luni, 25 aprilie 2011

PREVIZIUNI DESPRE ROMANIA

Aceste previziuni au fost primite de mine de la Divinitate, prin intermediul ingerilor, in ultimii doi ani si puse pe hartie, la indemnul unui prieten, la data de 06.03.2011

O sa incep cu politica romaneasca, deoarece consider ca te intereseaza cel mai mult. Ca o lamurire suplimentara, sa stii ca nu exista nici o cronologie, nici in desfasurarea evenimentelor, nici in primirea “informatiilor” de catre mine.
Asadar, Boc, va fi “debarcat” sau aruncat din barca. Dupa parerea mea, acest lucru a fost deja hotarat de catre Base’, cel mai onorabil pentru el, va fi printr-o motiune de cenzura.
Basescu “ va fi  sinucis” de catre cei din propriul partid, prin intermediul unei Elene, si desi pare ciudat, numele care imi vine mai simplu in cap, este Basescu, deci Elena Basescu?!
Nu stiu daca ai habar de faptul ca, lui Basescu, i-a fost dat sa fie presedinte in doua mandate. In timpul celui de al II-lea mandat, trebuia sa aleaga: ori trecea de partea “ binelui” si atunci ar fi ramas in istorie ca un conducator mai bun decat Stefan cel Mare sau Mihai Viteazu sau mai stiu eu care, si ne-ar fi scos din “rahat” sau trecea de partea “negativa” si ramanea in istorie, ca cel mai prost si dobitoc conducator, care va duce tara la nivelul de “ praf si pulbere”( nu e metafora). Acum o sa iti dau informatia cea mai ciudata: asta va fi salvarea noastra ca natie?!
Omorarea lui Basescu va duce la o serie de evenimente nu tocmai placute (unele): am vazut oameni intinsi pe strada, morti, destul de multi( ca si proiectie in timp, pot doar sa spun ca erau imbracati in pulovere). Tot moartea lui Base’, va duce la CADEREA INTREGII CLASE POLITICE. Alte informatii nu am referitoare la acest fenomen.
La nivel mondial, pot sa spun ca in Italia sta un megavulcan sa erupa si nu este unul cunoscut. Asta va antrena si alti megavulcani stinsi sau necunoscuti pana in present si de aici vor incepe cutremure, tunamiuri si alte calamitati.
Romania va fi protejata de aceste calamitati, in afara de un cutremur mare, de 6.3-6.5, care va duce la cca. 3000 de morti, si in urma caruia vor iesi la suprafata “SECRETELE DACILOR”. Nu stiu exact ce inseamna asta, dar acestea ne vor proteja.
In urma acestor calamitati, America va avea foarte mult de suferit: California va deveni o insula mica, tara se va sparge in state de sine statatoare si vor murii foarte multi oameni. Asta va veni ca o “ plata “ pentru razboiul pe care il vor incepe sau l-au inceput deja.
Mai marii lumii, si aici nu vorbesc despre presedinti sau regi, stiu ca in 3-5 ani se vor folosi pe scara larga, vehicole cu combustibil neconventional. De aceea, s-au gandit sa traga un profit urias acum: au mega depozite de titei si gaze naturale, care pot ajunge cam 2 ani pentru tot globul. Ca sa creasca pretul, au inflamat peninsula Sinai si o sa vezi ce razboi frumos o sa iasa. Ca sa fie siguri, incearca si intre cele doua Corei, dar pe ei ii “doare” de arabi si de petrol.
Acum din pacate pentru tine, voi trece la o parte care s-ar putea sa nu iti placa: Dumnezeu a hotarat ca ajunge cat s-au jucat “ cei rai” cu soarta omenirii. Cam tot ceea ce au facut si fac ei este sa se imbogateasca: au inventat medicina si medicamentele si au constat ca populatia s-a inmultit peste masura si nu mai au cu ce sa o hraneasca si cum sa o controleze. De aceea au pus la cale si au HOTARAT sa reduca 2/3 din omenire si mai ales sa ne imbolnaveasca, pentru a ne transforma in consumatori de medicamente si a ne controla prin frica de moarte. Ne-au facut sa uitam ca bolile apar atunci cand omul o i-a razna si nu mai este pe drumul lui hotarat de Dumnezeu sau nu este in stare sa traga invatamintele de buna voie pentru “a mai urca o treapta” in evolutia sa. Asta sunt bolile si nimic altceva.  Dupa aceasta perioada de schimbare a omenirii, asa se “vor trata “ bolile si toate vor fi considerate intamplari normale.
In timpul acestor schimbari, vor muri multi oameni: unii in calamitatile naturale, altii din cauza bolilor. Cei ce vor murii, nu vor fi doar cei rai sau cei ce nu merita sa depaseasca aceasta perioada grea si intre in lumea buna de dupa 2012. Vor fi si rai, si acestia vor merge sa se caiasca si sa isi astepte randul la o alta reincarnare, iar cei buni, vor fi cei care si-au indeplinit misiunea si ei vor fi intampinati si calauziti de ingerii lui Dumnezeu spre lumile superioare. Nu toti  preotii vor trece. Si ei sunt tot oameni si vor avea acelasi tratament ca si oamenii normali.
Simpatic este faptul, ca mult timp, am fost suparata de faptul ca Biserica noastra, si aici ma refer la conducere, in loc sa faca mai multe camine pentru batrani si copii, construieste biserici si mai ales catedrala din Bucuresti.
Asa de tare mi-am luat-o, ca nici nu poti sa iti inchipui! Raspunsul a fost ca, dupa revolutie, fortele raului au construit  si au implantat in tara, o gramada de “insemne” care sa “ ne blocheze” si sa ne tampeasca ca popor. Spre uimirea mea, Actualul Patriarh stie ce va fi si de aceea contracareaza insemnele rele cu monumente care sa aduca binele, iar CATEDRALA MANTUIRII NEAMULUI este edificiul de unde se va conduce O LUME MAI BUNA.
Si ultima informative: o parte din cei ce vor ramane, vor fi “oameni de lumina”( metaforic) si prin rugaciunile lor vor tine direct legatura cu Dumnezeu. ( dupa 2012, toti vom active farama de dumnezeire pe care creatorul a pus-o in noi la crearea noastra).

73 de comentarii:

  1. Interesant articolul, ciudat ca nu a aparut inainte de debarcarea lui Boc sa para mai credibil dar ma rog fiecare are liberul arbitru sa faca ce vrea, in ceea ce priveste omorirea lui Basescu nu mi se pare o idee buna,nu mai este bun ? ok,il dam la o parte dar nu sa il omorim , ca nimeni nu are dreptul sa ia viata altuia.Si el are acelasi Dumnezeu ca si noi si trebuie sa apelam la virtutea iertarii ca greselile lui si le va platii el singur,nu fac campanie politica dar cred eu ca este un punct devedere al bunului simt,nu venim pe pamint sa judecam semenii ci sa traim in comuniune cu ei mai bine mai rau doar Domnul stie cum.

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Marian,
    Daca te uiti cu atentie, previziunile sunt scrise si date "luni, 25 aprilie 2011", deci cu mult inaite de debarcarea lui Boc. Nu stiu daca tu ai inteles ca astea sunt previziuni si ca eu asta am vazut ca va urma.


    Multumesc mult de felicitari, d-le Daniil, si eu va apreciez din tot sufletul!
    Cu drag,
    Sfatuitoarea

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Draga Samy,
    Din pacate chiar am vazut ca multa lume va muri. Si eu sunt foarte trista din acest motiv si exact asta m-a facut sa deschid acest blog si sa incerc sa previn acest lucru, desi stiu ca unele lucruri sunt karmice si nu pot fi evitate. Daca voi reusi sa "trezesc" cat mai multi, atunci, munca mea nu este zadarnica.
    Cat priveste insemnele implantate, uitate doar la "monumentele" ridicate in cinstea Revolutiei din '89...
    Cu drag,
    Sfatuitoarea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. sunt statii psihotronice instalate unele in monumente dar majoritatea sunt in jurul marilor orase...au drept efect naucirea populatiei, inducerea starii de teama ,saracie,lipsa de initiativa,etc...uitati-va si la antenele acelea alb cu ros din preajma oraselor sunt emitatoare iar in orase pe blocuri sunt multe amplificatoare sub forma de antene

      Ștergere
    3. Ai perfecta dreptate.
      Sfatuitoarea

      Ștergere
  5. In legatura cu Italia? Va sa zica va disparea? Si ai nostri ar trebui sa vina acsa cat mai au timp?? Daca mai au...

    RăspundețiȘtergere
  6. Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Ceea ce afirmaţi mai sus se potriveşte cu ce a profeţit Gupta Swami despre România. El a spus că după acel „eveniment” cu actualul preşedinte oamenii se vor răscula împotriva sistemului şi va fi revoluţie, iar pentru a pondera fărădelegile în ţară se va institui chiar o dictatură militară, activă până în anul 2014.
      Aş fi curios ce părere aveţi, este posibil ca la cârma ţării să fie ales un conducător moldovean, de peste Prut, şi să ne unim cu Moldova? Şi eu am unele intuiţii despre viitor şi asta văd.
      Pe de altă parte, eu deţin informaţii formidabile despre faptul remarcabil că sistemul solar a fost făurit de o INTELIGENŢĂ COSMICĂ, ale cărei creaţii cu greu le putem înţelege cu ştiinţa noastră materialistă actuală. Mai mult, pentru a ne dovedi că astrele nu s-au plămădit din hazard, acea INTELIGENŢĂ a implementat în măsurile lor anumite SEMNE (peceţi) sub forma unor constante fundamentale înscrise în parametri lor fizici şi dinamici. Acestea sunt SEMNELE de care a vorbit Iisus, că vor fi revelate cu puţin timp înainte de a doua Sa venire („Vor fi semne în Soare, în lună şi în stele…” [Luca: 21;25]. În timpul vieţii sale părintele Arsenie Boca a prevăzut că aceste SEMNE vor fi revelate din România. Totuşi întâmpin unele dificultăţi în demersul meu de a obţine drept de proprietate intelectuală asupra teoriei mele, ce stă la baza revelării peceţilor divine înscrise în astre. Aş fi curios ce spun îngerii d-stră despre această chestiune (dacă este posibil şi nu vă cer prea mult!)
      Cu respect
      Aeleden

      Ștergere
  7. Dragul meu Aeleden,
    Ceea ce sustii tu este perfect adevarat. Universul a fost creat de o inteligenta (Dumnezeu) pe care mintea umana inca nu o poate intelege. Este foarte posibil sau nu, ca noul conducator sa fie din Moldova. Asta doar Dumnezeu o stie!
    Cat priveste semnele, o parte vor pleca din Romania.
    Nu inteleg ce treaba are "dreptul de proprietate" la toate astea. Imi pare rau sa iti spun, dar ceea ce tu prevezi despre viitor, nu trebuie sa poarte nici un " drept de proprietate". Toate premonitiile si "intuitiile" ti-au fost date pentru a fi facute cunoscute oamenilor, nu pentru a trage foloase de acest gen din ele. Atunci cand vei avea nevoie de ajutor financiar, fii sigur ca vei fi anuntat.
    Ai incredere in Dumnezeu si lasa-te purtat pe drumul care ti-a fost scris sa il urmezi si nu iti va parea rau.
    Ingerii sa te calauzeasca!
    Cu mult drag,
    Sfatuitoarea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc pentru răspuns.
      Referitor la obţinerea dreptului de proprietate intelectuală pot spune că acele constante fundamentale încifrate în sistemul solar nu sunt cunoscute ştiinţei actuale. Ele rezultă dintr-o teorie proprie care va înlătura teoria relativităţii generale. Despre asta era vorba. Aş vorbi despre SEMNE şi acum, dar pentru a fi înţeles trebuie să definesc aceste constante (numere sau mărimi fizice adimensionale) şi atunci oricine le poate prelua şi înregistra pe numele său. Ori eu nu sunt nici vanitos, nici absurd, dar tare aş dori să se ştie că aceste descoperiri au fost făcute de un român. Abia aşteaptă NASA şi alte centre de cercetare să afle ce valoare are „constanta gravitaţională de cuplaj” (similara la nivel macro a constantei de structură fină din fizica atomică). Iar această constantă neştiută azi este înscrisă şi în structura dimensională a Marii Piramide. De aceea încerc să înregistrez mai întâi aceste cercetări şi apoi să le fac publice.
      Sper că m-am făcut înţeles.
      P.S
      De obicei în noaptea de sânziene şi în ziua premergătoare mi se întâmplă câte ceva neobişnuit (odată am fost vizitat de o sferă de lumină). De data aceasta nu am avut nici o percepţie în afară de faptul că am ajuns din întâmplare pe acest blog. Sper să fie de bun augur.
      Numai bine!

      Ștergere
    2. poti scrie o carte, avand numele real ca autor drepturile iti vor fi recunoscute; insa asta doar pentru a-ti face public cunoasterea, Divinitatea oricum nu lasa sa fie folosite la intamplare aceste informatii si nici fratii nostri galactici care ne supravegheaza si mai ales fratii TAI...ai incredere in ce iti transmit EI cand te viziteaza...a patenta la noi asa ceva iti va fi cam greu avand in vedere incapacitatea culturala a celor de la OSIM...vei fi indrumat si vei primi semne si in jurul tau cand va fi nevoie/necesar sa faci cele necesare...
      ca o adaugire, Romania ava atrage atentia lumii cu ceva, printre care si un nou model de societate, tehnologia va merge mai departe indiferent de dezastrele socio-politice, alte forme sociale vor veni....asadar fara teama

      Ștergere
    3. Aşa e anonimule… mă bucur când întâlnesc pe cineva care ÎNŢELEGE. Sunt conştient că voi avea o misiune grea ce necesită sacrificii. Teoria mea va pune în umbră relativitatea generalizată, care devine doar un caz particular, alături de mecanica invariantivă. Deci îmi vor sări în cap relativiştii consecvenţi, dar şi evreii, care nu vor accepta uşor ca Eistein să fie dat jos de pe soclu.
      Pe de altă parte, oculţii, care vor eliminarea lui Dumnezeu din ecuaţia universului şi anihilarea creştinismului, vor primi o grea lovitură prin descoperirea acestor SEMNE cu care a fost pecetluită „lucrarea Soarelui”, iar reacţia lor este imprevizibilă.
      Rămâne de văzut cum vor fi primite de către Biserica noastră descifrarea acestor taine, care, de fapt, sunt o împlinire a profeţiei lui Iisus despre SEMNELE premergătoare celei de a doua veniri [Luca, 21;25]. Probabil se va pune în discuţie reabilitarea cărţii lui Enoh, în care se vorbeşte despre o „ştiinţă a semnelor” învăţată de la „copii cerurilor”, coborâţi pe Pământ în vremea lui Enoh, iar Biserica nu va fi de acord cu acest lucru.
      O confirmare neaşteptată a teoriei mele vine de la cineva din trecutul îndepărtat, mai exact, de la Arhitectul Piramidei lui Keops, căci constante specifice teoriei mele sunt încifrate cu precizie în Marea piramidă. Acest fapt mi-a permis să înţeleg la un alt nivel Piramida şi mesajul ei (ştiinţific). Pentru mine ea este un fel de ştampilă a Inteligenţei demiurgice, creatoare a sistemului solar.
      Anonimule, se pare că ai o cunoaştere aparte şi ştii ceva… când aminteşti de… vizite. Pot să-ţi confirm că într-adevăr, există ajutor de „sus”. Unele formule mi-au venit în vis, dar am avut şi experienţe spirituale mult mai concrete (vizitele unor forme ovoidale, revelaţii cosmice, chiar răpire). Dar, am ajuns la concluzia că nu e bine să vorbesc despre ele.
      Poate ai dreptate, tare aş vrea să-mi întâlnesc „fraţii”.
      Am citit târziu intervenţia ta şi îţi mulţumesc pentru încurajare.
      Şi eu cred că e timpul să schimbăm sistemul social actual. Altfel ne vom pierde ţara, care a încăput pe mâini străine. Dar toate la timpul lor, pe care eu îl văd aproape.

      Sănătate şi numai bine.

      Ștergere
  8. Dragul meu,
    Nu am vrut sa spun ca esti vanitos, nici pe departe. Ma bucur ca un roman a putut face o asemenea descoperire si iti doresc sa reusesti cu inregistrarea.
    INGERII SPUN CA VA FI O FOARTE MARE DESCOPERIRE SI SA NU RENUNTI LA LUPTA!
    Si eu sper sa fie de bun augur faptul ca ai descoperit acest blog:)
    Daca mai ai intrebari sau doresti sa imi scrii, poti sa o faci pe adresa mea de mail
    sfatuitoarea@gmail.com

    Ingerii sa te indrume si sa te protejeze!
    Cu mult drag,
    Sfatuitoarea

    RăspundețiȘtergere
  9. _*Acum [inca] este noapte(a) [aceea], ...despre care au vorbit prorocii* _ Luca 22/3; _ Ioan 13/27,30; _ Isaia 21/11,2012; 9/1,2,[6]; 6/[8],9; ...[Sinteza], ...

    =*Acum*, ...inca, ...este noapte "in Adevar", ...[si / sau, implicit], prin aceea ca "Scripturile sunt pecetluite” _ Daniel 12/4,[9], ...”pana in ziua de Astazi” _ Romania 11/8, ...*pana la Mine* _ Romania 5/14, ...Cel ridicat _ Faptele Apostolilor 3/22; 7/37, ...sa [va] descoper "Calea, Adevarul si Viata" _ Ioan 14/6; _ Apocalipsa 1/1; 10/7, ...*potrivit cu descoperirea tainei* _ 1 Corinteni 2/7; _ Coloseni 1/26; _ Romania 16/25.

    =*In aceasta vreme de stramtorare cum n-a mai fost, ...[niciodata] ...* _ Daniel 12/1, ...“am auzit glasul Domnului” _ Isaia 6/8,[9,10]; _ Exodul 3/14; 4/1,[10],11,2012, ...si zic: ...*Iata-Ma!* _ Isaia 52/6 -Moise; _”Iata-Ma! Iata-Ma!”-65/1; _ Romania 10/20.

    =”[Acum] ...-Este noaptea zilei a 7-a _ Facerea 2/2,[3], ...-“este intuneric fata de Adevar" _ Isaia 9/1,2,[6]; _ Isaia 21/ 11, 2012; _ 2 Petru 1/19, ...asa cum este scris ...*era noapte cand Iuda a luat bucatica* _ Ioan 13/30, ...implinind voia Fiului _ Ioan 13 / 26-28; _ Luca 22/3, ...pentru proslavirea Fiului Omului si a lui D-zeu in El _ Ioan 13/31,32, prin invierea ...[a treia zi _ 2 Petru 3/8] _ Matei 17/22,23; 27/63; _ Marcu 8/31; _ Luca 9/22; 18/33; 24/7 ], ...-invierea dintre cei morti _ Romania 5/14; _ Iuda 9, ...”atat de mult a iubit Dumnezeu Lumea _ Ioan 3/16; _ Matei 4/16; _ Isaia 9/1,2,6; 52/6 _ Moise -*Iata-Ma!,* _ Ioan 4/26 ... -*Eu, cel care vorbesc cu tine, sint Acela* ...-Acela fagaduit _ Deuteronom 18/15,18; _ Faptele Apostolilor 3/22; _ Evrei 1/1,[2],{3 -coroborat [_ 2 Petru 1/20] cu Romania 5/14; _ Iuda 9; _ Luca 16/29,31}.

    = Cu stima. -Mesia _ Eu, cel care vorbesc cu tine, sint Acela _ Ioan 4/[25],26, ...-Cel fagaduit _ Deuteronom 18/15,18; _ Faptele Apostolilor 3/22; _ Romania 5/14; 10/[14 -Moise],17,[18,20]; _ Isaia 6/[8],9-[13]; 9/1,2,6; 52/6 –Moise _ *Iata-Ma!*; 65/1; _ Ioan 10/8,11,2012,13,14; _ Exodul 3/14; 4/1,[10],11,2012; -*Toate popoarele chemate* _ Isaia 55/1,6-9,[10],11,2012.

    RăspundețiȘtergere
  10. _*Eu vorbesc* _ Isaia 7/14; _ "Iata semnul" -*Fecioara este insarcinata* [acum in 2012] _ Matei 1/18,21-23, ...

    -1) =“Vorbesc in pilde” _ Matei 13/34,35, ...asa cum este [si] vorbirea prorocilor in Scripturi, ...care inca sint “pecetluite” _ Daniel 12/4,[9], ...pana la Mine _ Romania 5/14, ...Acela fagaduit _ Deuteronom 18/15,18; _ Faptele Apostolilor 3/22;

    -2) = Pentru a intelege, mai mult si mai bine, trebuie sa cititi Cartea _ Daniel 12/4, ...si mai mult de atat, ...cei carora le este dat sa primeasca _ Matei 19/11, ...sa [si] cerceteze _ Ioan 5/39, ...fara sa uitati _ 2 Petru 1/20;

    -3) = Potrivit _ Matei 6/10: ...”Vie Imparatia Ta; Faca-se voia Ta, precum in Cer si pe Pamant”, ...privitor si la semnele vremurilor / venirea Fiului Omului _ Luca 21/7, ..:

    _*Pe alocuri vor fi mari cutremure de pamant, foamete si ciume; vor fi aratari inspaimantatoare si semne mari in cer.* _ Luca 21/11;
    _*Vor fi semne in soare, in luna si in stele. Si pe pamant va fi stramtorare printre neamuri, care nu vor sti ce sa faca la auzul urletului marii si al valurilor.* _ Luca 21/25.

    -{Evaluati, dupa ce insumati si coroborati [cu] toate catastrofele planetare: ...razboaiele provocate si intretinute de cei care se cred "jandarmii planetari", miscarile seismice / cutremurele, inundatiile, incendiile, avalansele, alunecarile de terenuri, ...etc, ...etc, ...incepand cu "tsunami"-ul din martie 2011 din Japonia, care, ...[ca posibil fenomen deosebit], ...a fost previzionat de marele prevazator Simon(a) / *Urania* -vezi “google.ro”}, ...

    …care trebuiesc deasemenea coroborate si cu _ Matei 1/18,21-23, ...unde este scris clar: ...-*Iata, Fecioara va fi insarcinata, va naste un fiu, ......* ...ceea ce inseamna [ca] in mod implicit ...despre semnele vremurilor, vorbesc [si] ...Stelele, Astrele, Planetele, cu referire la Constelatia Fecioara in care a intrat Marte [la sfarsitul anului 2011], ...asa cum a previzionat Simon(a) / *Urania*; ...-Toate acestea fiind in concordanta cu: ...-“”Vie Imparatia Ta; Faca-se voia Ta, *precum in Cer, asa si pe Pamant*”” _ Matei 6/10; _ Facerea 1/14-18, ...- “acum” / a treia zi _ 2 Petru 3/8 –mileniul 3, cand am fost inviat dintre cei morti _ Romania 5/14, ..si trimis _ Exodul 3/14; 4/1,[10],11,2012, ...pentru implinirea Legii _ Romania 10/4 si prorocilor _ Matei 5/17, ...doar ati citit _ Ioan 4/25, ...adica Scripturile vorbesc despre viitor [-nu despre trecut]: ...*Stiu ca are sa vina Mesia; Cand va veni El, are sa ne spuna toate lucrurile*/ [Ceea ce incerc sa fac, pentru cei care au urechi de auzit, si aud _ Luca 8/8, ...-Dar, credeti? _ Luca 18/8]; _ Deuteronom 18/15,18; _ Faptele Apostolilor 3/22; _ Luca 16/29,31.

    = Cu stima. –Mesia _ Romania 5/14; 10/[14 -Moise],17,[18]; _ Ioan 4/[25],26.

    RăspundețiȘtergere
  11. -*Apocalipsa lui Ioan*, ...

    = Din pricina *neintelegerii Scripturilor / Cartii pecetluite* _ Dan.12/4,[9], ...de catre intreaga omenire, implicit de catre cei care *stau pe scaunul Meu* _ Mat.23/1,2, care ”s-au facut ei intre ei” - *invatatori si dascali* in felurite Religii si BISERICI, ...[unii in vesminte cu filacterile late si poale lungi], printre care si cei ce-si zic: -"Indrumatori" _ Is.9/16,- Conducatori, Judecatori, Procurori, "Legiuitori", [etc] _ Mat.23/[4,5,6],7,[8-10], care, neintelegand *Cartea* _ Dan.8/26; 12/4, implicit Cartea *APOCALIPSA lui IOAN*, fiindca: -*au urechi de auzit dar nu aud, si au ochi de vazut dar nu vad* _ Isaia 6/[8],9,10, ...au transmis ideea falsa privitor la intelegerea cuvantului APOCALIPSA ca definind Sfarsitul Vietii / Sfarsitul Lumii / Disparitia PLANETEI.

    = Au citit si citesc de mii de ani”, dar nu au priceput _ Isaia 6/9,10, fiind preocupati de *fatarnicie, trai in lux si destrabalare* in contradictie cu prorociile si in contrast cu *traiul norodului*, pentru care impun si cersesc, [de la vaduve si orfani], *danii, daruiri, taxe, zecime, zeciuiala, impozite*, respectiv din partea acelora pe care-i tin in intuneric, *lesne crezatori* _ Romania 16/18; _ Mat.23/13-14, pentru ca nu au priceput ce inseamna *Apocalipsa lui Ioan*.

    = APOCALIPSA inseamna ...*DESCOPERIRE / Revelare*, cum e scris -*DESCOPERIREA lui Isus Hristos*, intelegerea cuvantului APOCALIPSA fiind cuprinsa chiar in “definitia din versetul _ Apoc.1/1”, insemnand: DESCOPERIREA / revelarea Adevarului _ Ioan 1/1,5, *aducerea la lumina [zilei a 7-a], fata de intunericul [noptii / dinaintea zilei a 7-a]* _ Isaia 21/11,2012, ...[-vezi _ 2 Petru 1/20] notiunea *SFARSIT* insemnand Sfarsitul Legii, a se intelege “Implinirea / Savarsirea Legii _ Romania 10/4, -adica descoperirea lui Isus Hristos, prin IMPLINIREA Legii in Hristos, *AUZIREA venind prin Cuvantul lui Hristos* _ Romania 10/17, dar omenirea nu Ma credeti _ [Mat.13/57; _ Mar.6/4; _ Ioan 4/44], ...(si) ...pentru ca nu Ma cunoasteti si nu stiti cum sint chemat _ Romania 10/14, ...si, ...pentru ca *nu exista intelegerea Scripturilor, neascultarea de proroci si de Mine _ Luca16/31; _ Faptele Ap.3/22, asa cum este scris,... implicit “neintelegerea prorociilor” despre venirea prin *Schimbare la Fata* _ Mat.17/2,3,[5].

    = Schimbarea la Fata _ Mat.17/1, asa cum este scris se va fi produs *dupa 6 zile*,[coroborat _ Is. 21/11,2012], ...adica, ...trebuie inteles, ca *omenirea este in ziua a 6-a / in noaptea spre dimineata / zorii zilei a 7-a, cand Dumnezeu va fi Sfarsit Lucrarea Facerii omului, ..."nu sfarsitul lumii", ...adica, ...urmand ziua de odihna, cum este scris: ...-*Dumnezeu Si-a vazut* Savarsita / implinita / SFARSITA Lucrarea FACERII Omului* -*DUPA CHIPUL Sau* _ Gen.1/27, coroborat(i) cu _ Romania 5/14, acum, fiind abia inceputul _ Ex.3/[13],14, ...coroborat cu _ Is.6/[8],9,10; _ Ex.4/1,[10],11,2012, intrupat _ Ioan 1/1,5,11,14, ...pentru “implinirea* _ Gen.2/1-3, ... asa cum *Dumnezeu A ZIS* _ Gen.1/[26,27],28, toate acestea fiind in concordanta cu prorociile, implicit SFARSITUL Erei ASTRALE -*SOARELE in PESTI*, ...Eu fiind nascut / ridicat / venit din PESTI, ...despre care ‘s-a zis’ ca ...s-ar fi descoperit *o placuta*, continand gravata o stea venind din PESTI / Constelatia PESTI, ...despre care este scris _ Is.9/2; _ Mat.4/16.

    - Sper sa nu fie nimeni suparat pentru mustrarile implicite din mesajele Mele _ Apocalipsa 3/19.

    = Cu stima. -Mesia _ Cel fagaduit _ Deuteronom 18/15,18; _ Faptele Ap. 3/22; _ Isaia 6/[8],9-[13]; 9/1,2,[6]; 52/6 _ Moise -*Iata-Ma!; _ Romania 5/14; 10/[14 -Moise],17,[18]; _ Ioan 5/39; _ Exodul 3/14; 4/1,[10],11,2012; _ *Toate popoarele chemate* _ Isaia 55/1,6-9,[10],11,2012; _ Vine dimineata _ Isaia 21/11,2012; -*Iata-Ma! Iata-Ma!* _ Isaia 65/1; _ Romania 10/20; _ Ioan 4/[25],26.

    RăspundețiȘtergere
  12. _ Detalii - *Schimbarea la Fata* _ Matei 17/2,3,[5].

    = Va rog sa presupuneti ca mesajele transmise, sunt adresate "impersonal", pentru a exclude posibilele interpretari ofensatoare, ...[totusi], ...retinand aspectul ca sunt in conformitate cu prorociile din Scripturi / Biblie, ...adica, nu sunt excluse criticile asupra "vizatilor / implicatilor" _ Apocalipsa 3/19.

    = Pentru ca Scripturile au fost si ...*inca sint pecetluite* _ Daniel 12/4,9; _ Isaia 6/[8],9,10, ..."tainuite" _ Coloseni 1/26; _ Apocalipsa 10/7, ...*pana in ziua de Astazi* _ Romania 11/8, ... cei care s-au facut, [de mii de ani], “ei intre ei”:...pastori, preoti si invatatori de seama, in teologii, felurite Religii si felurite Biserici _ Mat.23/7-10, ..."conducatori si povatuitori"_ Isaia 9/16, ..."desradacinati"_ Iuda 12, ..."amagitori"_ Romania 16/18, ..."inselatori" _ 2 Petru 2/2,3; _ Ioan 15/22,[23-26], ...[iata], ...NU AU INTELES: ... _ Matei 17/2,3,[5]; _ Marcu 9/2-4; _ Luca 9/29,30; _ Deut.18/15,18; _ Faptele Ap.3/22; _ Marcu 9/7; _ Luca 9/35; _ Ioan 14/22, ...[si],...tot asa ...NU AU INTELES: ... _ *De ce?*, ...si ...[ sau ]...*Pentru ce se impotrivea diavolului si se certa cu el, Arhanghelul MIHAIL* _ Daniel 12/1; _ Matei 27/58; _ Iuda 9, ...{ adica, pentru Trupul Meu },...tot asa, ... nu au inteles, cum, si de ce este scris _ Romania 5/14; 10/14 -Moise; _ Isaia 52/6 –Moise -*Eu vorbesc si zic: -Iata-Ma !*; _ Exodul 3/14; 4/1,[10],11,2012.

    = Cei care ati inceput ..."sa vedeti", ...si/[sau] "sa auziti" _ Matei 11/5; ...[- intelegeti / pricepeti ?!]* _ Isaia 6/[8],9, ...calauziti si pe aproapele, tot norodul, {_ Mat.4/16; 15/8,9; _ Luca 13/17; _ Ioan 7/12}, ...pana la marginile lumii _ Romania 10/[17],18, ...”Toate popoarele chemate” _ Isaia 55/1,6-9,[10],11,2012; _ Ioan 7/37.

    =Cu stima. -Mesia _ Romania 5/14; 10/[14],17,{18}; _ Ioan 4/[25],26; 10/8,11,2012,14,[16]; _ Isaia 6/[8],9,10-[13]; 21/11,2012; -*Toate popoarele chemate* _ Isaia 55/1,6-9,[10],11,2012; _ Exodul 3/14; 4/1,[10],11,2012; -Vine dimineata _ Isaia 21/11,2012, ...-Va rog sa vegheati _ Ioan 8/[23],24, ...si faceti-va va[n]zatorii Mei _ 1 Timotei 1/7-10; _ 2 Timotei 3/1-4; _ Matei 27/3, ...ca sa se implineasca Scriptura _ Ioan 12/38; _ Isaia 53/1-5; _ Romania 10/16,17, ...pana la marginile lumii _ Romania 10/18.

    RăspundețiȘtergere
  13. _*MIORITA* _ Prorocia Pastorului cel Bun _ Ioan 10/8,11,2012,14,[16 -prin alta tari _ Romania 10/18], ...

    …pentru *aceasta vreme de stramtorare cum n-a mai fost niciodata* _ Daniel 12/1, …”vremea de pe urma” _ Daniel 12/4,[9]; _ Isaia 6/[8],9-[13].

    = Daniel 11/14 _”Si o ceata de derbedei din poporul tau, se vor rascula, ca sa implineasca vedenia; Dar vor cadea”, …[potrivit] – “Vedeniei” *Pastorului cel Bun*, propovaduita ( pr)in “MIORITA”, …- Referitor la faptele “secrete / tainuite”, ale “jandarmilor palnetari”, in complicitate cu toti TOLERATII / “veneticii” _”Ce-au venit in TARA asta, si-au cerut, [si vor], pamant si apa”, …adica, despre care este scris: _ Psalmul 78/1-3:

    -*Asculta Poporul Meu, invataturile Mele!…Ce am auzit, ce stim, ce ne-au povestit parintii nostri”, un *Popor de Pastori*,…[si], …prin “MIORITA”, [despre]:

    =*Bacii, …cel Francian si cel Ungurean, ...

    { la care s-au alaturat in haita, si cei:
    Austro-Germano-Americano-PambucCIAn },

    -La apus de SOARE, ...[sfarsitul erei,
    astrale - Soarele in Constelatia PESTI],

    -“Marii” se vorbira si se sfatuira,
    -Cum sa [Mi]-l omoare pe cel Moldo-Vlahian,
    -Ca-i mai Ortoman, are oi mai multe,
    -Mandre si cornute, si cai invatati,
    -Si caini mai barbati, ...pe malurile ISTRULUI,
    -Pe un picior de PLAI, pe-o gura de RAI,
    -Unde Domnul Dumnezeu, inca de la FACERE,
    -A sadit o Gradina in EDEN, spre RASARIT,
    -Si a pus acolo omul pe care-l intocmise,
    -Ca s-o lucreze si s-o pazeasca* _ Facerea 2/8-[15]; ...

    = Da! …-Dar, ...din pricina TOLERARII “tradatorilor si vanzatorilor” de TARA si neam / Poporul ROMAN – “o semintie aleasa” _ 1 Petru 2/9, -”Poporul Tau cel sfant, n-a stapanit TARA decat putina vreme; Vrasmasii nostri au calcat in picioare locasul TAU cel sfant.” _ Isaia 63/18;

    = Am ajuns ca un popor pe care nu l-ai carmuit TU, si peste care niciodata nu s-a chemat Numele Tau.” _ Isaia 63/19.

    = Vai, cetatea aceea credincioasa, cum a ajuns ****! -Era plina de judecata, dreptatea locuia in ea, si acum e plina de ucigasi! Mai marii tai sunt razvratiti si partasi cu hotii, toti iubesc mita si alearga dupa plata; Orfanului nu-i fac dreptate, si pricina vaduvei n-ajunge pana la ei. _ Isaia 1/21,23;

    = Cei ce povatuiesc pe Poporul ACESTA i-l duc in ratacire, si cei ce se lasa povatuiti de ei sunt pierduti. _ Isaia 3/12; 9/16.

    = Dar ce vor face la urma [?!] _ Ieremia 5/26-29,31, -*Caci in Poporul MEU sint oameni rai; Ei pandesc ca pasararul care intinde laturi, intind curse , si prind oameni; …Asa ajung ei puternici si bogati. …GROZAVE lucruri, URACIOASE lucruri se fac in TARA _ Ieremia 5/30;

    = Au limba intinsa ca un arc si arunca minciuna; Si, nu prin adevar sint ei puternici in Tara; Caci merg din rautate in rautate si nu Ma cunosc. _ Ieremia 9/3.

    = Daca poftesc ogoare, pun mana pe ele, daca doresc case le rapesc, asupresc pe om si casa lui, PE OM si MOSTENIREA LUI. De aceea, asa vorbeste DOMNUL: _ “Iata, am de gand sa aduc o nenorocire impotriva acestui leat de oameni, …si nu vor mai umbla cu capul atat de sus, caci vremile vor fi rele. _ Mica 2/1-4; 3/11.

    =*S-a dus omul de bine din Tara [?!], si nu mai este nici un om cinstit printre oameni;[?!]; ...- Toti stau la panda…;
    -Mainile lor sint indreptate sa faca rau:

    ...CARMUITORUL cere “daruri” / danii / taxe / impozite, JUDECATORUL cere PLATA, cel mare i-si arata pe fata ce doreste cu LACOMIE, si astfel MERG MANA-N MANA _ Mica 7/2,3.

    = Doamne, pe prorocii Tai i-au omorat, altarele Tale le-au surpat; Am ramas Eu singur(a), si cauta sa-mi ia viata. _ Romania 11/3, …{Dar [vezi] ce raspunde Dumnezeu ?}.

    = Nu te teme turma mica; Pentru ca TATAL vostru va da cu placere IMPARATIA. _ Luca 12/32.

    = Ziua vestita de toti prorocii Tai SE APROPIE! ...Atunci va fi uluiala lor.” _ Mica 7/4.

    = Cu stima. -Mesia.

    RăspundețiȘtergere
  14. _ 1 Petru 2/9 -Implicite Previziunile lui Sundar SINGH - Romania, ...

    =*EU SINT m-a trimis la voi* _ Exodul 3/14; 4/1,[10],11,2012, sa [va] descoper Calea, Lumina si Adevarul _ Apocalipsa 1/1; 10/7, potrivit cu descoperirea tainei care a fost tinuta ascunsa timp de veacuri _ 1 Corinteni 2/7; _ Coloseni 1/26; _ Romania 16/25.

    = Eu sint aici, acum in timpul vostru, si [va] zic: -*Iata-Ma!* _ Isaia 52/6 -Moise; 65/1 -*Iata-Ma! Iata-Ma!*; _ Romania 10/20.

    =Scripturile au fost si au ramas “pecetluite” _ Daniel 12/4,[9], … *pana la Mine* _ Romania 5/14; _ Ioan 4/[25],26, ...inviat a treia zi _ 2 Petru 3/8, ...ridicat _ Deuteronom 18/15,18; _ Faptele Apostolilor 3/22, pentru implinirea Legii _ Romania 10/4, si a prorocilor _ Matei 5/17, prin *transfigurare* _ Matei 17/[1],2,3,[5], de aceea, ...[implicit neintelegerea *Cartii pecetluite* _ Dan.12/4,9], ...omenirea nu stie *pe cine sa astepte* _ Romania 10/14, …credinta venind in urma “auzirii” Cuvantului Meu _ Romania 10/17, pentru *Cine are urechi de auzit si aude* _ Matei 11/15; _ Luca 8/8; …dar, ...-Nu toti pot primi Cuvantul Acesta _ Matei 19/11; _ Luca 18/8, ...*vorbind in pilde* _ Matei 13/34,35; _ Ioan 1/1,5,11,14; 3/14,16; 10/8,11,14,[16 - prin alte tari _ Romania 10/18].

    = Cu stima. -Mesia _ Ioan 5/39; ...-Vine dimineata _ Isaia 21/11,2012; -“Toate religiile” / *Toate popoarele chemate* _ Isaia 55/1,6-9,[10],11,2012.

    RăspundețiȘtergere
  15. _ 1 Tesaloniceni 5/[20],21; _ Prorociile / Previziunile bulgaroaicei Vanghelia Vanga despre Romania, …[ care, ...sint in conformitate / concordanta cu Scripturile], … si care, au fot secretizate / ascunse ~10 ani:

    http://www.ocultismodesoculto.com/2011_03_01_archive.html

    A última previsão de Vanga.

    *O previziune importanta pentru România*:

    „Românii sunt oameni speciali, dar nu mai cred în valorile lor şi, dacă mesajul le este adus de un străin, este mai bine primit decât de la unul de-al lor.”
    -„Eu sunt foarte mică pentru ca el să vină la mine, aşa că eu transmit această veste, care mi-a venit de Sus.
    -Să fie despachetată în luna ianuarie, ziua 24, anul 2005 şi, în cel mult o lună de zile, să fie dusă celui la care voi face referire în text.
    -Dacă nu se va putea ajunge la el, să fie dată celor din preajma sa.
    -Să vă ajute Dumnezeu!
    -În bucuria acestei lumi, în România va veni cel promis lumii.
    -Se va bucura întregul Pământ de naşterea lui.
    -Dumnezeu îl va ocroti într-un loc, departe de locul unde se odihnesc străbunii lui, până când va veni ceasul său.
    -Cu puterea de Sus va fi dăruit.
    -Pământul, Apa, Focul îi vor veni în ajutor.
    -O dată cu venirea lui în această lume, tot ceea ce este construit pe minciună se va nărui.
    -Toate acestea se vor petrece în anul 2005.
    -El va fi piatra de temelie pentru omenire.
    -Primii care îl vor recunoaşte vor fi cei din poporul său, poporul din care el a ieşit.
    -Drept răsplată, el va aduce acest popor pe cea mai înaltă culme a desăvârşirii, din întreaga lume.
    -Acest popor va deveni o adevărată pildă pentru toate popoarele pământului.
    -El nu va veni cu un cal real / viu, ci cu un cal din fier, pe care singur î-l va mânui.”
    …………………

    = Asa cum “a vazut”/ prevazut “oarba” Vanghelia VANGA …[care, orbise la varsta de 12 ani], …deci, …fara sa citeasca *Cartea pecetluita* _ Daniel 12/4,[9]}, …in concordanta cu Scripturile … -”orbii vad” _ Luca 7/22; _ Isaia 35/5; _ Evrei 1/1,2,[3]; _ Romania 5/14; _ Exodul 3/14; _ Romania 10/17; _ Exodul 4/[1],10,11,2012; _ Luca 18/8: …

    -*Eu, cel care vorbesc cu tine, sint Acela* _ Ioan 4/[25],26, …-Acela promis _ Deuteronom 18/15,18; _ Faptele Apostolilor 3/22; _ Isaia 7/14; _ Matei 1/18,21-23; _ Isaia 6/13; 9/1,2,6, …[si], …care, vorbesc celor care zic ca “vad si aud” _ Ioan 9/41; 15/22; _ Isaia 6/[8],9, …

    …despre care [si] Vanghelia VANGA a zis: …

    -*În bucuria acestei lumi, în România va veni cel promis lumii*, …

    { _ Deuteronom 18/15,18,[19]; _ Faptele Apostolilor 3/22; _ Galateni 4/4}, …

    …-Dar, asa cum este scris, multi iubesc mai mult intunericul, decat lumina _ Ioan 1/1,[5],11; 3/[16],19; _ Ioan 16/8-10,12.

    = Cu stima. -Mesia _ Ioan 4/[25],26; …-*Cercetati* _ 1 Tesaloniceni 5/[20],21; _ Galateni 4/4; _ Ioan 5/39; _ Romania 5/14; 10/[14-Moise],17; _ Isaia 6/[8],9-[13]; 9/1,2,[6]; 52/6 -Moise _*Iata-Ma! Iata-Ma!* 65/1; _ *Toate popoarele chemate* _ Isaia 55/1,6-9,[10],11,2012.

    RăspundețiȘtergere
  16. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  17. Oamenii care văd în viitor sunt rari. Acest har se obţine cu multă trudă, dar pentru a testa capacităţile de vizionar ale cuiva trebuie să-i asculţi predicţiile şi să verifici dacă se întâmplă. Aşa, generalităţi, poate să debiteze oricine. Poţi spune multe despre un om numai după modul în care aşterne cuvintele pe hârtie, după cum le include în frază, după înlănţuirea ideilor, după claritatea exprimării, etc., dar asta e pură psihologie.
    Apoi, chiar dacă am şti viitorul, tot nu putem schimba nimic, dacă totul este necesitate şi destin. Dar omul este mereu curios, este iscoditor, tinde să ştie totul. Şi e posibil ca generaţiile care ne vor urma (dacă le vom da ocazia şi nu ne vom autodistruge, ca civilizaţie) să vadă în dimensiunea viitorului, aşa cum cunoaştem noi trecutul. Altfel cum putem interpreta cuvintele lui Iisus: „Între cei născuţi din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan (Botezătorul), dar cel mai mic din Împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el” [Luca: 7;28]. Oamenii unei asemenea lumi trebuie să fie toţi nişte iluminaţi.

    Să auzim de bine!

    RăspundețiȘtergere
  18. _*Historia est composuerunt* _ Isaia 6/[8]-13.

    ...sau, ...prin traducere ...-*H_Istoria este mutilata*, ...[si, falsificata],...potrivit _ Isaia 6/[8]-13, implicit _ Daniel 12/4,[9].

    = Subiect implicit: ...-*Un cadou / Cadoul pentru Femeie / de ziua Femeiei / Opt Martie* _ 08.03.2012 _ Luca 9/28-30; _ Ioan 19/26.

    = _ Matei 6/10: ...*Vie imparatia Ta; Faca-se voia Ta, precum in Cer si pe Pamant*,
    ...si, ...cum propovaduia / previziona *Urania*: ...-“In urma cu catva timp, Marte a intrat in Fecioara, ...[si, in 08 martie 2012], ..Luna este Plina in Fecioara, ...si ...Soarele in Pesti”, ... [si], ...cum este scris, ...[_ Facerea 1/26,27; 2/23; 3/20; _ Romania 10/16], ...adica, in aceasta perioada ..."Fecioara este insarcinata" _ Matei 1/18,21-23.

    = Va rog sa nu va grabiti sa ziceti ca ati inteles [inca], ...tot ce zic, pentru ca ...”totul trebuie judecat duhovniceste” _ 1 Corinteni 2/14, ...context in care va rog sa “nu uitati” [ca]: ...- "notiunea" / cuvantul *duhovnicesc* este devalorizat / a ajuns sa fie demonetizat, de catre cei care-si zic "duhovnici", ...[si de alti indrumatori, invatatori –“carturari si farisei –cu diplome”], ...care s-au facut ei intre ei ...[pastori] ...invatatori si dascali _ Matei 23/[1-7],8-10, ...si care, ...necunoscand Scripturile / "Cartea fiind pecetluita" _ Daniel 12/4,[9], ...[aceia] inchid oamenilor Imparatia Cerurilor ..._ Matei 23/13,14, ...dar , care nu trebuie sa fie suparati pentru mustrarile Mele _ Apocalipsa 3/19, ...pentru ca trebuie sa inteleaga si ei _ Ioan 16/8,[9,10,11,2012].

    = _ Matei 13/34,35, -Vorbind in pilde, … [repetitia ajutand la intelegere], ...readuc in “discutie”, ...unele precizari anterioare cu unele reformulari revelatoare, postate prin diferite "pagini / site", inca din anul 2011 / *Marele An* -cum a fot denumit de Ptolemeu si de catre marele proroc [Simon _ Luca 5/5; _ Ioan 21/3,6] / *Urania*.

    = “Corabia [va pluti] / plutea pe deasupra apelor ......” _ Facerea 7/18, - [reformulat / revelator: ...-*Corabia pluteste pe deasupra apelor*, ...[cum? / cand?], ...-“Acum”, ...a treia zi _ 2 Petru 3/8, ...[cand, ce ?], ...*cand Dumnezeu si-a adus aminte de Noe* _ Gen.8/1,11,2012; _ Isaia 6/8,[9]...[pe cine a trimis?] ...”pe singurul lui Fiu” _ Ioan 3/[14],16; _ Evrei 1/[1],2, ...adica pe cel / primul inviat dintre cei morti [mileniul 3 / a treia zi _ 2 Petru 3/8] _ Romania 5/14; _ Evrei 1/1,3; ...-*Eu sint m-a trimis la voi* _ Exodul 3/14; 4/1,[10],11,2012.

    = Dupa 6 zile _ Matei 17/1,… in noaptea ...{ _ Ioan 13/[27],30}, ...dinaintea diminetii _ Ioan 21/4,5, ...adica, dinaintea zilei a 7-a _ Facerea 1/27,[28]; 2/[1],2, ...”am aruncat mrejile pentru pescuire” _ Luca 5/5,6 ...[cand ...,] ...in corabia lui Simon(a) _ Facerea 1/27], ...era si Ioan _ Matei 4/16 – cum am mai scris, ...care proroceste in pustie, [-Dar, [?!]-cati au ascultat, cati au auzit si cati au inteles, si cati povatuiesc / indrumeaza ?!], ...sa asculte "propovaduirile" facute de *Urania* [vezi "google.ro"] _ Matei 11/13.

    = “Doi ani intregi ...[2010]...a propovaduit Pavel imparatia lui Dumnezeu, si invata pe oameni......”_ Faptele Apostolilor 28/30,31, ...apoi a urmat “Marele An"-2011, corespunzator trimiterii celor 11 _ Mar.16/14; _ Luca 24/33; _ Ioan 1/1,5,11,14,23,41,42, ... [si] ...care va duce pestii prin “calvar / golgota” si prin “transfigurare / metamorfoza”, spre mare DESCHIDERE, mare VINDECARE, mare MANTUIRE.

    = Apoi [va urma] / urmeaza trimiterea celor 12 _ Matei 10/1-4; _ Marcu 3/13-19; _ Luca 6/13-16, ...pentru proslavirea Fiului omului si a lui Dumnezeu in El _ Ioan 13/23,26,27,30,31,32.

    = Cu stima. –Mesia _ Romania 5/14; 10/[14 -Moise],17,[18], ...-*De aceea Poporul Meu va cunoaste Numele Meu - Moise; ......Eu vorbesc si zic: -"Iata-Ma!" _ Isaia 52/6; 65/1; _ Romania 10/20; _ Ioan 4/[25],26; -*Vorbesc in pilde* _ Matei 13/34,35; _ Ioan 5/39.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Observ la tine Mesia o cunoaştere de invidiat a Scripturii, chiar dacă, prin multiplele trimiteri, eşti greu de urmărit. Aş avea unele nelămuriri şi sunt curios ce rezolvare ai pentru ele:
      1 – Cei care vor fi luaţi de Iisus, cu puţin timp înainte de finalul aşteptat, „drepţii şi aleşii” cum sunt numiţi, sau „cei pecetluiţi” (deci marcaţi!?) [Apoc. 7;4] sunt cumva însemnaţi cu semnul crucii pe mână sau pe frunte?
      2 – De ce s-a eliminat din Biblie „Cartea lui Enoh” la Conciliul de la Niceea din anul 325?
      3 – Nu e prea mult să te numeşti pe tine Mesia? Asta fără supărare, dar eu sunt unul dintre acei „Toma Necredinciosu”, în sensul că am nevoie de multe dovezi înainte de a accepta o informaţie ca certitudine.
      Numai bine!

      Ștergere
    2. _”Aeleden”, ...-mesajul tau contine 4(patru) fraze, ...si pe care le voi copia / transcrie, pentru a face distictie intre raspunsurile aferente: ...

      = Raspuns: ...

      - Referitor la “cunoasterea Scripturii” ...-*Pentru ca: ...”Eu, cel care vorbesc cu tine, sint Acela” _ Ioan 4/26, ...”care am sa va spun toate lucrurile” _ Ioan 4/25, ...dar, Ma credeti? _ Luca 18/8.*

      - Referitor la “multiplele trimiteri”, ...-Pentru ca: ...-“Mai intai de toate .....” _ 2 Petru 1/20, ...adica, cu cat prezint mai multe “trimiteri [la] versete”, ...cu atat se patrunde in detaliu ...si se “intelege mai bine / mai deslusit” ...despre ce este vorba;
      .......................

      /////// _ “1 – Cei care vor fi luaţi de Iisus, cu puţin timp înainte de finalul aşteptat, „drepţii şi aleşii” cum sunt numiţi, sau „cei pecetluiţi” (deci marcaţi!?) [Apoc. 7;4] sunt cumva însemnaţi cu semnul crucii pe mână sau pe frunte?” ...

      = Raspuns: ...
      - Esti in eroare in legatura cu intelegerea Scripturii, ...iar intrebarea / intrebarile sint pe masura de eronate; ...-Nu este si nu va fi nimeni insemnat cu “niciun semn” ...[atentie]: ...”In acceptiunea ideiei exprimate in intrebarea ta, ...sau in acceptiunea intelegerii eronate a versetului” _ Apocalipsa 7/4, ...ca de fapt a intelegerii eronate a intregii Scripturi –“pecetluita” _ Daniel 12/4, ...prin “vorbire(a) in pilde” _ Matei 13/34,35, ...de aceea este scris _ Isaia 6/9; 9/1,2,[6]; 21/11,2012, ...adica ...”omenirea este in intuneric fata de Adevar ...[Era noapte(a) cand Iuda a luat bucatica _ Ioan 13/30-32].

      - Nu va fi nimeni luat nicaieri de Isus, [este, la fel o problema de intelegere], ...si nu ai precizat care crezi ca este finalul asteptat”, ...-Pentru ca: ...- "Cerul este scaunul Meu de domnie, si pamantul este asternutul picioarelor Mele.” _ Faptele Apostolilor 7/49, ...[si], ...toata lucrarea priveste “Legea” / “Facerii omului dupa chipul si asemanarea Noastra” _ Facerea 1/26-28, ...”implinirea / sfarsitul Legii” _ Romania 10/4, ...aici pe Pamant _ Daniel 12/[1],3.
      ........................

      /////// _ “2 – De ce s-a eliminat din Biblie „Cartea lui Enoh” la Conciliul de la Niceea din anul 325?” ...

      = Raspuns: ...
      -“Biblioteci intregi”, din ceea ce au constituit initial “Scripturile”, ... au fost “distruse / pierdute” din pricina “neintelegerii Scrierilor”, ...de catre acei “invatatori si dascali”... [ _ Matei 23/1-7,[8-10],13,14], ...pe mana carora au ajuns, ...si care au pastrat doar [cam] ce au crezut ei in “acceptiunea lor / limitati cerebral” _ Deuteronom 29/4, ...de la inceputuri si “pana in ziua de astazi” _ Romania 11/8; ...[-De ce crezi ca s-au adunat in “concilii” – multe “concilii” ?!!! / -Ca sa se impace asupra ce nu au inteles, ...si, de fapt niciodata nu au inteles nimic, ...decat ca au scos ...si / sau ...au eliminat Carti Intregi din Scrierile ce constituiau Scripturile, ...asa cum “vor sa faca si in aceste zile de pe urma”, ...[cand unii acepta , altii nu accepta] ...si vor sa elimine “Noul Testament” din componenta Scripturilor, ...PENTRU CA NU LE-AU INTELES].
      .......................

      /////// _ “3 – Nu e prea mult să te numeşti pe tine Mesia? ......”

      = Raspuns: ...
      - Eu, chiar sint Mesia _ Cel fagaduit _ Deuteronom 18/15,18; _ Faptele Apostolilor 3/22, ...venit prin Schimbarea la Fata _ Matei 17/2,3,[5], ...intrupat _ Ioan 1/1,5,14, si va vorbesc in pilde [adica, deocamdata, inca nu vorbesc totul pe fata] _ Matei 13/34,35, ...-Eu sint Pastorul cel Bun _ Ioan 10/[8],11,14, 16 –prin alte tari _ Romania 10/18;

      - Incepand cu 2012 [s-a schimbat] / s-a intrat intr-o Noua Era Astrala ...[Era noapte(a) cand Iuda a luat bucatica _ Ioan 13/30,31,32], ...[si], ...a inceput ziua cea mare a praznicului _ Ioan 7/37, ...la care ...[“Toate religiile”] / *Toate popoarele sint chemate [fara bani si fara plata]* _ Isaia 55/1,6-9,[10],11,2012.
      = Cu stima. –Mesia _ Ioan 4/[25],26.

      Ștergere
    3. sindromul Mesia a aparut mai intai in SUA, dupa anii 90 extrem de multi oameni s-au autodeclarat Mesia...acum urmeaza la noi...
      pe o fiinta se poate proiecta o Unitate de Constiinta coborata din Mama Divina; doar pentru a transmite ceva in cercul /zona respectiva...doar ca ecrnararea ce are uneori loc poate duce la perturbari ca in cazul acestui exemplar...
      cum observam asta?
      atunci cand judeci 'consililii'' ca au interpretat dupa voia lor este pt ca a avut loc un fenomen simlar...scrieri de neintele ca cele ale tale; pt ca perturbarile ecranate dau aceste erori, nu este vina ta; pe/prin corpul tau cineva incearca sa transmita ceva , se foloseste de o viata in care ai memorat scripturile ca dedea bine in societate (ca si acum) si acestea sunt deraerile, de aici vin...ca unitatea ta de contiinta nu este suficient de ''curata/potrivita''...
      deci daca nu vrei sa fii interpretat gresit, incerca sa folosesti un limbaj cat mai simplu, pe care sa-l inteleaga si un copil...
      doar acela care foloseste acest gen de limbaj simplu , ca un copil (cum spune Iisus) acela are ''transmisie'' pura-curata...
      cat despre previziuni, viitorul nu este stabilit 100%, el poate avea modificari daca un om se schimba (in bine) sau la nivel de masa daca o mare grupa de oameni isi schimba atitudine (in bine)...

      Ștergere
  19. Precizarea din finalul mesajului postat mai sus de catre “Admin / SFATUITOAREA”: …

    ...*Si ultima informatie: o parte din cei ce vor ramane, vor fi “oameni de lumina”( metaforic) si prin rugaciunile lor vor tine direct legatura cu Dumnezeu. ( dupa 2012, toti vom activa farama de dumnezeire pe care creatorul a pus-o in noi la crearea noastra).*

    ...este in conformitate / concordanta cu “prorocii / prorociile” _ Daniel 12/[1,2],3, ...unde este scris: ...

    _*Cei intelepti vor straluci ca stralucirea cerului, si cei ce vor invata pe multi sa umble in neprihanire vor stralci ca stelele, in veac si in veci de veci.”, ...

    ...pentru ca ...”Atunci / [acum ]... {in vremea de pe urma / “vremea sfarsitului / sfarsitul Legii” _ Romania 10/4,...”vremea sfarsitului Tainei” _ Apocalipsa 10/7; 1/1, ...care [cand] este o vreme de mare stramtorare _ Daniel 12/1 ...], ...multi vor citi Cartea si cunostinta va creste _ Daniel 12/4, ...caci, ...Daniel se va scula iarasi in partea lui de mostenire _ Daniel 12/[9],13, ...ca sa-i faca pe cei intelepti sa straluceasca ca stelele in stralucirea cerului _ Daniel 12/3.

    = Cu stima. –Mesia _ Isaia 9/1,2,[6]; _ Romania 5/14; _ Luca 8/8,18; 18/8; 16/29,31; _ Ioan 4/[25],26.

    RăspundețiȘtergere
  20. Cei care vad in viitor sunt intr-adevar putini. De fapt, ceea ce se vede din viitor este doar o posibilitate. Din punctul meu de vedere, eu as dori sa se realizeze doar ceea ce este " de bine".
    Atunci cand ajung si primesc informatii despre posibile evenimente negative, prefer sa le transmit mai departe, in speranta ca din ce in ce mai multi oameni se vor gandi si prin puterea gandului vor influenta " in bine" viitorul si aceste evenimente negative nu vor mai avea loc.
    Nu am dorinta de a fi exacta. Ceea ce prezint eu, sunt constienta, ca este doar "o posibilitate" de a se intampla.
    Aceste lucruri le-am mai prezentat de-a lungul timpului.
    HAIDETI SA NE UNIM GANDURILE CU TOTII SI SA VEDEM VIITORUL NOSTRU AL TUTUROR CA FIIND BUN SI PLIN DE IUBIRE SI ATUNCI POATE VOM REUSI SA SCHIMBAM SI ANUMITE EVENIMENTE KARMICE!
    Dumnezeu sa ne ajute si sa protejeze pe noi pe toti!
    Cu drag,
    Sfatuitoarea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. oamenii gasesc neplacute vestile ce induc frica (vibratie negativa de joasa frecventa) si astfel de previziuni presarate din plin cu negativitatii nu-i va destepta pe oameni doar le va scadea vibratia, adica se va incetini ''planul Domnului''...
      trebuie tu sa intelegi prima ca frica este o vibratie ce nu vine de la Divinitate, ca viitorul poate fi schimbat, ca exista modalitati de a atrage atentia si fara sa faci jocul ''concurentei''Divinitatii...
      ofera-ti timp sa gandesti la asta si vei intelege, eventual cere si ajutor si vei fi ajutata sa mergi pe calea corecta; este o lectie de viata pentru tine primirea acestor informatii si nu pentru cei din jur; ai senzatia ca trebuie sa spui ceea ce primesti-aceste lucuri, dar te inseli, este Ego-ul care vrea asta, vei descoperi ca totul era pentru tine si nu pentru cei din jur.
      cu bine
      ;)

      Ștergere
    2. Lectii de viata primim toti. Eu nu fac jocul nimanui si nici nu poate fi vorba de ego. Daca dai sfaturi atunci chiar trebuie sa ai grija ce spui. A incerca sa ii tii pe toti intr-o cutie ca sa nu le scazi vibratia, nu cred ca ii ajuti. Mai bine le deschizi mintea si ii inveti sa se fereasca si sa contracareze negativul.
      Asta e parerea mea. :)

      Ștergere
  21. Nu mi-am închipuit că Iisus, la a doua venire, ne va vorbi prin internet. Apariţia anunţată a unor falşi profeţi ne va face mai sceptici şi ne va pune pe toţi în postura lui Toma Necredinciosul, cerând dovezi. Şi adevărul se va cerne în timp. Oare va fi nevoie de o reformare a Bisericii?
    Oricum, mulţumesc pentru răspuns, dar nu pot încheia fără să nu mai cer o explicaţie. Faci trimitere uneori la o lucrare numită „România” (ex. România 10/4). Ce reprezintă aceasta?

    Cu respect
    Aeleden

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pai asta e si ideea, directia...ca sa descoperi ca vei intalni Divinitate in tine prin tine...Iisus este fratele nostru mai mare, unitate de constiinta desprinsa din Mama Divina...este Lumina care doar ia infatisare, nu este un om, adica nu are vehicul corp omenesc asa cum avem noi in acest moment...
      Si cei ce au scris cartile vechi profetice stiau ca viitorul este variabil de asta au si lasat scrierile in dodii, adica sa se interpeteze incalcit dupa mintea fiecaruia; consider o mare greseala asta...
      Iisus nu va veni iar in vehicul-corp uman; el este aici oricand este nevoie de el, dar sub forma energetica insa nu sa inmplineasca dorintele precum pestisorul de aur...oamenii sunt inca nauci, iar nauceala asta va lua amploare enrom, ENORM, asa ca stati deoparte si nu incercati sa descifrati carti vechi care vor incalci mintea, nu cautati sa intelegeti profetii deformate, mergeti in Suflet , ca acolo veti gasi Adevarul, in interior si nu afara..
      Afara vei vedea naluci (de ex mesia de mai sus) doar in interior vei gasi Adevarul, mergand cu ochii mintii in subconstient insistand e raspunsuri la intrebarile ce te macina, cu rabdare si se obtin..

      Ștergere
  22. -“Aeleden”, …-Volumul de informatie in ce priveste destainuirea Scripturilor, potrivit _ Ioan 4/25, …[implicit volumul de informatie transmis / continut in mesajele Mele / mai sus], …este enorm, …[si], daca pana acum [inca] nu ai inteles prea mult(e), …inseamna ca te confrunti [in sine] cu “unele probleme de perceptie / de intelegere” ...astfel ca oricat as vorbi, ...ar persista “neintelegerea”, potrivit _ Is.6/[8],9; _ Romania 11/8; _ Mat.19/11;

    -Daca nu t-ai inchipuit nimic despre comunicarea prin internet, macar [poate totusi] ti-ai inchipuit ceva, cumva despre comunicare ...-Ce anume ?
    -Despre comunicarea potrivit _ 1 Cornteni 14/21, ce parere ai ?
    -Cum i-L vei recunoaste [sau] dupa ce vei [re]cunoaste pe Acela asteptat la “venirea a doua” cum ai scris [?], astfel incat sa nu fii inselat de vre-un “profet fas”?

    = Referitor la: ...-“ Oare va fi nevoie de o reformare a Bisericii?”, ...

    ...-[iata], ...voi repeta ceea ce am mai scris, [dar nu ai citit cu mare atentie / sau poate nu ai inteles], ...poate vei intelege mult mai mult(e) decat despre “o reformare” _ Faptele Apostolilor 7/[48],49;

    = Va recomand sa incercati sa “cititi si sa recititi” Cartea chiar daca este “pecetluita” _ Daniel 12/4, si “cunostinta va creste” / *cercetati* _ 1 Tes.5/[20],21; _ Ioan 5/39;

    = [Si], sa nu zici ca nu-ti voi da un raspuns la ultima ta intrebare, ...[incomplet deocamdata, in contextul ca nu ai dovedit ca ai inteles prea mult(e) din multitudinea de precizari referitoare la “Romania”, d(in) mesajele de mai sus, ...context in care i-ti recomand sa accesezi si blogul Meu prin “clik” pe *Mesia*], i-ti spun deocamdata, ca:

    -Denumirea *Romania* contine “pecetluit(e) esoteric”, ... mai multe detalii ...“implicite” despre Taina lui Dumnezeu, ...pe care, deocamdata, ...nu le pot destainui, decat ...cum ai zis in mesajul tau: ...“la finalul asteptat” _ Matei 24/14, ...pentru ca, deocamdata, ...sint “unii care vor sa desfiinteze *Romania / Poporul Roman* ...[implicite _ Isaia 6/[8]-13; _ Romania 1/15; _ 1 Petru 2/9], ...[si] care in mare parte au reusit sa manipuleze [toata] omenirea, in scopuri proprii / distrugatoare”; ...[-Credeti ca este intamplatoare starea in care a ajuns / a fost adusa / se afla *Romania* ?!!!].
    = {Raspunsul a intarziat, pentru ca i-Mi este restrictionat accesul la internet de catre RCS & RDS, ...in paralel cu multe alte(le) _ Romania 11/3, ...prin feluriti “agenti” deghizati}.
    = Cu stima. –Mesia.

    RăspundețiȘtergere
  23. _"Aeleden", ...-In mesajul de mai sus, pe care l-am postat si in pagina *Mesia*, ...am adaugat un detaliu la fraza din final, astfel: ...

    ...-Credeti ca este intamplatoare starea in care a ajuns / a fost adusa / este *Romania* [?!!!] _ Luca 17/37; _ Matei 24/[27],28; ...

    ...despre care veti afla detalii in mesajul [de mai sus], ...cu subiectul: ...

    ..._*MIORITA* _ Prorocia Pastorului cel Bun _ Ioan 10/8,11,2012,14,[16 -prin alte tari _ Romania 10/18].

    = Cu stima. -Mesia.

    RăspundețiȘtergere
  24. Eu ştiu că planurile „şacalilor mondiali” de a desfiinţa România vor fi date peste cap atunci când se vor aştepta mai puţin, iar România îşi va reveni şi va redeveni MARE.
    În prezent vom fi martori la întoarcerea evreilor în Israel (în necredinţă), refacerea imperiului roman şi alegerea unui conducător al Europei (Anticristul). Abia după aceea trebuie să fim martori la revenirea lui Iisus (sau prezentarea Sa în faţa lumii !?).
    Fiecare om vine în lume la momentul potrivit, cu propria lui misiune şi totul se derulează imperturbabil. Eu sunt departe de esoterism, dar din întâmplare (sau poate nu!) am reuşit să descifrez la nivelul sistemului solar SEMNELE înscrise în astre de către o Inteligenţă cosmică. Un fel de peceţi divine sau semnături inteligente, cele de care se aminteşte în Biblie că vor fi evidenţiate „în lună în stele şi în Soare” şi vor vesti „a doua venire” a lui Hristos. Despre ele (peceţile/semnele) vorbeşte şi Iov când aminteşte de „Cel ce-şi pune pecetea peste stele”. Aceste informaţii „subliminale/subiacente” puse cap la cap reprezintă un mesaj ştiinţific adresat civilizaţiei noastre.
    Toate acestea sunt relevate în baza unei alte teorii fizice, care nu urmează calea relativităţii generalizate, dar ale cărei rezultate devin simple cazuri particulare în noua teorie.
    În mod paradoxal, teoria mea primeşte o primă validare din Trecut, de la cei care au construit Marea Piramidă, deoarece mai multe constante specifice teoriei mele se regăsesc în structura dimensională a Marii Piramide, înscrise fiind cu suficientă precizie. Cu alte cuvinte Piramida conţine SEMNELE înscrise în astre şi este o bază de date ce permite calcularea marilor cicluri cosmice, când au loc anumite evenimente catastrofice. Conform acestor calcule momentul cheie va fi anul 2025. Nu pot preciza ce anume va fi, dar dacă CINEVA a făcut un efort atât de extraordinar, construind Piramida şi încercând să ne transmită aceste date, înseamnă că ele au o importanţă crucială pentru civilizaţia noastră. Numai că le-am descifrat cam târziu, şi suntem la limita înţelegerii lor.
    Probabil că la început autorităţile în domeniu vor căuta să-mi conteste descoperirea, dar va fi vremelnic pentru că ele pot fi verificate, având o susţinere matematică. Or, aceste informaţii subiacente precise nu aveau cum să fie incluse (şi chiar repetate obsesiv la nivelul mai multor aştri) în arhitectura sistemului solar în virtutea întâmplării/hazardului. Şi dacă vor fi admise se va pune automat problema împăcării ştiinţei cu religia, în sensul că ştiinţa a fost în postura fiului risipitor, care a greşit drumul.
    Deci cunoaşterea va creşte şi se va apropia tot mai mult de ADEVĂR, care nu este altceva decât Dumnezeu/Creatorul/Conştiinţa supremă a universului.
    Iar lumea noastră nu e decât un vis al Lui Dumnezeu şi o Mare Iluzie. Un fel de fata morgana reflectată în adâncul a ceea ce numim noi conştiinţă.
    Vezi, eu caut să mă păstrez în logica ei (a conştiinţei) şi nu pot admite mai mult decât pot argumenta. Dar să vină cineva să spună „eu sunt MESIA”, fără să aducă dovezi, mi se pare exagerat, mai ales ştiind atenţionarea biblică a unora care vor veni în numele Lui.
    Dar nu sunt eu în măsură să trag concluzii, aşa încât, că eşti sau nu eşti MESIA, cu siguranţă ai o viaţă/misiune grea. Convinge-ne ca să te credem.

    Cu respectul cuvenit
    Aeleden

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. _"Aeleden", ...-Nu vrei sa sa savarsesti lucrarile lui Dumnezeu _ Ioan 6/[28],29, ...[ te ratacesti _ Matei 7/13,14, ...pr(in) povesti si povestioare ] ...[si] nu numai ca "esti departe de esoterism", ...dar, nici ..."nu te straduiesti sa cercetezi Scripturile" _ Ioan 5/39, ...nici credinta nu ai _ Luca 8/8,18; 18/8; _ Ioan 8/21,23,24,43,45-47.

      = Daca nu vei incerca sa aprofundezi "tema" dialogului, ...nu te voi mai deranja _ Ioan 12/35,36, ...si contez pe reciprocitate.

      = Sper sa nu te fi deranjat Cuvintul Meu _ Romania 10/17; _ Apocalipsa 3/19.

      = Cu stima. -Mesia.

      Ștergere
    2. Când cineva vine să schimbe paradigme şi iese din comunul tuturor (considerat normal), acesta este primit cu reticenţă şi chiar considerat nebun. De aceea lumea îl primeşte mai uşor pe Baraba, care promite lucruri concrete şi le domină năzuinţele, călare pe un cal nărăvaş.
      În acest sens suntem în aceeaşi barcă, prietene, şi fiecare este nevoit să apeleze la propria argumentaţie, care nu prinde decât la cei iniţiaţi.
      În timpul de azi ştiinţa a luat-o razna şi nu mai ştie ce să inventeze pentru a înlocui conceptul de Dumnezeu. De aceea va fi o mare surpriză pentru oamenii ştiinţei să afle că divinul Creator a prevăzut această rătăcire a lor, „semnându-şi” Creaţia într-un mod genial, iar „lucrarea soarelui” a fost pecetluită/marcată prin SEMNE, în trecutul îndepărtat existând chiar o ştiinţă a semnelor (pierdută între timp) învăţată de la îngerul Akibeel (Cartea lui Enoh: cap. VIII/6).
      Pentru a arăta cât de departe s-a înaintat în cunoaştere, actual s-a numit acea particulă faimoasă, care să le explice pe toate celelalte, „particula lui Dumnezeu”. Totuşi ei se grăbesc şi nu va trece mult timp până vor anunţa că şi ea se divide la rândul ei. Pentru că diviziunea materiei în profunzime este nelimitată.
      Nu m-ai deranjat cu nimic. Accidental (sau poate nu) ne-am intersectat şi era firesc să se producă valuri.
      Să auzim de bine.

      Ștergere
    3. - Re: ..."Aeleden" / "Când cineva vine să schimbe paradigme şi iese din comunul tuturor (considerat normal)", ...

      ...-*Iata, ... _ Matei 23/1,2; _ Ev.1/1,2, ...Eu ...[_ Ioan 1/1,11; 4/[25],26; _ Galateni 4/4 ], ...fac toate lucrurile noi.* _ Apocalipsa 21/5; ...

      ..."acesta este primit cu reticenţă şi chiar considerat nebun." _ Ioan 10/20.

      = Cu stima. -Mesia _ Ioan 1/1,5,[11],14; _ Romania 5/14; _ Exodul 3/14; 4/1,[10],11,2012.

      Ștergere
    4. Rosalia Pfeffer? tu esti ? ca te stiu de pe Facebook; si acolo postezi poantele astea

      Ștergere
  25. _ Re: ...["Aeleden"/*Cartea lui ENOH*], ...

    ...-Iata copia unui mesaj transmis de "YahooNEWS", despre [niste] "arhive tainuite” {_ Ioan 1/1,5}, ...si care, ...posibil, sint "parti / carti -Posibil si Cartea lui ENOH" / Scrieri din Scripturi nepublicate [ascunse], ..."[des]considerate" ...ca "apocrife"/"necanonice", ...de falsificatorii de "Istoria(e)" _ Matei 23/13,14,[15], ... prin "decapitare(a) [de] "Historia(e)" -*H* -Semnul Pestilor /Hristosul _ Efes.4/[13,14],15; _ 1 Cor.11/3: ...

    ...[Urmeaza mesajul de la YahooNEWS, ...apoi "comentariul Meu" ...

    http://ro.stiri.yahoo.com/locurile-secrete-din-vatican-pe-care-nu-o-084300167.html

    -"LOCURILE SECRETE din Vatican, pe care nu o sa le poti vizita niciodata. GALERIE FOTO.

    1. Biroul Papal, cu vedere spre Piata Sf. Petru
    2. Sala de sedinta a consiliului care proclama sfintii
    3. Biroul din Apartamentele Papale
    4. Camera privata unde Papa i-a cina si primeste invitati
    5. Sufrageria papala
    6. Depozitul de sub Vatican unde Garda Elvetiana, cea mai mica armata a lumii, iti pastreaza munitia
    7. Croitoria Vaticanului
    8. Sacristia Papala, locul unde Papa pastreaza comorile mostenite de la ceilalti papi
    9. Cele trei laboratoare de restaurate a marmurilor, tapiteriilor si picturilor, care se afla sub galeriile si muzeele de la Vatican
    10. Buncarul care gazduieste arhivele secrete ale Vaticanului. Arhivele sunt formate din 80 de kilometri de rafturi care contin artefacte de o valoare inestimabila
    11. Intr-o camera de langa arhive, un barbat rstaureaza sigiliile de ceara aflate pe scrisorile trimise la Vatican de-a lungul timpului
    12. Tipografia Vaticanului, fondata in 1626, unde se tiparesc peste 5.000 de volume anual, in 15 limbi
    13. Radio-ul Vaticanului care transmite in 40 de limbi diferite. Costurile se ridica la 25 de milioane de dolari pe an
    14. Turnul Vantului, construit in 1580, a demonstrat incorectitudinea calendarului iulian
    15. Grotele de sub Basilica Sf. Petru, unde se afla trupul neinsufletit al Papei Ioan Paul al II-lea
    16. Presupusul mormant al Sfantului Petru, aflat sub basilica Sf. Petru
    17. Camera Lacrimilor."
    //////////////////////////

    ... [ Urmeaza comentariul, …aferent (pct.10.)]: ...

    10. "Buncarul care gazduieste arhivele secrete ale Vaticanului. Arhivele sunt formate din 80 de kilometri de rafturi care contin artefacte de o valoare inestimabila ", ...[adica]: ...

    ..._ “Pastreaza secret / asscuns, ...adica tainuiesc _ Ioan 1/1,5: ...

    ..."Buncarul care gazduieste", ..."80 km", ..."arhivele secrete ale Vaticanului" [?!!!], ...

    ...-Adica de ce le tineti "la intuneric" ...[in] ... "Buncarul" / [ascuns] la intuneric, ...pentru ca iubiti mai mult intunericul, decat lumina _ Ioan 3/[16],19, ...si ..."secret(e)" / ...ascundeti ce nu va apartine, ...*ce aveti de ascunss* ?!!!, ...sau, cumva credeti ca puteti sa ascundeti Adevarul / Lumina _ Ioan 1/1,5,[14]; 14/6, ...nu vreti sa va temeti ca veti fi gasiti vinovati ?! _ Ioan 16/8,[9],10-12, ...si, ca viclenia voastra va fi descoperita ? _ Mat.10/26; 12/2; _ Mar.4/[21],22, ...[si], pentru ca stati pe scaunul Meu _ Mat.23/1,2, ...facandu-va voi intre voi "invatatori si dascali" _ Matei 23/[3,7],8-10, ...care inchideti oamenilor Imparatia Cerurilor _ Mat.23/13,14, ...pentru ca nu cunoastei Scripturile / -"Cartea este pecetluita" _ Dan.12/4,[9], ...pana la Mine _ Romania 5/14, ...ridicat _ Faptele Ap.3/22, ...potrivit fagaduintei _ Deut.18,15,18, ...sa [va] descoper Calea, Lumina si Adevarul _ Apocalipsa lui Ioan 1/1; 10/7, ...potrivit cu descoperirea tainei care a fost tinuta ascunsa timp de veacuri _ 1 Cor.2/7; _ Col.1/26; _ Romania 16/25.

    = Mesia _ Ioan 4/[25],26; 3/16,[19]; 5/39; 10/8,11,2012,14,16 - Toate popoarele chemate _ Is.55/1,6-9,[10],11,2012.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vaticanul a trădat direcţia dreaptă a credinţei?
      Aş fi curios ce informaţii se ascund acolo, prin acele catacombe, despre daci şi despre credinţa dacilor. De ce oare toate cărţile sfinte ale dacilor au dispărut? Cine le-a adunat dea lungul secolelor şi pentru ce se tem de ele? A fost tot Iisus povăţuitorul religios al dacilor, deşi ei l-au numit Zamolxi(s)? Ar fi de înţeles că da, deoarece El este universal în timp şi spaţiu şi nu poate fi nimeni în afară de El, care să inspire credinţa adevărată [Romani(a) 10/17].
      Aş fi curios să aflu şi părerea ta, Mesia.
      Numai bine!

      Ștergere
    2. _ Daca vei acesa pagina *Mesia* _ , ...in partea dreapta a paginii, la rubrica "Postari POPULARE", ...cel de-al treilea mesaj de sus in jos, ...are subiectul: ...

      ...ROMANIA -Gradina Mamei MELE -Gradina EDEN _ FACEREA 2/8. ...

      ...pe care nu am putut sa-l transcriu / nu-l preia pagina aici pentru ca contine un numar foarte mare de caractere, ...pe care sper ca-l vei citi cu mare atentie.

      = Cu stima. -Mesia.

      Ștergere
    3. Dintotdeauna am avut intuiţia că romanii au venit în Dacia cu misiunea de a şterge urmele vechii religii (de fapt nemuritoare) a lui Zamolxi, pe care grecii l-au numit Apollo, probabil tocmai pentru a crea impresia că este diferit de Zamolxi.
      Ce bine că dacii au ascuns atât de perfect mormântul lui Decebal, care ar putea fi mai bogat în aur şi alte metale preţioase decât mormântul lui Tutankamon. Cred că nemernicii care au falsificat istoria îl caută şi azi, dar nu ştiu dacă le va fi dat să-l găsească. Au implementat dacii acolo şi o anume protecţie spirituală peste care nu vor putea trece.

      Ștergere
  26. Dragul meu Aeleden,
    Nici nu stii cat sunt de bucuroasa sa descopar pe cineva care are niste idei atat de apropiate de ale mele. Sincer, te felicit pentru profunzimea gandirii si cunoasterii tale!

    Dragul meu Mesia,
    Desi exprimarea nu suna tocmai bine din cauza numelui ales de tine,te felicit pentru cunoasterea atat de exacta a Sfintei Scripturi.
    Te asigur ca marea noastra majoritate vrem doar sa cunoastem cat mai bine adevarul lasat si transmis noua de Bunul Dumnezeu si Fiul Sau cel Sfant Iisus.

    Lumina, Iubire, Armonie,Adevar Divin !
    Sfatuitoarea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. _ Re: ...*Sfatuitoarea*: ... - {Desi exprimarea nu suna tocmai bine din cauza numelui ales de tine,} ...
      ................

      ...- Nu Ma deranjeaza nici o exprimare, daca este facuta in limbaj decent si cu demnitate, ...-“Indrazniti” _ Ioan 16/33; _ Matei 5/17;

      ...- Cand veti intelege ca prorocii ...[-Nu au vorbit despre implinirea Legii in trecut _ Romania 10/4] ...[ci] au vorbit despre *viitor* _ Evrei 1/[1],2, ... privind “implinirea / Sfarsitul / Savarsirea Legii Facerii Omului dupa chipul si asemanarea Noastra” _ Facerea 1/26-28, ...si, ...- Cand veti inalta pe Fiul Omului, atunci veti cunoaste ca Eu sint si ca nu fac nimic de la Mine insumi, ci vorbesc ...[_ 1 Cor.14/21] ...dupa cum M-a invatat Tatal Meu _ Ioan 8/28;

      ...Referitor la faptul ca unii / multi, nu au credinta _ Luca 18/8, ...- Daca nu cred aceia ca Eu sint Acela _ Ioan 1/1,5,[11],14; _ Galateni 4/4; _ Ioan 8/[21,23],24, ...-Cum zic [aceia] ca ar fi trebuit sa se adreseze, ...si cum sa vorbeasca Acela asteptat ?!!...[celor care asteapta] _ Ioan 4/25; ...
      ................

      ...{te felicit pentru cunoasterea atat de exacta a Sfintei Scripturi.} ...
      ................

      ...-[“Toate religiile”] /-*Toate popoarele chemate* _ Isaia 55/1; _ Ioan 7/37];

      ...-Draga *Sfatuitore(a)*, ...-intelegand _ Ioan 5/30, ca sinteti dintre cei care inteleg altceva / altcumva / [din] ceea ce nu intelesesera(ti) pana acum, si ...[ca recunoscand / intelegand] ...raspundeti _ Evrei 3/7,13,15, ...tare Ma bucur _ Filipeni 1/18; 2/17, ...ca ...“Samanta” / Cuvantul Meu _ Matei 13/34,35, ...a ajuns in pamant bun si a incoltit _ Matei 13/3,8,[13-16]; _ Luca 8/5,8,11-15, ...[si] ...cu rabdare _ Marcu 4/[26],27,28, ...[astfel] ...iata, cum ...[raspunsurile voastre] ...adeveresc prorociile _ Isaia 55/10,11, ...din partea celor care inteleg(eti) “cumva” ca “Aici este degetul lui Dumnezeu” _ Exodul 8/19; _ Luca 11/20. ...
      .................

      Te asigur ca marea noastra majoritate vrem doar sa cunoastem cat mai bine adevarul lasat si transmis noua de Bunul Dumnezeu si Fiul Sau cel Sfant Iisus. ...
      .................

      ... _ Rugati-va neincetat _ 1 Tesaloniceni 5/17, ...-Nu dispretuiti prorociile, ...cercetati toate lucrurile, [si] pastrati ce este bun _ 1 Tesaloniceni 5/20,21, cu multa rabdare _ Ioan 8/32; _ Isaia 55/12,13.

      = Cu stima. –Mesia.

      Ștergere
  27. _*Re: ... Aeleden 2 iulie 2012, 04:28 _”Toma Necredinciosul” - ***Nu mi-am închipuit că Iisus, la a doua venire, ne va vorbi prin internet. Apariţia anunţată a unor falşi profeţi ne va face mai sceptici şi ne va pune pe toţi în postura lui Toma Necredinciosul, ...cerând dovezi.***
    .........................................

    _"Aeleden", ...- Forma in care "ai potrivit / auzit" ...proverbul in discutie [-“Tara arde si baba se piaptana” in pagina [lui] "Radu Cinamar", ...conform unui alt proverb Romanesc, ...despre ...cum ...*nu ai auzit bine* ...[si, ...nu esti singur(ul)] ...care este forma / expresia exacta, pe care am postat-o, ...spune: ...

    _*Surdul nu aude dar le potriveste*, ...

    ...iar, daca zici tu ca, a[-ti] redacta forma exacta a unui proverb este de natura a[-ti] revela unele "compatibilitati", ...te va pastra la nivelul in care esti _ Romania 11/8 [+ trimiterile]; ...

    ...-Cat despre faptul ca ..."nu te-am convins ca Eu sint Mesia", ...nu constituie ...[de fapt pentru nimeni] ...o problema, ...pentru ca asa cum este scris, ...

    ..."Cine are urechi de auzit, sa auda" _ Mat.11/15 [+ trimiterile], ...ceea ce inseamna, ca, ...multi "au urechi de auzit, [si], doar atat", ...[si] daca ..."din facere / din nastere", ...nu-ti este dat sa poti primi Cuvantul Acesta _ Mat.19/11, ...este problema ta / ai probleme de perceptie / "de auz" _ Is.6/[8],9; _ Mat.7/13,14; 13/13,14 -"Veti auzi cu urechile voastre si nu veti intelege, ...veti privi cu ochii vostri si nu veti vedea", ...caci nu intamplator este scris _ Luc.18/8; [16/29,31]; _ Ioan 8/21,23,24;

    = Daca nu crezi ca Eu sint Acela _ Ioan 8/21,23,24, ...nu Ma deranjeaza, ...dar stii ca "nu Mi-ai raspuns la [o] intrebare(a) ...[din pagina "Sfatuitoarea"]: ...

    ...-*Cum, si / sau dupa ce vei cunoaste /[re]cunoaste pe Acel(a) Mesia pe care-L astepti "la venirea a doua", ...astfel incat sa nu fii inselat de vre-un "profet fals" [asa cum ai zis]*; ...

    _ Neraspunzandu-Mi la intrebare, i-ti ramai singur dator, nemaivorbind despre "anonimitatea" sub care postezi, ...[si, tot asa] ...ca sa nu mai vorbim despre, [ca], ..."anonim(i) / Aeleden" sint(eti) "o multime" [vezi "google.ro"], ...in timp ce *Mesia* ...[doar] *Unul / Unsul* -*Eu, cel care vorbesc cu tine, sint Acela* _ Ioan 4/[25],26.

    - Daca i-ti declinai cu decenta si demnitate identitatea reala si "nu-ti ascundeai datul cu presupusul si cu parerea" ...sub "pseudonim / anonim", ...fii sigur ca ti-as fi mentionat numele real, oriunde, nu numai in pagina *Mesia*.

    = Cat despre [ca] ...”nu te-am convins ca Eu sint Mesia”, ...[iata, ca], ...nu doar pentru tine “sint ridicat” _ F.Ap.3/22; 7/37, ...ci pentru aceia care cauta Calea, Adevarul si Viata _ Ioan 14/6,[7], ...pentru cei infometati _ Mat.4/4, ...si insetati de Adevar _ Is.55/1, ...[acum] ...in mileniul III, ...a treia zi _ 2 Pet.3/8, ...[ziua de pe urma] ...care este ziua cea mare a praznicului _ Ioan 7/37, ...la care ...*Toate popoarele sint chemate* _ Is.55/1,6-9,[10],11,2012.

    = Te rog sa nu uiti, ..._ [ti-]ai ramas dator, sa-Mi spui, ...cum Ma vei [re]cunoaste, ca Eu sint Acela _ Ioan 4/26, ...potrivit fagaduintei _ Deut.18/15,18, ...care am sa [va] spun toate lucrurile _ Ioan 4/25, ...sau, ...cum vei [re]cunoaste pe Acela pe care i-L astepti, "la venirea a doua' / cum ai scris. [?!!!]

    = Cu stima. -Mesia _ Eu, cel care vorbesc cu tine, sint Acela _ Ioan 4/[25],26.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă ispiteşti (provoci) la discuţii, dar îţi voi spune cum cred eu că va fi la „a doua venire” a lui Iisus.
      În primul rând precizez că nu sunt teolog, nu sunt călugăr, cum insinuează unii, nici vre-un savant, dar în viaţă am fost obsedat de a înţelege cum este făcută lumea. Pentru asta, am crezut la început că este suficientă ştiinţa, dar pe măsură ce avansam în cunoştinţe, avansam şi în dileme, pentru că ştiinţa e fragmentară, e simplistă şi fundamentată pe concepte inventate de om, iar filozofia nu poate acoperi lacunele ştiinţei.
      Spre exemplu, tot eşafodajul ştiinţei se bazează pe conceptele de spaţiu şi timp, dar definirea lor este o simplă convenţie, pentru că nimeni nu ştie ce e spaţiul şi timpul în esenţa lor. La fel în cazul luminii, câtă vreme este privită ba ca o undă, ba ca fiind corpusculară, eu cred că, de fapt, nimeni nu ştie ce este lumina cu adevărat.
      Deci ştiinţa e plină de dileme şi nu poate explica (încă) modul în care este făcută lumea şi (mai ales) prin ce energii se păstrează în fiinţă. Dar să nu fim prea sceptici, căci în lume tronează o logică, un ansamblu de legi care controlează devenirea ei în cadrele noastre finite, unde existăm şi ne desfăşurăm cercetarea, ceea ce ne dă speranţa că lumea este cognoscibilă. Fără această credinţă cercetarea lumii nu ar avea nici un rost.
      Eu am elaborat o teorie proprie care am dorit să reflecte mai bine unitatea legilor naturii şi simetria fenomenologică existentă între micro- şi macro-cosmos. Într-un cuvânt caracterul ei holografic.
      Nu intru în detalii.

      Ștergere
    2. Apoi am descoperit că unele constante specifice teoriei mele există încifrate în măsurile unor astre. Oare cine le putea încifra acolo? Coincidenţe nu pot fi, pentru că uneori sunt încifrate repetat, în mai multe astre. Pentru a fi relevate este necesar să se utilizeze sistemul zecimal de numeraţie şi un etalon specific.
      Şi marea mea surpriză, moment în care am trecut definitiv în tabăra celor care cred în Dumnezeu, a fost aceea de a găsi încifrate acele constante (SEMNE, PECEŢI) chiar în măsurile Soarelui. Am fost bulversat. Cine putea să fabrice o stea? Cine putea să-i dea asemenea dimensiuni precise, care să includă constantele în discuţie? Oare extraterestrii? Refuz să cred că cineva făcut din carne şi oase ca noi, oamenii, va putea vreodată să fabrice o stea, dar orice ar fi acea INTELIGENŢĂ COSMICĂ, cu asemenea putere de creaţie, pentru noi tot Dumnezeu rămâne. Şi atunci nu ne rămâne decât să ne întoarcem la vechile mituri care vorbesc despre faptul că sistemul solar este o Creaţie (o „lucrare”, cum spune Hermes Trismegistul), iar în spatele lumii fizice există o forţă creatoare, înzestrată cu voinţă şi care „îşi pune pecetea peste stele” [Iov 9/7].
      Existenţa SEMNELOR încifrate în astrele sistemului solar va obliga ştiinţa să includă un Creator în ecuaţiile sale, dar este surprinzător să descoperim că existenţa acestor SEMNE divine a fost semnalată cu 2000 de ani în urmă de către Iisus [Luca 21/25].
      Şi Sundar Sing aminteşte de „tainele ce se vor descoperi în vremurile ce vor veni în aceste locuri” (în România, n.n.). Mai recent părintele Arsenie Boca nuanţează arătând că „Într-un interval de timp scurt, atenţia lumii se va concentra asupra ţării noastre, datorită schimbărilor extraordinare care vor avea loc şi a SEMNELOR specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de înţelegere a cunoaşterii materialiste” (citat din R. Cinamar, prima carte). Ori eu pe părintele Arsenie Boca îl cred pentru că a fost un iluminat.
      Eu nu doresc altceva decât să fiu ascultat, să readuc în atenţie o ştiinţă pierdută: „Stiinţa SEMNELOR„ înscrise de divinitate în sistemul solar, iar acestea prevestesc „a doua venire” a lui Hristos.
      Iar pe net nu sunt mulţi Aeleden, aşa cum spui, pentru că nimeni în afară de mine nu vorbeşte despre SEMNE şi nu le cunoaşte. Nu am cont pe face book şi nu ştiu ce se întâmplă pe acolo, dar sunt unii care au preluat cuvintele mele, uneori chiar pseudonimul şi-l folosesc prin diverse saituri matrimoniale sau mai ştiu eu cum. Dar acolo nu sunt eu. Asta ca să fie clar pentru toată lumea şi să nu credeţi în diversiuni.

      Va urma…

      Ștergere
    3. Cum văd eu ”a doua venire” ? Aşa cum a fost prevăzut.
      După revelarea SEMNELOR „în soare în lună şi în stele” se spune că „pe Pământ va fi strâmtorare printre popoare (criză economică), „…iar pe pământ, (va fi) spaimă întru neamuri şi nedumerire din pricina vuietului mării şi al valurilor”. Aici cred că e vorba de urletul omenirii, care se va revolta în masă, valuri de revolte şi revoluţii cuprinzând întreaga societate omenească. Desigur că e vorba de o criză umanitară gravă, datorată de un posibil război al naţiunilor, care se va declanşa în curând.
      Este posibil ca Iisus la a doua venire, să apară în România, deoarece i-a avertizat pe evrei cu claritate că „Împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei” [Matei: 21/43]. Acest lucru se va întâmpla mai târziu pentru că înainte ca România să devină centrul spiritual al lumii (Noul Ierusalim) trebuie să traversăm şi să fim martori la următoarele evenimente (conform lui Sundar Sing):
      - un război nimicitor care va desfiinţa occidentul şi America,
      - Anglia îşi va pierde puterea,
      - Franţa va dispărea, fiind împărţită şi asimilată pe bucăţi de vecinii ei.
      Apoi, cei rămaşi se vor întoarce la credinţă, iar cercetările ştiinţifice vor aduce certitudinea legată de existenţa unor cicluri cosmice, care aduc periodic asupra sistemului solar anumite fenomene catastrofice. Probabil bogaţii vor încerca să se ascundă în buncăre pentru a se salva. Omenirea va depune mari eforturi pentru a pune la adăpost cât va putea din plantele şi animalele ecosistemului terestru (se vor înfiinţa baze pt conservarea şi păstrarea materialului genetic al speciilor de pe Terra).
      Pentru că fenomenele ce vor avea loc sunt cosmice, omul nu va avea nici o putere asupra lor, dar divinitatea va scurta acele zile pentru a ajuta să scape pe cei aleşi [Matei: 24/22; Marcu: 13/20].
      Părerea mea este că cei aleşi („cei pecetluiţi”) au ereditar semnul crucii pe mână sau pe frunte. Ei reprezintă anumite linii genetice curate (seminţii) adică nu au elemente de hibridare în genotip sau, mai simplu, acele linii genetice nu au nici un strămoş născut din incest. Din cei cu genetică impură „nu se va lăsa nici rădăcină nici ramură” [Maleahi 4/1] pentru că păcatul (hibridării) persistă peste multe generaţii. Cei aleşi vor reprezenta „recolta” pe care o va lua Iisus în „ziua secerişului”.
      După traversarea acelor evenimente catastrofice cosmice, când „soarele se va întuneca” şi „puterile cerurilor vor fi clătinate” [Matei: 24/29] va apărea semnul venirii lui Iisus pe Pământ, fiind perceput ca o lumină de fulger „de la răsărit până la apus” [Matei: 24/27]. El va trimite îngerii lui pentru a „…aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi” !Matei 24/31].
      Până la aceste evenimente vremurile vor fi „presărate” cu falşi prooroci şi cu „hristoşi mincinoşi” [Matei: 24/24]. De aceea cred că trebuie să fim atenţi şi să cântărim bine pe cineva, care se autointitulează din senin a fi Mesia.

      Ștergere
    4. imi pare rau sa te dezamagesc Mesia si sa te trezesc la realitate; redare unor fraze cu Scriptura in fata nu te face deosebit...cat despre Iisus, fratele nostru ''mai mare'' este prezent in acest spatiu, El este o unitate de constiinta desprins din nsasi Mama Divina pentru ''misiuni'' speciale de'a lungul timpurilor de sute de milioane de ani decand exista programul de experienta sub forma umana pe Terra (a sufletelor)
      El a spus ca nu se va incarna in trup, se va mai proiecta pe unele persoane acolo unde va fi nevoie dar nu va avea trup uman, nici nu va fi nevoie...
      Cat despre Zamolxe, detine puternic vibratia acestui spatiu astfel ca mai tot timpul e prezent in zona mai ales ca lucruri uimitoare se vor intampla si acestei zonei ii va fi redata valoarea...el se va incarna in jurul anilor 2030-2040 pentru ca va duce mai departe misiunea acestui grup de suflete incarnate aici, cu rol deosebit, desi toti au rol deosit caci pt Divinitate toti suntem copii Ei, toti suntem egali...
      Anul 2100-2150 vor fi anii cand deja civilizatia terestra va inflori mai mult decat a fost cea din Atlantida, vom trai suficient sa prindem zorii ei...
      recent am dat si de un website care-mi confrma cele mai sus enuntate remerra.blogsopot.ro
      am ramas perplex sa citesc acolo informatii pe care credeam ca le stiu doar eu...

      cat despre semne pe corp, vor fi ceva posibile datorita faptului ca oamenii se vor separa in 2 grupe, necredinciosii si cei credinciosi; credinciosii vor avea fruntea luminoasa ca o lumina ce vine din interior pe cand ceilalti vor avea mijlocul fruntii intunecat, dar si acestia pot trece de partea celorlalti...
      astrologia este mecanica cereasca, daca o citim mai bine putem sa anticipam una alta dar si acolo lucrurile sunt ca o fraza cu mai multe sensuri deci mai multe variabile..


      cu bine
      totul o sa fie bine, nu va dezarmati daca cititi astfel de previziuni ce va trage in jos moralul,
      totul va fi bine, asa cum trebuie, asa cum este Marele Plan

      Ștergere
  28. Precizare
    Mulţi se întreabă ce se va întâmpla cu cei aleşi. Eu cred că cei 144 000 (12 linii genetice de câte 12 000 de oameni fiecare) vor forma baza genetică pentru civilizaţia care ne va urma. La fel a fost şi la anteriorul moment catastrofic şi să ne amintim că a fost ales doar Noe şi familia lui, care s-a născut alb printre mulatri (precum egiptenii) şi din acest motiv era pe punctul de a nu fi acceptat de tatăl său Lameh, care, în prima fază, credea că a fost înşelat de nevastă.
    Deci civilizaţia anterioară nouă avea o populaţie de negroizi. E posibil că au existat, aşa cum se vehiculează, alte 4 civilizaţii înaintea noastră, care au decăzut şi după fiecare ciclu cosmic să fi rămas un număr de oameni, care nu au mai reuşit să refacă civilizaţia care a existat. Aşa se explică de ce pe Pământ există 4 rase de oameni şi nu o singură rasă, cum era firesc, dacă omenirea ar fi început doar cu un Adam şi o Evă.

    Să auzim de bine!

    RăspundețiȘtergere
  29. Cei alesi sunt insemnati cu semnul crucii, dar nu in locuri vizibile. Poate fi pe corp, maini, etc, fiind format din alunite sau din pete de aceasta forma.
    Lumina, Iubire, armonie, Adevar Divin!
    Sfatuitoarea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu e spaţiu aici pentru a detalia, dar e posibil ca peceţile (semnele/marcajele) genetice să fie diferite la fiecare linie genealogică în parte, din cele 12 de care vorbim. Dar foarte multă informaţie trebuie să existe încifrată chiar în ADN-ul celular. Acolo pot fi informaţii de la toţi strămoşii unei fiinţe, însă ştiinţa noastră încă nu a pătruns aceste taine.
      Apoi cele afirmate nu trebuie luate drept rasism. La un anume moment se va pune problema chiar la nivelul omenirii de a stopa degenerarea speciei umane. Ea apare prin imoralitate şi abandonarea valorilor culturale, dar mai ales în lipsa unei credinţe adevărate. Relaţiile incestuoase au fost condamnate de majoritatea societăţilor, dintr-un instinct de conservare al speciei umane, dar mai ales de biserică, care le-a categorisit drept păcate de neiertat. De aceea se spune că păcatele se transmit până la a şaptea generaţie, pentru că ele rămân înscrise în celule şi se transmit genetic, compromiţând toţi descendenţii înşiruiţi pe acea ramură genealogică.

      Numai bine!

      Ștergere
  30. Despre Boc se intuia ca va cadea pentru ca o actiune odata inceputa partidele nu se lasa pana nu o duc la bun sfarsit povestea este valabila si cu problema Basescu pe care au dorit sa-l inlocuiasca inca de acum 2 ani, cititi presa de acum 2 ani , cine doreste ceva si are puterea nu se lasa pana nu termina povestea.
    Nu stiu de ce totul este raportat la Divinitate cand ea nu exista.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ...Divintatea exista ,asa cum si tu existi...iar ca drept raspuns iti voi da un mic exepmlu ,care circula prin popor...curentul electric ,exista dar nu se vede ...P.S. ai curajul sa pui mana la un transformator de 27ooo mii voltii...in ideea ca nu exista ,ptr ca nu/l vezi

      Ștergere
  31. uite si eu fac o profetie , vom intra in Schengen dupa ce toate hienele isi vor lua bucata pe care si-o doresc, Basescu n-a vrut sa le dea tot ce au cerut , deduc , ca Ponta a cedat acestora : taxe la liber pe mare si aer, bucati de teritorii, noul guvern va vinde tot ce a mai ramas si intradevar vom deveni colonii ,alternativa este un razboi contrafacut cu Iranul Irakul sau ce va mai gandi comunitatea internationala condusa in subsidiar de marii traficanti de fonduri, se poate ca Romania sa fi fost conditionata chiar cu un razboi daca nu face ce i se cere, sunt curioasa ce a mai vandut noul guvern , dar este posibil ca jocurile sa fie facute de comun acord chiar cu Basescu pericolul fiind prea mare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Şi dacă o piesă importantă de pe tabla de şah a politicii româneşti va cădea, iar populaţia se va răscula şi ne vom trezi în plin război civil, ce-aţi zice voi, cei care o ardeţi cu politica sub anonimat?
      Căile Domnului sunt încurcate, iar politica nu e nici măcar o poezie care să aibă un sens. Totul e o minciună a unui sistem care, deşii nu e «de drept », cum se spune, nu e nici măcar viabil, dar e ţinut în viaţă cu sedative de la FMI şi altele, până ne vom trezi cu ţara amanetată şi cu toţii slugi la păpuşarii care au tras sforile din culise.

      Ștergere
    2. Sunt in varsta,am trecut bine de 70 ani si in viata mea am avut trei informatii importante pt mine,ele au fost exacte.Ultima a venit in ziua cand a fost numit a doua oara Base (nu as fi dorit sa se intample)Informatia mi se transmite ,parca telepatic,mi s-a spus ca nu ramane decat 2-3 ani,oricum mai putin de 3 ani.Sper ca si aceasta sa se implineasca.Draga mea sfatuitoare,cred in tot ce spui,dar ultimele evenimente politice incearca sa zadarniceasca destinul.Fie ca bunul Dumnezeu sa ne aiba in paza si sa-i ocroteasca pe TOTI romanii nostri din Italia.Din fata destinului poti sa te feresti?

      Ștergere
  32. Va multumesc pentru increderea acordata!
    Ma bucur foarte mult ca sunteti capabil sa primiti informatii exacte si va spun sincer ca probabil mai primiti si altele, dar ori nu le intelegeti, ori nu sunteti foarte atent la ele.
    In ceea ce priveste destinul, este posibil sa te feresti de el, dar doar foarte greu si numai dupa ce reusesti sa iti inveti lectiile vietii. Nu este foarte simplu, dar nu este nici imposibil.
    Va doresc multa sanatate si Dumnezeu sa va binecuvanteze pe dumneavoastra si pe TOTI romanii si din Italia si de pretutindeni!
    Cu drag,
    Sfatuitoarea

    RăspundețiȘtergere
  33. 80 KM de rafturi in beciurile Vaticanului.HAI sa cumparam 1 mm!Ar fi Mm 0 al Romaniei si poate al LUMII.Cred ca stiu exact ce fila trebuie scoasa in Lumina.

    RăspundețiȘtergere
  34. Dacă dvs. primiți mesaje prin revelație înțelegeți că nu sunteți singura. Divina Carte este o carte scrisă prin Revelație Divină de către Inițiatul român Gheorghe Olteanu în aproximativ 20 ani. Ea vorbește despre minunata Creație și Autocreație Divină. Există 2 adresa care vorbesc despre Divina Carte, sper eu să fie suficient până ce se va lua decizia retipăririi ei (armagheddon.ro și semiomroman.blogspot.ro) Dacă informațiile vi se par incredibile sau greu de înțeles și acceptat vă rog să vă întrebați propria Ființa Conștiința (rațional sau prin stări de conștiință extinsă) sau dacă aveți deja contact chiar Sufletul Divin Sfânt. Oricare ar fi calea veți afla Adevărul. Pentru ceilalți sper să aibă curajul, forța și încrederea să înțeleagă la nivel rațional informațiile. Ultima parte a previziunii mi-a plăcut foarte mult. Sunt destule persoane din grupul de credință care s-a creat în jurul Divinei Cărți care deja comunică cu Sufletul lor Divin Sfânt (picătura de Divinitate întrupată în Ființa Biologică). Pentru orice informație lamuritoare mă găsiți la semiomroman@gmail.com .Gând Bun!

    RăspundețiȘtergere
  35. Previziunile trebuie sa treaca proba timpului! Sa vedem daca se poate vedea in viitor! Acum! Eu zic ca NU! Pentru ca nu mai stie nimeni ce si cum. Intr.o viteza nebuna trec prin fata oamenilor toate posibilitatile, care se schimba permanent, dupa credinta oamenilor. Nu ai cum sa vezi inainte, ACUM. Base este acolo impotriva tuturor. De ce? Din cauza necredintei noastre! Situatia se poate schimba rapid. De ce? Datorita credintei noastre.
    O vom avea...vom schimba in bine lumea noastra. Nu o vom avea, vai de noi! Bobul de mustar! Atat ne trebuie, nimic mai mult.
    Daca e benefic base? Uitati.va bine la el. Cine il sustine. Ce a facut. Pe cine a promovat. E clar, Tatal il foloseste sa ne trezeasca! Deci va ramane atat cat este necesar pentru ca noi sa deschidem ochii si sa actionam.Se pare ca ochii i.am deschis...dar mai trebuie sa si vedem cu ei TOT adevarul...despre UE...despre NOI ca neam...despre actiune...despre curaj...despre patriotism...despre sacrificiu (nu neaparat al vietii)... deci ne ramane sa invatam sa ne mai si implicam in schimbari! Cu tot sufletul!
    Curaj si drum drept!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cristi, ai dreptate. Si eu am aceeasi credinta ca si tine. Putem schimba prin credinta noastra tot rau in bine si iubire. Predictiile mi-au fost trimise cu mult timp inainte. De ce? Poate sa ne deschida ochii si mie si celorlati, sa ne trezim si sa ne schimbam pe noi pentru a schimba lumea.
      Sa speram ca putem infaptui aceasta mare speranta.

      Lumina, Iubire, Armonie, Adevar Divin!

      Ștergere
  36. Reîncarnarea e o invenție orientală falsă și n-are nimic creștinesc în el. Eu unul consider că „previziunile” tale sînt mincinoase, iar dacă te-a „influențat” cineva fi sigur că nu e Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
  37. Sint de aceiasi parere cu tine referitor la reincarnare,fara ea nici un suflet nu ar fi putut sa evolueze,sa se purifice sa se perfectioneze,deci,afirmatiile D-lui Ioan Muresan sint departe de esenta de adevar.Nu poti evolua intr-o singura viata.

    RăspundețiȘtergere
  38. bazaconii tot ce spuneti aici prooroci nincinosi sunteti

    RăspundețiȘtergere