miercuri, 4 mai 2011

Profeţie despre România, din cartea”HRISTMOS”, descoperirea fericitului Agatanghel, de Zosima, tradusa in Man. Neamt, anul 1905

In ultimul timp am citit tot felul de profetii si proorociri despre sfarsitul lumii, despre Antihrist, despre microcipuri, crize, razboaie, foamete, cataclisme si alte nenorociri ce se vor abate asupra omenirii, mai toate venite din spatiul grecesc si rusesc, dar nu am citit mai nimic despre viitorul Romaniei. Nu am auzit mai nimic despre vreo profetie a unui Sfant/Sfintit Parinte roman care sa vizeze tara noastra, despre vreo viziune care sa priveasca strict Romania. De cand cu avalansa postarilor pe diverse bloguri ortodoxe pe tema Apocalipsei si a semnelor vremurilor de pe urma, majoritatea zugravind un viitor sumbru, am cautat sa strecor o umbra de speranta, o raza de lumina, venind cu ideea infiintarii unui partid national crestin, cu o viziune contrara celei care doresc sa ne-o impuna fortele intunericului, cu propunerea candidaturii lui Dan Puric la presedentie. In lecturile mele am descoperit proorocirea avvei Neofit Pustnicul, isihast si mistic roman, crestin care isi traia credinta pana in varful ultimului fir de par, profetie pe care am gasit-o intr-o carte a Parintelui  Gheorghe Ghelasie, Isihasm. Dialog in Absolut, Ed. Axis Mundi, Bucuresti: “A proorocit avva Neofit Pustnicul ca vor fi cu miile cei ce vor Urma Calea cea de Taina a Isihiei. Grele vor fi schimbarile Lumii, dar tot asa de minunate vor fi si Renasterile Spirituale ale multora. Va cobora din Munte si din Pesteri Lucrarea cea de Taina a Isihiei pana in Inima Oraselor si multi Tineri, aparent nestiutori, se vor Trezi cu tarie la o Viata de Duh asemanatoare celei din vechime. Minunata va fi aceasta Inviere tocmai acolo unde moartea se crede stapana! Duhul Cel Prea Sfant isi va arata Puterea mai presus de toate. Lucrarea cea de Taina a Isihiei va inflori in pustiul multor Inimi ce vor deveni apoi Ceruri Intrupate [...] Lucrarea cea de Taina a Isihiei va fi Taina Viitorului Lumii noastre. Istoria ce vine va fi cea mai teribila confruntare dintre Lumina si intuneric, dintre Duhul Vietii si al mortii. Dar Puterea Luminii va fi atat de mare incat va depasi toate legile firesti. Amin!”
Tot cautand printre amintirile mele profetii referitoare la Romania mi-am adus aminte ca mai exista una in Pelerinul roman, pe care o postez in continuare:
Din Cartea “HRISTMOS”, Descoperirea fericitului Agatanghel, de Zosima, tradusa in Man. Neamt, anul 1905.
Parintele Cleopa ne-a spus ce-si aminteste din aceasta carte, care nu se stie unde a disparut. Au fost doua carti, aceasta din 1905 avea si talcuirea vedeniilor, iar cealalta – a doua – reda numai simplu vedeniile. Zosima Pascal a tradus cartea fiind la Muntele Athos.
Fericitul Agatanghel a vazut in insula Corsica o vedenie ca aceasta: Un vultur iesea din mare, cu aripi de aur si cu perle pretioase, iar vulturul a strigat… ” Agatanghel, Agatanghel … ” Sfantul s-a speriat, dar glasul i-a zis: “Nu te teme!. A iesit sfantul la marginea marii si a vazut o harta de piele, pe care era intreaga Europa, iar pe harta aratau fiecare tara, Romania – R, Grecia – G, Rusia -RS, Italia -I, iata profetiile referitoare la fiecare tara:
Italia
“Am vazut o femeie, pe curva Servastopi, care zicea: Fosta-am tiitoarea unui imparat, dar mi-am pierdut fecioria”. Imparatul este Hristos, tiitoarea este Biserica Italiei. In anul 1054 prin ruperea Bisericii catolice de cea ortodoxa si-a pierdut fecioria dogmelor. A pierdut curatia dogmelor originare ortodoxe. Mare pacat. Zice Agatanghel: ca daca ce se va face imparatia crestineasca a rasaritului, va veni Papa de la apus si se va uni cu Biserica Rasaritului si se vor face una precum au fost si mai inainte”.
România
Am vazut 3 focuri pe o movila inalta pe Dunare, un glas striga: Romanie, Romanie, sfarsitul necazurilor tale un 5 si 50, adica 550 de ani. Vedenia are loc la anul 1327+550 de ani=1887, cand Romania si-a dobandit independenta.
Apoi am vazut un bou si un leu.
Boul este mult luptator, dar va scoate drepturile sale, anul 1916 biruinta. De cand e tara aceasta a avut numai de suferit, dar a rabdat ca si boul, este boul de pe stema Moldovei.
Leul este prea viteaz, se va ridica deasupra cocosului (Ungaria). Cocosul insa va scoate ochii leului, i-a scociorat in 1940, ne-a luaat Ardealul, dar Leul (Transilvania) a luat inapoi de la unguri Ardealul.”
“Si atuncea se vor duce toti la dansul din toate partile si isi vor cere partile tarilor care au fost robite de alti imparati, si isi vor lua locurile care le au stapanit altii cu nedreptate, pentru ca, zice: se vor intoarce fiecare la cuiburile parintesti, ca zice Sf. Metodie: si boul va ragi, adica tara noastra (Romania), care era de jaful tuturor. Asisderea vor face natiunile, si isi vor lua partile lor fiestecare. Ca imparatul acesta asa va fi de pasnic, ca va fi ca un tata al tuturora. Romania va lua toate hotarele sale! “
Ungaria
“Amaratul de cocos (Ungaria) se retrage in tara lui si nu mai canta altul niciodata”. Nu va mai canta Ungaria in Romania niciodata.
Germania
Spune profetia, ca va veni inapoi la ortodoxia la care a fost mai inainte de a ajunge protestanta. Si Biserica romano-catolica se va intoarce la ortodoxia rasaritului.
Rusia
Am vazut 4 stalpi … Am auzit un glas: Rusie, Rusie, sora mea iubita, unde este buna ta credinta? De ce ai facut din Biserici grajduri? La tine va straluci faclia adevarata (ortodoxia), vei fi mult mai iubita la urma, mai mult decat dintai”. 70 de ani Biserica Rusiei a fost prigonita 1917-1987, iar acum s-au terminat cei 70 de ani de prigoana, dupa cum au profetit sfintii rusi: Serghie de Radonj, Sf. Serafim de Sarov, Sf. Tihon de Zadonsk si alti sfinti rusi.
Cartea aceasta “Hristmos”, Descoperirea fericitului Agatanghel, 1327, a avut-o parintele Ilie Cleopa de la Sihastria in mana lui. Parintele Cleopa nu mai are aceasta carte. Exemplarul 2 fara talcuirea vedeniilor este de la Manastirea Neamt. Cele de mai sus parintele Cleopa le mai tine minte.

de bătăiosu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu