, clinici, spitale, manageri și concerne farma metoda lui Kopp nici nu intră în discuție. Deși, la drept vorbind, ar cam fi cazul să se mai schimbe politica asta de făcut bani pe pielea noastră, nu? De fapt, vroiam să vă mai prezint un ultim aspect interesant, la care cred că foarte puțini dintre dv. s-au gândit: poluarea mediului înconjurător provocată de dializă. Probabil că o să căscați ochii mari. Ei bine, aparatele de dializă trebuie curățate permanent. În Germania există cca 1.100 centre de dializă, ale căror aparate se curăță frecvent. Astfel, în apa de la canal ajunge clor în concentraţie extrem de periculoasă. Când aparatele de dializă sunt curățate, se formează un gaz otrăvitor, de culoare galben-verzuie. Stațiile de epurare din Germania au semnalat de nenumărate ori că, prin deversarea la canal a acestor substanțe, este pusă în pericol chiar sănătatea personalului din stațiile de epurare. Or bicarbonatul nu este otrăvitor! Da, dar nici costisitor, și deci nici profitabil!

Metoda terapeutică a profesorului Kopp este publicată în germană și engleză și a fost prezentată la nenumărate congrese internaționale, publicată în buletinele acestor congrese și descrisă în conferințe și publicații de specialitate, deci este cunoscută! Ei, și ce dacă! Nu ne rămâne decât speranța că poate, într-o bună zi, ea va fi aplicată în folosul nostru.



După un articol de Antje Bultmann, apărut în revista Raum&Zeit nr.170/2011


În următorul număr al revistei „raum&zeit” (Numărul 171 din Mai-Iunie 2011) a apărut următoarea complectare din partea redacţiei, respectiv a Profesolului Kopp:


„La redacţie am primit o avalanşă de scrisori cu foarte multe întrebări din partea cititorilor, întrebări referitoare la articolul „Adio Dializă”. Deoarece din articol nu reiese destul de clar faptul că procedura respectivă poate fi aplicată doar în cazul pacienţilor care NU au început încă procedurile de dializă, dorim în cele ce urmează să publicăm complectările şi precizările Profesorului Kopp cu privire la acest aspect:

„Procedura Kopp trebuie desigur aplicată ÎNAINTEA începerii terapierii prin dializă. Dar în zilele de astăzi predomină tendinţa de a se începe cu dializa foarte timpuriu. După părerea mea personală, chiar prea devreme. Cu 10-15 ani în urmă nu se gândea nimeni să înceapă dializa atât de timpuriu, asta poate şi datorită faptului că la vremea respectivă nu existau încă atît de multe locuri unde se putea face dializa. Astăzi se argumentează prin aceea că începând foarte devreme procedura de dializă se evită eventualele ulterioare complicaţii. Ceea ce nu este tocmai incorect.

De aceea desigur că există o serie de pacienţi la care, după o dializă timpurie şi o relativ bună eliminare a „reziduurilor”, rinichii sunt din nou stimulaţi, asta desigur şi în funcţie de afecţiunea specifică. Iar în aceste cazuri este necesară terapierea afecţiunii primare a rinichilor, cum ar fi o pielo-nefrită prin terapiere antibiotică sau afecţiuni imunologice la care trebuie aplicată terapia imunologică indicată.

Conform experienţei de până acum aceste terapii au însă un success mai mare în cazul în care se aplică metoda prezentată de mine, aceea de administrare a unei supradoze de bicarbonat, deoarece alimentarea cu sânge a rinichilor este în acest caz optimală.

Rămân cu speranţa că a sosit timpul ca această metode (prin supradozare de bicarbonat) să fie probată, testată şi analizată în studii clinice serioase, care să-i confirme eficacitatea şi multiplele posibilităţi de aplicare.”


Traducere: Qui bono



Sursa:
http://gandestepozitiv2014.blogspot.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu