miercuri, 8 august 2012

SaLuSa, 6 August 2012



Moştenirea pe care cei Întunecaţi au lăsat-o încă va crează problema. Acţiuni pe care le-au demarat acum mult timp încă sunt în progres, dar un mai au puterea de a le duce la bun sfârşit. Cel mai mare obstacol al lor a fost în ceea ce priveşte ambiţiile militare şi am eliminate definitiv armele nucleare pe care ei nu le vor mai putea folosi. Aripa financiară a cabalei a căzut de asemenea şi un i se va permite să revină pe poziţii în aceeaşi formă. De fapt, în timp ce ei astupa o gaură undeva, altă apare în alt loc şi în final un nou sistem va fi singurul răspuns. Pe măsură ce sistemul vechi pică, va fi tot mai clar până unde s-a extins malpraxisul şi corupţia care există de foarte mult timp. Aşadar, un vă faceţi griji pentru problemele continue, căci într-un viitor foarte apropiat, totul se va schimba în bine.

De asemenea, în viitor banii nu vor mai avea atâta importantă cum au avut în trecut. Vor fi distribuiţi în mod echitabil şi sistemul de taxe va fi modificat, astfel încât ceea ce câştigaţi, să fie taxat numai o singură dată. Mai mult, energia liberă va fi folosită în multe feluri pentru a răspunde nevoilor voastre, cheltuielile voastre fiind mult mai reduse decât sunt acum. În sfârşit, situaţia va fi de aşa natură că toată energia de care aveţi nevoie pentru încălzire, lumină, apă şi gătit va fi gratuită, la fel ca şi o formă de transport în comun. Produsele pe bază de petrol un vor ieşi din uz şi din rândul necesitaţilor. Energie curata şi ieftină va fi disponibilă tuturor, astfel înlăturând sursa principală a poluării de pe planeta voastră.

Începeţi să vă obişnuiţi cu idea schimbărilor majore în societatea voastră, iar acestea nu vor crea dezmembrarea pe care poate v-o imaginaţi. Planurile au fost făcute cu foarte multă grijă şi viteza este esenţa acţiunilor pe care le vom întreprinde. Ştim că unii dintre voi se preocupă de faptul că un avem suficient timp pentru merge înainte cu lucrarea noastră, dar fiţi siguri că suntem pregătiţi pentru orice de de situaţie. Baza acestei lucrări a fost deja făcută şi obstacole precum autorizaţii sau alt gen de întârzieri pe care le experimentaţi în mod normal, un vor interveni în planurile noastre.

Pe măsură ce trece timpul, mai mult dintre voi s-au deschis la idea de a lucra cu noi şi urăm bun venit acestui entuziasm. Mereu intenţia noastră a fost că voi să vă implicaţi, de exemplu, în curăţarea planetei. Sunt multe arii afectate în mod serios de poluare şi dezgolite de despădurire. Nu vă faceţi griji legat de timpul necesar, vă putem ajuta să refaceţi totul foarte repede. De fapt, vom îmbunătăţi unele zone mai mult decât erau înainte şi ştim exact de ce este nevoie pentru a menţine echilibrul în natură.

Ţineţi minte că Navele noastre Mama sunt în unele cazuri lungi de mulţi mulţi kilometric şi mult mai mari decât unele dintre oraşele voastre. Purtăm cu noi tot ceea ce am putea avea nevoie, inclusiv flote mari de mici nave pentru lucrări în atmosfera Terrei. Navele Mama pe care le-aţi văzut cel mai des sunt în formă de ţigară, dar sunt şi altele ce au forma circulară. De obicei, un venim prea aproape de Pământ cu navele mari, căci pot provoca daune sistemelor voastre de energie. Oricum, le veţi putea vedea deasupra limitelor atmosferice şi cu siguranţă o creştere a prezenţei noastre, căci vom începe să ne apropiem tot mai mult de voi.

Începeţi să vă obişnuiţi cu idea unui salt important înainte, ceea ce face uşor de introdus tehnologii noi. În cele mai multe feluri, ajuta că activităţile să fie făcute mai uşor, fără poluare şi ieftin, şi automatizarea naturală va necesita mai puţină implicare din partea voastră. Asta vă va oferi mult mai mult timp pentru a vă ocupa de voi înşivă sau a vă dedica altor interese. Cu alte cuvinte, veţi avea mult timp liber pentru hobby-urile voastre sau orice va continua să vă extindă cunoaşterea. De vreme ce veţi putea călători în trecut, prezent său viitor, cunoaşterea voastră va creşte rapid. Dacă aveţi un nivel suficient de extins al conştiinţei, vă veţi putea alătura Federaţiilor precum Federaţia Galactică a Luminii.

De vreme ce sunteţi atât de aproape de schimbări majore, despre care aţi fost anunţaţi, între timp nu aveţi pentru ce să vă faceţi griji. Viitorul vostru a fost deja stabilit şi un lucru este sigur, că timpurile de final au fost stabilite prin decret divin şi totul se va petrece corespunzător. Nimic nu va putea schimba rezultatul final şi nu contează ce se va mai petrece până atunci. Pe măsură ce începeţi să înţelegeţi, un mai este nevoie de un final catastrofic pentru acest ciclu. Acel scenariu era aplicabil când părea evident că Omul era captiv în vibraţiile joase şi părea că nu există nici o cale de ieşire.

Aţi răspuns bine încercărilor de ridicare, deşi cei Întunecaţi şi-au extins în mod constant controlul asupra voastră, aţi crescut în Lumină şi v-aţi trezit pentru a vedea ce se petrece. Creşterea conştiinţei voastre a atras şi mai multă Lumină pe Pământ şi reţeaua din jurul planetei s-a refăcut şi este extrem de activă. Lucrurile asemănătoare se atrag şi aţi devenit atât de puternici încât un doar i-aţi oprit pe cei Întunecaţi cu atacurile lor, dar aţi obţinut victoria asupra lor. În curând îi veţi vedea înlăturaţi şi împiedicaţi de a-şi mai extinde reţeaua de întuneric. Sunt multe de făcut şi suntem pregătiţi să începem curăţarea vitală. Am menţinut până acum daunele ascunse, dar este timpul să ducem la capăt lucrarea ce deja a început.

Celor Întunecaţi li s-a permis să meargă înainte cu planul lor, dar Lumina întotdeauna va învinge. Este vorba doar despre cât de bine vor răspunde Lucrătorii în Lumină, căci de multe ori v-aţi incarnat şi aţi fost traşi în jos de energiile negative şi v-aţi uitat planul vieţii. Există mereu la dispoziţie asistenţă pentru a vă ajuta, dar uneori este dificil să ajungem la voi. Tentaţiile nivelului fizic sunt mari şi greu de rezistat, dar cu experienţă, vă puteţi ridica deasupra lor. În realitate, nimeni nu eşuează, căci veţi continua să vă confruntaţi cu provocările dimensiunilor joase, până când le veţi învinge.

Sunt SaLuSa din Sirius şi vă cer să vă menţineţi atenţia asupra Ascensiunii, căci despre asta este vorba şi aţi petrecut multe, multe vieţi pentru a ajunge la acest punct. Un lucru bine făcut, un premiu, binemeritat.
Mulţumesc SaLuSa.


Iti multumesc SaLuSa. 
Mike Quinsey. 

Website: Tree of the Golden Light 
Traducere: Camelia

2012 Singur sau singuratic


Postat Maria
Frica de singurătate te face doar sa pierzi timp, oportunităţi de a cunoaste persoane noi, persoane care ţi-ar putea face viaţa mai frumoasă. Te mulţumeşti doar a sta cu cineva, fără a simţi neapărat ceva special pentru acea persoană, stai cu ea doar ca să nu stai singur. Frica de singuratate este dăunatoare. Eu am un oarece principiu: “Mai bine pun punct lucrurilor pe care le iubesc cu 5 minute mai devreme, decat mai tarziu”. Nu ai cum să ştii momentul, dar poţi să faci cum simţi. Trebuie să fii conştient de singurătatea ta şi să o accepţi. Dacă nu o vei accepta, te vei trezi că umbli cu persoane care nu te definesc, că ai un anturaj total nepotrivit, lucru care va duce la o şi mai mare cădere in prăpastie; iţi vei pierde atât încrederea în ceilalţi cât şi încrederea în tine. Poţi sa înveţi să trăieşti cu singuratatea. Poţi să faci diferenţa dintre singur si singuratic. A fi singur, înseamnă a simţi lipsa celuilalt. A fi singuratic înseamnă a te accepta pe tine. A fi singur înseamnă a fi cu nimeni. A fi singuratic înseamnă a fi cu tine. Aceasta este şi frumuseţea, spunea Osho. În tăcere, eşti doar tu cu tine.Este bine cunoscut faptul că, din punct de vedere psihologic, dacă un individ este lăsat singur în pustiu, după 7 zile el începe să vorbească, uşor, şoptit, singur. Pentru 7 zile el vorbeşte în sinea lui, dar apoi devinind deja prea mult – lucrurile încep să îi iasă din minte cu ajutorul cuvintelor- începe să-şi şoptească. După 14 zile el poate fi auzit clar. După 21 de zile deja nu îl mai interesează de ceilalţi, o ia razna; acum vorbeşte cu pereţii, stâncile – “Salut, ce faci?”-. Acest comportament s-ar regăsi la toate persoanele, mai devreme sau mai târziu. Individul încearcă să găsească, să stabilească un fel de relaţie. Dacă nu o poate găsi în realitate atunci el va crea o iluzie, va halucina. După 30 de zile, are loc o schimbare dramatică: această relaţia nu va mai veni doar din partea individului ci şi din partea stâncii. Va întreba “Salut, ce faci?”, apoi se va duce în dreptul peretelui şi va răspunde cu o altă voce “Bine, mă descurc. Tu ce faci?”. Acesta este momentul în care individul şi-a creat o lume a lui, în care nu mai este singuratic. Niciun nebun nu este singuratic. Eşti nebun sau nu. Dacă nu ştii ce înseamnă a fi singuratic, este ceva nebunie în tine. A fi singur este dependenţă, a fi singuratic este independenţă pură.

Agenti de influienta si retele clandestine. Continuă dezinformarea in mass-media



Criza politică a scos la suprafață retele intinse pe care doar le bănuiam că există. Aceste structuri au acționat la ordin. Au riscat să fie deconspirate pentru că au fost silite de împrejurări să iasă la suprafață și să acționeze la vedere ptr. a-și apăra patronul. A fost o situație de urgență cu miză maximă. Dispozitivul a fost activat, mobilizat în cel mai scurt timp. Viteza cu care în mai multe redacții occidentale s-au produs intoxicări a fost remarcabilă. Diverși (mai mult sau mai puțin ) diplomati, lobbisti, din ambasadele din București sau funcționari de la Bruxelles, etc, au transmis mesaje identice. Aceleași cuvinte cheie, același text. Alt factor- simultaneitatea operației desfașurată în toate punctele cardinale ale Europei. Toate acestea dezvăluie oricărui observator atent că a fost vorba de o acțiune coordonată, condusă dintr-un punct de comandă.
Cind sute de indivizi se mișcă în același fel – ca un grup de gimnastică- există o pregătire și un șef. Semnalul că liderul suprem este amenințat să își piardă puterea a fost dat. La Berlin, Londra, Paris, Madrid, Bruxelles agenții au intrat în dispozitiv și au acționat. În sens tehnic a fost un succes, trădînd capacitatea serviciilor externe și a diverselor rețele culturale și de media – de a atinge puncte sensibile pe un teritoriu vast. S-au penetrat redacții și guverne occidentale, organizații internaționale, bănci, cercuri de afaceri din marile capitale. A fost o operație de intoxicare și influențare tipică. Ea continuă, dar cu mai puțin succes pentru că efectul surprizei a dispărut…
Și la București lucrurile au mers la fel. S-a obs. cum brusc s-au reactivat diverși agenți de influență sub aparența unor ca gazetari, oameni de afaceri, intelectuali, militanți din societatea civilă, diplomați, politicieni. Eficiența rețelei a fost dovedită. Nu e neapărat o rețea/ele fidelă/e lui TB. Poate fi folosită de oricine controlează puterea. Au ieșit la suprafață prin presa scrisă, ministere, talkshow-uri tv, bănci, unde nu te aștepți. Gruparea TB&Co s-a mișcat mai repede, mai profesionist decît cealaltă, Ponta&Antonescu. Efectele s-au văzut, un deficit de imagine ptr cei doi și USL, și un joc de forțe dictat de Bruxelles cu efectul cunoscut. (sursa: stelian-tanase.ro)
La o saptamana dupa referendum am fost curios sa caut cele mai actuale stiri despre evenimentele din Romania. Nu am gasit multe. Dar asta nu inseamna ca nu continua dezinformarea in media germana (mi-a lipsit timpul pentru a analiza ce a fost in alte tari).
In primele doua zile dupa referendum, luni si marti saptamana trecuta, media din Germania a trambitat pe cat de rasunator, pe atat de mincinos, stirea ca referendumul a esuat. Cand stiau si ei ca validarea sau invalidarea referendumui urma -atunci- sa fie pronuntata miercuri de catre Curtea Constitutionala. Incepand de joi, cand CCR a amanat pronuntarea pentru data de 12 septembrie/31 august, nicio publicatie sau radioteleviziune, nu a actualizat informatia. Fireste, si dezinformarea prin tacere sau omisiune, este tot dezinformare, asa cum a dovedit si tacerea sfinta, omerta-ul mediei germane, din ultimii patru ani, fata de tot ce s-a intamplat in Romania (ordonante de urgenta, legi neconstitutionale, guvernare fara majoritate, modificarea regulamentelor parlamentare, asumari de raspundere, dinamitarea parlamentarismului, politizarea alocarii banilor in teritoriu, coruptia si clientelarizarea generalizata, legile impotriva restituirii proprietatilor si despagubirii expropriatilor sau victimelor comunismului, depasirea atributiilor presedintelui, etc. etc.)
Cei putini care relateaza ceva sunt exceptia care confirma regula, si mi se pare foarte trist ca este vorba tocmai de corespondentii radioteleviziunii publice ARD, care de la Viena mint din nou depre actualitatea din Romania.
In general, si in pofida acestei prestatii jalnice, pentru mine ARD ramane o sursa media foarte profesionala, si credibila. ARD (Cooperativa radioteleviziunilor publice regionale din Germania) opreaza primul canal de TV public, si toate posturile de radio publice, la nivel national si regional din Germania. Este organizat descentral prin colaborarea celor noua posturi regionale. Standardele BBC sunt indeplinite ireprosabil de cateva dintr ele, de exemplu de NDR, postul public comun a patru regiuni din nordul Germaniei.
Este de-a dreptul rusinos cum incalca toate normele ARD, un singur studiou de corespondenti, ARD Studio-Südosteuropa, cu sediul la Viena. Acest studiou este responsabil de toate dezinformarile preluate pe urma pe toate posturile radio TV, si pe internet de ARD.
Dupa ce inaintea referendumului, si in primele doua zile dupa o corespondenta a acestui studio a dezinformat in mod cras in toaate relatarile despre Romania, ultima mostra este foarte recenta:
Un alt ziarist de la studioul din Viena tocmai sustine, preluat pe internet si in radioul public german, urmatoarele:
- “Viktor Ponta (sic!) – In Rumänien mit dem Referendum gescheitert (sic!!)”: “Viktor Ponta – care a esuat in Romania cu referendumul”, cand asupra validarii sau invalidarii nu s-a luat nicio decizie.
- “mit dem Ponta seinen Widersacher Basescu aus dem Präsidentenamt fegen will” – “prin care Ponta vrea sa-l alunge din functie pe adversarul sau Basescu” – Manipulare prin omisiune, de parca Ponta singur vrea sa scape de Basescu, si fara nicio referire la votul din Parlament, si la rezultatul referendumului 87% DA, 7,5 milioane de voturi, inclusiv majoritatea zdrobitoare a votruilor din Gemania.
- “seinen Frontalangriff auf demokratische Grundregeln” – “atacul sau (al lui Ponta) frontal la principiile democratice.
Pe final argumentul forte:
- “Er kapert das Verfassungsgericht und besetzt es mit seinen Leuten. Wie sein Vorbild Orban in Ungarn” – “(Ponta) Sechestreaza Curtea Constitutionala si o ocupa cu oamenii sai, la fel ca idolul sau Orban in Ungaria (SIC!!!)” -
Nici macar propagandistii platiti ai lui Basescu din Romania si din afara ei nu au reusit sa dezinformeze in asemenea hal cu atat de putine cuvinte.
Este de-a dreptul scandalos ce-si permit cei trei patru ziaristi cazati la Viena, platiti din bani publici. Trebuie stitu ca in rest au reteaaua cea mai completa si profesionista de corespondenti si jurnalisti. La Paris, Londra, Bruxelles, Madrid, Roma, in Sua au cate 10 corespondenti permanenti (cate unul pentru televiziune, radioul national, fiecare radio regional), si toti informeaza pe cat de obiectiv, impartial si interesant posibil.
Spre deosebire, studioul pentru Europa de Sud-Est, are trei sau patru ziaristi, care se ocupa impreuna de nu mai putin de 12 tari, la gramada Ungaria, Slovacia, Romania, Bulgaria, Slovenia, Croatia, Serbia, Montenegro, Kosovo, Bosnia, Muntenegru, Macedonia, Republica Moldova. Niciunul dintre acesti corespondenti nu se afla permanent la Bucuresti. Care dintre ei (si daca vreunul) vorbeste limba romana, si din ce surse isi preiau informatiile ramane o mare necunoscuta.
Sursa: gandeste.org

"Viaţa nu este despre cum supravieţuieşti în furtună, ci despre cum dansezi în ploaie."



Secret dezvăluit
Licoarea ce ne-ar scăpa de coşmarul chimioterapiei.

Zilnic, în jurul nostru mor striviţi de necruţătoarea boală canceroasă prieteni, rude sau colegi. Cu toţii îşi leagă speranţele de chimioterapie, metodă terapeutică folosită în lumea întreagă, crezând că această metodă îi va ajuta să scape de cumplitul flagel.
Este cutremurătoare suferinţa bolnavilor de cancer întâlniţi în secţiile de oncologie! Am cunoscut atâţia bolnavi de cancer care înfruntă efectele secundare ale acestei terapii, adulată şidispreţuită în egală măsură... Uneori, după multă suferinţă,rezultatele chimioterapiei au prelungit viaţa unor bolnavi. Alteori, celula canceroasă hrăpăreaţă n-a mai dat nici o şansă bolnavilor. O alternativă...
După ce ani de zile au spus pacienţilor că această terapie (chimioterapia) este singura cale pentru a încerca să se elimine cancerul, medicii de la Clinica John Hopkins din Statele Unite s-au hotărât să prezinte şi calea alternativă de tratament a cancerului.
Într-un studiu, aceşti temerari specialişti, au prezentat efectele negative ale chimioterapiei. 
Printre altele, cercetătorii menţioneazăcă tratamentul prin chimioterapie care presupune "otrăvirea" celulelor canceroase cu rată mare de creştere sunt distruse şi alte celule cu creştere rapidă din măduva spinării, tractul gastro-intestinal etc., iar organe importante cum ar fi ficatul, inima, rinichii sau plămânii sunt iremediabil afectate. 

Specialiştii renumitei clinici au demostrat că o metodă modernă în lupta cu această cumplită boală poate fi aceea a înfometării celulei canceroase. De aceea medicii au prezentat alimentele care trebuie evitate, tocmai pentru a împiedica celula canceroasă să se multiplice. 
Dar există un miracol anticancer, păstrat în mare secret.
O sursă de mare încredere, Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie, ne-a transmis o informaţie care ne-a tăiat respiraţia!
Două ingrediente la îndemâna oricărui bolnav de cancer reprezintă o alternativă sănătoasă la chimioterapie. 
Timp de trei ani în America , s-a experimentat un produs natural, foarte simplu şi foarte eficient, pe un lot de 70.000 de subiecţi. Rezultate remarcabile!
O limonadă a fost administrată bolnavilor de cancer: celor care au făcut chimioterapie, dar şi unui număr semnificativ din lotul martor, care n-a început acest tratament.
Rezultatele au fost uluitoare: starea de sănătate a bolnavilor din fiecare grupă s-a îmbunătăţit în mod remarcabil şi boala n-a mai recidivat. În cazul bolnavilor care se temeau că zilele lor sunt numărate, boala n-a avansat şi nu s-au observat metastaze.
Tratamentul este benefic şi ca metodă de prevenţie.

Preparatul poate să ucidă celulele canceroase şi este de10.000 de ori mai eficient decât chimioterapia.
Lămâia are numeroase proprietăţi terapeutice şi studiile au dovedit că modestul fruct este un remediu împotriva cancerului, remediu verificat în diferite forme de cancer.
După mai bine de 20 de probe delaborator, realizate începând din anii 1970, frotiurile au arătat că extractul de lămâie distruge celulele maligne în 12 tipuri de cancer, inclusiv cel de colon, de plămâni, de sân, de prostată şi de pancreas.
În comparaţie cu produsul Adryamicin, un drog chimioterapeutic,folosit în mod uzual, extrasul din lămâie cu bicarbonat acţionează de10.000 de ori mai bine, încetinind creşterea celulelor canceroase, spun specialiştii.
Şi mai uimitor este faptul că limonada aceasta distruge doar celulele maligne, dar nu le afectează pe cele sănătoase. În privinţa bicarbonatului de sodiu, acesta schimbă PH-ul corpului şi se afirmă că este de mare folos în toate formele de cancer. 
Mod de preparare 

Extrasul de lămâie cu bicarbonat, alternativa naturală la chimioterapie se prepară astfel: - într-un litru de apă, se fierbe timp de un minut, coaja unei lămâi, apoi se lasă la macerat, de seara până dimineaţa. - în dimineaţa zilei următoare, lichidul se filtrează. 
În acest macerat se stoarce sucul lămâii, se adaugă miere (după gust) şi o linguriţă de bicarbonat.
Bolnavii trebuie să consume zilnic un litru de limonadă preparată în acest mod.


Daca trupul e templul lui Dumnezeu, atunci sufletul este altarul. 
Aprinde lumina in altar, ai grija ca ea sa fie vie mereu... sa-ti lumineze pasii vietii si cararile gandului. 

surse
lumea_spirituala · Lumea spirituala Group 

Hilarion Mesajul săptămânii 5 august - 12 august 2012


Preaiubitilor,

Faceti-vă timp pentru a iesi cât mai des afara deoarece se întâmplă multe pe planurile interioare pentru fiecare dintre voi. Munca pe care o faceti este multi-dimensională, cu multe dimensiuni implicate. Pe măsura ce continuaţi să veniti într-o aliniere mai mare cu Suprasufletul vostru, la fel, fac multe aspecte si calitati ale sinelor voastre multi-dimensionale. Activitatea progresului spiritual este una continuă şi cei mai multi dintre voi care citesc aceste mesaje sunteti conştienţi, ca merge mult, dincolo de iniţierile planetare. Cei mai multi dintre voi lucrati pe initierile Galactice si Cosmice, de asemenea.

Multi dintre voi aveti profesori care abia acum intră în sfera voastră de activitate asa cum ati crescut în nivelele voastre de frecvenţă. Acesti profesori au fost cu voi de eoni şi aşteaptă pentru conştientizarea prezenţei lor. Faceti-vă timp pentru a vă deschide la ghidarea şi îndrumarea acestora. Lucrăm cu toţii ca unul şi nu este decat cea mai mare bunăvoinţa şi cooperare între noi cei planetari Ascensionati şi cei Galactici si Cosmici, cu pacea şi armonia predominante. Noi de asemenea, lucrăm la initieri mai înalte pe măsură ce căutam să servim Logosul Planetar si Creatorul Prim, de la a 5-a dimensiune şi lumile de mai sus este serviciul pentru ceilalţi cel care ne mişcă înainte şi după cum sa mai spus înainte, celor care mult le este dat, mult le este cerut de asemenea.

Este important să continuati să persistati în ridicarea şi menţinerea nivelelor voastre de frecvenţă deoarece asta vă va face calea mai uşoară pe măsură ce energiile Cosmice cresc în atmosfera planetei voastre. Este nevoie de perseverenţă şi dăruire să rămâneti la viziunea cea mai înaltă şi încrederea că totul este bine, indiferent de aparenţe, în lumea din jurul vostru. Pe măsură ce, cei Treziti devin conştienţi de potenţialul lor mai mare, reacţiile lor iniţiale sunt de a lăsa pe altii să stie ce au descoperit şi ei sunt în procesul de învăţare a faptului că trezirea apare atunci cand un suflet este pregatit şi nu poate fi forţată să se întâmple, deşi, de obicei, Trezirea se întâmplă printr-un eveniment în viaţa lor, care şochează şi confundă şi provoacă o mare căutare şi descoperire interioară.

Faceti o practică din a vă vizualiza pe voi însivă asa cum sunteţu cu adevărat, Fiinta magnifică de lumină si iubire care vine într-un aliniament mai mare cu sinele vostru uman. Acest lucru necesită Iubirea completă şi acceptarea de sine aşa cum sunteti, fără a face comparaţii cu alte persoane din jurul vostru. Multi dintre voi găsesc această fază de lucru dificilă din cauza vietior în care v-ati pus pe voi însivă pe ultimul loc, mai degrabă decât pe primul. Oferi-ti-vă vouă însivă o mare iubire şi onoare şi aliniati-vă cu Măreata Prezenta EU SUNT cât mai des în timpul fiecărei zile. Ascultaţi muzica care duce la înăltarea inimii şi fiintei voastre. Veţi şti care muzica va face acest lucru pentru voi si vă sfătuim sa faceti uz de acest instrument cel mai plăcut pentru ridicarea şi menţinerea nivelelor voastre de frecventă.

Căutati să vă petreceti pe cât posibil cât mai mult timp în energiile 5 dimensionale în timp ce sunteti încă împământati în centrul de diamant cristalin al Pământului. Prezenţa voastră şi intenţiile voastre cele mai înalte sunt cele mai importante în acest moment în timp ce voinţa umană se preda vointei divine pentru binele vostru cel mai înalt şi pentru binele suprem al tuturor. Pe măsură ce tot mai multe persoane fac acest lucru, energia totală a noilor reţele planetare creste în frecventă si aceasta la rândul său, înalţă toată omenirea. Amintiţi-vă sa onorati nevoile corpului vostru fizic, cu tot ce are nevoie pentru a trece prin schimbările în desfasurare cu mai mare uşurinţă şi graţie. Întoarceti-vă faţa la soare în slavă şi recunoştinţă tăcută în timp ce afirmati că sunteti Maestrul propriului vostru destin progresând spre orizontul victoriei. Stati concentrati şi centrati în timp ce abordati viata voastră de zi cu zi.

