luni, 14 iulie 2014

Iată MOTIVELE pentru care oamenii de afaceri CER NAŢIONALIZAREA fabricilor româneşti

nationalizare1Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România a cerut guvernului să naţionalizeze companiile importante, pentru a împiedica închiderea acestora pe bandă rulantă. AOAR se teme că, fără intervenţia statului, economia riscă să se prăbuşească.

Deşi pare un paradox, patronii din România au cerut statului să naţionalizeze companiile importante care riscă să se închidă, făcând referire la anunţul de vânzare a Lafarge, producătoare de ciment, şi la închiderea Europharm. “Soluţia practică ar fi ca statul să cumpere 30% din portofoliul Lafarge, ca să aibă marjă de blocaj. Apoi vede ce strategie are noul cumpărător, pune condiţii, că este în administrarea companiei şi, după ce va şti sigur că va continua producţia, că va menţine locurile de muncă şi că va folosi materii prime de la noi, se va utiliza piaţa internă pentru livrări, poate vinde acţiunile. Este nevoie de un control pe timp limitat al evoluţiei acestui sector important. Să nu vă miraţi dacă, mâine-poimâine, vom importa şi ciment. Relocarea utilajelor de la o fabrică de ciment nu ia mai mult de şase luni. Şi atunci vom pune calcarul în vagoane şi-l vom trimite la producătorii de ciment. Din exportatori de ciment, că Lafarge şi Holcim aveau piaţă internaţională, s-ar putea să devenim importatori de ciment. Nu cred că o să facă guvernul naţionalizare. Noi nu suntem în stare să luăm asemenea decizii”, ne-a declarat Cristian Pârvan, secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). 
Fabrici cumpărate ca să fie închise
Oamenii de afaceri români atrag atenţia guvernului asupra situaţiei alarmante din industria medicamentelor şi din cea siderurgică. “De mai mult de nouă ani atragem atenţia asupra situaţiei inacceptabile de la Institutul «Cantacuzino». La fel de grave sunt încetarea producţiei de medicamente la Braşov şi situaţia din industria siderurgică, urmare a falimentării de către compania Mechel a cinci producători de produse din oţel”, se arată într-un comunicat al AOAR. Totodată, secretarul general Cristian Pârvan spune că soluţia naţionalizării temporare a fost luată şi de alte ţări precum Franţa, Germania, Polonia, Ungaria şi Slovenia. “Dacă eu sunt producător din UE sau din afara UE şi vreau să opresc producţia de ciment, ce fac? Le cumpăr şi le închid. Şi nimeni nu mai poate face nimic, pentru că e privat. Orice sector care păţeşte ceva în România îi afectează pe ceilalţi. Când a plecat Nokia, care nu era un capăt de ţară pentru economia românească, oameni de afaceri care făceau transport, catering sau ce mai făceau au fost afectaţi. Dacă nu ai nici ciment, nici oţel-beton, este mai complicat cu construcţiile. Dacă mergi pe varianta importului, tu ce faci, te duci la mall. Dar cu ce bani dacă nu mai produci nimic?”, a mai spus Cristian Pârvan.
“La metal, din exportatori de fier-beton, acum suntem exportatori de fier vechi şi importatori de fier-beton.” “Măsura naţionalizării se ia atunci când se constată probleme în domenii importante dintr-un stat.”
Autor: CLAUDIA MARCU
http://gandeste.org/

Cu cine esti compatibil





https://www.youtube.com/watch?v=ouppXE_kA4c

Misterele universului cu Minerva 2014 07 12

Vă invitam sa urmariţi o emisiune de astrologie altfel decât cele cu care v-aţi obişnuit... În Misterele Universului veţi găsi tot ce vă interesează legat de astrologie, de ezoterologie, de predicţii... 
Sâmbătă seara, la 6TV, de la 20.30 numai la Misterele Universului cu Minerva veţi afla răspunsuri pe care, poate, le căutaţi de o viaţă! 
www.6tv.ro








https://www.youtube.com/watch?v=E1RZWyiiWnI

Superluna, un fenomen de poveste





https://www.youtube.com/watch?v=L0LERtr0wKY

duminică, 13 iulie 2014

360 grade - 12 iulie 2014 - emisiune completa





https://www.youtube.com/watch?v=hPwpHNvZTLU

Emisiunea completa aici:

http://inregistrari.b1.ro/view-360_de_grade-75.html

vineri, 11 iulie 2014

LUNA PLINA IN CAPRICORN si ZODIILE -12 IULIE 2014, ORA 14:25 –ORA ROMANIEI

imagine
Luna Plina din 12 iulie 2014 are loc cu Luna pe gradul 21:03 Capricorn in opozitie cu Soarele pe gradul 21: 03 Rac cu un maxim in jurul orei 14 :25, ora Romaniei.
Influenta cea mai mare a acestei energii destul de tensionate o vor simti persoanele nascute in jurul datei de 12 ( plus, minus trei zile ),  in semnele cardinale: Capricorn, Rac, Berbec, Balanta dar  o vor simti si  cei care in harta lor natala au planete in apropierea gradului 21 din orice semn zodiacal.
Este o Luna Plina in care putem culege roadele muncii noastre, o munca inceputa odata cu Luna Noua in Capricorn din 1ianuarie 2014.
Simbolul Sabian al  gradului 21 Capricorn: “ O intrecere de stafeta. Fiecare alergator sare cu nerabdare spre locul sau”. Este uimitor acest simbol sabian si in deplin accord cu ceea ce am scris in articolul precedent: “Asa cum Capra poate urca pe munte, aceasta Luna Plina ne arata daca muntele pe care am urcat este cel in acord cu destinul nostru dar tot acuma, putem vedea varful cautat.”. Aceasta Luna Plina intr-un semn cardinal ne grabeste sa ne gasim locul care ne inalta sufletul dar nu fara ajutor divin. O stafeta este un  curier special care aduce scrisori sau mesaje urgente iar aceasta Luna Plina este pentru noi un mesager divin cu mesaje clare, urgente. In acelasi timp, “o intrecere de stafeta” arata  ca cineva are obligatia sa ne transmita un mesaj clar care ne conduce catre locul nostru.
BERBEC /ASCENDENTUL IN BERBEC
LunaPlina activeaza axa IV-X, o axa a familiei si carierei si poate energiza si actualiza problemele legate de cariera, prezenta publica dar si atentia pentru viata privata, familie. Activarea acestei axe arata ca este necesar sa gasiti un echilibru intre nevoia de securitate, viata de familie, relatiile cu familia si cariera, reputatie, succesul in societate. Prezenta Lunii pline in  casa X  poate arata inaltari sau caderi in cariera, scandaluri in cariera datorate femeilor, sacrificiul vietii afective pentru cariera. Sunt posibile schimbari in statutul social, sunt accentuate dificultatile profesionale, refuzul responsabilitatilor dar si o anumita duritate in modul de manifestare.Este un timp benefic pentru luarea deciziei de a renunta la o anumita cariera, puteti primi o oferta de munca in acord cu destinul vostru. In timp ce Uranus in Berbec va indeamna la razvratire, Marte in Balanta in casa partenerului poate crea un mic razboi in aceasta perioada, deci mare atentie. Saturn sprijina aceasta Luna Plina in Capricorn, asta arata ca va puteti intalni cu  experiente spirituale esentiale pe care le-ati ignorat sau neglijat. Afacerile care nu ofera protectie si securitate sufletului vor suferi remodelari sau chiar vor fi rupte.
TAUR / ASCENDENTUL IN TAUR
LunaPlina activeaza axa III-IX, o axa a gandirii si poate energiza  anumite probleme in  comunicare, confuzie in gandire, in idei, in idealuri, in domeniul religios. Activarea acestei axe arata ca este necesar sa gasiti un echilibru intre cunostintele practice si cele spirituale. Prezenta Lunii Pline in  casa IX indica o anumita superficialitate si superstitie in gandire, unele probleme in calatorii, in relatiile cu strainatatea . Este o perioada in care luna plina va poate aduce castiguri din afacerile cu strainatate, din relatiile cu strainatatea, puteti castiga o excursie, puteti planui o calatorie in strainatate, puteti culege roadele unei colaborari cu o firma straina.  Este o luna plina ce va indeamna la transformarea crezurilor voastre, a relatiei cu divinitatea, cu spiritualitatea. In timp ce Marte va face adevarati razboinici la locul de munca, Uranus in Berbec va indeamna sa clarificati emotiile vechi sau mai bine zis afacerile neterminate ale trecutului . Sunt posibile suparari si surprize intr-un mod neasteptat,puteti descoperi ca cineva lucreaza impotriva voastra. Saturn sprijina aceasta Luna Plina in Capricorn, asta arata ca puteti constientiza de ce s-a rupt o relatie importanta pentru sufletul vostru.
GEMENI / ASCENDENTUL IN GEMENI
Luna Plina activeaza axa II –VIII, o axa a posesiunilor si poate indica aparitia unor posibile fluctuatii in zona finantelor si a resurselor materiale. Sunt posibile fie cresteri ale finantelor fie o posibila pierdere, dar sigur o tendinta de acumulare de resurse financiare care vine in intampinarea dorintei intense de a va simti in siguranta. Aceasta Luna Plina prin activarea axei II-VIII arata  ca este necesar sa faceti un echilibru intre nevoile personale si nevoile celorlalti, intre material si spiritual. Luna plina in casa VIII poate aduce un blocaj in jurul puterii detinute , probleme cu femeile din familie si chiar discutii destul de violente, probleme cu banii proveniti de la “ celalalt”, probleme cu creditele, probleme cu modul de folosire a puterii personale, a manipularii oamenilor in interesul personal. Aceasta luna plina poate aduce renuntarea la o afacere sau la transformarea ei. In timp ce Marte va transforma in flacari erotice, Uranus in Berbec va pune intr-un mod unic sa va sortati prietenii. Saturn sprijina aceasta Luna Plina in Capricorn, asta arata  ca sunteti ajutati in domeniul muncii, puteti gasi un loc de munca, va puteti vindeca o anumita problema de sanatate.
RAC / ASCENDENTUL IN RAC
LunaPlina activeaza axa I-VII, o axa a relatiilor si poate indica probleme personale, de incredere, de curaj, de independenta care pot duce la probleme cu cei din jur. Aceste probleme personale pot conduce la schimbari majore legate de relatiile cele mai intime, izbucnirea unei confruntari sau ruperea unei relatii existente, dusmani care se pot manifesta deschis.Activarea acestei axe indica ca este necesar sa gasiti un echilibru in relatiile cu ceilalti, echilibru ce poate fi gasit doar prin cultivarea adevarului in relatii, parteneriate , prin exprimarea intr-un mod cat mai deschis a gandurilor si dorintelor in raport cu celalalt . Prezenta Lunii pline  in casa VII, o casa a parteneriatelor, arata destul de clar o sensibilitate excesiva, relatii afective instabile, probleme in afaceri. Aceasta Luna Pina este ca un spot luminos asupra partenerului aratandu-l asa cum este el, puteti vedea foarte bine problemele existente dar puteti lua si decizia dura de a rupe o relatie sau de a o transforma, aveti la dispozitie o energie imensa de a rupe “cordonul ombilical “care va tine legati de un partener care nu va face bine . Poate fi si un moment in care sa primiti noi propuneri, reinnodarea unui juramant intr-o relatie pe un nivel mai profund. In timp ce Marte va face destuli de autoritari, furiosi in familie, Uranus in Berbec aduce schimbari neprevazute in viata profesionala si cariera, modul in care va prezentati in societate ar putea fi contestat sau puteti fi pusi in situatii iesite din comun. Saturn sprijina aceasta Luna Plina in Capricorn, asta arata  ca sunteti ajutati refaceti o relatie de iubire.
LEU / ASCENDENTUL IN LEU
LunaPlina activeaza axa XII-VI, o axa a limitarilor si sanatati si poate  indica probleme legate de munca,  de serviciu dar si de sanatate. Activarea acestei axe indica ca este necesara o reorganizare a vietii de zi cu zi in care detaliile practice dar si rutinele sa fie rezolvate, aveti nevoie de obiective clare, planuri care sa elimine limitarile. Prezenta Lunii pline in casa VI poate indica o anumita instabilitate si sensibilitate la locul de munca, diverse probleme de sanatate, o vulnerabilitate la locul de munca care va induce un caracter destul de retinut in raport cu colegii de munca. Este cel mai bun timp pentru a incepe o dieta evitand astfel excesul in alimentatie care va poate aduce diverse probleme. Sunt posibile anumite venituri suplimentre la locul de munca. In timp ce Marte va ridica in picioare pentru ideile voastre, va provoaca in comunicare, deveniti nerabdatori sau impulsivi in timp de conduceti, Uranus in Berbec  aduce schimbari neprevazute in calatorii, examene, relatia cu strainatatea, cu legea. Saturn sprijina aceasta Luna Plina in Capricorn, asta arata  ca sunteti ajutati in tot ce tine de familie, afaceri imobiliare, parinti.
FECIOARA/ ASCENDENT IN FECIOARA
LunaPlina activeaza axa XI-V, o axa afectiva si poate indica diverse probleme cu prietenii, egocentrism in relatiile afective, originalitate in dorintele creatoare dar si posibile probleme cu copiii. Activarea acestei axe arata ca este necesar sa gasiti un echilibru intre dorintele creatoare, autoincrederea si valoarea unei echipe, apartenenta la un grup. Prezenta Lunii Pline in casa V poate arata o dorinta neobisnuita de schimbare in relatiile afective, numeroase legaturi amoroase, posibile certuri cu copii. Entuziasmul si dorinta de distractie este la maxim, este posibil sa culegeti roadele unei munci de creatie, este posibil sa va bucurati de rezultatele exceptionale ale copiilor vostri, este posibil ca persoana iubita sa va impresioneze prin romantismul si pasiunea ei. In timp ce Marte aduce conflicte legate de bani, proprietati,  Uranus in Berbec  aduce schimbari neprevazute in afaceri, banii partenerului, viata intima.. Saturn sprijina aceasta Luna Plina in Capricorn, asta arata  ca sunteti ajutati in tot ce tine de relatia voastra cu rudele, comert, examene, studii, calatorii scurte.
BALANTA/ ASCENDENT IN BALANTA
LunaPlina activeaza axa X-IV, o axa a familiei si caierei si poate aduce in lumina problemele legate de cariera, prezenta publica dar si atentia pentru viata privata, familie. Activarea acestei axe arata ca este necesar sa gasiti un echilibru intre nevoia de securitate, viata de familie, relatia cu familia si cariera, reputatie, succesul in societate. Prezenta Lunii plina in  casa IV poate arata o anumita dezordine in viata de familie, schimbari  in viata de familie, certuri cu parintii, este o energie provocatoare ce va cere sa va imbunatatiti viata de familie, o mai mare responsabilitate si implicare in viata domestica, sa faceti ordine in relatiile voastre cu familia si membrii acesteia .  Incercari in familie, in afacerile imobiliare, sa nu uitam ca aceasta casa IV are legatura cu sfarsitul unei situatii. In timp ce Marte  va poate transforma intr-un buldozer ce poate trece peste tot si toate doar pentru a va indeplini dorintele, Uranus in Berbec  aduce schimbari neprevazute in casnicie, asocieri, afaceri, iubire. Saturn sprijina aceasta Luna Plina in Capricorn,  asta arata  ca sunteti ajutati in tot ce tine de bani, munca voastra care produce bani.
SCORPION/ ASCENDENTUL IN SCORPION
LunaPlina activeaza axa IX-III, o axa a gandirii si poate indica anumite probleme in tot ce tine de comunicare, confuzie in gandire, in idei, in idealuri, in domeniul religios. Activarea acestei axe arata ca este necesar sa gasiti un echilibru intre cunostintele practice si cele spirituale. Prezenta Lunii pline in casa III poate arata o lipsa de motivatie care genereaza melancolie, aroganta in comunicare, in expunerea ideilor personale , probleme cu rudele, este posibil ca oamenii mai tineri din familie sa joace un rol mai activ in viata voastra, atentie la tot ce tine de transport, la excursii, cum conduceti masina. Este posibil sa primiti o stire importanta, socanta legata de un frate, o ruda de-a voastra. In timp ce Marte face ca actiunile   din trecut sa va prinda din urma, sa fiti mai retrasi, Uranus in Berbec aduce noutati , neasteptat, imprevizibil in domeniul muncii, sanatatii. Saturn sprijina aceasta Luna Plina in Capricorn, asta arata  ca sunteti ajutati sa constientizati si reparati un comportament gresit, impulsiv, puteti plati destul de dur pentru acesta. Pozitiv , aceasta energie a lui Saturn va poate ajuta si obliga spiritul sa dezvolte profunzimea, corectitudinea, tenacitatea de care are nevoie. Atentie la problemele de sanatate.
SAGETATOR/ASCENDENTUL IN SAGETATOR
LunaPlina activeaza axa VIII-II, o axa a posesiunilor  si poate arata anumite probleme legate de atasamentele prea pronuntale fata de bani, bunuri, posesivitate pronuntata fata de persoana iubita . Aceasta Luna Plina prin activarea axei II-VIII arata  ca este necesar sa faceti un echilibru intre nevoile personale si nevoile celorlalti, intre material si spiritual.
Prezenta Lunii Pline in casa II poate arata ca puteti atrage bani  dar pot fi si cheltuieli nechibzuite, cheltuieli suplimentare, fluctuatii in zona finantelor si a resurselor materiale in general. Exista o dorinta imensa de acumulare de bunuri materiale, bani  din dorinta cresterii sigurantei financiare, dar atentie, sunt posibile pierderi materiale . Este posibil sa pierdeti un loc de munca dar sa gasiti si noi modalitati de a face bani, este posibil sa aveti probleme cu anumiti bani imprumutati, sa munciti din greu pentru bani, sa faceti cheltuieli neprevazute care sa va destabilizeze din punct de vedere. In timp ce Marte  va face adevarati razboinici in relatiile voastre de prietenie, Uranus in Berbec aduce noutati, neasteptat, imprevizibil in domeniul iubirii, copiilor. Saturn sprijina aceasta Luna Plina in Capricorn, asta  accentueaza destul de mult valoarea legaturilor cu afacerile neterminate ale trecutului, daca ati facut rau celor din jur intr-un mod voit sau nu, puteti contientiza acest lucru si puteti repara aceste greseli. Pozitiv, aceasta perioada este ideala pentru studiul subiectelor spirituale , mistice si oculte.
CAPRICORN/ASCENDENTUL IN CAPRICORN
LunaPlina activeaza axa VII-I, o axa a relatiilor si poate indica probleme in relatii, parteneriate  cu influente deosebite asupra personalitatii, increderii in propria persoana. Aceste probleme in relatii  pot conduce la schimbari majore legate de relatiile cele mai intime, izbucnirea unei confruntari sau ruperea unei relatii existente , dusmani care se pot manifesta deschis. Activarea acestei axe indica ca este necesar sa gasiti un echilibru in relatiile cu ceilalti, echilibru ce poate fi gasit doar prin cultivarea adevarului in relatii, prin exprimarea intr-un mod cat mai deschis a gandurilor si dorintelor in raport cu celalalt. Prezenta Lunii pline in  casa I va face destul de vulnerabili , schimbari frecvente de dispozitie, evenimentele din jur va pot afecta atitudinea mai mult decat de obicei deoarece exista tendinta de a personaliza exagerat tot ce se petrece in jur rezultand astfel confruntari cu ceilalti. Atentie la sanatate si la nervii vostri. In timp ce Marte  va face adevarati razboinici in cariera, va stimuleaza ambitia, dorinta de recunoastere pentru realizarile voastre, aduce conflicte cu autoritatile,  Uranus in Berbec aduce noutati, neasteptat, imprevizibil in familie, camin, relatia cu parintii.Saturn sprijina aceasta Luna Plina in Capricorn  si va ajuta sa dati o forma realista  sperantelor voastre.
VARSATOR/ ASCENDENTUL IN VARSATOR
LunaPlina activeaza axa VI-XII, o axa a limitarilor si sanatatii si poate indica probleme legate de munca,  de serviciu dar si de sanatate. Activarea acestei axe indica ca este necesara o reorganizare a vietii de zi cu zi in care detaliile practice dar si rutinele sa fie rezolvate, aveti nevoie de obiective clare, planuri care sa elimine limitarile. Prezenta Lunii pline in  casa XII  indica emotii schimbatoare , dusmanii, lovituri datorate  rautatii femeilor dar si o judecata incetosata fiind cel mai bine sa analizati cu atentie toate consecintele posibile inainte de a urma un drum, de a lua o decizie. Este un timp benefic in care sunteti ajutati sa renuntati la anumite obiceiuri proaste ( fumat, bautura, etc.), poate fi o perioada in care veti simti mai mult nevoia de a fi singuri, de a va odihni mai mult, de a dormi mai mult, deasemenea puteti primi in vis anumite raspunsuri si rezolvari la unele probleme grele ale vietii voastre. In timp ce Marte aduce lupte intense in activitatile legate de studii superioare, calatorii, noi subiecte, decizii juridice, Uranus in Berbec aduce noutati, neasteptat, imprevizibil in legatura cu  un frate, sora, o ruda apropiata. Saturn sprijina aceasta Luna Plina in Capricorn, si va ajuta sa dati o forma realista  carierei voastre, sa va reanalizati ambitiile profesionale.
PESTI/ ASCENDENTUL IN PESTI
LunaPlina activeaza axa V-XI, o axa afectiv si poate indica diverse probleme cu prietenii, egocentrism in relatiile afective, originalitate in dorintele creatoare dar si posibile probleme cu copiii.Activarea acestei axe arata ca este necesar sa gasiti un echilibru intre dorintele creatoare, autoincrederea si valoarea unei echipe, apartenenta la un grup.Prezenta Lunii pline in  casa XI indica instabilitate in raport cu prietenii, schimbari legate de relatia cu un grup,  sunt posibile si cunostinte noi, alaturarea de un nou grup dintr-o puternica nevoie emotionala..Este un timp in care aceasta luna plina poate lucra ca un spot luminos asupra prieteniilor nesincere, asupra scopurilor egoiste din anumite asocieri. Este o perioada buna in care puteti obtine anumite daruri de la prieteni, puteti obtine o avansare datorita unui prieten, totul se inverte in jurul contactelor sociale. In timp ce Marte aduce lupte intense, conflicte legate de proprietatile si banii unei afaceri, banii  in comun cu partenerul de viata, Uranus in Berbec aduce noutati, neasteptat, imprevizibil in legatura cu banii, valorificarea unui talent personal, acuma, banii devin stiri iesite din comun. Saturn sprijina aceasta Luna Plina in Capricorn  si va ajuta sareparati si reanalizati orice concept gresit la nivelul spiritualitatii, legaturii voastre cu Dumnezeu.Puteti culege anumite roade dintr-o afacere cu strainatatea, in studii superioare.
Adriana Tudosa
Sursa: http://adriana-astro.com/

Luna Plina in Capricorn- 12 iulie 2014! O fundatie noua pentru viata noastra







Stiu ca v-ati cam saturat, unii dintre voi, sa auziti despre schimbare si transformare. Mai ales anul acesta, de la inceput si pana acum, astrologii au prezentat in nenumarate randuri, evenimentele astrologice, exact in termenii acestia. Schimbare, transformare... "Dar cat ne mai transformam?" "Cat mai dureaza nebunia asta?" "Da' ce se intampla dom'le, de e haosul asta?" "Zi-mi ce se intampla, ca eu nu ma pot"... Cam asta aud de ceva vreme.
Configuratiile astrologice au creat un context tensionat persistent, care a fost resimtit de cei mai multi ca un malaxor urias. S-au produs numeroase schimbari in viata multor oameni (au fost vizati mai ales cei nascuti in semne cardinale: Berbec, Rac, Balanta, Capricorn), schimbari pe care le-au numit, probabil, "pierderi" si care au vizat atat relatiile cat si alte zone de viata. Pentru altii nu s-au produs schimbari vizibile, concrete, dar toata aceasta prima jumatate a anului a fost resimita ca o incordare permanenta, ca o asteptare a ceva. Totul a fost foarte intens, ca si cand am trait mai multi ani intr-unul singur.
Avand in vedere toate acestea, cei care au trecut prin multe schimbari e posibil sa se simta debusolati acum. Si epuizati. Atat de multe lucruri au plecat si atat de mult s-au identificat in trecut cu ele, incat acum traiesc o stare similara cu convalescenta. Insa, daca privim lucrurile din sens invers, de fapt toate lucrurile care au plecat nu se ma potriveau cu cine sunt.


Mai cu seama ca ne aflam intr-un proces accelerat de transformare a constiintei si suntem tot mai mult noi insine, deci odata cu deschiderea catre autenticitate, experientele, oamenii, care nu se mai potrivesc cu cine devenim, ies din viata noastra.
Ce vreau sa spun este ca, intr-un fel sau altul, am creat un spatiu liber in viata noastra. Un spatiu pe care simtim sa-l umplem acum cu ceva nou, in care suntem entuziasmati sa cream ceva care sa ne reprezinte acum si mai ales sa ne inspire si sa ne bucure.
Aceasta este tema Lunii pline in Capricorn, aspect care se produce sambata 12 iulie la ora 14:25 (ora Romaniei), cu Luna in Capricorn si Soarele in Rac.
Luna plina activeaza acum axa cunoasterii, a gandirii, constiintei, evolutiei, aspiratiilor. Vor fi luminate, scoase la suprafata o serie de aspecte, de convingeri, puncte de vedere, emotii, sentimente reprimate (inca din perioada copilariei) si orice altceva ne opreste sa ne urmam propria cale.
Capricornul vorbeste despre o cale sociala si profesionala asumata, lunga, solida, responsabila si autentica. Despre autoritatea pe care o avem acolo unde ne aflam si in ceea ce alegem sa facem. Despre responsabilitatea cu care pasim pe drumul ales, in fiecare zi, putin cate putin, cu rabdare.
Racul vorbeste despre siguranta, securitate emotionala, radacini, caldura caminului, legaturile cu familia, educatia primita in copilarie, amintiri, traditie.
Intr-un fel, aceasta Luna Plina pune in balanta pe de o parte, alegerile pe care le facem pentru siguranta noastra si confortul personal, iar pe de alta parte dorintele si aspiratiile de ordin social si profesional. Acolo unde am produs un dezechilibru, e nevoie sa restabilim echilibrul. Unde am sacrificat prea mult siguranta si confortul personal, e nevoie sa ajustam lucrurile. Iar daca drumul profesional nu ne implineste, avem de facut niste alegeri care sa indrepte aceasta situatie.
Ascendentul momentului se afla in Balanta, semn in care inca se afla Marte, in conjunctie cu Destinul. Asadar, din nou se pare ca transformarea vizeaza relatiile si felul in care ne pozitionam fata de oamenii pe care i-am ales sa fie in viata noastra. Mai sunt, probabil, lucruri de clarificat in relatii, si putem face asta acum, cu ajutorul comunicarii clare, deschise. Avem sansa ca in unele relatii sa trecem la un alt nivel, mai constient si mai profund. Unele parteneriate construite acum sunt solide, benefice pentru ambele parti si pe termen lung.
Aceasta Luna plina este sustinuta de Saturn (Scorpion) si de Pluto (Capricorn), dar provocata de Marte (Balanta) si Uranus (Berbec). Transformarea este aproape inevitabila, suntem impinsi spre schimbare si progres, spre evolutie si elevare. Este un proces aflat deja aflat in desfasurare de mai multe luni si cumva se incheie un ciclu inceput pe 11 ianuarie cand a avut loc Luna Noua in Capricorn. Cei mai multi dintre noi simt ca se apropie ceva, ca are loc o transformare profunda la nivel de fiinta. Mai ales daca am tot procesat/eliberat energie si programe vechi, ne simtim ca intr-o intersectie mare, necunoscuta, fara sa avem vreo harta la noi. Suntem doar noi, fiecare in intersectia lui, in fata posibilitatilor, si e timpul sa alegem dupa inspiratia si intuitia noastra.
Daca va suna cunoscut acest scenariu, e bine ca, in ciuda nevoii accentuate de libertate si independenta, sa nu fortati in niciun fel lucrurile. Tendinta acum este sa actionati sub presiunea emotiilor care ies cu forta la suprafata, si sa va pripiti sau sa creati adevarate tzunami-uri in viata voastra. Ceea ce va afecteaza acel minim confort emotional, de care aveti nevoie si despre care am amintit mai sus.
Apoi, rabdarea este necesara si in cazul acelora care stiu ca vor sa schimbe, dar nu stiu exact ce si cum. Si, mai ales, sa recunoasca ce stiu deja (CE vor sa schimbe), chiar daca nu stiu CUM vor face asta (inca).
Probabil veti auzi/spune des: "stiu ce vreau, dar ma tem ca...", "vreau sa schimb acest lucru, dar nu stiu ce se va intampla dupa aceea..." "Stiu ca ceva se schimba, dar nu vad nimic clar la orizont"
Rabdare si incredere, acestea sunt cheile potrivite! Si intrebari puse in ordine: Mai intai raspundeti la "CE?", dupa aceea la "CUM?" si abia apoi "UNDE?" Iar acesta este momentul lui "ce".
Cei mai multi se pot impotmoli in tot felul de convingeri, in ce este corect sau nu, ce se face sau nu, ce ar trebui sau nu, ce este moral sau nu. Aici intervin educatia primita, toate definitiile pe care le-am invatat despre ce e bine si rau, tot ce am considerat ca ne-ar pune intr-o lumina defavorabila etc... Cu alte cuvinte, este esential sa ne delimitam de toate aceste ganduri, sa facem distinctia intre ce credem noi si ce prespunem ca ar crede ceilalti (mai ales familia), sa avem mai multa incredere in ce simtim ca e corect pentru noi acum. Pana la urma, este un moment de asumare de sine, de libertate interioara si, poate, de revendicare a individualitatii prin renuntarea la dependentele si scenariile pe care inca le rulam in mintea noastra.
Va propun sa va priviti viata ca pe propria oglinda. Sa va vedeti pe voi in ea. Tot ce este acolo este creatia voastra. Nu buna sau rea, ci doar creatia voastra. Ce vedeti? Ce ati creat? Experientele create sunt rezultatul alegerilor voastre sau al unor puncte de vedere si convingeri primite de la familie, prieteni, rude etc? Ce ati vrea acum sa creati este alegerea voastra, este pentru bucuria voastra, sau incercati sa evitati opozitia fata de convingerile altora?
Cum ar fi daca intr-o zi, cand te privesti in oglinda, in loc sa te vezi pe tine asa cum te stii, ai vedea toata viata ta prezenta? Si cum ar fi daca ai accepta si nu ai mai judeca nimic din ce vezi acolo? Cum ar fi daca nu te-ai mai judeca pe tine?
Cei care isi asuma acum propria viata si alegerile, cei care isi accepta viata, se accepta pe sine, au curaj sa recunoasca ce vor si merg pe drumul lor, aceia vor culege roade exceptionale, inedite. Poate nu toti le vor vedea si culege acum, in aceasta zi, dar cu siguranta in curand se va intampla.
In aceste zile, curatam terenul, il pregatim, si turnam fundatia pentru ceea ce vom crea de acum. Si s-ar putea, de fapt e de preferat, ca aceasta fundatie sa fie una noua (sau veche dar cu ajustari substantiale), solida, sanatoasa. Prin fundatie inteleg suma convingerilor, filozofiei de viata, punctelor de vedere, curatenie mentala. Este tot ce alegem sa pastram din ce stim si tot ce incepem sa dezvoltam.
E important sa fim atenti la nevoile noastre, inclusiv la cele ale corpului nostru care trece prin aceleasi transformari si procese (nu intamplator oamenii se plang in perioada asta de probleme digestive, de exemplu). Corpul ne semnaleaza ce vrea, ce are nevoie. Cu cat ne raportam mai mult la "ceea ce stim ca e bine", cu atat mai multa greutate intampinam cu corpul nostru. De exemplu, daca simti sa mananci foarte putin si doar anumite alimente (fructe, sa zicem- asta mi se intampla mie acum), degeaba te fortezi sa mananci mai mult sau ceea ce crezi tu ca este "sanatos", nu vei obtine decat si mai mult dezechilibru.
E bine sa bem multa apa si sa stam cat mai mult in preajma apei daca avem ocazia. Totusi, gesturile aventuroase legate de apa ar trebui evitate.
Dupa aceasta Luna plina, vor fi multe schimbari pe cer, astfel ca se va schimba energia si va creste ritmul materializarii unor intentii. De aceea, acum e mai sanatos sa ne luam timp sa reflectam, sa meditam, sa ne sondam mintea si sufletul, pentru ca apoi sa ne bucuram de procesul propriu-zis al creatiei si materializarii. Si vom invata sa ne bucuram mai mult, ajutati fiind de Jupiter in Leu (din 16 iulie).
Luna Plina cu Inspiratie, Bucurie si Usurinta!
Nicoleta Svârlefus

Sursa: http://www.astrocafe.ro/