joi, 23 iunie 2011

Calatoria in timp. Adevar sau fictiune ?

De multe ori, atunci cand gresim, ne-am dori sa putem da timpul inapoi pentru a ne indrepta viata. In alte imprejurari, ne-ar placea sa aruncam o privire catre viitor, pentru a sti ce decizii sa luam in anumite privinte. Fie inapoi, fie inainte, fiecare dintre noi a visat cu ardoare, cel putin o data, sa calatoreasca in timp. Unii sustin chiar ca ar fi reusit, dovada stand numeroasele marturii ale acestui fenomen, dintre care unele sunt foarte greu de contestat. Cu adevarat surprinzator, insa, este tocmai faptul ca la ora actuala, stiinta insasi valideaza posibilitatea acestor translatii temporale.
Liniaritate – Simultaneitate
Natura timpului este un subiect care i-a preocupat deopotriva pe oamenii de stiinta si pe filosofi. Fiecare comunitate a cautat prin mijloace specifice sa inteleaga si sa dezlege aceasta enigma. In esenta, stiinta admite doua teorii fundamentale care incearca sa clarifice natura timpului. Prima il privesteca pe un fenomen liniar, in care doar momentul acum exista cu adevarat si poate fi experimentat. Trecutul s-a incheiat si nu mai poate fi vizitat decat, poate, in imaginatie, iar viitorul nu exista inca si atunci cand il traim deja a devenit prezent. Ipoteza timpului liniar este cu usurinta adoptata de cei mai multi dintre noi, intrucat avem nevoie de o anumita cronologie a evenimentelor, avem nevoie de calendar si de ceas pentru a ne raporta activitatile la un sistem de referinta. Daca aceasta ipoteza este corecta, atunci calatoria temporala devine imposibila. Totusi, timpul obiectiv se lupta pentru a scapa acestei constrangeri impuse de mintea umana.
In cea de-a doua teorie, toate dimensiunile timpului, asa cum sunt ele catalogate de om, exista in simultaneitate. Trecut, prezent si viitor devin simpli termeni relativi ce depind de momentul de timp la care noi ne raportam. Prin anii 1920, J.W. Dunne a scris lucrarea Un experiment asupra timpului, ce contine analiza viselor sale pe o lunga perioada (vezi si episodul despre Precognitie). Adesea, acestea erau precognitive, prezicand evenimente din viata personala a lui Dunne sau de interes general. El considera constiinta drept un factor important in intelegerea notiunii de timp. Visele sale erau un amestec de evenimente trecute, prezente si viitoare, ceea ce l-a condus la ideea coexistentei tuturor momentelor de timp in simultaneitate. Aceasta a doua ipoteza poate parea de domeniul fantasticului, dar exista deja numeroase dovezi care o sprijina, precum si un cadru teoretic in fizica relativista.
Albert Einstein a demonstrat, in cadrul teoriei relativitatii, ca pentru un observator ce se deplaseaza cu o viteza apropiata de viteza luminii se petrece un fenomen straniu. Un astfel de observator, daca pleaca intr-o calatorie in spatiul extraterestru timp de 20 de ani, cu o viteza egala cu 90% din viteza luminii, la intoarcerea pe Pamant va descoperi ca aici au trecut deja 45 de ani! Marind viteza la 99,9% din viteza luminii, o calatorie de 20 de ani in spatiul cosmic ar insemna trecerea a aproape 450 de ani terestri…de fapt, el ar ajunge astfel sa calatoreasca in viitor. Inseamna ca timpul isi incetineste scurgerea pentru un observator ce calatoreste cu viteze apropiate de viteza luminii. Numai intre masa de la micul dejun si cea de la pranz a presupusului nostru calator prin spatiu ar trece decenii, raportat la masurarea pamanteana a timpului!
Masina timpului
Revenind la experientele de alunecare in timp pe care le-au avut in mod spontan diverse persoane, vom constata ca ipoteza benzii lui Mobius explica existenta unor discontinuitati (sau falii spatio-temporale, cum li se mai spune), adevarate porti energetice ce fac legatura intre doua momente distantate din punct de vedere al cronologiei liniare si uneori chiar intre doua locuri diferite.
Charlotte Warburton, o pensionara care traia impreuna cu sotul ei langa Tunbridge Wells in Kent, sustine ca ar fi intreprins o calatorie inapoi in timp, intr-o zi de marti, 18 iunie 1968. Cei doi soti fusesera in oras la cumparaturi, apoi s-au despartit si urmau sa se reintalneasca mai tarziu, la o cafea. Doamna Warburton si-a facut cumparaturile ca de obicei si apoi a cautat turta dulce in cateva magazine. La un moment dat a intrat intr-o micuta autoservire care nu-i era cunoscuta. Nu aveau nici acolo turta dulce, dar in timp ce se uita prin magazin, a observat o intrare in peretele din stanga si curiozitatea a impins-o sa o cerceteze. Era intrarea intr-o camera cu labirinturi de mahon, care contrasta puternic cu peretii de culoare crem ai magazinului. Nu avea ferestre, dar era iluminat de cateva becuri. Am vazut doua cupluri imbracate in haine din anii ‘50 si imi amintesc foarte clar vestimentatia uneia dintre femei. Avea o palarie bej de fetru, cu boruri inclinate. Paltonul ei era de asemenea bej si fusese la moda intr-o perioada destul de indepartata de 1968.
Ea a mai observat cativa barbati in costume demodate si o casa de bani cu geam de sticla. Oamenii beau cafea si discutau, ceea ce nu ar fi parut deplasat, avand in vedere ca era deja jumatatea diminetii. Oricum, parea ciudat ca ea nu stia despre existenta acelei cafenele, iar mai tarziu si-a dat seama ca nu simtise nici un miros de cafea. Cand s-a intalnit cu sotul ei, doamna Warburton i-a spus despre descoperirea facuta si i-a propus sa mearga la noua cafenea martea viitoare.
O saptamana mai tarziu, dupa ce si-au facut cumparaturile ca de obicei, sotii Warburton au intrat in micul magazin si s-au indreptat spre locul unde era intrarea in cafenea. Dar, uimire, in locul acelei intrari era acum o vitrina frigorifica, asezata langa perete. Gandindu-se ca au gresit magazinul, cei doi soti au mai cautat cafeneaua in doua alte magazine asemanatoare, dar fara nici un rezultat. Experienta ei era insa atat de vie, incat s-a gandit ca poate a fost o alunecare temporala intr-o perioada in care lambriurile de mahon erau la moda. De aceea Charlotte Warburton a intreprins cercetari pentru a se lamuri.
A contactat o femeie cu calitati extrasenzoriale, i-a descris cladirea si a intrebat-o daca isi aminteste de asa ceva. I s-a spus ca, pana nu demult fusese acolo, langa acel magazin, o sala de cinema. Deasupra acesteia, in stanga magazinului, se gasea Clubul Constitutional din Tunbridge Wells. Femeia vizitase acel club in perioada celui de-al doilea razboi mondial si isi amintea de peretii cu lambriuri de mahon.
Mai departe, doamna Warburton a cautat locatia actuala a clubului si l-a contactat pe administrator, care ocupa aceasta functie din 1919. Acesta i-a spus ca intrarea in vechia cladire a clubului se facea printr-o usa care dadea direct in strada si cateva trepte, prin stanga magazinului. La etajul al doilea se afla un bufet care corespundea exact descrierii doamnei Warburton.
Inainte
In 1974, scriitorul Andrew Thomas a publicat o carte numita Dincolo de bariera timpului. Aici el vorbea despre posibilitatea existentei unei televiziuni a timpului, prin care imagini din viitor ar putea fi captate pe ecranele televizoarelor. In acelasi an al publicarii cartii, in mod sincron s-a produs un eveniment care a demonstrat ca un astfel de fenomen este perfect posibil. La 1 iunie 1974, intr-o zi de sambata, la combinatul chimic din Flixborough (Anglia) s-a produs o explozie devastatoare. In acest accident cea mai mare parte din combinat a fost distrusa si 29 de oameni au murit. Imprejurimile au fost evacuate in timp ce uriasi nori negri continand gaze toxice acopereau cerul. Si totusi, o femeie, Leslie Castleton, a auzit de aceasta tragedie cu 6 ore inainte ca ea sa aiba loc.
Sambata dimineata ma uitam la televizor la un film, povesteste doamna Castleton, cand, brusc acesta a fost intrerupt de o transmisie de stiri. O voce de barbat dadea detalii despre o teribila explozie la Flixborough. A spus cate persoane au murit si au fost ranite, precum si numele substantei chimice din cauza careia avusese loc explozia. Dupa aceasta interventie rapida, filmul a continuat.
Doamna Castleton a relatat apoi, la pranz, unor prieteni veniti in vizita, despre tragicul eveniment. Dar la stirile de seara, ora anuntata a producerii exploziei a fost 16:30, astfel ca ea s-a gandit ca reporterii au gresit. Citind editia de duminica a ziarului local, in care ora de producere a accidentului (16:30) era confirmata, doamna Castleton a realizat ca ceva nu este in regula. Ea a telefonat prietenilor ei care au asigurat-o ca ea intr-adevar le spusese de explozie la ora pranzului, in acea zi de sambata. Mi s-a facut frig dintr-o data. Am inteles ca vazusem ceva inainte de a se petrece efectiv.
Sa fie aceste transmisii din viitor percepute printr-o bresa temporala? Daca e asa, de ce a fost captat tocmai acest eveniment si de ce nu a aparut pe televizoarele din intreaga lume? Sa fie oare o premonitie care a aparut sub forma unei transmisii TV, tocmai pentru a putea fi acceptata de cineva ca doamna Castleton?
Nici timpul nu este absolut
In inimile lor, oamenii au simtit intotdeauna ca valul ce acopera viitorul ajunge sa fie uneori foarte transparent, astfel incat evenimentele ce urmeaza sa se produca devin mai mult niste umbre abia intrezarite. De ce cred unii oameni cu abnegatie acest lucru, ramane un mister in sine. Aceasta credinta a fost baza existentei a mii de generatii de prooroci. Cel mai adesea ei nu erau decat niste simpli escroci si in acest caz singurul lor echipament necesar a fost o roba, un turban si o aversiune imensa fata de munca fizica. Dar au existat totusi unii, desi foarte rar, care au avut intr-adevar puterea de a se juca cu lucrul pe care noi il numim Timp.
Conceptia despre un timp unic, absolut, aflat intr-o directie continua catre viitor si venind dinspre trecut, a fost subiectul a numeroase polemici pe parcursul secolelor XIX si XX. Aceasta viziune nu mai are acum nici pe departe un caracter atat de categoric. Si nici prea multi sustinatori. Albert Einstein a redus timpul la conditia unei “simple” dimensiuni, care poate fi manipulata in functie de diversi factori. De atunci, in numeroase lucrari stiintifice, fizicienii trateaza timpul ca pe ceva relativ si variabil. Prin urmare, nu este exclus ca in viitorul apropiat calatoria in timp sa iasa cu totul de sub umbrela fenomenelor paranormale si sa fie acceptata si studiata precum orice experiment stiintific.
Sursa: MISTERELE LUMII

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu