luni, 19 noiembrie 2012

Recesiune cu “R” mare


Nici măcar creșterea salariilor bugetarilor nu a putut aduce economia pe creștere în al treilea trimestru, deși acestea au adus la PIB un supliment de peste 100 de milioane de euro. Lucrurile sunt așadar chiar mai proaste decât o lasă să se vadă comunicatul de la Institutul Național de Statistică ce a decretat o scădere economică de 0,8% pe trimestrul al treilea față de același trimestru din 2011.

Cei care dau vina pe situația europeană bat câmpii, de asemenea. Este adevărat că în valoare absolută exporturile României au fost mai mici decât anul trecut, dar această situație a fost cumva compensată de remiterile de bani venite de la amărâții de căpșunari, care din șomaj din muncă la negru, au trimis cam cu 400 de milioane de euro mai mult anul acesta decât anul trecut. Iar să dai vina pe secetă iarăși nu poate fi mai mult decât o scuză jalnică. Da, agricultura a fost afectată, dar ponderea ei este foarte mică în total. Ne putem lamenta și putem da vina pe Dumnezeu dar asta nu ne va scoate de unde suntem.

Văd că toți analiștii se feresc de cuvântul recesiune. Toţi vorbesc de pericol de recesiune când aceasta este deja aici și este cruntă. Din ultimele patru trimestre trei au fost de scădere. În primele două ne-a plăcut să îi spunem recesiune tehnică, să o ignorăm și să ne ocupăm de orice, numai de economie nu. Apoi guvernul a tăiat toate investițiile publice, pe motiv că erau licitații făcute de ăilalți. Așa or fi fost, dar consecințele nu puteau să întârzie prea mult, iar rezultatul net a fost desființarea unor locuri de muncă în privat. Efectul a fost mult mai puternic decât cel generat de creșterea salariilor la stat.
Ceea ce este cu adevărat exasperant în România este sfânta ignoranță a oamenilor politici. Economia este unde este și în loc să dezbată acum în campanie măsuri de relansare a producției, ei se prefac că există doar un risc de intrare în recesiune. Ne așteaptă cel mai mare vârf de plată de la Ceaușescu încoace, noi n-avem nici buget pentru 2013 dar avem speranțe, justificate Dumnezeu știe de ce, că după alegeri toate se vor rezolva ca prin minune.
de Moise Guran
sursa: biziday.ro
gandeste.org

Până în 2100, temperatura poate creşte cu 4 grade


глобальное потепление земля земной шар глобус огонь пламя жара изменение климата
© Foto: SXC.hu
Banca Mondială avertizează că dacă nu se vor întreprinde măsuri noi pentru a opri schimbările climatice, până la sfârşitul secolului, temperatura la nivel mondial poate creşte cu 4 grade Celsius.
În raportul său, organizaţia informează că lumea se poate confrunta cu creşterea nivelului mărilor, penuria de alimente şi schimbări meteorologice extreme.
Potrivit Băncii Mondiale, creşterea temperaturii cu 3 grade poate avea loc chiar dacă toate ţările lumii vor îndeplini angajamentele referitoare la reducerea emisiilor de gaz cu efect de seră.
Sursa: romanian.ruvr.ru

Cum sunt promovati jefuitorii…


"Procesul de indoctrinare cu informatii false privind istoria noastra antica si descedenta noastra etnica nu se consuma doar prin promovarea in scoli a teoriilor aberante privind asa-zisa romanizare a dacilor, ci si printr-o campanie intensa de elogiere a invadatorilor romani, de prezentare a lor drept eroi ai acestui neam.
Acest lucru se face in mod sistematic si pe bani publici, prin organizarea de evenimente in cadrul carora romanii sunt aducatorii civilizatiei in Dacia, iar autohtonii geto-daci sunt “barbarii” ce primesc supusi cultura agresorilor sau prin elogierea unor personalitati romane prin amplasarea de statui in diverse puncte de interes cultural.

Legionari intorsi…acasa?

Recent, un eveniment organizat la Alba Iulia mi-a atras atentia, eveniment care, drept afis de promovare, avea imaginea unor legionari romani intorsi “acasa”. Prin urmare, potrivit unora, legionarii romani isi aveau casa in Dacia. Acest fapt a reprezentat o noua confirmare a faptului ca, probabil, suntem singurul popor din lume care aloca bani publici pentru promovarea agresorilor si jefuitorilor. Mai mult decat atat, in programul respectivei manifestari, figura si o reproducere a unei lupte dintre romani si…barbari, barbari care erau, in mod sigur, reprezentati de daci, acest popor “norocos” ca, prin aparitia romanilor, au invatat ce este aceea cultura si civilizatie…
Pentru mine cel putin simpla defilare a unor actori sau voluntari in straie romane prin locuri aparate de daci, prin locuri in care acestia au murit sau prin locuri din care acestia au fost legati si dusi in imperiu ca sclavi reprezinta o batjocura la adresa memoriei lor. Stiu ca “deontologii” vor replica ca aceste sunt doar demersuri nevinovate cu rol cultural.
Replica, evident, totalmente deplasata. E ca si cum ne-am amuza sau culturaliza daca am imbraca pe cineva in straiele ostasesti ale bunicilor nostri si am privi, eventual zambind, cum ar fi impuscati de rusi sau nemti, asa…ca o reproducere a unei scene din al doilea razboi mondial.


Legiunea a XIII-a Gemina a reprezntat o unitate militara INVADATOARE, aceasta este realitatea, un instrument prin care Imperiul Roman a jefuit Dacia.

Traian, jefuitorul Daciei, la loc de cinste in fata Muzeului National de Istorie

Totusi, cel mai mare semn al bataii de joc este reprezentat de amplasarea statuii nud a imparatului Traian in fata Muzeului National de Istorie a Romaniei, statuie care, probabil doar in mintea ciudata a creatorului si a celor ce au aprobat amplasarea simbolizeaza, prin “contopirea” draconesului dacic cu lupoaica romana, etnogeneza noastra.
Ca Traian este un erou pentru italieni, putem accepta, este normal sa fie asa. Dar pentru noi? Ce minte bolnava poate elogia un conducator al unui stat si armate invadatoare care a jefuit si inrobit teritoriul nostru? Cum poate figura acest personaj drept erou in istoria noastra cand, prin aurul dacic, el a reusit sa redreseze vistieria imperiala, sa scuteasca de taxe si impozite intreg imperiul timp de doi ani si sa decreteze luni intregi de serbari si jocuri la Roma? Evident, acelasi “erou” al nostru a fost cel ce a dus zeci de mii de daci in sclavie.

Banii publici nu sunt folositi pentru cercetarea vestigiilor dacice, nu sunt folositi pentru publicara unor monografii privind cetatile lor. Astazi, istoricii nostri, cel putin parte dintre ei, continua sa sustina, tacit sau nu, elogierea unor invadatori, a unor asupritori care nu au adus nimic bun in Dacia, decat foc, sclavie si asuprire."

un articol de Valentin Roman

Sursa: Adevaruldespredaci
           danielroxin.blogspot.ro

Harta nu este teritoriul


“Harta nu este teritoriul” este unul dintre principiile fundamentale ale Programarii Neuro Lingvistice care prinde din ce in ce mai multa popularitate. Acest concept nu e tocmai nou, ci provine din lucrarea filosofuluiAlfred Korzybski “Science and Sanity“, publicata initial in 1933. De-a lungul timpului acest principiu a aparut si sub alte forme, cum ar fi: “The menu is not the meal.” (Meniul nu este mancarea) Allan Wilson Watts sau “The symbol is NOT the thing symbolized” (Simbolul nu este lucrul simbolizat), asa cum afirma Samuel Ichiye Hayakawa.
“Harta nu este teritoriul” ne trimite direct la perceptiile noastre asupra realitatii, ceea ce inseamna ca fiecare percepe realitatea intr-un mod personal, conform credintelor, valorilor, experientelor, concluziilor, deciziilor si a altor aspecte mentale interne legate de modul in care vedem noi lumea si cum relationam cu universul. Astfel, toate acestea filtreza si influenteaza perceptia noastra asupra exteriorului, reprezentandu-ne o harta mentala a realitatii. Hartile noastre contin elemente ale prezentului (Acum si Aici), trecutului (memoria) si viitorului (imaginatia). Deci avem doua nivele ale fenomenelor – realitatea exterioara si cea interoara, subiectiva.
In alcatuirea hartii mentale, primul rol, care se dovedeste a fi foarte important il au cele cinci simturi prin care experimentam realitatea: VAKOG sau vizual, auditiv, kinestezic ( emotii si sentimente), olfactiv si gustativ. Simturile noastre nu pot culege toate informatiile din exterior, de exemplu, nu putem auzi gama completa de sunete. Asta inseamna ca harta sau modelul construit de noi despre ce este in afara noastra, in realitate va fi intotdeauna limitat pentru ca nu dispunem de informatia completa.
In al doilea rand, suntem limitati de cantitatea de informatie pe care o putem lua intr-o anumita perioada de timp. Putem fi constienti de 7+/-2 elemente la un moment dat, in timp ce suntem bombardati cu milioane de biti de informatie. Aceasta limitare afecteaza abilitatea noastra de a ne crea o viziune completa a realitatii.
Nu in ultimul rand, avem filtrele personale, cum ar fi cultura, experientele din trecut, mass media, credintele, valorile, profesori, parinti etc. care retin informatia necesara, restul fiind stearsa, distorsionata si generalizata.
Cu alte cuvinte, noi percepem teritoriul (care este lumea si mediul nostru) prin simturi, apoi procesam informatia prin compararea cu experientele trecute, fapt care duce la o perceptie mentala a realitatii conform careia actionam. Aceste harti ne determina comportamentul. Prin urmare putem actiona asupra mecanismelor perceptiei pentru a fi mai adaptabili, adica putem actiona asupra prezentului, trecutului si viitorului prin procesele de memorie si imaginatie deoarece folosesc aceleasi circuite nervoase.
Cu ce te ajuta? 
Pentru a intelege mai bine diferenta dintre harta si teritoriu, dintre experienta interna si cea externa, am ales doua exemple semnificative. Vei intelege cat de important e pentru propria ta persoana si, mai ales, in relatiile cu cei din jur.
Exemplul 1.
Harta ta mentala e la fel de ajutatoare precum e harta rutiera. Imagineaza-ti ca pornesti la drum cu masina. O idee buna ar fi ca inainte de plecare sa-ti setezi GPS-ul; s-ar putea sa faca o treaba excelenta pentru tine, aratandu-ti indicii si repere ca tu sa ajungi la destinatie. Vei observa ca atunci cand te uiti pe geam vei vedea mult mai multe aspecte fata de ce iti indica GPS-ul; si daca mergi in anumite zone s-ar putea sa-ti arate si mai mult spatiu gol. Asta inseamana ca harta nu este intru totul potrivita cu teritoriul. Chiar si atunci cand mergi prin oras, GPS-ul tau iti va indica multe detalii care reprezinta harta, insa ea nu este aceeasi cu teritoriul. Acum imagineaza-ti ca fiecare persoana are un sistem GPS in cap. Nu exista unul standard, fiecare are un sistem unic. Fiecare are o harta unica, actioneaza si se comporta conform ei. Retine aceasta idee: oamenii nu reactioneaza la realitatea insasi, ci la propria harta mentala. Mai repet o data, ca sa nu uiti: oamenii nu reactioneaza la realitatea insasi, ci la propria harta mentala. Si pot sa mai repet o data pentru ca iti voi spune un secret: propria ta fericire tine de intelegerea profunda a acestui lucru – oamenii nu reactioneaza la realitatea insasi, ci la propria harta mentala. Desigur, impartim harti la nivel de grup in societate (religie, cultura, nationalitate, limba), si in acelasi timp avem o harta individuala (valori, credinte, istorie personala). E important de luat in considerare atunci cand dai sfaturi, ele pot sau nu sa fie in ajutorul persoanei vezi articol.
Exemplul 2. 
Un tanar, se pregatea pentru o calatorie mai lunga cu trenul. Odata ajuns in gara, isi da seama ca trenul va sosi in gara cu o oarecare intarziere. Pentru ca era nevoie sa astepte, s-a gandit sa-si cumpere o carte si un pachet de biscuiti. Ca sa treaca timpul mai usor, s-a asezat in sala de asteptare si a inceput sa citeasca. Langa el, pe scaunul alaturat erau biscuitii si pe urmatorul scaun era o doamna care citea ziarul. Cand a inceput pachetul de biscuiti, doamna de alaturi a luat si ea unul. El s-a simtit indignat, dar n-a zis nimic si a continuat sã citeascã.
In interiorul lui isi spunea: “Asa ceva n-am mai pomenit, macar putea sa ma roage frumos.”
Si asa de fiecare data cand el lua un biscuit, lua si ea unul. Acest lucru il infuria dar nu dorea sa fie cauza unei scene. In interiorul lui parca rulau la nesfarsit cuvintele: ” Cata nesimtire, si nici nu-i pasa!”.
Cand a mai ramas in pachet ultimul biscuit, el se gandea: “acum vreau sa vad, chiar il ia si pe ultimul?!”. Doamna a luat ultimul biscuit, l-a rupt in doua si i-a dat si tanarului jumatate.
Ah! Asta e culmea!” gandi el. Isi lua lucrurile, cartea si geanta si se indrepta spre iesirea salii de asteptare.
Inchise cartea si deschise geanta pentru a-si pune cartea, cand… Surpriza, vede pachetul de biscuiti intreg, neatins, in geanta! Se rusina de modul in care s-a comportat si abia atunci intelese ca pachetul de biscuiti pe care il mancase nu era al lui, ci al doamnei de alaturi.
De cate ori ti s-a intamplat sa tragi concluzii prea repede? Sau sa acuzi o persoana prea usor, fara sa cunosti parerea ei? Sau chiar fara sa o cunosti? Suntem pusi zilnic in situatii de a lua decizii, de a trage concluzii si toate acestea provin din propria perceptie asupra exteriorului. De aceea e foarte important sa intelegem ca „oamenii reactioneaza si raspund in conformitate cu hartile interioare” si nicio harta individuala nu e mai „reala”, mai „buna”, mai „adevarata”, mai „obiectiva” decat alta harta. Harta mentala, pe langa faptul ca e un instrument convenabil de navigare prin viata, e deasemenea un plan pe care mintea ta il utilizeaza in relatiile cu cei din jur. Complexitatea si unicitatea hartilor noastre fac din fiecare dintre noi o persoana unica.
Iti propun sa testezi acest principiu chiar pe propria piele prin exercitiul urmator si lasa-te surprins de rezultate. Inainte sa incepem, te anunt ca iti va lua doar cateva minute si cu cat ii vei acorda mai multa atentie, cu atat mai complete vor fi rezultatele. Cu totii am avut parte in viata de dezamagiri care, mai tarziu, s-au dovedit a nu fi „mare lucru” asa cum credeam la vremea respectiva. Oamenii spun adesea ca „s-au schimbat cu timpul” si amintirea nu mai are acelasi impact, insa ceea ce e cu adevarat interesant e ca s-a schimbat mai degraba modul in care rememoreaza acea amintire.
Stim cu totii ca evenimentele din trecut nu putem sa le modificam, insa ce putem face e sa ne modificam modul in care privim experienta. In exercitiul urmator vei invata cum sa iti modifici o amintire neplacuta. Aceasta tehnica functioneaza cel mai bine in cazul problemelor cotidiene de intensitate scazuta si medie. Urmeaza pasii exercitiului de mai jos (Preluat din „NLP si Succesul” Steve Andreas&Charles Faulkner):
1. Urmareste filmul situatiei problema.
Incepe prin a te gandi la o problema obisnuita. Aminteste-ti, de exemplu, de o ocazie cand ai fost dezamagit sau ai fost jenat, o situatie cand nu aveai o stare foarte buna. Alege-ti un anumit eveniment real din trecut. In timp ce te gandesti la acest eveniment particular, observa ce imagini si sunete iti vin in minte si urmareste cum se desfasoara in fata ta filmul evenimentului. Cand ai terminat, observa cum te simti.
2. Alege tema muzicala
Alege acum o tema muzicala care NU se potriveste cu sentimentele pe care ti le-a transmis filmul de-abia vizionat. Amintirea ta e probabil grava si apasatoare. Alege, atunci, ceva dinamic, saltaret cum ar fi muzica de circ sau de desene animate. Unii oameni aleg muzica vesela, in timp ce altii prefera muzica dramatica sau de opera.
3. Reia filmul insotit de muzica
Dupa ce ai selectat muzica, las-o sa iti cante tare in minte, in timp ce urmaresti inca o data filmul. Fa in asa fel incat sa auzi muzica pana la sfarsitul filmului.
4. Verifica rezultatele
Deruleaza filmul in sens invers, de la sfarsit la inceput. Proiecteaza-l acum fara muzica si verifica reactia. In ce ti s-au schimbat starile? Pentru unii evenimentul a devenit mai nostim sau mai absurd, la altii s-au diminuat emotiile. Daca starile nu sunt satisfacatoare, refa exercitiul cu diferite teme muzicale.
Tocmai ti-ai modificat harta ta mentala, actualizand-o si oferindu-i mai multe variante. Mintea e doar un creator consecvent care te va impinge sa actionezi si sa iti creezi viata bazata pe harta ta. In fiecare zi acumulezi noi experiente cu noi decizii si alte perspective care duc la schimbarea frecventa a hartii tale. Imagineaza-ti cum erai in urma cu cinci ani? Esti la fel? Dar ca acum zece ani? Asta inseamna Evolutie!
Lasa-te surprins de fiecare experienta si respecta harta fiecarei persoane!

Sursa: dei-matei.blogspot.ro

PROTECTIA INGERILOR Cei 72 de Ingeri Pazitori (Kabbala)



Conform mai multor religii (Christianismul, Judaismul, Hinduismul,Buddhismul, Zoroastrianismul, Islamismul), ingerii sunt fiinte spirituale menite sa ne ocroteasca. In mare parte comuni pentru toate aceste religii, ingerii sunt in numar de 72 si se incadreaza in 9 categorii – conform unor canoane. Impartirea de mai jos este facuta si cu redirectionare/echivalenta in Christianism, conform celor noua ordine angelice – serafimii, heruvimii, domenii, puteri, tronuri, virtuti, principate, arhanghelii, ingerii. – care si ele la randul lor provin din in trei “coruri” – ingerii purei contemplari, ingerii cosmosului, si ingerii lumii ( mai exista un “cor” –ingerii energiei pure – aceasta implicand existenta in fapt a 12 ordine angelice). Conform Kabbalei, fiecare dintre noi avem doi ingeri protectori. 

Noi putem invoca oricare dintre acesti ingeri – chiar daca nu sunt “ai nostri” – pentru a le cere ajutor conform virtutilor pe care le guverneaza. Se poate “medita” asupra acestor ingeri, pentru eficienta maxima, intre anumite ore ale zilei. In acest scop se utilizeaza numele lor Judaic, care dealtfel este, in toate cele 72 de cazuri, o repetitie similara de silabe care au o incarcatura energetica specifica. (le veti vedea trecute si in paranteze intr-o forma mai fidela sunetului actual in Hebrew). Am inclus si denumirea latina a acestora. Nu pentru a va confuziona, dar este intersanta interrelatia… mai ales pentru cei care au mai citit pe tema asta.

Cei 72 de Ingeri Pazitori (Kabbala)


I. ORDINUL INGERILOR PUREI CONTEMPLARI

CORUL SERAFIMILOR

1. Deus Exaltator
21–25 martie: VEHUAIAH (VeHaVaYA) – starneste ambitia de a fi cel mai bun, succesul in arta si stiinta. Nativii nascuti sub ocrotirea acestui inger sunt indemanatici, intelepti, atrasi de profesia militara, fiind guveranti de planeta Marte; energie abundenta. (guverneaza deasemenea pe cei nascuti la: 20 martie, 31 mai, 11 august, 22 octombrie, 2 ianuarie)

2. Deus Auxiliator
26–30 martie: JELIEL (YoLaYoEL) – faciliteaza limpezimea mintii, odihna, tonusul intelectual. Cei nascuti sub influenta lui au un spirit vessel, au maniere gentile si sunt pasionati in intimitate. Guverneaza pacea in cadrul cuplului. (guverneaza de asemenea pe cei nascuti la: 21 martie, 1 iunie, 12 august, 23 octombrie si 3 ianuarie)

3. Deus Spes
31 martie–4 aprilie: SITAEL (SaYoTeEL) – favorizeaza respectul pentru propriul cuvant dat, onoarea si punctualitatea. Nativii nascuti sub acest inger sunt protejati de arme, animale salbatice si adeversitati. Iubitori de adevar si oricand disponibili sa ajute. (de asemenea, guverneaza pe cei nascuti la: 22 martie, 2 iunie, 13 august, 24 octombrie, 4 ianuarie)

4. Deus Absconditus
5–9 aprilie: ELEMIAH (ALaMeYa) – putere de discernamant, de decizie, optiune profesionala justa. Guverneaza calatoriile, in special maritime; descoperirile. Nativii sunt antreprenori, fericiti cu ceea ce infaptuiesc. (protejeaza si pe cei nascuti la: 23 martie, 3 iunie, 14 august. 25 octombrie, 5 ianuarie)

5. Deus Salvator
10–14 aprilie: MAHASIAH (MeHeShiYA) – imprima o puternica forta morala si un simt clar spre armonie, spre puterea de a ierta greselile celorlalti. Acest inger guverneaza stiintele inalte, filosofia oculta, teologia, artele. Nativii au abilitatea de a invata cu multa usurinta; amatori de mici placeri. (guverneaza si peste: 24 martie, 4 iunie, 14 august, 26 octombrie, 6 ianuarie)

6. Deus Laudabilis
15–20 aprilie: LELAHEL (LaLaHe EL) – mare deschidere spre arta si stiinta (cu precadere spre muzica, filologie si matematica). Acest inger favorizeaza dragostea, faima, cunoasterea, videcarea bolilor, ambitia, averea. Nativii pot deveni renumiti prin talentele si actiunile proprii; iubesc conversatia. (guverneaza si nativii din: 25 martie, 5 iunie, 15 august, 27 octombrie, 7 ianuarie).

7. Deus Longanimis
21–25 aprilie: ACHAIAH (AChaAYA) – succes in executarea muncilor dificile (fizice sau intelectuale). Simt practic deosebit si puterea de a lupta contra lenei si a delasarii; perseverenta, energie, disciplina. Acest inger guverneaza rabdarea, secretele naturii, pasiunea pentru invatatura; influenteaza propagarea cunoasterii si a industriei. Nativii vor descoperi multe aplicatii utile ale artelor. ( guverneaza de asemenea pe cei nascuti la: 26 martie, 6 iunie, 16 august, 28 octombrie, 8 ianuarie).

8. Deus Adorandus
26–30 aprilie: CAHETEL (ChHeTeEL) – faciliteaza elocinta si rigurozitatea comunicarii in scris (literatura, presa, acte si traduceri oficiale). Acest inger serveste ca sa obtina benecuvantarea lui Dumnezeu si sa alunge spritele rele; inspira omul sa se ridice spre divinitate. Nativii vor iubi muca, agricultura, vanatoarea, viata la tara si vor fi foarte activi in ceea ce intreprind. (de asemeni, influenteaza pe cei nascuti la: 27 martie, 7 iunie, 17 august, 29 ocotmbrie, 9 ianuarie)


CORUL HERUVIMILOR

9. Deus Misericors
1–5 mai: HAZIEL (HeZaYoEL) – favorizeaza obtinerea favorurilor din partea persoanelor cu influenta, guverneaza buna credinta si reconcilierea. Nativii sunt isi onoreaza cuvantul dat si iarta cu usurinta. (sub influenta lui, si cei nacuti la: 28 martie, 8 iunie, 19 august, 30 octombrie, 10 ianuarie)

10. Deus Propitiabilis
6–10 mai: ALADIAH (LaDaYA) – vegheaza asupra puterii de cainta; asupra spalarii pacatelor prin safarsirea unor fapte bune. Acest inger apara impotriva bolilor si influenteaza recuperearea din boala. Nativii se bucura de o buna sanatate, vor fi multumiti de sine insisi, apreciati de cei din jur; vor frecventa cele mai sofisticate cercuri. (guverneaza si nativii din: 29 martie, 9 iunie, 20 august, 31 octombrie, 11 ianuarie)

11. Deus Exaltandus
11-15 mai: LAUVIAH (LaAVaYA) – protejeaza omul de gelozie, “limbi ascutite”, intrigi si certuri familiale. Acest inger guverneaza faima; influeteaza oamenii mari, intelepti, eruditi si cei care devin faimosi prin propriile forte. (deasemenea, guverneaza peste cei nascuti la: 30 martie, 10 iunie, 1 noiembrie, 12 ianuarie)

12. Deus Refugium
16-20 mai: HAHAIAH (HeHeAYA) – favorizeaza revelatiile si studiile oculte, arta premonitiei. Acest inger guverneaza peste vise si mistere ascuse muritorilor de rand. Nativii sunt gentili, afabili, discreti, sprirituali. (deasemeni, peste nativii din: 31 martie, 11 iunie, 22 august, 2 noiembrie, 13 ianuarie)

13. Deus Super omnia decantabils
21–25 mai: YEZALEL (YoZaLaEL) – inlatura infidelitatea conjugala, da o memorie buna si putere de munca. Guverneaza peste prietenie, reconciliere. Nativii invata cu mare usurinta, vor avea amintiri frumoase si se vor distinge prin arta conversatiei. (guverneaza si pe cei nascuti la: 1 aprilie, 12 iunie, 23 august, 3 noiembrie, 14 ianuarie)

14. Deus Custos & Servator
26–31 mai: MEBAHEL (MeBeHe) – este ingerul justitiei si al onoarei; protejeaza omul de marturii false, de intrigi. Nativii nascuti sub acet inger vor iubi justitia si se vor distinge in avocatura. Iubesc adevarul si cauzele drepte. (guverneaza de asemenea si pe cei nascuti la:2 aprilie, 13 iunie, 24 august, 4 noimebrie, 15 ianuarie)

15. Deus Sublenator
1–4 iunie: HARIEL (HeReYoEL) – dezvolta sentimentele religioase, spiritualitatea, meticulozitatea si delicatetea. Guverneaza stiinta si artele; influenteaza descoperiri si metodologii utile. Nativii vor cauta compania oamenilor de calitate si se vor distinge prin puritatea lor morala. (vegheaza deasemenea si asupra celor nascuti la: 3 aprile, 14 uinie, 25 august, 5 noiembrie, 16 ianuarie)

16. Deus Erector
5–9 iunie: HAKAMIAH (HeKoMeYA) – permite individului calatoriile si viata in locul in care i se potriveste cel mai bine. Guverneaza capete incoronate, militari distinsi; tot ceea ce tine de geniul razboiului. Nativii sunt sinceri, loiali, cu un caracter brav, dedicati obligatiilor si pasionali in iubire. (sub infleunta lui si nativii din:4 aprilie, 15 iunie, 26 august, 6 noiembrie, 17 ianuarie)


CORUL TRONURILOR

17. Deus Mirabils
10–15 iunie: LAUVIAH 2 (LaAVaYA) – ajuta enorm in dragoste, in implinirea sentimentelor; alunga insomniile. Acest inger ajuta in depasirea tristetilor, tulburarilor de orice fel. Guverneaza peste stiintele inalte si revelatiile prin vise; descoperiri uimitoare. Nativii vor iubi muzica, poezia, literatura si filosofia. (si pentru nativii din: 5 aprilie, 16 iunie, 27 august, 7 noiembrie, 18 ianuarie)

18. Deus Invocandus
16–20 iunie: CALIEL (ChaLaYoEL) – apara inocenta, da omului puterea de a lupta contra rautatilor. Acest inger permite iesirea adevarului la suprafata. Nativii vor fi extrem de corecti, integri, vor iubi adevarul si se vor distinge in magistratura. (guverneaza si peste nativii din: 6 aprilie, 17 iunie, 28 august, 8 noiembrie, 18 ianuarie)

19. Deus Festinus ad audiendum
21–25 iunie: LEUVIAH (LaVaVaYA) – ii inspira pe poeti, pe muzicieni si pe pictori; imprima individului o sensibilitate deosebita. Acest inger guverneaza peste memorie, inteligenta. Nativii sunt placuti, amabili, plini de viata, modesti, cu abilitatea da a depasi adeversitati de orice fel; iertatori. (ocroteste si pe cei nascuti la: 7 aprilie, 18 iunie, 29 august, 9 noiembrie, 20 ianuarie)

20. Deus Redemptor
26 iunie–30 iunie: PAHALIAH (PeHeLaYA) – sub protectia acestui inger, cei care “ratacesc”prin viata, sunt ajutati sa redevina lucizi; in acelasi timp, ei au curajul marilor schimbari. Guverneaza religia, teologia, moralitatea, castitatea, puritatea, vocatia ecleziastica. Nativii vor depasi fortele egoului. (si peste cei nascuti la: 8 aprilie, 19 iunie, 30 august, 10 noiembrie, 21 ianuarie)

21. Deus Solus
1–5 iulie: NELCHAEL (NuLaChaEL) – ingerul artistilor si al oamenilor de stiinta (atat abstracte cat si exacte) filologi, istorici, sociologi, astronomi, geografi. Inflenteaza pe cei intelepti si pe filosofi. Protejeaza impotriva calomniatorilor, vrajilor. Nativii iubesc poezia, si literatura si sunt pasionati de studiu; se pot distinge si ca matematicieni. (guverneaza si peste cei nascuti la: 9 aprilie, 20 iunie, 31 august, 11 noiembrie, 22 ianuarie)

22. Deus Dextera
6–10 iulie: IEIAIEL (YoYoYoEL) – ajuta la conservarea memoriei, si la dezvoltarea simtului onoarei. Guverneaza peste avere, renume, diplomatie, comert, calatorii pe mare – descoperiri si expeditii. Nativii vor iubi comertul, vor fi antreprenori si se vor distinge prin idei lieberale si filantropice. (guverneaza  si pe cei nascuti la: 10 aprilie, 21 iunie, 1 septembrie, 12 noiembrie, 23 iuanuarie)

23. Deus Declinans malum
11–15 iulie : MELAHEL (MeLaHeEL) – vegheaza asupra activitatilor politice si a afacerilor private. Guverneaza apa, roadele pamantului si vindecarea prin tratamente naturiste (plante); protejeaza impotriva armelor si ocroteste in calatorii. Nativii sunt determinati, muncitori si onorabili. (ocroteste si pe cei nascuti la: 11 aprilie, 22 iunie, 2 septembrie, 13 noiembrie, 24 ianuarie)

24. Deus Bonus ex seipso
16 – 20 iulie: HAHIUIAH (CheHeVaYA) – protectie impotriva hotilor, asasinilor si animalelor periculoase; calmeaza conflictele familiale. Acest inger guverneaza peste cei exilati, prizonieri fugitivi sau condamnati si le ofera acestora sansa de a reveni pe drumul drept. Nativii iubesc adevarul, stiintele eaxcte, sunt sinceri in ceea ce spun si infaptuiesc. (guverneaza si peste nativii din: 12 aprilie, 23 iunie, 3 septembrie, 14 noiembrie, 25 ianuarie)


II. ORDINUL INGERILOR COSMOSULUI

CORUL DOMENIILOR 

25. Deus Largitor
21–25 iulie: NITH – HAIAH (NuTaHeYA) – guverneaza stiintele oculte; intelepciunea pentru a descifra secretele ascunse. Influenteaza revelatiile prin visuri; sprijina cautatori ai adevarului, pacii, solitudinii. Nativii sunt intelepti si au darul de a descifra mistere ascunse; iubitori de adevar. (guverneaza si nativii din: 13 aprilie, 24 iunie, 4 septembrie, 15 noiembrie, 26 ianuarie)

26. Deus Auditor in abscondito
26 – 30 iulie: HAAIAH (HeAAYA) – ajuta in obtinerea victoriei la procese juridice, in dispute si polemici, in impunerea punctului de vedere. Acest inger ocroteste pe toti cei care cauta adevarul; ii stimuleaza pe oameni sa se apropie de divinitate. Guverneaza peste tot ce tine de diplomatie, pacturi politice sau de pace, curieri, comunicatii, expeditii secrete. Nativii vor inclina spre orice tine de juridic sau politic. (ocroteste si pe cei nascuti la: 14 aprilie, 25 iunie, 5 septembrie, 16 noiembrie, 27 ianuarie)

27. Deus Propulsator
31 iulie–4 august: ERATEL (YoReTaEL) – apara inocenta, asigura succesul in actiunile savarsite in numele dreptatii. Guverneaza propagarea “luminii”, civilizatiei, libertatii. Nativii iubesc pacea, justitia, stiintele si artele; afinitate deosebita pentru literatura, in care se poate si distinge. (guverneaza si peste cei nascuti la: 15 aprilie, 26 iunie, 6 septembrie, 17 noiembrie, 28 ianuarie)

28. Deus Sublator malorum
5–9 august: SEHEIAH (ShiAHeYA) – protectie impotriva accidentelor, incendiilor, cutremurelor, dezvolta prudenta. Guverneaza sanatatea, longevitatea, simplitatea, judecata. Nativii vor avea o judecata dreapta si vor actiona doar prudent, circumspect. (ocroteste si pe cei nascuti la: 16 aprilie, 27 iunie, 7 septembrie, 18 noiembrie, 29 ianuarie)

29. Deus Expectatio
10–14 august: REIIEL (ReYoYoEL) – dezvolta puterea de convingere, perseverenta si simtul juridic. Acest asigura protectia in fata dusmanilor – vizibili sau invizibili – si acorda zel si virtute pentru propagarea adevarului. Guverneaza simtul religios, filosofia divina, meditatia. Nativii se vor distinge prin virtutea cu care vor sluji binele/adevarul, pietatea. (ocroteste si pe cei din: 17 aprilie, 28 iunie, 8 septembrie, 19 noiembrie, 30 ianuarie)

30. Deus Patiens
15–19 august: OMAEL (AVaMeEL) – protejeaza relatiile intre parinti si copii. Guverneaza peste intreg regnul animal si perpetuarea lui. Confera rabdare si rezistenta in fata disperarii, parerilor de rau. Nativii vor fi doctori, ghirurgi, chimisti; se vor distinge mai ales in anatomie si medicina. (ocroteste si pe cei nascuti la: 18, aprilie, 29 iunie, 9 septembrie, 20 noiembrie, 18 ianuarie)

31. Deus Doctor
20–25 august: LECABEL (LaChaBe EL) – favorizeaza afacerile, banii, prosperitatea, calmul. Guverneaza cunoasterea, vegetatia, agricultura. Nativii vor iubi astronomia, matematica, geometria; se vor distinge prin idei briliante, vor rezolva cele mai dificile probleme si talentele lor vor fi averea lor. (ocroteste si pe nativii din: 19 aprilie, 30 iunie, 10 septembrie, 21 noiembrie, 1 februarie)

32. Deus Rectus
26 – 30 august: VASIARIAH (VaShiReYA) – vegheaza asupra bunei memorii si asupra usurintei exprimarii. Guverneaza si justitia; influenteaza executivi legali, magiastrti, avocati. Nativii vor avea o memorie excelenta si vor vorbi cu elocventa; amiabili, spirituali si modesti. (ocroteste si pe cei nascuti la: 20 aprilie, 1 iulie, 11 septembrie, 22 noiembrie, 2 februarie)


CORUL PUTERILOR

33. Deus Omnium cognitor
31 august–4 septembrie: YEHUIAH (YoCheVaYA) – favorizeaza prudenta si tactul in relatia cu sefii sau cu sbalternii (dupa caz). Inlesneste identificarea rafuactorilor. Nativii isi vor indeplini sarcinile si obligatiile cu daruire; simt al onoarei. (guverneaza si peste nativii din:21 aprilie, 2 iulie, 12 septembrie, 23 noiembrie, 3 februarie)

34. Deus Clemens
5 – 9 septembrie: LEHAHIAH (LaHeCheYA) – asigura forta, vointa, intuitia, rezistenta la stress. Acest inger guverneaza peste capete incoronate, nobilime si mentine intelegere si pace intre acestia; impotriva certurilor. Nativii se vor bucura intotdeauna de trecere in fata autoritatilor, persoanelor sus-puse pe bun merit. ; sunt devotati, intuitivi, confidenti. (ocroteste si pe cei din: 22 aprilie, 3 iulie, 13 septembrie, 24 noiembrie, 4 februarie)

35. Deus Gaudiosus
10–14 september: CHAVAKIAH (ChaVaKoYA) – faciliteaza impacarile, concesiile, puterea de a ierta si de a uita. Guverneaza succesiunile, toate agrementele fiananciare. Nativii sunt loiali, devotati, iubesc pacea si o vor cauta la orice pret; vor rasplati pe cei care-i sunt fideli si care lucreaza pentru el. (guverneaza si peste cei nascuti la: 23 aprilie, 4 iulie, 14 septembrie, 25 noiembrie, 5 februarie)

36. Deus Honorabilis
15–19 septembrie: MENADEL (MeNuDaEL) – ajuta la incadrarea intr-un mediu compatibil cu persoana, apara sanatatea si dezvolta curajul. Guverneaza impotriva calomniei si pentru a aduce exilati inapoi la pamantul natal; recuperarea bunurilor pierdute, aducerea vestilor pentru cei care le asteapta de multa vreme. Nativii sunt temerari, drepti si se dedica actiunilor caritabile. (ocroteste si pe cei nascuti la 24 aprilie, 5 iulie, 15 septembrie, 26 noiembrie, 6 februarie)

37. Deus Dominus Virtutum
20–24 septembrie: ANIEL (AnuYoEL) – favorizeaza cariera diplomatica, entuziasmul profesional, elocinta, victoria. Guverneaza stiintele si arta, releva secretele naturii, inspira filosofi si savanti. Nativii vor dodandi celebritate prin propriile talente sau iluminari si se vor distinge printre cei intelepti. (guverneaza si pe nativii din: 25 aprilie, 6 iulie, 16 septembrie, 27 noiembrie, 7 februarie)

38. Deus Spes omnium finium terrae
25–29 septembrie: HAAMIAH (CheAMeYA) – apara omul de fraude, lovituri socante, de arme, de animale salbatice si de cosmaruri. Acest inger guverneaza tot ce legat de cultul religios, tot ce tine de Dumnezeu; protejeaza pe cei care cauta adevarul. Nativii vor fi atrasi de religie, teologie, adevar. (ocroteste si pe cei nascuti la: 26 aprilie, 7 iulie, 17 septembrie, 28 noiembrie, 8 februarie)

39. Deus Velox ad condonandum
30 septembrie–4 octombrie: REHAEL (ReHeAEL) – grabeste vindecarea fizica si psihica, cicatrizarea ranilor, revenirea rapida din socuri. Guverneaza si relatiile filiale, paterne; asigura sanatate si longevitate. Nativii au darul de a transforma situatii negative in oportunitati sau binecuvantari; li se indeplinesc toate dorintele; sunt sanatosi si rezistenti. (guverneaza deasemenea si pe cei nascuti la: 27 aprilie, 8 iulie, 18 septembrie, 29 noiembrie, 9 februarie)

40. Deus Vivum laetificans
5–9 octombrie: IEIAZEL (YoYoTaEL ) – favorizeaza operele artistice si lucrarile stiintifice, aduce luciditatea si vointa. Acest inger guverneaza peste librarii, carti, oameni ai literelor. Nativii vor avea darul vorbirii, elocintei; vor iubi designul; stiintele in general. (ocroteste si pe cei din: 28 aprilie, 9 iulie, 19 septembrie, 30 noiembrie, 10 februarie)


CORUL VIRTUTILOR

41.Deus Triunus
10–14 octombrie: HAHAHEL (HeHeHe EL) – putere de decizie, de a se uita in locul potrivit la timpul potrivit. Acest inger guverneaza peste Christianitate, misionari, ecleziasti. Nativii sunt mari la suflet, sunt in serviciul lui Dumnezeu; energetici, activi, neinfricati. (ocroteste si pe cei nascuti la: 29 aprilie, 10 iulie, 20 septembrie, 1 decembrie, 11 februarie)

42. Deus Quis sicut ille
15–19 octombrie: MIKAEL (MeYoChaEL) – vegheaza supra calatoriilor, proiectelor artistice si sanatatii. Acest inger guverneaza monarhii, nobilimea si ii protejeaza impotriva uzurpatorilor. Nativii se vor implica in afaceri politice, diplomatice unde se vor si distinge professional; atrasi de secrete, curiosi. (guverneaza deasemenea pe cei nascuti la: 30 aprilie, 11 iulie, 21 septembrie, 2 decembrie, 12 februarie)

43. Deus Rex Dominator
20–24 octombrie:VEUALIAH (VaVaLaYA) – asigura succesul in cause drepte, in disputele onorabile si in batalii. Acest inger guverneaza peste pace si eliberarea din sclavie, prizonierat; influenteaza prosperitatea imperiilor, a regilor. Nativii vor iubi carierea si gloria militara, vor fi atrasi de tot ce tine de geniul razboiului. Se vor distinge prin arme si vor atrage confidenta celui pe care il servesc. (ocroteste si nativii din: 1 mai, 12 iulie, 22 septembrie, 3 decembrie, 13 februarie)

44.Deus Aeternum, manens
25–29 octombrie:IELAHIAH (YoLaHeYA) – dezvolta curajul, favorizeaza proiectele indraznete. Acest inger protejeaza impotriva armelor, proceselor, favorizeaza castigul de cauza, Victoria. Nativii vor iubi calatoriile din care vor invata foarte mult. Vor avea success in tot ce intreprind; se vor distinge in cariera militara; curajosi. (guverneaza si pe nativii din: 2 mai, 13 iulie, 23 septembrie, 4 decembrie, 14 februarie)

45.Deus Motor omnium
30 octombrie–4 noiembrie: SEALIAH (SaALaYA) – asigura o sanatate buna, dezvolta puterea de studiu si memoria. Acest inger ridica moralul tuturor celor care au fost umiliti sau cazuti; guverneaza peste vegetatie, aduce si propaga viata. Nativii vor avea o mare pasiune pentru a invata si vor avea parte de multe resurse si inlesniri; au multe aptitudini. (ocroteste si pe cei nascuti la: 3 mai, 14 iulie, 24 septembrie, 5 decembrie, 15 februarie)

46. Deus Revelator
5–9 noiembrie: ARIEL (AReYoEL ) – favorizeaza revelatiile, creativitatea, inovatiile, curajul opiniei personale, originalitatea. Acest inger faciliteaza descoperirea comorilor ascunse, releva secretele naturii si inlesneste succesul celor care cauta ceva anume. Nativii au un spirit subtil si puternic, au abilitatea de a rezolva cele mai grele situatii; vor fi discreti si circumspecti. (ocroteste si pe cei nascuti la: 4 mai, 15 iulie, 25 septembrie, 6 decembrie, 16 februarie)

47.Deus Iustus Iudex
10–14 noiembrie: ASALIAH (AshiLaYA) – calauzeste omul spre cunoasterea adevarului, spre ideile benefice. Guverneaza justitia, iesirea la iveala a adevarului, a secretelor ascunse. Nativii au un caracter placut, sunt avizi de curiozitate, drepti, spirituali; contempla tot ce este divin. (guverneaza deasemenea si pe cei nascuti la: 5 mai, 16 iulie, 26 septembrie, 7 decembrie, 17 februarie)

48.Deus Pater mittens
15–19 noimbrie: MIHAEL (MeYoHEL) – vegheaza asupra armoniei conjugale si a pacii; confera premonitie si inspiratii secrete. Acest inger guverneaza peste perpetuarea generatiilor, a vietii; influenteaza relatiile de prietenie. Nativii sunt pasionati de iubire si tot ce este placut in general. (guverneaza deasemenea si peste cei nascuti la:6 mai, 17 iulie, 27 septembrie, 8 decembrie, 18 februarie)


III. ORDINUL INGERILOR LUMII

CORUL PRINCIPATELOR

49. Deus Magnus & exelsus
20–27 noiembrie: VEHUEL (VaHeVaEL) – alina durerile, calmeaza crizele de nervi, atenueaza stresul. Acest inger guverneaza peste oameni mari, care se ridica si se disting prin fortele proprii. Nativii vor avea o natura sensibila si generoasa; se vor distinge in literatura, jurisdictie si diplomatie. (ocroteste si pe cei nascuti la: 7 mai, 18 iulie, 28 septembrie, 9 decembrie, 19 februarie)

50. Deus Iudex misericors
25–29 noiembrie: DANIEL (DaNuYoEL ) – oamenii nascuti sub protectia acestui inger imbatranesc greu si isi pastreaza mult timp frumusetea. Acest inger guverneaza peste justitie, avocati, magistrati; confera inspiratie celor care sunt in dubiu, putere de discernamant; consolare. Nativii nascuti sub influenta lui vor avea spirit antreprenorial, vor iubi literatura si se vor distinge prin elocventa. (guverneaza deasemenea si pe cei nascuti la: 8 mai, 19 iulie, 29 septembrie, 10 decembrie, 20 februarie)

51. Deus Secretus impenetrabilis
30 noiembrie–4 decembrie: HAHASIAH (HeCheShiYA ) – imprima capacitati paranormale, dragostea pentru stiintele oculte. Guverneaza peste chimie, fizica si elevarea spirituala, descifrarea misterelor; releva secretele naturii – piatra filosofala, fizica si medicina universala. Nativii vor fi atrasi de proprietatile atribuite celor trei regnuri, care il vor conduce la decoperiri folositoare umanitatii; se vor distinge in medicina prin cure miraculoase. (ocroteste si pe nativii nascuti la: 9 mai, 20 iulie, 30 septembrie, 11 decembrie, 21 februarie)

52. Deus Caligine tectus
5–9 decembrie: IMAMIAH (AMeMEYA) – asigura protectia in calatorii, distruge puterea dusmanilor. Guverneaza calatoriile in general si prizonierii care se caiesc pentru faptele lor; influenteaza pe cei care cauta adevarul si buna credinta. Nativii vor avea un temperament foarte puternic, viguros; vor primi cu rabdare si curaj orice adversitate; vor infaptui tot ceea ce-si propun cu mare usurinta; iubesc munca. (guverneaza si peste cei nascuti la: 10 mai, 21 iulie, 1 octombrie, 12 decembrie, 22 februarie)

53. Deus Superborum depressor
10–14 decembrie: NANAEL (NuNuAEL) – ii inspira pe autorii marilor opere, imbunatateste memoria. Acest inger guverneaza peste stiintele inalte; inspira oameni religiosi, profesori, magistrati. Nativii vor avea o conduita melancolica, vor fi solitari, inclinati spre odihna si meditatie si se vor distinge in stiintele abstracte. (guverneaza deasemenea si peste cei nascuti la: 11 mai, 22 iulie, 2 octombrie, 13 decembrie, 23 februarie)

54. Deus Rex coelestis
15–19 decembrie: NITHAEL (NuYoTaE) – viata lunga, sanatate de fier, rezistenta la stress. Guverneaza regii, conducatorii, ecleziastii. Nativii vor deveni faimosi prin scrierile si elocventa lor; vor dobandi reputatie printre cei intelepti; se vor distinge prin propriile lor virtuti. (ocroteste si pe cei nascuti la: 12 mai, 23 iulie, 3 octombrie, 14 decembrie, 24 februarie)

55. Deus Sempiternus
20–24 decembrie: MEBAHIAH (MeBeHeYA ) – forta morala si spirit religios; fecunditate deosebita. Acest inger guverneaza moralitatea si religia si pe cei care o raspandesc. Nativii se vor distinge prin faptele lor bune, pietate, zel pentru a-si onora sarcinile in fata lui Dumnezeu si a omului. (guverneaza si peste cei nascuti la: 13 mai, 24 iulie, 4 octombrie, 15 decembrie, 25 februarie)

56. Deus Fulciens omnia
25-30 decembrie: POIEL (PeVeYoEL) – asigura celebritatea, norocul, intelepciunea, acorda toate facilitatile din lume. Este un inger “prolific” – cei care se nasc sub protectia lui sunt de invidiat! – guverneaza faima, averea si filosofia. Nativii vor fi stimati pentru modestia lor, moderarea si umorul placut. (ocroteste si pe cei nascuti la:14 mai, 25 iulie, 5 octombrie, 16 decembrie, 26 februarie)


CORUL ARHANGHELILOR

57. Deus Amabilis
31 decembrie–3 ianuarie: NEMAMIAH (NuMeMeYA) – poarta noroc in special in batalii si dispute. Acest inger guverneaza peste prosperitate si eliberarea prizonierilor; peste marii capitani, amirali, generali si, in general, peste toti care lupta pentru o cauza dreapta. Nativii iubesc cariera militara si se vor distinge prin actiunile lor, curaj, spirit si munca grea. Aduce luciditate si realism. (guverneaza deasemenea si peste cei nascuti la: 15 mai, 26 iulie, 6 octombrie, 17 decembrie, 27 februarie)

58. Deus Auditor gemituum
4–8 ianuarie: IEIALEL (YoYoLaEL) – da o incredibila capacitate de vindecare (chiar in cazul bolilor grave), mai ales in ceea ce priveste ochii (care sunt foarte bine protejati). Acest inger guverneaza peste vindecarea bolilor si deznadejdilor. Vegheaza peste comercianti, iesirea la suprafata a adevarului si foc – influenteaza armurierii, metalurgistii. Nativii se vor distinge prin curaj si caracter puternic; vor fi pasionati de Venus. (ocroteste si pe cei nascuti la: 16 mai, 27 iulie, 7 octombrie, 18 decembrie, 28 februarie)

59. Deus Omnia penetrans
9–14 ianuarie: HARAHEL (HeReChe)EL – asigura bunul mers al afacerilor curente si mondene, spontaneitate, simtul umorului. Guverneaza averile, bancile, tipografiile, arhivele si cartile; previne sterilitatea femeilor si favorizeaza nastera copiilor obedienti. Nativii vor fi pasionati de stiinte in general, activi si prolofici in business; vor fi bogati. (ocroteste si pe cei nascuti la: 17 mai, 28 iulie, 8 octombrie, 19 decembrie, 1 martie)

60. Deus Sublevans opressos
15–19 ianuarie: MITZRAEL (MeTzaReEL) – faciliteaza vindecarea in cazul maladiilor psihice. Rezistenta la stress, cumpatare. Guverneaza peste cei bolnavi mental si pentru eliberarea celor persecutati; influenteaza oameni ilustri, talentati si virtuosi. Nativii se vor bucura de toate calitatile frumoase ale corpului si spiritului; se vor distinge prin virtutile lor, umorul placut. Vor avea viata lunga. (ocroteste si pe cei nascuti la: 18 mai, 29 iulie, 9 octombrie, 20 decembrie, 2 martie)

61. Deus Super omne nomen
20–24 ianuarie: UMABEL (VaMeBeEL) – favorizeaza relatiile prietenesti si calatoriile. Acest inger guverneaza astronomia si fizica; influenteaza pe toti cei care se dedica acestor discipline. Nativii au o pasiune deosebita pentru astrologie si fizica. Vor iubi calatoriile si micile placeri; vor avea o inima foarte sensibila si vor suferi din dragoste. (guverneaza deasemenea si peste nativii din: 19 mai, 30 iulie, 10 octombrie, 21 decembrie, 3 martie)

62. Deus Ens supremum
25–29 ianuarie: IAH-HEL (YoHeHeEL) – cumintenie si credinta religioasa; buna intelegere in familie, deschidere spirituala, profunzime. Acest inger guverneaza filosofii, iluminatii si pe cei care vor sa se retraga din lume; dobandirea intelepciunii. Nativii vor iubi linistea si solitudinea; isis vor indeplini datoriile si se vor distinge prin modestie si virtute. (guverneaza si pe cei nascuti la: 20 mai, 31 iulie, 11 octombrie, 22 decembrie, 4 martie)

63. Deus Mansuetus
30 ianuarie–3 februarie: ANAUEL (AnuVaEL) – protejaza activitatile economice, apara omul de accidente. Acest inger protejeaza de accidente, vindeca bolnavii; guverneaza comertul, institutiile bancare, bankerii, oamenii de afaceri. Nativii vor avea un spirit subtil si ingenios; se vor distinge prin afacerile si actiunile lor. (ocroteste si pe cei nascuti la: 21 mai, 1 august, 12 octombrie, 23 decembrie, 5 martie)

64. Deus Vivificans
4–8 februarie: MEHIEL (MeCheYoEL) – ii inspira pe scriitori, da putere de analiza si castig de cauza in dispute. Acest inger asigura protectia de animale salbatice; guverneaza savanti, profesori, oratori, scriitori. Nativii se vor distinge in literatura si vor face fata la toate adversitatile. (guverneaza deasemenea peste cei nascuti la: 22 mai, 2 august, 13 octombrie, 24 decembrie, 6 martie)


CORUL INGERILOR

65. Deus Fons Sapientiae
9–13 februarie: DAMABIAH (DaMeBeYA) – ii apara pe marinari, sporeste curajul si rezistenta la frig. Protejeaza de vraji. Guverneaza marile, oceanele, apele, marinarii, expeditii marine, pescuitul. Nativii se vor distinge in afaceri marine, prin expeditii, descoperiri si va dobandi avere. (ocroteste si pe cei nascuti la 23 mai, 5 august, 14 octombrie, 25 decembrie, 7 martie)

66. Deus Omnia pascens & lactens
14–18 februarie: MANAKEL (MeNuKoEL) – asigura un somn placut, fara cosmaruri. Favorizeaza visele premonitorii. Guverneaza peste vegetatie, animale acvatice; influenteaza vindecarea, mai ales a epilpsiei, somnul si visele. Nativii se vor bucura de toate calitatile frumoase ale corpului si spiritului; vor starni in jurul lor prietenie si generozitate in oameni gratie caracterului lor foarte placut. (protejeaza si pe cei nascuti la 24 mai, 4 august, 15 octombrie, 26 decembrie, 8 martie)

67. Deus Deliciae filiorum hominum
19–23 februarie: EIAEL (AYoAEL) – cumintenie, intelepciune, viata lunga, credinta religioasa, puritate sufleteasca. Acest inger serveste intru a obtine intelepciune si consolare in fata adversitatilor. Guverneaza peste schimbare, prezervare si viata lunga; influenteaza stiintele oculte. Nativii vor deveni iluminati in spiritul lui Dumnezeu. Vor iubi solitudinea si se vor distinge in stiintele inalte, in mod special astronomie, fizica si filosofie. (ocroteste si pe cei nascuti la: 25 mai, 5 august, 16 octombrie, 27 decembrie, 9 martie)

68. Deus Liberalissimus Dator
24–29 februarie: HABUHIAH (CheBeVaYA) – asigura o sanatate buna, favorizeaza fecunditatea, calmul, armonia. Acest inger guverneaza agricultura si fecunditatea, vegheaza peste sanatate si vindecare. Nativii vor iubi viata la tara, vanatoarea si tot ce se leaga de forta pamantului. (guverneaza deasemenea si pe cei nascuti la: 26 mai, 6 august, 17 octombrie, 28 decembrie, 10 martie)

69. Deus Omnia viden
1–5 martie: ROCHEL (ReAHeEL) – inclinatie spre justitie; simtul echilibrului si dreptatii foarte dezvoltat. Acest inger faciliteaza gasirea obiectelor pierdute sau a celor care le-au luat; guverneaza peste faima, avere si mosteniri; influenteaza magistrati, avocati, notary. Nativii se vor distinge in justitie; vor avea o morala inalta. (ocroteste si pe cei nascuti la: 27 mai, 7 august, 18 octombrie, 29 decembrie, 11 martie)

70. Deus Verbo omnia producens
6–10 martie: IABAMIAH (YoBeMeYA) – acorda sanse multiple coruptilor viciosilor care vor sa se purifice; le da vointa de a se scutura de apucaturile rele. Guverneaza natura si oamenii, pe cei care vor sa evolueze spiritual si sa se regenereze si sa intre in armonie cu natura, cu divinitatea. Nativii se disting prin geniu; vor face parte dintre cei mai mari iluminiati ai filosofiei. (guverneaza deasemenea si pe cei din: 28 mai, 19 octombrie, 30 decembrie, 12 martie)

71. Deus Dominus universorum
11–15 martie: HAIAIEL (HeYoYoEL) – da curaj si sange rece in fata primejdiilor. Acest inger protejeaza de ceea ce este malefic, de opresiuni. Confera victorie si pace; influenteaza armele, arsenalele, fortaretele, tot ce se leaga de geniul militar. Nativii vor avea multa energie, se vor distinge in militarie sau in tot ce tine de curajul actiunilor; au abilitati profetice, de iluminare. (guverneaza si peste nativii nascuti la: 29 mai, 9 august, 20 octombrie, 31 decembrie, 13 martie)

72. Deus Finis universorum
16–20 martie: MUMIAH (MeVaMeYA) – favorizeaza operatiunile secrete si vocatia pentru medicina, chime si zoologie. Acest inger facilitaeza succesul si finalizarea tuturor lucrurilor. Nativii se vor distinge in medicina. Vor deveni faimosi prin cure miraculoase pe care le vor descoperi si se vor dedica in intregime ocrotirii celor bolnavi si saraci; vor descifra secrete ale naturii. (ocroteste si pe cei nascuti la: 30 mai, 10 august, 21 octombrie, 1 ianuarie, 14 martie)



sursa: Cataplasme pentru organul mintii


NOTA: Personal consideram sudierea Kabbalei necesara si  obligatorie pentru orice persoana care incearca sa se lamureasca in legatura cu Creatia, Universul, Spiritele, etc, DAR, si aici e un mare DAR...dupa parerea noastra Kabbala trebuie studiata cu precautie si cu atentie, deoarece, desi cunoasterea pe care o cuprinde este veridica si de forta, nu toate "subtilitatile" sunt pentru ochiul neavizat sau neatent si multe intelesuri pot scapa sau pot fi chiar intelese inversat ca si polaritate, daca studiul Kabbalei nu se face de o maniera serioasa. Namaste!

Anca&Catalin Bogdan

Sursa: www.evolutiespirituala.ro