Până săptămâna viitoare ...

EU SUNT Hilarion

© 2012 Marlene Swetlishoff / Tsu-Tana (Soo-tam-ah) Pastrator al simfoniilor Gratiei.

www.therainbowscribe.com

Traducere -Eliza

marți, 7 august 2012

07 08 2012- Pleiadienii din viitor…


Noi am existat intotdeauna ca lumina! Nu putem fi altceva inafara de expresia luminii. Suntem originari din sorii din spatele sorilor, din lumina din spatele luminii. Suntem reflectia voastra, deoarece suntem inceputul vostru. Suntem tot ceea ce a existat vreodata si tot ceea ce a fost nascut vreodata in forma, de-a lungul timpului. Si suntem unul cu voi si totodata suntem unul cu tot. Puteti sa recunoasteti esenta noastra ca pe un soare, ca pe o stea si ca pe cimpul stelar cunoscut ca Alcyone, o portiune din Sistemul Stelar Pleiadeean.
Suntem numiti in texte ca Marele Soare Central, ca maretele fiinte ale luminii ce au escortat umanitatea pe scara diferentelor genetice. Am venit in aceasta zi sa va reflectam portiuni din voi insiva ce au fost ascunse in chiar umbra voastra umana. Venim sa reflectam voua adevarul frumusetii voastre si a abilitatilor voastre pe care nu stiti ca le aveti. Fiecare dintre voi reprezinta un univers, un univers aflat in amnezie si care a uitat cine este de fapt. Casa corpului vostru este compusa din trilioane de galaxii si constelatii ce reprezinta toate trairile voastre din timpul numeroaselor incarnari. Planeta voastra este o gazda pentru toate aceste milioane de universuri ce cauta deplinatatea fiintei si deplinatatea amintirii. Nu exista nimic mortal in toata structura planetei. La fel cum in toate existentele exista gauri negre, gauri albe si gauri albastre. Exista giganti rosii, pitici maro. Exista stele fierbinti, exista stele reci.
Voi sunteti fiinte galactice de proportii inimaginabile! A sosit momentul sa puneti capat pierderilor si sa indepartati starea de inertie in asa-zisa voastra umanitate! Lumina ce vine emanind si radiind este din steaua Alcyone. Aceasta stea a stralucit intens in Atlantida, in Lemuria si in Egyptul antic. Este lumina cu care lucrau mayasii. Sumerienii o cunosteau deasemeni, in toata caldura ei. A fost cunoscuta si experimentata de-a lungul civilizatiilor si multe fiinte au mentionat-o de-a lungul timpului.
Planeta este pregatita sa primeasca inca o data pulsatia ei stelara! Alcyone se lasa descoperita incet si cu calm. Filtreaza tot ceea ce este rupt in voi si completeaza. Influenteaza lanturile ADN care sunt prea firave si le face puternice si vibrante. Influenteaza celulele tristetii si le aduce in bucurie. Influenteaza toate partile voastre si le aduce intr-un punct de unde poate incepe creatia. Este un Portal al Iubirii.
Aceasta energie vine si va escorteaza in ceea ce voi ati considerat a fi imposibil. Ajuta la unirea tuturor celor care au fost cunoscuti pentru limitarile lor si ajuta la formarea unei natiuni a luminii in voi. Nu mai trebuie sa asteptati, nici voi, nici familia voastra, orasul vostru sau guvernele voastre ca sa deveniti uniti. Voi sunteti o entitate completa prin voi insiva. Voi sunteti un cimp de lumina unit in interiorul vostru. Nu exista nimic fracturat sau spart in existenta voastra, cu exceptia perceptiilor voastre in legatura cu acestea. Trebuie sa va retrageti din durere si izolare si sa priviti cu incredere la ceea ce voi reprezentati.
Fiecare dintre voi este aici emisar al luminii, ambasador al Creatorului! Voi nu va aflati aici ca sa dezvoltati boli si durere. Va aflati aici ca sa intelegeti totalitatea. Nu va aflati aici sa simtiti durerea, sa nu fiti iubiti, sa fiti abuzati sau sa fiti saraci!
In aceasta accelerare a particulelor si in unificarea cimpurilor luminii in care voi v-ati nascut, sunteti totali. Nu exista nimic din ceea ce voi nu puteti infaptui. Nu exista nimic din ce voi nu puteti crea. Nu exista nimic ce nu puteti vindeca. Voi influentati tot si toate in lumea voastra!
Voi sunteti fiinte ce si-au uitat valoarea lor de lumina si, de asemenea, scopul lor. Daca ati venit sa salvati lumea, trebuie sa incepeti cu voi insiva. Nu sunteti victime ale niciunui eveniment si a niciunei persoane, pina cind nu decideti voi ca asa este! Nimic nu va poate rani, nimic nu va poate distruge, nimic nu va poate fi luat – pentru ca voi sunteti centrul universului in forma umana. Voi ati uitat totalitatea fiintei voastre!
Cereti in fiecare zi sa fiti infuzati cu amintirea a cine sunteti cu adevarat! Permiteti-va sa deveniti acea componenta a luminii ce a existat prin tot spatiul si tot timpul. Voi sunteti o mareata lumina ce nu poate fi distrusa si nu poate fi pierduta. Treziti-va catre cine sunteti! Voi sunteti inceputul si sfirsitul! Voi sunteti alpha si omega. Nu puteti exista in alt fel decit in deplinatatea luminii voastre.
Vorbiti ca un Dumnezeu! Ginditi ca un Dumnezeu! Deveniti un Dumnezeu! Nu permiteti in desfasurarea zilei voastre ca gindurile voastre sa va stapineasca! Iesiti din corp si observati-l ca pe un vehicul pe care voi il conduceti, un vehicul ce va transporta prin spatiu si timp si prin care voi experimentati lumea.
Cind aveti un gind despre cineva care a trecut in spirit, atunci voi chiar sunteti impreuna cu el. Cind aveti un gind de boala, incepeti sa fiti boala insasiCind aveti un gind de limitare, aceasta va este instantaneu daruita. Acolo unde se afla gindurile voastre, acolo sunteti si voi, aceasta este adresa voastra creationala. Aceasta adresa devine apoi universul vostru cuantificabil si cimpul vostru definit de lumina. Redefiniti cine sunteti pentru voi insiva si apoi va urma, exact cum ziua urmeaza noptii, va urma redefinirea fiecarei celule a corpului vostru si fiecare nivel al vietii voastre!
Voi sunteti centrul universului! Nu luati asta in ris! Pentru ca acolo va aflati: unde ginditi, in sinele vostru, in trezirea voastra. Va afecteaza trecutul, prezentul si viitorul, pentru ca totul este conectat la fiecare gind al prezentului!
Incetati sa va plingeti de umanitatea voastra si vedeti cit de grandiosi sunteti, pentru ca sunteti mai mareti decit tot ceea ce a fost vreodata creat! Voi sunteti lumina ce se cheama pe sine! Treziti-va din somn si amnezie si vedeti grandoarea fiintei voastre! Nu va  mai simtiti umili, pentru ca lumina voastra este mai presus de orice exprimare poate fi conceputa de umanitate! Este dreptul vostru divin si este mostenirea voastra divina! Toate lucrurile va apartin voua!
Si asa este, si asa va fi!
Sursa: www.thequantumawakening.com(http://terapie-prin-iubire.ro)

Oraşul unde a nins pentru PRIMA OARĂ în ultimii cinci ani


La Johannesburg a nins marţi către amiază /10,00 GMT/, pentru prima dată din 2007 în capitala economică sud-africană, situată la peste 1.700 metri altitudine, determinând închiderea mai multor posturi de frontieră, relatează AFP.

Oraşul unde a nins pentru PRIMA OARĂ în ultimii cinci ani
Oraşul unde a nins pentru PRIMA OARĂ în ultimii cinci ani / FOTO: stropidezambet.blogspot.com

Ninsoarea nu este un fenomen rar în Africa de Sud, dar zăpada cade în general pe lanţurile muntoase, îndeosebi în Drakensberg /est/ şi în munţii din Lesotho, micul regat enclavă în Africa de Sud.

Mai multe posturi de frontieră situate la altitudine erau într-atât de acoperite de zăpadă marţi încât a trebuit să fie închise.

Principala şosea ce leagă Johannesburg de portul Durban /sud-est/, N3, a fost şi ea închisă marţi timp de mai multe ore.

Citeşte AICI întregul articol.

Sursa:  REALITATEA.NET